442. Liderii „pucioşi” emit noi teorii contradictorii pe seama credinţei
Apetitul liderilor „pucioşi” pentru scamatorii
dogmatice, menite să le individualizeze catehismul sectar, este deja
binecunoscut. Din păcate, în mod sistematic, incongruenţa ideilor pe care ei le
promovează strică definitiv frumuseţea idealurilor pucioşiste, teoretizate cu
migală şi aduse din condei cu destulă măiestrie.
Vorbind cu patos despre credinţă, liderii „pucioşi” fac
declaraţii contradictorii, aşa încât un aspirant scrupulos care le citeşte ar
fi pus imediat în mare încurcătură: care dintre teoremele pucioşeşti este cea
adevărată şi bună de urmat, îndată ce ele se contrazic copios unele pe altele?
El află cu stupoare că există două feluri de credinţă, radical diferite pe fond:
credinţa primită în dar, de sus din cer,
de la Dumnezeu, şi credinţa
interioară, izvorâtă dinlăuntrul fiinţei, ca o lucrare proprie şi ca merit
personal.
§.1. Credinţa “pucioşilor” nu este un merit
personal, ci este un dar de la Dumnezeu
Mai întâi liderii „pucioşi” precizează cu multă
fermitate (ca pe un postulat) despre credinţa lor şi a adepţilor lor că aceasta
este un dar de la „Dumnezeul” Pucioasei,
şi nu un merit personal al acestora. Acest dar al credinţei este aşezat în ei
de Însuşi „Dumnezeul” Pucioasei, cu motivaţia că dacă n-ar fi aşezat El această credinţă în piepturile lor,
nu s-ar mai fi găsit niciun strop de credinţă pe suprafaţa Pământului. De aici
rezultă că „pucioşii” sunt acum singurii oameni cu adevărat credincioşi de pe
faţa pământului, motiv pentru care ei sunt şi denumiţi „popor de fii ai credinţei”:
«
O, dacă n-aş fi pus Eu, Domnul, dacă n-aş fi pus
credinţă în venirea Mea în pieptul celor ce
s-au strâns la gura cuvântului Meu când Mi-am întocmit cu Tatăl şi cu sfinţii
această coborâre de cuvânt, aş fi găsit Eu credinţă care
să Mă aducă pe pământ, aşa cum era scris în Scripturi că vine Domnul şi-I vor
auzi glasul viii şi morţii? O, pace
ţie, poporul Meu de fii ai credinţei întru
venirea Mea cea de ieri şi cea de azi! Am avut un popor de fii credincioşi acum
două mii de ani când am aşezat în ei împărăţia Mea cea venită cu Mine ca s-o
aşez pe pământ cu cei credincioşi, şi am iarăşi azi popor cu credinţă aşezată
de Mine în ei, căci Eu pot tot ceea ce voiesc, şi poate şi omul când Eu
voiesc. »[1] (citat din
mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
Nemulţumirea liderilor
“pucioşi” este că această alegere supranaturală a “poporului credincios de la
Pucioasa” nu este crezută şi nici înţeleasă de vreun alt pământean (exceptându-i
poate pe cei câţiva simpatizanţi ai sectei, pe care-i poţi număra pe degete).
