427. O nouă “A Doua Venire a lui Hristos” va avea loc la Pucioasa abia peste patru săptămâni (pe 23 iunie 2013)
Semnalam
în articolul precedent că liderii “pucioşi” anunţaseră solemn că “A Doua
Venire a lui Hristos va avea loc din nou la Pucioasa, pe 19 mai 2013, când va
veni însoţit şi de Maica Domnului”. Se vede treaba că au uitat repede
promisiunea, căci în mesajul de pe 19 mai nu apare deloc ca însoţitoare “Maica Domnului”, (căci aceasta nu
cuvintează deloc), existând doar două cuvântări suplimentare: una ca venită
din partea “mironosiţelor”, iar alta ca din partea “ucenicilor”.
Nici “venirea” nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor biblice: “Hristosul” Pucioasei n-a venit în trup,
ci “în undă” (electromagnetică?); n-a venit cu alai de îngeri
văzuţi, ci cu duhuri pucioşeşti vorbind în numele mironosiţelor femei şi al ucenicilor;
n-a venit la vedere, ci pe furiş (ca de obicei); şi n-a venit la toată suflarea
pământească, ci la o mână de “aleşi”. Venirea “pe undă” are caracteristicile unei participări pasive, impersonale
(prin cuvânt) şi nu cele ale unei implicări active, personale şi mai ales imperiale;
unda vine şi îl
ia şi îl poartă acolo unde vrea ea pe cuvântul “Dumnezeului”
Pucioasei:
« Stau acum cu voi la masă
de cuvânt, cu voi, cei care aţi călătorit cu dor spre plaiurile Mele cereşti
aici, unde Eu vin cu sfinţii Mei, cu oaspeţi cereşti. Vine unda şi aduce cuvântul Meu la voi, vine şi Mă ia şi Mă
poartă aici cu cerul Meu de sfinţi, şi Mă poartă spre voi şi ne întâlnim cu
dor. »[1] (citat din mesajul Mihaelei din 19 mai 2013)
După
ce i-a amăgit pe “pucioşi” cu “a doua Sa
venire” pe undele radio, “Dumnezeul” Pucioasei anunţă că Se desparte de ei tot “în
cuvânt”, dar le promite că rămâne totuşi cu ei (un fel de “adio, dar rămân cu tine”):
« Mă despart de
voi acum în cuvânt şi petrec cu voi stând
cu oaspeţii cereşti, acoperit de cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu. Rămân cu voi, rămân în mijlocul vostru. Unii pe alţii să ne
simţim aproape. Slava Mea vă învăluie în ea. Pace vouă! E praznic de înviere şi
de martori ai învierii Mele în voi. O, pace vouă! Vă cuprind cu îmbrăţişarea.Eu
sunt Cel ce sunt. »[2] (citat din mesajul Mihaelei din 19 mai 2013)
Dar
nici promisiunea că va rămâne cu “pucioşii” n-a fost respectată. O dovedeşte o
nouă declaraţie corectivă, apărută pe data de 26 mai 2013, care spune că “ a
venit din nou la ei”, şi tot “a doua oară” (cu socotitul pe degete e mai greu);
deci ca să poată reveni, înseamnă că între timp a fost puţin plecat:
« Vă amintesc cu duioşenie
cum grăiam Eu cu Tatăl, iar Tatăl cu Mine înaintea voastră despre durerea cu
care lucrăm Noi la facerea omului acum după două mii de ani de la prima Mea
venire după om, acum, la a doua Mea venire iarăşi de la
Tatăl la om ca să-i dau lui viaţă
din viaţa Mea, şi-Mi spunea Tatăl cu grăire înaintea voastră: «O, Fiule
scump, greu să-l facem pe om [...]»[3] (citat din mesajul Mihaelei din 26 mai 2013)
Nici
de data aceasta n-a fost vorba de o “venire” universală, ci de o aceeaşi
amăgire colectivă, în care supuşii “pucioşi” se prefac că îi înţeleg pe deplin
şi îi cred cu devotament pe liderii lor, care le toarnă poveşti despre venirile
(mereu numerotate cu cifra “doi”) “Dumnezeului” lor.
Totodată
se mai “prooroceşte” încă o “venire” care va avea loc peste patru săptămâni.
Aceasta se anunţă a fi, în sfârşit, o “a doua venire a Domnului” autentică, adică
exact aşa cum este scris pentru zilele de apoi: vizibilă (deci, o venire
în trup) şi universală (deci, nu va
mai fi o simplă închipuire ca până acum, căci toţi Îl vor vedea şi Îl vor întâmpina cu alaiuri multe, venite
la Pucioasa din toate colţurile planetei):
« O, pace vouă, fiilor! Vă
cuprind în îmbrăţişarea puterilor cereşti. Peste patru săptămâni voi fi aici cu oştirile cereşti,iarăşi voi fi, şi vom grăi în ziua
aceea grai de Duh Sfânt, Noi şi voi, şi va veni la izvor oştire creştină, popor
cu dor în piept după Mine şi după voi şi după această colină plină de cer, căci
plaiuri cereşti numesc Eu, Domnul, aceste plaiuri unde poposesc Eu cu sfinţii
Mei, fiindcă scris este pentru zilele cele de apoi: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi», iar Eu aşa
împlinesc, aşa cum este scris, o, fiilor. »[4] (citat din mesajul Mihaelei din 26 mai 2013)
Întrucât
până atunci mai este aproape o lună de zile (evenimentul este anunţat că va avea loc
exact peste patru săptămâni), înseamnă că Guvernul României ar avea timp
suficient ca să se pregătească şi să-I facă
“Dumnezeului” Pucioasei o primire pe cinste, ca să nu ne mai facem
de râs în faţa lumii întregi că nu ştim să ne preţuim oportunităţile istorice.
