418. Noi mărturii care arată că “Dumnezeul” Pucioasei nu este deloc atotputernic
Atotputernicia “Dumnezeului”
de la Pucioasa este puternic decredibilizată de înseşi lamentările liderilor
“pucioşi”, pe care ei le fac în mod sistematic din dreptul “Dumnezeului” lor. Pe acest subiect au
existat însă mai multe abordări,
specifice fiecărei perioade, respectiv fiecărei “proorociţe” care a condus
într-o anumită perioadă destinele acestei secte. Pe vremea Verginicăi,
atotputernicia “Dumnezeului” ei era
replicată în “lucrarea proorociţei”, iar ea era considerată “vasul” ales prin
care Dumnezeu vorbea cu oamenii acum (atunci), la sfârşit de timp. Puterea lui
“Dumnezeu” se regăsea în puterea
Verginicăi, lucru recunoscut cu mândrie de unii dintre cei mai fideli adepţi:
« M-am
căsătorit cu Bănescu Romel, şi doi dintre fiii noştri au fost vindecaţi de puterea lui Dumnezeu prin mama Verginica.
[...]
Acestea au fost minuni pe care le-am văzut, şi nu pot tăgădui că nu a existat puterea lui Dumnezeu care a lucrat prin mama
Verginica.»[1]
(mărturie atribuită creştinei Bănescu
Maria)
Alţi adepţi erau convinşi că “Dumnezeul”
Pucioasei lucra minunile Sale
«
Subsemnatul Radu Petre, [...] în anul 1956 am
cunoscut-o pe proorociţa Verginica în biserica din Micşuneşti. [...] Am fost bolnav de nu puteam să merg, şi m-a
făcut sănătos. Am avut un copil bolnav, şi doctorii mi-au spus să mă pregătesc,
că nu au ce-i face, şi că va muri. Dumnezeu l-a făcut sănătos prin această proorociţă. Cred cu adevărat că este puterea lui Dumnezeu. »[2]
(mărturie atribuită lui Radu Petre)
Cea mai paradoxală mărturisire despre “puterea supranaturală a Verginicăi” este cea care afirmă că ea vorbea prin somn despre Dumnezeu, chiar cu căluşul în gură (cu toate că
acest lucru pare imposibil din punct de vedere fizic), reconfirmând caracterul
involuntar al implicării ei, deoarece ea nu
ştia nimic din ceea ce vorbea:
« În
armată, la infirmerie, am întâlnit un medic care, aflând din ce loc sunt, mi-a
spus că în timpul practicii lui la spitalul Gh. Marinescu (Nr. 9) din Bucureşti
a văzut o fată de lângă Pucioasa, care vorbea întruna de Dumnezeu. Spunea că au
încercat medicii să o facă să tacă, dar n-au reuşit, cu toate metodele lor, şi
erau uimiţi de puterea supranaturală cu
care era învăluită această fată, care când se trezea nu ştia nimic din câte vorbea. I-au
pus căluş în gură, i-au înfipt ace în picioare, dar n-au reuşit să-i oprească vorbirea. »[3]
(mărturie atribuită lui Şerban Mihai
Viorel)
Modul de manifestare a “puterii lui Dumnezeu”
este perceput în mod diferit de către adepţii “pucioşi”. Unii văd această
putere ca pe o “lucrare” indirectă, Verginica având doar un rol instrumental,
cu o implicare strict aplicativă:
« La
spitalul Nr. 9 din Bucureşti i-au făcut injecţii alterate ca s-o omoare, dar
injecţiile nu şi-au făcut efectul, pentru că puterea lui Dumnezeu lucra prin ea şi nu simţea nici o durere în
timpul torturilor, aşa ca mulţi dintre mucenici. »[4]
(mărturie atribuită lui Ioniţă Valeriu)
Alţi adepţi văd această putere ca pe o “iradiere” directă, Verginica
nemaiavând decât rolul de “releu” între cer şi pământ, fără nici o implicare activă,
dar care suportă din plin consecinţele inadecvate ale substituirii jertfei lui Hristos cu pretinsa “jertfă a Verginicăi” (prin “jertfa Verginicăi” înţelegând suferinţele
ei repetate, venite atât din partea autorităţii comuniste represive, cât şi a
bolilor personale:
« Un an
de zile mi-am alinat durerile sufleteşti lângă patul ei de suferinţă; i-am
simţit puterea divină care radia din ea.
Când durerile o înteţeau, ea lua icoana Maicii Domnului în braţe şi se ruga de
alinare. Domnul spunea mereu că boala ei se datorează greşelilor creştinilor, care erau ispăşite de ea în locul nostru. »[5]
(mărturie atribuită lui monahia Belinschi
Gabriela)
Această concepţie a “ispăşirii greşelilor creştinilor” este deosebit de
gravă, deoarece face ca jertfa reală a Mântuitorului să devină superfluă. Din
această perspectivă, doctrina pucioşească nu se deosebeşte cu nimic de toate
ereziile care contestă jertfa pe cruce a lui Iisus şi caricaturizează fără
ruşine planul mântuirii obiective.
