454. Liderii „pucioşi” îi promit lui Traian Băsescu că „Dumnezeul” Pucioasei “îi va ţine urma” şi “va fi cu el” şi “îl va purta” şi “îl va călăuzi”
La apropierea momentului istoric în care Traian Băsescu va părăsi funcţia
de preşedinte al ţării, liderii „pucioşi” confirmă încă o dată simpatia lor
faţă de cel pe care l-au considerat mereu „cârmciul cel înţelept” şi speranţa lor
că totuşi nu va părăsi definitiv eşichierul politic. Ei plănuiesc făţiş să
ticluiască o „misivă cerească” pe care
să o adreseze celui pe care îl preţuiesc, fără a uita să-l mustre pe urmaşul
lui, Klaus Iohannis, pentru faptul că a evitat sistematic o apropiere de
Băsescu şi a dispreţuit sfaturile iscusite ale acestuia:
« Voiesc să las o carte dulce şi mângâioasă şi plină de cuvânt măreţ cârmaciului care părăseşte acum locul cârmei cea pentru
paza ţării ca să se aşeze în locul lui alt străjer, de la care Mă doare pentru neapropierea lui de acest
iscusit cârmaci, care a tras numai prin greu, numai prin furtuni fel de
fel şi plin de durere a stat la cârmă, batjocorit şi defăimat de cei ce iubesc
fărădelegea, lucrând-o pe ea împotriva cetăţii. [...]. Mă doare că n-a avut acesta
aproape de sfatul lui pe
cei care merg acum în locul lui la veghe. » [1](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
Misiva pucioşescă nu se zgârceşte
în a-l lăuda pe cel care a fost
„cârmaciul” ţării vreme de zece ani şi să scoată în evidenţă greutăţile şi
piedicile pe care a trebuit să le înfrunte. Totodată i se promite o consolare
din partea „Dumnezeului” Pucioasei,
care îi va alina necazurile şi-i va mângâia „inimioara lui cea mare”:
« O, cât
de greu i-a fost prin furtuni acestui cârmaci! Cât de apăsată i-a fost vremea cârmuirii!
Îi voi mulţumi Eu, Domnul, îl voi mângâia, îi voi alina Eu inimioara lui mare.
Măreaţă este fiinţa lui, şi mulţi de pe pământ mai-mari peste popoare au văzut
şi au privit această măreţie a Mea din el. El cunoaşte suferinţa cea pentru
iubire, cea pentru dreptate, şi măreaţă îi este iubirea şi dragostea de ţară. » [2](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
Românii sunt şi ei îndemnaţi să se
alăture acestui cult al personalităţii reinventat pe plaiurile româneşti, sau,
dacă nu vor fi în stare, măcar se se abţină în a-l vorbi de rău sau a-i scoate
în evidenţă erorile omeneşti, trecute sau viitoare:
« O, fii români, o,
fiilor, ascultaţi glasul Meu. Eu, Domnul, vă spun vouă, feriţi-vă să grăiţi de
rău acest străjer plin de har de sus ori pe unde va mai lucra el lucrarea veghii peste ţară,
căci cel dăruit cu iubire pentru veghe nu poate aţipi, nu poate dormi, ci poate
să-l doară şi să sufere veghind pentru ţară, pentru ţara
Mea de azi. » [3](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
Pentru întreaga lui activitate politică în funcţia de preşedinte şi pentru
toate greutăţile îndurate, Traian Băsescu primeşte oficial mulţumiri din partea
„Dumnezeului” propovăduit la
Pucioasa. Acesta Îşi exprimă dorinţa ca să-l „păstreze de strajă”,
adică să se „îmbrace cu putere de sus” şi să participe în vreun fel oarecare la
viaţa politică a ţării (probabil ca prim
ministru, altminteri implicarea lui în proiectata „veghe a ţării” ar fi
nesemnificativă).
