426. Liderii “pucioşi” anunţă solemn că “A Doua Venire a lui Hristos va avea loc din nou la Pucioasa, pe 19 mai 2013, când va veni însoţit şi de Maica Domnului”
Pentru a-I putea legitima “venirea” particulară a “Dumnezeului” Pucioasei, exclusiv la “poporul Noului Ierusalim” (“venire”
care tocmai a fost criticată deschis pe acest blog, în articolul precedent, pe
motiv că nu respectă niciuna dintre
condiţiile despre care s-a proorocit în Biblie că o vor dovedi ca autentică; mai
exact, i s-a imputat că e lipsită de
slavă, că nu este văzută de nimeni de
pe pământ, că nu este însoţită de
îngerii cerului şi că nu este o
venire în trupul cel răstignit, ci în “duh şi cuvânt”) liderii “pucioşi”
construiesc următorul lor “mesaj” exact pe calapodul justificării: venirea “Domnului” lor la Pucioasa este plină de
slavă (dar oamenii n-au ochii credinţei, ca s-o vadă), este însoţită de mii de
mii de îngeri şi de sfinţi (pe care însă oamenii nu-i văd, din acelaşi motiv),
este la îndemâna oricui doreşte să
vadă şi să audă Cuvântul ( prin “oricui” înţelegând că se face referire la toţi
oamenii de pe glob care îndeplinesc două condiţii: au acces la internet şi
acccesează situl www.noul-ierusalim.ro ca să-L descopere pe “Dumnezeul” Pucioasei ascuns printre milioane, poate miliarde de
alte site-uri, unele dintre ele
destul de deocheate) şi este însoţită de mângâierea mâinilor celor străpunse de
cuie (mângâiere rezervată doar liderilor “pucioşi”, ei fiind singurii care pretind
că sunt în stare să o şi confirme ca autentică).
Să le trecem pe toate în revistă, ca o
dovadă a existenţei lor.
Despre apariţia “Domnului” Pucioasei în
slavă, însoţită de duhuri denumite sfinţi, atribuită
acestei “celei de A Doua Veniri” se
spune mai întâi că este risipită cu generozitate peste plaiurile şi pajiştile
dâmboviţene din arealul Pucioasei, unde poposeşte “Domnul” şi de unde izvorăşte “Cuvântul” Lui, dar ochii sătenilor din acele locuri sunt închişi şi lipsiţi
de credinţa care i-ar ajuta să vadă ceea ce nu se vede cu ochiul liber:
« O, pace vouă, celor adunaţi la
izvorul Meu de cuvânt [...] Plaiuri cereşti sunt aceste plaiuri, şi
poposesc Eu, Domnul, pe ele cu sfinţii Mei întru venirea
Mea cea de acum şi petrec cu ei aici
sărbători cereşti. O, câtă slavă cerească
aici! N-ar mai rămâne nimeni lipsit de
dragostea Mea în el dacă ochii lor i-ar
deschide oamenii ca să vadă slava cerească luminând de aici cerul şi pământul cu slava cuvântului Meu, care se aşează
aici, în ieslea sa, şi apoi în cartea sa ca să fie el împărţit peste pământ. »[1] (citat din mesajul Mihaelei din 10 mai 2013)
În alte fraze se mărturiseşte însă deschis că alta
ar fi cauza pentru faptul că Slava “Domnului”
Pucioasei nu este văzută de oameni (aşadar, nu neapărat pentru că ei stau cu
ochii închişi, cu încăpăţânare sau cu necredinţă). Slava
Lui ar putea fi eventual şi slavă văzută, ca să se împlinească
Scriptura, dar atunci ar fi o palmă pe obrazul necredincioşilor, căci s-ar da
pe faţă necredinţa lor în cele nevăzute, iar necredinţa le-ar aduce lor
