423. Liderii “pucioşi” le cer adepţilor lor să-i recunoască drept “stăpâni”
Confruntaţi cu o contestare tot mai
puternică din partea adepţilor care au părăsit secta, liderii “pucioşi” caută
metode tot mai severe de a stopa nesupunerea tot mai contagioasă şi hemoragia acelor
supuşi care dau semne că nu mai pot suporta dictatura de la “Noul Ierusalim”. Mesajele lor se
adresează deopotrivă celor “scăpaţi din lanţuri” (pe care îi ameninţă cu tot
felul de pedepse) cât şi acelora care ar mai fi eventual tentaţi să le calce pe
urme (şi cărora li se impun noi restricţii, prin care se urmăreşte să se
întărească şi mai bine regimul sclavagist de la Pucioasa).
Liderii “pucioşi” transferă cu dibăcie
nemulţumirile care le sunt adresate direct lor
(şi care vin mai ales din partea celor care au părăsit secta) către “Dumnezeul” fictiv al Pucioasei, sperând
ca prin această manevră să-i înmoaie şi să-i înfricoşeze pe cei care revendică
reparaţii materiale sau financiare pentru înşelăciunile în care au fost târâţi
cu ani în urmă. Cei plecaţi sunt catalogaţi ca “fugiţi de sub cruce”, iar revendicările lor sunt tratate cu
ridicare din umeri, ca în faţa unor probleme fără soluţie:
« O,
am un fiu care a fugit
de sub cruce şi M-a părăsit şi el şi Mi-a întors
spatele şi aruncă înapoi cu nemulţumire pentru nemulţumirile lui. O, ce să-i
dau? El Îmi cere zălog ca să nu mai arunce în Mine, ca să nu mai dea în puterea
celor de sub cruce şi să Mi-o împuţineze. O, dacă aş fi bogat pe pământ i-aş da înapoi pentru cele
cu care M-am sprijinit pe el o vreme până când am putut să-Mi pun numele Meu
cel mare pe cetatea Mea de nou Ierusalim, numele Meu, pe care să-l poarte
poporul Meu cel hrănit cu cuvântul Meu. »[1] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
După cum se vede, “Dumnezeul” Pucioasei este intenţionat zugrăvit de către liderii
“pucioşi” ca un “Dumnezeu” sărac pe
pământ şi neajutorat în cer, care nici El
nu ştie ce ar mai trebui să facă pentru
a-i mulţumi odată pe cei plecaţi, ca să Se
pună şi pe Sine la adăpost de
nemulţumirile lor. În orice caz, un lucru este foarte clar: cei care au pierdut
pământuri sau case pentru secta de la Pucioasa ar fi bine să-şi ia gândul că
vor mai putea recupera ceva vreodată:
« Ochiul
Meu este ager şi vede înapoi şi vede înainte şi se sprijineşte pe pământ cu cei
credincioşi cuvântului Meu şi mai ales pe cei plini de credincioşie, dar dacă
Eu văd că ei Mă vor părăsi şi că Mă părăsesc şi fug de sub cruce, Eu ce să fac? Să nu Mă pun la adăpost
cu cele ale planului Meu din greu purtat şi înfăptuit pic cu pic? Să le plătesc
vremea cât au stat cu Mine? »[2] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
“Dumnezeul”
Pucioasei îi anunţă aşadar cu tărie pe cei plecaţi din sectă că nu va putea în niciun
chip să repare nedreptăţile ce li s-au făcut de către “copiii Lui” (liderii “pucioşi”) care “poartă din greu grija de lucrarea de la
Pucioasa şi de poporul pucios”. Mai mult, El se face scut în faţa nemulţumirilor, pretinzând că toţi cei care
îi contestă pe liderii “pucioşi” sau au oarecare nemulţumiri şi pretenţii de la
ei, înseamnă că nu pe ei, ci pe El Îl
contestă şi de la El au pretenţii. Ceea
ce însă nu corespunde adevărului este
pretenţia că S-ar fi pus la adăpost
de părăsirile care au avut loc din
partea unor adepţi dintre care unii reprezentau piese grele în angrenajul
pucioşesc (Iliuţă – primul dintre aleşi; apoi Zidarii şi Tataia, cei care
susţineau financiar secta prin lucrările lor artistice de excepţie; apoi alţii...
şi alţii...). Plecarea acestora a fost neaşteptată, căci dacă ar fi ştiut ce va
urma, liderii “pucioşi” şi “Dumnezeul lor n-ar fi investit în ei atâta încredere. Golul
lăsat de aceşti “dezertori” a constituit multă vreme un handicap insurmontabil pentru
întreaga sectă până ce, treptat-treptat, s-au găsit şi pentru aceştia surogate
dornice de afirmare. Dorul de libertate al “fugarilor” este categorisit acum ca
nedragoste şi necredinţă faţă de preceptele sectei. Toate învinuirile, dispreţul,
defăimările de tot felul, pretenţiile reparatorii şi ameninţările revendicative
pe care ei le-au proferat în ultima vreme la adresa liderilor “pucioşi” sunt
considerate luptă împotriva mersului
înainte al “poporului pucios”, pe care ei îl stăpânesc, şi apăsare şi judecată nepermisă la adresa lor, care le aduce durere şi suspinuri
nemeritate, căci ei nu vor să renunţe la nimic din bunurile acumulate cu japca
de-a lungul timpului:
« O,
iată şi azi dureri şi suspin. Se luptă omul cu Mine. Toţi cei ce se luptă
împotriva mersului poporului Meu şi a trudei Mele de azi se luptă cu Mine, nu
cu cei rămaşi lângă Mine. Cu Mine au ce au cei ce dau să arunce înapoi cu
învinuiri, cu dispreţ, cu defăimări fel de fel şi cu ameninţări la fel, şi vor
vedea aceştia cu cine se luptă dacă vor tot lovi, dacă vor tot apăsa. O, în loc
să lase ei fruntea în jos pentru nedragostea lor, pentru necredinţa lor, pentru
dorul lor de libertate fără ocrotirea Mea peste ei, căci au ieşit din staulul
Meu, o, iată, ei fac suspin, fac apăsări, fac dispreţ şi cuvinte de dispreţ, şi
mult fac ei aceasta. O, tu, cel ce apeşi demult, demult de la mijloc, şi apoi
din lături acum, îţi spun Eu, Domnul, că împotriva Mea te lupţi, cu Mine te
lupţi, nu cu cei ce-Mi poartă
din greu grija de lucrarea Mea, de poporul Meu.