În fine, există adepţi care duc atât de departe adulaţia faţă de idolul
lor Verginica, încât ajung să folosească drept amulete făcătoare de minuni
toate obiectele care au trecut prin mâna “proorociţei”:
« Acest medalion-icoană era al ei. Aceasta a
fost puterea care m-a chemat. Ea, mama Verginica, este puternică în cer,
alături de Domnul Iisus Hristos. Puterea
lui Dumnezeu era şi lucra prin orice lucru pe care ea l-a purtat sau l-a
folosit. »[6]
(mărturie atribuită lui Bunea Ilie)
Verginica mai
afirmă că puterile “Dumnezeului”
Pucioasei nu se răsfrâng doar asupra ei, ca “vas” privilegiat, ci şi asupra
adepţilor “pucioşi” şi chiar asupra altor instrumente (eventual, neînsufleţite)
de pe pământ, care sunt folosite pe post de intermediari ad-hoc ai vorbirii Lui:
« O, că vă pune mâna la gură ca să
nu Mă mai mărturisiţi pe Mine, tată! Iată că pe Mine nu Mă poate opri. Pe vasul
Meu Mi-l va omorî, dar am să vorbesc prin copaci, prin pietre, prin tot ce
vedeţi cu ochii. Dacă nu vreţi să fiţi voi împlinitori, voi vorbi prin tot ce este pe pământ, ca să arăt puterea Mea. » [7] (citat
din mesajul Virginiei din 2
iulie 1959)
Despre
adepţii “pucioşi” folosiţi ca intermediari ai “Dumnezeului” Noului Ierusalim, Verginica afirmă că aceştia au
primit puteri de a face orice fel de minune, inclusiv învierea din morţi:
« Copilaşii
Mei, nu aruncaţi puterea din voi, că la
toate v-am dat putere. Aveţi putere
ca la un cuvânt de rugăciune să daţi viaţă omului din mormânt. » [8] (citat din mesajul Virginiei din 14
iunie 1974)
La acest capitol însă, Verginica alunecă treptat
într-o inconsecvenţă gravă (poate şi pentru faptul că promisiunea de a învia
morţii n-a fost împlinită nici măcar odată: nici pe vremea ei şi nici după
aceea). După câţiva ani ea afirmă că din contra, adepţii “pucioşi” nu au
nici o putere, chiar dacă li se pare că au. În acest sens, ei ar
trebui să se mulţumească doar cu statutul de vectori pasivi ai puterii (care
trece prin ei ca printr-un mediu cu conductivitate ridicată):
« Fiţi atenţi [...]
Dar să
nu vă puneţi în mintea voastră că puterea e a voastră. »[9] (citat
din mesajul Virginiei din 2 ianuarie 1979)
Puterea “Dumnezeului” Pucioasei este pusă însă serios
la îndoială atunci când se ia în calcul necesitatea stringentă de vindecare a
bolilor Verginicăi. Nu numai puterea, ci şi obligaţia de a o scuti pe Verginica
de suferinţă sunt declinate fără scrupule de Cel care pretinde că le are şi apoi sunt aruncate în ograda
“poporului pucios”:
« Asta e, tată: neascultarea
poporului întru toate. Fiule, putere am
s-o vindec Eu, dar s-o vindece poporul care o chinuie. » [10] (citat din mesajul Virginiei din 22
octombrie 1978)
Inconsecvenţele pucioşeşti ating şi aspectul determinist legat de putere. Pe vremea Verginicăi, credinţa era cea care aducea cu sine puterea împotriva vrăjmaşului:
« Credinţa este sabia care te
apără în toată împrejurarea ta. Cine are
credinţă în Dumnezeu, are şi putere împotriva vrăjmaşului
său. » [11] (citat din mesajul Virginiei din 3
decembrie 1978)
Pe vremea Mihaelei, teoria s-a răsturnat: puterea cerească este cea care aduce cu sine zidirea şi împlinirea credinţei:
« O, cu credinţa nu trebuie să se înveţe omul,
ci trebuie să fie ea zidită mereu şi
însoţită pentru împlinirea ei de
puterile cereşti, iar altfel credinţa omului e ca frunza pe apă şi nu
prinde rod şi adevăr. » [12] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
Pe vremea lelicăi Maria, tema era privită dintr-o
perspectivă complet diferită, în care credinţa nu mai era deloc
implicată: puterea cerească era dobândită prin simpla practicare a metaniilor
cu fruntea la pământ. Acestea erau atât de eficiente, încât aduceau nu
numai izbăvirea de orice necazuri, ci şi asigurarea fermă că practicantul lor
va scăpa de Judecata de Apoi:
« Mătăniile
te scapă de orice
împrejurare grea şi de judecata de apoi. Oricât de grăbit ai fi, lasă totul şi
fă o strigare împodobită cu mătănii. Este osteneala pe care o duci, cum te
osteneşti pentru muncă. Prin aceasta primeşti şi putere trupească şi sufletească. Atingând fruntea la pământ,
aceasta este plecarea omului spre umilinţă şi smerenie.» [13] (citat din mesajul lelicăi
Maria din 16
octombrie 1986)
Tot pe vremea lelicăi Maria, trei bărbaţi dintre
adepţii cei mai loiali au fost aleşi ca să alcătuiască o “troiţă” sfântă, care
să exercite o putere preoţească privată în “poporul pucios”. Cei trei
urmau să devină pilaştrii noii biserici
care va primi numele “Biserica Noul Ierusalim”. Pe numele lor, Ilie, Spiridon
şi Nicolae, aceştia au fost declaraţi “unşi” cu ungere nevăzută ( dar fără punerea
mâinilor vreunui episcop) ca “preoţi” ai comunităţii sectare de la Pucioasa. Deşi pretinde că are putere,
“Dumnezeul” Pucioasei Îşi demască limitele “atotputerniciei”
atunci când le cere în mod explicit ajutor celor trei “preoţi unşi”, ca să
vegheze ei ca flacăra noii învăţături de la Pucioasa să nu se stingă. Pentru
ajutorul solicitat lor, “Neajutoratul” de la Pucioasa le promite că îi
va răsplăti la rândul Lui cu ajutor care le va veni prin intermediari.
