447. Uitând propriile lor „proorocii” monarhiste, liderii „pucioşi” l-au abandonat definitiv în uitare pe regele Mihai
Comemorând un eveniment demult uitat
prin aşa-zisa “sărbătoare de douăzeci şi trei de ani a punerii pietrei de
temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim”, liderii “pucioşi” au găsit cu cale să-l
gratuleze din nou pe arhiepiscopul Irineu Pop cu descrieri care nu i se
potrivesc defel, cunoscute fiind dezicerile repetate ale episcopului de
adunătura pseudo-ortodoxă de la Pucioasa şi poziţia lui întru totul ortodoxă şi
fermă exprimată în ultimii douăzeci de ani. Astfel, gorniştii răguşiţi ai
sectei pretind că arhiepiscopul Irineu ar trebui neapărat mângâiat şi
binecuvântat de ei ca din partea “Dumnezeului” Pucioasei, pentru că el,
sărăcuţul, suferă în taină pentru nedobândirea poziţiei de patriarh al B.O.R.
pe care ei i-au promis-o încă din anul 1991, dar nu s-au putut ţine de cuvânt
să i-o şi dăruiască. În schimb, i se “prooroceşte” arhiereului Irineu o
revenire în forţă ca “martor” al ereziilor de la Pucioasa şi “biruitor” cu ele
în lume, chiar dacă el nu şi-a exprimat niciodată această nostalgie, ba
dimpotrivă:
« Eu, Domnul, ca în fiecare an în ziua
aceasta de pomenire a mărturiei ei, rostesc binecuvântare peste creştetul arhiereului Meu Irineu,
pe care l-am avut în ziua aceea la pieptul Meu cel duios după fii şi l-am uns
să-Mi împuternicească cu putere de cuvânt hotarele grădiniţei cea aleasă de
Mine pentru sfârşit de timp şi toată taina Mea din ea şi să-Mi sfinţească
începutul zidirii chivotului, al pietricelei albe şi a toată taina ei cea
scrisă în Scripturi pentru sfârşit de timp, lucrare plină de umilinţă şi de
taină, căci aşa este Dumnezeu întru lucrările Sale în toate vremile de sub cer.
Binecuvintez, aşadar, duhul şi sufletul şi trupul arhiereului Meu martor al
zidirii bisericii Mele de la sfârşit de timp, a Noului Ierusalim, simbolul cel tainic al celor nevăzute ale
cetăţii sfinte, cetatea Noului Ierusalim, care va rămâne apoi cu
toată slava ei între cer şi pământ şi cu toţi moştenii ei, cu cei ce au iubit
pe Domnul cu iubirea lor. Binecuvintez cuvântul şi puterea cuvântului
arhiereului Meu martor, iar paşii lui să meargă, să urce, să poată, să biruiască pentru Mine şi
pentru mântuirea multora, căci împărăţia Mea nu este din lumea aceasta şi nu
are nimic în ea, ci numai întru cele cereşti, şi întru cei cereşti pe pământ
îşi are ea sălaş. »[1] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Liderii „pucioşi” scapă însă în acest text o mărturisire importantă,
crucială chiar. „Cetatea” zidită de ei pentru Irineu nu este adevărata cetate a
Ierusalimului, proorocită în cartea Apocalipsei, aşa cum pretindeau ei până
acum că este: o împlinire a proorociilor biblice. Este doar un surogat, o
minciună plăsmuită să înfierbânte minţile celor slabi de înger, ca să creadă
aceştia că sunt contemporani şi chiar făuritori ai unei minuni istorice.
