474. “Atotputernicul” de la Pucioasa Îşi mărturiseşte neputinţele: deoarece “a fost înjosit de satana”, acum “vede negru înaintea ochilor”

Evadările repetate ale adepţilor sectari din lagărul de concentrare de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa au avut ecouri adânci, tulburând statutul de dictatori absoluţi al liderilor “pucioşi” şi bucolica lor stare de “dolce far niente”. Penultima evadare, spre exemplu, cea a tinerilor M.M. şi M.P., a fost percepută de liderii sectei ca un afront fără egal, dată fiind surprinderea lor absolută că doi dintre cei mai privilegiaţi adepţi au putut fi în stare de o asemenea “trădare” întru totul neaşteptată şi surprinzătoare.

O nouă evadare spectaculoasă, cea a tinerei I., face ca reacţia liderilor pucioşi să fie vulcanică şi plină de erori tehnice, care se regăsesc presărate cu generozitate în ultimul “cuvânt de învăţătură” adresat adepţilor lor. O dată în plus, liderii “pucioşi” Îi atribuie “Dumnezeului” lor imaginar toate acele afecte care i-au cuprins pe ei (surprinderea, necunoaşterea, mânia şi chiar ura), uitând că Dumnezeu cel adevărat, atotputernic şi demn nu se comportă cu tânguieli, bâjbâieli, imperfecţiuni şi chiar păcate omeneşti. Ei s-au întrecut pe sine cu ameninţările că “plata cea rea” îi va ajunge pe toţi cei evadaţi, şi că aceştia nu vor scăpa fără durerile pedepselor. Mai mult, întrucât liderii “pucioşi” o suspectează pe ultima evadată de oarecare simpatie ieşită din comun faţă de un alt curajos care alesese mai demult calea libertăţii ( iar simpatia dintre cei doi tineri fiind reciprocă, liderii “pucioşi” pot emite supoziţia că ea i-ar putea eventual împinge spre “păcatul” căsătoriei), ei se grăbesc să le ursească faptul că nu vor avea parte unul de altul şi nici de fericirea pe care şi-au dorit-o în afara “raiului” pucioşesc:

« O, mulți plâng pe pământ, mulți și între cei ce sunt sau au fost cu voi pe calea Mea de azi, [...] cei ce nu ascultă de Dumnezeu și cad prin neascultare în voile lor, și în plata rea apoi peste viața lor [...] O, nu se poate să nu ajungă în dureri cei ce fac dureri și rușine lui Dumnezeu, și iată, îi vestesc pe ei că nu vor avea parte de ceea ce și-au dorit fiecare. Dacă Eu, Domnul, n-a fost să am parte de ei, nici ei nu vor avea parte unii de alții, iar lacrimile Mele de la ei și rușinea cu care Mi-au împroșcat obrazul în fața oștirilor cerești și în fața oștirilor potrivnice, diavolești, aceste lacrimi și multa rușine din partea lor pe fața Mea se vor întoarce spre ei, căci Eu sunt Dumnezeul Cel peste toate, iar cei ce cred că-și zidesc fericirea după ce-Mi dau Mie cu piciorul, vor simți curând, curând, după cum va lucra dreptatea a toate, vor simți că neascultarea lor nu le va folosi lor pentru fericirea lor, căci ea, neascultarea, îi taie creștinului calea cu Domnul, iar cei ce au ieșit din ascultare vor înțelege cu adâncime cât folosește ea, căci vor cunoaște negreșit în ce cer au fost, și de unde au căzut, căci ascultarea este cer, iar neascultarea este iad, și aduce omului această pedeapsă, din iad, ca rod al neascultării. » ^[1]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Ce transpare din acest text, ce citim printre rândurile lui?

       1. Faptul că fugara a făcut “neascultare” de liderii “pucioşi” şi i-a părăsit pe neaşteptate, lăsând în urma ei o mare degringoladă. În mod forţat, liderii “pucioşi” identifică însă această neascultare a fostei lor supuse cu “neascultarea de Dumnezeu”, ştiind bine că El este singurul căruia ar trebui să-I dea creştinul ascultare deplină, pentru a nu ajunge în iad.                                                                   

       2. Faptul că fugara nu a mai considerat că “fericirea” se regăseşte exclusiv la Pucioasa – aşa cum propovăduiesc cu sârg liderii sectei – ci oriunde în altă parte, dar nu acolo. Este de presupus că ori a avut argumente temeinice să ajungă la o asemenea concluzie, ori fericirea este tot la Pucioasa, dar mintea ei (de fapt a lor, a amândorura, care se susţin şi se îmbărbătează reciproc în acest demers curajos) a luat-o razna, iar ochii i s-au legat ca nu vadă fericirea şi să n-o (re)cunoască. Pentru că nimeni întreg la minte n-ar da vrabia din mână pe cioara de pe gard.

