419. Liderii “pucioşi” transformă secta Noul Ierusalim într-o închisoare: le interzic supuşilor lor “să mai iasă pe drum” şi “să umble cu bani”
În foamea lor după puterea absolută, liderii “pucioşi” caută să introducă
noi restricţii supuşilor lor, pentru a-i putea controla discreţionar şi a le
paraliza din faşă orice scânteie de nemulţumire sau împotrivire. Una după alta, interdicţii absurde
(privind hrana, îmbrăcămintea, vorbirea doi câte doi, intimitatea persoanei,
mobilitatea, iniţiativa personală, independenţa financiară) îi transformă pe
adepţii “pucioşi” în sclavi muţi ai unei ideologii
pseudo-religioase, în care personalitatea umană tinde să fie complet anihilată.
Sub masca unei trăiri monahiceşti (dar care nu are nimic comun cu monahismul,
decât doar aparenţele declarative) ei le-au impus adepţilor lor o ascultare
necondiţionată şi o “tăiere a voii” deplină, care urmăreau să-i transforme
într-o masă de manevră uşor controlabilă.
Cei care au îndrăznit de-a lungul timpului să li se împotrivească, reclamând
necesitatea unor condiţii mai bune sau un tratament mai omenos, au fost taxaţi
ca “făţarnici” şi îndepărtaţi ca necorespunzători
şi răzvrătiţi din “chibuţurile”
pucioşeşti, pentru a nu-i contamina şi pe ceilalţi cu virusul răzmeriţei.
Treptat, treptat, nemulţumirile faţă de nedreptăţi, minciuni, false proorocii,
promisiuni neonorate, umilinţe nejustificate, rele tratamente (sau dimpotrivă,
tratamente privilegiate rezervate doar pentru câţiva acoliţi) s-au transformat
în dezamăgiri irecuperabile, iar cei nedreptăţiţi au ales (sau au fost forţaţi)
să părăsească pentru totdeauna secta unde li se promisese că nu vor mai muri
niciodată. Hemoragia de suflete amăgite din “poporul pucios” cel “ales al Domnului” a fost atât de gravă, încât ea
nu se mai putea ascunde; dar se putea justifica, punându-se pe seama “făţărniciei”
celor plecaţi:
« O, păcatul făţărniciei,
locuitor în inima şi în fapta creştinului, Mi-a tăiat din picioare atâţia
creştini în tot timpul cuvântului Meu cel de azi peste pământ. Am venit cuvânt
pe pământ în anul 1955 prin glasul de trâmbiţă, aşa
cum scrie în Scripturi să lucrez, şi am lucrat să-Mi zidesc un popor care să fie numai al Meu »
[1] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
Consemnăm aici o primă minciună, care pretinde că Verginica
a fost “trâmbiţă apocaliptică”. În alte mesaje pucioşeşti se precizează că ea ar
fi fost “trâmbiţa a şasea” despre care vorbeşte Scriptura[2]:
«
Eu sunt Dumnezeul lui Verginica [...]
ea M-a purtat pe
Mine în ea, şi din acest rug am cuvântat şi am născut un popor prin cuvânt şi
am lucrat planul Meu pe pământ, şi mare pildă a fost această lucrare, şi am numit-o trâmbiţa a şasea, după Scripturi. » [3] (citat din mesajul Mihaelei din
18 iunie 1995)
Ce ar fi trebuit să facă “trâmbiţa a şasea”, după cele
proorocite în Apocalipsă? Să dezlege imediat patru îngeri ai răului, care
fuseseră pregătiţi pentru (cităm) “ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, ca să omoare a treia
parte din oameni”.[4]
Acest lucru nu s-a întâmplat nici în anul respectiv (1955) şi nici după aceea.
Populaţia globului nu numai că nu s-a ciuntit cu o treime, dar a continuat să
crească în mod implacabil.