Într-adevăr, ei recunosc acum faptul că zidirea perisabilă, imperfectă (şi, după unii[2], urâtă) de la Pucioasa
este doar „simbolul cel tainic al celor
nevăzute ale cetăţii sfinte, cetatea Noului Ierusalim”:
« Acum douăzeci şi trei
de ani am aşezat în chip tainic cu martori piatra de temelie a bisericii Mele
de la sfârşit de timp, simbolul chipului cel ceresc al cetăţii sfinte a Noului
Ierusalim, pe care Eu, Domnul, o aşez pic
cu pic pe pământ, căci este scris cuvântul Meu: «Noi le facem pe toate». Loc de pază, cetate de veghe, în
care stau cei din cer şi veghează peste ţara alegerii Mele cea de acum, aşa
lucrare Îmi am Eu, Domnul, pe vatra neamului român şi aşa veghez peste
ţara românilor şi grăiesc peste ei cuvântul
Meu cel de la sfârşit de timp. »[3] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Nici măcar
pleonasmul „simbolul chipului” nu
salvează prin întărire inadvertenţele din acest text pucioşesc faţă de textul
biblic. Cetatea sfântă proorocită în cartea Apocalipsei nu este aşezată pe
pământ „pic cu pic” (prin „pic cu
pic” liderii „pucioşi” înţelegând cei aproape 60 de ani în care s-a zidit
secta lor, plus cei care vor mai urma de
acum încolo), ci dintr-o dată, la plinirea vremii ei. Cetatea Noul Ierusalim
proorocită de Apocalipsă nu este un privilegiu exclusiv al poporului român (aşa
cum exultă plini de naţionalism găunos liderii „pucioşi”, proclamând-o un „turn
de veghere” peste ţara românilor), ci este un dar universal, pentru toate
popoarele pământului.
Până şi „a doua venire a Domnului” este
transformată dintr-un eveniment cosmic într-un eveniment strict naţional,
destinat numai şi numai românilor, în calitate de cetăţeni privilegiaţi ai
planetei. Aşa cum prin anii ´90 se promova în România lozinca stupidă „Iliescu apare, soarele răsare”, tot aşa liderii „pucioşi” îi
fericesc astăzi pe români cu anunţul venirii „Domnului” Pucioasei exclusiv la ei, ca un soare luminos. Nu lipsit
de importanţă este faptul că „trâmbiţele apocaliptice” despre care vorbeşte
Biblia au fost alese cu grijă, unul şi unul, tot dintre puii de români: Iosif
Trifa, Petrache Lupu, Arsenie Boca, Ioan Iovan, Veronica (Vasilica) Barbu,
Virginia Tudorache-Stoica; şi deşi toţi aceştia au murit de mult, încheindu-şi
fiecare în parte trâmbiţarea, liderii „pucioşi” ignoră senin faptul că
trâmbiţele au devenit oale şi ulcele, pretinzând că încă mai trâmbiţează în
pustie:
« O, răsare soarele peste voi, fii români!
Vine Mirele! De şapte ori mai mult vin şi lucrez Eu acum peste pământ. Toate cele şapte trâmbiţe sună venirea Mea,
iar Eu vin, că se sună pentru Mine ca să vin, iar tu să te bucuri crezând, o,
neam român, căci vai celor necredincioşi, că plata celor necredincioşi este
plânsul şi scrâşnirea dinţilor, precum este scris, iar celor credincioşi Eu le
şterg toată lacrima, căci aşa este scris. »[4] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Liderii
„pucioşi” reconstruiesc pentru arhiepiscopul Irineu aceeaşi imagine falsă pe
care au mai propovăduit-o şi cu alte ocazii: cum că acesta ar fi ostracizat de
către colegii săi sinodali, episcopii B.O.R., care „îl ţin în lanţuri” ca să nu
evolueze pe scara ierarhică, nici să ia legătura cu cei de la Pucioasa şi nici
care cumva să pună vreo vorbă bună pentru ei, motive puternice ca el să sufere
în taină şi să verse lacrimi. Chiar dacă ar fi aşa (dar nu este, toată lumea
ştie în ce stare de pace şi echilibru este, în mod constant, episcopul Irineu), ele
n-ar putea fi decât lacrimi de crocodil; asta o dovedesc înseşi îndemnurile neserioase şi contradictorii ale „pucioşilor”,
care trec dintr-o extremă într-alta cu o nonşalanţă stupefiantă: „O, să nu plângi [...] O, nu uita de
lacrimi. Adu-Mi lacrimi, adu-Mi mereu.”:
« Grăiesc cuvântul Meu peste arhiereul Meu şi-i
spun lui: O, să
nu plângi de lanţurile puse peste tine! N-au voit să
te lase lângă Mine cu credinţă, n-au voit cei necredincioşi, cei ce s-au dorit
cei mai mari şi au ţinut la mărirea lor mai mult decât la Dumnezeu şi la
cuvântul Lui, care vine pe pământ ca să nască din nou lumea, precum este scris.
O, roagă-te cu foc, şi cu lacrimi [...] O, nu uita de lacrimi.
