420. Liderii “pucioşi” contrazic Sfânta Scriptură care spune că “Dumnezeu este duh”
Inconsecvenţele
ideologiei pucioşeşti ating adesea substanţa canonică a Sfintei Scripturi, pe
care o denaturează grav, ajungând şi depăşind uneori limita ereziei. Un asemenea mesaj pretinde că
întruparea Domnului Iisus Hristos a avut
loc “de la început”, prin această
sintagmă fiind nevoiţi să înţelegem “din
veşnicie”. Din această teorie rezultă mutatis-mutandi
că întruparea lui Iisus în istorie (despre
care Scriptura vorbeşte că s-ar fi făcut din Fecioara Maria) nu este adevărata întrupare, ci un simulacru de
întrupare, sau, cel mult, o a doua
întrupare, consecutivă (şi, eventual, superioară) primei întrupări:
« O, vin cuvânt în
calea ta, omule. Adu-ţi aminte de Mine! [...] O,
adu-ţi aminte de obârşia ta! Omul a fost lucrul mâinilor Mele şi am trudit când
l-am zidit după ce am făcut cerul şi pământul pentru ca să-i fie de podoabă şi
să se bucure omul de cele ce mărturisesc pentru Mine înaintea lui, şi am
ostenit dându-le înfăţişare, şi apoi M-am odihnit de truda duhului
şi a trupului Meu, căci
Eu, Domnul Iisus Hristos, am fost de la început trup, aşa cum este Dumnezeu, şi după
Dumnezeu l-am făcut la chip şi la asemănare pe om. » [1] (citat
din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
Faptul că
a doua întrupare se presupune a fi superioară primei întrupări este un rezultat
al analizei logice fireşti: dacă ar fi inferioară, sau echivalentă cu
prima, ea nu ar mai fi necesară; în
schimb, dacă întruparea este superioară celei dintâi, se presupune că noile
calităţi sau noile puteri primite prin întruparea din Fecioară sunt cele care o
reclamă cu necesitate.
Exprimarea “am fost de la început trup, aşa cum este Dumnezeu” contrazice la rândul ei mesajul
Scripturii, care spune textual că Dumnezeu este duh:
“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie
să i se închine în duh şi în adevăr.”[2]
Proorocul
Isaia se pronunţă în mod poetic, referitor la natura fiinţelor vii, cântărind
diferenţele majore dintre lumea văzută şi cea nevăzută. El spune că oamenii şi animalele “sunt carne”, spre deosebire
de Dumnezeu, apreciind astfel în mod indirect că “Dumnezeu este duh”:
“Egipteanul
este om, nu Dumnezeu, caii lui sunt carne şi nu
duh.”[3]
Apostolul
Pavel, la rândul lui, arată că vălul care stă pe inima necredincioşilor va fi
ridicat atunci când aceştia vor recunoaşte că Domnul este Duh, în care se află libertatea lor:
“Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”[4]
Contradicţia
mesajului pucioşesc cu Scriptura este cu atât mai mare şi de neînţeles cu cât
în nenumărate rânduri “pucioşii” au pretins că dimpotrivă, la ei vine acum un “Hristos” fără trup, ci
numai în duh nevăzut, ca să le aducă mesaje din cer. Întrucât adevăratul
Hristos nu Se va mai despărţi în veac de trupul Său cel înviat, cu care S-a
înălţat la ceruri, înseamnă că “pucioşii” propovăduiesc, de fapt, un alt “Hristos” decât Cel vestit de Scripturi.
