422. Liderii “pucioşi” discreditează din nou zidirea Catedralei Mântuirii Neamului
Construirea
Catedralei Mântuirii Neamului şi-a găsit împotrivitori nu numai în rândul
ateilor – ceea ce era oarecum de aşteptat – dar şi în rândul celor care se
consideră pe ei înşişi că sunt cei mai aleşi practicieni ai creştinismului
ortodox. Liderii sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa s-au inflamat cu
indignare aflând că pentru zidirea acestei catedrale se aplică o metodă
clasică, folosită pentru construirea şi a altor clădiri monumentale (cum ar fi
Ateneul Român, de pildă): cheta publică. Este istorică, patriotică şi demnă
acea chemare “Daţi un leu, pentru Ateneu!”.
Pentru liderii “pucioşi” însă, această soluţie este înjositoare şi
inacceptabilă, atunci când se doreşte a fi reprodusă pentru construirea unui
spaţiu de rugăciune şi de cultură ecleziastică:
« Este scris în ziua
aceasta peste biserică duminica dreptei credinţe, duminica ortodoxiei [...] O, ce se întâmplă în această zi? Iată, se umblă prin adunările
bisericeşti, se umblă cu pălăria în mână şi se cer bani de la cei ce merg la
biserică, se cer bani pentru biserică, de la biserică pentru biserică. Se
cer bani pentru catedrala neamului, după cum o numesc pe ea mai-marii bisericii ca s-o zidească pe ea
cerşind bani pentru zidirea ei, căci s-au apucat ei să zidească o casă mare
cu gând să încapă în ea mult norod, de tot felul norod, căci unde nu este portar care să spună celor ce
intră cum se intră pe poarta în care el ar veghea, acolo se intră oricum şi tot
felul de oameni adunaţi. »[1] (citat din mesajul Mihaelei din 24 martie 2013)
Este această
discreditare un demers legitim şi corect? Pot da sfaturi Bisericii nişte
persoane care s-au înstrăinat conştient şi voit de Biserică şi au rămas, cu obstinaţie
manifestă, ostile şi exterioare Bisericii, construind pentru satisfacţia de sine
o sectă-clonă a Ortodoxiei?
Cu circa
20 de ani în urmă, liderii “pucioşi” nu
exprimau de fel o asemenea opinie, ba dimpotrivă. Ei manifestau atunci o efervescenţă
similară, poate chiar mai aprinsă, pentru zidirea propriei lor catedrale
pseudo-ortodoxe, pe care o numeau “Templu” şi prin care credeau ei că vor mântui
nu numai neamul românesc, ci întreaga rasă umană de pe planetă.
Unul
dintre primii destinatari confidenţiali ai ştirii potrivit căreia la Pucioasa
se intenţiona să se zidească un Templu special, destinat ritualurilor
pseudo-ortodoxe ale sectei “Noul Ierusalim”, a fost regele Mihai I. Acesta era
anunţat printr-o “carte” (scrisoare)
că tocmai a fost numit (chiar dacă nu fusese consultat în prealabil şi nu-şi
exprimase acordul în acest sens) drept “ctitor
cu numele său” pentru o
biserică-templu care urma să se zidească la Glodenii Pucioasei. Deocamdată,
zidirea era amintită doar în termeni conspirativi (piatră de mărturie, locaş de slăvire, munte deasupra munţilor, izvor
din cer coborât, fântână de miere, piatră cu cruce în vârf, temelie cerească, mărturie
care va mărturisi), pentru a spori cumva misterul ei. În realitate, aici era
vorba de o speculaţie bazată pe o simplă coincidenţă de nume, datorită faptului
că hramul “Templului” fusese deja ales de către liderii “pucioşi” în persoana
arhanghelului Mihai. Drept recompensă pentru acceptarea rolului de ctitor,
regelui i se promitea că-şi va recăpăta tronul monarhic şi va deveni “mare peste
acest neam”, iar mlădiţa (fiica) sa
Margareta îi va fi sfetnic de taină. De refuzat nici nu se punea problema,
îndată ce totul era o lucrătură al
cărei plan ascuns a fost declarat infailibil, fiind ticluit din veşnicie:
« Cuvântul Domnului către regele Mihai. Regele Mihai, ctitor lângă Domnul, cu numele
său. Domnul va alege din nou Ierusalimul.
Să se scrie iarăşi un cuvânt de mărturie, căci Domnul coboară
cuvântul, şi apoi Se aşează să împlinească cele vestite prin cuvânt. Iată
cuvântul Domnului către regele Mihail al României, căci el este vestit prin
prooroci. Pace ţie, rege al celei binecuvântate [...] Iată încă o carte către
tine, ca să te vestesc că voi aşeza peste
locul izvorului cuvântului Meu piatră de mărturie şi locaş de slăvire a numelui Meu, ca să
ştie apoi noroadele şi să bea din această piatră apă vie, şi va fi aceasta spre
tămăduirea neamurilor, căci aşa este scris despre acest munte care se va ridica
deasupra munţilor, deasupra înălţimilor, deasupra înţelepciunii de pe pământ, şi
noroade multe vor veni spre această piatră, spre acest izvor din cer coborât, căci
România va fi pământul cel nou al slavei Domnului din zilele ce vin, iar tu vei
fi mare peste acest neam. Eu sunt Domnul puterilor, şi totul este cu putinţă la
Dumnezeu, dar fii credincios lucrului Meu şi planului Meu cel din veci
împlinit, şi vei sta pe tronul tău,
iar mlădiţa ta va sta lângă tine. Am coborât cuvânt şi am spus că voi ridica piatră
de mărturie la locul izvorului Meu prin
care Eu vestesc lucrul planului Meu şi lucrul României Mele, căci din acest
izvor, iată, scot şi pentru tine. Am pe servii Mei prin care Eu lucrez cuvântul
Meu prin acest izvor, şi voiesc să scot deasupra această fântână de miere, că
vine ziua împlinirilor vestite prin acest izvor; vine, şi se grăbeşte să vină;
vine, şi vreau să lucrez cu grabă, ca să înfigem crucea în vârful acestei
pietre şi să rostesc din acest vârf cuvânt coborât din cer, să rostesc numele
unsului cel de la Mine, căci tu prin Mine vei fi, rege al României. Dar vreau să scriu numele tău pe această piatră, ca să-ţi
gătesc venirea prin această putere, prin această temelie cerească, prin această
mărturie care va mărturisi în ziua aceea. Domnul puterilor este numele Meu, şi
nu este aceasta cu neputinţă la Dumnezeu, şi este din planul Meu această lucrătură. »[2] (citat
din mesajul Mihaelei din
5 iunie 1991)
Să observăm însă că exprimarea folosită
în acest text, referitoare la reinstaurarea monarhiei (pe care liderii
“pucioşi” o doreau sincer, văzând în ea unele avantaje viitoare, dar de care nu
erau 100% siguri) este vizibil ambiguă. După formularea vagă “...vei sta pe tronul tău”
(nespecificându-se concret despre ce “tron” este vorba) urmează o exprimare
de-a dreptul şmecherească: “...căci tu
prin Mine vei fi, rege al României”. Aici virgula poate fi citită în două
feluri: fie ca o tragere a aerului în
piept, prealabilă unei mari proclamaţii: “...tu... vei fi regele României”, fie ca o tragere a regelui în piept, cu promisiunea că va fi ceva mare, dar
nu va primi în plus nimic altceva decât titlul pe care oricum îl avea, căci el îl
păstrează veşnic prin simpla moştenire spirituală a demnităţii indelebile de
monarh: “...tu... vei fi (ceva, nu se
ştie ce), o, rege al României” .
