476. Liderii “pucioşi” au comis încă un fals de proporţii
Anul acesta, liderii
„pucioşi” au mai scos o carte de predici pe care au intitulat-o „Cuvântul lui
Dumnezeu – Cartea a doua” (deşi
cartea care se pretinde a fi „Cuvântul lui Dumnezeu
de la Pucioasa” este cel puţin a treia,
având în vedere că în afară de ediţia din anul 2006 a mai fost scoasă o ediţie
cu acelaşi titlu în anul 1995 – şi nici
ea nu era prima, căci mai fuseseră înaintea ei una-două ediţii prescurtate,
editate într-un format mult mai subţire). Desigur că şi aceasă carte este
asociată de liderii „pucioşi” cu „cartea
cu cele şapte peceţi” din Apocalipsă[1],
motiv pentru care are desenate pe copertă „şapte peceţi” sub forma unor
monograme creştine. Având însă în vedere că şi Prima Carte avea şapte
peceţi aplicate pe coperta ei, rezultă în total că numărul de „peceţi”
pucioşeşti a ajuns deja la paisprezece,
deci s-au încălcat cu nonşalanţă preceptele proorociei din cartea Apocalipsei.
Dar asta să zicem că e mai puţin important, deşi din Biblie se înţelege clar că
adevărata carte cu şapte peceţi va avea nişte peceţi autentice, care se vor şi
rupe[2]
la momentul potrivit, nu sunt nişte mâzgăleli omeneşti, puse la vedere ca să-i
înşele pe naivi. Cel mai important este
că liderii „pucioşi” n-au mai găsit niciun „teolog” care să despartă firul în
patru ca să le legitimeze ereziile lor în faţa cititorilor (probabil că fostul
aspirant la Teologie, Nicu Popp, nu s-a ridicat la înălţimea cerinţelor lor) şi
atunci au reprodus integral, din cartea precedentă, atât materialele atribuite
unui oarecare părinte Nicodim ( un
simulacru, un fals ordinar, căci niciun Nicodim nu există şi nici n-a existat
vreodată la Pucioasa, dar liderii merg cu această înşelăciune mai departe), cât
şi textul introductiv al lui Marian Zidaru intitulat „De ce trebuie citită această Scrisoare?”. Aici intervine alt fals
de proporţii al liderilor „pucioşi”, căci chiar dacă, de data aceasta, Marian Zidaru
există fizic, el nu mai este de 7-8 ani alături de ei, şi nici nu mai
împărtăşeşte credinţele lor rătăcite. Şi
totuşi, liderii „pucioşi” se folosesc de acest text care apăruse în anul 2006, reproducându-l
acum nedatat (ca şi când ar fi de strictă actualitate) şi fără să-i fi cerut
consimţământul lui Marian Zidaru pentru a-l reproduce.
Desigur că ei mizează pe
faptul că cititorul nu va observa, nu va avea cum să afle că, deşi în aparenţă cei
doi „admiratori”, fantomaticul Nicodim şi „apostatul” Marian Zidaru, îi laudă
copios pe „pucioşi” şi operele lor, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa,
ci totul este un fals de proporţii.
Partea interesantă însă abia
acum începe. Nu s-au atins ei de textele stufoase (care se întind pe 26 de
pagini) ale fantomei numită „Nicodim”, lăsându-i intacte până şi virgulele (ceea
ce ar putea întări convingerea celor care bănuiau că textele respective le
aparţin chiar liderilor, dar ei le-au atribuit în mod interesat unui personaj inventat,
cu o aură de credibilitate mai consistentă). În schimb, în textul lui Marian Zidaru şi-au permis să-şi
bage adînc mâinile până la coate, operând cel puţin 30 (treizeci !!) modificări
de substanţă (pe lângă alte „corecţii” de ortografie, şi acelea discutabile).
Şi măcar dacă modificările ar fi îmbunătăţit cumva textul respectiv, dar
majoritatea au un efect exact opus: textul original era mult mai coerent, mai
bine scris, şi nu era nici împănat cu neologisme. Apetitul pentru neologisme al
Mihaelei s-a putut vedea deja în mai multe din „Cuvintele” scrise în ultima
vreme; or, pe vremuri, opţiunea ei era exact opusă: era preocupată să
cosmetizeze toate neologismele, chiar cu riscul de a falsifica textele
originale ale „Cuvântului”.
