463. Parodia de la Pucioasa continuă
Liderii sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa continuă să
lanseze în spaţiul public aceleaşi minciuni gogonate, menite să-i atragă şi
să-i păcălească pe naivi. Strategia lor, concepută mereu pe acelaşi calapod,
este de a clona sistematic adevărurile biblice, prin copierea cu sârg a
matricei creştine, pe care ei grefează apoi acele elemente de noutate care o
plasează într-o contemporaneite avansată, ajunsă deja în spaţiul
post-apocaliptic (!). La biserica “Noul Ierusalim”, Hristos nu mai este
aşteptat să vină (aşa cum încă se mai întâmplă în toate bisericile creştine),
deoarece “acolo a venit” deja, de mai
bine de 60 de ani, stând însă de atunci încoace ascuns şi pripăşit prin spaţiul
virtual al “chibuţului” de la Pucioasa. Nimeni nu L-a văzut pe “Hristosul”
Pucioasei, deşi unii pretind că L-au
auzit vorbind, iar ceilalţi îi cred pe cuvânt, considerându-i pe aceşti
vizionari că sunt lideri harismatici şi prooroci.
Asemănările dintre doctrina creştină şi clona ei de la Pucioasa
sunt nenumărate şi copleşitoare; în schimb deosebirile, chiar dacă sunt puţine,
sunt esenţiale şi dramatice. Tocmai aceste puţine deosebiri demască viguros
impostura liderilor sectei “Noul Ierusalim”. Mai întâi sunt vizibile şi
deranjante inconsecvenţele proprii, care sunt cu sutele şi cu miile: doctrina
pucioşească a suferit schimbări majore de-a lungul timpului, în timp ce textele
“sacre” pucioşeşti au suferit substanţiale cosmetizări, iar cele incomode au
fost ascunse cu grijă. Apoi, învăţătura lor vorbeşte cu îndrăzneală despre un “Hristos” care ar fi venit la ei “în duh şi în cuvânt” – deci lipsit de
trupul Lui cel înviat, singura dovadă
incontestabilă că ar fi vorba de Acelaşi Hristos viu, despre care vorbeşte
Sfânta Scriptură. Or, cineva care a avut trup viu şi nu-l mai are, se cheamă că
a murit puţin, între timp, ca să se lepede de trup. Acest “Hristos” fără trup al Pucioasei nu are veleităţi universale
(deocamdată, deoarece există şi promisiuni că secta va cuprinde cândva toată
lumea), ba dimpotrivă: acum Se
declară mulţumit cu o suzeranitate limitată la “poporul ales”, acei creştini
care s-au lăsat păcăliţi de vorbele meşteşugite ale liderilor sectei şi de
promisiunile lor că ei nu vor mai muri
niciodată, căci în prezenţa “Hristosului”
Pucioasei nu vor mai gusta moartea şi
amărăciunea ei. Măcar asta ar fi putut să observe că este o mare minciună,
bieţii de ei, căci de 60 de ani încoace au tot murit cu zecile, dintre adepţii
pucioşi mai înaintaţi în vârstă, în frunte cu “proorociţele” surori Verginica
şi Maria (nefiind ocolit în cele din urmă nici nea’Milică, soţul legiuit al
“proorociţei” Mihaela). Tehnica supravieţuirii sectei este regenerarea: după moartea fiecărei “proorociţe”, alta se ridică în
locul ei, din cenuşa imperiului pucios al umbrelor, continuând (evident, cu un
alt stil, alt lexic şi altă topică) aceeaşi tactică de îmbrobodire a puţinilor
naivi avizi după senzaţionalul bigot.