Odată “aburit” cu promisiunea că va fi
rege nu numai cu titlul, ci şi cu tronul şi cu coroana, Mihai I era invitat să
ia parte la modul concret la zidirea pentru care tocmai fusese numit “mare
ctitor”. Mai întâi el este anunţat că oamenii de legătură între rege şi “Dumnezeul” Pucioasei sunt şi vor fi pe viitor doar servii Lui, adică liderii “pucioşi”, căci
“Dumnezeul” Pucioasei nu lucrează
altfel decât “prin aceştia”. Apoi se
anunţă un termen neaşteptat de strâns în care această “piatră” (biserica-templu) urma să se zidească: patru luni! În fine,
se anunţă că victoria monarhiei asupra republicanilor
nedrepţi va fi inevitabilă, motiv pentru care regele va trebui să fie un
contribuabil loial şi generos la această zidire:
« Aşează-te lângă Mine ca să Mă sprijin cu tine şi
să ridicăm această piatră la locul ei, rege al României, [...] Lucrez aici prin
servii Mei, ca să ştie ei cum este planul Meu întocmit, să ştie ce să ceară la
Mine, şi iată, Eu sunt şi împlinesc, şi am făcut aici aşezare după schiţa
planului acestor zile, căci lucrez din cer, după planul ceresc, dar lucrez prin aceştia care Mă aduc cu cuvântul, căci Eu rostesc, şi
apoi vin ca să împlinesc. [...] Şi iată, din
nou zic cuvintele cele de atunci: mai sunt patru luni până la seceriş, şi cât aş
voi să-Mi trezesc lucrătorii şi să biruiesc prin această izbândă! Aşează-te
lângă Mine, căci vreau să însemnez pe piatra aceasta şi să sap numele tău. Iată,
pun această piatră înaintea ta, rege al României, şi fi-va apoi ca într-o
singură zi să îndepărtez nedreptatea din ţara
Mea şi a ta, şi voi împlini. Fii credincios, că voi fi împlinitor în ziua
aceea, căci ziua aceasta este hotărâtă, iubitul Meu. »[3] (citat
din mesajul Mihaelei din
5 iunie 1991)
Numirea aceasta intempestivă a regelui
ca “prim ctitor al Templului Noului Ierusalim” avea însă tâlcul ei. Dincolo de publicitatea
adiacentă şi de avantajele prezumptive pe care “pucioşii” le-ar fi speculat pe
viitor din plin (căci un eventual succes al reînscăunării regelui pe tron ar fi
atras şi un avantaj material şi politic de durată pentru sprijinitorii lui de
la Pucioasa), se urmărea şi un avantaj imediat: în caz că regele ar fi “înghiţit
găluşca”, Mihai I ar fi urmat să fie principalul sponsor al zidirii de la
Pucioasa, proiectată a se lucra după un plan minuţios stabilit de către liderii
“pucioşi”. Contribuţia sa bănească era considerată de către liderii “pucioşi”
îndestulătoare pentru scopul propus, fiind numită anticipat “jertfă” şi “mărturie” a ataşamentului regelui la obiectivele pucioşeşti:
« Ridică-te acum şi hai să ridicăm această
piatră, că voi cuvânta din vârful ei, şi cele şubrede vor cădea, şi vom face un
lucru nou, şi se vor pleca noroadele de pe pământ în faţa acestui semn. Fii
iscusit, iubitul Meu, fii întru Mine, ca să fiu cu tine, dar să fiu, iubitul
Meu, unsul Meu, binecuvântatul Meu. Vremea e târzie, rege al României, şi Eu,
iată, zoresc să-ţi gătesc venirea, dar acesta este planul Meu pentru venirea
ta, şi după el trebuie să se lucreze. A venit vremea să aduci această jertfă Mie, şi
Eu o voi aşeza spre mărturie
peste acest izvor care a curs în mijlocul acestui neam ales, care a vestit în
vremea aceasta despre vremea ta care vine. Iar în ziua aceea voi mărturisi şi
voi împlini prin cuvânt, iar când voi rosti cuvânt, toate înălţimile s e vor pleca la glasul Meu, căci Eu sunt Domnul puterilor. »[4] (citat
din mesajul Mihaelei din 5 iunie 1991)
Se pare însă că regele n-a achiesat la momeala liderilor “pucioşi”
şi n-a contribuit cu vreun sfanţ la zidirea templului. Poate şi de aceea nu s-a
mai apelat la constructori de meserie, ci s-a preferat munca neplătită (dar intens
exploatată) a adepţilor “pucioşi” şi a unor simpatizanţi. Dar să nu credem
cumva că Templul de la Glodeni s-a zidit cu aer, sau că acolo a fost vorba de
vreo minune ieşită din comun, din care banii au lipsit cu desăvârşire. Piatra
de râu a putut fi adunată cu căruţele de pe albia Ialomiţei sau a Bizdidelului de
către adepţi, dar sacii de ciment, varul şi cheresteaua s-au cumpărat cu bani
buni. După o vreme, lucrările au ajuns în impas din cauza lipsei resurselor
financiare. Uneori, ajunşi în aceste situaţii critice, “pucioşii” cumpărau
materiale pe datorie; alteori, salvarea venea pe neaşteptate, de la sponsori
întâmplători, iar aceste situaţii erau intens exploatate mediatic de către lideri
ca să le arate adepţilor cum lucrează intervenţia
providenţială a cerului atunci când totul părea lipsit de nădejde. Liderii
“pucioşi” erau însă îngrijoraţi profund că nu se va putea termina zidirea în
timpul propus; de aceea ei considerau că adepţii lor trebuie stimulaţi ca să nu
se lase pe tânjeală. Noi “cuvinte din cer” mobilizatoare au fost ticluite din
timp în timp de către liderii “pucioşi”, aşa încât lucrul să nu înceteze zi şi
noapte.
Ca şef de şantier a fost chemat şi numit
Nicu Spirea, zidar de meserie (căruia chiar aşa i se şi spunea în zonă: Nicuşor “Zidaru”):
« Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica
acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care
a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel
credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul
român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. [...] Nicuşor Zidaru,
deschide-mi ca să intru cu această taină şi scrie această zi, scrie această
taină pe tăbliţa inimii tale, şi închide apoi uşa până vor veni zorii acestei
împliniri, căci voi coborî spor din cer şi vom lucra
cu grabă şi vom ridica piatră de mărturie peste acest izvor, căci din acest izvor vor curge
râuri de apă vie, şi pe laturile lor vor creşte pomi care vor rodi hrană peste mulţimi
şi care vor purta frunze dătătoare de tămăduire peste neamuri. Fii înţelept, căci
mare şi adâncă şi minunată este această taină. Şi va ridica Domnul piatră de mărturie
în vremea aceasta şi va lucra cu grabă, ca să scoată apoi deasupra această
fântână de miere, iar copiii mei de aici vor fi ridicaţi biruitori, ca să ştie şi
cei care i-au împuns pe ei că Domnul a binevoit în cei credincioşi. Întăreşte-te
şi te ridică cu credinţă, că Domnul te tocmeşte pe tine, Nicuşor Zidaru, şi se va şti numele tău de pe această piatră, alături cu
cei aleşi ai mei cu care am lucrat ca să ridic în vârful acestei pietre semnul
Fiului Omului, Care Se va arăta biruitor în vremea aceasta, şi spre putere de
înviere peste noroade, căci Dumnezeu Îşi va arăta apoi slava prin această lucrătură.
Aşează-te lângă Domnul, aşează-te lângă mine şi lângă cei ce lucrează întru
mine, Nicuşor Zidaru, căci aşa am rostit cuvânt: „Vino după mine! Vino, de
acum! »[5] (citat
din mesajul Mihaelei din 6 iunie 1991)
Cu toate acestea, lui Nicuşor “Zidaru” nu
i se acordau şi prerogative de coordonare. Acestea rămâneau rezervate exclusiv
Mihaelei care, secondată de Nicuşor, supraveghea şantierul ca un vechil lipsit
de orice urmă de empatie faţă de salahori. Ea era creierul care ticluia
“cuvântul din cer” şi “schiţa de pe pământ” după care se derulau toate, conform
“planului ceresc”:
« Vino, Nicuşor Zidaru, şi te voi face zidar de case vii, de inimi
vii, fiindcă de la această piatră va ieşi izvor de înviere, şi Domnul Se va arăta
în zilele ce vin. Fii credincios întru această chemare, căci ce este cu neputinţă
la om, este la Dumnezeu cu putinţă, şi vom lucra această piatră, căci Moise a
izbăvit pe Israel prin cuvântul credinţei, dar în această lucrare este mai mult
decât Moise. A coborât Domnul la aceşti copii cuvânt şi
schiţă, şi toate vin după planul cel ceresc [...]»[6] (citat
din mesajul Mihaelei din 6
iunie 1991)
În acelaşi timp, ceilalţi adepţi ai sectei
care rămăseseră fideli lelicăi Maria,
refuzând să se înregimenteze în aventura Mihaelei şi să-i asculte ordinele, au
fost declaraţi ca fiind “poporul cel
vechi”, alcătuit exclusiv din “răzvrătiţi”
şi “ispititori”, care “stau cu parul în mână” şi ridiculizează
eforturile de înnoire dirijate autoritar de către Mihaela. În antiteză, toţi
adepţii sectei care şi-au declarat fidelitatea totală faţă de Mihaela au fost
incluşi în “poporul care va rămâne curat
şi sfânt”. Acesta era chemat la ascultare totală faţă de “aleşii” Mihaela
şi Nicuşor, aceşti doi deţinători şi dascăli ai “învăţăturii celei de sus”, aceeaşi
care au avut şi iniţiativa zidirii Templului de la Glodeni-Pucioasa. Ei au
lansat teoria fantezistă că nici măcar Nicuşor “Zidaru” nu va putea, oricât ar
fi el de specialist în construcţii civile, să lucreze ceva fără înţeleapta
cârmuire şi aprobare a celor doi lideri religioşi, autorii incontestabili ai
schiţelor cereşti după care se va ridica spre cer edificiul ecleziastic:
« Fii înţelept
şi fii pe piatra credinţei, că iată ce a făcut acest popor: a ispitit şi a pus
degetul şi s-a dus şi a împrăştiat pe jos taina cea de sus şi nu s-a temut de
Domnul, şi ţipă
acest popor şi stă cu parul în mână, ca nu cumva să pună Domnul mâna
pe el şi să-l scoale şi să-l ridice pe piatră. Fii aşa cum sunt acum cei ce vor
fi, căci poporul care va rămâne va fi curat şi sfânt. [...] Stai lângă acest
început de Ierusalim nou, stai lângă cei aleşi ai mei, Nicuşor Zidaru; stai, şi
vei fi întru înţelepciunea cea de sus. Domnul lucrează să-Şi desăvârşească cele
proorocite pentru această vreme, şi va aşeza Ierusalimul, şi iată cum începe, căci
pe această piatră voi zidi începutul cel nou al zilelor ce vin [...]