pedeapsă. Pentru a fi feriţi ei de pedeapsa necredinţei în slava nevăzută,
tocmai de aceea ea rămâne pe mai departe nevăzută şi nu se face niciodată
văzută, aşa cum proorocise Scriptura. În concluzie, toate semnele văzute sunt
pentru necredinţă, iar cele nevăzute sunt pentru credinţă; deci credincioşii
“pucioşi” n-au nevoie să vadă cu ochii slava “Domnului” lor, ci doar să creadă că ea există acolo unde nu se vede:
« Toate semnele cereşti văzute de
oameni sunt pentru necredinţa lor slobozite pe pământ, iar Eu, Domnul, nu
voiesc să-i pedepsesc pe ei pentru necredinţă, căci semnele cereşti sunt pentru
cei necredincioşi, nu pentru cei ce cred Mie şi lucrărilor cuvântului Meu
peste pământ. »[2] (citat
din mesajul Mihaelei din
10
mai 2013)
Alteori, despre
această “A Doua Venire a Domnului cu
Sfinţii” se spune că are loc într-o slavă
care pluteşte deasupra în văzduh, căci ”Domnul”
Pucioasei nu atinge pământul cel întinat, ci cuvintează pe pământ de pe Tronul Său suţinut şi purtat pe norii cerului de
duhurile denumite “heruvimi”,
iar cuvântul Lui se odihneşte peste
adepţii “pucioşi”:
«
Iată, vine Domnul pe pământ cuvânt, vine
cu sfinţii Săi,
şi este în văzduhul de deasupra lucrare cerească din cer şi până
pe pământ şi de pe pământ până în cer, şi e slavă
mare această cale a slavei, şi Tronul Domnului este purtat de heruvimi şi şade Domnul pe el şi
cuvintează peste pământ şi are în venirea Sa oştiri de sfinţi. [...] Cerul este scaunul
Lui de domnie, iar pe plaiurile acestea Se
odihneşte El cu voi când veniţi la izvorul Lui de cuvânt. [...] Slava Mea este aici, deasupra. Eu sunt Domnul.»[3] (citat din mesajul Mihaelei din
10 mai 2013)
Alteori, despre această “A doua
Venire” de acum se spune deschis că este doar o repetiţie generală, o
pregătire a adevăratei “celei de A Doua
Veniri”. Abia la această venire, plasată undeva într-un viitor incert, se
va arăta slava “Domnului” cea văzută,
iar aceasta va avea loc în Ziua cea de Slavă, zi care va aduce cu ea şi
Judecata cea Mare; deci Judecata n-a început, aşa cum se afirma în mesajul pucioşesc
precedent; liderii “pucioşi” încearcă aşadar să-şi “corecteze” din mers
afirmaţiile greşite (criticate sever în articolul precedent de pe acest blog).
Această “venire înainte” de acum este
atribuită doar grijii de a-l scoate pe om din nepocăinţă şi din necredinţă:
«
[...] şi până azi, când vin pe aripi de cuvânt
după om ca să-l pregătesc pentru slava Mea,
pentru ziua Mea de slavă, că vine ziua
judecăţii necredinţei de pe pământ, precum
este scris, dar Eu vin şi i-o iau omului înainte cu har de tămăduire şi cu duh
de pocăinţă ca să-i dau, dar iată, nu este pocăinţă dacă nu este credinţă. »[4] (citat din mesajul Mihaelei din
10 mai 2013)
Despre audienţa şi notorietatea “Cuvântului”
publicat pe site prin reţeaua internet putem spune cu siguranţă că rezultatele
sunt mult, mult mai scăzute decât cele scontate. O dovedeşte faptul că mult
proorocita invazie a cohortelor de curioşi, dornici să vină din toate ţările
lumii şi să se adape din învăţătura de la Pucioasa şi să intre în ceata celor
“mântuiţi”, întârzie să se arate.