Ei trec cu superbie peste câteva obiecţii simple, dar profunde, pe care
ortodocşii le aduc ereziei de la Pucioasa, printre care una (fundamentală) este
aceea că “Hristosul” Pucioasei nu este Unul şi Acelaşi cu Hristosul
biblic, pentru simplul fapt că “Hristosul”
Pucioasei este lipsit de trup (declarativ, “pucioşii” Îl descriu ca fiind “duh şi cuvânt”) şi vine
pe pământ nevăzut, lipsit de slavă şi pe furiş, în miez de noapte, în timp ce
Hristosul întrupat în istorie Şi-a înviat trupul şi nu Se mai desparte în veci
de acest trup înviat şi transfigurat, cu care va veni văzut, înconjurat de
slavă şi de alai de îngeri. Liderii “pucioşi” minimalizează atât de mult
această deosebire radicală între Hristosul întrupat al Bibliei şi Antihristul
fără trup al Pucioasei, (deosebire care creează o profundă neacceptare şi o
“neînţelegere” iremediabilă în gândirea oamenilor), încât nu se sfiesc să o
recunoască şi, atunci când o fac, nu ezită să o facă plini de nonşalanţă, ca şi
când deosebirea ar fi neesenţială:
«
O, cum să-i fac pe oamenii care se pretind că-L
au şi că-L urmează pe Domnul, cum să-i fac să înţeleagă îndeajuns de ce am venit Eu atunci
pe pământ trup şi cuvânt, şi de ce am venit acum cu râu de cuvânt ca să-Mi zidesc iarăşi un popor ca şi atunci, o mână de
ucenici aproape Mie [...]»[2] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.2. Credinţa “pucioşilor” este un merit
personal, nu este un dar de la Dumnezeu
Şocant este
faptul că, în acelaşi mesaj, liderii “pucioşi” îşi contrazic singuri propriul
postulat despre propria credinţă. Peste doar câteva fraze este lansat un alt
raţionament, care conduce la concluzia că de fapt credinţa “pucioşilor” este un merit
personal, şi nicidecum un dar de la
Dumnezeu. Mai întâi se pretinde că sfinţii din ceruri vin la Pucioasa sub
formă de duhuri grăitoare care afirmă că şi ei au avut credinţă la vremea lor,
pe când sălăşluiau în trup pe pământ, dar credinţa pe care o au astăzi adepţii
“pucioşi” este mai mare ca a lor, căci aceştia de acum nu au parte de minuni
doveditoare care să-i sporească în credinţă. Primii creştini primeau în dar de
la Dumnezeu atât credinţa, cât şi minunile care le întăreau credinţa; pe când
“pucioşii” nu au avut şi nu au parte de minuni, deci meritul credinţei le
aparţine integral:
«
— O, binecuvintează
intrarea sfinţilor Tăi, Doamne! O, ce mare este slava Ta şi a lor în nevăzutele
Tale, Doamne! Deschizi cerul Tu Însuţi şi cobori cu sfinţii Tăi şi Însuţi Tu
grăieşti între sfinţi şi le dai grai lângă graiul Tău. O, ce minune mare ai
întocmit Tu în zilele acestea pe vatra neamului român, unde Ţi-ai aşezat acum
cortul întâlnirii, pe poporul Tău cel credincios prin puterea Ta cu care l-ai
zidit pe el popor al Tău acum, Doamne! Credinţă
mai mare ca a noastră au aceştia de azi, căci lor nu li se fac minuni doveditoare şi
ajutătoare pentru credinţă [...]»[3] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
În plus, “pucioşii”
s-au descurcat singuri în păstrarea şi răspândirea credinţei pucioşeşti (dar cu
un bilanţ dezastruos, dacă luăm în seamă rezultatele nesemnificative ale
propovăduirii lor de vreo 60 de ani), în timp ce duhurile care vorbesc în
numele primilor creştini recunosc că aceştia au primit de la Dumnezeu atât putere de sus ca să poată rămâne
statornici în credinţă şi să poată semăna credinţa lor şi altora, cât şi
puterea Duhului Sfânt de a face minuni
doveditoare ale credinţei lor:
«
O, ce mare minune a făcut Duhul Sfânt apoi cu noi,
Doamne! Putere
de sus ai pus în noi, iar noi Te-am mărturisit cu putere multă [...]
»[4] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.3. Credinţa prin merit personal a “pucioşilor”
este o credinţă slabă şi incompletă, ea având nevoie şi de daruri
de întărire de la Duhul Sfânt
În acelaşi mesaj se recunoaşte că, deşi credinţa “pucioşilor” este un merit personal demn
de toată lauda tot exemplul, totuşi “pucioşii” au şi ei mare nevoie de fie îmbrăcaţi în credinţă de sus
şi întăriţi în putere a Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că în cei aproape
60 de ani anteriori n-au fost atât de “sfinţi” aşa cum de multe ori s-au
lăudat, ci au fost doar nişte aspiranţi la desăvârşire, ca mulţi alţii de pe
pământ: lipsiţi de duhul smereniei, de duhul ascultării, de duhul veghei sfinte
unii pentru alţii, de focul credinţei şi al statorniciei, de sănătate de duh
alături de sănătatea de trup, de darul propovăduirii cu folos ca să împartă şi la
ceilalţi oameni învăţătura şi credinţa lor. Toate acestea le-ar fi însă de mare
folos, de aceea duhurile pucioşeşti le fac urări concrete în acest sens, ca ei să
le primească pe cât posibil mai repede:
«
O, Doamne, întăreşte-Te în toţi fiii poporului Tău de azi cu toate ale Tale,
spre slava Ta, Doamne! [...] Duhul ascultării şi
al veghii
sfinte unii pentru alţii, pe acestea să le
pui mereu peste ei. Duhul smereniei este cel
ce poate să-l facă pe om purtător de Dumnezeu şi împărţitor de iubire din cer
peste oameni, o, Doamne. Focul credinţei cea plină
de statornicie, aceasta să se
întărească în cei credincioşi Ţie. O, dă-le sănătate, dă-le pentru Tine,
Doamne, dă-le sufletului şi trupului, şi dă-le lor darul împărţirii ca să Te împartă şi să-i facă pe oameni să Te iubească [...]