Această aşezare
este de la porunca cerească, şi fericit este acela care va fi viu prin credinţa
în această aşezare cerească, fiindcă a fost schiţă cerească pentru aici. Bucuraţi-vă, şi iarăşi zic: bucuraţi-vă, că numele vostru
este scris în ceruri, şi această bucurie va mărturisi pe pământ, şi veţi fi
copiii slavei şi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim. Voi fi la vreme cu tot sfatul şi
vom lucra totul după cuvântul cel din cer. »[7] (citat
din mesajul Mihaelei din 6 iunie 1991)
Ca să dea o credibilitate sporită planurilor
de zidire a acestei biserici private, în faţa şovăielnicilor (de regulă,
aceştia erau acei adepţi “pucioşi” conservatori, care rămăseseră ataşaţi doar de
lelica Maria), Mihaela a avut iniţiativa ingenioasă să inventeze o
supraveghere tainică, venită din lumea duhurilor, mai precis de la duhul (sau duha) Verginicăi (cunoscută şi cu numele mama Gigi, sau Gigica).
Duhul Verginicăi vorbea cu Mihaela în ascuns, iar Mihaela venea şi le spunea
şovăielnicilor ce le-a spus “mama Gigi”. Alteori, când era vreo problemă mai
importantă, duhul mama Gigi pretindea
că L-a adus cu el şi pe Iisus Hristos, ca să dea prin această scamatorie o
autoritate şi mai mare ştirilor cereşti:
« Sfânta Virginia
Pace vouă! Acesta este un sobor ceresc. Mama Gigi este aici cu
oaspeţi din cer şi este
cu Domnul Iisus Hristos în sfatul acestui sobor, şi e sărbătoare
în cer în această zi de sobor sfânt. [...] Domnul Iisus Hristos este în sobor cu noi,
iubiţii mei copii, şi Domnul dă binecuvântare peste acest sobor. Iată, Domnul
grăieşte acum la voi:
– [...]
Pace vouă, celor
împreună lucrători întru lucrarea Sfintei Treimi, Care lucrează să aşeze
Ierusalimul cel nou! Şi vom începe cu această piatră şi de la această piatră. [...] Iată, pe această piatră vom zidi biserica începutului învierii făpturii
lui Dumnezeu. Credeţi în Domnul Iisus Hristos. Eu sunt. »[8] (citat
din mesajul Mihaelei din 9 iunie 1991)
Spre deosebire de catedrala-biserică publică, în care ar urma să intre “tot felul de
norod” şi pe care a început s-o zidească B.O.R. la Bucureşti (despre care
liderii “pucioşi” afirmă că este “zidită cu bani cerşiţi” şi că este mai
mult decât inutilă), la adresa templului-biserică
privată de la Pucioasa se vorbeau numai lucruri bune: această zidire era
anunţată ca “lucrarea în care au binevoit” duhurile de la Pucioasa:
« Întăriţi-vă picioarele şi încingeţi-vă mijloacele voastre şi
ridicaţi-vă, că Tatăl cerurilor va rosti apoi din vârful acestei pietre şi se
va auzi glasul cerurilor care va grăi: aceasta este lucrarea cea întru care am binevoit, şi
voi merge cu ea până la toate marginile. »[9] (citat din mesajul Mihaelei din 9 iunie 1991)
La o lună după ce şi-au pus în cap să
facă zidirea şi au întocmit planurile şi schiţele ei, liderii “pucioşi” şi-au
adus aminte că nu aveau jurisdicţie deplină asupra terenului. Au început să
facă presiuni asupra proprietarilor (proprietari fiind fraţii Daniel şi Ilie
Bunea), la început voalate, apoi tot mai ameninţătoare, ca aceştia să-şi doneze
pământul cu tot ce era zidit pe el asociaţiei religioase fictive intitulată “Fundaţia Sfânta Virginia” (care era doar
un paravan oficial pentru sectă). S-a întocmit în grabă un act în care se
confirma faptul că (în urma unor discuţii înfierbântate), proprietarii şi părinţii
proprietarilor sunt totuşi de acord ca pământurile să fie folosite de liderii sectei
aşa cum va dori inimioara lor, prin transferul dreptului de folosinţă de la
fratele cel mare la cel mai mic (căci acesta din urmă era deja câştigat în mod
deplin de partea liderilor “pucioşi”):
«Act:
Încheiat
astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii
utilizării locuinţei primului, din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat
în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale. »[10] (citat din mesajul Mihaelei din 8 iulie 1991)
Abia acum se recunoştea un adevăr care fusese
ţinut tăinuit cu grijă: unul dintre cei doi stăpâni ai pământului (Daniel
Bunea), dar şi părinţii lui, n-au putut fi convinşi cu uşurinţă să renunţe la
pământuri, chiar dacă li s-a oferit să aleagă la schimb orice altă variantă ar
dori ei. Până la urmă însă, Daniel a cedat presiunilor şi ameninţărilor cu
“pedepse venite din cer”, iar partea lui de pământ a putut intra în
administrarea exclusivă a liderilor “pucioşi”, alături de partea fratelui său.
“Dumnezeul” Pucioasei a primit astfel
în proprietate privată, un teren despre care pretindea că, de fapt, oricum îl
deţinea în stăpânire din veac. Acest pământ era, chipurile, ales din veşnicie
ca “Dumnezeul” Pucioasei să-Şi clădească, în zilele cele din urmă, un templu
de zid, trainic ca o stâncă, în care să stea bine ascuns de privirile curioase
ale oamenilor. Răscumpărarea sau recuperarea pământurilor cedate de către
familia Bunea devenea de acum imposibilă sau cel puţin inacceptabilă, iar cei
care ar mai îndrăzni să aducă reproşuri sau împotriviri acestei zidiri vor fi
pedepsiţi în mod groaznic:
« Aici este locul păcii cereşti, locul
Domnului, mămică, şi voi depărta săgeţile care curg înspre acest cort sfânt, căci
scris este: “Cine va lovi în această stâncă, acela se va zdrobi de ea, iar cel
ce dă cu sabia, acela se va tăia în ea”. Fiţi liniştiţi, căci eu vin cu liniştea
mea şi o aşez peste durerile care se îndreaptă spre voi să vă însăgeteze pacea.