»[3] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
Se
conturează aşadar o cerinţă fundamentală pe adresa contestatarilor: să facă
bine dumnealor şi să renunţe la a-i mai judeca (la modul direct) pe liderii
“pucioşi” pentru nedreptăţile pe care le-au comis; implicit, să renunţe la a-L judeca (la modul indirect) şi pe “Dumnezeul” Pucioasei, căci “judecata
este a Domnului”. Mai mult, nici faptele lor să nu şi le mai judece singuri, căci acum, când nu mai au stăpân, judecata lor va fi în mod
sigur părtinitoare. Bine ar fi dacă s-ar întoarce la stăpâni (liderii
“pucioşi”), de unde au plecat de bunăvoie, căci acum se vede bine cât de multă
nevoie au ei de stăpânirea de la Pucioasa pe care au renegat-o cu atâta
iresponsabilitate:
« O, nu
căutaţi să vă judecaţi singuri faptele,
ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu şi de semeni, mulţumirea sau
nemulţumirea de voi sau de semeni! O, nu aşa! Vă trebuie stăpân, fiilor, vă trebuie mereu pentru aceasta ce trebuie să faceţi, căci
strămoşul Adam dacă n-a ales să aibă stăpân peste el şi-a îngăduit să facă
păcat, să se lase spre slăbiciuni şi să judece apoi pe Dumnezeu pentru păcatul
săvârşit în vreme de neascultare de stăpân. »[4] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
Această concluzie
nu este deloc nouă; cu câteva luni înainte, liderii “pucioşi” formulaseră deja
teorema că “omul nu trebuie să se
judece pe sine însuşi în nici o
împrejurare, şi nici pe altul cu mintea sa”:
« Voi
însă căutaţi din răsputeri să nu judecaţi pe Dumnezeu la fel pentru toţi,
că nu seamănă om cu om înaintea Mea. Iubiţi curăţenia inimii când daţi să
judecaţi pe Domnul după faptele care trebuiesc judecate de El şi care stau
înaintea Lui în dreptul fiecărui om. Omul nu trebuie să se judece nici pe sine,
căci nu este al său aceasta. Omul nu trebuie să judece nici pe altul cu mintea
sa, [...]»[5] (citat
din mesajul Mihaelei din 20 ianuarie 2013)
Cu toate acestea, în inconsecvenţa lor,
liderii pucioşi afirmă acum că modelul absolut al creştinilor, cel dat lor de
către sfinţii înaintaşi, era complet diferit: “sfinţii s-au judecat mereu pe ei înşişi!”:
« Sfinţii s-au
judecat pe ei înşişi mereu, căci se simţeau păcătoşi, şi n-au mai fost judecaţi, ba au alungat
mereu pe diavolul, care le auzea rugăciunea lor cea mărturisită şi lăsată la
urmaşi apoi ca lucrare sfântă a minţii. Iată, mintea care se îndeletniceşte cu
rugăciunea cea mărturisitoare, ea nu mai are grijă să judece pe semeni, căci
are lucrul cel pentru sine, pentru curăţirea sa. »[6] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
După ce au ajuns la
concluzia că omul este bine să aibă stăpân peste el, liderii “pucioşi” pun
punctul pe “i”: Stăpânul oamenilor este, în principiu, Dumnezeu;
dar prin extensie tacită, stăpâni peste oameni sunt şi slujitorii Lui
( cu referire directă la liderii
“pucioşi”). Şi cum întotdeauna cămaşa este mai aproape de trup decât haina,
adepţii şi simpatizanţii (dar şi contestatarii) să facă bine să înţeleagă şi
să-i recunoască şi să-i trateze ca pe nişte stăpâni pe liderii de la Pucioasa,
respectându-le toate drepturile care derivă implacabil din această recunoaştere
(iubire absolută, ascultare necondiţionată, supunere oarbă; pe scurt: să
accepte condiţia de sclav, care îşi tratează stăpânul ca pe un “Dumnezeu”):
« Iubirea nu trebuie vindecată, ci trebuie
tot mai mult zidită pe pământ şi în pământ, căci pământul este omul, dar prin
iubire pământul acesta se face cer, în care Domnul Se poate odihni apoi, numai să vrea omul să aibă Stăpân peste el pe Domnul şi pe
slujitorii Lui, a căror inimă este curată
şi sfântă pentru cei călăuziţi de ei. »[7] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
În condiţiile
în care toţi adepţii vor accepta de bunăvoie această lege şi vor deveni o turmă
ascultătoare de liderii lor (stăpânii cei noi de la Pucioasa), atunci
vor merita să preia de la înaintaşii lor din antichitate, vechii israeliţi,
calificativul de “popor ales”:
« Am grăit poporului ales pentru
grăirea Ta cu el, o, Doamne, şi am pus pe masa lui lecţia rugăciunii, lucrarea
minţii, umilinţa ei, pentru ca să rodească omul rod pentru cer.