       3. Faptul că liderii “pucioşi” nu se sfiesc să le dorească răul celor doi tineri care se susţin reciproc în acest demers şi să le “proorocească” în forţă că nu vor avea parte nici unul de altul, nici de fericirea la care ei năzuiesc. Ştim însă că multe din “proorociile” similare ale pucioşilor s-au dovedit a fi vorbe goale, căci nu s-au împlinit nici măcar în parte; totuşi, ele i-au tulburat pe cei mai slabi la cuget. De fapt, acesta este în realitate scopul imediat urmărit de liderii “pucioşi”: să-i timoreze pe fugari şi să-i facă eventual să se întoarcă la jug “cu coada între picioare”, cerând îndurare, iertare şi un blid de linte stăpânilor lor.

S-ar putea crede şi faptul că tânăra care a evadat, părăsind secta de la Pucioasa în căutarea fericirii ei, I-ar fi făcut neascultare şi durere direct lui Dumnezeu: doar Lui, nu şi liderilor sectei. Liderii mărturisesc însă exact cum văd ei dimensiunea “păcatului” neascultării aceleia care a evadat: deşi se spune că aceasta Îl îndurerează şi pe Dumnezeu, nu se spune că va fi pedepsită pentru aceasta, ci doar pentru durerea făcută stăpânilor de sclavi de la Pucioasa va primi ea pedeapsă, şi nu oricum pedeapsă, ci îndoită pedeapsă:

« Toți cei ce nu știu harul ascultării nu sunt fiii păcii lăuntrice, și sunt în nedumerire mereu și cad spre răzvrătire ca și cei trufași. O, numai în dureri vă am, numai în dureri vă țin durerile Mele de la cei ce au părăsit calea Mea cu voi și calea lor pe calea Mea cu voi. Pentru fericirea pe care și-o caută pentru ei ca niște orbi prin întunericul dorințelor de sine, pentru aceasta Îmi fac ei dureri, și le fac multora dureri. O, cei ce fac dureri și apăsări la cei din jur vor primi îndoit, căci ei ceea ce dau, aceea își agonisesc, cu aceea rămân, cu ceea ce dau altora, căci durerea pe care o fac se va răzbuna singură, [...]  » ^[2]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Trecerea la ameninţări se face fără menajamente. Cel care a sprijinit-o pe fugară şi a încurajat-o în demersul ei curajos este gratulat cu sintagma “inimă neastâmpărată”, care – chipurile –  ar fi amăgit inima tinerei I., încât i-a orbit acesteia dreapta cugetare şi a atras-o în capcana libertăţii cugetului şi a fiinţei. Aceasta ar fi adus suferinţă mare, prin “ologirea minţii” ei, rudenilor ei după trup (o afirmaţie greu de verificat, dar care însă e mai mult ca sigur o exagerare):