« Eu, Domnul, îţi
mulţumesc pentru răbdarea şi pentru iubirea cea cu răbdare, că prea greu ţi-a
fost la locul de veghe, şi mult te-au ajutat la veghe duhul răbdării şi al
iubirii cea pentru ţară, duhul inimii curate şi al nădejdii, duhul umilinţei
inimii şi multe alte daruri care ţi-au călăuzit lucrarea în toată vremea cea
atât de grea, când lupi cu colţi de fier au tot dat să te îmbrâncească şi să
cazi de la locul veghii ca să se suie ei şi să facă ei voia lor de pe acest loc
de strajă pentru ţară. Eu însă [...] voiesc să te păstrez de strajă, căci tu veghezi ţara oriunde te-ai afla,
şi-ţi văd iubirea şi arsura ta de suflet pentru ţară, pentru ţara
Mea de azi. O, să nu părăseşti lucrarea veghii! Îmbracă-te întru putere de sus, încinge-te
cu lucrare de har şi stai de veghe şi lucrează bine, căci împotriva celor
hrăpăreţi este încă de luptat, şi trebuie luată din mâna lor arma, că nu ştiu
ei să mânuie dreptatea, şi trebuie aceştia supuşi de ea, iar pentru aceasta Eu,
Domnul, voi veghea şi voi împlini. » [4](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
Viitorului fost preşedinte i se trasează atât linia, cât şi nuanţele pe care
va trebui să le urmărească în noua lui poziţie de “veghetor” peste mulţi,
prioritate având proverbul “vorba dulce,
mult aduce”:
« Acum primește-Mi
povața: cuvânt dulce, glas dulce,
povaţă miloasă, sfat înţelept şi învăţătură de înţelepciune să aşezi peste mulţi care vor da să caute
şi să urmeze dreptatea cea pentru ţară şi măreţia inimii curate pentru lucrul
cel frăţesc, căci vai celor lacomi care nu se pot vindeca! » [5](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
O cerinţă oarecum neobişnuită i se formulează
fostului cârmaci atunci când i se cere a se implica activ şi în viaţa
religioasă, unde ar urma să obţină
rezultate concrete în propovăduirea temerii
de Dumnezeu la cei pe care ar urma să-i păstorească. Cerinţa este cu atât
mai stranie cu cât Băsescu şi-a exprimat în mod public, dincolo de respectul
faţă de biserică şi de cele ale credinţei, inapetenţa funciară pentru
formalismul ritualist al celor bigoţi:
« Temerea de Dumnezeu s-o aşezi în multe suflete, căci fără ea omul săvârşeşte numaidecât
răul, iar prin ea iubire de cei din cer şi de neam să aibă cei ce o
îmbrăţişează pe ea. » [6](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
O misivă atât de mobilizatoare nu se putea încheia fără oarece promisiuni,
aşa încât cel vizat să nu aibă cumva tentaţia defetistă de a nu se mai implica în
nimic (poate din teamă, poate gândindu-se că nu are prea mult sprijin dimprejur
sau... de ce nu? de la ceruri). De aceea, „Dumnezeul” Pucioasei îi face lui Traian Băsescu nu una, ci chiar
patru promisiuni, una mai tentantă decât cealaltă:
-
că-i va ţine urma (adică, n-are nicio şansă
să se sustragă de la marea responsabilitate care i s-a pregătit pentru viitor);
-
că va fi cu el (adică, să nu-şi facă griji că va fi singur printre
duşmani; ba, chiar va avea sprijin substanţial şi imaterial din ceruri);
-
că va fi purtat (adică, nici măcar nu va fi nevoit să facă vreun efort
neobişnuit, îndată ce va fi susţinut şi
ajutat în mod consistent );
-
că va fi călăuzit (adică, va fi dirijat pas cu pas ca să nu dea greş
cumva):
« Acum pace ţie, şi-ţi voi ţine
urma şi cu tine voi fi şi te voi purta şi te voi călăuzi! » [7](citat din
mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2014)
Sunt aceste promisiuni credibile? Au ele vreo şansă să se concretizeze
cumva? Dacă cercetăm colecţiile de scrisori pucioşeşti adunate de-a lungul
vremii sub titlul pompos şi fraudulos „Cuvântul
lui Dumnezeu”, vom vedea că promisiuni identice au mai primit şi alte
personalităţi, faţă de care „pucioşii” au manifestat simpatii (şi mai ales
speranţe interesate) de-a lungul vremii. Una dintre ele este regele Mihai,
căruia i s-a promis ani de-a rândul că are binecuvântare pucioşească şi va fi
„sprijinit din cer” pentru a-şi va recăpăta tronul lumesc:
« Binecuvântată să fie casa unsului Meu Mihail
şi unirea cea din această zi. [...] Voiesc să Mă văd în voi, voiesc să fiu
oglindă întru voi, în care să privească cei din casa în care intraţi. [...] Aveţi încredere; Eu voi fi cu voi. Aveţi credinţă în Dumnezeu.
