480. „Dumnezeul” pucioşilor Se încurcă în propriile limite omeneşti

Ca de obicei, la fiecare sfârşit de an, actualii lideri (Mihaela şi Nicuşor) ai sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa  comemorează cu nostalgie vremurile lor de maximă popularitate la care ajunseseră imediat după aşa-zisa “revoluţie” din 1989, vremuri tulburi în care în România orice înşelătorie, jaf, delaţiune, distrugere, scamatorie, erau posibile, inclusiv să faci din rahat, bici. Şi exact la asta s-au priceput nespus de bine să facă paraşuta şi tălâmbul, începând cu scamatoria prin care s-au declarat nedespărţiţi pe veci, ca marca de scrisoare – desigur, pretinzând că se supun “cu umilinţă” unei porunci ferme a “Domnului” întunericului Căruia ei Îi slujeau –  şi punându-l pe Emilian, soţul încornorat, într-o stare de adâncă ruşine şi deznădejde (o supărare neostoită, malignă, cu care a trăit abătut tot restul vieţii şi care l-a băgat până la urmă în mormânt).

Însăilările lor de cuvinte, puse în dreptul “Dumnezeului ” lor, sunt însă cele care demască încă o dată impostura plină de îndrăzneală în care se tot scaldă cei doi porumbei tomnatici de atunci încoace. Se presupune că un Dumnezeu Adevărat şi A-toate-ştiutor are proprietatea cuvintelor pe care le rosteşte şi este mai presus de orice scăpare, de orice inexactitate sau greşeală omenească, fie ea cât de mică, o tautologie spre exemplu, care, în aparenţă, e nesemnificativă. Şi totuşi, “Dumnezeul” pucios nu pare a fi în stare să decanteze sensurile cuvintelor folosite, ceea ce zdruncină orice credibilitate privind atotputernicia şi atotştiinţa Sa. Am mai văzut şi cu alte prilejuri (descrise în articole mai vechi de pe acest blog) că la limba română şi la matematică, la fizică, la istorie şi la geografie, “Dumnezeul Pucioasei ” este cam “bâtă” uneori, dar acum iată, este la recidivă cu limba română, ceea ce nu e de mirare pentru cei convinşi că de fapt nu “Dumnezeu ” vorbeşte la Pucioasa, ci cultura generală deficitară a Mihaelei, adevăratul autor al panseurilor pseudo-religioase intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu ”.

          Care sunt, mai exact, sensurile lexicale care, deşi sinonime, caută să se “completeze” unul pe altul (adică, se bat cap în cap), cu care defilează îngâmfat şi ţanţoş, guşterii pucioşi? Iată un exemplu de ultimă oră, un pleonasm repetat cu emfază, ca o găselniţă de soi:

« E zi de aducere-aminte, și e zi de sărbătoare de sfinți, fiilor de la izvor. Mă strâng cu voi în Duhul Meu ca să ne facem mângâiere, măi fiilor. V-am spus mai demult să vă rugați pentru voi, pentru binele vostru cel de la Mine, pentru puterea și vlaga voastră, căci Eu am de lucrat cu voi și-Mi trebuie în voi putere și pace și liniște și vlagă, și toate pentru Mine, pentru ca să am Eu putere prin voi, și lucrul Meu să-l lucrez prin voi. » ^[1]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

Este puterea altceva decât vlaga? Errare humanum est, vor zice cei mai îngăduitori, clătinând din cap a dezaprobare cum că “prea căutaţi şi voi, nod în papură ”. Dar exact asta zicem şi noi: “a greşi e omenesc, nu dumnezeiesc ”. Ceea ce omului îi este permis (şi e de domeniul firescului ca omul să greşească), nu se poate întâlni şi la Dumnezeu, Cel fără de greşeală. Dumnezeu are vederea înainte a tuturor lucrurilor, aşa încât ştie bine că se vor găsi oameni cusurgii care să-I critice eventualele greşeli, dacă Şi-ar îngădui şi ar accepta să le facă şi să le dea drumul în mesajele Sale, aşa că este de neînchipuit ca El să greşească ştiind că ar da satisfacţie duşmanului Său, diavolul (şi oamenilor care s-ar pune în slujba lui). Un text care conţine greşeli de exprimare precum pleonasmul nu poate fi de la Dumnezeu cel Ireproşabil; un text care conţine doar greşeli de transcriere ar putea fi, eventual, de la Dumnezeu, dar în acest caz particular greşeala îi aparţine, obligatoriu, omului care a făcut transcrierea.