Aceşti interpuşi vor fi duhurile pucioşeşti autodenumite “Vasile”, “Grigorie”
şi “Ioan”; ele vor întări protecţia pe care “Dumnezeul” de la Pucioasa
le-a promis-o celor “trei fii unşi”:
« Fiule Nicolae, te-am adus aici. [...]Ajută-Mă, că te cer. Nu pentru că n-am putere, dar vreau să lucrez prin dragostea şi
iubirea mânuţei Mele de popor, ca să pot avea ceea ce am aici ca pe o făclie
aprinsă. De acum încolo să fii cu grija pentru Mine şi să-Mi fii de ajutor aici, pentru flacăra care trebuie să ardă aici.
Fiule Spiridon, îţi face Tatăl chemarea să vii şi tu ca să fii în acest buchet,
să-ţi dau serviciu aici şi să fii strâns unit în acest mănunchi. Aici Mă vei ajuta, dar şi Eu te voi ajuta.
Vino să fii aici, în cuibul Meu. Ajută-Mă
în izbânda cu care trebuie să ajung la capăt. Fiule cel întâi aici, Iliuţă, îţi
dau ajutor ca să aprindem această făclie vie. Iată, am ales ceva de preţ dintre
cei din poporul Meu, la care le cunosc inimile şi viaţa. În numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, am adăugat să fiţi trei. Aprindeţi, tată, făclia.
Sfinţii trei ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, îşi lasă mereu mâinile peste
voi, alături de mâna Mea. Ei sunt veniţi de la începutul Meu cu Verginica.
Lucraţi întreit. Ei sunt cu Verginica, nedespărţiţi de atunci şi până acum.
Lucraţi apa cea vie, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. » [14] (citat din mesajul lelicăi
Maria din 12
iulie 1990)
Această
“protecţie” s-a dovedit a fi o promisiune deşartă. Între cei “trei fii unşi” a
apărut o dihonie de nestăpânit. De aceea, sătul de minciuni şi dezgustat de
făţărnicia de la Pucioasa, primul dintre “cei trei egali” (Ilie Bunea) s-a
delimitat de ceilalţi lideri “pucioşi” şi chiar a avut tăria de a părăsi pentru
totdeauna “raiul” de la Pucioasa şi a se întorce la casa părinţilor lui. După
22 de ani, aceleaşi duhuri pucioşeşti care se recomandă în fals cu numele arhiereilor
sfinţi Vasile, Grigorie şi Ioan, nu mai
suflă un cuvinţel despre faptul că Ilie Bunea a părăsit secta, descompletând în
mod dramatic “troiţa celor trei fii unşi” şi desfiinţând “proorociile”
pucioşeşti legate de rolul lor indelebil de la sfârşitul veacurilor.
Dimpotrivă, duhurile promovează într-un limbaj de lemn o pretinsă stare de
“binecuvântare” perpetuă care curge din cer peste “poporul de Nou Ierusalim”,
în paralel cu o cerere de transfer de putere de la toţi oamenii către “Atotputernicul” de la Pucioasa şi cu o ameninţare
belicoasă, dar sterilă, la adresa duhului
rău:
« Stau
lângă Mine la masă de cuvânt cu arhiereii cei sărbătoriţi bisericeşte în cer şi
pe pământ în ziua aceasta, şi e măreaţă învăţătura cea de azi şi e arhierească.