Pacea mea v-o las vouă, dar voiesc să v-o las mereu însoţită de graiul meu. Lăsaţi-mă
pe mine, mămică. Voi nu puteţi să vă apăraţi, şi veţi vedea scutul meu în faţa
celor ce aruncă spre voi. Eu v-am ales, eu v-am aşezat aici, căci pământul şi tot ce este pe el este al
Domnului din veac şi până în veac, măi copii. Domnul este Stăpân
şi peste voi, şi peste locul în care sunteţi aşezaţi. Am spus celui ce a fost aici stăpân că acest
pământ este al Domnului dintru început. Am spus să ceară şi să spună
ce voieşte să-i dau, şi dacă n-a voit să spună ce să-i dau, îi voi da eu ce
trebuie să-i dau, căci trebuie să-i dau dacă el se luptă cu lumina Domnului ca
s-o supună. »[11] (citat din mesajul Mihaelei din
22 decembrie 1991)
Acestă zidire ar urma să fie doar un
început, templul de la Glodeni fiind abia “prima
piatră” edificată. Din loc în loc ar urma să răsară noi zidiri similare,
iar biserica schismatică de Nou Ierusalim să se răspândească peste tot
pământul:
« Aici este locul mărturiei lucrului
cuvântului Meu, şi iată, martorul Meu cel credincios aşează acum, prin
binecuvântare cerească, piatră de temelie a începutului cel nou, iar de la acest
început se va lucra din
loc în loc şi va răsări Ierusalim nou, biserică nouă şi curată,
biserică cerească pe pământ. Aici începe Sfânta Treime cu prima piatră acum, şi
se va lucra cu grabă această lucrătură a poruncii dumnezeieşti, şi Domnul va
rosti din vârful acestei pietre numele celui uns, numele unsului Meu Mihail,
rege al României.»[12] (citat din mesajul Mihaelei din 22 iulie 1991)
“Proorocia” aceasta entuziastă nu s-a
mai împlinit. Chiar dacă liderii “pucioşi” n-au mai zidit alte biserici-temple
de sine stătătoare, au mai instalat totuşi câteva paraclise, improvizate prin
podurile caselor lor sau ale unor adepţi mai devotaţi. Pentru acestea nu s-a
aplicat însă măsura pe care ei o aplică astăzi Catedralei care se zideşte la
Bucureşti de către B.O.R., măsura inutilităţii
şi a mândriei pământeşti.
La punerea pietrei de temelie a
Templului-biserică de la Glodeni Vale, liderii “pucioşi” au botezat-o “biserica neprihăniţilor şi a neadormiţilor”.
Totodată ei au risipit cu generozitate binecuvântări tuturor ctitorilor şi
ziditorilor acesteia, anunţând din nou că biserica de la Glodeni este doar un început nou (ar urma deci să fie zidite
şi altele, asemenea ei):
« Binecuvântată să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor
şi a neadormiţilor să fie această piatră care se aşează acum [...] Binecuvântaţi să fiţi
voi, martorii Mei cei credincioşi, care aţi stat în sfat cu cuvântul Meu în
ziua aceasta de mărturie, şi iată, vom termina cu grabă această piatră, şi apoi
voi fi cu voi până la toate marginile lumii, şi voi fi prin cuvânt şi vom lucra
minuni mai mari decât atunci, aşa precum am grăit atunci. [...] Binecuvântaţi să fiţi
voi, care veţi lucra acest sfânt lăcaş. Binecuvântate să vă fie inima şi
mâinile şi puterea şi dragostea şi timpul, căci pun timpul sub supunerea voastră,
şi vom ieşi cu grabă deasupra tuturor puterilor de pe pământ, vom ieşi prin acest început nou, rostit prin poruncă dumnezeiască. [...] Pace şi ţie, rege al
României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie,
Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi peste casa ta, şi peste mlădiţa
ta, care va sta de-a dreapta ta! [...] Să se scrie această zi spre pomenire veşnică în cer şi pe pământ,
căci pe această piatră voi zidi biserica cea vie a începutului cel nou care va
răsări peste popoare. »[13] (citat
din mesajul Mihaelei din 22 iulie 1991)
Concomitent, liderii “pucioşi” au
ticluit un răvaş special pentru Regele Mihai, prin care acesta era ispitit şi
chemat şi devină principalul ctitor, chezaş cu numele şi rangul său şi martor credibil
al legitimităţii canonice a noului Templu de la Pucioasa. Chemarea era totuşi superfluă, deoarece Regele era anunţat că
numele său fusese deja ales şi desemnat din oficiu, volens-nolens, alături de
cel al arhanghelului Mihail, drept unul dintre hramurile bisericii care va fi
construită în grădinile de la Pucioasa. Iar aşezarea
regelui în rând cu “Dumnezeul” de la
Pucioasa şi mai ales lângă El era o
aşezare cu tâlc; o asemenea aşezare îi creea regelui responsabilităţi noi, după
cum vom vedea. Ea nu era o aşezare pentru odihnă, pentru a sta, ci o aşezare pentru muncă, pentru a lucra pentru liderii “pucioşi”, consideraţi a fi “copiii cei
plăpânzi”:
«Aceasta este legea învierii făpturii Mele, şi iată, ridic cu grabă
turn tare şi stâlp de mărturie, şi apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României.
Dar sunt plăpânzi copiii Mei
care stau în jurul ieslei cuvântului Meu, iar Eu vin spre tine, unsul Meu, vin şi
îţi vestesc că trebuie să lucrez cu grabă această piatră de mărturie, şi apoi să
fie să ne aşezăm să lucrăm
lucrul acesta nou al învierii făpturii Mele [...] Aceasta este voia Mea: voiesc să scriu
numele tău la temelia acestui nou locaş, căci va fi acesta începătură nouă, stare
curată, preoţie sfântă şi popor agonisit prin trâmbiţă dumnezeiască în vremea
de sub întunericul domniei fiarei roşii. [...]
Aşează-te lângă Mine, şi să se scrie şi de tine ziua aceasta, căci
în ziua aceasta am aşezat, prin martorul Meu, piatra acestui întreit sfânt locaş
care va fi ridicat şi care va purta la temelia lui numele unsului Mihail, rege
al celei binecuvântate. Cuvântul Meu este la cârma acestei mărturii, şi toate
sunt lucrate prin cuvânt mai dinainte vestit. »[14] (citat
din mesajul Mihaelei din 22 iulie 1991)
Demersul noilor lideri “pucioşi” de a
zidi o biserică separată a fost foarte greu de înţeles de către adepţii cei
vechi ai sectei, grupaţi pe mai departe în jurul lelicăi Maria, “proorociţa” pe care ei o recunoşteau ca singura urmaşă
legitimă a Verginicăi. Ei nu înţelegeau de fel de ce “Dumnezeul” Pucioasei vorbeşte acum prin două “proorociţe”, când prin
lelica Maria şi când prin leliţa Mihaela, care aveau viziuni atât
de diferite una de cealaltă. Nici măcar lelica
Maria nu mai înţelegea ce se petrece cu ea şi cu cei pe care îi păstorea de
aproape zece ani. Spre ghinionul ei, “păstorii” (nea’Cristea şi nea’Mişu) erau
fascinaţi de farmecul personal şi de digresiunile verbale ale Mihaelei, dar mai
ales de limbajul ei ameţitor, înclinând să se apropie tot mai mult de
fermecătoarea “proorociţă” care le promitea “un nou început” care urma să zidească “făptura cea nouă”. Mihaela a speculat la maxim simpatia “păstorilor”
pentru ea, punându-i în postura de a-i trimite cu solie către cealaltă “proorociţă”,
lelica Maria, în ideea ca aceasta să
accepte toate inovaţiile Mihaelei, şi pe motiv că numai Mihaela are capacitatea
de a-şi ridica mintea la tainele cereşti. În consecinţă, Mihaela a izvodit “mesaje
cereşti” care păreau că vin direct de la duhul Verginicăi şi care îi tocmeau pe
cei doi păstori să se ducă la lelica
Maria, “surioara Verginicăi”, şi s-o facă să înţeleagă că în vremea aceasta
cea nouă “Dumnezeul” Pucioasei nu-Şi mai face voile prin lelica Maria, ci doar prin leliţa Mihaela (şi, de aceea, de acum
încolo va trebui să se spună tuturor voilor ei). În prim plan era la vremea
aceea, bineînţeles, zidirea noii biserici de la Glodeni-Pucioasa, care anunţa
despărţirea definitivă a adepţilor sectei de biserica lor din sat, cea care
fusese dintotdeauna atât de dragă lelicăi
şi adepţilor ei. Desigur că se prefigura şi o “răzvrătire” a acelor adepţi care se vor încăpăţâna să nu înţeleagă
că la Pucioasa bate un vânt nou de schismă şi vor continua să frecventeze biserica
din sat şi să respecte preoţii ei.