»[5] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.4. Credinţa prin merit personal a omului este
o credinţă bună, deoarece “pucioşii” au arătat că ei au o asemenea
credinţă tare şi deplină, care este mai mare chiar şi decât credinţa prin dar
a sfinţilor din biserica primară
Tot aici însă,
duhurile pucioşeşti afirmă că adepţii “pucioşi” ai sectei “Noul Ierusalim” au o
credinţă proprie care este mai merituoasă
şi mai mare decât credinţa primilor creştini, deoarece ea nu este susţinută din
exterior cu minuni doveditoare, în timp ce sfinţii bisericii primare au
fost, la vremea lor, copleşiţi de harisme şi daruri de la Dumnezeu:
«
Credinţă mai mare ca a noastră au aceştia de azi, căci noi cei de
atunci popor al Tău am avut parte atunci de semne şi de minuni măreţe şi mult
doveditoare şi ajutătoare, până ce ne-ai
umplut de Duhul Sfânt [...]»[6] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.5.
Credinţa prin merit personal a omului nu este o credinţă bună, deoarece
ea nu poate fi credinţă tare şi întreagă în om
Urmează apoi alt postulat, fundamental
diferit: “Numai credinţa care vine din afara omului, ca dar primit de la
Duhul Sfânt, este bună, dar e mare minune să poată Duhul face aceasta cu omul”.
Omul îşi face singur credinţă şi se laudă cu credinţa sa ca merit personal, dar
această credinţă nu este bună, căci ea nu seamănă cu credinţa pe care i-ar putea-o
face Dumnezeu, dacă ar fi lăsat. Doar îmbrăcarea primilor creştini în
credinţă de sus, care se face prin întărirea
lor în puterea Duhului Sfânt este dovedită ca bună în istorie. Ea
este singurul model de urmat pentru toţi creştinii de azi, deci şi pentru
“pucioşi”, căci altminteri omul nu va putea să lucreze binele pentru semenii
săi, asemenea lui Dumnezeu. Chiar şi “pucioşilor” li se face îndemnul de a
fi tari şi statornici în credinţă, ceea ce înseamnă că au nevoie de aşa ceva:
«
O, e mare minune să
poată Duhul Sfânt în om cu toată faţa şi puterea Lui, [...] şi iată, [...] nu
mai este credinţă tare şi întreagă în om pentru Dumnezeu, şi plânge Domnul după
iubirea Lui în om, căci credinţă îşi face omul singur şi îşi face
altfel decât i-ar face Domnul credinţă. Dar voi cereţi cu suspin Domnului să coboare pe Duhul Sfânt
şi să-l
îmbrace pe om întru El aşa cum pe noi ne-a îmbrăcat atunci, căci altfel nu poate omul pentru Dumnezeu şi pentru om, nu
poate ca Dumnezeu. O, fiţi tari în credinţă, fiţi statornici şi staţi strâns
uniţi în Domnul, căci El vă întăreşte cu ale Sale
§.6.
Credinţa, ca merit personal al omului, este
bună şi pe placul “Dumnezeului” Pucioasei
Poporul
“pucios” primeşte apoi îndemn să-şi lucreze singur credinţa şi se întărească în
ea; deci credinţa, ca merit personal
al omului, este bună şi pe placul
acestui “Dumnezeu” al Pucioasei, căci Îi este de mare folos
acestui neputincios “Dumnezeu” Care nu poate face nimic singur,
ci numai prin cei credincioşi Lui, care pot pentru ei şi pentru El, prin
credinţa lor:
«
Iar tu, popor
lucrător de credinţă, întăreşte-te în lucrările credinţei, căci cei credincioşi sunt cei prin care Eu pot să împlinesc
toate cele scrise în Scripturi pentru vremea cea de acum, care aduce prin multă
lucrare veacul ce va să fie apoi cu toată veşnicia lui. [...] Fiţi vasele Mele,
prin care Duhul Sfânt va lucra şi Mă va arăta biruitor peste necredinţă şi
împlinitor pentru cei ce cu credinţă Mă aşteaptă să vin, o, fiilor. »[8] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.7.