Dacă
citim însă cu atenţie aceste mesaje pompieristice vom vedea că ele sunt o
făcătură omenească, pe care o dau de gol repetatele şi gravele greşeli de
exprimare şi de ortografie, inacceptabile pentru perfecţiunea lui Dumnezeu. Să
ne oprim atenţia spre această frază, atribuită “Dumnezeului” Pucioasei,
în care se descriu împrejurările
vindecării paraliticului de la Vitezda:
« El Mi-a răspuns: “N-are, Doamne,cine să mă pogoare în scăldătoare, şi până să mă ajut singur cu slabele-mi puteri,
intră altul care are cine să-l ajute”. »[5] (citat din mesajul Mihaelei din 26 mai 2013)
Într-o
singură frază, cea de mai sus, consemnăm trei greşeli flagrante, explicabile
pentru om, dar de neconceput pentru Atotştiutorul Dumnezeu:
1.
Exprimarea incorectă “n-are
cine să mă pogoare” în care subiectul
este cine (cineva) iar predicatul este n-are. Sensul frazei este astfel complet
denaturat: ce n-are acel cineva, ce-i lipseşte lui? Cel
lipsit (de ajutor) este slăbănogul, deci corect ar fi fost “n-am pe cine să mă pogoare”, în care subiectul
este subînţeles (eu - slăbănogul care vorbeşte) iar predicatul este n-am.
Faptul
că Adevăratul Dumnezeu n-ar fi făcut în niciun chip această greşeală
gravă de exprimare se poate demonstra simplu, comparând acest text cu
corespondentul lui biblic, în care Adevăratul
Dumnezeu Se exprimă simplu şi corect:
“Bolnavul I-a răspuns:
Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până
când vin eu, altul se coboară înaintea mea.”[6]
2.
Virgula înainte de “şi”. Se ştie din analizele precedente de pe acest blog că,
la “corectarea” greşelilor gramaticale operată cu ocazia reeditării cărţii de
căpătâi a “pucioşilor” intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”, Mihaela a
avut o contribuţie esenţială prin introducerea de sute, poate mii de virgule
înainte de cuvintele “şi”, deoarece ea a constatat că acestea lipseau
sistematic în ediţia întâi. Această “pecete” demascatoare a autorului real al mesajelor
pucioşeşti nu lipseşte nici din textul analizat mai sus, ceea ce indică
prezenţa aceluiaşi autor.
3.
Exprimarea incorectă “altul care are”, în loc de “altul pe care
are”. Este o greşeală penibilă, care arată nivelul real de
cultură al autoarei (Mihaela Tărcuţă, cea care scrie în mod sistematic mesajele
atribuite “Dumnezeului” de la
Pucioasa). Cei care au auzit-o vorbind liber pe Mihaela pot confirma că stilul
ei nu permite confuzie, regăsindu-se integral în “mesajele” de la Pucioasa.
Inversarea cazurilor (acuzativ cu nominativ) putea fi evitată cu uşurinţă,
punând o întrebare adecvată: “pe
cine să-l ajute?” al cărui singur
răspuns era “pe altul”, respectiv “pe care...” (deci, cazul corect este acuzativ). În acest fel s-ar fi
constatat ca absolut necesară construcţia prepoziţională
a pronumelui relativ care, cu funcţia
de complement direct: “altul, pe care ... ”. Norma literară este în
acest caz foarte limpede: vocabula “pe”
face distincţia între poziţia de complement direct (“altul pe care îl ajută”) şi cea de subiect (“altul care intră în scăldătoare”) şi prezenţa sa este
considerată ca obligatorie.
Dimpotrivă, construcţiile verbale lipsite de vocabula
“pe” sunt considerate neglijenţe, marcate
socio-cultural, făcînd parte dintre acele greşeli care îi descalifică pe
vorbitori pentru că indică un nivel scăzut de instruire şi de cunoaştere a
limbii corecte. Dacă omul poate fi ironizat pentru folosirea lui “care” în loc de “pe care”, pe motivul că greşeala lui apare ca firească, potrivită
cu profilul său prea puţin cultural, cu totul altfel se pune problema când
textul buclucaş I Se atribuie tocmai lui Dumnezeu. O astfel de greşeală plasată
în dreptul Atotştiutorului Dumnezeu este percepută cel puţin ca ca o surpriză
neplăcută pentru observatorul neutru, dacă nu chiar ca o uriaşă dezamăgire
pentru cei care ridică pretenţii.
…………………
Anca Ionescu Târgovişte
1 iunie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.