În orice caz, numărul de biserici care
se vor mai zidi în urma templului de la Pucioasa (care urma să rămână modelul
tuturor), era definit prin sintagma “multe
înălţimi”:
« Am ajuns la Iordan. Hai să-l trecem, hai să
facem începutul făpturii cea nouă, a bisericii neprihăniţilor, şi apoi, alţii vor
veni de la toate marginile şi vor fi apropiaţii Domnului şi vor zidi multe înălţimi
pe această înălţime de taină cerească. O, Nicuşor Zidaru, să-ţi bată inima un
pic de timp cu statornicie, cu râvnă pentru Domnul, Cel Care te-a pregătit pentru
această lucrătură. Dacă ai avut iubire pentru cer până acum, să ştii că nimic
nu ţi se scrie dacă acum nu vei fi desăvârşit în iubire, acum când Domnul va fi
peste inima şi peste mâinile şi peste dragostea ta. Acum îţi iscăleşte Domnul
tot sulul care stă pe masa Sfintei Treimi. Acum este examenul cel mai sfânt,
cel mai biruitor, căci ceea ce lucrăm acum, n-a avut nimeni parte să lucreze
până în vremea aceasta. Nu se poate sui la mintea omului taina aceasta, şi de
aceea fiţi fii ai lui Dumnezeu, căci fiii oamenilor nu pot pricepe cu mintea
lor această taină. Pecetlui-voi aceste cuvinte între ai mei până se vor
împlini, căci vremea este aproape, şi veţi cunoaşte începutul cel nou care vine
de la Dumnezeu. Iată, am
să vorbesc cu păstorii poporului meu, să o mai ajute pe surioara mea să înţeleagă
cum este vremea aceasta şi ce trebuie să fie în vremea aceasta.
Aceasta este vremea împlinirilor cereşti, măi păstorii mei, dar poporul nostru
nu mai ştie nimic. S-a
răzvrătit ca şi cei din pustie care au căzut pe cale
în vremea lui Moise, [...] »[15] (citat
din mesajul Mihaelei din 27 iulie 1991)
Întrucât regele Mihai nu prea dădea
semne că a înţeles ce mare rol de “mecena” îi rezervaseră liderii “pucioşi” în
toată escrocheria (motiv pentru care Majestatea Sa întârzia să bage adânc
mâinile în buzunare sau să-şi lichideze niscaiva conturi din Elveţia, ca să
ajute la zidirea ctitoriei pe care n-o dorise, dar pe care liderii pucioşi i-o
băgaseră pe gât), au urmat şi alte misive languroase, venite tot “din cer”, cu
speranţa că regele va binevoi să fie ceva mai înţelegător şi în consecinţă să
devină, de pe o zi pe alta, un alt om (din nepăsător,
interesat; din zgâcit, culant; din neutru, proactiv pentru împlinirea tuturor prooorociilor, mai ales a
acelora care-l vizează în mod direct):
« Cuvântul Domnului către regele Mihai Solie
pentru zidirea Noului Ierusalim în România.
Să fie zi de mărturie această zi, să fie spre pomenire veşnică în
cer şi pe pământ, căci ziua aceasta s-a zbătut să vină, şi a venit. [...]
Pace ţie,
Mihail, unsul Meu, căci ai ungere cerească pe creştetul tău şi eşti vestit mai
dinainte prin prooroci, eşti vestit ca să
fii peste cea binecuvântată, peste pământul strălucirilor, căci aşa am numit
această grădină, aşa am numit-o pe România [...]»[16] (citat
din mesajul Mihaelei din
5 august 1991)
Apoi, după introducerea promiţătoare, se
aducea vorba de ajutor. La început se
aducea vorba pe departe, adică se bătea
şeaua: “puţini sunt dispuşi să ajute acest neam, acolo unde el are
cea mai mare nevoie”. Deci, s-ar cuveni ca măcar el, regele, să nu fie la
fel ca ei, ci să se scoale şi să se înhame la greu. Să-şi dovedească iubirea,
pentru că este iubit:
« Scoală-te, iubitul Meu, şi
ascultă-Mi glasul! Deschide-Mi ca să intru şi să cinez cu tine! Eu sunt. Fii credincios,
căci sunt prin cuvânt, şi cuvântul Meu ia trup, şi se împlinesc toate prin
cuvânt. Eu sunt, şi lucrez prin cuvânt, dar nu se suie credinţă la Mine de la
cei care lucrează fără Mine peste acest
neam ca să-l ajute. Cei ce zic că
Mă iubesc pe Mine şi nu fac voia Mea, aceia nu Mă iubesc pe Mine şi nici pe
tine. Un picuţ, şi cei ce ţin rob acest neam, aceia nu vor mai fi. Eu te iubesc. Şi tu
să Mă iubeşti. Iubire pentru iubire, şi
iubirea va învălui totul, şi voi fi împlinitor la vreme.
[...] »[17] (citat
din mesajul Mihaelei din
5 august 1991)
Apoi se punea punctul pe “i”: cică aici
este vorba de o lucrare minunată, la care este şi el, regele, chemat, ca
să lucreze împreună cu “Dumnezeul” Pucioasei. Din aproape în
aproape i se spunea regelui şi care este “lucrarea”, în ce constă ea: zidirea
unei biserici cum n-a mai fost alta pe pământ. O biserică neprihănită, nu cum
sunt celelalte. Exprimarea devine de acum sugestivă, la plural: (noi) vom lucra..., noi (amândoi) vom aşeza... Şi apoi iarăşi vom lucra... :
« Nu este biruinţă fără Domnul, şi vom lucra întru sfinţenie, căci nu pot să Mă sălăşluiesc
în cei străini de calea Mea, iar noi vom aşeza Ierusalim nou peste România şi vom lucra o făptură nouă şi curată şi
cerească peste om. Am aşezat lege sfântă peste cei ce stau aşezaţi de Mine în
locul izvorului Meu, şi acest loc este înaintea Mea munte înalt, plin de
binecuvântare, şi peste care izvorăşte din tronul Meu râu de înviere şi de viaţă.
Şi Îmi voi face cursuri vii de la acest izvor şi vor bea mulţimile şi vor
învia, şi va fi din România cântare nouă peste popoare, şi vor veni popoarele şi
vor vedea slava acestui munte, căci România va fi muntele cel sfânt al
Domnului, munte al Sionului ceresc şi biserică neprihănită peste toate înălţimile şi puterile.
Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt care se va coborî în vremea aceasta. »[18](citat din mesajul Mihaelei din 5 august 1991)
Regelui i se sugera apoi că e cazul să
facă o cină mare, unde va avea ca oaspete chiar pe “Dumnezeul” Pucioasei. Deocamdată însă, într-o primă fază, îi vor fi
oaspeţi numai trimişii Lui de la
Pucioasa (liderii “pucioşi”), faţă de care regele este invitat să aibă o deplină
încredere:
« Pace şi Ierusalim nou peste casa unsului Meu Mihail! Primeşte-Mă, căci iată, vin şi cinez cu tine,
căci aşa este scris: “Cel ce crede în Mine şi în lucrul cuvântului Meu, Eu voi
veni şi voi cina cu el, şi el cu Mine va cina”. Eu vin curând, vin înaintea ta şi
voi merge înaintea ta şi vei veni curând. România va fi curăţită şi sfinţită şi
va fi un pământ nou, şi voi începe cu ea făptura cea nouă şi vom lucra un lucru
nou, căci aşa am vestit prin prooroci. Eu sunt. Eu şi trimişii Mei. Pace ţie! Din locul lucrului cuvântului
Meu, pace ţie, Mihail al României Mele! »[19] citat din mesajul Mihaelei din 5 august 1991)
Curând, Templul începe să capete înfăţişare
şi contur. Se reafirmă desemnarea lui ca “biserică
a neadormiţilor şi a neprihăniţilor”, spre deosebire de “bisericile din
lume”, cărora le lipsesc aceste două calităţi esenţiale (neprihănirea şi
neadormirea):
« [...]
şi iată, vin zilele Domnului, măi copii, se
întorc în curând la matca lor şi se vor aşeza la locul lor şi vor fi cinstite
pe pământ şi în cer, căci templul
lui Dumnezeu îşi ia din nou înfăţişarea cea dintâi.
Aici la voi va fi împărăţia celor din cer care au crezut şi au plecat la cer
întru nădejdea celor făgăduite prin acest izvor de cuvânt ceresc. Aceasta este
misiunea la care voi lucraţi, şi de aceea se numeşte aici biserică a neadormiţilor şi a neprihăniţilor.
Cei care sunt acum din cer aici la voi, aceia sunt neadormiţi aici, căci
veghează şi lucrează din cer, şi iată plata neprihănirii lor! »[20] (citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 1991)
Dar regele tăcea şi tot nu se implica. De
aceea, o nouă misivă cerească a fost ticluită de Mihaela, doar doar va reuşi
să-l scoată pe rege din amorţeală şi din nepăsare faţă de “lucrul Domnului” de la Glodeni-Pucioasa care iată, a început, dar
merge cam greu, din cauza finanţării şubrede. Bietului suveran i se vindea din
nou himera ungerii veşnice şi a cârmuirii viitoare din tronul monarhic; şi dacă,
prin absurd, nu va fi posibil să domnească peste întreaga Românie, i se promite
solemn că măcar peste poporul “pucios” cel
binecuvântat îi va fi asigurată în mod cert o cârmuire compensatorie:
« Cuvântul Domnului către regele Mihai
Şi va fi un rege sfânt şi o Românie sfântă. Cuvântul Meu lucrează
iar, şi întocmeşte carte pentru unsul
cel de la Mine, şi va mărturisi şi această carte. [...]