Acesta este cuvântul prin care veţi lucra, şi va fi încă o minune lucrată.[...]Pace
unsului Meu, Mihail! » [8](citat din mesajul Mihaelei
din 22
iulie 1991)
Anii au trecut, România a rămas pe mai departe republică, iar liderii
„pucioşi” s-au re-orientat şi ei de la monarhie la republică şi de la rege la
preşedinte, uitând toate promisiunile şi „proorociile” făcute.
Dar nu numai regele Mihai a avut parte de promisiuni deşarte. Arhiereul
Irineu al Clujului a fost, la rândul lui, „proorocit” de către liderii pucioşi”
că va fi „uns” şi că va sta pe tronul patriarhal al lui Teoctist, lucru care însă
nu s-a mai întâmplat. I s-a mai „proorocit” ierarhului că „va lucra în lucrarea de la Pucioasa”, ceea
ce iarăşi nu s-a mai adeverit. Dar promisiunile foloseau aceleaşi false
formule: că „Dumnezeul” Pucioasei va merge cu el şi că îl va purta şi că va fi cu el şi chiar că
va fi întru toate cu el şi vor
fi unul într-altul şi vor lucra împreună ca să-i convingă pe arhierei că erezia
de la Pucioasa este „adevărata ortodoxie”:
« Cuvântul Domnului către alesul Său Irineu Înscăunarea lui la Cluj, ca arhiereu.
[...]
O, merg cu tine, copilul Meu iubit, că pe nicăieri n-a fost să nu
merg cu tine. Merg cu tine, şi pe umerii Mei te voi purta ca pe
cel mai dulce, dar şi tu să mergi cu Mine şi nu fără Mine. [...] Începe-ţi lucrul cu Mine, începe-l de
pe-acum, şi Mă arată, copilul Meu, în tine, arată-Mă aşa cum am fost, că vreau
să fac aceste înălţimi să se plece de-acum. Copilul Meu iubit, merg cu tine, [...]
Nu stăm de vorbă mult acum, pentru că merg cu tine şi voi fi întru toate
cu tine. Toate se vor lucra, şi vor fi
din planul Meu lucrate, dar nu uita, copilul Meu, să ai cu tine puterea cea
bună, căci această putere este puterea poporului sfânt. [...] Copilul Meu, fii întru Mine. Eu voi merge cu tine, şi vom lucra. » [9](citat din
mesajul Mihaelei din 18 noiembrie
1990)
Arhiereului
Irineu încă i se mai proorocea în 1992 că, în compensaţie pentru sprijinul
primit de a fi făcut patriarh, “se va ridica” şi va pleda favorabil pentru
recunoaşterea “mişcării” de la Pucioasa ca o formă autentică de manifestare a
Ortodoxiei, întărit fiind de prezenţa neîntreruptă a “Dumnezeului”
Pucioasei, Care va fi cu el
la tot pasul:
« Hai, iubitul Meu,
ridică-te şi vorbeşte pentru Mine, iar Eu voi fi cu tine
la tot pasul. Hai, tată, vremea e târzie, şi Eu vestisem o zi de serbare peste
această iesle. » [10](citat din
mesajul Mihaelei din 19 februarie 1992)
N-a fost să fie aşa. Se
pare că „Dumnezeul” Pucioasei n-a fost cu Irineu în tot pasul,
deoarece la Sinodul din ianuarie 1993, înalţii ierarhi („înălţimile lor”) nu
s-au plecat în faţa duhurilor de la Pucioasa, iar arhiereul Irineu nu şi-a
„început lucrul” care-i fusese proorocit şi s-a dezis total şi energic de
erezia de la Noul Ierusalim. Dar ce îi mai promitea „Dumnezeul” Pucioasei lui Irineu, după acest eveniment (ca să-l
intimideze, probabil)? Că îi va
ţine urma chiar şi după ce acesta se lepădase public de erezia de la
Pucioasa, doar-doar de se va întoarce la cei pe care i-a părăsit:
« Poposim în această
cetate a Clujului, aici, unde am Eu pe cel uns de Mine cu această lucrare [...]