Adu-Mi lacrimi, adu-Mi mereu. Adu-Mi inimă zdrobită pentru binele lui Dumnezeu
pe pământ cu oamenii, ca să lucrez Eu la rugăciunea ta cea plină de răbdare şi
de iubire, o, fiule, ca să vină apoi bucuria pentru cei din cer, care aşteaptă. »[5] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Dacă episcopul Irineu ar fi fost într-adevăr „ţinut în lanţuri” de către
sinodalii B.O.R., n-ar mai fi fost promovat de aceştia în scaunul de
arhiepiscop al Alba-Iuliei, la data de 19 mai 2011. Faptul că Irineu a fost
promovat în ierarhia canonică la rangul de arhiepiscop arată nu numai că a fost
merituos, dar şi recunoscut şi preţuit de către fraţii săi întru slujire
episcopală. Cât priveşte presupusele lui legături cu ”pucioşii”, inexistente în
fapt de mai bine de douăzeci de ani, asta arată clar o opţiune imuabilă a episcopului Irineu.
Nimeni nu l-a oprit să-i contacteze, iar dacă el n-a făcut-o în atâta amar de
timp, înseamnă că nici n-a dorit s-o facă.
Nu mai este
nicio surpriză să constatăm din nou că liderii „pucioşi” promovează în mod
insistent un mesaj anticreştin, în care dragostea
faţă de semeni este pusă la index şi înlocuită cu suspiciunea, cu
intransigenţa, cu asprimea şi chiar cu ura (faţă de păcat, desigur). Cei care
mai primesc, din întâmplare sau din slăbiciune, efuziuni de dragoste de la
fraţii lor sunt îndemnaţi să nu se bucure de ea, ci să o scuture de pe ei ca o molimă,
ca nu cumva să se contamineze de iubire şi să se umanizeze la loc. Dimpotrivă,
să se bucure când sunt certaţi, iscodiţi şi spionaţi de cei care pretind că „au
veghe peste ei”, să se entuziasmeze când fraţii lor pun apăsare peste ei,
pretinzând că îi vindecă de rele, să se lase mânuiţi de alţii care le promit că
au grija mântuirii lor. Bucuria pentru cele bune va trebui să dispară pentru
totdeauna, fiind înlocuită cu preocuparea exhaustivă şi angoasată faţă de cele
rele, iar iubirea lor faţă de semeni să se manifeste numai şi numai prin
lovirea şi suduirea răului cuibărit în aceştia:
« Iar tu, poporul Meu de azi, [...] stai
sub puterea Mea [...] Eu, Domnul, vă
învăţ pe voi, ca să aibă mulţi de unde să ia ştiinţă şi învăţătură de viaţă
plăcută Mie, şi vă spun vouă aşa: O, să nu fie nici unul din voi care să vrea
sau să caute să audă sau să aştepte de la cei din jur lucruri bune despre ei,
şi să se mai şi bucure pentru aşa
dragoste din jur venită, ci fiecare din voi să caute să vină spre
el tot timpul din jur veghe
şi apăsare peste cele rele ale voastre, căci cele
rele sunt cele ce trebuiesc vindecate, măi fiilor, [...] care
ştiţi după adevăr să vă lăsaţi îngrijită mântuirea şi să v-o doriţi cu lucrarea
ei peste voi şi să vă iubiţi unii pe alţii cu râvna cea împotriva răului din
voi şi din fraţii voştri, căci răul iese în afară mult de tot, faţă de cele
bune care ar fi să le aveţi în voi, şi de care nu trebuie voi să vă ocupaţi şi
să vă bucuraţi, ci să vă umiliţi în toată vremea pentru cele rele ale voastre
[...]»[6] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Liderii „pucioşi” mai proclamă şi preocuparea lor funciară faţă de popor
şi ţara românească, aflată, chipurile, la un moment de cumpănă istorică:
« În ziua aceasta de mărturie am cu Mine [...] pe
trâmbiţa Mea Verginica, [...] o am aici, lângă Mine, şi-Mi dă ea rugăciune
de mulţumire şi de cerere pentru ca să am grijă de poporul ei şi de toată ţara
română şi de toată ocrotirea ei de duşmanii cei dinăuntru, şi se roagă ea Mie
pentru credinţa în cuvântul Meu a neamului român şi pentru împlinirea Mea peste
el, fiilor, că e vreme de cumpănă acum pentru neamul român, că e spre sfârşit statul la cârmă al celui ce
stă acum cârmaci peste ea şi e frământare în cer pentru cârma cea bună pe mai
departe peste acest neam. »[7] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Preocuparea reală a liderilor “pucioşi” este
însă alta, pe care ei nu se sfiesc să o evidenţieze printre rânduri. Actualul
preşedinte Traian Băsescu, pe care ei îl simpatizează şi îl susţin, este aproape
de capătul mandatului prezidenţial. Liderii “pucioşi” l-au considerat în ultimii
zece ani singurul “cârmaci” destoinic şi predestinat pentru a conduce România, iar
retragerea lui este privită ca un început de tragedie. Cine, cine ar fi capabil
să-i ia locul acestui titan, pe care penalii îl consideră tiran? Se pare că niciunul
dintre potenţialii candidaţi nu este pe placul liderilor “pucioşi”, deoarece
altminteri ar fi ieşit de mult cu laude şi încurajări la adresa lui. În orice caz, candidatul socialiştilor
(plagiatorul mincinos Victor Ponta) este văzut de “pucioşi” ca o adevărată catastrofă.
