459. Şaizeci de ani de propovăduire a unui „Cuvânt Pucioşesc” plin de imperfecţiuni, inconsecvenţe şi falsuri
Liderii sectei “Noul Ierusalim” pretind că românii
sunt ocrotiţi de “Dumnezeul”
Pucioasei în mod preferenţial, iar modalitatea de ocrotire şi dirijare a
acestora se face prin aşa-zisul “Cuvânt
al lui Dumnezeu de la Pucioasa”, pe care liderii sectei au grijă să-l
plăsmuiască în mod sistematic şi să-l facă public pe Internet:
« O,
pace ţie, neam român! Eu, Domnul, te ocrotesc şi te învăluiesc în taină, iar lucrarea
cuvântului Meu te povăţuieşte. O, pace ţie! Pace ţie! Pace ţie! Amin, amin, amin. »[1] (Citat din mesajul Mihaelei din 22 februarie 2015)
Paradoxal
este faptul că liderii “pucioşi” nu reuşesc să fie consecvenţi cu
propriile lor fabulaţii. Pe de o parte,
ei pretind că această “lucrare” de ocrotire, povăţuire şi dirijare a poporului român datează de 60 de ani, de pe
vremea “proorociţei” Virginia, iar obiectivul final este ca acesta să devină o
religie universală, obligatorie pentru toate neamurile de pe Pământ:
« Am
multă şi mare grijă de acest mers, şi iată, scriem acum şaizeci de ani de cuvânt pe vatra neamului român, ţara Mea cea dulce Mie acum, la sfârşit de
timp, şi pe care Tatăl Mi-a hărăzit-o încă de la naşterea Mea cu trupul pe
pământ şi Mi-a spus că din ea voi avea mireasa Mea, pe poporul cuvântului Meu,
pe cel ce-Mi primeşte şi-Mi poartă cuvântul acum peste pământ, trâmbiţând el
peste tot vestea şi chemarea Mea, ca să poată cei ce aud şi cred, să poată
umbla pe urma Mea cu ascultare, cu viaţa pe care am hărăzit-o Eu celor ce vor
crede în venirea Mea de azi cuvânt peste pământ. Cuvântul Meu grăieşte cu voi
şi grăieşte cu tot neamul omenesc de pe pământ, cu mari şi mici, cu robi şi cu stăpâni şi
cu toată firea, care Mă cunoaşte atât de mult cât n-a putut omul să înţeleagă
aceasta şi să poată şi el mai mult. »[2] (Citat din mesajul Mihaelei din 19 aprilie 2015)
Pe
de altă parte, tot ei sugerează că “lucrarea pucioşească” este doar în faşă, în
faza de proiect; ea abia acum urmează să fie semănată pe pământ, iar despre
“răsăritul” ei nici vorbă, e o problemă chiar şi să fie ea sădită şi răsădită
în calea şi în inima oamenilor, iar oamenii nici măcar nu au “dor de Dumnezeu” (nicidecum să mai şi
vină ei în întâmpinarea iniţiativelor Lui):
« Gândul Meu şi inima Mea sunt numai la lucrarea
cuvântului Meu din zilele
acestea, pe care voiesc s-o semăn peste pământ şi să
fac cumva să răsară ea în calea şi în inima oamenilor, căci lucrarea
Mea este să-l apropii pe om de dorul de Dumnezeu, ca
să fie acest dor pe pământ şi să pot lucra prin el pentru om, căci mila Mea de
om este mare. »[3] (Citat din mesajul Mihaelei din 5 aprilie 2015)
Unde
este, aşadar, rodul celor 60 de ani de propovăduire a “Cuvântului de la
Pucioasa”? Cum a grăit el timp de 60 de ani (cităm) “ cu tot neamul omenesc de
pe pământ”, dacă ea nici măcar “nu a răsărit în calea şi inima oamenilor”,
adică nimeni n-au auzit efectiv de el (exceptând curioşii care l-au descoperit
din întâmplare, publicat pe net, din 2003 încoace)? El rămâne doar o propagandă
religioasă ieftină, bazată pe pastişarea grosolană a unor precepte biblice.