Eu îl iubesc şi îl aştept cu multă răbdare şi cu multă iertare. [...] că Eu am
ochi ceresc şi îi ţin urma, că Eu am spus că
prin această lucrare el va lucra lucrarea Mea.
» [11](citat din
mesajul Mihaelei din 20 martie 1994)
Or, arhiereul Irineu nu s-a lăsat deloc intimidat.
El a rămas statornic în ortodoxia moştenită de la părinţii săi, refuzând să mai
aibă orice legătură cu „pucioşii”.
Un alt „fericit” beneficiar al
promisiunilor de la Pucioasa a fost sculptorul Marian Zidaru. Şi lui i se
promitea că „Dumnezeul” Pucioasei va fi
cu el, şi va fi mereu,
până la sfârşitul veacurilor (deşi, după ani şi ani, drumurile lui Marian şi
ale „pucioşilor” s-au despărţit definitiv):
« Copilul meu [...] Marian, merg
cu tine, măi copilule. [...] Eu voi fi cu tine şi te voi ajuta şi te voi
învăţa şi te voi ocroti peste tot. » [12](citat din
mesajul Mihaelei din 9 septembrie 1990)
« Copilul
meu Marian, [...] Faceţi-mi, fiilor, şi
lucraţi-mi cu toţii duh de pace aici, că atunci voi fi mereu cu voi
întru toată libertatea şi întru toată bucuria, şi fiţi atenţi, că ceea ce
mâncaţi voi de la masa aceasta, este fruct din pomul vieţii. » [13](citat din
mesajul Mihaelei din 3 noiembrie 1990)
Un alt încercat
şi momit în toate felurile a fost episcopul locului, Vasile Târgovişteanu. În
pofida “proorociilor” languroase care îi promiteau “pacea” şi rangul de “iubit”
şi de “mărturisitor” al surogatului de ortodoxie de la Pucioasa, episcopul
Vasile nu s-a lăsat “lucrat” de „Dumnezeul” Pucioasei (Care îi promitea şi lui că va fi
cu el), nici nu L-a
mărturisit vreodată şi nici “n-a lucrat” împreună cu
liderii “pucioşi” cei “trimişi”, ci a rămas neclintit în disputele sale
ideologice cu aceşti corifei ai ereziei pucioşeşti. Pe deasupra, “proorocia”
care anunţa că cetatea Târgoviştei va deveni “cetatea cea întâi stătătoare din
România” (aşa cum mai fusese şi altădată) s-a dovedit a fi o altă minciună, Târgoviştea rămânând pe mai departe
aceeaşi urbe prăfuită de provincie:
« Cel
dintâi cuvânt: Pace ţie! Prin uşile deschise, pace ţie, mărturisitorul Meu! Pace peste biserica din această cetate în care Eu te-am aşezat în
vremea aceasta, căci această cetate va fi peste România cetatea cea întâi-stătătoare, biserica cea întâi-stătătoare, aşa precum a mai fost, fiindcă
cele ce au fost, iarăşi vor fi. Eu sunt! Nu te îndoi întru Mine, căci sunt prin
cuvânt, aşa cum este orânduiala cea dintru început aşezată. Eu sunt; Eu şi
trimişii Mei, şi vom lucra împreună ca să
aşezăm la loc împărăţia lui Israel
Şi alte personaje, care li
se păreau utile liderilor de la Pucioasa în demersurile lor de a influenţa
cursul politic al vremurilor, au fost adulate şi incitate să se alăture
complotului pro-monarhic al anilor ‘90. Ioana Giosan, spre exemplu, era şi ea
curtată şi chemată “la solie cerească” (adică, să-i transmită regelui Mihai,
aflat atunci în Elveţia, mesaje pucioşeşti de îmbărbătare şi instigare la
complot), cu promisiunea că “Domnul”
Pucioasei va fi cu ea
pe cale şi o va ajuta spre izbândă:
« Cuvântul Domnului către Ioana Giosan. Chemarea ei la solie cerească.