În ceea ce priveşte “venirea în trup” a Domnului de la Pucioasa,
reamintim că dintotdeauna liderii “pucioşi” au afirmat că “Domnul” lor vine la ei în “duh
şi cuvânt”. Alteori s-a afirmat textual că “Domnul” Pucioasei nu vine în trup:
«...Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, dar nu
mai e mult şi voi veni în trup [...][5]»(citat din mesajul Virginiei din 6/19 ianuarie 1975)
După repetatele critici de pe acest blog, care aduceau ca argument faptul
că Domnul Iisus nu Se mai poate despărţi de trupul său cel înviat şi
transfigurat, liderii “pucioşi” au simţit nevoia unui compromis care să le
estompeze erezia prin care Hristos era prezentat drept “un duh”. Deşi “Domnul” lor vine şi astăzi tot “în duh şi în cuvânt”, mesajele Lui pretind că ar avea şi un fel de trup
care poartă în mâini mângâietoare răni doveditoare (trup pe care însă nimeni nu
l-a văzut vreodată, aşa cum a fost văzut trupul Domnului de către Toma, iar
mângâierile au rămas doar simple promisiuni pe sufletele adepţilor celor loiali):
«Pace vouă, fiilor! Mâinile
Mele rănite de cuie vă mângâie.
Mângâiaţi-le şi voi pe ele şi păstraţi-vă întru îmbrăţişarea lor, şi nimeni şi
nimic să nu vă despartă pe voi de Mine şi de îmbrăţişarea Mea, că numai pe voi
vă am, numai pe voi, şi-Mi lucrez cu voi lucrarea Mea. »[6] (citat
din mesajul Mihaelei din 10 mai 2013)
Pe la sfârşitul anului 2012 se
reafirma propensiunea liderilor “pucioşi” către o iubire exclusivistă şi
unilaterală, care ar urma să excludă pur şi simplu iubirea de aproapele din porunca iubirii[7]
lăsată de Domnul Hristos ucenicilor Săi. Toată iubirea era destinată de acum în
proporţie de 100% către “Dumnezeul”
Pucioasei, aşa încât până şi iubirea
dintre fraţii de credinţă urma să devină potenţial pernicioasă:
«
Rămâneţi în
iubirea Mea, măi fiilor ca să rămân şi Eu în iubirea voastră şi să vă ajungă ea de
iubire, că altfel puteţi cădea să vă iubiţi între voi şi Mă veţi părăsi pe Mine pentru iubire. »[8] (citat
din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2012)
Reevaluându-şi
poziţia, liderii “pucioşi” se pare că au realizat că prin acest precept se
depărtează în mod dramatic de la poruncile nou-testamentare, aşa încât au
reintrodus tiptil în ecuaţia vieţii spirituale “iubirea de semeni”. Cu precizarea că, după un lung preambul menit
să-l aburească pe cititor, au revenit la tendinţele lor exclusiviste,
limitându-le de data aceasta la “iubirea
de fraţi”. În acest fel, adepţii vor înţelege că semenii lor sunt exclusiv fraţii:
« Iată ce vă povăţuiesc acum: Păstraţi-vă iubirea de Dumnezeu şi de semeni, ca nu cumva să vă asprească ura şi răutatea şi necredinţa pentru ele
apoi. O, păstraţi-vă mintea când vedeţi că vă trage ea spre duh de răceală şi
de judecată şi de răzvrătire pe semeni şi pe Dumnezeu. Omul este mic
înaintea lui Dumnezeu, nu uitaţi aceasta, şi nu uitaţi de mărirea Domnului şi
de puterea Lui faţă în faţă cu omul. Tămăduiţi-vă de voi înşivă prin lepădare
de sine şi prin iubire de Domnul şi de fraţi, [...].»[9] (citat
din mesajul Mihaelei din
10 mai 2013)
Pentru cei care au
avut contacte mai apropiate cu adepţii “pucioşi” nu este greu de ghicit că prin
“fraţi” se înţelege în această sectă
doar “liderii pucioşi”, adică “Fraţii”
Mihaela şi Nicuşor. Folosirea acestui cuvânt de către adepţii sectei se face
întotdeauna cu referire la ei şi cu mare sfială, iar folosirea majusculei este
subînţeleasă.
