477. Liderii “pucioşi” au comis încă un fals de proporţii (2)
An văzut în articolul precedent – cel cu numărul 476, că
introducerea la Cartea pucioşească editată în primăvara anului acesta (2015) este
plină de imixtiuni frauduloase, puse sub semnătura falsificată a artistului
plastic Marian Zidaru. Oare ce nu mai era bun din acest text, de a trebuit să
fie ciopârţit cu atâta încrâncenare? De ce a fost el bun acum zece ani, iar
acum nu mai este acceptabil în forma iniţială?
Invers, dacă aceste “corecţii” erau
indispensabile, cum a fost posibil ca timp de zece ani “greşelile” vizate acum să nu deranjeze pe nimeni? De ce nu s-au făcut
“corecţiile” chiar atunci, în anul 2006, căci şi atunci au fost angrenate forţe
impresionante din rândul adepţilor, care să adune, să colaţionaze, să verifice
fiecare cuvânt şi fiecare virgulă, aşa încât “lucrarea” făcută în numele
Domnului să iasă de sub tipar perfectă sau măcar aproape de perfecţiune?
După ce în articolul precedent s-a
arătat mai degrabă aspectul cantitativ al modificărilor frauduloase făcute de
către liderii sectei, se impune acum şi o analiză pe fond a acestora. Pentru
aceasta vom reproduce textul, arătând concret, prin comentarii punctuale, cum a
“evoluat” el brusc, după zece ani de hibernare. Vom folosi culoarea albastru
pentru a evidenţia textul original. Cu o linie corectoare (strikethrough) vom evidenţia porţiunile
de text care fie au fost eliminate (suplimentar, acestea sunt evidenţiate şi cu
culoarea negru), fie au fost
modificate (porţiunile care apar în culoarea maro). Cu roşu vor fi
evidenţiate porţiunile de text care reprezintă forma finală ce a rezultat în
urma modificărilor operate, iar cu roz vor
fi marcate porţiunile adăugate (adică, inovaţiile absolute).
De ce trebuie citită această Scrisoare ?
Atunci când primeşti o
scrisoare semnată de un anume cunoscut, o deschizi şi o citeşti, şi apoi îţi
dai seama că ea este sau nu autentică. Aşa se întâmplă şi cu “Scrisoarea” de faţă: dacă n-o deschizi nu-i cunoşti
conţinutul, ş. Şi dacă nu-i cunoşti conţinutul nu-i poţi
constata autenticitatea.
La o primă lectură Cartea
se poate structura pe scrisori de cunoaştere (de recomandare), prin care
Autorul Se se prezintă în fiinţa persoana
lui Dumnezeu Fiul (Comentariu: În aparenţă, intervenţia pare a fi corectă, îndată ce liderii “pucioşi”
pretind că Cel care vorbeşte la Pucioasa este Însuşi Domnul Iisus Hristos, deci
numai Persoana Fiului s-ar părea că Se implică în acest demers vocal neobişnuit.
În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Pe
de o parte, nu este vorba de Persoana autentică
şi reală a Fiului întrupat, înviat şi înălţat cu trupul la cer, îndată ce
“pucioşii” înşişi recunosc că la Pucioasa vorbeşte un duh fără de trup, un duh
teologic pe care ei îl denumesc “Cuvântul
Fiului”. Alte persoane, care au trăit în sânul comunităţii “Noul Ierusalim”
sau au avut contacte mai apropiate cu aceasta, au o abordare şi mai
îndrăzneaţă, acuzându-i direct pe liderii sectei de înşelăciune: mai exact,
chiar ei ar fi cei care “inventează” acest “Cuvânt”
şi apoi îl atribuie lui Dumnezeu. În orice caz, dacă nu vorbim despre Acel
Iisus întrupat în istorie, Care S-a înălţat cu trupul la cer şi şade acum de-a
dreapta Tatălui de unde Se va coborî la A doua Sa venire tot în trup, atunci nu are rost nici să decantăm între necesitatea
şi indiferenţa de a ne referi la Persoana şi nu la Fiinţa
Fiului) dialogând
cu omul prin mijlocirea intermediul (Comentariu: Deşi aceste cuvinte sunt similare, adică substituţia dintre ele
este idempotentă şi deci nu se justifică,
parcă mai bine şi mai duhovniceşte
suna “mijlocirea Duhului” decât
sună acum “intermediul Duhului”.