»[8] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
Obsesia
unor masive pelerinaje la Pucioasa sau migraţii motivate religios către
“pământul sfânt al României” este astăzi la fel de vie ca în urmă cu douăzeci
de ani. Se prevesteşte şi acum că popoare însetate de minuni vor veni la
Pucioasa ca să caute “poporul ales” şi,
după ce-l vor găsi, să vadă cu ochii lor împlinirea unei “proorocii”
(care deocamdată e doar formulată, dar e formulată în termeni neechivoci): tronul judecăţii făpturii este
chiar Cartea Cuvântului de la Pucioasa:
« O,
neam român, n-ai înţeles de ajuns vremea cercetării tale, dar vom da mâna tot
mai strâns şi vom citi de pe înălţimi cartea iubirii dintre Mine şi tine şi te vor căuta popoarele îndepărtate
de Mine şi vor lua de pe vatra ta mana cea ascunsă şi vor afla taina salvării
şi a mântuirii şi vor afla legea iubirii şi a iertării, căci Eu te-am iubit de
la început şi până la sfârşit şi te-am aşteptat aici, la sfârşit de timp, şi am
slava Mea în tine acum, şi cu iubire ca focul Mă scriu pe vatra ta şi Mă înfiinţez
în cartea Mea cea de azi şi este
ea tronul judecăţii făpturii şi totul se va naşte într-o clipă prin cuvântul Meu,
care înnoieşte lumea. »[9] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 ianuarie 2013)
Pentru acest “popor ales” se fac de pe acum concesii
impresionante: până şi tronul cel ceresc al “Dumnezeului”
Pucioasei este periodic mutat din cer mai aproape, împreună cu priveliştea din
jurul lui, pentru ca din acest tron să izvorască în urechile “proorocilor” Cuvântul
de la Pucioasa, care se revarsă apoi în carte şi pe internet. Din punct de
vedere tehnic, mecanismul e relativ simplu: Cuvântul izvorăşte (se
naşte) din tronul slavei; apoi curge pe masa cea dinaintea tronului;
apoi este luat în gură de către “Dumnezeul” Pucioasei, pentru a
fi rostit din gură; odată rostit, Cuvântul
se revarsă pe altă masă, pe masa poporului “pucios”; de aici este
luat în urechi de cei ce au urechi de auzit ca să audă (cuplul sfânt
Mihaela – Nicuşor); apoi este aşezat în Carte, în cartea învăţăturii
celei noi:
« Când aduc aproape cuvântul de pe
masa pe care el se alcătuieşte şi stă, aduc şi tronul Meu aproape, aduc priveliştea cerească din jurul tronului,
căci de acolo izvorăşte cuvântul, de acolo se
naşte el şi curge pe masa cea de dinaintea tronului slavei Domnului şi se revarsă prin
gura Mea pe masa ta apoi, măi poporul Meu. [...] din
tron izvorăşte apoi cuvântul şi îl iau Eu în gură şi îl rostesc ca să
fie el aşezat apoi în cartea sa de cei ce au urechi de auzit cu ele pe Dumnezeu-Cuvântul, Care-Şi
întocmeşte cartea Sa de cuvânt pe pământ. [...] — O, întreit binecuvântat să fie cuvântul Meu şi al Tău întru
unul, Fiule Emanuel, şi prin gura Ta să curgă el râu izvorât din tronul slavei,
Fiule scump. Tu, şi mama scumpă a Ta grăiţi acum toate câte sunt ale acestei
zile de grăit şi de aşezat în cartea învăţăturii, cartea cea mereu deschisă pe
tronul slavei ca să se aşeze în
ea cuvântul care se naşte,[...] »[10] (citat din mesajul Mihaelei din 7 aprilie 2013)
O uşoară contradicţie, care ar putea fi eventual
trecută cu vederea, apare între definiţiile “cartea izvorăşte din tron” şi “cartea este deschisă pe tron”, formulări care, odată asociate, seamănă destul
de bine cu butada interogativă “Cum e corect să se spună: pană de vulpe la pălărie, sau pană de vulpe pe pălărie?”. De fapt şi “aşezarea în carte” este o exprimare eufemistică. În realitate, Cuvântul
e aşternut în miez de noapte într-un banal caiet de dictando de către Mihaela;
apoi este preluat de către Nicuşor şi transpus în format electronic, pe
internet. Până va fi trecut (aşezat) în următoarea ediţie a Cărţii,
mai este ceva cale lungă, care va depinde de disponibilităţile financiare de a
o tipări. Deocamdată, la slujbele pucioşeşti se foloseşte tot “Cartea cu
şapte peceţi” tipărită în anul 2005 (care, evident, nu poate conţine şi
“proorociile” din ultimii ani). Peceţile Cărţii tipărită în anul 2005 se
vede bine că n-au folosit la nimic, îndată ce după aceea au mai urmat ani buni
care au adus şi alte “proorocii”, care au rămas toate pe dinafara peceţilor.
Faţă de formularea precedentă, lansată
în urmă cu exact trei luni ( în mesajul din 7 ianuarie 2013), apar însă şi unele
contradicţii de fond care nu mai pot fi ignorate. Să ne reamintim că atunci se prefera un mecanism simplificat, de
genul: “Dumnezeul” Pucioasei “Se scrie pe vatra poporului
pucios”, apoi “Se înfiinţează în Carte”, iar “Cartea este
tronul judecăţii făpturii”; naşterea
acestui proces are loc instantaneu, căci “totul se naşte într-o clipă
prin Cuvânt”, iar “Cuvântul înnoieşte lumea”.