Or, aici nu poate fi vorba de transcriere superficială, îndată ce repetiţiile semantice se repetă. Dar se repetă şi la modul agravant, când la tautologia deja semnalată mai sus se mai adaugă şi cuvântul întărire, care nu este altceva decât creşterea puterii :

« Cereți Mie putere și vlagă și întărire, ca să vă dau și ca să-Mi dați. » ^[2]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

Dar greşelile din textele pucioşeşti nu se rezumă la inexactităţi gramaticale, care presupun o cunoaştere lacunară a limbii române. Adesea greşelile sunt de fond, ele exprimă o gândire defectuoasă. Apare o anume discrepanţă de idei care, deşi se înlănţuie, se mai şi contrazic flagrant. Iată câteva exemple recente:

1. Pe de o parte, “Dumnezeul” Pucioasei spune că are mare nevoie să aibă putere, şi că se străduieşte pentru ca s-o aibă prin intermediari; pe de altă parte zice că are destulă putere şi chiar Îşi  laudă puterea cu care a biruit pe pământ:

«  [...]  și toate pentru Mine, pentru ca să am Eu putere prin voi, și lucrul Meu să-l lucrez prin voi.  [...] Eu însă M-am strecurat cu puterea Mea și am biruit ca să-Mi așez pe pământ cuvântul [...]» ^[3]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

2. Pe de o parte, “Dumnezeul” Pucioasei poate să Se strecoare cu putere  pe pământ cu cuvântul, deoarece are destulă putere  cu care Şi-a făcut rost de biruinţă; pe de altă parte, tocmai pentru că nu are destulă putere, de aceea abia se strecoară cu ea prin lume, şi chiar nu se mai duce deloc în mijlocul lumii:

«  [...]  și toate pentru Mine, pentru ca să am Eu putere prin voi, și lucrul Meu să-l lucrez prin voi.  [...] Eu însă M-am strecurat cu puterea Mea și am biruit ca să-Mi așez pe pământ cuvântul și să-l pot rosti și să țin cu el în grijă cerul și pământul, [...] Eu în mijlocul lumii nu Mă duc. În lume e lumea și duhul ei și toți cei ce trăiesc hrănindu-se cu duhul lumii și prin gură și prin ochi și prin urechi și prin simțurile toate, și nu pot să fiu acolo, căci Domnul este sfânt. O, abia Mă strecor pentru paza și scutul celor ce sunt cu Mine trecând prin lume oblojiți de lucrul Meu cu ei [...]» ^[4]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

3. Pe de o parte, “Dumnezeul” Pucioasei spune că oamenii nu simt nevoia să primească ajutorul din cer, ceea ce înseamnă că au suficient ajutor de pe pământ şi de aceea nu mai au nevoie şi de la cer; pe de altă parte, El zice că de fapt oamenii nu au, nu mai au niciun ajutor de pe pământ , deci singura speranţă de ajutor ar fi tot de la cer:

«  [...]  și nu-și dau seama nici cei mari, nici cei mici de pe pământ cât de mult înseamnă să fie Domnul cuvânt pe pământ, să fie Domnul cu oamenii și să Se strecoare din loc în loc cu cuvântul Său, în vreme ce nu mai simt oamenii nevoie de ajutorul cel din cer, că de pe pământ nu mai este nici un ajutor, o, nu mai este. » ^[5]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

Asemenea derapaje nu sunt singulare la “pucioşi”. Să ne reamintim o uriaşă greşeală de fond, care dovedea fără dubiu că au o cunoaştere superficială a Scripturii. Într-un “mesaj” din anul 2008, ei afirmau cu nonşalanţă despre orbul Bartimeu că “era orb din naştere”:

«  Primeşte de la Mine vindecare, căci Eu îţi dau, aşa cum am dat orbului Bartimeu, care era din naştere orb.» ^[6]  (Citat din mesajul Mihaelei din 1 iunie 2008)

Din păcate pentru “pucioşi” şi din fericire pentru Bartimeu, acesta n-a fost dintotdeauna orb – nici după întâlnirea cu Hristos, dar nici înainte de aceasta. El singur mărturiseşte (indirect) că a văzut cândva (în copilărie sau în tinereţe) înainte de a deveni orb, îndată ce Îi spune Domnului că “doreşte să vadă iarăşi” :

“Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi.”  ( Marcu, 10:51)

Dar liderii “pucioşi” pare-se că nu prea se poticnesc în asemenea amănunte de fineţe. Vorba proverbului: “Câinii latră, ursul merge”. Chiar dacă cineva le-ar atrage atenţia că sunt în culpă, tot se vor preface că n-au auzit nimic.

          După repetatele evadări ale unor adepţi din “raiul pucios”, care au culminat cu fuga celor mai apropiaţi sfetnici ai tartorilor sectei (dar care s-au dovedit a fi cei mai “plini de nerecunoştinţă”), liderii mincinoşi îşi ling rănile şi sunt cuprinşi de durere pentru cei care le-au fost servitori iar acum nu mai sunt cu ei ca să le ocrotească lenea. Totodată, îşi fac planuri viclene cum să culeagă alţi naivi de pe pământ şi să-i facă bieţi servitori şi robi “în cer”, adică pe plantaţiile de suflete moarte de la Pucioasa; cum să amăgească alţi muncitori fraieri (în locul celor fugiţi), care să vină şi să se alipească de ei şi să le uşureze sarcinile, adică să le lucreze gratuit ca lachei, să le spele, să le calce, să le deretice, să le lustruiască pantofii, să le facă bucate zilnic, să le pună şi să le ridice masa, să le lucreze pământurile şi să robotească în atelierele de pictură şi de tâmplărie, să le fie şoferi la scară şi mecanici la maşinile din garaj şi, desigur, să le facă târguielile din piaţă şi toate cumpărăturile uzuale:

         «  O, e mare păcatul nerecunoștinței, și toți oamenii îl au cu multul în ei între ei și Dumnezeu. O, pe cine să mai culeg Eu de pe pământ să-l alipesc cu voi și să Mă sprijin pentru lucrul Meu cu omul și să-Mi ușurez sarcina și s-o împart și să înmulțesc lucrul Meu, pe care trebuie cu grabă să-l lucrez peste vremea aceasta? [...] O, fiilor, dau să-Mi ocrotesc ceea ce este al Meu, și de aceea Mă prinde durerea pentru cei ce au fost și nu mai sunt cu Mine [...]» ^[7]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

           Liderii “pucioşi” realizează că pentru cei evadaţi nu există nicio speranţă de a fi aduşi cu arcanul înapoi, la jug. Ce le mai rămâne este doar să-i căineze pe fugari că au pierdut lanţurile de aur de la Pucioasa şi să-i ameninţe din când în când cu câte o răzbunare groaznică, dacă vor avea vreodată ocazia să le-o aplice. Ei nu se întreabă măcar o clipă “dar ce i-a făcut să fie nemulţumiţi pe aceşti oameni, dacă aveau tot ce le trebuie la Pucioasa? Ce i-a adus la răzvrătire, ce i-a făcut să fugă unde vor vedea cu ochii, plângând în hohote? ”. Dimpotrivă, ei cred că toţi adepţii pucioşi (supuşi-robi ai celor doi tirani), n-ar trebui “să fie nemulțumiți întru nimic”, îndată ce, odată ce sunt “salvaţi” (adică, închişi în lagărul de concentrare unde vor munci ca sclavi), au şansa unică de a-şi plăti toate datoriile închipuite faţă de “Dumnezeul” Pucioasei:

«  Pe cei ce ne-au părăsit, pe Mine și pe voi, n-am pe unde să pătrund și să veghez și să-i ocrotesc de duhul lumii și de primejdiile de la el, de vreme ce ei caută cu lumea și cu cei din ea, cu fiii lumii. Cine nu stă de drag cu Mine, pe acela nu are ce să-l țină lângă Mine, iar cel ce stă nemulțumit, pe unul ca acela îl are la mână acest duh diavolesc, cules de fiecare, și îl trage afară după ce-și agonisește rod rău, căci fiii lui Dumnezeu n-ar fi să fie nemulțumiți întru nimic, de vreme ce fiecare om salvat de mâna Mea are apoi de plătit datoriile sale față de Dumnezeu, și trebuie să poată pentru ștergerea lor de unde au fost strânse de dușmanii vieții Mele în om. O, de aceea trebuie ascultare cu mulțumire, ca jertfă pentru păcat, căci Eu, Domnul, sunt blând, blând, față de câte are omul scrise în dreptul vieții lui și culese în timp, și pe care mulți nu au răbdare să și le ispășească [...]» ^[8]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

Cât despre “jertfa pentru păcat” pe care o cer liderii sectei supuşilor lor ca să poată să-şi ispăşească păcatele, pare-se că ei nici n-ar fi auzit de jertfa pe cruce a Mântuitorului, care a făcut ca orice altă jertfă să fie superfluă, să rămână fără obiect.

          Liderii “pucioşi” se mai plâng că “Dumnezeul” lor are mari greutăţi şi o acută nevoie de ocrotire, fiindcă nu prea găseşte audienţă pe pământ, cum avea Dumnezeul cel din Vechiul Testament (Care, când vorbea El odată, I se auzea glasul ca un tunet şi toţi cădeau cu feţele la pământ, iar pământul se cutremura şi el odată cu oamenii). După 60 de ani de propovăduiri sterile şi de proorocii mincinoase, inclusiv cu compromisul uriaş care a însemnat apelarea la serviciile Internetului (care, se ştie că e lucrătura Satanei, desigur) rezultatele “mersului cel greu cu cuvântul ” (corect ar fi “celui greu ”, dar încăpăţânarea Mihaelei a împiedicat-o mereu să primească îndreptări de la alţii) pot fi cotate ca foarte slabe, ca să nu spunem dezastruoase. Prea puţini fraieri s-au lăsat înşelaţi, după atâta amar de vreme, atâta efort şi atâta volum de vorbe goale împrăştiate în cele patru vânturi. Cică oamenii au preferat să aleagă întunericul care venea de la alte duhuri, alţi antihrişti şi alte satane mai sprintene decât duhul vorbicios de la Pucioasa, care a mers mai greu cu întunericul şi cu cuvântul lui şi s-a mişcat mai împiedicat şi mai anevoie:

«    [...]  și-Mi ocrotesc mersul Meu cu ei, și al lor cu Mine, căci ei merg cu misiunea Mea, cu știrea Mea, și merg pentru greutățile cu care îngrijesc Eu mersul Meu cel greu cu cuvântul peste pământ în acest timp, când satana și antichrist își desfășoară întunericul lor peste tot, și peste mintea oamenilor mai ales, și iată cât întuneric e pe pământ, fiilor! » ^[9]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

Liderii “pucioşi” se pricep totuşi la ceva, şi încă destul de bine. Ei excelează în arta de a nu spune nimic, atunci când nu amăgesc lumea cu proorociile lor mincinoase. Definiţiile lor tautologice abundă: “în lume e lumea” (oare ce altceva ar putea fi?), “cine voiește voiește, iar cine nu voiește nu voiește” (nici că s-ar putea altfel!) iar “Cine stă cu Dumnezeu, stă, iar cine nu stă nu stă ” (nu că s-ar putea şi invers, Doamne fereşte!):

    «  În lume e lumea și duhul  [...] O, fiilor, iată, cine voiește voiește, iar cine nu voiește nu voiește. Cine stă cu Dumnezeu rămâne cu Dumnezeu, iar cine nu stă nu stă, și fiecare alege ce face [...]. » ^[10]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