O referire constantă la Sfintele Scripturi, în textele
pucioşeşti, este aceea prin care se pretinde că A Doua Venire a lui Hristos ar
fi avut deja loc, la Pucioasa – şi nu o dată, ci de mai multe ori, de foarte
multe ori, de atâtea ori câte lansări de noi “mesaje” pucioşeşti au fost prezentate
ca “noi cuvinte ale Domnului, venit(e) din cer”. Iniţiativa nici măcar
nu e nouă, o întâlnim şi la liderii altor secte care, în dorinţa aprigă a unei
legitimări ieftine şi rapide, au pretins că la ei “a venit Hristos pe furiş, ca
un fur, noaptea”, şi de aceea n-a fost văzut de nimeni. Or, aici constă prima
deosebire fundamentală faţă de mesajul Scripturii. Aceasta anunţă solemn că
Hristos va veni văzut, în trupul Său înviat, pe norii cerului:
“ Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a
dreapta Celui Atotputernic şi venind pe
norii cerului.”[1]
“ Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi
vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul
Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind
pe norii cerului.”[2]
Desigur că, în iconomia Sa dumnezeiască, Hristos va reveni pe
pământ o singură dată, fiind plin de slavă şi însoţit de sfinţii Săi îngeri, şi
îndată va începe Înfricoşătoarea Judecată a Lui, care va ruşina pe mulţi care
L-au ruşinat pe Hristos în viaţa lor. Va veni o dată şi bine, nu de mai multe ori aşa cum pretind pucioşii, ca şi
când ar fi lăsat mereu ceva neterminat în urmă:
“ Căci de cel ce se va ruşina de
Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.[3]
“ Căci de cel ce se va ruşina de
Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul
Omului Se va ruşina de el, când va veni
întru slava Tatălui Său cu sfinţii
îngeri.” [4]
Venirea lui Hristos nu va fi nici pe departe tainică, în miez
de noapte, ci în lumină strălucitoare, ca să fie văzut de toţi oamenii
pământului; aceştia vor realiza măreţia momentului, îşi vor plânge păcatele şi
se vor pleca slavei Sale
celei văzute:
“ Atunci se va arăta
pe cer semnul Fiului Omului şi vor
plânge toate neamurile pământului şi vor
vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.”[5]
Sfânta Scriptură nu numai că prooroceşte acest eveniment
cosmic şi istoric, dar descrie amănunţit circumstanţele în care va avea loc,
astfel ca orice înşelăciune a oamenilor sau a lui Antihrist să fie exclusă.
Elementele esenţiale descrise de Biblie sunt, aşadar:
-
1. Hristos vine o singură dată, nu de mai multe ori:
“
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale
Pucioşii pretind că la ei vine Hristos ori de câte ori apare
un nou text pe care ei îl numesc “Cuvântul
lui Dumnezeu” şi extrapolează expresia “Cuvântul lui Dumnezeu”
identificând-o cu Persoana lui Hristos. Or, Biblia spune limpede că acesta este
un nume, nu o persoană. Cuvântul este
un nume ales tocmai pentru a sublinia
o calitate aparte a Fiului, aceea de aduce Legea cea nouă oamenilor, adică un
Nou Testament, un Nou Cuvânt cu valoare de Lege nouă:
“ Şi este
îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele
Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.”[7]
Pucioşii extrapolează sensurile,
identificând numele (Cuvântul lui
Dumnezeu) cu Persoana (Hristos). Ei s-ar
putea eventual prevala de un verset care pare-se că le-ar da dreptate, dar în
acest caz n-ar trebui să se oprească aici, ci să cerceteze şi contextul în care
acesta apare:
“ La
început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”[8]
Or,
contextul arată limpede că termenul folosit aici (“Cuvântul”) nu se referă la
Persoană (ca să o substituie), ci la o calitate a Persoanei (ca să o definească
pe Aceasta: Dumnezeu era cuvântător, iar cuvântul Său avea forţa creaţiei fără
cusur). Mai întâi, se face echivalenţă de valoare între această calitate (Cuvântul) şi o alta (Lumina), deoarece ambele îi înalţă deopotrivă
pe oameni la un nou statut (de prieteni,
nu slugi ca mai înainte[9])
şi la o nouă demnitate ( de fii, după
har[10]) în
raport cu Dumnezeu:
Apoi, arată că această calitate (Cuvântul care creează, care dă viaţă) nu
rămâne suspendată şi abstractă în timp şi spaţiu, ci se concretizează, se atribuie
unei Persoane care vine în trup (Hristos) la oameni:
“ Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava
Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” [12]
Odată ce această calitate (Cuvântul) este primită de Hristos în
trup, Hristos nu Se mai desprinde de ea, după cum nu Se mai desprinde nici de
trup (căci o astfel de experienţă ar fi echivalentă cu o a doua moarte, ceea ce
e inacceptabil la Hristos înviat din morţi), iar calitatea dobândită în trup
devine descriptivă şi nominativă, devine un nume
(Cuvântul lui Dumnezeu). Or,
pucioşii identifică termenii, substituind calitatea
abstractă cu persoana concretă care
o deţine: cuvântul pe care pretind că
l-au auzit şi apoi l-au scris şi l-au tipărit este însăşi persoana (fără trup!!) a lui “Hristos”.