Raţionamentul din 7 aprilie 2013 se
fundamentează pe un mecanism cu totul nou şi mult mai contorsionat: “Cuvântul izvorăşte (se naşte)
din tronul slavei”; apoi “curge pe masa cea dinaintea tronului”;
apoi “este luat în gură de către “Dumnezeul” Pucioasei, pentru a
fi rostit din gură”; odată rostit, “Cuvântul se revarsă
pe masa poporului pucios”; de aici “este luat în urechi de cei ce au
urechi de auzit ca să audă (Mihaela şi cu Nicuşor)”; în cele din urmă, Cuvântul
“este aşezat în Carte”. De data aceasta procesul nu mai este instantaneu, ci de durată (se ştie
că la Pucioasa Cuvântul se acumulează de peste cincizeci de ani, mai
exact din 1955 încoace).
Diferenţele
sunt esenţiale. În primul raţionament,
cauza primă a tuturor este “Dumnezeul” Pucioasei, finalitatea
este înnoirea lumii, iar succesiunea tranziţiei este: “gura “Dumnezeului”
Pucioasei – Cartea – tronul judecăţii – naşterea Cuvântului
– înnoirea lumii”. Cel de-al doilea raţionament se contorsionează
dramatic, încât cauza primă este tronul,
ţinta finală este Cartea, iar succesiunea tranziţiei este: “tronul
judecăţii – naşterea Cuvântului – masa
dinaintea tronului – gura “Dumnezeului” Pucioasei – masa “poporului
pucios” – urechile “proorocilor pucioşi” – Cartea”.
Din primul raţionament mai rezultă şi faptul
că învăţătura (Cartea) de la
Pucioasa coincide (se identifică) cu tronul, în timp ce din al doilea
raţionament rezultă că tronul este abia începutul unui lung lanţ cauzal
care are ca finalitate Cartea.
Cât priveşte “aducerea aproape a tronului ceresc”
de care vorbesc aici liderii “pucioşi”, aceasta intră în contradicţie flagrantă
cu multe alte “proorocii” anterioare”. Despre tronul ceresc s-au spus multe lucruri
care nu prea seamănă unele cu altele. Prin anul 1992, spre exemplu, se
“proorocea” că “tronul Domnului” este însăşi “lucrarea de la Pucioasa”,
iar spre acest tron vor curge mulţimi de curioşi, veniţi ca să audă şi să vadă
“minunea de la Glodeni-Vale”. Se mai ursea că din acest tron vor curge legi noi, denumite
generic de către pucioşi “legile Domnului”:
« Am rostit grăire nouă [...] şi vom pregăti calea cea
nouă a poporului cel nou, care va lua pe el veşmântul cel cu care va sta în
faţa acestui tron, căci această lucrare va fi tronul Domnului, din care curg legile Domnului,
şi mulţimi multe se vor îndrepta spre acest munte ca să audă şi să ştie calea
şi să meargă pe ea. »[11] (citat din mesajul Mihaelei din 4
ianuarie 1992)
“Proorocia”
aceasta cu revărsarea nestăvilită a neamurilor, în valuri de curioşi care vor
umple frumoasele plaiuri dâmboviţene, nu s-a mai împlinit (încă). Câteva zile mai târziu se făcea o “proorocie” mult
mai vagă (dar radical diferită de
precedenta), cum că tronul slavei va
fi aşezat undeva peste România,
într-un viitor neprecizat, dar presupus a fi foarte apropiat:
«
Am venit în grădina Mea ca să-Mi gătesc mireasa Mea, căci România
este ţara strălucirii şi peste ea voi aşeza tronul slavei Mele. »[12] (citat
din mesajul Mihaelei din 19 ianuarie 1992)
Doi
ani mai târziu se revenea la subiect cu o
altă precizare, complet diferită de precedentele: “tronul Domnului” a
fost însăşi Verginica, “proorociţa” care s-a jertfit pentru mântuirea
neamului pucioşesc, iar “Duhul Domnului” a stat cuibărit în trupul ei
cât timp ea a fost vie:
«
Am stat într-un trup în mijlocul tău, şi nici aşa n-ai ştiut să
crezi. Acum vorbesc de deasupra ta şi las cuvânt spre ştire peste tine, şi nici
aşa nu ştii ce să faci şi ce să crezi, căci Verginica [...] este acum fără de trup şi fără de loc, şi este după tine
umblând, şi întinde mâna prin spini şi prin spurcăciuni după tine ca să te
tragă la Mine, pentru că s-a pus jertfă pentru tine. Am să-ţi spun într-o zi
cum a fost jertfa ei întru Mine şi jertfa Mea întru ea, dar în ziua aceea ai să
Mă vezi, popor iubit, ai s-o vezi şi pe ea, şi n-ai să ştii Care sunt Eu, şi
care este ea, pentru că Duhul Meu a stat în trupul ei, pentru că ea a fost tronul Meu pe
care am stat Eu în faţa ta, Israele, ca să te învăţ calea vieţii şi a învierii
tale, tată. »[13] (citat din mesajul Mihaelei din 21 mai 1994)
Întrucât
Verginica a decedat în 1980, este de presupus că “tronul Domnului” nu
s-a coborât cu ea în mormânt, ci a găsit o modalitate mai potrivită şi mai de
cinste de a se perpetua. Într-adevăr, după numai o lună, ni se oferă şi
explicaţia: “tronul Domnului” este “pacea din creştin”. El s-a
mutat în inima unui adept anume din “poporul pucios”, pe nume Ioan, care
a acceptat să primească “preoţia pucioşească”, a cărei hirotonie se face prin
“punerea mâinilor duhurilor” (inclusiv mâna duhului Verginicăi, deşi ea
nu fusese arhiereu în viaţa ei, ca să pretindă dreptul de a face hirotonii) şi nu a episcopilor canonici. Acestuia i se
