409. Noi îndemnuri contradictorii atribuite “Dumnezeului” de la Pucioasa
După
răsunătorul eşec în alegeri al forţelor politice de dreapta (înregimentate în
construcţia temporară “Alianţa România Dreaptă”), ar fi fost de aşteptat ca,
într-o reacţie de sinceritate, “Dumnezeul”
de la Pucioasa să dea o explicaţie cât de cât plauzibilă asupra răsunătorului Său faliment în arta “proorociei”,
îndată ce tocmai El fusese Acela care făcuse prezicerea unui
deznodământ complet diferit. Mai exact, “Dumnezeul”
Pucioasei “proorocea” cu entuziasm o victorie răsunătoare a forţelor de dreapta,
anunţând totodată că (cităm) “trebuie nimicite de tot mersul şi puterea cea rea ale
acestor fii trădători de la mijloc”,
respectiv a socialiştilor lui Victor Ponta şi a acoliţilor lor, oportunişti şi
traseişti de profesie înregimentaţi din interes în oastea de strânsură a USL.
Riscul discreditării Lui ar fi fost
oarecum diminuat în prezenţa unei astfel de explicaţii, dar reacţia I-a fost cu totul alta: o tăcere
mormântală asupra rezultatului alegerilor, ca şi când nimic important nu s-ar mai
fi petrecut în ultimele 5-6 zile. Tăcerea asupra propriilor proorocii
mincinoase a fost înlocuită cu o logoree incoerentă despre subiecte cu o
conotaţie divagaţionistă, centrifugă, vădit diversionistă. Un astfel de subiect
se referă la ajutorul pe care creştinul “pucios” ar trebui să-l dea “Dumnezeului” său, pentru a-I dilua neîncrederea pe care Acesta o nutreşte faţă de propriii Săi supuşi, a căror evoluţie ulterioară
o recunoaşte ca fiind imprevizibilă. Până şi biruinţa Sa “dumnezeiască” este pusă acum sub semnul incertitudinii, ceea ce
reprezintă o recunoaştere indirectă a propriilor Sale limite în domeniile Atotştiinţei, Atotputerniciei şi
Înaintecunoaşterii, care par a se fi depărtat îngrijorător de mult de superlativul
absolut:
« [...] măi
popor al cuvântului Meu [...] Mai
întâi tu trebuie să
Mă ajuţi să am încredere în tine până la sfârşit,
nu numai pentru un timp, că-Mi
este tare grea lupta cea pentru biruinţa Mea cea întreagă
atunci când nu
Mă pot bizui cu multul pe cei ce se dau Mie pentru
lucrul Meu cu ei, iar Eu sunt Dumnezeu, măi poporul Meu, şi nu sunt de pe
pământ, căci sunt din cer venit. »
[[1]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
Un alt subiect cu caracter diversionist se referă la o
presupusă unealtă (sculă) duhovnicească, al cărei scop este neclar, dar care
devine subiectul esenţial într-o construcţie prolixă şi confuză. Scula se
însuşeşte după ce se dobândeşte, se foloseşte de cel ce făureşte, se ia de unde
se dă, se lucrează şi apoi se pune în vânzare; pe deasupra, pentru ea se dă
garanţie celui care o ia (şi nu celui care o dă cu împrumut, aşa cum ar fi
firesc). Desigur că modelul sculei buclucaşe este imediat exploatat prin
similitudine, dând lămurire aceluiaşi “Dumnezeu”
al Pucioasei care Se arată acum
complet derutat şi lipsit de călăuză şi de ajutor, solicitând garanţii scrise
de pe pământ că oamenii care vin la El Îi
vor fi credincioşi până la capăt:
« Pe pământ este altfel cu o
sculă pe care omul şi-o însuşeşte a sa după ce o ia de la cel ce o dobândeşte, şi i se dă pentru ea garanţie
celui ce o ia de la el,
aşa cum se foloseşte ca pe pământ cuvântul încrederii cea pentru o vreme pentru
o unealtă lucrată şi pusă la vânzare apoi spre folosinţă la lucru cu ea a omului, şi
se uşurează de răspundere apoi cel ce făureşte şi vinde lucrul mâinilor lui la
cei ce se folosesc de el. O, dar Eu, Domnul, Mă întreb, cum
să fac când omul vine la
Mine şi se dă Mie, sau când cineva ajută pe un om să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi
să-I urmeze Lui apoi? Să-l iau din mâna unuia care l-a îndemnat pe om spre
Mine, pot Eu atunci să-i cer acestuia act că va fi credincios cel adus la Mine?