Faptul că formula “iubirea de semeni” este de-a dreptul
ipocrită în gura liderilor “pucioşi” o dovedeşte o frază care apare doar peste
câteva alte rânduri:
« O, aveţi grijă să nu vă iubiţi pe voi
înşivă, ci pe
Domnul să-L iubiţi, şi să-L ascultaţi ca să-L urmaţi! »[10] (citat
din mesajul Mihaelei din
10 mai 2013)
Or, se ştie că etalonul iubirii de semeni este definit
de Însuşi Domnul Iisus astfel:
“Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”[11]
Această poruncă a Domnului nu intră nicidecum în contradicţie cu
îndemnurile la lepădare de sine,
formulate tot de Domnul[12].
Formularea “ca pe tine însuţi”
exprimă modelul concret, etalonul aflat cel mai aproape şi cel mai la îndemână
de preţuire a întregii creaţii a lui Dumnezeu, şi nu o iubire
egoistă, narcisistă, devastatoare, care însingurează în neant. În momentul în
care liderii “pucioşi” desfiinţează etalonul stabilit de Însuşi Domnul, ei au
impresia că înnobilează poruncile lăsate de Dumnezeu, dar în fond ei le
desfigurează, deoarece ajung la aceeaşi iubire exclusivistă de la care au
plecat. Or, Dumnezeu nu este egoist în a pretinde omului o singură iubire
orientată doar către El, iubire în care să lipsească tocmai cei pe care El îi
iubeşte: semenii (aproapele) omului iubitor. “Iubirea de sine însuşi” devine lucrătoare tocmai pentru că omul poate
compara cerinţele semenilor săi cu propriile sale cerinţe, iar această
raportare nu trebuie privită nicidecum ca “nelepădare
de sine”:
“Şi
precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.” [13]
În fine, această pretinsă “A Doua
Venire” a “Domnului” de la
Pucioasa va fi (după cum şi anticipam în articolul precedent) urmată imediat de
altele. După ce se reconfirmă faptul că “Domnul
este venit” şi este “în mijlocul
adepţilor pucioşi” (deşi aceştia nu-L
văd şi nu-L aud, ci doar cred în
credinţa lor oarbă tot ceea ce le debitează liderii “pucioşi” despre El), se anunţă că următoare Sa “A
doua Venire” va avea loc în “Duminica mironosiţelor” (adică, pe 19 mai
2013), când “Domnul” Pucioasei va
veni însoţit de Maica Sa. După atâtea scamatorii pucioşeşti devoalate până
acum, desigur că prin această nouă “venire”
înţelegem încă un nou “cuvânt” fabricat de Mihaela, ca venit din cer din partea
lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului:
« Iar tu, popor de la izvor, să fii cuminte, [...] că Domnul este mare în mijlocul vostru şi
veghează pentru voi. [...] — O, mamă scumpă, peste zece zile va
fi iarăşi masă cerească, mamă, şi vom fi cu sărbătoarea mironosiţelor
Mele aici, şi cu tine în mijlocul lor
aici, şi cu ucenicii Mei, mamă. »[14] (citat
din mesajul Mihaelei din 10 mai 2013)
Repetatele “veniri” ale “Domnului” Pucioasei nu sunt lipsite de surprize plăcute. Ultima dintre ele, spre
exemplu, îi asigură pe adepţii “pucioşi” că în curând vor fi beneficiarii unei
minuni. Vor primi gratuit câte o pereche de aripioare, ca să-şi îmbunătăţească
mobilitatea personală şi să poată să facă faţă pregătirilor solicitante ale
următoarelor serbări care se vor lăsa cu mese întinse:
« Acum, pace ţie, popor de la izvor! Însufleţeşte-te pentru Mine. Aripioare vă prind pe trupşoare ca să puteţi pentru Mine, pentru
sărbătorile Mele cu voi, şi care trebuiesc pregătite cu trudă. »[15] (citat
din mesajul Mihaelei din 10 mai 2013)
Înaripaţi acum şi la propriu şi la figurat, adepţii
“pucioşi” vor trece de pe o zi pe alta în ceata “îngerilor” care fâlfâie în
văzduhul Pucioasei.
…………………
Anca Ionescu Târgovişte
15 mai 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.