[...] O, trebuie să slăbească duhul rău,
căci noi, arhierei cu rangul înaintea Ta şi înaintea oamenilor atunci şi acum, rostim cuvânt asupra duhului rău să
iasă mult şi să iasă mereu cu stricăciunea lui din oameni, să iasă şi să nu se
aşeze cu lucrarea lui pe alte locuri, ci să-şi lase slăbită puterea şi să se
stingă ea, căci toate sunt ale Tale, Doamne, peste tot, şi trebuie învăţaţi
oamenii să nu mai dea putere diavolului, ci să-Ţi dea Ţie toată puterea şi să se lase ei cu adevărat botezaţi
în cuvântul Tău în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să nu mai
iasă apoi din această baie şi să fie ei vrednici de cămăşuţă nouă, de iubire
nouă, de viaţă nouă şi de veac nou pe pământ cu oamenii, Doamne. Să audă acum duhul rău ceea ce noi
grăim cu Tine la masă de cuvânt în mijlocul poporului Tău de Nou Ierusalim, în
cetatea Ta cea de azi pe vatra neamului român, unde Tu şi noi, sfinţii Tăi,
aşezăm cuvântul învăţăturii vieţii. » [15] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
Pe vremea în care Mihaela
se alătura lucrării de “proorocie” a lelicăi Maria, ea îşi construia
singură mesaje de încurajare, pe care le prezenta apoi ca fiind “venite din
cer, de la duhul Verginicăi”. Un astfel de mesaj pretinde că Mihaela primise “puterea
şi trecerea toată” ca să lucreze împreună cu duhul Verginicăi la “lucrarea
de înviere” a creştinilor:
« Eu vreau să te trezesc să-mi pregăteşti
lucrarea mea cu voi, măi Mihaela mea, că de aceea te-am ţinut cu mine de când
ţi-am trimis cuvânt să vii aproape de mine şi până m-am dus din trup. Aveţi
atâtea de făcut, şi aveţi puterea dată,
şi aveţi trecerea toată, dar lucraţi şi iar lucraţi, şi nu-mi ţineţi vremea
voi pe loc, că plâng şi cei din iad, şi cei de pe pământ după înviere. »
[16] (citat din mesajul Mihaelei din 17 august 1990)
Şi această pretenţie
eretică, de a partaja lucrarea de înviere a lui Hristos şi a-I diminua meritele
este o tentativă vizibilă de a submina autoritatea unică a Mântuitorului în
planul izbăvirii obiective. După părerea Mihaelei, creştinii nu trebuie să-L
mai aştepte pe Hristos ca să lucreze cu puterea toată şi să desăvârşească
El lucrarea învierii lumii, ci pe tandemul “Verginica-Mihaela”, care chipurile,
ar fi primit ele “puterea toată”
ca să facă această lucrare.
Foarte repede însă, Mihaela
a glisat spre atitudine defensivă, de copil răsfăţat, care reclamă ocrotire perpetuă
şi mângâiere de la toţi cei care o înconjoară. Începând de acum încolo ea s-a
erijat pentru totdeauna într-o postură de debil închipuit, total lipsită
de puteri, suferindă şi plânsă, care cere necontenit compătimire şi ajutor.
Pentru a-şi justifica şi a-şi sprijini această atitudine de autovictimizare, ea
concepe în fals un alt tip de mesaj, care pare venit din partea duhului
Verginicăi ca să o îmbărbăteze şi să o repună în drepturile de lider (pe care,
de altfel, nimeni nu i le-a contestat din interiorul sectei). Duhul Verginicăi
este prezentat acum ca un aliat preţios, care o îmbărbătează şi îi arată
Mihaelei că a fost şi este mereu alături de ea, ca să facă împreună “lucruri
mari”:
« Şi ţi-ar veni acum să crezi că n-am fost eu pe lângă tine mereu de
când am plecat? Dar când erai tu de la toţi în zdrobire, îţi închipui tu că
eram departe de tine? Crezi că de ce veneam eu mereu la tine? Pentru că te
iubesc, măi copilule, şi te-aş răsfăţa eu şi acum, dar ai devenit tu acum mai fără putere şi vrei să stai deoparte, şi
uite că nu mai e timpul să stai deoparte, că eu m-am sculat bine la lucrul Domnului.
Dar hai, mămică, nu te împotrivi, nu e greu şi nu e rău de mânuţă cu mine. Să
vezi tu, micuţule al meu, ce lucruri mari sunt de făcut! Să vezi tu, că ştii să
vezi, că aşa a voit Dumnezeu, să vezi tu bine. Eu ştiu că tu crezi, dar vino şi
cu fapta, măi Mihaela mea! »
[17] (citat din mesajul Mihaelei din 23 august 1990)
Duhul Verginicăi pretinde că “Verginica n-a
murit”, ci lucrează cu putere multă peste sectanţii de la Pucioasa
(pe care îi numeşte “copiii ei”), ca să-i scoată din orice necaz şi încercare:
« Şi m-au uitat şi copiii mei, că
zic că am murit, dar eu n-am murit, mămică, şi iată cât de vie sunt şi cât de
trează sunt şi cu cât duh şi putere
lucrez. » [18] (citat din mesajul Mihaelei din 5 septembrie 1990)
Duhul
Verginicăi pretinde că şi “Dumnezeul” Pucioasei lucrează cu putere prin sectanţii “Noului
Ierusalim”, în timp ce “lumea” nu mai
are nici o putere:
« Ridicaţi-vă în iubirea lui Dumnezeu, că a voastră este biruinţa.