promite că va fi călăuzit şi “ocrotit” (după un plan bine ascuns) de
reproşurile arhierilor din B.O.R. care în mod sigur (şi pe drept cuvânt) îl vor
acuza de erezie şi schismă. I se cere în schimb să asculte necondiţionat numai de
liderii “pucioşi” (cu cuvintele criptate “să mânânci din mâna copiilor Mei”):
« Cuvântul Domnului către preotul Ioan [...]Eu te voi călăuzi
cu grija Mea, cu îngerii Mei, cu Verginica te voi însoţi, şi îţi voi face calea
cu har, şi nu cu împotrivire de la cei ce stau peste biserică. Nu te îngrijora
decât să calci pe urmele Mele, [...] De aceea Eu am dat să
te mai ţin în mijlocul stânei Mele, ca să mănânci din mâna Mea, din mâna copiilor Mei. Voi lucra cât mai repede ca să nu stai pribeag, ca să nu stai
departe de copiii poporului Meu. Am un plan bine ascuns, dar ai grijă de Mine, [...] Eu, iată, rostesc primul cuvânt de binecuvântare în lucrarea
ta de slujitor cu cerul, şi îţi las semnul Meu pe tine, semnul din grădina Mea
luat, degetul
Meu pe creştetul tău, ca să ai lucrare
întregită de mâna Mea, de arhieria Mea, căci Eu sunt Arhiereul Tatălui
cerurilor, şi sunt deasupra tuturor, şi te ating şi Eu, şi tu ştii orânduiala
Mea şi aşezarea Mea [...] Binecuvântare de la Verginica. Iată, pune şi ea mânuţa peste tine, că ea are pecetea
cea vie de la Mine pentru poporul ei. Semnul ei să vorbească, să arate că eşti
copilul ei. Semnul ei te ajută peste tot. Ea are mare trecere înaintea Mea; ea
are grijă de calea ta. Lasă-te sub grija ei, lasă-te purtat de ea; nu te
îngrijora de nimic.[...] Rămâi
cu pacea Mea în
inima ta, în tronul Meu din tine. Tronul Meu este pacea din creştin. »[14] (citat
din mesajul Mihaelei din 31 mai 1994)
Peste
încă un an, “tronul Domnului” este anunţat a fi întreg “poporul
pucios”, alintat cu cuvintele
protocroniste “Israelul român”:
«
O, Israele
român, Eu de aceea te-am născut pe tine. [...] Fiule, fiule, caută-Mă bine în tine şi
găseşte-Mă numaidecât şi odihneşte-Mă în tine şi lărgeşte-Mi statul şi
împărăţia Mea în tine, căci tu
eşti tronul Meu, fiule din Israel
Confuzia
se adânceşte atunci când “tronul Domnului” este individualizat doar la spaţiul eclezial,
mai precis el fiind identificat cu altarul bisericii:
« O,
poporul meu, [...]
să ştii cum să stai în faţa împărăţiei lui
Dumnezeu, în faţa tronului lui Dumnezeu, căci
altarul pe care Mielul lui Dumnezeu
Se aşează spre hrană creştinului, e tronul lui Dumnezeu,
fiule scump. Să nu uiţi tălmăcirea care ţi s-a pus în inimă şi în minte. »[16] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 ianuarie 1997 )
Paradoxul
suprem apare însă în acelaşi mesaj, atunci când se părăseşte spaţiul eclezial
consacrat (inclusiv altarul), pentru ca apoi orice om credincios să fie
asimilat ad hoc cu expresia “templul Domnului”, iar tronul
Domnului să se regăsească deopotrivă în substanţa cerului şi a
pământului:
« Zguduie zidurile cele reci ale bisericii
lumii care dau să Te ascundă pe Tine în ele, că Tu nu locuieşti în case făcute
de oameni. Tu locuieşti în templul
Tău, în omul cel credincios, Doamne, căci cerul şi pământul sunt tronul
şi aşternutul Tău, şi pe acestea mâna Ta le-a făcut. »[17] (citat
din mesajul Mihaelei din 7 ianuarie 1997 )
În
1998 se revine la “proorocia” din 21 mai
1994: “tronul Domnului” a fost însăşi Verginica,
“proorociţa” care s-a jertfit pentru mântuirea neamului pucioşesc:
« Glasul
Meu a venit pe pământ în vremea ta, Verginico. [...] Tu ai fost tronul Meu, scaunul Meu de judecată. »[18] (citat
din mesajul Mihaelei din 1 iunie 1998)
În 1999 liderii
“pucioşi” construiesc o paradigmă nouă, asimilând “tronul de stăpânire şi de
judecată al Domnului” cu crucea lui Hristos:
« Toţi împăraţii minciunii stau pe scaune şi
pe tronuri ruşinoase şi iau slavă de la oameni, dar tronul Tău de stăpânire şi de judecată este
crucea pe care Te-ai aşezat când ai judecat lumea
prin răstignirea Ta. »[19] (citat
din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie
1999)
În anul 2000
“tronul dreptăţii Domnului” se regăseşte din nou în grădinile de
la Pucioasa:
«
Mi-am aşezat tronul dreptăţii
în grădina de la voi, şi Îmi vărs peste pământ cuvântul care
curăţă şi vă învăţ lucrarea dreptăţii, lucrarea iubirii, [...]»[20] (citat
din mesajul Mihaelei din 24 aprilie 2000)
Nouă luni mai
târziu, “tronul Domnului” părăseşte iarăşi grădinile de la Pucioasa şi
se regăseşte în tăria cerurilor:
« Cerul cel nevăzut, care Mă ţine pe Mine
acum ca să nu Mă vadă omul, cerul
este tronul Meu, şi îşi va arăta slava curând, curând, că
este scris acest cuvânt ca să se împlinească. »[21] (citat
din mesajul Mihaelei din 1 ianuarie 2001)
Anul
2001 vine cu alte definiţii originale, silogistice, pentru “tronul Domnului”.