Pace solului Meu! Pace ţie, inimioară
dulce! [...] Pace ţie, căci vei merge cu solia Mea către unsul Meu, Mihail al
României. Iată lucrarea ta din mâna Mea. Vei fi sol ceresc şi nu pământesc, şi
vei lucra lucrare de Duh Sfânt peste cel uns al Meu. [...] Scoală-te [...] Mergi
cu solia Mea, şi binecuvântată să-ţi fie calea, şi cerească să-ţi fie, [...] Iată,
aşez cuvântul Meu în tine şi voi lucra înaintea regelui României, [...] Pace
ţie, şi mergi, în numele Meu, către regele României, iar Eu voi fi cu tine. Iată, suflu Duh Sfânt. Ia din Duhul Meu şi fii solul Meu înaintea
celui uns al Meu. » [15](citat din
mesajul Mihaelei din 12 iunie 1993)
Ca
şi alţi soli ai “pucioşilor”, trimişi pe ascuns la regele Mihai, şi Ioana
Giosan s-a dovedit a fi total nefolositoare în demersul lor de a reinstaura fraudulos
monarhia în România.
Un
alt experiment nereuşit al liderilor pucioşi a fost tentativa de a-l naturaliza
în tranşeele sectei pe preotul Nicu Gabriel. Cu acesta, speranţele lor au fost
şi mai intense decât cu cele nutrite
faţă de alţi simpatizanţi, încât pentru câştigarea “slujitorului Nicu” li se
promitea liderilor “pucioşi” nu numai că “Domnul” Pucioasei va fi cu ei, ci va fi în ei, şi aşa vor lucra
împreună cu el “pe viu”, împărăţind şi judecând împreună întru slujire:
« Astăzi
aşteptaţi ogorul de lucru (preotul Nicu Gabriel, n.r.). Astăzi
e zi de lucru, pentru că Tatăl Meu lucrează, şi Eu lucrez, şi iată, şi voi
lucraţi. Lucraţi! Aceasta este vremea, tată [...] Acum lucrăm pe viu, tată, şi Eu voi fi în voi, şi apoi voi lucra să-i dau învăţătură slujitorului care vine azi ca
să înţeleagă cu mintea Duhului Sfânt că una este să slujeşti, şi alta să
împărăţeşti şi să ai împărăţia ta. Una este să slujeşti, şi alta să judeci în
lucru de slujire. » [16](citat din
mesajul Mihaelei din 27 noiembrie 1994)
Un
eşec răsunător a fost “proorocia” dăruită Danielei Catană, prin care aceasta
era chemată, numită şi rânduită să scrie o carte apologetică în favoarea
ereziei de la Noul Ierusalim. Daniela era considerată o “Iudită a ortodoxiei de
la Pucioasa” care “va zdrobi capul şarpelui”, instruită şi dirijată îndeaproape
de liderii “pucioşi”, auto-denumiţi “copiii cei unşi” (cu toate alifiile, mai
degrabă), dar inspirată şi de duhul pucioşesc care îi promitea cuvintele de
îmbărbătare “voi fi cu tine”.
Daniela trebuia să facă o lucrare epocală, o scriere-trăsnet, care să-i
ruşineze pe cei înţelepţi din Biserica tradiţională, pe arhiereii şi pe preoţii
care s-au aşezat unii pe alţii întru păstorirea mulţimilor:
« Cuvântul Domnului către Daniela Catană [...]
Pace ţie! Pace ţie! Pace ţie, copilă nouă!
Fac din tine cărare pentru Mine spre oameni, şi cărare pentru oameni spre Mine.
Întăreşte-te [...]Aşează-te cu dragoste cerească alături de copiii Mei cei
unşi, căci va să te trimit ca pe Iudita să te atingi de capul şarpelui, şi apoi
să-l răneşti. [...] Această lucrare va ruşina pe cei înţelepţi, pe cei ce s-au
aşezat ca nişte dumnezei pentru calea oamenilor, pe cei ce s-au pus mai mari ca
Mine peste sufletele multora care caută pe Dumnezeu, şi omul cel plin de dor nu
mai dă de Mine, şi dă de ei Te ridic din mijlocul lor [...] şi voi fi cu tine ca să lucrezi o clipă pentru Mine. Fac din tine armă de apărare a
bisericii Mele, viteaz destoinic în armata Mea [...] Voi fi cu tine şi vom aşeza pe pământ semnul
atenţiei[...] Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Aceasta este cartea ta de
titlu de la Dumnezeu după ce ai învăţat în şcoala bisericii de azi. [...]