Dumnezeu lucrează întru puterea şi
întru împărăţia Lui prin voi, şi lumea nu mai are putere, că regii lumii se vor
pleca să vadă slava Mea de la voi. » [19] (citat din mesajul Mihaelei din 6 septembrie 1990)
Aşadar puterile vin de la “Dumnezeul”
Pucioasei, dar, după cum am mai văzut, şi “Verginica” (“mama Gigi”), prin duhul
ei, pretinde că le dă puteri celor pe care îi numeşte “fiii ei”, şi că
este nedespărţită de ei:
« Eu vă dau putere să puteţi,
eu vă desluşesc toate, dar staţi uniţi cu mine şi fiţi, mămică, mie de folos,
că vouă vă foloseşte, şi la toţi apoi; şi veţi fi şi voi fericiţi odată, că aţi
făcut lucru bun pentru Domnul şi pentru toţi.[...] Mama Gigi are împărăţie la voi, şi are putere adusă cu ea şi este
nedespărţită aici. » [20] (citat din mesajul Mihaelei din 13 septembrie 1990)
Şi cu
toate acestea Mihaela afirmă contrariul! Ea se plânge în mod sistematic în
mesajele ei că actualii lideri care “aduc cuvântul Domnului pe pământ” sunt lipsiţi
complet de puteri şi abandonaţi de toţi:
« O, sunt tare, tare lipsiţi de puteri cei
ce Te vestesc cu cuvântul peste pământ, căci cu Tine numai săracii trag, numai
cei ce nu au puteri [...] » [21] (citat din mesajul Mihaelei din 12 iulie 2006)
Să fi minţit, aşadar, Verginica? Să fi minţit şi “Dumnezeul”
Pucioasei, atunci când promitea la întrecere cu Verginica, spunând că le dau
puteri ca să poată, liderilor “pucioşi” şi adepţilor lor, “fiii după har ai
Verginicăi”?
Peste un an, neputinţa liderilor sectei este
reconfirmată şi chiar extinsă de la puteri la cele trebuincioase
puterilor lor. De data aceasta însă lucrurile se complică neaşteptat: se mai adaugă
şi faptul că neputinţa oamenilor “aleşi” se răsfrânge şi asupra “Dumnezeului”
lor. Acesta strigă la ei după ajutor şi îi declară trebuincioşi, chiar
indispensabili prin “lucrul lor cu mâna” pentru lucrarea “Dumnezeului”
lor prin ei:
« Pacea lucrărilor să vă fie mare, tată, dar nu
uitaţi să cereţi ajutorul Meu în toată truda voastră, căci voi sunteţi lipsiţi de puteri şi de cele trebuincioase în toate
câte sunt de făcut peste tot pentru lucrarea Mea cu voi şi cu poporul şi cu omul
care se apropie să fie al Meu ca şi voi, dar Eu, Domnul, înlesnesc spre voi
ajutorul Meu din cer şi de pe pământ, şi vă aştept pe voi să înlesniţi şi voi ajutorul vostru spre Mine pentru cele
duhovniceşti între voi şi în părţi apoi, că mult, mult este de lucrat pentru
împărăţia Mea peste om şi peste pământ, şi Îmi trebuiţi pentru aceasta, tată,
căci Eu pentru lucrul cel cu duhul v-am ales, şi nu uitaţi aceasta în vremea
lucrului vostru cel cu mâna în lucrarea Mea cu voi. » [22] (citat din mesajul Mihaelei din 27 septembrie 2007)
Duhul
pucioşesc care îşi atribuie în fals numele “Maica
Domnului” reconfirmă şi el că aceia care “lucrează la inima poporului” şi “îl
îngrijesc” şi stau “în porţi” (adică liderii “pucioşi”, cei care primesc
“Cuvântul” şi îl propovăduiesc adepţilor lor) sunt atât de slăbiţi de puteri
încât sunt “zdrobiţi mult”; dar
duhurile pucioşeşti le promit că nu-i va părăsi, ci îi va întrema pe ei cu mare
putere, ca să poată prin ele apoi:
« Să ia de la tine
poporul, mamă! Să ia şi să aibă de la tine poporul, o, mama Mea! – O, Fiule al meu, eu sunt a Ta, şi Tu eşti al meu,
Fiule scump, şi sărbătorim cu poporul clipe de naştere, clipe de sus. îi rog pe
cei zdrobiţi mult acum, îi rog să ia
de la mine mângâiere, şi apoi să umble cu Tine şi cu mine la inima poporului
îngrijit de Tine şi de ei. Chiar dacă ei
sunt slăbiţi de puteri în porţi, noi
ne dăm lor ca să poată prin noi. Amin. » [23] (citat din mesajul Mihaelei din 8 ianuarie 2009)
Ajutorul
adus de către duhurile pucioşeşti este vizibil chiar şi pentru contestatari.