Te voi ridica să-Mi cârmuieşti poporul Meu cel binecuvântat şi pe tot sufletul
care va voi să vină sub umbra acestei viţe şi sub lucrarea Mea, care va lua
acum început nou, început de izbăvire a făpturii Mele. Sunt în România, şi sunt
cu cuvântul, şi voiesc să fac izbăvire neclintită, căci în mijlocul acestui
neam se lucrează o lucrare cu mult mai mare ca aceea care a fost pe vremea lui
Moise, [...]»[21] (citat
din mesajul Mihaelei din 18 august 1991)
Regele
va fi nu numai cârmuitor, ci şi izbăvitor al “poporului pucios”. Liderii
“pucioşi” pretind că această demnitate atribuită regelui Mihai ar fi proorocită
chiar şi în Biblie, dar fără a da cea mai mică dovadă, trimitere sau vreun
temei credibil asupra acestei supoziţii:
« Eu sunt, şi cu tine sunt, ca să te izbăvesc
de înstrăinare şi să te aşez izbăvitor
de la Mine peste norodul Meu cel binecuvântat,
precum este scris în Cartea Adevărului. Pace ţie, Mihail al României Mele! Pace
şi unire cu Mine [...] »[22] (citat
din mesajul Mihaelei din 18 august 1991)
Lipsa de moderaţie şi de modestie (de
care este acuzată acum B.O.R., care îşi propune să zidească o catedrală
monumentală tocmai în vremuri de criză), nu lipsea nici de la liderii “pucioşi”,
pe vremea când îşi zideau Templul lor de la Glodeni Vale, pe care îl ridicau la
cinstea de “înălţime a lui Dumnezeu
Cuvântul”, la rangul de “înălţime de
Sion ceresc” şi la dregătoria de “loc
al odihnei lui Dumnezeu Cuvântul” . Ba mai mult, templul lor era prevăzut a
fi înconjurat cu mai multe clădiri-anexă, înlănţuite ca un “şirag de mărgăritare”. Se mai promitea
că mulţimi numeroase vor veni de departe ca să se închine în Templu şi să se
mire la vederea anexelor lui:
«Cuvântul sfintei Virginia
Din nou, mămică, vin cu pacea cea din cer, ca să întăresc pacea şi
buna orânduială de aici, căci aici sunt mereu, şi de la cer sunt. [...]
Vom termina, mămică,
şi va fi aceasta înălţimea lui Dumnezeu Cuvântul [...] Iar în vremea aceasta de strâmtorare va aşeza Dumnezeu în jurul acestei înălţimi de Sion ceresc, va aşeza un şirag
de mărgăritare şi va împrejmui acest cort sfânt şi va împlini Domnul
cuvintele Sale grăite prin prooroci, căci vor veni de la mari depărtări până la
acest munte, vor veni mulţimi numeroase, şi va coborî Duhul Sfânt din cer şi va
umple de cunoaştere cerească mulţimea cea care va curge, căci le voi da acest
semn, şi vor şti că acest semn este locul odihnei lui Dumnezeu Cuvântul. »[23] (citat
din mesajul Mihaelei din 15 septembrie 1991)
Văzând că regele Mihai tot nu
reacţionează la invitaţile repetate de a pune umărul la noua “lucrare” de la Pucioasa, sau măcar să-şi
exprime o susţinere verbală publică, liderii “pucioşi” revin cu o nouă misivă
“sosită din cer”, în care Îl deplâng pe “Dumnezeul” lor, spunând că e un “Dumnezeu” necăjit şi neputincios, care lucrează din greu şi tocmai
de aceea merită să fie ajutat de oamenii generoşi în clipele Lui grele. Poate tocmai de aceea, El recunoaşte că deşi a încercat să-l
repună în drepturi depline şi să-l atragă la pucioşism pe unsul Său, regele
Mihai, dar cu toate eforturile făcute şi cu aranjamentele de culise, tot n-a
reuşit. N-a reuşit nici să-l aşeze pe tron, nici să-l facă un adept al sectei:
« Am venit spre tine prin cei purtători de
Dumnezeu, căci Domnul este din neam în neam prin cei ce-L poartă pe El. Am
venit şi ţi-am adus veste din cer şi am spus că M-am ridicat să pregătesc calea unsului Meu Mihail,
ca să vină la locul lui şi să fie întru Dumnezeu. Şi M-am aşezat la lucru şi lucrez
această cărare, lucrez
cu greu, căci în vremea aceasta Domnul este un Dumnezeu necăjit şi
nu este primit de nimeni şi nu este cunoscut de nimeni întru adevăr [...] şi vor şti atunci toate noroadele despre Dumnezeul României,
Care a
trudit din greu să urnească muntele
întunericului care a umbrit pe cea binecuvântată a vremii Domnului, căci
România este binecuvântata Mea, şi vor şti toate mulţimile cele îndepărtate,
vor şti ce
greu a trudit Domnul pentru ca să se vadă şi
să se arate lumina peste România şi să se arate strălucirea din România. Am făcut
începutul cel nou, şi Mă lupt din greu să-l
aduc în starea cea săvârşită [...] »[24] (citat
din mesajul Mihaelei din 5 octombrie 1991)
Mai era un pas greu de făcut şi “Dumnezeul” de la Pucioasa încă mai avea
mare nevoie de ajutor, dar se pare că toţi I-au
întors spatele, arătându-şi dezinteresul total faţă de tânăra Lui sectă de la Pucioasa. Abia după ce
toate vor fi gata şi după ce Templul se va ridica strălucitor spre cer, în
toată splendoarea lui, se vor găsi mulţi care vor veni cu daruri, dar atunci va
fi prea târziu pentru ei:
« Mai am un pas, şi este anevoios acest pas,
căci toţi Mă ţin afară şi nu vor să-Mi deschidă şi să Mă cunoască şi să am cu
cine să Mă sprijin pe calea arătării Mele. [...] Iată, va rămâne de mărturie
veşnică strâmtorarea şi aşteptarea întru care am trudit în vremea pregătirii
slavei Mele, şi vor voi atunci cu
zecile de mii să aducă Domnului prinoase de tămâie, dar va fi de ajunsă atunci slava Mea
pentru care am trudit să o fac arătată peste lume. Fii întru pacea Mea, iubitul Meu. »[25] (citat
din mesajul Mihaelei din 5 octombrie 1991)
Munca grea a salahorilor “pucioşi” care trăgeau
din greu pentru zidirea Templului, zi şi noapte, era considerată “truda
Domnului” şi “lucrătură vie” pentru “piatra
începutului cel nou” (căci aceasta este denumirea conspirativă a Templului
“pucios”):
« Trudesc
din greu, căci copiii Mei trag din greu şi stau zi şi noapte la
datorie. Şi voi termina piatra cea de început a începutului cel nou, şi se va
lucra apoi în jurul acestei pietre şi se va aşeza cunună de mărgele, care va
împrejmui această înălţime cerească. Aceasta va fi înălţime cerească, iubitul
Meu, şi nu se poate tâlcui pământeşte această lucrătură vie [...]»[26] (citat
din mesajul Mihaelei din 5 octombrie 1991)
Se sugerau şi anumite lipsuri în
organizare, dar liderii “pucioşi” dădeau asigurări ferme că “Dumnezeul” lor are puterea de a depăşi lipsurile şi că “lucrătura” va fi săvârşită la termenul
pe care şi l-au propus liderii sectei. Aceştia dezvăluiseră însă secretul că “Domnul” lor este paralizat de “zbaterea în care Se trudeşte” şi că mângâierea acestei zbateri este o prioritate
pentru toţi “pucioşii”:
« Daţi-vă Domnului şi cu inima şi cu trupul,
căci Domnul va sta în voi şi totul va fi cu putinţă pentru Domnul. Iată, faceţi-vă
şi voi socoteală. Scrieţi şi voi numele şi zilele care mai sunt, şi fiţi la
datorie, măi copii, căci veste
vă aduc că vom avea tot ce trebuie până la capătul lucrăturii
ce o lucraţi voi în zilele acestea. [...]