Iată, îţi trebuie o garanţie ca să ai încredere în om, şi îţi trebuie din partea lui adusă, ca
apoi să-l poţi da Domnului pe el şi să nu te doară de la el înaintea Domnului
apoi. » [[2]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
Dar de unde vin oare aceste şovăieli pentru “Atotştiutorul” de la Pucioasa, aceste temeri că va fi părăsit
şi trădat pe neaşteptate de adepţii Lui?
Singur mărturiseşte că a mai trecut prin aceste experienţe neplăcute, aduse de
la mulţi dintre cei apropiaţi, care L-au
trădat pe neaşteptate, punându-l în situaţii penibile şi făcându-L să plângă de necaz. Faptul că n-a fost
numai un singur eveniment de acest gen, ca să vorbim de un “accident”, ci mai
mulţi “au fost şi au trecut”, adică L-au trădat pe neaşteptate, arată
caracterul endemic al lipsei de control asupra prezentului în general şi a
viitorului în special. Acest fenomen endemic explică şi nevoia acută de
încredere din partea noilor veniţi, care vor trebui de acum încolo să prezinte
un fel de “scrisori de garanţie” din partea liderilor “pucioşi”, cotaţi ca
singurul “sprijin de nădejde” venit de pe pământ:
«În
poporul acestui cuvânt au fost mulţi, au fost şi au trecut sau au rămas până la
sfârşit pe calea luptei Mele pentru zidirea unui popor ca să-L aibă Tatăl al
Său pe pământ prin trâmbiţarea Mea de peste el prin glasul trâmbiţei Mele, din
care Eu grăiam, Eu şi nu ea, căci prin prooroci Eu am grăit, Eu şi nu ei. Mă lupt răbdând şi plângând
ca un Dumnezeu şi lucrez de aproape şaizeci de ani şi Mă lupt să-Mi desăvârşesc
biruinţa şi Scripturile zilelor de apoi, în care este scrisă venirea Mea cu
glasul ei peste cei vii şi peste cei morţi. Am avut şi am nevoie de încredere în cei cu care M-am sprijinit
şi Mă sprijin, căci altfel Mă sprijin de om numai cât vrea omul, şi rămâne cu
vină la Dumnezeu cel ce face aşa cu Dumnezeu, iar vina atrage ispăşirea ei.
Nici Eu, Domnul, şi nici cei ce-Mi lucrează Mie prin alegerea Mea nu putem avea încredere în
cel ce rămâne liber de Hristos şi de grija de peste el pe pământ, căci unul ca
acela poate face mult rău lui Dumnezeu şi lucrului Său şi multe dedesubturi
foloseşte apoi, şi mai ales dacă îi stă în fire aşa ceva, ascunderea de
Dumnezeu şi de oameni, din ascundere în ascundere lucrând şi petrecând, lucrare
care naşte duşmănie şi despărţire între el şi cei ce-l văd pe el lucrând aşa şi
dispreţuind aşa pe fraţi. » [[3]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
Prezenţa liderilor “pucioşi”, ca singurele verigi de
legătură între pământ şi cer, este încă odată evidenţiată şi lăudată. Aceştia
sunt singurii care pot garanta pentru noii aspiranţi la pucioşism, şi de aceea
se impune din partea acestor “călăuze duhovniceşti” o profundă cercetare a
sufletelor şi o scormonire atentă a trecutului acestora. În aceste condiţii, “Domnul” Pucioasei este degrevat de
greaua răspundere de a iscodi El cutele
ascunse ale sufletului fiecărui aspirant la viaţa de “pucios”, ca să descopere
ce este pitulat în ele. Se evocă multe situaţii în care “Domnul” Pucioasei i-a investit pe noii veniţi la El cu multă încredere, dar aceştia L-au dezamăgit apoi pe neaşteptate,
părăsindu-L când Îi era lumea mai dragă
« O, când nimeni nu mai poate garanta pentru tine, cine ar putea da pentru tine
răspuns lui Dumnezeu când Domnul va aştepta aceasta pentru cetele de care vor
da socoteală cei prezentaţi cu ele la Domnul, căci Domnul nu întreabă pe