Hristosul biblic S-a întrupat şi a venit în lume ca să înnoiască omul, să-l
nască din nou şi să-l îmbrace cu putere şi cu credinţă de sus
Liderii “pucioşi” recunosc adevărul
istoric despre Hristos ca restaurator al omului şi al lumii întregi. Cu
adevărat, învăţătura lui Hristos a schimbat radical felul de a gândi şi de a se
comporta al oamenilor, unii faţă de alţii, faţă de natură şi faţă de Dumnezeu:
«
Ai venit atunci să înnoieşti omul, Doamne, şi să-l faci pe
el templul Tău, [...] aşa cum ai făcut Tu cu noi atunci, îmbrăcându-ne în putere
de sus şi dându-ne de lucru în urma
Ta, spre dovedirea Ta de Dumnezeu adevărat, Care a venit de la Tatăl pe pământ
pentru înnoirea omului, [...] Toţi ucenicii Tăi cei credincioşi Ţie am crezut atunci că Tu
Te-ai îmbrăcat în trup şi ai venit după om, [...], şi aşa am crezut noi
în Tine atunci, şi aşa am lăsat credinţa
să lucreze după noi peste fiii credinţei,
căci Tu până la sfârşitul timpului eşti, şi îmbraci cu putere de sus pe fiii
credinţei. »[9] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
§.8.
Şi “Hristosul” Pucioasei a venit şi El în lume (însă, fără trup) ca
să înnoiască omul, să-l nască din nou şi să-l îmbrace într-o credinţă nouă
Pe de altă parte, liderii “pucioşi” introduc un sentiment de incertitudine, de
neîmplinire a lucrării de înnoire şi de naştere din nou adusă omului
de către Adevăratul Hristos[10],
pentru a putea crea necesitatea teoretică a venirii unui alt “Hristos”,
“Hristosul” Pucioasei, “Întregitorul” care să completeze ceea ce n-a reuşit să facă “pe deplin” Hristosul
Cel Dintâi. Acest “Al Doilea Hristos” lipsit de trup înviat (deci şi de
legitimitate) pretinde că pregăteşte cea de a doua venire a Hristosului Biblic
prin aşa-zisa “lucrare a Sa de cuvânt” de la Pucioasa şi mai ales prin
lucrarea “poporului de fii” adunaţi în secta eretică “Noul Ierusalim” de
la Pucioasa. El Îşi recunoaşte existenţa şi puterea Sa nedeplină,
motiv pentru care Se sprijină nemijlocit (ca să fie şi ca să
poată şi ca să împlinească) pe ajutorul şi pe puterea pământească a
acestor “fii credincioşi” ai Pucioasei, care lucrează pentru El asemenea
unor scule de neînlocuit, asemenea unor suple cozi de topor:
«
O, popor de fii [...] O, fraţi iubiţi, cereţi Domnului
înnoirea lumii. Naşterea din nou a lumii să vină pe pământ, [...] O, cât am vrea să stăm cu Tine aici fără de sfârşit
de cuvânt, dar Tu eşti milos, Tu eşti cântarul cel plin de înţelepciune pentru
toate, o, Doamne. Naştere din nou să aşezi peste tot şi peste toate,
şi pe deplin
să aşezi, şi aşa să-i tragi pe toţi la Tatăl, precum cuvântul gurii Tale a
făgăduit că se va împlini când vei veni. — O, daţi-Mi putere să fiu şi să vin să împlinesc, fiilor!
Fiţi sculele Mele, cu care să-Mi pregătesc cerul cel nou şi pământul cel nou
spre vedere. »[11] (citat din mesajul Mihaelei din 9 ianuarie 2014)
Însă un
Dumnezeu care le cerşeşte oamenilor muritori putere ca să fie şi ca să vină şi
ca să împlinească tot ceea ce este scris
în Scripturi este departe, mult prea departe de imaginea Dumnezeului pe care
Biblia Îl propovăduieşte de mai multe mii
de ani încoace popoarelor.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
16 ianuarie 2014
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.