Ei reuşesc performanţa ca într-o singură frază să juxtapună trei definiţii
disjuncte pentru cele trei ipostasuri ale Cuvântului, în intenţia vădită de a
ridica confuzia la rang de demonstraţie: “Cuvântul
rostit, apoi transcris, la Pucioasa, este chiar Hristos”. Astfel, Cuvântul este definit fie ca numele Persoanei, fie ca fiind Persoana Însăşi (Hristos), fie ca o lucrare circumstanţială a Persoanei
(vorbirea, cuvântarea Sa, transpusă
ulterior în cuvântul scris), iar
cititorul este invitat să creadă că între ele există identitate absolută:
« O, fii români,
Eu, Tatăl Savaot, trimit la voi pe Fiul Meu Iisus Hristos, al Cărui nume mare este acum Cuvântul lui
Dumnezeu. Voi de
El să ascultați, [...] Iată, Eu,
Tatăl Savaot, trimit la voi Cuvântul Meu, pe
Fiul Meu, pe Iisus Hristos Cuvântul, ca să vă fie vouă Învățător în vreme grea, [...] dar este musai să vă alăturați voi oștirilor cerești cu toată credința în cuvântul Fiului Meu, căci El este Mântuitorul, Păstorul Cel cu crucea, Păstorul
oilor Mele. »[13] (Citat din
mesajul Mihaelei din 21 mai 2015)
Este evident aici îndemnul prin care
credinţa în Hristos-Fiul şi Cuvântul
este deturnată spre credinţa în cuvântul
de la Pucioasa, atribuit lui Hristos-Fiul
Tatălui. Pentru ca deturnarea să fie şi mai de efect, se întăreşte valoarea
“cuvântului de la Pucioasa”, ca “mesaj divin”. Astfel, el nu este doar
“Cuvântul Fiului”; ci este uneori şi “Cuvântul Tatălui”, ceea ce sugerează că
şi reciproca ar putea fi adevărată: Cuvântul de la Pucioasa nu este numai
“Fiul” – ca Persoană, ci uneori este “Însuşi Tatăl”, ca Persoană (situaţie în
care rolul “Fiului” se micşorează dramatic, ajungând să fie o simplă trâmbiţă în gura “Tatălui”):
« O, Tatăl Meu Savaot, vin pe nor de cuvânt, iar Tu ești cuvântul Meu şi puterea lui, [...] că iată, sun
din trâmbiță peste ei ca să-i umplu de veghe, [...]
— O, Fiule al
Meu, Tu ești cuvântul Meu și voia Mea. »[14] (Citat din mesajul Mihaelei din
21 mai 2015)
-
2. Hristos vine în trupul Său înviat şi transfigurat,
cu care S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Pucioşii spun că
Hristos vine în duh şi în cuvânt, fără trup, de aceea trupul Său n-are cum să
fie văzut. În perioada în care “prooroceau” Verginica, apoi sora ei, Maria, “Hristosul” Pucioasei avea absolută nevoie
de trupul lor, de gura şi de limba lor, ca să se facă auzit. În perioada în
care “prooroceşte” Mihaela, aceasta pretinde că ea este singura care Îl aude vorbind iar timbrul vocii pe
care o aude este timbrul vocii lui Nicuşor (celălalt “prooroc” al pucioşilor).