fiecare în parte, că nu este aşa în cer, ci este lege veşnică în cer, iar
creştinii sunt cei ce au călăuză duhovnicească spre Dumnezeu dacă ei sunt, şi
scris este că fiecare va sta la rândul cetei sale. O, durerea aceasta e mare în
Mine pentru toţi cei care au fost şi au trecut prin această lucrare de cuvânt
ziditor de om nou şi n-au împlinit în ei acest cuvânt şi n-au
ajutat pe Domnul să aibă încredere în ei până
la sfârşit, şi n-au făcut
aceasta nici cei care au fost o vreme cu multă credincioşie faţă de această
masă cerească a Mea cu un popor pe pământ, iar această încredere pierdută pentru cei ce n-au avut statornicie fără
de sfârşit are nevoie de mare pocăinţă dacă ar fi să-şi dobândească cineva din
cei trecuţi prin acest popor iertarea cea pentru părăsirea de Dumnezeu şi de trupul acestei lucrări de cuvânt,
care zideşte un popor. » [[4]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
“Pucioşii”
neagă existenţa viitoarea a unui dialog dintre Dreptul Judecător şi “oile”
Sale, la sfârşitul veacurilor, deşi Biblia descrie pe larg cum va avea loc
acest dialog [[5]]. Ei pretind că oamenii nu vor avea ocazia să se apere
sau să se îndreptăţească, răspunzând singuri din dreptul lor atunci când vor fi
judecaţi, şi dând explicaţii punctuale la fiecare acuzaţie care li se va aduce.
În locul oamenilor ar urma să răspundă liderii lor religioşi, în calitate de
“martori” (aici se face aluzie, desigur, tot la liderii “pucioşi”, singurii
cărora li se recunoaşte îndreptăţirea legiuită de a fi “călăuze duhovniceşti”
pe pământ):
« Iată, se păcăleşte cel ce crede că altfel
este cu Domnul faţă de cum este el cu omul, cu cel de lângă el frate al lui
Hristos, căci Eu nu-l întreb pe om despre sine, ci întreb pe cel ce stă faţă în faţă cu
el, şi nimeni nu poate intra la Mine să-Mi răspundă în dreptul lui, căci lucrarea Mea pentru om este pe
mărturie de martori zidită, iar altfel de lucru nu este pentru cer în dreptul
omului. Nu este cinstit la Dumnezeu să te pui bine cu omul lui Dumnezeu dacă tu
nu stai bine cu Domnul, căci omul lui Dumnezeu simte de la Dumnezeu, nu de la
el este simţirea lui, cu care el citeşte pe cei din faţa sa. » [[6]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
În
realitate, Biblia demonstrează că toţi oamenii se vor justifica în mod direct pentru
faptele lor, fie ele bune sau rele [[7]]. Cu
toate acestea, această diversiune cu caracter pseudo-dogmatic este promovată
tot pentru faptul că urmăreşte acelaşi lucru: legitimarea liderilor sectei
“Noul Ierusalim”, dintre care prima a fost Verginica, trâmbiţa “pucioşilor”. În acest context se reafirmă învăţătura eretică a
liderilor “pucioşi” care discreditează iubirea
dintre fraţi, zisă “iubire unii către alţii”, ca fiind o “cădere” ce
ameninţă statornicia adepţilor şi-i inspiră la părăsirea interesată a “Domnului” Pucioasei”:
« O, măi Verginico, o, trâmbiţa Mea, iată ce
le spun Eu lor: Rămâneţi în Mine, ca să rămân şi Eu în voi, iar Eu sunt lumină
şi nu se ascund fiii luminii! O, nu rămâneţi unii în alţii! Rămâneţi în Mine, că altfel vă
fură satana unii spre alţii
şi uitaţi să rămâneţi în Mine. Rămâneţi în iubirea Mea, măi fiilor ca să rămân
şi Eu în iubirea voastră şi să vă ajungă ea de iubire, că altfel puteţi
cădea să vă iubiţi între voi şi Mă veţi părăsi pe Mine pentru iubire. » [[8]] (citat din mesajul Mihaelei din 14 noiembrie 2012)
…………………
Anca Estera
16 decembrie 2012
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.