După mămica Verginica au urmat ani buni
(între 1982 şi 1994) în care “proorocia” de la Pucioasa a fost reînnodată prin lelica Maria, sora ei. Activitatea de
“proorociţă” a lelicăi Maria a fost
identică cu cea a surorii ei, care decedase în anul 1980. Firesc ar fi fost
deci ca lelica Maria să fie numărată
ca “a şaptea trâmbiţă”, şi cu ea să se încheie şirul celor şapte trâmbiţe
proorocite de către cartea Apocalipsei. Deoarece după lelica Maria “trâmbiţarea” de la Pucioasa nu s-a încheiat, ci a
continuat prin leliţa Mihaela,
liderii “pucioşi” s-au văzut în faţa unei încurcături sâcâitoare: cum să facă
să ascundă cea de-a opta trâmbiţă, care ieşea în plus faţă de şirul proorocit
de Apocalipsă? Au ales să lanseze o minciună gogonată: cică lelica Maria (deşi nu se deosebea cu
nimic de Verginica în “lucrarea” ei) “n-a fost trâmbiţă”, ci “o punte de trecere de la a şasea trâmbiţă
la a şaptea”, iar a şaptea trâmbiţă este “Însuşi
Domnul”, care însă, de data aceasta nu mai vorbeşte prin gura leliţei Mihaela (aşa cum vorbea prin
gura Verginicăi şi apoi prin gura lelicăi Maria; căci dacă ar proceda aşa,
ar transforma-o automat şi pe ea în “trâmbiţă”). De aceea, “pucioşii” pretind
că “Însuşi Domnul” deghizat în “a
şaptea trâmbiţă”, îi vorbeşte leliţei
Mihaela la ureche, iar ea trece pe caiet mesajele pe care le-a auzit:
« Tu eşti trâmbiţa a şasea, iar Eu, Domnul, sunt trâmbiţa a şaptea,
precum este scris în Scripturi despre îngerul care va spune: «Săvârşitu-s-au toate!». Verginico,
tu eşti în Mine, precum sfinţii sunt în Mine, căci Eu sunt locaşul sfinţilor. » [5] (citat din mesajul Mihaelei din
22 iunie 1997)
Cel
puţin două inadvertenţe sunt de consemnat aici:
1. Biblia nu vorbeşte
nimic despre vreo “punte de trecere” între trâmbiţa a şasea şi cea de-a şaptea.
Şi ce (sau cine) ar fi ca să treacă pe această punte? Această invenţie
pucioşească nu are nici temei scripturistic, nici vreo motivaţie conjuncturală.
Pur şi simplu ea e menită să dea o explicaţie forţată unei situaţii
inexplicabile: de ce s-au adunat în lista de la Pucioasa opt “trâmbiţe” în loc
de şapte.
2. Biblia nu vorbeşte
nimic despre vreo deghizare a Domnului în “înger”, căci nu ar fi fost nevoie de
aşa ceva. Dimpotrivă, despre toate cele şapte “trâmbiţe” se spune că erau “
[...] şapte
îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe.”[6]
Deci, dacă cei şapte îngeri stau în faţa
lui Dumnezeu, nu mai este posibil ca unul dintre ei (al şaptelea înger) să
fie el însuşi Dumnezeu.
O inadvertenţă
subsidiară este însuşi faptul că dacă despre cele şapte “trâmbiţe” se spune în
Biblie că erau îngeri, rezultă că nu puteau fi oameni. Deci nici
Verginica, nici celelalte personaje omeneşti despre care “pucioşii” pretind că
au fost primele cinci “trâmbiţe” , n-au fost în realitate “trâmbiţe”. Totul a
fost o născocire ordinară menită să o aureoleze pe Verginica şi să o legitimeze
ca “proorociţă a Domnului” vestită
din timp de către Sfintele Scripturi.