Acest cuvânt
este pentru timpul care mai este de lucrat, şi nimeni nu va mai avea îndreptăţire
dacă va lipsi de la lucru fără binecuvântate pricini, căci slava Domnului se
zbate să-şi facă arătarea, şi voi să nu mai aveţi mai mare grijă decât să
mângâiaţi zbaterea în care trudeşte Domnul să-Şi
arate slava Sa. [...] Socotiţi-vă bine vremea şi lucrul tot care mai este de
lucrat, şi binecuvântată să vă fie datoria şi plinirea datoriei voastre la
vremea cea hotărâtă de cer. »[27] (citat
din mesajul Mihaelei din 6 octombrie 1991)
Două lucruri mai erau necesare pentru ca
“lucrătura” Templului de la Pucioasa
să se termine la timpul hotărât: vreme
bună şi resurse financiare mai
consistente. Pentru ambele s-a invocat “ajutorul cerului” şi s-a obţinut făgăduinţa
împlinirii:
« Copiii mei, stau cu mâinile ridicate şi cer
la scaunul Sfintei Treimi, şi aşa mă rog: Doamne Savaot, ascultă-mă! Ca pe
Iosua ascultă-mă! Ţine
soare şi cald, şi ţine timpul după cele ce sunt de sfârşit
şi dă-ne ce mai trebuie,
ca să-Ţi dăm în primire lucrarea Ta. Stau cu mâinile ridicate şi mă rog Ţie
aici cu copiii mei. Întoarce
soare şi căldură peste acest aşezământ şi lucrează minuni mai mari
ca până acum şi ne scoate la vreme cu lucrul ce-l avem de dat Ţie. Copiii mei,
fiţi tari şi staţi cu iubire la datorie. Staţi, ca să fiţi găsiţi la datorie.
Am cerut Domnului vreme însorită, şi dacă am cerut, să credeţi că veţi primi, să
credem că vom primi. Am cerut să fie tot
ce trebuie ca să fim gata la vreme, şi dacă
am cerut, să credem că vom avea. »[28] (citat din mesajul Mihaelei din 27 octombrie 1991)
Nu numai fondurile băneşti au constituit o preocupare firească şi s-au
dovedit a fi o realizare dificilă pentru liderii “pucioşi”. Îi preocupa
deopotrivă şi legitimitatea demersului
lor, ei fiind conştienţi de caracterul schismatic al drumului pe care l-au
ales. De aceea au întreprins o serie de intervenţii scrise la diverse personalităţi
“cu greutate” în stat şi cu deschidere la autorităţile legitime bisericeşti. Se
pare că “pucioşii” simţeau nevoia acută a unor aliaţi, racolaţi din
nomenclatura laică şi din ierarhia Bisericii, care să-i ajute dezinteresat şi
eficient, pe diverse căi. Un exemplu este “scrisoarea din cer” ticluită la
adresa lui Andrei Pleşu (care fusese ministru al Culturii până în 16 octombrie
1991 inclusiv), căruia ei îi cereau să recunoască drept legitimă mişcarea
sectară de la Pucioasa şi demersurile liderilor ei “cei trimişi”, “purtătorii de
Cuvânt” , dintre care cel mai vizibil angajament, un adevărat “vîrf de
lance”, era zidirea Templului de la Glodeni-Vale:
« Iată, vin ca să-Mi deschizi şi
ca să cunoşti cum este cărarea Mea întru cei ce Mă poartă pe Mine. Ferice ţie dacă-Mi vei deschide
ca să intru şi să cinez cu tine, căci această masă cerească este de multă vreme
coborâtă de la Mine peste România. Eu sunt. Nu te teme că nu sunt Eu. Eu sunt; Eu şi trimişii Mei;
Eu şi cei ce poartă pe Dumnezeu Cuvântul. Iată Eu şi pruncii Mei, şi M-am
ridicat prin ei spre semne şi minuni pentru începutul cel nou, pentru Israelul
cel nou. »[29] (citat din mesajul Mihaelei din 29 octombrie 1991)
Alt exemplu este o intervenţie pretins
“divină”, o scrisoare trimisă episcopului de Târgovişte, căruia i se cerea să
se arate înţelegător cu sectanţii de la Pucioasa (asta în cazul în care nu va
dori să se alieze cu ei în mod deplin). Acestuia i se solicita să recunoască
drept canonică zidirea “pietrei” (Templului) de la Pucioasa şi să-i dea
ocrotire. Pentru început, episcopului i se propunea un troc spiritual: iubire pentru iubire, primire pentru primire,
ocrotire pentru ocrotire, slujire pentru slujire. Totodată îi cerea să nu
dea în vileag mezalianţa cu secta “pucioşilor”, căci era limpede că o eventuală
confruntare pe care ar avea-o cu “sfatul cărturarilor” (Sfântul Sinod) ar avea
efecte dezastruoase, Sinodul având mai mult ca sigur capacitatea de a demasca
toată înşelătoria de la Pucioasa:
« Pace peste cel ce stă pe scaunul bisericii,
căci Dumnezeu, Cel întreit lucrător, aşează pace cerească în acest sfat. Pace ţie,
iubitul Meu, apostolul şi mărturisitorul Meu! [...] Iată, pun înaintea ta această piatră, căci eşti aşezat
peste biserica din această cetate. Ridică-te şi porunceşte furtunii şi îmblânzeşte
valurile ce izbesc în această piatră, căci această piatră Eu sunt. [...] Scoală-te să stai în faţa furtunii care bate în această
stâncă prin cuvânt lucrată, şi stai cu braţele întinse şi ocroteşte de cei necredincioşi
această rămăşiţă mică. Ridică-te şi ţine aceasta până voi veni şi nu lăsa să
fie zdrobită această sădire, căci cine se va lovi de această piatră, acela se
va zdrobi de ea. [...] Ridică-te şi fă
voia Mea, căci voiesc să nu se calce peste această viţă, voiesc să-Mi ocroteşti
această piatră, căci am pus la temelia ei
legământ de sfinţenie şi de taină cerească, şi voi fi împlinitor prin cele ce
stau sub această piatră de mărturie, care este pusă de la Mine peste această
vreme de întuneric. Eu te iubesc. Şi tu să Mă iubeşti. Eu te primesc. Şi tu să Mă
primeşti. Eu te ocrotesc. Şi tu să Mă ocroteşti. Să ne slujim unul altuia, şi
Eu Îmi voi aduce aminte de tine atunci când voi rosti dreptate peste lume. Fii ca Nicodim cel din
vremea trupului Meu şi nu-Mi da această iesle în sfatul cărturarilor, căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul
Sfânt al Treimii Dumnezeieşti. »[30](citat
din mesajul Mihaelei din 4 decembrie 1991)
Spaţiul privilegiat de la Pucioasa şi “piatra”
sau “aşezământul” (Templul) pe care acesta îl adăpostise deveneau automat “aşternutul lui Dumnezeu”:
« Luaţi şi măsuraţi această piatră şi împrejurimile ei, şi se
va numi Sfânta Sfintelor care este
pe pământ pentru aşternutul lui Dumnezeu. [...]
Duhul Treimii
Dumnezeieşti să rămână peste acest aşezământ sfânt, şi va fi odihna lui Dumnezeu
acest cort dumnezeiesc. »[31] (citat
din mesajul Mihaelei din 12 decembrie 1991)
Deşi în prezent liderii “pucioşi” reclamă
faptul că “Dumnezeul” lor nu doreşte
să-Şi facă locaş omenesc de odihnă pe
pământ (pentru simplul motiv că Dumnezeu nu
are nevoie de nimic şi pentru că El este
pretutindeni), în 1991 liderii “pucioşi” restrânseseră drastic libertăţile
de deplasare a “Dumnezeului” lor,
cantonându-L cu domiciliu forţat doar în grădinile lor de la Pucioasa. În plus,
aceste locuri deveneau un areal privilegiat, iar de acum încolo numai El şi aleşii Lui (liderii “pucioşi”) vor locui în spaţiile consacrate de la
Pucioasa, căci numai “acolo este Domnul”:
« Aici este muntele Domnului din vremea
plinirii cerurilor, şi de aici va lucra Domnul cu legile Sale cele curate peste
cei ce vor fi mântuiţi, şi în
acest aşezământ nu va călca cel cu mâini necurate,
ci numai cel cu mâinile spălate şi care n-a luat în deşert numele Domnului, şi
iată, această cetate se va numi “Acolo este Domnul”.»[32] (citat din mesajul Mihaelei din 15 decembrie 1991)
De aici se desprinde însă o deosebire esenţială între
“Templul Mântuirii Popoarelor” de la
Pucioasa şi “Catedrala Mântuirii Neamului”
de la Bucureşti. În “Templul pucios” a fost restricţionat drastic accesul
creştinilor, aşa încât singurii autorizaţi să-l viziteze sau să-l folosească
pentru cerinţele lor spirituale vor fi “cei
cu mâinile spălate şi care n-au luat în deşert numele Domnului”, adică
aceia care respectă unele restricţii rituale inovative, recunosc noua
învăţătură a liderilor sectei de la Pucioasa şi se închină exclusiv la “Dumnezeul” pe care aceştia Îl propovăduiesc). Dimpotrivă, Catedrala
ortodoxă va fi deschisă tuturor creştinilor, indiferent de gradul de vinovăţie
personală a celor care aspiră la participare spirituală în respectivul spaţiu
eclezial şi care se închină la Dumnezeul pe care L-au moştenit din strămoşi.