          Tot la fiecare sfârşit de an, odată cu comemorarea târnosirii bisericii-private la Glodeni-Pucioasa, liderii sectei îşi aduc aminte şi de episcopul Irineu Bistriţeanul, cel care prin anii 1991-1992 încerca să-i înţeleagă şi să-i ajute să păstreze un echilibru în habotnicia lor, căci pe vremea aceea “pucioşii” încă nu inventaseră ereziile care i-au făcut mai apoi “s-o ia pe arătură”. Deşi Irineu s-a dezis ulterior de “pucioşi” în mod public şi în mod repetat, ei tot îl consideră “uns” şi “victimă” a instituţiei Bisericii, ceea ce e un mare neadevăr. Este însă şi o schimbare: sectanţii “pucioşi” nu mai suflă o vorbuliţă despre “proorociile” lor mincinoase care spuneau că Irineu va fi “al şaptelea patriarh”, şi că va fi uns patriarh de către fostul patriarh Teoctist (după ce ei lungiseră în mod forţat lista patriarhilor, aşa încât Irineu să poată ajunge neapărat “al şaptelea”):

Proorocie. Cuvântul Domnului către patriarhul Teoctist

Scoală-te din nou şi şezi în mijlocul bisericii! Iată, citeşte aici.

1. Miron

2. Nicodim

3. Iustinian

4. Iustin

5. Teoctist

6. Teoctist

7.

[...] Ia aminte, că trebuie să stai încă o dată pe scaunul bisericii, că te-am găsit potrivit să aşez prin tine pe cel de al şaptelea uns. [...] Te-am adus a doua oară pe scaunul bisericii să-Mi pot aşeza vremurile aşa cum erau până la domnia fiarei roşii. Şi Îmi voi unge prin tine cu untdelemnul sfinţeniei pe cel de al şaptelea uns. Acela este de la Mine; întru acela binevoiesc. [...] Ia aminte, că ţi-l voi face cunoscut. Iată toiagul şi crucea biruinţei. Păstrează-le pentru ungerea acestui slujitor al Meu. Amin, amin, amin. » ^[11]  (Citat din mesajul Mihaelei din 29 aprilie/12 mai 1990)

          Mai exact, lista patriarhilor (măsluită de liderii sectei Noul Ierusalim” era în acei ani aşa: “Miron, Nicodim, Justinian, Iustin, Teoctist, Teoctist, Irineu”, iar Teoctist apărea de două ori pe motiv că în anul 1990 ar fi avut o lună-două de “întrerupere”, atunci când s-a retras la Sinaia pentru reculegere şi rugăciune. În realitate n-a fost nicio întrerupere în păstorirea regretatului patriarh Teoctist, nici vreo renunţare oficială la rangul de patriarh, nici vreo "ungere din nou" sau vreo "re-înscăunare" într-un al doilea mandat de patriarh. Nimic din toate acestea, dar măsluirea pucioşească avea darul de a-l aduce forţat pe Irineu în poziţia a şaptea, pe care liderii “pucioşi “ erau siguri (aşa “prooroceau” ei), ca va aparţine lui Irineu. Teoctist a murit în 30 iulie 2007, dar în acest interval generos (1990-2007) n-a binevoit să-l aleagă de urmaş pe Irineu şi să-l ungă patriarh în locul lui, aşa că proorocia “pucioşilor” a rămas definitiv mincinoasă. De altfel, Teoctist n-a uns pe nimeni, deci şi la aspect, al ungerii promise, "proorocia" pucioşească este profund mincinoasă. Acum, după ce în scaunul lăsat vacant prin decesul lui Teoctist a ajuns patriarh fostul mitropolit al Moldovei, Daniel, “pucioşii” tac chitic, pentru că văd că au înghiţit găluşca. Nici Irineu n-a ajuns al şaptelea patriarh, aşa cum minţeau ei în “proorociile” lor, dar nici nu mai pot da înapoi, ca să spună acum că de fapt Daniel este al şaselea patriarh (în speranţa că, totuşi, Irineu va ajunge cândva, al şaptelea – şi e de presupus că oricum nu va ajunge, îndată ce, de regulă, patriarhul se alege din scaunul Mitropoliei Moldovei, ocupat acum de vrednicul de cinste, mitropolitul Teofan). Ce le rămâne lor este doar să-i mai dea câte un mesaj de “încurajare”  şi de “îndemn” episcopului Irineu, mesaj pe care în mod sigur acesta nu-l citeşte:

«   Îl am în cer și pe pământ amintire pe acest uns al Meu și-i hărăzesc lui cu mult dor minte din cer și cântar ceresc, cântar din Dumnezeu, cu care să măsoare el bine calea Mea cea grea și mersul Meu cel greu și tot mai greu cu taina cuvântului Meu peste pământ, de atunci și până azi și până mâine, căci unii din fiii cu care am început atunci M-au părăsit și au tras spre lume și cu duhul lumii, și parte din ei lovesc înapoi pentru ei înșiși și fac acest păcat și nu sunt cuminți față de Mine, și nu se umilesc dacă M-au părăsit și n-au stat statornici în duhul sfințeniei, dar Eu am dus și duc cu greu această durere, în care ei încă lovesc, lovesc din afară și-Mi stârnesc rana. O, n-ar mai fi fost să facă ei și acest păcat, iar dacă-l fac, cum aș mai putea Eu, Domnul, să-i mai ajut cumva pe ei, când atâta rău își agonisesc?  Îl îndemn pe arhiereul Meu să caute cu înțelepciunea cea de sus pentru cântărirea mersului tainei cuvântului Meu, căci nimeni nu poate fi forțat pentru statornicie, și rămân numai cei ce stau și rabdă cu Domnul până la sfârșit, și numai aceia trebuie luați ca pildă de credință și de adevăr pentru credință, numai aceia care nu caută ale lor și pentru ei, iar ceilalți au și ei dreptul să aleagă ce vor pentru ei, precum și cei statornici își aleg pe Domnul până la sfârșit. » ^[12]  (Citat din mesajul Mihaelei din 13 decembrie 2015)

Cu alte cuvinte, Irineu să ia aminte: să facă bine şi nu-i uite pe “pucioşi”, ca să nu rămână definitiv în tagma celor care i-au părăsit pe liderii sectanţi de la Pucioasa. Tartorii sectei se prefac că nu ştiu, n-au auzit măcar, că episcopul Irineu s-a dezis de ei în mod public de mai multe ori, că este un ierarh respectat al B.O.R. şi că urmăreşte neabătut credinţa ortodoxă strămoşească, dezavuând astfel în mod implicit şi explicit orice derapaj al “pucioşilor”. Pucioşii insistă însă, “proorocind” că odată şi odată, Irineu tot se va întoarce la ei, şi va asculta de ei şi de “tainele” (minciunile) lor:

        — O, [...] a fost cu noi în slujire arhiereul Tău Irineu, cel hărăzit încă din pântecele din care s-a născut că va fi și va crește și va avea parte de lucrarea cuvântului Tău și va asculta de Tine pentru taina Ta de azi pe vatra neamului român, căci Tu ai fost călăuză lui spre această taină sfântă [...] » ^[13]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

Cu obstinaţie se agaţă ei şi de minciuna vânturată şi răsuflată cum că arhiereul Irineu nu s-ar fi dezis de “pucioşi” de bunăvoie, ci a fost silit de confraţii săi din Sinod. Altă minciună gogonată este că Irineu este legat cu lanţuri nevăzute şi “pedepsit” ca să nu se mai apropie de locurile de la Pucioasa, ceea ce e de asemenea fals, căci nu-l opreşte nimeni să se ducă în vizită oriunde voieşte – mai ales acum când, fiind avansat din poziţia de vicar, nu  mai dă socoteală la nimeni pe linie ierarhică pentru iniţiativele sale administrative:

 «  Mâna mea frățească se atinge cu arhierească din cer binecuvântare peste creștetul arhiereului pedepsit să nu se apropie aici, de atunci și până azi pedepsit așa, și-i dau lui întărire și duh întăritor, o, Doamne. » ^[14]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

Că Irineu e liber ca pasărea cerului să se ducă în vizită când vrea şi unde voieşte, chiar şi la pucioşi (dar, dacă nu se duce, pare-se că nu vrea) o dovedeşte chiar acest text al pucioşilor, prezentat mai sus, prin care ei pretind că-i dau lui Irineu “întărire şi duh întăritor” ca să facă acest pas. Dacă nici aşa, Irineu nu trece pe la pucioşi ca să-i întrebe de sănătate, înseamnă că:

- ori  “întărirea” de care vorbesc ei e apă de ploaie, iar “duhul întăritor” e un duh mincinos şi neputincios;

- ori “întărirea” promisă n-ar fi de lepădat, dar Irineu este atât de convins că n-are ce căuta la pucioşi încât nimeni nu-l mai poate urni din convingerea că n-are ceva bun de învăţat de la ei .