În martie el este definit ca “izvorul
râului vieţii”, iar râul vieţii este Cartea de la Pucioasa, iar Cartea este
Cuvântul, iar Cuvântul este “Domnul”:
«
Cartea Mea este râul vieţii care curge din Mine. Izvorul ei este tronul Meu.
Eu Însumi sunt cartea aceasta. Dacă ea este cuvântul Meu, Eu sunt cartea aceasta. »[22] (citat
din mesajul Mihaelei din 12
martie 2001)
În
noiembrie, “tronul lui Dumnezeu” este definit ca fiind “semnul”,
iar “semnul este “pietricica albă” care simbolizează “templul de la Pucioasa”,
concomitent cu “carul Celui ce vine pe nori”:
« Binecuvântată
să fie pe veci această piatră albă pe care stă scris: Cuvântul lui Dumnezeu.
«Har, har peste ea!», aşa răspund sfinţii şi îngerii. Amin. Iar Eu, Domnul,
cuprind întru totul acest semn şi îi întăresc ungerea şi îl numesc cu nume
mare, şi îl numesc tronul lui Dumnezeu Cuvântul, carul Celui ce vine pe nori
curând, curând pe pământ. »[23] (citat
din mesajul Mihaelei din 29 noiembrie 2001)
În ianuarie
2002, “tronul Domnului” este anunţat a fi fost potirul din care
s-a împărtăşit Verginica în 1955 de la duhurile care s-au prezentat a fi
arhiereii sfinţi Vasile, Grigorie şi Ioan:
«
V-a purtat în pântecele ei încă de la începutul ei această lucrare
de cuvânt, pe când voi încă nu eraţi născuţi pe pământ, iar tronul Meu a fost potirul
în care Eu am stat şi M-am dat trup şi cuvânt prin mâna arhiereilor Mei cei
trei trâmbiţei Mele Verginica în anul 1955, şi apoi M-am apucat de lucru, [...]»[24] (citat din mesajul Mihaelei din 30 ianuarie
2002)
Anul
2002 aduce şi o localizare carteziană a “tronului Domnului”, care poartă
cu sine judecata făpturii: El este situat exact, dar exact în mijlocul
satului Glodeni Vale de lângă Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, ţara România, continentul Europa, planeta Pământ. Se reînnoieşte
cu această ocazie “proorocia” făcută cu zece ani în urmă (în 4 ianuarie 1992), prin care se anunţau
migraţii masive de curioşi, morţi vii (“dead men walking”) care vor veni
să vadă ce este la Pucioasa şi să ia lumină de aici şi să învieze:
«
Când voi puteţi aceasta, poate şi omul de pe pământ, poate pentru Mine,
ca să împlinesc Eu slava cea cerească a colinei care începe cu locul Sfintei
Sfintelor Mele din vremea aceasta de venire a Mea când Eu Mi-am aşezat tronul judecăţii făpturii aici cu voi în
mijlocul acestui sătuţ pe care-l vreau podoaba Domnului pe
pământ, aşa precum este scris în Scripturi despre muntele spre care vor curge
toate noroadele ca să
ia lumină şi să învieze, fiilor. »[25] (citat
din mesajul Mihaelei din 17 iunie 2002)
De remarcat
faptul că, după alţi zece ani de aşteptare febrilă, “proorocia” cu curgerea
noroadelor ca pâraiele prin şanţurile de la Glodeni tot nu s-a împlinit (încă).