Secta
a fost la un pas de autodesfiinţare la moartea Verginicăi, pierzând toată
strânsura adunată de ea începând cu anul 1955. Deruta a fost uriaşă, “Cuvântul Domnului”
a dispărut fără nici o explicaţie timp de un an de zile (1981), până când
“păstorii” sectei s-au dezmeticit şi au desemnat-o pe sora Verginicăi urmaşă de
drept la jugul “proorociei”. “Atotputernicul” de la Pucioasa a fost
nevoit să recunoască faptul că a muncit degeaba timp de 25 de ani, la capătul
cărora “a pierdut aproape tot rodul” acestei munci:
« O, popor rămas al Meu în urma
multului Meu lucru şi cuvânt pe vatra neamului român, o, fiilor, am
pierdut aproape tot rodul pentru care am trudit şi am căutat să lucrez mult încă de la începutul cel din anul 1955. » [7] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
Având o experienţă atât de
neplăcută de-a lungul zecilor de ani, prin părăsirea sectei de majoritatea
aderenţilor ei, liderii “pucioşi” impun acum măsuri coercitive drastice. După
ce le-au interzis adepţilor orice contacte, de orice fel (scrisori, telefoane,
internet, nu mai vorbim de vizite) cu rudele rămase “în lume”, acum le
restricţionează şi contactele întâmplătoare cu persoane oarecare din afara
sectei. Pe vremuri, adepţii îşi mai permiteau să mai iasă (niciodată singuri,
ci în grupuri restrânse) fie pentru o scurtă plimbare pe drumul ce merge la
deal, spre Maluri, fie la pădure, fie pentru a-şi cumpăra diverse lucruri de
care aveau nevoie. Pentru aceasta, deşi în principiu nu aveau voie, unii îşi
permiteau curajul de a păstra ascunşi sub saltea câţiva bănuţi “pentru zile
negre”. De acum încolo, niciun adept nu mai are voie să iasă “pe drum”, adică să
iasă din incintele fortificate ale sectei, pentru a nu se creea posibilitatea
vreunui dialog întâmplător cu persoane din exterior:
« O, nu
ieşiţi pe drum, măi fiilor! Pe unde nu este al Meu şi al vostru nu
ieşiţi voi, cei ce nu vegheaţi pentru această împlinire. O, nu ieşiţi nevegheaţi, vă rog cu durere aceasta, că Mă
umplu de durere de la cei ce nu ascultă aşa. » [8] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
Formularea restricţiei este însă viclenească,
ascunzând în ea şi două excepţii. Prima excepţie sunt chiar ei, liderii
“pucioşi”. Ei sunt cei care veghează pentru toate împlinirile, deci ei
au voie să iasă când vor şi unde vor. Pentru asta ei au şi maşină mică la
scară, cu care mai fac şi câte o ecapadă pe la rudele Mihaelei din Moldova ţară , de obicei aceiaşi 2-3 lachei foarte apropiaţi şi
devotaţi. Aceştia sunt cei care “ies vegheaţi”, adică dirijaţi cu stricteţe de către
liderii lor. Restul sunt cei nevegheaţi, care trebuie să stea de acum
încolo închişi ca într-o închisoare. Chiar şi aceştia, nu trebuie să-şi
închipuie că sunt cu adevărat nevegheaţi, adică sunt de capul lor în
interiorul zidurilor fortăreţei. Dimpotrivă, dacă se simt nesupravegheaţi
îndeajuns de către liderii “pucioşi”, va trebui ca din proprie iniţiativă să
vină şi să se dezvăluie lor, ca aşa să fie văzuţi şi ştiuţi de ei cu tot
ceea ce fac sau gândesc:
« Iubiţi cu străşnicie însoţirea cea de la
Mine cu voi şi nu căutaţi pe întuneric, căci atunci când vreţi
să nu fiţi văzuţi şi ştiuţi, sunteţi în întuneric, sunteţi neiubitori de fraţi şi faceţi deosebire între ei şi
voi, măi fiilor, şi faceţi de la voi aceasta. » [9] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
Îndată ce la secta de la Pucioasa
se interzice “ieşirea la drum”, orice deţinere de bani tăinuiţi “pentru zile
negre” devine inutilă. Aceia care şi-au permis până acum să economisescă vreun
bănuţ în vederea vreunei cumpărături de necesitate, ar trebui să facă bine şi