Ei bine, în perioada la care fac ei
referire în acest “mesaj” (este vorba de anul 1991), ţintele pucioşeşti erau cu
totul altele. Monarhia constituţională reprezentată de regele Mihai şi de
“mlădiţa lui”, principesa Margareta, nu era numai o soluţie, ci de-a dreptul o
fatalitate bună, o “lucrătură” bună foarte, la superlativ. Regelui i se
promitea că va cârmui din nou şi va fi recunoscut şi stimat ca atare de toate
noroadele:
« Pace
şi bunăvoire şi bună orânduială peste cei credincioşi şi peste casa unsului cel de la Dumnezeu, Mihail, regele
României! Amin. [...].
Şi se vor împlini în
vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată
este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. Pace peste
casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii
întru Mine, căci Eu Mă voi arăta prin tine peste noroade, fiindcă va fi să vadă
noroadele slava Mea şi slava ta, şi va fi să-şi plece fruntea în faţa acestei lucrături. [...] Îmi întind pacea
Mea şi Duhul Meu peste tine şi peste casa ta şi
peste mlădiţa ta, rege al României. »[8] (citat
din mesajul Mihaelei din 22
iulie 1991)
În aceste
condiţii, apare ca inexplicabil de ce liderii „pucioşi” nu-şi reamintesc de
propriile lor „proorocii” ( făcute chiar în ziua pe care acum o comemorează), care
vedeau, în regele Mihai şi în fiica lui Margareta, speranţele autentice şi
legitime ale renaşterii României din propria cenuşă. De ce nu vin ei acum cu o susţinere puternică,
decisivă, venită din partea „Dumnezeului”
lor, ca să se împlinească aceste „proorocii”? De ce această derută, această
bâlbâială, în care liderii „pucioşi” se scaldă, nefiind în stare să-şi fixeze
simpatiile şi susţinerea peste cel mai bun „viitor cârmaci”? O situaţie mai
favorabilă ca acum, când se schimbă garnitura politică din fruntea ţării, nici
nu s-ar mai putea imagina pentru revenirea în forţă la împlinirea vechilor lor
„proorocii” asupra monarhiei. Chiar admiţând că regele este acum prea bătrân,
principesa Margareta este în toată puterea şi a dovedit în ultimii ani că este foarte
activă, respectată şi iubită, făcând pentru români o sumedenie de lucruri de
toată isprava.
Probabil
însă că liderii sectei „Noul Ierusalim”
dozează în mod realist ajutorul „divin” pe care l-ar putea primi de la „Dumnezeul” Pucioasei pentru împlinirea
„proorociilor” lor privind restaurarea monarhiei. Ei preferă tăcerea, ştiind
foarte bine că valoarea acestui ajutor tinde către zero absolut, iar populaţia
românească nu mai agreează de mult înlocuirea scaunului de preşedinte cu tronul
de rege. După încă o entuziastă susţinere publică, plauzibila înregistrare a unui
eşec major al demersurilor lor de promovare, realegere şi instalare a regelui Mihai sau a
principesei Margareta la cârma ţării ar fi pur şi simplu catastrofală pentru ei.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
28 iulie 2014
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.