431. Cine vorbeşte în grădinile de la Pucioasa?
Liderii “pucioşi” care conduc
astăzi destinele sectei “Noul Ierusalim” au acreditat de mult ideea că, după ce
“Dumnezeul” lor a vorbit folosindu-Se de gura Verginicăi timp de 25 de ani,
pentru ca apoi să Se folosească de
gura lelicăi Maria alţi 12 ani, iată că din 1990 încoace glăsuieşte chiar prin
propria Lui gură (la urechea
Mihaelei) cuvinte multe şi de folos pentru mântuirea turmei Sale. În acest context, ei au atribuit
în mod abuziv calificativele de “trâmbiţe” apocaliptice unor persoane
considerate de ei “proeminente” în istoria B.O.R., rezervând însă poziţiile-cheie
(a şasea şi a şaptea) pentru Verginica,
respectiv pentru Însuşi “Domnul” Pucioasei. Chiar aici apare o primă inconsecvenţă majoră între
interesele liderilor “pucioşi” şi realitatea istorică: deşi lelica Maria a avut
o activitate absolut similară cu cea a Verginicăi, ea nu este considerată
“trâmbiţă”, aşa cum fusese cotată sora ei! Şi asta pentru simplul motiv că,
întrucât numărul de trâmbiţe apocaliptice proorocit de Biblie este şapte, ar fi însemnat ca odată cu lelica
Maria să se încheie toată “lucrarea” de la Pucioasa (concomitent cu declanşarea zgomotoasă a “sfârşitului lumii”).
Asta, fără a mai pune la socoteală faptul că Biblia vorbeşte în mod explicit că
“trâmbiţele apocaliptice” vor fi şapte
îngeri (deci nu vor fi nici oameni
muritori, nici – cu atât mai puţin – Însuşi Dumnezeu).
Adepţii “pucioşi” sunt aşadar
îndoctrinaţi de stăpânii lor cu ideea că la Pucioasa, după ce a vorbit Verginica
şi după ce a vorbit şi sora ei, lelica Maria, acum vorbeşte “Însuşi Domnul”. Cu toate acestea,
inconsecvenţele pe această temă nu s-au sfârşit. Uneori, Cuvântul de la
Pucioasa este identificat cu “Persoana
lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, iar venirea Cuvântului este identificată
cu “cea de a doua venire a lui Hristos pe
pământ”. Alteori, în numele acestui “Hristos”
şi alături de El vorbesc fie “Tatăl Ceresc”, fie “maica Domnului”, fie “îngeri
din cer” sau “sfinţi de pe pământ”
mutaţi de mult la Domnul, fie chiar persoane
defuncte care au avut în viaţă oarecare tangenţă cu “fenomenul de la
Pucioasa”. “Trâmbiţa a şaptea” de la Pucioasa se identifică aşadar în lucrarea
ei şi cu glasul morţilor, nu numai cu cel al lui “Dumnezeu”, realizând astfel un impresionant cumul de funcţii.
Despre Glasul care vorbeşte la Pucioasa ştim că a suferit mai multe
metamorfoze, în funcţie de perioada istorică în care a fost auzit de cei care
pretind aceasta. La început creştinii auzeau glasul mamei Verginica, neschimbat
(deşi Verginica vorbea prin somn, după cum se spune), iar cuvintele rostite de
ea erau atribuite lui “Dumnezeu”.