să scoată banii de la ciorap şi să-i predea liderilor lor, cei care îi
îngrijesc cu tot ce au nevoie şi cărora li se cuvine deplină ascultare,
singurii care vor chivernisi banii obştei de acum încolo:
« Fiilor, fiilor, nu
umblaţi cu bani pe mână, nu vă îngăduiţi aceasta, căci voi sunteţi sub
îngrijire şi sub ascultare, măi fiilor. O, lipsiţi-vă mai bine de toate, decât să
puneţi mâna pe bani. Iubiţi sărăcia şi puţinul din toate, iată, iar vă spun aceasta. » [10] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
Cine citeşte printre rânduri
poate observa că aici se anunţă voalat şi faptul că în porţile monumentale ale
“Noului Ierusalim” bate sărăcia şi că la Pucioasa “s-a strâns cureaua”. Care să
fie explicaţia? Ani de zile, liderii “pucioşi” au stat ca nişte lipitori pe
ceafa artiştilor Zidaru Marian, Zidaru Victoria şi Sandu Dan, extorcându-i de
sume de bani uriaşe prin înşelăciunea cum că “ei sunt dăruiţi cu totul Domnului” şi deci tot ce creează şi tot ce
câştigă “sunt ale Domnului”. Pe
vremea aceea liderii “pucioşi” o duceau bine, putând să achiziţioneze maşini şi
terenuri, să zidească hambare şi foişoare şi să-şi permită tot felul de
extravaganţe. Când, într-un sfârşit, soţii Zidaru s-au prins că sunt băgaţi
până peste cap într-o uriaşă înşelăciune şi au părăsit cu scandal “idealurile”
de la Pucioasa, veniturile sectei s-au subţiat brusc şi liderii “pucioşi” au
descoperit că singura soluţie acum, după ce “a înţărcat Bălaia”, e să-i îndemne
la austeritate pe toţi supuşii. În acelaşi timp au continuat să-i urmărească cu
un ochi invidios pe Zidari, pe aceşti “fii
ai neascultării”, unde se duc şi ce fac acum, când banii (care au devenit
între timp diavoli şi au putere mult
prea mare şi rea) pe care îi câştigă din munca lor nu-i mai risipesc pe
capriciile Mihaelei. Aceştia n-au avut de lucru să-şi deschidă un cont pe
Facebook şi să se laude acolo cu tot felul de lucruri frumoase şi cu bun gust
zidite de ei la Liteni, lângă Suceava, unde “îşi conduc singuri paşii şi doririle”, demonstrând astfel că sunt
la fel de prolifici şi de eficienţi şi acum când, reîntorşi la normalitate, nu
mai sunt ţinuţi în hăţuri de Mihaela. Desigur că liderii “pucioşi” n-au
scăpat ocazia să-şi arate invidia lor în
toată “splendoarea” ei, să-i critice pe cei “n-au iubit să fie copii”, şi să-i ameninţe cu sărăcia lucie pe
adepţii lor încartiruiţi la Pucioasa:
« Dacă v-ar trebui ceva şi nu
aveţi şi nu avem, bucuraţi-vă şi nu vă întristaţi, şi nu uitaţi că Eu am fost
sărac şi n-am pus mâna pe bani în toată viaţa Mea de pe pământ. O, fiţi
asemenea Mie, fiilor, căci banul este diavol şi vă dezbracă de frica de
Dumnezeu şi de duhul ascultării şi al veghii de peste voi şi al umilinţei,
fiilor, că are banul putere mult prea rea, mult prea mare împotriva
copiilor lui Dumnezeu ca să-i dezbrace pe ei de Hristos, şi uitaţi-vă
la faţa fiilor neascultării din acest popor şi care au plecat de lângă Mine şi
de lângă voi şi umblă cu banul şi sunt conduşi de acest vrăjmaş al cărării omului cu Dumnezeu, iar voi
îndeletniciţi-vă să fiţi cu mâinile curate, fiilor, şi liberi de păcat, căci cei
ce n-au iubit să fie copii, aceia au plecat şi-şi conduc singuri paşii
şi doririle. Voi însă fiţi cuminţi, fiţi ai Mei şi curăţiţi-vă de voi înşivă prin
viaţă săracă de cele de pe pământ, căci duhul făţărniciei este cu cei ce au doriri
multe şi iubiri păcătoase şi multe dedesubturi pentru acestea apoi. » [11] (citat din mesajul Mihaelei din 24 februarie 2013)
…………………
Anca Estera Ionescu
27 februarie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.