434. O nouă interdicţie la NIP. „Sfinţii pucioşi” nu mai au voie să râdă, ci doar să-şi plângă păcatele lor
Ranchiuna
liderilor „pucioşi” faţă de cei care au dezertat în ultima vreme din sânul
sectei capătă dimensiuni denigratoare. Deşi majoritatea „dezertorilor” a
însemnat mult pentru sectă, contribuţia acestora fiind uneori salvatoare (să ne
gândim doar la aportul inestimabil al artiştilor Zidaru şi Sandu, care au
asigurat circa 20 de ani resursele financiare ale sectei), acum ei sunt
consideraţi cam limitaţi la minte, adică nu îndeajuns de deştepţi pentru a se putea
ridica la înţelegerea subtilităţii mesajelor de la Pucioasa:
« O, ce păcat, ce păcat pe cei ce n-au mai putut crede până la sfârşit
venirea Mea din zilele acestea aici! Le va fi grea mustrarea conştiinţei când
vor vedea cu ochii şi cu duhul măreţia Mea în cuvântul acesta, în toată taina
coborât şi lucrat. Îi trebuie omului minte deşteaptă ca să
poată înţelege pe Dumnezeu în acest cuvânt. »[1] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
Dar nu
numai limitată, ci de-a dreptul bolnavă pare a fi mintea celor care i-au
trădat şi i-au părăsit pe impostorii lideri de la Pucioasa. De aceea liderii
“pucioşi” se mobilizează, apelând la intermedierea unor duhuri pucioşeşti
închipuite care, prin mesaje retorice şi cu aparenţă de sfinţenie şi de har, ar
urma să le “tămăduiască” minţile celor care au fugit în libertate:
« Tămăduire să dai minţii lor, o, mucenicule tămăduitor,
sărbătorit azi între sfinţii mucenici mărturisitor pentru numele Meu. Harul cel
de sus să-ţi fie în cuvânt, şi putere să aibă cuvântul tău în ziua ta de sobor
între sfinţi.»[2] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
Liderii “pucioşi”
reconfirmă apoi o practică profund
incorectă, instituită de ei mai demult (şi care i-a făcut pe mulţi adepţi să se
revolte şi să plece definitiv, oriunde vor vedea cu ochii): aceea de a impune adepţilor
cu forţa o pocăinţă ipocrită, pentru fapte pe care ei nu le-au săvârşit
niciodată. Ca o consecinţă directă, cei care au fost acuzaţi pe nedrept sunt invitaţi
să-şi asume cu bărbăţie acele fapte care li se impută de către liderii lor sau
de către alţi adepţi, chiar dacă nu le-au făptuit niciodată. Dezvinovăţirea
acestor fapte imaginare este strict interzisă şi incriminată prin ameninţări
directe:
« O, căiţi-vă mult, căiţi-vă îndelung, chiar şi dacă nu vi se pare că aţi greşit. Se vede omul care nu are
pocăinţă mereu, se vede după faţă, se vede după purtare, se vede după lipsa
umilinţei, şi e dureros la cer aceasta. [...] O, fraţi iubiţi în Domnul, dezvinovăţirea
este duşmanul învierii omului. Vai celui ce nu se bucură de fratele său când
acela vine în ajutorul umilinţei lui! Vai celui ce se dezvinovăţeşte în afara lui! Din pricina acestui păcat nu mai înviază omul. Uită omul că
este păcătos şi se dezvinovăţeşte, săracul, şi se face urât la Dumnezeu.