Apoi, creştinii de la Pucioasa o auzeau vorbind “de la Domnul” pe lelica Maria, cu vocea ei blândă şi molcomă (vorbind
tot prin somn, desigur). Din 1990 încoace creştinii nu mai au privilegiul de a-L auzi pe “Domnul” în direct, deoarece acest privilegiu îi aparţine exclusiv
Mihaelei, care pretinde că aude “Glasul Duhului”
ca pe suflare de vânt. Căci “Domnul”
numai la Mihaela mai vine astăzi, fiindcă doar ea Îl mai aşteaptă pe Domnul cu
sufletul la gură, în timp ce ceilalţi oameni de pe pământ nu-L mai aşteaptă să
vină. Şi pentru că ei nu-L aşteaptă,
nici “Domnul” Pucioasei nu-i poate
face să-L aştepte, căci El nu poate peste voia lor:
« Eu sunt Cel ce sunt. Glasul
Duhului Sfânt este
grăirea Mea cea de azi. Pe norul slavei Domnului, pe şoapta vântului Mă port şi
vin. Vin, că este scris să vin. Dacă oamenii de pe pământ nu Mă aşteaptă să
vin, după cum este scris să vin, nu-i pot face să Mă aştepte, dar pot să le dau
lor cuvântul venirii Mele, al gurii Mele, şi să le spun că vin cuvântând şi
împărţind pe Duhul Sfânt Mângâietorul prin însăşi gura Mea, care grăieşte.[...] Cobor cu şoapta
Duhului Sfânt în graiul Meu. »[1] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
Desigur că oricine s-ar putea
întreba: « de
ce oare nimeni din “poporul pucios”, dar nimeni altul decât Mihaela, nu este
vrednic să audă “Cuvântul” Domnului»? Căci
toţi adepţii “pucioşi” şi-au lăsat familii, copii, servicii şi acareturi şi au
venit la “Noul Ierusalim” ca să se dăruiască “Domnului” care se propovăduieşte aici. Oare care să fie atunci
diferenţa dintre Mihaela şi un adept “pucios” de rând? Ei bine, despre Mihaela
se ştie că ea nu şi-a lăsat familia acasă, ci a venit şi cu soţul după ea la
Pucioasa. Iar aici (exceptând perioada de până la preluarea puterii) Mihaela nu
se poate plânge că a fost sau este lipsită de favoruri şi de bunuri materiale speciale,
de care ceilalţi adepţi nu au parte. Din acest punct de vedere, mai îndreptăţit
ar fi orice “pucios de rând” să audă “Cuvântul” decât cea care s-a autoproclamat
lider neîncoronat al sectei.Votul sărăciei pare să nu fi fost luat în calcul de
cea care a înfiinţat atât aşa-zisa Mânăstire
“Noul Ierusalim”, cât şi aşa-zisa “Biserică
a neprihăniţilor şi neadormiţilor” cu acelaşi nume.
Dar, pentru ca nimeni dintre
adepţi să nu rămână nemângâiat, Mihaela a hotărât ca cel care va îi reciti
întotdeauna poporului cu voce tare “Cuvântul” pe care ea l-a aşternut în taină pe
hârtie să fie asociatul ei la conducerea sectei (Nicuşor Nedelcu), pe
motivul proclamat de ea că “vocea Domnului” pe care ea o aude este exact,
dar exact ca vocea lui Nicuşor, şi invers (şi nimeni nu se poate îndoi că
Mihaela n-ar avea o bună ureche muzicală).
Impreciziile de limbaj ale
Mihaelei nu pot fi atribuite în niciun caz unui Dumnezeu Atotştiutor, ci unui
om nedesăvârşit. Vorbind în numele lui “Hristos”, Mihaela afirmă că Fiul Se suie la ceruri, dar nu şade pe
tronul Său, ci şade undeva pe aproape
de el, probabil pe un tron mai mic:
« [...] pe
când Mă înălţam la ceruri lângă tronul Meu şi al Tău, Tată scump. »[2] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
Impreciziile de limbaj ale
Mihaelei se prelungesc şi atunci când se străduieşte a preciza cine ar putea fi
Persoana Sfintei Treimi care rosteşte
“Cuvântul de la Pucioasa”. Uneori, Cuvântul este atribuit “Tatălui” şi este rostit de “Tatăl”:
« Sunt cu voi aici şi sunt Cuvântul Tatălui peste voi, cei adunaţi la
izvorul Meu de cuvânt. »[3] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
Alteori, Cuvântul este atribuit “Fiului” şi e rostit de “Fiul”:
« Vestea cuvântului Meu merge de aici peste tot şi este
peste tot, dar nu-Mi deschid cei mulţi. »[4] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
În fine, contradicţia supremă
apare când Cuvântul e rostit neapărat de “Duhul”,
iar “Fiul” a fost doar “Cuvântul Duhului” şi nicidecum Cel ce rosteşte Cuvântul cu putere peste
tot şi peste toate, aşa cum tocmai se afirmase cu puţin mai înainte:
« Iată, primiţi pe Duhul Sfânt! Botezaţi-vă cu botezul Lui [...] şi spălaţi-vă greşeala în cuvântul
Lui cel curăţitor
şi botezător [...] iar
Eu, Domnul, am fost cuvântul Lui, Care purcede de la Tatăl. Mă aplec să vă mulţumesc că aţi
venit la izvor şi ne-am întâlnit şi aţi mângâiat pe Dumnezeu, pe Cel îndurerat
de la om. »[5] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
Cât priveşte alegaţia care pretinde că de la “Tatăl” purcede şi “Fiul-Cuvântul”, pe motiv că acesta este doar al “Duhului” (iar despre Dulul se ştie că
purcede de la Tatăl [6])
ea este mai degrabă o erezie locală decât o teoremă ortodoxă.