Despre Acest “Hristos” de la Noul Ierusalim-Pucioasa se mai afirmă în mod
constant că a început deja un simulacru de judecată: stând pe un scaun de slavă
şi înconjurat de îngeri, El le
grăieşte mustrător oamenilor şi îi judecă pentru faptele lor. Contradicţia
apare atunci când se pretinde că această judecată este cea proorocită de Sfânta
Scriptură, deoarece Scriptura anunţă o Judecată publică şi universală, la care
sunt angrenaţi, ca parte activă şi penitentă, toţi oamenii planetei, din toate
timpurile, în timp ce pretinsa “judecată” pucioşească se desfăşoară în cea mai
desăvârşită taină, încât la ea nu participă în mod conştient niciun om de pe
pământ (exceptându-i, eventual, pe liderii “pucioşi”, ale căror activităţi şi
participaţiuni nocturne sunt incontrolabile). Deşi niciun om nu vede cu ochii
lui slava “Dumnezeului” de la
Pucioasa, totuşi “pucioşii” pretind că ea există şi că este în deplină concordanţă
cu mesajul biblic. Paradoxal, deşi ei pretind că judecata este în deplină
desfăşurare, nu se jenează să se contrazică flagrant şi concomitent atunci când
anunţă că ziua când “Domnul” lor le va
vorbi oamenilor va fi plasată undeva în viitor:
« Stau pe scaunul slavei şi-i grăiesc omului şi sunt
înconjurat de oştirile îngereşti, precum este scris în Scripturi vederea slavei Mele. Însăşi gura Mea a
spus despre ziua când voi sta de vorbă cu toţi
oamenii, şi am spus
acum două mii de ani: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii
îngeri cu El, va şedea El atunci pe tronul slavei Sale şi se vor aduna înaintea Lui
toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte ciobanul oile
de capre [...]» [5](citat
din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
Contradicţiile
se înlănţuie aşadar una după alta. La fel de stranie este solicitarea pe care “Dumnezeul” Pucioasei o face oamenilor
planetei de a avea amabilitatea să se apropie de bunăvoie în faţa “scaunului de
judecată de la Pucioasa” pe care pretinde că stă, înconjurat de o slavă atât de
debilă, încât n-o vede nimeni. În loc să vină cu o autoritate şi fermitate de netăgăduit,
împărţind în mod imparabil o dreptate universală mult aşteptată, Cel de la Pucioasa vine cu rugăminţi şi chemări languroase, transmise
prin canale de comunicaţie neconvenţionale şi complet irelevante şi
ineficiente. Paradoxal, El pretinde
că este deja ocupat cu judecata faptelor, dar anunţă concomitent şi faptul că
judecata va avea loc undeva într-un viitor neprecizat. Consecinţa acestor
glăsuiri în pustie este mai mult decât limpede: deşi propovăduirea sectei de la
Pucioasa a depăşit de mult venerabila vârstă de cincizeci de ani, nimeni nu se
sinchiseşte de “Cuvântul” de la
Pucioasa; prea puţini sunt cei care s-au lăsat atraşi de promisiunile “Tatălui Noului Ierusalim”, iar toţi ceilalţi
îşi văd mai departe de treburile şi interesele
lor:
« O, fii ai oamenilor, o, neam al
lui Adam cel zidit de mâna Mea din pământ şi din suflare de viaţă, o, ieşiţi în întâmpinarea Mea, căci stau pe tronul slavei şi grăiesc vouă şi sunt
înaintea voastră cu judecata faptelor. O, auziţi-Mă! Cuvântul Meu vine în calea voastră ca să vă dea
putere să vă faceţi prin el fii ai lui Dumnezeu ca să scăpaţi de judecata
cea pentru fapte [...] Vă ies în cale ca
să vă sprijin Eu, căci v-aţi pierdut puterea să vă întoarceţi la Tatăl Dumnezeu.
Am Eu de împlinit această filă de Scriptură ca
să-i atrag la Tatăl pe toţi, dar câţi din ei vor vrea să creadă [...] »
[6]
(citat din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
O altă
contradicţie din acest mesaj este aceea că, după ce a pretins că “stă pe
scaunul de slavă”, Cel de la Pucioasa
anunţă că ziua Lui de slavă încă nu a
venit, dar va veni în curând:
« Eu, Domnul, sunt
vasul milei Tatălui Savaot pentru tot omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de
om. O, spălaţi-vă viaţa în acest vas, că Mă fac râu de cuvânt, apă curăţitoare
pentru voi. Veniţi, o, veniţi şi faceţi-vă curaţi prin spălare în acest râu al
vieţii, ca să vă pot spune şi în ziua Mea de slavă: «Veniţi
binecuvântaţii Tatălui Meu [...] » [7]