«  O, ai grijă, tu, inimă neastâmpărată, care ai ales să lupți orbește să-ți fii ție însăți dumnezeu și să dai să fii dumnezeu și peste altă inimă doborâtă de pe cale, și care stă acum oloagă și fără de putere sub voia ta însăți. Ai grijă, că a ajuns la cer durere multă și grea și lacrimi amare pentru sufletul prins în capcană și în orbire de suflet, și care aduce durere mare celor după trup rudenie cu el, că una e să te piardă ai tăi după trup pentru calea ta cu Domnul, și alta e să te piardă pentru păcatul neascultării de legile vieții și de Duhul lui Dumnezeu, chiar dacă aceștia nu cunosc îndeajuns taina lui Dumnezeu cu omul, și iată, din părți pătrund la Dumnezeu dureri ale celor ce plâng din pricina celui smuls spre calea cu primejdie și cu rușine pe ea, că vai celor ce pleacă din locul locuinței Mele și se duc și-și aleg ale lor, de capul lor, după ce inima lor a ales de salvare a omului calea Mea, iar pentru această cale este de luptat ca să poți să biruiești pentru ea.[...] iar acest zbucium este fapta inimii celei neastâmpărate, care a adus atâta suferință în jur, iar suferința este fără de astâmpăr, precum și lupta care naște aceste dureri este fără de astâmpăr.   » ^[3]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Liderii “pucioşi” presimt că nici această fugară nu mai doreşte să se întoarcă şi consideră că gestul ei curajos este o trădare definitivă. În consecinţă, ura lor faţă de cea care a evadat şi mai ales faţă de tutorele ei spiritual n-a mai putut fi zăgăzuită şi nu mai avea rost să fie disimulată; acum, ea se poate desfăşura în toată spledoarea ei diabolică. Fuga tinerei şi mai ales sprijinul pe care ea şi l-a găsit exact la timp capătă brusc valenţe hiperbolizante, devenind în ochii liderilor sectei o adevărată tragedie cosmică. Mânia neputinţei îi face să scuipe cuvinte otrăvite, cu spume la gură, şi să vadă negru în faţa ochilor. Partea ridicolă, dacă n-ar fi tragică, este că liderii sectei atribuie aceste afecte pur omeneşti, nestrunite, pline de ură şi de invective, chiar “Dumnezeului” lor, uitând că adevăratul Dumnezeu nu poate fi altfel decât echilibrat, atotputernic şi atotştiutor, deci nu are cum să fie amăgit de oameni sau învins de Satana. Cum poate cineva să afirme despre bunul Dumnezeu că ar putea ajunge vreodată la o aşa ură faţă de oameni, încât să vadă negru în faţa ochilor? Şi totuşi, liderii “pucioşi” aşa pretind, că se poate, proiectând de fapt asupra Lui propriile lor sentimente meschine:

    «  O, sunt îndurerat, fiilor. Sunt înjosit de satana. Aș vrea mângâiere de la voi, de la cei cu care am rămas. Sunt înjosit de diavol pentru nestatornicia cu Mine a celor ce M-au ales lor, și iată, vă spun ce pățesc. Văd negru în fața ochilor. Puhoi de diavoli cântă și dansează înaintea tronului slavei Mele, iar cerul de sfinți se cutremură cu totul din toate întăriturile și încheieturile. O, căutați să Mă mângâiați, și să vadă diavolul că are cine să Mă mângâie.

     Mi-am dezlănțuit prin cuvânt durerea, dar n-am voit aceasta în această zi de sărbătoare de sfinți. Fecioara cea mult cuvioasă, cu numele ei de Parascheva, și care sfințește și ocrotește pământul și neamul român de pe locul ei așezat în cetatea Moldova, are ea în cer sărbătoare cu sfinții, dar Eu n-am putut să îndur singur pentru cât Mă doare, așa cum am lăsat scris în ziua aceasta. » ^[4]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Acest “Dumnezeu” care nu Se poate controla pe Sine, care Se declară neputincios şi cere mângâiere şi sprijin de la muritorii pucioşi, care Se dezlănţuie în tirade garnisite cu vorbe de clacă, mărturiseşte că face ceea ce nu voieşte şi că nu poate face ceea ce doreşte. Nici măcar durerea n-o poate purta singur, ci are nevoie de parteneri care să-L susţină şi cu care să partajeze această sarcină a durerii. Or, noi ştim că adevăratul Hristos Şi-a dus singur crucea şi a suferit singur pe ea, nevoind să împartă cu alţii o suferinţă pe care nici măcar nu o merita. Pe de altă parte, Hristos a valorizat fericirea omului, arătând în predica Sa de pe munte că omul trebuie să fie fericit şi spunându-i şi ce să facă pentru a fi fericit. Pucioşii şi “Dumnezeul” imaginat de ei sunt însă făţiş împotriva fericirii individuale a omului. Ei consideră că singura fericire a omului este cea pe care o oferă calea sectară, înrobită de lideri despotici şi de dogme inventate, calea “Noului Ierusalim” de la Pucioasa:

  «  Întăresc pe poporul cuvântului Meu în statornicie cu Mine, pe cale cu Mine, oricâte dureri ar da să se ivească împotriva Mea și a lui de la cei ce părăsesc calea ca să-și facă pentru ei rost de fericire și stare pe voia lor. » ^[5]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Deşi liderii “pucioşi” încearcă să-şi definească propriul lor “Dumnezeu” ca pe un Atotştiutor de care nimeni nu se poate ascunde, totuşi mesajele lor îndrăzneţe şi discordante îi dau de gol. Ele recunosc nu numai faptul că fugara şi tutorele ei au fost deja în stare să participe la conspiraţii ascunse, făcute “la adăpostul întunericului”, de care nici liderii sectei nici “Dumnezeul” pucioşilor n-au ştiut nimic, dar şi faptul că acţiunile viitoare ale celorlalţi supuşi (apăsaţi deocamdată sub jugul pucioşesc), rămân incerte şi pot oricând să derapeze, urmând aceeaşi cale a eliberării, pe care au păşit şi ceilalţi fugari, tot mai mulţi în ultima vreme:

«  Cad cei ce se ascund îndemnați de diavol ca să facă ascundere, de parcă poate fi ceva ascuns de ochii Mei. O, săracii de ei, cât sunt de neînțelepți, o, cât! Iată, rămân goi, rămân fără de preț toți cei ce-și fac slăbiri unii altora, dar voi adunați-vă cu sfinții și întăriți-vă în sfințenie și dați curs luminii, ca nu cumva să mai piară dintre voi împinși de lucrarea întunericului, lucrare pe ascuns de Dumnezeu și de frați. » ^[6]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Expresia “ca nu cumva să mai piară” ascunde în ea însăşi o incertitudine absolută, dar şi o frică viscerală. Nici liderii “pucioşi”, nici “Dumnezeul” lor, n-au habar ce se va mai întâmpla cu cei rămaşi, dar speră să aibă noroc şi niciunul dintre ei să nu mai evadeze. Exemplul dat însă de cei care şi-au găsit libertatea poate fi zdrobitor, arătând că “se poate”.

În disperarea lor de looseri, liderii “pucioşi” apelează şi la diversiuni grosiere, cum ar fi aceea de a sădi neîncredere reciprocă între cei doi tineri care se sprijină acum unul pe altul, cărora vor să le inoculeze dezbinarea între ei şi sentimentul vinovăţiei diferenţiate. În acest scop, ei îi acuză pe cei doi că, întrucât au avut ascunderi faţă de "Dumnezeul" Pucioasei, înseamnă că în mod obligatoriu au niscaiva ascunderi şi între ei şi că "nu pot fi curați unul pentru altul, că aceștia nu sunt sănătoși și nu știu unde le este capul". De aici noi ar trebui să tragem falsa concluzie că cei doi tineri fugari nu sunt sănătoşi la cap şi că se înşeală reciproc, deci n-au nicio şansă de a rămâne împreună pe viitor:

 «  Fiilor, fiilor, cum pot să mai aibă încredere unii în alții cei ce au lucrat ascundere de Dumnezeu și de frați? Cum mai gândesc ei că ar putea aceasta, că n-ar avea și ei ascundere unul de altul și că asta e lucrarea lor, prin care au părăsit pe Dumnezeu? O, cei ce se smulg unul pe altul de la Dumnezeu, aceștia n-au fost curați pentru Dumnezeu, și nu pot fi curați unul pentru altul, că aceștia nu sunt sănătoși și nu știu unde le este capul, chiar dacă ei zic că știu. » ^[7]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Plini de ură demonicească, liderii “pucioşi” proclamă că cei doi fugari, care s-au asociat în gestul lor de independenţă, şi-au făurit “statură urâtă” şi de aceea declară oficial ca fiind definitiv rupte toate legăturile “spirituale” cu care  – zic ei –  i-ar fi “păstorit” până acum:

« Eu, Domnul, Îmi fac apărare împotriva diavolului, care Mă defaimă acum pentru statura urâtă a celor ce s-au tras întru ale lor stări vinovate și nevindecate și spun: îi părăsesc pe ei de sub păstorirea Mea și rămân tare și curat pe mâini [...]» ^[8]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Printre alegaţiile pucioşeşti nu lipsesc nici formulările hazlii, duse până la comic vulgar, burlesc chiar. Spre exemplu, “Dumnezeul de la Pucioasa” dezvoltă dialoguri amicale, dar caraghioase, cu “diavolul de la Pucioasa”. O citire liberă a textului ne arată cam cum ar putea fi drăcuit dracul ca să se ducă dracului, în întunericul beciului domnesc, dar pare-se că efectul e doar literar, adică vorbe goale, căci în urma acestor blesteme fără de conţinut, Satana rămâne pe mai departe bine, merçi, şi nimic spectaculos din cele ameninţate de liderii “pucioşi” nu se întâmplă; nici atunci, pe loc şi nici în zilele care urmează:

« Îi îmbrățișez pentru creștere mereu, învățând ei de la Mine creșterea lor, bucuria lor cu Mine, iar diavolul să-și lărgească urechile și să audă cu ele ceea ce Eu, Domnul, am cuvântat împotriva atacurilor lui cu care îi doboară pe cei ce n-au stat vii și n-au stat în lumină cu cele lucrate de ei la întuneric din îndemnul diavolului. O, nu te bucura, satano, nu te bucura de cei pe care îi îndemni spre fapte la întuneric lucrate. Eu sunt Lucrătorul luminii, iar tu ești întunericul. Du-te, dar, dinaintea scaunului slavei Mele! Lumina Mea să te stârpească acum dinaintea Mea! Du-te! Ia-ți ceața întunecată dinaintea ochilor Mei și du-te! Eu sunt Biruitorul. Du-te, satano! Amin.» ^[9]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Nici formulările false sau ridicole, complet lipsite de realism, nu lipsesc. O afirmaţie hazardată este aceea care spune că atunci când dă de lumina zilei, cârtiţa moare instantaneu. Ea se bazează pe o credinţă populară semidoctă, un mit rural nefundamentat ştiinţific:

« Născătorul luminii ești, Doamne, iar diavolul nu poate cu lumina, precum cârtița moare numaidecât când iese din pământ și dă de lumina zilei. » ^[10]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

În realitate, cârtiţa nu moare pentru simplul fapt că iese la lumină; dar orice “evadare” din tunelele ei este foarte periculoasă pentru cârtiţă, ieşirea ei la lumină fiind foarte aşteptată de duşmanii săi naturali. Omul de la ţară este unul dintre ei: având superstiţia că sobolul le distruge culturile şi le degradează păşunile, nu ezită să omoare cârtiţele fără nicio remuşcare, dacă i se iveşte ocazia.

Nici inconsecvenţele pucioşeşti nu lipsesc, ca de obicei. După ce în nenumărate rânduri liderii “pucioşi” au pretins că la ei “Domnul” Pucioasei coboară mereu în chip nevăzut, dar înconjurat de toată slava Sa pe care I-o mărturisesc şi I-o cântă sfinţii şi îngerii, acum amână sine die acest eveniment cosmic, pentru un viitor incert, dar promis a fi cât mai apropiat:

 « Iubiți cuvioșia în umblare, în privire, în mișcare, în cuvânt și în port, plini de Domnul în inimă, că mult nu mai este și coboară Domnul cu toată slava Sa, cu toți sfinții Săi, iar voi fiți cuvioșii și cuvioasele întâmpinării Lui și a sfinților Lui, fiți popor de sfinți pe pământ, ca să ne întâlnim în văzduh îmbrăcați în aceeași haină, în sfințenia iubirii de Dumnezeu și să ne facem primirea unii altora la mijlocul căii, și apoi să dăm cerului și pământului fața cea văzută a slavei Domnului, fericirea cea pentru sfinți. » ^[11]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

O altă inconsecvenţă se referă la “bucurii”. După ce adepţii “pucioşi” au fost învăţaţi în mod sistematic să fugă de bucurii şi să participe activ, punând umărul la aşa-zisele “întristări şi dureri ale Domnului” (pe care necredincioşii I le fac necontenit prin nesocotirea “Cuvântului” care “vine cu norii” la “Noul Ierusalim” al Pucioasei), acum le promite că bucuriile nu vor mai lipsi, ci îi vor mângâia şi vor face parte nemijlocită din viaţa lor:

« O, ștergeți-vă lacrima și slujiți-Mi cu liniște, că Eu vă voi da vouă mângâiere, și de la ea veți afla putere, și Eu vă voi aduce bucurii, spre mângâierea voastră, o, fiilor. » ^[12]  (Citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 2015)

Deocamdată însă, ce putem constata este faptul că supuşii sectei nu mai au deloc răbdare să aştepte bucuriile promise. Ei purced ba unul câte unul, ba doi câte doi, ca să şi le caute singuri în lumea largă, ştergând putina englezeşte din “raiul “ de la Pucioasa, cu prima ocazie favorabilă care li se iveşte.

…………………

Anca Ionescu-Târgovişte

30 octombrie 2015

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Ibid.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Ibid.

[7] Ibid.

[8] Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] Ibid.

[12] Ibid.