440. Liderii pucioşi confirmă moartea prematură a lui Emilian Tărcuţă
Aşa cum era de presupus, liderii
“pucioşi” au încercat imediat să atribuie morţii seniorului Emilian Tărcuţă o conotaţie
circumstanţială radical diferită de realitatea concretă, dureroasă şi tristă.
Pasă-mi-te, Emilian şi-ar fi dorit singur moartea astfel încât spiritul său,
odată ce s-a eliberat de trup, să poată fi mai de folos din ceruri pentru
“poporul pucios”, decât ar fi fost trupul lui însufleţit pe pământ (chiar dacă
dorinţa lui de a muri mai repede ar fi lăsat în mod inevitabil o adâncă durere
peste cei lăsaţi orfani pe pământ, durere care s-ar cere a fi mângâiată pentru
a putea fi suportată):
« Am coborât prin strâmtorare
de durere, dar acest scump sufeţel(sic!)
s-a voit aici cu noi pentru voi, şi l-am ascultat şi pe el, iar pe voi vă mângâi cu toţi cei din cer.
»[1] (citat din mesajul Mihaelei din 14
decembrie 2013)
Este însă greu de crezut că un bolnav
cronic de cancer la ficat, aflat în stare terminală, mai poate emite astfel de
judecăţi de valoare, încât să-şi dorească moartea pentru o presupusă cauză
nobilă.
Presupunerea făcută în articolul
precedent că “Dumnezeul” Pucioasei Se va erija îndată în “iubirea cea fără de margini”, care va aduce
în mod eficient şi necondiţionat mângâiere celor nemângâiaţi de la Pucioasa,
s-a dovedit a fi corectă. Duhul vorbitor de la Pucioasa nu mai conteneşte acum în a Se prezenta pe Sine ca fiind “mângâietorul” durerii celor părăsiţi de către
Emilian Tărcuţă (cu toate că i se
atribuise alegerea de a-i părăsi doar cu scopul de a le fi de folos, şi nu
pentru a le amărî viaţa şi mai mult):
« O, [...] vă
mângâiem pe voi, [...]. Mângâiaţi-vă
acum cu sfinţii, [...] dar am
voit să vă mângâiem, fiilor. Am coborât cu greu, aşa cum s-a putut, şi voiesc
să vă mângâiem, [...] iar voi daţi-vă
unii altora mângâierea Mea, pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care vă
mângâie acum şi vă dă puteri. [...] Mângâiere
las peste voi, [...] Mângâiere vouă! »[2] (citat din mesajul Mihaelei din 14
decembrie 2013)
Totodată, presupunerea pe care o făceam că
mesajele pucioşeşti ulterioare morţii lui Milică vor acredita ideea că spiritul
lui Milică va fi chemat la ceruri de Verginica, pentru a-i ţine acesteia de
urât, s-a dovedit şi ea a fi confirmată:
« [...] căci
Verginica a voit să-şi ia în
cuibul cel de sus acest sufleţel blând şi scump al Meu,
că este nevoie şi în cer, măi fiilor, e nevoie de mijlocitori, fiilor. »[3] (citat din mesajul Mihaelei din
14 decembrie 2013)
Paradoxal, cu toate că aici se pretinde
că gestul lui Milică de a solicita mutarea în veşnicie este unul lăudabil (şi
chiar este lăudat pe hârtie), consecinţele lui sunt considerate a fi inacceptabile.
Urmare a acestui gest, “Dumnezeul”
Pucioasei Se declară, brusc şi
inexplicabil, total neputincios, iar coborârea “Cuvântului” de la Pucioasa devine “grea” şi insuportabilă pentru liderii “pucioşi”, care în loc să se
bucure că au mai dobândit un sprijin preţios în ceruri, devin deodată “plăpânzi”, “nemângâiaţi” şi “fără de vlagă”:
« O, nu pot mai mult să
Mă las cu greul
coborârii Mele acum, că e plăpândă acum vlaga de la
voi, dar am voit să vă mângâiem,
fiilor. Am coborât
cu greu, aşa cum s-a putut, [...]»[4] (citat din mesajul Mihaelei din
14 decembrie 2013)
Un lucru cert este că, spre deosebire de
anii precedenţi în care aproape invariabil în zilele de 12, 13 şi 14 decembrie
apărea câte un mesaj destul de amplu (atribuit în special unor sărbători tipic
pucioşeşti, respectiv pentru ziua târnosirii templului de la Glodeni – 12
decembrie, pentru ziua Sfântului Andrei – 13 decembrie şi pentru ziua “sfintei”
Virginia –14 decembrie) de data aceasta cele trei sărbători au fost comemorate toate
printr-un singur mesaj, concentrat în doar 16 (şaisprezece!) fraze. Aceasta ar
putea fi o măsură destul de clară a degringoladei de la Pucioasa, apărută după
acest trist eveniment al morţii celui care a fost Emilian Tărcuţă.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
15 decembrie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.