Mijlocirea
sugerează o implicare activă, pe bază de dialog şi convingere argumentată, în
timp de intermedierea este neutră, instrumentală, sugerând rolul
curelei de transmisie de a transmite mişcarea, impersonal şi rece) Duhului Sfânt, păstrând întregimea integritatea Sfintei Treimi. (Comentariu: Şi de data aceasta avem de-a face tot
cu două sinonime, dar diferenţa de nuanţă dintre ele este mai accentuată.
Cuvântul integritate are două semnificaţii, una principală – cinste,
probitate, onestitate – şi una secundară, derivată din originalul integralitate – deplinătate, totalitate,
întregime. Deci şi aici forma iniţială întregimea era mai potrivită cu
contextul decât “corecţia” ei)
Apoi sunt o
serie de scrisori (Comentariu: O “corecţie” inutilă, o adăugire care nu aduce nicio îmbunătăţire de fond. Exprimarea iniţială era
acoperitoare nu numai pentru o serie, dar şi pentru oricâte serii de scrisori) de intenţie,
prin care Dumnezeu Îşi face cunoscut anunţă planul Său. (Comentariu: Şi aici, exprimarea iniţială era mai corectă, chiar dacă sensurile
par sinonime. Liderii “pucioşi” vor să sugereze că, îndată ce textele
pucioşeşti au fost publicate în format de
carte sau de ziar, sau pe internet, ele au valoare de anunţ
public, şi nimeni nu se mai poate
deroba de la responsabilitatea de a împlini preceptele pucioşeşti, îndată ce a
fost anunţat despre ce are de făcut. Cei care nu le
împlinesc sunt implicit vinovaţi, îndată ce planurile “Dumnezeului” Pucioasei au fost anunţate şi deci orice om trebuie să
le cunoască şi să le respecte. Cu totul altceva este atunci când planurile “se
fac cunoscute”, adică ele sunt făcute disponibile cercetării, în măsura
în care se obţine accesul la ele. Cei care n-au avut “norocul” de a se întâlni
cu legile pucioşeşti, nici nu le-au cunoscut, deci nu mai pot fi traşi
la răspundere pentru neîmplinirile involuntare ale acestor legi).
Un alt fel tip (Comentariu: Din nou o “preţiozitate” inutilă, ca şi când tipul ar fi mai lămuritor
pentru cel care citeşte decît felul) de scrisori sunt acelea prin care
Dumnezeu îi semnalează omului anumite scăpări de la legea cea dreaptă. Merită citit! Merită citit! (Comentariu: Marian Zidaru a folosit în
mod sistematic această formulă, şi alte câteva asemănătoare pentru a sublinia
mesajul acestei introduceri. Spiritul său moderat, departe de a arăta că
aparţine unui lider avid de noi prozeliţi, ci unui observator corect şi neutru,
îi îndeamnă pe cititori să descopere singuri părţile bune, folositoare şi
potrivite pentru cel care citeşte. Se aseamănă mult cu îndemnul biblic “Vino şi vezi!”[1],
care nu impune, ci doar propune. Liderii “pucioşi” n-au fost mulţumiţi cu sublinierea
prin repetare, aleasă de Marian Zidaru, ci au mai aplicat şi o subliniere
materială, ca să aibă şi ei o contribuţie personală la acest demers. Această
subliniere va fi regăsită la toate îndemnurile similare care vor urma.)