În schimb a tot curs Cuvântul la Pucioasa şi s-a făcut râu, iar enigma tronului
lui Dumnezeu a căpătat dimensiuni cosmice. De data asta “Dumnezeul”
Pucioasei a declarat că El este însuşi tronul Lui, pe care stă,
şi viceversa, căci El este tronul care stă pe Sine (pe tron) şi din
gura tronului izvorăşte Cuvântul:
« Iată, s-a făcut râu peste pământ
cuvântul Meu, şi l-am dat oamenilor şi îl dau mereu. Ia şi bea din el, omule,
şi caută-l cu sete, că el te caută umblând de la margini la margini şi te
strigă să însetezi după el. El este Dumnezeu Cuvântul, şi din
gura Mea izvorăşte el, iar Eu sunt locaşul Tatălui, tronul lui Dumnezeu sunt, Mielul lui Dumnezeu sunt. »[26] (citat din mesajul Mihaelei din 13 iulie 2007)
Când “Dumnezeul” Pucioasei este necăjit că
ocârmuirea din România a încăput pe mâna neisprăviţilor din tabăra politică
adversă (adică, socialiştii cei neagreaţi de liderii “pucioşi” şi potrivnici
din fire preşedintelui ales Traian Băsescu), El le reaminteşte că tronul Lui se află chiar pe pământul român, deci ar fi cazul să fie mai reţinuţi şi să nu-şi
facă prea mari iluzii că victoria în alegeri este veşnică:
« Acum Mă îndrept să strig cu
glasul Meu cel îndurerat şi la cei ce s-au aşezat să cârmuiască soarta neamului
român. Eu am pe pământul român tronul cuvântului Meu, şi de pe el cuvintez. »[27] (citat din mesajul Mihaelei din 22 iulie 2007)
În 2009, tronul împărătesc este chiar inima credincioasă a omului credincios,
care se face împlinitor al poruncii iubirii
de Dumnezeu:
« Intru în carte cuvânt, şi prin el
Mă aşez pe tron şi împărăţesc, căci tronul pe care Eu stau împărat cu împărăţie care nu
cade este inima omului credincios, care împlineşte porunca iubirii de Dumnezeu. [...] O, aşa este biserica
Mea pe pământ, şi Eu şed pe tron şi cuvintez cuvânt de facere, căci fac din cel
credincios împărăţie a Mea, iar tronul Meu este inima lui credincioasă, [...] şi stau
pe tron, stau în inimioarele voastre[...]căci tronul Meu de împărat este inima celor în care Eu vieţuiesc pe
pământ cu împărăţie care nu cade! [...] sfinţind inimile
voastre, făcându-le tron al Meu, tron de împărat cu împărăţie care nu cade. »[28] (citat din mesajul Mihaelei din 19 ianuarie 2009)
Localizarea tronului nu mai este acum aşa de
precisă ca în alţi ani. Uneori, ni se spune că tronul “Dumnezeului” de
la Pucioasa este pe scaun de heruvimi, dar nu în cer, ci ca în
cer , mai exact undeva pe pământ ca pe vârf de munte înalt, “în mijlocul
neamului român”:
« Pe cale de îngeri Îmi cobor glasul şi pe tron de heruvimi stau,
şi slava Mea este cuvântul, iar cetele îngereşti Îmi cântă ca în cer: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine! [...] Eu sunt Cel ce sunt şi stau în mijlocul neamului român ca pe vârf de munte înalt [...]»[29] (citat din mesajul Mihaelei din 21noiembrie 2010)
Alteori, ni se spune că tronul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este totuşi în cer:
« [...]au luat sfinţii pe pământ [...] Îi am acum în
cer înaintea tronului Meu închinându-se şi lucrând cu Mine peste pământ şi aşteptând
biruinţa cea mare [...] »[30] (citat din mesajul Mihaelei din 26 februarie 2012)
Alteori ni se spune că tronul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este aşezat undeva pe pământ, în curţile sectei:
« [...] în curţile Mele de azi,
în care Eu sălăşluiesc în mijlocul unui popor credincios, spre care vin şi Mă
fac cuvântul celei de a doua veniri a Hristosului lui Dumnezeu pe pământ, ca
să-Mi fac cunoscută această slavă şi să-Mi pregătesc ziua cea mare, tronul judecăţii
făpturii, pe care stau acum şi cuvintez din
mijlocul neamului român, pe vatra acestui popor, [...] »[31] (citat din mesajul Mihaelei din 13 mai 2012)
Alteori ni se spune că
tronul “Dumnezeului” de la Pucioasa este chiar pământul românesc,
fără alte precizări legate de integralitatea lui (adică, fără a se face vreo
referire la fruntariile actuale sau cele tradiţionale ale ţării):
« Binecuvintez mereu înaintea Ta pământul român pentru slava Ta de pe
el, o, Doamne. Păstrează-l şi ocroteşte-l mereu şi slăveşte-Te din el peste
pământ şi scrie-Te biruitor de pe acest tron, şi munte de slavă
să-l arăţi pe el peste pământ. »[32] (citat din mesajul Mihaelei din 14 octombrie 2012)
Alteori ni se spune că tronul “Dumnezeului”
de la Pucioasa pluteşte de colo-colo prin văzduh, purtat de îngeri şi de
arhangheli, căutând asiduu unde să mai
găsească “petrecerea cerească pe pământ cu oamenii”:
« Slava Mea se face cuvânt şi se vesteşte pe sine cu sărbătoare îngerească,
iar în fruntea cetelor îngereşti merg arhanghelii Mihail şi Gavriil şi apoi
cete-cete după lucrările împărţite lor. [...] Slavă mare pluteşte cu Mine şi Îmi poartă tronul în văzduhul de deasupra, care se întrepătrunde peste tot aici, unde petrec acum cu
îngerii toţi, că Mi-e dor de petrecere cerească pe pământ cu oamenii şi Mi-e
tare dor. »[33] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)
Alteori,
“Dumnezeul” de la Pucioasa sare