Liderii “pucioşi” se grăbesc însă să critice această atitudine îngăduitoare a
B.O.R. faţă de creştinii practicanţi, sugerând că ar fi de preferat să se
practice o selecţie drastică a acestora, selecţie care să se facă după meritele
personale, încă de la intrarea în locaşul de cult al Catedralei:
« [...] căci s-au apucat ei
să zidească o casă mare cu gând să încapă în ea mult norod, de tot felul norod, căci unde
nu este portar care să spună celor ce intră cum se intră pe poarta în care el ar
veghea, acolo se intră oricum şi tot felul de oameni adunaţi. »[33] (citat din mesajul Mihaelei din 24 martie 2013)
Este remarcabil faptul că în prezent
liderii “pucioşi” pretind că nici o zidire de biserică nu mai este oportună, în timp ce pe vremea zidirii
Templului de la Pucioasa, se preconiza zidirea ulterioară a multor alte
locaşuri de cult, cu observaţia că toate cele care se vor mai zidi vor trebui
să aibă ca model de viaţă bisericească şi de practică liturgică doar acest
Templu. De asemenea, se accepta că, la modul spiritual, “Dumnezeul” lor va continua totuşi să locuiască şi în aceste zidiri
ale mâinii omului, domnind şi răspândind învăţătura
Cuvântului:
« Toate locurile
cele sfinte care vor fi aşezate în România vor fi cu orânduială cerească
şi cu ascultare şi cu aşezare, dar ca orânduiala care va birui aici, nu va fi
nicăieri, căci va fi orânduială în inimi mai întâi, şi de acolo se va începe cu
toată orânduiala cerească, şi va fi aici munte de Sion ceresc, în care va locui cuvântul lui Dumnezeu şi
va domni peste pământ, şi se va face pământ nou din loc în loc de la acest
început nou, căci se va pune orânduială ca în cer aici.»[34] (citat din mesajul Mihaelei din 17 noiembrie 1991)
Mai
mult, liderii “pucioşi” declarau că au fost dintotdeauna preocupaţi ca locaşul
lor de cult să fie păzit în mod privilegiat, pe motiv că acesta este “cortul ceresc” în care se odihneşte
pururea “Dumnezeul” lor:
« Tatăl Meu,
iată-Mă unde sunt! Sunt cu cei pe care-i am de la Tine, că Tu i-ai luat din
lume şi Mi i-ai dat Mie. Iată Eu şi pruncii Mei, Eu şi cei pe care Tu Mi i-ai
dat, spre semne şi minuni peste lume! Din lume Mi i-ai dat, pentru că nici ei
nu erau din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Păzeşte-i în numele Meu pe
aceştia pe care Mi i-ai dat, şi păzeşte acest aşezământ în care Eu Îmi plec
capul, de-acum. Mâna Ta şi
ochiul Tău şi sălaşul Tău să fie mereu aici, cu Mine şi cu cei pe care Tu Mi
i-ai dat. Cerul cel sfânt să-şi ia sălăşluire în acest aşternut ceresc, iar acest
templu ridicat de cei mici, de cei puţini, de cei plăpânzi, să fie, de-acum,
cortul Tău şi al
Meu
şi al Duhului Sfânt, prin
Care Una suntem, întru Treimea Care este mai dinainte de toţi vecii, nedespărţită
întru fiinţă. Iar din acest cort ceresc să Ne arătăm lucrători peste cei ce vor
veni să vadă calea, şi să meargă pe ea apoi. [...] Ascultă-Mă din acest cort ceresc, şi cu mână tare binecuvintează această împărăţie curată. »[35] (citat
din mesajul Mihaelei din 12 decembrie 1991)
Deşi liderii “pucioşi” îi critică acum pe
actualii ierarhi ai B.O.R., acuzându-i că pun prea mult suflet şi speranţe în
zidirea Catedralei Mântuirii Neamului (şi că, oricum, Dumnezeu nu Se odihneşte
în locaşuri făcute de mâna omului), cu mai bine de douăzeci de ani în urmă
aveau o percepţie complet diferită despre propria lor zidire denumită “Templu”.
Pe atunci ei îşi exprimau convingerea că “Dumnezeul”
lor în mod sigur se odihneşte în templul lor, denumit simbolic cu expresia “cort dumnezeiesc”:
« Duhul Treimii Dumnezeieşti să rămână peste
acest aşezământ sfânt, şi va
fi odihna lui Dumnezeu acest cort dumnezeiesc.»[36] (citat din mesajul Mihaelei din 12 decembrie 1991)
Deosebirea de optică a liderilor
“pucioşi” să se fi schimbat atât de radical, încât au uitat că şi ei au zidit, în
urmă cu mai bine de douăzeci de ani (tot cu muncă asiduă şi cu bani grei), o
biserică pe care o credeau a fi un fel de “catedrală
a mântuirii popoarelor”?
Astăzi, poziţia liderilor “pucioşi” faţă
de biserica strămoşească (în care şi ei au fost botezaţi cândva) s-a
radicalizat într-un mod abrupt şi intolerabil. În faţa unei realităţi de
excepţie, respectiv începerea zidirii
efective a Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti, liderii “pucioşi”
reclamă că Dumnezeu nu mai are nevoie de
locaşuri zidite de mâna omenească şi că acestea, cu cât sunt mai mari şi
mai împodobite, cu atât îl îndepărtează mai mult pe creştin de pe calea
smereniei:
« Nu trebuie case înalte şi mari ca
să se roage omul lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui şi pentru mântuire.
Omului îi trebuie pe Dumnezeu, nu casă pentru Dumnezeu. O, tot aşa aştept şi de la cei
credincioşi Mie. În duh şi în adevăr aştept Eu slujire şi nevoire, nu în case
pompoase şi obositoare tare pentru sufletul smerit ca şi al Meu. [...] Credeţi
voi că-Mi va fi Mie de folos această casă, pentru care voi stoarceţi omul
cel de peste tot ca să vă dea bani vouă în numele acestei zidiri? O, ce să fac
cu voi? Ce să fac cu voi? Să fac ceea ce faceţi voi cu Mine? Iată, voi lucraţi
în numele Meu, ziceţi voi, şi tot aşa şi cereţi să vi se dea, de peste tot să
vi se dea vouă. Pot Eu să fac şi Eu în numele vostru înaintea Tatălui ceva
pentru voi? O, iată cum strângeţi voi în numele Meu şi cum staţi cu el pe buze
ca să căpătaţi slavă şi avuţii şi nume mare între oameni! »[37](citat
din mesajul Mihaelei din 24 martie 2013)
Liderii “pucioşi” au omis însă să spună ce
statut mai are, în aceste condiţii, Templul lor de la Glodeni Vale. Din textul
de mai sus rezultă implacabil că şi acesta este la fel de inutil ca şi orice
altă biserică de zid, construită de mâna omului. Se vor grăbi ei oare să
demoleze acest Templu, devenit acum inutil, aşa încât prin acest gest să dea un
exemplu viu şi grăitor pentru ierarhii B.O.R., aşa încât să renunţe şi ei la preocuparea
de a face rost de bani pentru zidirea unei catedrale monumentale? Probabil că
nu, dar în această împotrivire se va vădi şi făţărnicia liderilor “pucioşi”. Se
vor grăbi ei apoi să restituie pământul către proprietarul lui de drept, Iliuţă
Bunea, de la care liderii “pucioşi” l-au luat cu hapca, motivând că au nevoie
de el ca să-şi zidească acest templu-biserică privată? Probabil că nu, dar în această
împotrivire se va vădi şi lăcomia şi nedreptatea lor. Despre Catedrala
Mântuirii Neamului încă nu se poate pronunţa nimeni, până ce nu va fi văzută
după ce s-a edificat pe deplin; dar despre biserica-templu cu 33 de cupole şi
12 uşi, zidită în anul 1991 la Glodeni-Pucioasa, se poate spune în mod negreşit
că este una dintre acele “case pompoase
şi obositoare”, despre care liderii “pucioşi” afirmă acum că sunt “fără de folos pentru Dumnezeu”.
…………………
Anca
28 martie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.