Sunt, apoi, acele scrisori prin care luăm cunoştinţă
despre un popor împlinitor, un popor nou, poporul Noului Ierusalim, prin care
vedem că poruncile şi învăţăturile lui Dumnezeu cerinţele legii (Comentariu: Această “corecţie” aplicată de liderii sectei
vrea să ridice ştacheta preţiozităţii pentru vorbăria interminabilă de la
Pucioasa pe care ei o denumesc “Cuvântul
lui Dumnezeu”. Se ştie că o lege bună este în mod esenţial
concisă şi nobilă, în mesajul ei. Legea lui Moise avea zece porunci, iar legea
lui Hristos, doar două. Or, cele 7-8 kg. de maculatură lansată pe piaţă de
liderii “pucioşi” prin editarea acestor Cărţi
riscă să cadă în derizoriu, dacă nu primeşte oficial şi rapid titulatura
pompoasă de “lege”. În acest sens, formula ponderată a lui Marian Zidaru – poruncile
şi învăţăturile – era departe de aspiraţiile ambiţioase ale liderilor
sectei, deci trebuia “cosmetizată” cu curaj – ceea ce s-a şi operat pe text
deschis, după cum se vede) nu sunt imposibil de împlinit. Merită să cunoaştem
acestea! Merită să cunoaştem aceste lucruri!
Un alt fel de scrisori capitol (Comentariu: Aici avem de-a face de-a dreptul cu un fals. Nu există
numai un capitol
aparte dedicat luptei deschise împotriva Bisericii Ortodoxe Române şi a
preoţilor ei, ci aceste atacuri se dau în scris în mod sistematic, cu “lovituri
sub centură”, ori de câte ori le vine bine liderilor sectei. Încă o dată,
exprimarea originală şi simbolică a lui Marian Zidaru era mai adecvată decât
forma preferată de liderii sectei) de luat aminte înfăţişează îl reprezintă durerea disputa lui dintre Dumnezeu (Păstorul)
pentru preoţi şi preoţii (ciobanii), (Comentariu: Şi aici vedem o diferenţă de
optică semnificativă între Marian Zidaru şi liderii sectei. În timp ce Marian Zidaru păstrează în suflet chipul
şi nostalgia după Acel Dumnezeu iubitor, îndurerat de orice oaie care se
rătăceşte, liderii pucioşi devoalează imaginea “Dumnezeului” lor belicos, gata să rezolve disputele cu slujitorii Săi prin metode radicale, eventual
contondente) care s-au îndepărtat de la legea
adevărului devenind „călăuze oarbe“ pentru turmele rătăcite,
lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, care ucid oile mai degrabă decât să le
îngrijească.
Aflăm de aici că “preoţii
şi-au făcut trupurile cât butoaiele”, se duc la sfânta slujbă “mâncaţi sătui cârnat”, preotul bate
mingea şi “sare, zici că moare”,
merge la mare şi, până se întoarce
bronzat, “diavolul slujeşte în haine
preoţeşti”, etc. Lucruri cu care cei mai mulţi dintre creştini sunt întru
totul de acord. Merită citit!
Implicarea discretă a lui Dumnezeu şi condamnarea “ingineriilor politice”, demascarea “hoţilor cu cravată”, este un alt capitol
foarte important. (Comentariu:
Şi acest
fragment introdus cu forţa de liderii „pucioşi” a fost analizat în articolul
precedent – cel cu numărul 476. De menţionat şi faptul că apetitul liderilor
„pucioşi” pentru politica dâmboviţeană nu se regăseşte doar într-un capitol
al cărţii, aşa cum se minte aici. Ori de cîte ori a avut loc o alegere
importantă de parlament, sau de preşedinte, sau s-a pus problema demiterii lui,
sau în lumea politică a apărut un pericol sau o tulburare majoră, liderii „pucioşi”
au emis câte un „mesaj către ţară”, prin care încercau să-şi impună propriile
idei politice, să-şi sprijine favoriţii şi să-i condamne pe cei aflaţi în
tabăra potrivnică.) Merită să citim! Merită să citim!