Aceştia se miră cum de reuşesc liderii “pucioşi”, cei “zdrobiţi mult” şi
“părăsiţi de puteri”, să poată face noi şi noi zidiri la
Pucioasa: garduri, fântâni, case, corturi, hrube, alei pietruite, foişoare şi
hambare (asta doar dacă nu cumva expresia compătimitoare “părăsiţi de puteri
cu sunteţi” nu este uşor mincinoasă):
« Sunteţi osteniţi de dureri, dar aşa, părăsiţi de puteri cum sunteţi, staţi
la cârma corăbiei Mele cu fii în ea, tată, şi nu vă descumpăniţi de la cei ce
se miră de ce faceţi voi mereu zidiri
noi şi noi.» [24] (citat din mesajul Mihaelei din 27 septembrie 2009)
Toate neîmplinirile poporului de la Pucioasa sunt
puse numai pe seama încăpăţânîrii şi nevolniciei omului, căci Domnul Pucioasei
se declarase din timp “plin de puteri”:
« Eu, Verginico, sunt plin de puteri cereşti pentru om,
dar nu vrea omul putere de la Mine, şi vrea ca el să vreau. » [25] (citat din mesajul Mihaelei din 14 decembrie 2002)
Însă
doar după câţiva ani de la aceste declaraţii emfatice, situaţia se răstoarnă în
mod dramatic. “Dumnezeul” Pucioasei Îşi pierde iremediabil nu
numai consecvenţa, ci şi speranţa şi puterile promise: El recunoaşte că nu
mai este plin de puteri cereşti pentru om, ci din contra. Cei care trebuiau
să fie mulţi ucenici, care să-L sprijine la greu, s-au dovedit a
fi puţini şi slabi, mulţi L-au trădat părăsindu-L, iar El
a rămas descoperit şi cu promisiunile neonorate:
« Când Eu v-am ales pe voi ca să-Mi fiţi
ucenici, nu M-am uitat după om cu rang şi cu slavă pământească, ci M-am
apropiat de cei săraci cu duhul, de cei umiliţi cu mintea şi curaţi cu inima,
căci altfel Eu nu pot să lucrez
peste om, şi v-am spus apoi că tot ce veţi lega pe pământ, legat va fi şi în
cer, şi tot ce veţi dezlega pe pământ, dezlegat va fi şi în cer. O, e mare şi
adâncă taina lucrării de ucenic. O, sunt tare, tare lipsit de ucenici. Sunt tare, tare lipsit de puteri, căci
puterea Mea pe pământ este să-Mi fie ucenicii. Eu trebuia să am mulţi, mulţi
ucenici acum, la venirea Mea, dar toţi îşi caută ale lor, chiar şi lângă Mine
dacă pot aceasta, iar Eu sunt lipsit de ucenici, şi Mă ajut cu cei săraci cu
duhul şi mari cu umilinţa şi cu credinţa lor în venirea Mea, şi cu care Mi-am
putut lucra cartea cuvântului Meu din vremea aceasta de venire a Mea. » [26] (citat din mesajul Mihaelei din 12 iulie 2006)
Trebuie menţionat însă că, între timp, promisiunile
de ajutor din cer peste “cei atât de
lipsiţi de puteri” de la Pucioasa fuseseră sistematic reînnoite: firavii
lideri “pucioşi” erau asiguraţi în mod solemn că vor fi ridicaţi din neputinţă
şi vor putea apoi să împartă noua învăţătură pe tot pământul:
« Dă-i
ajutor poporului Tău de azi din români, că e mic şi fără ajutor de pe pământ.
Dă-i din cer ajutor, şi ne fă trimitere de lângă Tine, să lucrăm pentru aşezarea
peste pământ a venirii Tale şi pentru ei, cei
atât de lipsiţi de puteri şi atât de firavi înaintea venirii Tale râu de cuvânt
peste pământ, râul vieţii, spre care
îl chemi pe Israel, neamul nostru cel după trup, ca să se boteze spre pocăinţă
şi spre iertarea păcatelor, şi pe toate neamurile pământului le chemi, începând
de la Ierusalim. Tu eşti Domnul puterilor, şi dă-ne trimitere să mergem în
ajutorul Tău cu puterile cereşti, ca să aibă ei putere cum să Te împartă peste
pământ, şi să stea ei înaintea Ta pentru ca să vii, şi ei să Te primească cu
cuvântul vieţii, [...]