Spălarea sufletului face frumos sufletul omului, nu
dezvinovăţirea.»[3] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
Spălarea
sufletelor (şi mai ales a creierelor) adepţilor pare a fi aşadar o preocupare
majoră a liderilor “pucioşi”. Incoerenţele în gândirea logică a liderilor “pucioşi” pe acest subiect vin însă
să decredibilizeze grav caracterul “divin”
al mesajelor lor. Pe de o parte, ei afirmă că “mucenicia îl spală pe om”, pentru ca imediat, în aceeaşi frază să
se adauge exact înţelesul opus, şi anume că “numai spălarea mereu aduce cu ea mucenicia”:
« Mucenicia
îl face frumos şi spălat
pe om, iar cel ce-şi
spală mereu sufletul, acela este mucenic.»[4] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
Merită menţionată aici şi denaturarea
grosolană a semnificaţiei arhicunoscute a cuvântului “mucenic”. Oricine ştie că
“mucenic” este acel creştin ortodox care a fost
constrâns la suferințe fizice pentru credința sa. Liderii “pucioşi” îi poleiază
însă cu numele de “mucenici” pe toţi adepţii lor, pentru simplul fapt că au
consimţit să practice spovedania colectivă către liderii lor, “duhovnicii”
necanonici Mihaela şi Nicuşor. Aceştia
le promit că această “spovedanie” le va
aduce sine qua non ”spălarea
sufletelor” şi “mucenicia”.
Duhul
pucioşesc care îşi arogă numele de “sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon” propovăduieşte şi el
o nouă etapă în desfiinţarea sfintei
Taine a Mărturisirii din Biserică. După ce au introdus spovedania colectivă,
susţinând că “strângerea laolaltă este har mare”,
liderii “pucioşi” se ascund în spatele acestui fals “Sfânt Pantelimon” pentru a întări practica spovedaniei adepţilor
lor direct în faţa liderilor”pucioşi” Mihaela şi Nicuşor, despre care secta
crede că “ prin ei vorbeşte Domnul”. Pentru că aceştia au fost deja criticaţi pe
acest blog că nu au (şi nu pot avea niciodată) calitatea canonică de duhovnici,
ei lansează acum teoria că prin ei “Însuşi
Domnul” este duhovnicul penitenţilor “pucioşi” (pe principiul că “dacă Domnul vorbeşte prin ei, musai înseamnă
că şi ascultă prin ei”), adică ceea
ce aud ei de la penitenţi aude şi “Domnul”
Pucioasei prin ei. Un fals argument folosit de ei în
acest scop este acela că duhovnicii Bisericii Ortodoxe ar fi devenit, fără
excepţie, incapabili să-şi săvârşească această misiune la care au fost
îndrituiţi:
« Vine
Domnul să vă fie duhovnic şi să vă scoată de la pedeapsa neascultării de Dumnezeu. [...] Vine
Domnul să vă fie duhovnic, căci cei ce-şi spun duhovnici peste voi nu vă curăţă de păcat, iar ei
ar trebui să vă înveţe şi să vă vegheze împotriva păcatului şi să vă cureţe de
păcat şi să vă împace cu Domnul dacă s-au făcut duhovnici peste sufletele
voastre.[...] Eu sunt
tămăduitor pentru trupuri şi sunt şi pentru suflete, şi vă rog şi vă învăţ să
vă plângeţi păcatele şi să nu vi le lăsaţi netămăduite, că vine
Domnul să vă fie duhovnic, vine pe pământ după voi [...]. Strângerea laolaltă este har mare. Nu fugiţi de
acest har! »[5] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
La prima
vedere, păcatele oamenilor reprezintă
motivul exclusiv pentru care oamenii nu mai au nicio justificare de a mai râde
vreodată. Plânsul este prezentat ca o doctorie a omului bolnav de păcate:
« O, să nu mai râdă omul, Doamne. Să plângă
omul pentru păcatele lui, să plângă cu jale şi să se vindece de păcat. Aceasta este doctoria
mea cea din cer pentru om acum. »[6] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august 2013)
Lungul şir al inconsecvenţelor
pucioşeşti este reconfirmat şi pe acest subiect. În acelaşi “mesaj” pucioşesc
se anunţă că “doctoria” este de fapt alta; nu plânsul pentru păcate, ci simpla
împărtăşire cu “trupul şi sângele
Domnului”:
« Iată doctoria vindecării: trupul şi sângele Domnului
spală sufletul de păcate şi de faptele pierzării [...] »[7] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august 2013)
În