Ca să fie mai convingători, liderii sectei apelează şi la cuvinte mari, sforăitoare şi adulatoare, prin care îl poleiesc pe Irineu cu însuşiri care-l zeifică, şi prin asta au “darul” de a-L blasfemia chiar pe Hristos. Din nou jertfa lui Hristos nu mai e unică şi suficientă; trebuie să vină şi mâhnitul şi răbdătorul Irineu cu jertfa sa (“jertfă vie”, de data aceasta), pe care s-o alăture în chip fericit jertfei lui Hristos şi prin care să scoată din amorţire biserica neamului român, aducând-o din nou pe calea mântuirii:

          «  O, frate arhiereu, [...] mângâie-ți mâhnirea în care stai, și rabdă până la sfârșit pentru Domnul, că tu ești o jertfă vie între cei mari de peste biserica neamului român, iar dragostea ta pentru turma Domnului se va vedea și va grăi când va fi această vreme. » ^[15]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

Din când în când liderii “pucioşi” se lasă purtaţi de dulci reverii, prin care ei visează cum ar fi să fie dacă “plăpândul Irineu” (cel înalt şi solid ca bradul) ar pune odată mâna pe frâiele Bisericii şi s-ar duce vestea asta peste mări şi ţări, şi toate popoarele se vor apleca de grumaz şi vor dori să devină vasale de bunăvoie poporului român şi să-i lingă tălpile sfinte, îmbrăţişând de bunăvoie şi nesilite de nimeni ereziile pucioşeşti care curg în valuri din vatra de sihăstrie de la Pucioasa. Iar căpeteniile, împăraţii şi şeicii vor aduce cu ei asini (marca Mercedes şi Volkswagen) încărcaţi cu daruri sfinte în valută, daruri de închinăciune şi mulţumire pentru liderii sectei promovată de “Domnul ” Pucioasei ca “singura adevărată de pe Glob”. Cică să nu ne mirăm, că va veni şi vremea aceea, “şi iat-o, trebuie să se vadă”, iar cei care au urechi de auzit, să audă:

          «  O, întărește-ți pacea, că ești plăpând. Așa sunt cei ce iubesc cu iubire din cer, și roagă-te lui Hristos pentru mântuirea turmei, pentru salvarea ei și a celor care te-au prigonit și te prigonesc, neînțelegând ei pe Domnul, Care lucrează venind cuvânt peste pământ pe vatra neamului român. O, ce slavă mare ar avea această țară și biserica din ea, și câte popoare s-ar apleca la această slavă, și ce veste slăvită s-ar duce peste mări și țări de această țară măreață și umbrită de Duhul și de cuvântul Domnului, și câtă bucurie s-ar împărți peste pământ dacă oamenii bisericii din țara de azi a Domnului ar îmbrățișa cuvântul Domnului, râul de cuvânt, care curge din tronul lui Dumnezeu-Cuvântul pe vatra neamului român! Toate popoarele s-ar apleca și s-ar bucura şi ar împodobi acest ţinut cu sfinte daruri de închinăciune şi de mulţumire, aduse Domnului aşa cum scrie în Scripturi că va să vină de la mari depărtări împăraţi şi căpetenii, purtați de Duhul Domnului ca să ia din slava Lui, ca să se închine în muntele lui Dumnezeu, căci proorocii Scripturii au grăit despre această vreme, și iat-o, și trebuie să se vadă și să se audă vestea cuvântului lui Dumnezeu  [...]» ^[16]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

          Aici stă scris limpede despre această vreme “...şi iat-o...” , şi mai scrie “...trebuie să se vadă...”; aşa încât, cei care totuşi n-o văd, ar trebui să se îngrijoreze amarnic şi să-şi aranjeze cât mai iute o vizită la oftalmolog.