-
3. Hristos vine văzut de toată lumea şi însoţit de
semne mari. Pucioşii spuneau pe vremea în care “prooroceau” Verginica şi sora
ei, Maria, că vocile lor sunt vocea lui Hristos cel nevăzut, deci în aceasta ar
consta “venirea”. În perioada în care “prooroceşte” Mihaela, aceasta pretinde
că vocea pe care o aude este “Cuvântul
lui Dumnezeu”, iar Acesta este “Hristos”.
-
4. Venirea lui Hristos este nu numai vizibilă, ci şi înfricoşătoare
pentru toţi oamenii păcătoşi:
“ Iată, El vine cu norii şi orice
ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.”[15]
Ea produce schimbări majore asupra
lumii. Or, venirea “Hristosului” Pucioasei nu numai că nu este văzută, simţită
sau recunoscută, dar nu are niciun efect asupra lumii. Nimic nu se schimbă în
lume în bine, deşi pucioşii pretind că “Hristosul” lor vine de 60 de ani
încoace. În schimb, modificări în rău sunt mereu şi la tot pasul, peste tot în
lume.
-
5. Venirea lui Hristos aduce cu sine o judecată dreaptă
şi imparţială. Or, pucioşii pretind că ei sunt un “popor ales”, care are o
poziţie privilegiată în faţa lui Dumnezeu şi se bucură de o iubire specială,
aparte, diferită de iubirea lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. E de presupus
că şi judecata lor va fi aparte, deci părtinitoare. Prin ei, cei aleşi, au
parte de iubire specială şi ceilalţi români, ca naţie privilegiată:
“ — O, Tatăl Meu Savaot, Eu sunt puterea Ta, iar ei sunt puterea Mea,
precum Noi suntem puterea lor, Tată, căci Noi iubim aparte între neamuri pe fiii pământului român, țara pe care Tu Mi-ai arătat-o acum două mii de ani şi Mi-ai
binecuvântat-o să fie ea țara Mea la sfârşit
de timp, țara întoarcerii Mele după două mii
de ani, și iată, am staul de cuvânt în
mijlocul ei, și am popor așezat la veghe înaintea cuvântului Meu când el se lasă peste
pământ. »[16] (Citat din mesajul Mihaelei din 21
mai 2015)
În aceste condiţii, pretenţia pucioşilor că repetata venire
la Pucioasa a unui duh teologic (care pretinde că este Hristos) ar fi chiar A Doua Venire a lui Hristos de care
vorbeşte Biblia este lipsită de motivaţie şi de logică. Biblia spune limpede că
a doua venire a lui Hristos se va împlini în chip văzut, asemenea înălţării lui
Hristos la ceruri:
“ Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă
ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi
privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut
mergând la cer.” [17]
Cu toate că există multe neîmpliniri ale semnelor prooroceşti
consemnate de Biblie, pucioşii continuă să afirme cu nonşalanţă că venirea
nevăzută a duhului de la Pucioasa este aidoma înălţării văzute la cer a lui
Hristos:
“ Pun masă de cuvânt pe vatra neamului român [...] căci Eu,
Domnul Iisus Hristos, precum M-am înălțat, tot așa și vin, și iată, vin pe nori, precum este scris. [...] că vatra
voastră este țara întoarcerii Mele de la Tatăl, și precum M-am înălțat la Tatăl după suferința Mea cea de pe cruce, o, tot așa și cobor, precum M-am suit
cobor,
și sunt cu voi în acest timp, fii
români. »[18] (Citat din mesajul Mihaelei din 21
mai 2015)
În ultimul mesaj al liderilor
pucioşi, procesul de juxtapunere a
definiţiilor disjuncte pentru cele trei ipostasuri ale Cuvântului, nu este singular, ci se repetă în mod programatic,
pentru a întări în conştiinţa cititorului senzaţia că se află în faţa unei
realităţi de necontestat: “Cuvântul care se aude la Pucioasa este Însuşi
Hristos”, iar alegerea Pucioasei nu este întâmplătoare, căci ea se află în
sânul ţării celei alese pentru A Doua Venire a lui Hristos (Rromânia, iar rromânii
sunt poporul ales, din care se desprind ppucioşii, care sunt şi mai aleşi, cei
mai aleşi dintre aleşi):
“ O, fii
români, [...] o, tot așa și din cartea Mea să luați, tot ce este
nevoie să aveți, și e deschisă ea ziua și noaptea și are în ea cuvântul Meu, are pe Învățătorul Cel din cer peste pământ, și de șaizeci de ani
cuvântul Meu învață și cheamă și făgăduiește, și iată-l ieșit la lumină pentru oricine voiește izbăvirea, căci Eu sunt Lumina lumii atât cât sunt în
lume, o, și cum să fi stat în cer Dumnezeu-Cuvântul când este atâta nevoie de lumină pe pământ? În zi [...] de coborâre a Mea la
tine cuvânt, am grăit ție, popor român, ca să te așez lângă Mine și ca să lucrăm noi în mijlocul neamurilor de pe pământ voia
Tatălui nostru, iar tu ascultă strigarea Mea la tine și deschide ca să Mă primești și ca să Mă crezi
și ca să biruim, căci cuvântul Meu s-a
făcut carte în mijlocul tău spre izbăvirea
ta, [...]