» [27] (citat din mesajul Mihaelei din 12 iulie 2003)
În
acest răstimp, şi duhurile pucioşeşti ridicau în mod public rugăciuni către “Cel
Atotputernic de la Pucioasa” ca să-i scoată pe liderii “pucioşi” din
durerile neputinţei şi să-i umple de vlagă creatoare:
« Dar
acum umple-i de vlagă din Tine pe cei ce ne ţin cu cuvântul între cer şi
pământ, căci sunt goliţi de puteri
şi sunt tare mici şi firavi, fiindcă au inimioarele durute, şi durerile îi fac
micuţi pe cei ce le poartă cu umilinţă. Duhul rău e tare rău pentru ei, dar cei
umiliţi sunt cei ce pot în încercări, ca să le poată trece şi să fie biruitori
peste ele prin iubirea şi răbdarea pe care Tu o dăruieşti celor ce se dau Ţie,
Doamne. » [28] (citat din mesajul Mihaelei din 12 iulie 2005)
La
rândul Lui, “Atotputernicul de la Pucioasa” Se ruga de duhurile
pucioşeşti, investite fraudulos cu grade de rudenie şi cu titluri cereşti, să
lucreze şi ele cu puterea lor asupra liderilor “pucioşi” aflaţi deja în stadiul
deplorabil de “sleiţi de puteri”:
« O,
mamă a Mea, am pus alinare şi putere din cer peste neputinţele din porţi. O, ce
sleiţi de puteri sunt aceşti copii, mamă! Dă-le şi tu puteri şi lasă-te cu
glasul serbării tale peste poporul cuvântului Meu, că el trebuie mereu rugat de
cei din cer ca să vegheze şi să-şi întărească iubirea şi veghea, mamă. Şi acum,
aşează darul şi harul tău peste ei, o, mama Mea! » [29] (citat din mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2005)
De acum, liderii “pucioşi” şi lacheii lor, care se
pretindeau a fi “stătători ai Mânăstirii Noul Ierusalim”, se plângeau ei
înşişi că sunt lipsiţi de puteri, în foamea lor insaţiabilă după linguşiri şi
compătimiri din partea lacheilor cei mai venali. Despre neputinţele lor
regizate “proorocise” chiar Verginica, spunând că vor ajunge în această stare
de ruşine doar dacă viaţa lor va fi altfel decât aşa cum se laudă (atunci când
îşi arogă o inegalată sfinţenie pe pământ):
« E ruşinos de un monah fără putere; e ruşinos, tată.
Toate vei putea, dar cu viaţa. »
[30] (citat din mesajul Virginiei din 20
februarie 1975)
Chiar dacă ar fi avut mari puteri şi ar fi lucrat
cu ele ceva minunat, ieşit din comun, liderii “pucioşi” tot n-ar fi putut
pretinde că au vreun merit care să le acorde întâietatea pe care o reclamă în
mod sistematic în faţa supuşilor lor. Dovadă este tot “proorocia” Verginicăi,
care spune că într-o eventuală situaţie de acest gen, meritul respectiv şi
puterea care l-a determinat ar fi exclusive ale lui Dumnezeu:
« Puterea
nu e a ta,
ci e a lui Dumnezeu. » [31] (citat din mesajul Virginiei din 13
decembrie 1977)
În mod reciproc, îndată ce
liderii “pucioşi” se plâng că din lipsă de puteri n-au reuşit să facă mare
lucru, rezultă că lipsa lor de puteri este imputabilă “Dumnezeului” lor,
care a pretins în mai multe rânduri că are destule puteri ca să le dea şi
supuşilor Lui din belşug; iar dacă n-a făcut-o, înseamnă că n-a avut de
unde şi cu ce să o facă.
După recunoaşterea din 12
iule 2006 a faptului că “Cel Atotputernic de la Pucioasa” este (cităm) “tare,
tare lipsit de puteri” (o
declaraţie antologică prin sinceritatea ei unică), Acesta revine cu
declaraţii în forţă prin care încearcă să dreagă ce a stricat, susţinând exact
contrariul (de unde putem deduce că ar fi posibilă şi varianta să fi avut loc
un reviriment semnificativ). Acum, “Dumnezeul” Pucioasei dă
binecuvântări peste puterea liderilor “pucioşi” (despre care spunea până
acum că sunt lipsiţi de orice vlagă) şi încredinţează duhurilor pucioşeşti
misiunea de a contribui şi ele cu puterea lor la coborârea “Cuvântului
pucios” pe pământ:
« Binecuvintez puterea celor ce Mă poartă cuvânt spre
cartea Mea, iar puterile cereşti să
lucreze putere pentru coborârea Mea, căci ea trebuie purtată. Trebuie să
fie ca în cer pe pământ pentru coborârea Mea, iar în cer pot puterile cereşti
şi dau vlagă împlinirilor care sunt de împlinit şi de purtat. » [32] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
Mesajul reactivează totodată o dorinţă surdă a liderilor “pucioşi” de a
reuşi odată şi odată să împlinească o “proorocie” mai veche de-a lor, care
spunea că va veni ziua când “Cuvântul”
de la Pucioasa va fi cunoscut şi recunoscut pe tot pământul ca o lucrare autentică a lui Dumnezeu. Se
afirmă aici că, deocamdată, “Cuvântul”
este doar un izvor mititel care adapă
din cer pământul la Pucioasa, pentru că puterea lui “Dumnezeu” nu este suficientă
pentru ca el să se transforme într-un râu
vijelios de cuvânt pe care nimeni să nu-l mai poată ignora sau contesta.