Iar popii şi vlădicile să facă bine şi să se scoale. Să se scoale mulţi, câtă frunză şi iarbă, şi să facă masă mare. “Nu masă de bucate, nuuu, tăticilor... de-astea aţi tot făcut până acum ”. Să facă masă mare de suflete care să-L mărturisească pe Hristos într-o singură Biserică mare şi lucrătoare care să se lupte cu cei care vin cu faţa ascunsă şi aduc alte învăţături de credinţă, învăţături de la popoarele migratoare, venite de peste mări şi ţări, tocmai din ţările calde, şi care-i scurtează de cap pe cei care nu li se supun. Deci, primejdia e mare, e groasă rău de tot, dacă şi "pucioşii" s-au speriat de moarte. Până acum "pucioşii" nu aflaseră din presă de acest pericol şi promiteau cu dezinvoltură că “Dumnezeul” lor îi va scăpa pe românaşii “cei aleşi” de orice năpastă, de orice încercare şi ispită, cu condiţia să se închine bisericii celei mici de la Pucioasa; dar uite că în faţa unei primejdii reale, încep şi ei să fie ceva mai realişti, tot în Biserica mare, zisă prescurtat şi B.O.R., îşi pun toată nădejdea:

           «   Să se scoale mulți, mulți din cei ce slujesc la altar și să facă masă mare de suflete și să țină mărturia lui Iisus Hristos într-un gând, și nu altfel să lucreze biserica în vreme de strâmtorare, ca nu cumva s-o încalece pe ea cineva cu fața ascunsă sub nume de Dumnezeu. Aceasta dau eu de veste prin trâmbițarea mea cea de azi, și rog bunătatea Ta să împlinească voia Ta, Doamne, peste mintea și inima celor ce slujesc peste biserică, iar Tu să lucrezi tainic împlinirea voii Tale, cu care va fi să biruiești.

Acum cică nu mai e timp de lamentări pentru Biserica “Noul Ierusalim”, (biserica-surogat şi clonă pentru Biserica-mumă, B.O.R) – ea e prea mică şi prea nesemnificativă pentru un război atît de mare cu fundamentalismul păgân. Acum cică e momentul de rugăciune pentru întărirea Bisericii neamului român, doar ea este cea ameninţată cu amestecarea forţată cu învăţăturile extremiste necreştine (altfel spus, “dacă pică ea, picăm şi noi odată cu ea; dacă scapă ea, ne strecurăm şi noi printre picioarele ei, şi scoatem noi capul pe urmă, după ce trece furtuna ”):

          «  O, e ziua mea de serbare între sfinți, și mă însemnez cu ea în cartea Ta de azi, și întăresc pe poporul cuvântului Tău la duh de rugăciune pentru voia Ta pe pământ și peste biserica neamului român, amenințată cu amestecarea cea străină de Dumnezeu, o, Doamne. » ^[17]  (Citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2015)

          Frica păzeşte pepenii. Până deunăzi, “pucioşii” nu numai că nu călcau prin vreo biserică ortodoxă, dar nici nu voiau să audă de B.O.R. şi de preoţii ei, numiţi de ei în derâdere “popii din lume”, care “nu mai au har”, dar “au pecetea lui Antihrist”. Acum, în faţa tăvălugului agarenilor, se întoarce roata şi “popii din lume” sunt buni: acum ei se roagă de “popii din lume” ca “se scoale mulți, mulți şi să facă masă mare de suflete” şi să se roage şi ei, cu rugăciunile lor păcătoase, pentru salvarea neamului românesc din faţa turmelor dezlănţuite. Că, de va fi salvat neamul, se vor salva şi pucioşii odată cu neamul, stând ascunşi, pitulaţi pe lângă el, printre picioarele lui. Dacă nu, nu.

…………………

Anca Ionescu-Târgovişte

25 decembrie 2015

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Ibid.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Ibid.

[7] Ibid.

[8] Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] Ibid.

[12] Ibid.

[13] Ibid.

[14] Ibid.

[15] Ibid.

[16] Ibid.

[17] Ibid.