Cea mai amplă modificare operată
acum în textul lui Marian Zidaru este ştergerea acelui fragment format din trei
fraze care, în circa 64 cuvinte, anunţă că pământul
României şi pământul Pucioasei au un rol
ieşit din comun pentru istoria lumii şi pentru mântuirea omului:
« Între Dumnezeu şi poporul român este o tainică legătură,
pământul României fiind primul pământ ieşit de sub ape la Facere, primul pământ
ieşit de sub ape după potop. Pământul român, mai precis grădina cuvântului, de
la Pucioasa, este pământul din care Dumnezeu l-a făcut pe Adam. Tot pământul
român este cel dintâi petec de pământ care va fi înnoit la acest sfârşit de
veac. » (citat
din cartea Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.5)
Ca să nu se observe matrapazlâcul eliminării abuzive a acestui pasaj,
textul respectiv a fost înlocuit cu un altul, care nu-i aparţine lui Marian
Zidaru şi care n-are nicio conotaţie, dar absolut niciuna, cu ideile care
tocmai fuseseră băgate sub preş. Iată cum arată acest text fraudulos:
« Aflăm de aici că “preoţii
şi-au făcut trupurile cât butoaiele”, se duc la sfânta slujbă “mâncaţi sătui cârnat”, preotul bate
mingea şi “sare, zici că moare”,
merge la mare şi, până se întoarce
bronzat, “diavolul slujeşte în haine
preoţeşti”, etc. Lucruri cu care cei mai mulţi dintre creştini sunt întru
totul de acord. Merită citit!
Implicarea discretă a lui Dumnezeu şi
condamnarea “ingineriilor politice”, demascarea
“hoţilor cu cravată”, este un alt
capitol foarte important. » (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de
la Pucioasa, ediţia 2015, pag.5)
Este evident că acest text fraudulos
nu are legătură nici cu originalul care a fost extirpat, nici cu realitatea
lucrurilor. Cele două teme: «
Implicarea discretă a lui Dumnezeu
şi condamnarea „ingineriilor politice”»
şi «demascarea „hoţilor cu cravată” » nu aparţin deloc nici spiritului lui Marian Zidaru, nici preocupărilor lui,
dar ideea pe care o vehiculează ele se regăseşte tot mai des în ultima vreme
printre preocupările liderilor sectei, anume de a se amesteca (prin lansarea în
spaţiul virtual a mesajelor lor, pretinse a fi „coborâte de la Dumnezeu”) în viaţa politică a României.
Eliminarea acelui fragment
care anunţa în anul 2006 o „alegere specială” a pământului românesc (şi, în
particular, al celui pucioşesc) este explicabilă însă, îndată aceste supoziţii au fost copios criticate pe
acest blog, demonstrându-se că unele dintre ele sunt imposibile fizic, îndată
ce la retragerea apelor potopului (dar e valabil şi pentru apariţia uscatului
la Facerea lumii) primul petec de uscat care a apărut trebuia să fie cel mai
înalt de pe glob (deci, nicidecum la Pucioasa, ci undeva în Himalaia – sau,
dacă vorbim în termeni restrânşi de lumea cunoscută a acelor vremuri, pe vârful
Ararat)
Dintre celelalte modificări
operate sub bagheta de magician a Mihaelei, care falsifică mesajul iniţial al
lui Marian Zidaru, reţinem câteva mai stridente:
– intermediul
în loc de mijlocirea;
– integritatea
în loc de întregimea;
– tip
în loc de fel;
– cerinţele
legii în loc de poruncile şi învăţăturile lui Dumnezeu;
–
capitol în loc de alt fel de scrisori;
– îl
reprezintă disputa dintre Dumnezeu în loc de înfăţişează
durerea lui Dumnezeu;
– intermediul
în loc de mijlocirea;
– în
acest sens în loc de aşadar;
– un loc important în loc de un loc aparte;
– regele Mihai în loc de regele Mihail al României;
– Irineu
Pop Bistriţeanul în loc de Arhiereul
Irineu Pop Bistriţeanul;
– patriarhul
lui Dumnezeu în loc de patriarhul investit de Dumnezeu;
– incitant în loc de pătrunzător;
– o
luptă în loc de o dispută;
– miză
capitală în loc de miză majoră;
– va
aşeza în loc de aşează;
– realizează
în loc de înfăptuieşte;
– bocetul
purificator al Tatălui în
loc de plânsul purificator al Tatălui;
[[ găselniţa asta e chiar tare de tot!!!, îţi dau lacrimile de râs, nu de plâns]]
– indiferent
în loc de rece;
– indiferent
în loc de dezinteresat;
– indiferenţă
în loc de nepăsare;
– n-are
în loc de nu are;
Toate aceste „cosmetizări”
frauduloase apar ca vădit neinspirate, inutile sau chiar păguboase, dar ele ilustrează
dorinţa Mihaelei de a se da, cu orice preţ, mai deşteaptă decât autorul. Mai
ales că, acum, fiind plecat pe meleaguri sucevene, acesta nu va găsi nici
timpul, nici predispoziţia şi nici energia necesare de a-i da o replică pe
măsură.