Sfârșesc cuvântul Meu, și împuternicesc
fiii neamului român să creadă în Mine, în Cel ce grăiește din ceruri în mijlocul lui.»[19] (Citat din mesajul Mihaelei din 21
mai 2015)
Se observă limpede că aici, Cuvântul este definit în mai multe
feluri, iar cititorului i se sugerează din nou că e cazul să creadă că între
ele există identitate absolută:
- fie ca Persoana
Însăşi (Hristos – denumit aici “ cuvântul Meu - Învăţătorul Cel din cer ” şi care vorbeşte cu “poporul ales,
poporul rromân” asigurându-l de statutul lui privilegiat cu cuvintele: “...coborâre a Mea la tine cuvânt...”),
- fie
numele Persoanei (transcris prin
sintagma “Dumnezeu - Cuvântul”),
- fie
o lucrare auzită a Persoanei (vorbirea, cuvântarea Sa, despre care în
final se spune “...sfârşesc cuvântul Meu...”, deoarece ea este circumscrisă
temporal unui eveniment programatic, deci nu are veşnicie, ci are un început şi
un sfârşit),
- fie
o lucrare scrisă a Persoanei (transpusă
de către “ucenicii pucioşi” în “Cartea de la Pucioasa”, adică în cuvântul scris, despre care se spune: “...cuvântul
Meu s-a făcut carte... şi “Cartea Mea... are în ea cuvântul Meu...” ).
Singurul lucru concret al sectei “Noul
Ierusalim”, scos de sub tipar zilele acestea, este Cartea de la Pucioasa,
volumul al treilea (colecţia de mesaje căzute din cer, la Pucioasa, în ultimii
zece ani) pe care ei o identifică a fi “cartea cu şapte peceţi a Apocalipsei”,
dar şi cu ea ar fi o problemă. Deşi în Biblie se vorbeşte de o singură carte cu
şapte peceţi, iată că pucioşii au ajuns la volumul al treilea! Adică, ei au
deja trei “cărţi sfinte cu mesaje cereşti” (şi se pare că s-au apucat deja să o
scrie şi pe a a patra). Cât priveşte peceţile... nu se mai ştie numărul lor, dacă
sunt şapte sau de trei ori câte şapte, şi nici rostul lor nu se mai ştie. Peceţile
ar avea rolul să pecetluiască, adică să încheie definitiv ceva, dar iată că
mereu apar noi şi noi volume de basme pucioşeşti, care despecetluiesc pe cele
de dinaintea lor.
Ceea ce pucioşii n-au reuşit cu niciun
chip să demonstreze este cum s-ar putea identifica totuşi “Hristosul” lor ( Cuvântul-Fără-Trup)
cu Hristosul creştinilor, care este Cuvântul-în-Persoană, Hristosul veşnic viu, în trup înviat şi
transfigurat.
…………………
Anca
Ionescu-Târgovişte
25
mai 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.