Scoală-te şi scrie! Amin. Scrie repede, că vremea este aproape. [...] Scoală-te
şi scrie! Amin, amin, amin. [...] Ţie îţi poruncesc: scrie! Amin. Orice putere
potrivnică să cadă şi să se tragă în lături la porunca Mea cea pentru moartea
lui antichrist şi pentru învierea morţilor. Amin. » [17](citat din
mesajul Mihaelei din 14 octombrie 1998)
După
luni şi ani de tărăgănare, Daniela Catană n-a scris nici măcar o pagină din
cartea care se anunţa a fi scrisă repede, la poruncă şi la provocare
venită “de sus”. Toate promisiunile sforăitoare
care anunţau o propagandă universală a pucioşismului prin strădaniile
tinerei absolvente în teologie s-au dovedit a fi asemănătoare cu obişnuitele
gogoşi de campanie electorală, arhicunoscute în viaţa politică.
Un alt personaj adulat de “pucioşi”, pe
vremea când era ministru al armatei române şi avea o mare putere în stat, a
fost controversatul Victor Atanasie Stănculescu. Şi lui i se promitea că va fi
purtat de subţiori de “Domnul”
Pucioasei, care va fi cu el în
izbânzi. Conspiraţia pusă la cale era insolent de făţişă: “Iată, facem unul
pentru altul”. Minciuna aceasta s-a dovedit a fi deosebit de amară, atunci
când Stănculescu a fost părăsit fără scrupule de “sprijinul ceresc” al Noului
Ierusalim şi a ajuns... tocmai la închisoare:
« Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
[...]
Către mai-marele oastei armatei române,
pace şi har şi binecuvântare de la Dumnezeul Preasfintei Treimi, Care lucrează
şi vorbeşte în România! Iar tu, şi toată
casa ta, vei cunoaşte că Eu sunt Dumnezeu când te voi ocroti şi te voi purta spre mărire şi spre biruinţă, în fruntea oştirii
cea binecuvântată a acestui neam ales şi binecuvântat. Iată,
facem unul pentru altul.
Serveşte-Mi planului Meu, şi Eu voi fi cu tine, şi voi fi cu glorie cu tine. » [18](citat din
mesajul Mihaelei din 22 ianuarie 1991
Chiar şi personaje mai obscure erau curtate, dacă aveau un potenţial cât de
mic care se părea că va putea fi exploatat. Un oarecare preot Ioan primea la vremea aceea aceleaşi promisiuni ca şi oamenii
de vază ai statului, în speranţa că va fi angrenat ca o rotiţă obedientă în
angrenajul conspirativ de la Pucioasa:
« Eu te voi
călăuzi cu grija
Mea, cu îngerii Mei, cu Verginica te voi însoţi, şi îţi voi face calea cu har,
şi nu cu împotrivire de la cei ce stau peste biserică. Nu te îngrijora decât să calci pe urmele Mele. » [19](citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 1994)
Nici preotul Ioan, ca de altfel niciunul dintre personajele amintite
mai sus, n-a rămas alături de liderii “pucioşi”. Ei n-au avut parte nici de călăuzirea, nici de purtarea
de gijă, nici de împreună lucrarea
care li se promisese, iar urma
lor s-a pierdut în istorie. Iată acum că aceleaşi promisiuni deşarte, care se
împărţeau cu dărnicie pe vremea lor, se împart astăzi şi viitorului fost
preşedinte al României, Traian Băsescu. Pare plauzibil aşadar că şi domnia
sa va urma exact calea pe care au luat-o şi cei care fuseseră ademeniţi
înaintea lui cu aceleaşi formule înşelătoare, refuzând să fie păcălit cu
scamatoriile ieftine ale cabotinilor “pucioşi”.
…………………
Anca
Ionescu-Târgovişte
14 decembrie
2014
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.