De asemenea, din textul
original mai este ştearsă şi formularea „... şi împăcarea cu Dumnezeu a României” – manevră care nu e lipsită de
o anumită semnificaţie. Liderii „pucioşi” încearcă de mai multă vreme o
oarecare strategie de a ieşi din starea de război, declarată prin anii ’90 atât
autorităţilor laice, dar mai ales celor bisericeşti, şi de a căuta o apropiere,
o păcălire a vigilenţei lor. „Dumnezeul”
Pucioasei nu mai este zugrăvit ca un „Dumnezeu”
duşmănos cu Statul şi cu Biserica, aşa cum era în urmă 25 de ani, ci Unul care caută împăcarea şi conlucrarea
cu ele. Aşa se şi explică de ce liderii „pucioşi” caută din răsputeri să facă
pacte cu autorităţile locale, să zidească ziduri de piatră şi garduri de lemn sătenilor
şi să sape fântîni pe la răspântii, să ridice troiţe pe care apoi să le
„sfinţescă” prin invitarea amăgitoare de soboare de preoţi ai B.O.R. care, după
ce vin ca musca-n lapte, se trezesc aşezaţi la loc de cinste la agapele
pucioşeşti unde ascultă, înghiţind în sec, cum li se recită de la megafoane
predicile sectare intitulate „Cuvântul
lui Dumnezeu”.
Bineînţeles că ar fi existat
o soluţie onorabilă ca Mihaela să-l fi consultat pe Marian, măcar telefonic, ca
să-i ceară acordul pentru republicarea acestui text semnat totuşi Marian
Zidaru, dar mai ales să-i ceară acceptul de a-i „îmbunătăţi” pe ici, pe
colo, versiunea publicată în anul 2006. Se vede însă că ea a preferat să meargă
pe principiul „Marian e departe, la Suceava,
n-are de ce să facă scandal pentru că, în mare, este totuşi textul lui. Şi
oricum nu cred că-l mai interesează pe el ce scriem noi; ba, mai mult ca sigur
că nici nu va afla că i-am „cosmetizat” propriile opinii de altădată, are el
alte preocupări acum. Dar noi încă
mai avem nevoie de faima lui Marian Zidaru şi de numele lui, ca să ne legitimăm
cu el în faţa proştilor care vor primi cartea, o vor citi şi se vor mira profund
şi cu teamă adâncă de cele ce sunt scrie într-însa.”
Acest abuz grosolan al Mihaelei are
ca efect faptul că cititorii vor vedea pe prima pagină a cărţii numele lui
Marian Zidaru, cum îi invită el, chipurile, să o citească, dar nu vor vedea
nicăieri numele Mihaelei Tărcuţă. Şi aşa se sugerează în fals că nu ea este cea
care ţine frâiele sectei, cu mână de fier, ci...Marian Zidaru.
Şi deşi Marian Zidaru nu mai
are nici în clin, nici în mânecă, ceva cât de mic cu cei de la Pucioasa, vor
zice cititorii naivi în sinea lor: „Cine
zicea că Zidaru nu mai e cu secta asta,
Noul Ierusalim? Uite aici dovada, negru pe alb, tot el este cel care o
păstoreşte!”
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
1 decembrie 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.