(citat din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
Îndată
însă Cel de la Pucioasa revine şi
reafirmă că slava Sa văzută,
înconjurat fiind de îngeri mărturisitori ai acestei slave, este de actualitate
şi nu de viitor, căci El stă chiar
acum pe un scaun de slavă. Şi deşi
Scriptura vorbeşte despre o judecată auzită,
care se va rosti cu voce tunătoare, astfel încât toţi locuitorii planetei să o
audă, “pucioşii” vorbesc despre o judecată
scrisă, accesibilă doar celor puţini care ajung din întâmplare să acceseze
site-ul oficial al “pucioşilor” www.noul-ierusalim.ro (şi să accepte
condiţiile de utilizare a acestuia, deoarece, în caz contrar, li se interzice formal
accesul la informaţia din acest site):
«Vin şi stau
pe scaunul slavei Mele, înconjurat de toate oştirile îngereşti şi scriu
pe pământ judecata faptelor omului, şi cum s-ar putea să nu fac aceasta când este scris să
vin şi să împlinesc aşa? » [8]
(citat din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
O
inconsecvenţă majoră (care este demascată de o serie de “corecţii” operate de
la un an la altul) se referă la lungimea Postului Mare. Două mesaje pucioşeşti,
asociate cu acelaşi eveniment (Duminica
Înfricoşatei Judecăţi), anunţă durate diferite pentru Post: 40, respectiv
50 de zile. Mai întâi, în februarie 2012 se anunţă că lungimea postului este de
40
de zile:
«Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica
Înfricoşatei Judecăţi
[...] după cum este datina
cea descoperită sfinţilor şi părinţilor bisericii Mele şi care au pregătit
pentru urmaşii Mei şi ai lor vreme de post de patruzeci de zile până la praznicul Învierii Mele [...]»[9] (citat din mesajul Mihaelei din 19 februarie 2012)
O săptămână
mai târziu, apare un nou mesaj, care aduce cu sine prima “corecţie”. De data
aceasta se anunţă că Postul Mare va dura şapte săptămâni, adică 49 de
zile:
«Praznicul Învierii
Mele are aşezat de sfinţi şi de părinţi şapte săptămâni de pregătire sfântă a sufletului şi a
trupului omului credincios, iar cel ce iubeşte pe Domnul aşa face şi nu altfel [...]» [10] (citat din mesajul Mihaelei din 26 februarie 2012)
Peste un an, în martie 2013, “Dumnezeul” Pucioasei Se “corectează” din nou pe Sine şi anunţă o nouă durată a Postului,
rotunjită la 50 de zile:
«
Cuvântul
lui Dumnezeu din duminica înfricoşatei judecăţi
[...] vine vreme de post de cincizeci de
zile pentru trezirea sufletului şi
pentru spălarea trupului cel plin de păcat în om. » [11] (citat din
mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
În realitate,
durata Postului Mare nu este nici 40 de zile, nici 49 de zile, nici 50 de zile,
ci este de 48 de zile (sau, dacă socotim postul începând cu o săptămână în
urmă, respectiv de după duminica denumită “Lăsata secului de carne”, putem
spune că postul extins durează 55 de zile).
Inconsecvenţele
pucioşeşti pe această temă ajunseseră în anul 2012 la paroxism, căci textele
pucioşeşti alăturau în chiar aceeaşi frază o apreciere eronată ( anume, că Postul
Mare ar dura 40 de zile) cu o apreciere cvasi-corectă (anume că, în realitate,
el durează şapte săptămâni, adică 49 de zile). Culmea este că pentru ambele
versiuni, radical distincte, sunt arătaţi ca iniţiatori aceeaşi autori, şi
anume “sfinţii şi părinţii cei
îmbunătăţiţi ai bisericii”:
« Au aşezat sfinţii şi părinţii sărbătoare pentru cruce,
pentru drumul spre înviere a omului care posteşte de bucate patruzeci de zile până la praznicul de înviere a Mea şi a lui, dacă şi el
voieşte, şi mângâi acum, mângâi cu slava cuvântului Meu pe cei ce postesc de
bucate în
vremea celor şapte săptămâni de post, iar
cei ce postesc aşa cum se cuvine, aşa cum am lăsat Eu, Domnul, prin sfinţi şi
prin părinţii cei îmbunătăţiţi ai bisericii [...]» [12]
(citat din mesajul Mihaelei din
18 martie 2012)
Deşi exprimarea “şapte săptămâni de post”
este aproape corectă, dacă vom face un calcul riguros vom vedea că, de fapt, Postul
Mare nu durează exact 7x7=49 de zile, ci doar 48, deoarece a 49-a zi din
săptămâna a şaptea de post este chiar Duminica Învierii.
…………………
Anca Estera Ionescu
15 martie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.