Aflăm, aşadar, în acest sens că românul nu a fost niciodată singur şi că de la începutul
comunismului Dumnezeu l-a însoţit în suferinţele sale, îndemnându-l să se supună material şi să fie liber spiritual. Se
vesteşte prin acest cuvânt (Comentariu: Eliminarea acestui fragment are
efecte dezastruoase, distrugând coerenţa ideilor enunţate. Moartea lui
Ceauşescu a fost un asasinat ordinar, bazat pe un simulacru de proces unde s-au
adus acuzaţii inventate şi false. Ea n-a avut nicio tangenţă cu supunerea
materială sau cu libertatea spirituală a creştinilor. Pe de altă parte,
comunismul a căzut doar formal, pentru că în realitate el a continuat să
lucreze subteran ani de zile, împiedicând reforme importante, printre care şi
restaurarea de drept a monarhiei): moartea lui
Ceauşescu, căderea comunismului la o dată fixă. Merită citit! Merită citit!
Un loc aparte important îl ocupă regele Mihail al României Mihai, (Comentariu: Liderii pucioşi” sunt în mare defect faţă de regele
Mihai, căruia i-au “proorocit” nu numai întoarcerea ca turist sau ca simplu
cetăţean în România, ci şi repunerea sa glorioasă în drepturile monarhice furate
de comunişti în 1947. Mihai a rămas însă doar un simplu cetăţean, nu este rege
şi deci nu poate purta oficial şi cu demnitate numele de “Mihai al României”, ceea
ce liderii pucioşi se simt nevoiţi să recunoască acum, deşi nu le convine deloc
faptul că “proorocia” lor pentru regele Mihai s-a dovedit a fi profund
mincinoasă) căruia Dumnezeu i-a vestit întoarcerea
acasă, lucru care, de altfel, s-a şi
împlinit. Merită citit! Merită citit!
De multe ori,
Cuvântul revine la dragostea dintâi, a facerii omului, la chipul cel adevărat
al omului creat de Dumnezeu. Acest chip îl regăsim restaurat în chipul Maicii
Domnului, dar şi al tuturor sfinţilor, dintre care străluceşte sfânta Virginia,
a şasea trâmbiţă apocaliptică, prin care Dumnezeu Şi-a început această lucrare
de Cuvânt acum cincizeci de ani. (Comentariu: Sintagma “acum cincizeci de ani” este extrem
de importantă. Dacă liderii “pucioşi” au
omis pur şi simplu să o actualizeze, adică să folosească expresia corectă “acum
şaizeci de ani” – cea care ar corespunde anului 2015 – înseamnă că ne aflăm în faţa unei fraude
uriaşe, deoarece fără a-l consulta pe Marian Zidaru, au pus în circulaţie un
text valabil pentru anul 2015 şi atribuit lui Zidaru dar care nu-i aparţine
lui, şi l-au şi semnat în fals cu numele acestuia. Dacă însă ei au lăsat
intenţionat exprimarea “acum cincizeci de ani”, ca o
reproducere fidelă a introducerii din anul 2006, înseamnă că acest text ar fi trebuit să fie identic cu
cel din ediţia precedentă, el exprimând o poziţie a acelui an, anul 2006. Modificările
masive dezvăluie însă, şi în acest caz, un fals de proporţii, raportat de data
aceasta la fondul problemei. Şi în acest caz, folosirea numelui lui Zidaru este
inadecvată, chiar penală, fiind vorba tot de un fals şi uz de fals) Lucru demn de
luat în seamă! Lucru demn de luat în seamă! Lucru care nu poate fi
trecut cu vederea! Lucru care nu poate fi trecut cu vederea!