Îngrijorarea liderilor “pucioşi”
(observată în precedentele lor mesaje) de a demonstra de ce “A Doua Venire a
lui Hristos” pe pământ este neapărat
nevăzută (şi nu văzută, aşa cum în mod obsesiv reclamă criticii sectei “ Noul
Ierusalim”, şi aşa cum se prooroceşte şi în Sfânta Scriptură) revine cu noi
“argumente”, de data aceasta de ordin sentimental. Nu numai Fiul revine pe pământ în chip nevăzut,
ci şi Tatăl care Îl însoţeşte. Amândoi vin nevăzuţi, tiptil, pâş-pâş, pentru a-l
proteja pe bietul om, ca nu cumva omul săracul să se sparie şi să tresară de
teamă că i-a sunat ceasul ca să dea socoteală de toate cele. Sau nu cumva,
Doamne-fereşte, să se poarte rece omul cu Cei
de la Pucioasa care vin pe furiş la
el ca oaspeţi de vază deghizaţi în nişte umbre:
« Venim Noi şi-i spunem omului aceasta. Simţămintele lui şi le opreşte omul
numai pentru el şi numai pentru om, căci Noi stăm nevăzuţi de om. De
mila omului stăm nevăzuţi, şi nu este în Noi mai mare durere ca aceasta să stăm dispreţuiţi de om,
să stăm nevăzuţi de om, ca să nu-i facem omului tresărire şi teamă în faţa
slavei Noastre, sau ca să nu se poarte faţă cu Noi rece cu Noi omul. »[7] (citat din mesajul Mihaelei din 23
iunie 2013)
O menţiune aparte la ultimul mesaj pucioşesc o merită
stilul Mihaelei, care devine uneori excesiv de demascator. Limbajul ei de
periferie, nepotrivit pentru un “Dumnezeu”
atât de mare aşa cum Îl propovăduiesc
“pucioşii”, iese din când în când la iveală cu expresii de talcioc şi negocieri
ca la piaţă:
« Să ştiţi, fiilor, că nu toate cererile cu
care bat oamenii la uşa Mea după nevoile lor, nu toate le împlinesc Eu. Nu pot
să împlinesc Eu lor ceea ce-Mi cer ei, ci împlinesc lor când Mă cer pe Mine
lor. Toţi, aproape toţi uită de la mână până la gură că împărăţia Mea nu este din
lumea aceasta şi nu are nimic în ea şi din ea, dar nu se suie la mintea lor, a
celor ce-Mi cer pe cele din lume lor. Am spus acum aceasta ca să nu se mai
laude mulţi în numele Meu şi cu numele Meu cum că Eu le împlinesc şi că îi ajut
foc nevoie mare, şi iată, păşunea cea pentru mântuirea oamenilor nu este pe pământ [...]»[8] (citat din
mesajul Mihaelei din 23 iunie 2013)
…………………
Anca Ionescu Târgovişte
27 iunie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.