Desigur că, dacă ar fi mai multă putere
în coborârea şi purtarea “Cuvântului”,
acesta ar reuşi să se facă mai bine cunoscut ca “singura înţelepciune care vine
de sus”:
« Duhul
învăţăturii sfinte curge peste om din
izvorul acesta ceresc, şi este nevoie de putere şi din cer şi de pe pământ
purtătoare de Dumnezeu, este nevoie de
sprijin mult, că mult cuvânt şi multă trăire şi multă împlinire îi trebuie
apoi cuvântului Meu peste om. [...] Iată, păcatul este mereu astăzi şi îl
robeşte pe omul care nu este născut din Dumnezeu şi care nici nu se lasă născut
de sus ca să se împotrivească păcatului apoi, iar noi am stat lângă Tine,
Doamne, în ziua aceasta şi am cuvântat cuvânt drept, şi dacă ar fi mai multă puterea cea care Te poartă în venirea Ta cu
sfinţii, ar fi bogăţie de cuvânt şi înţelepciune de sus ca râul prin cuvânt peste pământ. » [33] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
Or, acest text reconfirmă
pe de o parte faptul că puterile “Dumnezeului” de la Pucioasa sunt
limitate şi se cer cu necesitate a fi sporite şi întărite cu “sprijin mult”
(ceea ce-L dovedeşte a nu fi Atotputernicul, ci Altcineva); pe de
altă parte, pretenţia că lucrarea de “Cuvânt” de la Pucioasa se află încă la stadiul nedesăvârşit de izvor este contrazisă de alte
numeroase texte, care pretind că la Pucioasa curge un râu de cuvânt, cu putere şi cu lucrare de înnoire multă. Chiar
puţin mai sus s-a făcut referire la un asemenea text, pe care îl vom reproduce din
nou, spre exemplificare:
« [...] ei,
cei atât de lipsiţi de puteri şi atât de firavi înaintea venirii Tale râu de cuvânt peste pământ, râul vieţii, spre care îl chemi pe
Israel, neamul nostru cel după trup, ca să se boteze spre pocăinţă şi spre
iertarea păcatelor, şi pe toate neamurile pământului le chemi, începând de la
Ierusalim. » [34] (citat din mesajul Mihaelei din 12 iulie 2003)
Cu acest prilej, mesajul respectiv mai reactivează şi o restricţie mai
veche, care îi oprea pe copiii sectanţilor “pucioşi” să urmeze şcolile sau
facultăţile, pe motiv că instrucţia şcolară sau universitară îi degradează
moral pe tinerii aspiranţi la educaţie
laică. Singura şcoală acceptată era şi este “şcoala duhului de la Pucioasa”,
singurul învăţător este “Domnul”
Noului Ierusalim, singura educaţie permisă este “izvorul de Cuvânt” de la Pucioasa iar singura carte care trebuie
citită este cartea intitulată “Cuvântul
lui Dumnezeu”:
« Nu este pe pământ şcoală, nu este, şi
altceva este pe pământ sub acest nume. Şcoală pentru om este numai Domnul,
numai Tu, Doamne, iar cine nu stă şi nu învaţă întru Tine, este de plâns. O,
cum să vină la acest izvor oamenii când ei ţin la slava lor cea trecătoare, de
parcă ea nu s-ar mai sfârşi? Se gândesc ei ce va fi cu ei după ce li se vor
micşora voia şi slava şi puterea? » [35] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
În fine, dialogurile fictive dintre duhurile pucioşeşti reconfirmă
faptul că aşa-zisele “binecuvântări pentru puteri sfinte”, care sunt adresate
“poporului pucios”, au un caracter întru totul reflexiv, deci interesat. Cel care pretinde că le dă puterile, tot
Acela le şi cere înapoi, ca aceste
puteri să lucreze doar pentru Sine,
adică să se întoarcă în beneficiul Celui
care le-a dat, şi aşa să sporească El
în puteri (puteri promise pentru viitor, desigur, tot “poporului pucios”):
« Iar
Tu, Bunule şi Blând Mântuitor, vei pune peste ei putere şi mângâiere şi vei
întări calea Ta, şi pe toţi îi vei dărui
cu puteri sfinte tot mereu, cu
puteri pentru Tine, Doamne [...] — Eu,
Domnul, pot în cer şi pe pământ pentru ai Mei [...] Binecuvintez pe poporul Meu pentru putere ca să aibă el putere pentru Mine, iar Eu să am pentru el şi pentru
mulţi prin el, [...]» [36] (citat din mesajul Mihaelei din 12
februarie 2013)
Or, Cel ce este cu adevărat Atotputernic nu cere niciodată nimic pentru
folosul Lui personal, căci El pe toate le are şi pe toate le poate, dacă le şi
voieşte. Singura cerinţă concretă pe
care El a formulat-o (“Milă voiesc, iar nu jertfă”[37])
are ca beneficiar tot pe omul aflat în lipsuri şi în neputinţe.
…………………
Anca
Estera
18
februarie 2013
…………………
[12] http://www.noulierusalim.ro
[15] http://www.noulierusalim.ro
[21] http://www.noulierusalim.ro
[32] http://www.noulierusalim.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.