realitate, liderii “pucioşi” doresc ca adepţii lor să nu mai râdă niciodată,
indiferent de motiv. Pentru a escamota această intenţie, ei pretind că doar păcatele sunt cele care îl împiedică pe
om să mai râdă, iar pentru aceasta
operează pe ascuns o inversare a standardului de valori. Faptul că nu păcatele sunt cele care ar trebui
să-i facă pe oameni să nu mai râdă
este dovedit de o frază din care reiese că interzicerea
râsului este de fapt preocuparea primordială, în timp ce plângerea păcatelor este doar factorul
secundar, instrumentul prin care se suprimă tentaţia de a mai râde pe viitor:
« O, plângeţi-vă păcatele, ca să nu mai râdeţi, că n-are cine să vă mai spele de păcate şi să vă aşeze curaţi la masa
milei Domnului. »[8] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august
2013)
Dimpotrivă,
Biblia îndeamnă la pace şi la bucurie, iar bucuria trebuie neapărat
împărtăşită:
“Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu
cei ce plâng.”[9]
Printre
“fericirile” rostite de Iisus către ucenicii Săi este şi “fericirea” pe care o
vor avea când vor putea râde, în
sfârşit, în împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă acum au motive de plâns:
“ Şi El,
ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei
săraci, că a
voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă
veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că
veţi râde.[10]
Este
adevărat că Iisus adaugă şi “vai”-urile
care li se cuvin celor bogaţi, în contextul în care bogăţia lor o folosesc doar
pentru sine, iar printre aceste “vai”-uri este şi acela că râsul lor egoist se
va transforma în plâns:
“ Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ
mângâierea voastră. [...] Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui.”[11]
Cu toate acestea, nu bogaţii nemilostivi
şi bucuriile lor meschine şi deşarte sunt pilda care trebuie urmată de
creştini, ci săracii cei altruişti, cărora Domnul le-a spus după învierea Sa: “Bucuraţi-vă!”[12],
iar apostolii au subliniat şi ei felul în care aceştia urmează să se bucure: “Bucuraţi-vă întru
Domnul, bucuraţi-vă pururea”[13]
Bucuria sinceră şi curată este aşadar un
lucru bun şi vrednic de dorit. Nu de creştini posaci şi ipohondri (care se
tânguie bolnăvicios în faţa încercărilor şi ispitelor vieţii) are adevăratul Hristos nevoie, ci de
creştini luminoşi la chip, care nu se plâng de imperfecţiuni sau de greutăţi,
ci se luptă cu bărbăţie ca să le depăşească sau să le învingă. “Hristosul” de la Pucioasa propovăduieşte
însă altceva: tulburarea, zbuciumul şi plânsul, în loc de bucurie,
pace şi zâmbet curat. Orice fărâmă de bucurie din sufletele oamenilor îi
provoacă acestui fals “Dumnezeu” jale şi rană:
« Când
îl văd pe om că râde Mă
umplu de jale şi de rană. Râsul lui e rană pentru Mine. »[14] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august 2013)
Cei necăjiţi sunt invitaţi să se
îngroape definitiv într-o adâncă şi paşnică nefericire, alungând pentru
totdeauna orice tentaţie de a ieşi din starea lor de deznădejde, fie şi prin schiţarea
unui timid zâmbet pe faţă sau în inimă:
«O,
omule necăjit, mai bine stai în jarul durerii şi al plânsului pentru păcat,
căci focul pentru cei păcătoşi este greu de îndurat apoi. Alungă râsul de pe faţa ta şi de pe inima ta,
că ai nevoie de pace multă peste durerile tale cele de la păcat. »[15] (citat din mesajul Mihaelei din 9 august 2013)
Pare-se că bucuria şi râsul vor amuţi de
acum pentru totdeauna în secta de la Pucioasa. Asta cu toate că adepţii au fost
numiţi în mod sistematic “sfinţi” de către liderii lor, iar sfinţii nu au
păcate, deci n-ar avea nici pentru ce plânge.
…………………
Anca Ionescu Târgovişte
12 august 2013
…………………
[9] Rom., 12:15
[10] Lc., 6:20-21
[11] Lc., 6:24-25
[12] Mat., 28:9;
[13] Rom., 12:12,15; 2 Cor., 13:11; Filip.,
2:18, 3:1, 4:4; 1 Tes., 5:16; 1 Petru, 4:13;
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.