nervos de pe tronul slavei Sale
« O, neam român, [...] Eu, Tatăl, Mă ridic de pe tronul slavei şi stau cu Fiul Meu Iisus Hristos în lucrare tainică peste tine ca să-ţi
gătim salvarea, o, ţara Domnului. [...] că iată, n-ai ascultat în ziua când toate oştirile cereşti
şi îngereşti au stat gata să te ajute, să te vegheze, să te insufle şi să te
ridici şi să spui nu celor ce te-au
supus acum sub ei prin numărul celor ce au fost plătiţi să spună da şi să cazi tu
apoi sub stăpânirea fiilor trufiei şi ai minciunii lor de peste tine, iar tu ai stat acasă şi n-ai ieşit la luptă şi nu
te-ai apărat, iar oastea cea vrăjmaşă şi bine plătită împotriva ta s-a sculat
şi a făcut biruinţă pentru cei ce s-au aşezat peste tine acum. O, e jale între cei din cer de la neascultarea ta şi se bucură duhul cel potrivnic Mie şi ţie de le
neveghea ta, de la somnul tău, şi e grea acum lupta celor din cer pentru
ocrotirea ta, popor român. [...] O, lupta nu este
pierdută, ci mai degrabă sunt pierduţi cei ce s-au
înălţat acum unii pe alţii pe scaune de stăpânire peste acest neam, dar este
scris despre cei ce se vor înălţa că vor fi ruşinaţi şi smeriţi pentru duhul
trufiei lor, căci cei fără Dumnezeu sunt nimic, sunt pentru tăiat, căci rodul lor
este otrăvitor, iar otrava usucă viaţa în care
ea pătrunde. »[34] (citat din mesajul Mihaelei din 25 decembrie 2012)
Alteori ni se spune că “Dumnezeul” de la Pucioasa stă chiar acum pe tronul de slavă
care este totuna cu tronul de cuvânt, urmând ca şi la “ziua cea de apoi”
să stea pe acelaşi tron de slavă. Semnificaţia zilei de apoi este
însă puternic umbrită de faptul că judecata
finală a început de mult (deşi n-o vede nimeni!), şi mai ales de
faptul că împărăţiile pământului şi împărăţia “Păstorului” şi “Judecătorului”
de la Pucioasa coabitează în prezent foarte bine (şi se pare că vor coabita şi
pe viitor, pe motiv că sunt total disjuncte şi de aceea nici nu se încurcă
unele pe altele):
« [...] şi până la ziua Mea
cea de apoi, când voi sta pe tron de slavă pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi, precum
şi acum stau şi cârmuiesc şi împlinesc aşa. O, Eu stau pe tron de cuvânt, şi cuvântul ieşit din gura Mea este toiag de fier şi
păstoresc cu el pe cei credincioşi şi judec cu el pe cei necredincioşi, şi împlinesc ca şi acum două mii de ani Scripturile
venirii Mele de la Tatăl la om, şi împărăţia Mea nu va avea sfârşit, iar
împăraţii pământului nu au nimic în împărăţia Mea şi nici Eu nu am în a lor. »[35] (citat din mesajul Mihaelei din 7 ianuarie 2011)
Alteori
se admite că “Dumnezeul” de la Pucioasa nu stă deocamdată pe tronul de slavă,
dar acest eveniment va avea loc cu siguranţă în viitor, când va veni ziua judecăţii
finale şi a dreptăţii veşnice (care va să zică, totuşi judecata finală n-a început):
« [...] cine dă Domnului
viaţă în om, acela găseşte răsplata sa de-a dreapta Mea când Eu voi sta pe
tronul slavei Mele şi toţi îngerii cu Mine
pentru ziua
dreptăţii. »[36] (citat din mesajul Mihaelei din 27 februarie 2011)
Peste
alte câteva luni se confirmă că judecata
finală n-a început încă, dar va fi
făcută cu dreptate de pe tronul
judecăţii pe care stă la cârmă încă de pe acum “Păstorul” şi “Cârmuitorul” de la Pucioasa:
« Eu
sunt Păstorul ei şi sunt la cârmă şi nu va pieri poporul Meu şi îl am lumină a
Mea pe pământ peste întunericul omului vrăjmaş, şi voi judeca după dreptate de pe
acest tron, căci duşmanul
antichrist acoperă popoarele spre pierzarea lui, [...]»[37] (citat din mesajul Mihaelei din 25 decembrie 2011)
În
fine, în anul 2013 se confirmă că Judecata ar fi început totuşi, iar “Judecătorul” Pucioasei stă pe tronul
slavei (deşi nu-L vede şi nu-L aclamă nimeni ca pe un Împărat!) chemându-i pe oameni la El şi aşteptând răbdător ca ei să vină de bunăvoie la judecata
faptelor lor ( o “judecată” de care însă nimeni nu se sinchiseşte, căci toţi
oamenii de pe pământ îşi văd nestingheriţi
mai departe de preocupările lor, bune sau rele):
« O,
fii ai oamenilor, o, neam al lui Adam cel zidit de mâna Mea din pământ şi din
suflare de viaţă, o, ieşiţi
în întâmpinarea Mea, căci stau pe tronul slavei şi grăiesc vouă şi sunt
înaintea voastră cu
judecata faptelor.
»[38] (citat din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
Cât priveşte tonul super-optimist al
chemării “Ieşiţi în întâmpinarea Mea!”,
acesta este doar o palidă pastişă pentru
“glasul celui ce strigă în pustie”.[39] Nimeni nu-l bagă în seamă, nimeni nu vine în
întâmpinarea glasului de la Pucioasa, deşi în repetate rânduri “proorociile”
pucioşeşti anunţau că noroade întregi vor curge în valuri nestăvilite spre
aşa-zisul “Nou Ierusalim”, ca să caute aici lumină şi mântuire.
…………………
Anca
18 aprilie 2013
…………………
[14] Ibid.,
pag. 693-694
[15] Ibid.,
pag. 795
[16] Ibid.,
pag. 969
[17] Ibid.,
pag. 973
[18] Ibid.,
pag. 1136
[20] Ibid.,
pag. 1329
[21] Ibid.,
pag. 1404
[23] Ibid., pag.
1504
[24] Ibid., pag.
1524
[39] Mat.,
3:3
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.