483. Noi derapaje în învăţăturile pucioşeşti: creştinii trebuie să se bucure de nedreptate şi să se simtă confortabil chiar şi în iad !

În tradiţia lor consacrată, aceea de a-şi lăuda propria “credinţă” în dauna celei majoritar-ortodoxe, liderii sectei “Noul Ierusalim” îşi trasează coordonatele propriei lor “credinţe” printr-o circumscriere severă pe care i-o aduc: chipurile, credinţa lor a fost şi este în mod necesar victima nedreptăţilor colective. Nimic mai fals. Nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să facă tot ce-au dorit, să se organizeze cum au vrut, să construiască hambarele pe care le-au poftit, să reverse cu inepţii în stânga, în dreapta, în sus şi-n jos, şi să aducă acuze exagerate şi nefondate la adresa Bisericii majoritare, a preoţilor şi a episcopilor ei. Exagerările lor capătă accente groteşti atunci când adepţii sectei sunt îndemnaţi de liderii lor nu numai să se bucure pentru nedreptăţile suferite (!?), ci şi să aspire la mai multe nedreptăţi, eventual să se simtă confortabil chiar dacă vor ajunge în iad:

« O, multă credință este bolnavă în mulți, și nu oricum poate fi ea însănătoșită. Tu, cel ce ai, sau zici că ai credință, ai grijă, o, ai grijă să-i mulțumești ca unui doctor trimis de Domnul la tine celui ce ți-­a făcut vreo nedreptate, căci celui smerit și blând îi este bine oricum și oriunde, chiar și în iad de-ar fi. » ^[1]  (Citat din mesajul Mihaelei din 25 decembrie 2015)

De aici unii ar putea înţelege că iadul este o destinaţie acceptabilă, la care merită să aspiri cu entuziasm, îndată ce acolo li se promite că le va fi cald şi bine! Totuşi, comparaţia cu textele biblice care ating subiectul sunt deplin lămuritoare. Apostolii învaţă că nedreptăţile sunt de nedorit, nu numai pentru cei ce le practică, dar şi pentru cei ce le suferă. Ele nu sunt, n-au cum să fie prilej de bucurie pentru oamenii sănătoşi la minte, care au înţeles rostul deplin al jertfei lui Hristos şi care ştiu ce este, cu adevărat, dragostea şi cum se practică ea:

“Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr .”(1 Cor. 13,6)

Din când în când, liderii “pucioşi” îşi aduc aminte cu obidă că unii dintre simpatizanţii lor smeriţi şi blânzi de altădată s-au trezit din boala somnului de la Pucioasa şi i-au părăsit, tocmai pentru că au simţit pe pielea lor împlinindu-se asemenea promisiuni aberante, cum că se vor bucura de nedreptăţi, şi că au mai văzut la orizont şi promisiunea că vor gusta din “dulceaţa şi binele” iadului. Pentru aceştia, Mihaela mai emite din când în când o incantaţie orfică, menită să-i clatine în hotărârea lor şi să-i inoculeze cu sindromul fiului risipitor:

« O, unde se duc, unde se duc cei ce se duc de la Mine, Mă întreb? O, de s-ar întreba și ei aceasta și să vină spre pocăință cât mai este lumină! » ^[2]  (Citat din mesajul Mihaelei din 25 decembrie 2015)

“Atotştiutorul” Pucios se pare că are ceva probleme de percepţie spaţială, îndată ce Îşi pune în gura mare o asemenea întrebare neştiutoare. Se va găsi oare cineva ca să-L ajute la depăşirea propriilor limite?

…………………

Anca Ionescu-Târgovişte

3 ianuarie 2016

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Ibid.