342. Texte falsificate: Anul 1994 ( 4 decembrie ) – mesaj “primit” prin leliţa Mihaela

(Comentariu la  Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)

Motto:“Fiule, să nu pierzi şi să nu uiţi nici

un cuvânt, că de toate vei fi întrebat”

(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 6 februarie 1959)

Laitmotiv preluat din postarea #38 (primul articol din seria celor care semnalează modificări de fond în “Cuvânt”):

Sunt cu adevărat textele de la Pucioasa o vorbire din cer? Sunt ele oare  un alt Cuvânt al lui Dumnezeu, un Cuvânt nou, care îl completează pe cel recunoscut dintotdeauna şi pretutindeni şi de toţi cu numele de Sfânta Scriptură? Dacă ar fi aşa, atunci preocuparea şi respectul şi grija pentru păstrarea nealterată a acestor texte contemporane cu noi ar trebui să fie întru totul asemănătoare cu cele purtate de zeci de generaţii de creştini faţă de Biblie. Or, constatăm că: în timp ce  Biblia s-a păstrat nealterată timp de 2000 de ani, textele de la Pucioasa au fost modificate masiv şi substanţial tocmai de către liderii pucioşi, adică de aceia care ar fi trebuit să vegheze ca nici o iotă şi nici o cirtă din ele să nu se schimbe. În ediţia din anul 2006 a cărţii pucioşilor pe care ei au intitulat-o “Cuvântul lui Dumnezeu” apar mii de modificări faţă de ediţia din anul 1995 a aceleiaşi cărţi. Tot ce a fost incomod, sau se preta la o cosmetizare de faţadă, a fost forfecat fără scrupule. Nu ne referim aici în nici un caz la corecţiile legate de ortografie, care sunt şi ele extrem de numeroase, dar fireşti pentru orice nouă ediţie de carte, ci la modificările de fond, unele dintre ele vădit interesate ca să sporească legitimitatea şi credibilitatea acestei colecţii de “mesaje”. Dacă scrierile sunt cu adevărat vorbirea lui Dumnezeu, atunci trebuia să se admită a priori că Dumnezeu nu trebuie şi nu poate fi corectat (pur şi simplu pentru că nu e cazul – Dumnezeu este însăşi perfecţiunea). Măcar din respect pentru Dumnezeu şi pentru “Cuvântul” Lui s-ar fi cuvenit să nu se intervină cu nimic în exprimarea originală, chiar veghind scrupulos ca textele respective să rămână nealterate. Dar, dacă autorul textelor a greşit în nenumărate situaţii, uneori destul de grav, fiind nevoie să i se aplice corecţii masive, înseamnă că autorul a fost un om (sau mai mulţi), dar în nici un caz Dumnezeu.

Din raţiuni legate de spaţiul necesar prezentării acestui fenomen, am apreciat că este nevoie de o selecţie a acestor texte. De aceea am apreciat că  unele  modificări pot fi considerate “minore” şi nu le-am  mai consemnat aici. Alte modificări vizează însă  o “adaptare” intenţionată  a textului, pentru a-l face mai lizibil sau mai familiar sau mai convingător, şi aici este evidentă intervenţia editorilor. Există şi  modificări de-a dreptul mistificatoare, care încearcă să ascundă pur şi simplu unele imperfecţiuni sau chiar erori de fond, existente în ediţia întâi, alterându-se uneori în mod deosebit de grav sensul original. În fine, nu de puţine ori metoda de intervenţie a corectorilor a fost să suprime pur şi simplu porţiuni incomode din text, (uneori dispar fraze întregi!!), sau să adauge fraze inexistente în ediţia întâi.