Dacă
ne referim la însuşirile specifice unui Adevărat Dumnezeu (putere deplină,
înţelepciune inegalabilă, consecvenţă neştirbită, atotştiinţă şi înaintecunoaştere,
adevăr absolut, demnitate imperială) observăm că ele lipsesc parţial sau total
la “Dumnezeul” Pucioasei. Dar chiar El mărturiseşte adesea cu amărăciune că-I lipsesc unele dintre ele, pe care
încearcă să le compenseze cu ajutor primit de la îngeri şi de la oameni. De
pildă, vorbind despre puterea de a-Şi face
cunoscut “cuvântul” şi chiar de a-l aduce din cer pe pământ, El recunoaşte că depinde de sprijinul
direct al liderilor “pucioşi”, care se constituie în ajutoare providenţiale, vectori
indispensabili care au sarcina de a distribui “Cuvântul pucios” în lung şi-n
lat pe pământ:
« O, pace ţie, popor al cuvântului Meu! Mă sprijin cu tine
pentru venirea Mea cuvânt pe pământ în
zilele acestea, şi iată, Mă împart în lung şi în lat cu ajutorul tău, iar pentru că Mă ajuţi, Eu, Domnul, te
numesc popor al cuvântului Meu [...]»[4] (Citat din mesajul Mihaelei din 5 aprilie 2015)
Activitatea
aceasta de distribuire în lung şi-n lat a “Cuvântului pucios” pe pământ este
aşadar dependentă de limitele biologice şi fiziologice ale acestor muritori
îndrăzneţi care s-au angajat să facă pe “purtătorii
de Dumnezeu”. Dacă ei au unele
neputinţe, slăbiciuni sau boli, lungimea “cuvântului” şi distribuirea lui este
afectată sau chiar pusă în pericol:
« O, nu
stăm mult în cuvânt, căci sunteţi voi slăbiţi, fiilor purtători de Dumnezeu, dar Mă însemnez în carte cu ziua Mea de
praznic când am intrat în Ierusalim [...] »[5] (Citat din mesajul Mihaelei din 5 aprilie 2015)
Au existat perioade de luni întregi sau
chiar ani când aceşti vectori, denumiţi romantic “trâmbiţe”, n-au mai
distribuit “Cuvântul pucios” fie că erau bolnavi, fie că treceau printr-o
cădere psihică, fie că au murit (ca în perioada 1980-1982, după moartea
Verginicăi). În aceste perioade de pauză, “Dumnezeul”
Pucioasei părea ca şi inexistent, lipsit de putere şi de voce, în neputinţa Lui de a Se exprima către lume.
În afară
de slăbiciuni personale, de lipsa de putere şi de dependenţa imperioasă de
sprijinul exterior care vine de la oameni, “Dumnezeul”
Pucioasei spune adesea şi lucruri care nu sunt tocmai consecvente cu ele însele
sau cu mesajul Scripturii. De pildă, recent El făcea o “descoperire” pe care o
prezenta ca pe o mare noutate, deşi ea e atât de veche încât datează de mai
bine de 2000 de ani, de când o anunţase adevăratul Hristos. Chipurile, smerenia ar fi o lucrare nouă,
ca şi bunătatea inimii, căci ele abia
acum
se anunţă şi se recomandă creştinilor prin acest “Cuvânt de la Pucioasa”, cel care le-a descoperit şi acum le anunţă:
« Îmbrăţişaţi
smerenia inimii
şi veţi câştiga o inimă nouă, o inimă din cer, căci cuvântul Meu vă povăţuieşte acum inimile voastre spre o lucrare nouă
şi dulce, căci bunătatea inimii e mare comoară pentru om. »[6] (Citat din mesajul Mihaelei din 5 aprilie 2015)
Limitele acestui “Dumnezeu” de la Pucioasa sunt binecunoscute, chiar şi de El Însuşi, îndată ce periodic simte
nevoia unor ranforsări ale propriilor puteri. Recunoaşterea este totală atunci
când Însăşi “Treimea de la Pucioasa” (“Tatăl”,
“Fiul” şi “Duhul”) simte că trebuie să-Şi
recunoască deschis nevoia de ajutor venit de la oameni, din exteriorul Fiinţei Divine Pucioşeşti:
« O, şi ţie,
popor al cuvântului Meu, pace ţie! Voiesc să grăiesc cu voi, fiilor, şi să vă
învăţ mereu ascultarea. Voiesc să-Mi
întăresc coborârea şi să vă întăresc pentru ea. Amin.
O, Tată, întăreşte-i Tu pe ei, căci ei
ne sunt de ajutor, Tată,
iar Eu Mă voi preaslăvi în ei pentru slava Ta şi a Mea, Tatăl Meu. »[7] (Citat din mesajul Mihaelei din 5 aprilie 2015)
Cu
toate aceste limite pe care Şi le
recunoaşte în mod public, “Dumnezeul”
Pucioasei nu suportă nicio contestare din partea oamenilor, iar cei care
îndrăznesc să evidenţieze aceste lipsuri sau limite “dumnezeieşti” şi care pun
la îndoială existenţa reală a unui Dumnezeu perfect într-un cuvânt imperfect,
sunt cotaţi fără drept de apel “mincinoşi”:
« Iată, te învăţ cum să-L iubeşti pe Dumnezeu, fiu român, şi să nu
uiţi pe cale de Cel ce te învaţă, să nu uiţi de Mine când ar sta în faţa ta
cineva care ţi-ar spune că acolo la Pucioasa nu este Dumnezeu în cuvânt şi că
este minciună, şi, din
contra, să arăţi prin pilda noii tale vieţi şi purtări că Domnul are putere de
înviere din păcat peste om de acolo, din locul de unde este coborârea glasului
Său ca să-Şi semene pe pământ cuvântul Său, cu care Se ţine după om ca să-i dea
lui mângâiere şi înviere. »[8] (Citat din mesajul Mihaelei din 12 aprilie 2015)
Dacă ne
gândim însă la câte “proorocii” pucioşeşti au fost invalidate definitiv şi
iremediabil de cursul istoriei, ne convingem că şi aici se aplică proverbul “minciuna are picioare scurte”.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
21 aprilie 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.