Tonul discursului teologic
este blând şi smerit, dar nu lipsit de acea strălucire paternă şi regală prin
care Dumnezeu Se întoarce să-Şi ia în primire împărăţia. Această apropiere de
om, pe care Cuvântul o înfăptuieşte realizează prin plânsul bocetul purificator al Tatălui (Comentariu: Spre deosebire de plânset,
care păstrează de regulă o decenţă a suferinţei reale, bocetul face parte
din ritualul înmormântărilor de la țară, este o cântare
de mort, adesea simulată de bocitoarele de profesie. Substituţia aceasta, operată fără prea multă
responsabilitate de către liderii “pucioşi”, este absolut nefericită, ea
aducând o atingere serioasă demnităţii de Împărat Atotputernic a lui Dumnezeu) pe umărul „ fiului risipitor“ , este o Baladă care pe nimeni nu poate lăsa rece indiferent. (Comentariu: Şi această substituţie este inoportună, chiar
nefericită. Termenul “rece”, în antiteză cu termenul
“cald”, exprimă mai bine calitativ o stare spirituală de respingere; termenul “indiferent”
are mai mult o valoare cantitativă de detaşare, exprimând un grad de
nedeterminare, o nepăsare care nu cuantifică trăirea respingerii în profunzimea
ei)
Omul contemporan nu vede faţa
lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu vede decât spatele omului. Adevărul acesta trebuie
să ne înfricoşeze şi să ne dea de gândit. Merită să medităm la acest lucru, citind parcurgând (Comentariu: O altă “corecţie”
neinspirată. Una este să citeşti, alta este să parcurgi. Parcurgerea se poate
face şi superficial, sau pe sărite, sau pe diagonală, în timp ce citirea
presupune implicit înţelegerea în adâncime a sensurilor celor citite.
Dicţionarele definesc parcurgerea astfel: a trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a
se uita în treacăt la ceva, a citi ceva în grabă şi
superficial, a răsfoi o carte, etc. Aşadar, a parcurge în sensul de a răsfoi
nu e acelaşi lucru cu a citi aplicat şi responsabil)
paginile Vieţii. Fiecare om se priveşte în
oglindă şi acolo se vede aşa cum este, bun sau rău, mincinos sau iubitor de
Dumnezeu, frumos sau urât, slab sau gras, având haine strălucitoare sau
ponosite. Cu atât mai mult, Cartea de faţă (Comentariu: Singura corecţie care pare
justificată, deoarece până acum s-a mai vorbit în mai multe rânduri despre această Carte) este o
oglindă a adevărului în care ne vedem mai ales urâţenia şi goliciunea. Merită s-o
citim spre a ne vedea adevărata faţă! Merită s-o citim spre a ne vedea adevărata faţă!
Parcurgând paginile acestei
cărţi, cititorul onest Îl recunoaşte pe Dumnezeu; , cititorul răbdător află tainele vieţii; , cititorul dezinteresat
indiferent se atinge de izvorul vieţii şi într-o bună
zi îşi va da seama de gustul neasemuit al apei din care a băut cu nepăsare indiferenţă;. (Comentariu:
Aici, excesul de “corecţii” a dus la repetarea supărătoare a atributului de indiferent.
Formularea iniţială era, în mod evident, mai inspirată) cCititorul revoltat şi rebel va fi aidoma lui Goliat, care a
căzut sub lovitura plecată din praştia lui David.
Tot cititorul va avea de
câştigat.
Cel care nu citeşte Cartea
rămâne un orb rătăcit într-o lume rece, dar acesta nu are n-are (Comentariu: O corecţie de-a dreptul
ridicolă şi inutilă, la limita cacofoniei) dreptul să
ridice cuvânt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Marian Zidaru
Oare ce
credibilitate mai au aceşti sectanţi îndrăzneţi şi întreprinzători, cu ce
moralitate îşi păstoresc ei adepţii, dacă se pretează în mod sistematic la
falsuri grosolane, menite să-i deruteze şi să-i înşele pe cei naivi? Ce autoritate mai are o Carte a cărei introducere este falsificată?
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
3 decembrie 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.