Iată şi exemplele selectate şi contorizate:

Anul 1994 (continuare)

Printre “corecţiile” operate de liderii pucioşi în ediţia a doua a cărţii este şi înlocuirea vocabulei “căci” cu echivalenta ei “că”:

1274.+470. Ediţia 1995:   “Pace vouă, fiilor de la iesle. Pace vouă întru Tatăl şi întru Fiul şi întru Duhul Sfânt, căci mare este lucrarea păcii şi nu ştie Israel […] şi Eu văd că nu ştii şi-Mi pare rău tată.” (4 decembrie 1994)

1274.+470. Ediţia 2006:   “Pace vouă, fiilor de la iesle, pace vouă întru Tatăl şi întru Fiul şi întru Duhul Sfânt! că mare este lucrarea păcii, şi nu ştie Israel […] şi Eu văd că nu ştii, şi Îmi pare rău, fiule.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Încă două modificări  ale cuvântului “căci”, care devine “că”, sugerează consecvenţa acestei operaţii de cosmetizare:

1274.+471. Ediţia 1995:   “Măicuţa Mea Fecioara a împlinit această scriptură, fericiţi făcătorii de pace, şi nici nu era rostită aşa cum a fost rostită în vremea trupului Meu […] ca să Mă arăt oamenilor, căci am făcut din ea poartă pentru Mine ca să ies spre Israel. Am făcut din ea cer şi pământ nou şi poartă de ieşire şi de arătare, căci am făcut-o pe ea din cuvântul Meu cel sălăşluit în prooroci.” (4 decembrie 1994)

1274.+471. Ediţia 2006:  “Măicuţa Mea, Fecioara, a împlinit această Scriptură, şi nici nu era rostită aşa cum a fost rostită în vremea trupului Meu […] ca să Mă arăt oamenilor, că am făcut din ea poartă pentru Mine, ca să ies spre Israel; am făcut din ea cer nou şi pământ nou, şi poartă de ieşire şi de arătare, că am făcut-o pe ea din cuvântul Meu cel sălăşluit în prooroci.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+472. Ediţia 1995:   “Sărbătorim tată intrarea ei în Sfânta Sfintelor de pe pământ, căci ea era făcută prin cuvânt Sfânta Sfintelor Tatălui […]” (4 decembrie 1994)

1274.+472. Ediţia 2006:   “Sărbătorim intrarea ei în Sfânta Sfintelor de pe pământ, căci Maica Mea era făcută, prin cuvânt, Sfânta Sfintelor Tatălui […]” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

În fine, o nouă preferinţă pentru “că” în dauna lui “căci” dă soliditate impresiei că această “corecţie” este de o consecvenţă perfect justificată:

1274.+473. Ediţia 1995:   “Iată tată, Maica Mea a intrat în Sfânta Sfintelor şi apoi Eu am venit la ea şi am fost sămânţa ei, că ea a fost fără de sămânţă, ea a fost fecioară, a fost făcătoare de pace între ea şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi om, căci asta şi nu altceva înseamnă scriptura: fericiţi făcătorii de pace.” (4 decembrie 1994)

1274.+473. Ediţia 2006:   “Iată, Maica Mea a intrat în Sfânta Sfintelor, şi apoi Eu am venit la ea şi am fost sămânţa ei, că ea a fost fără de sămânţă, ea a fost Fecioară, a fost făcătoare de pace între ea şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi om, că aceasta şi nu altceva înseamnă Scriptura: «Fericiţi făcătorii de pace».” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Presupusa consecvenţă a “corecţiilor” operate de către liderii pucioşi se năruie însă atunci când ei trec la răsturnarea propriilor preferinţe. Dintr-o dată ei procedează pe dos, preferându-l acum pe “căci ” în locul lui “că”:

1274.+474. Ediţia 1995:  “Ia de la Mine ca să ştii, că cei ce încă învaţă […] Nu-i adevărat Israele, nu tată, nu pentru asta am venit Eu ca să rostesc această lumină.”  (4 decembrie 1994)

1274.+474. Ediţia 2006:  “Ia de la Mine ca să ştii, căci cei ce încă învaţă […] Nu-i adevărat, Israele, nu pentru asta am venit Eu ca să rostesc această lumină.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Apoi, din nou se simt deranjaţi de “căci ”, pe care îl înlocuiesc fără şovăire cu “că”:

1274.+475. Ediţia 1995:  “Nu aceea e pace, între om şi om; aceea e de la om, că de la Mine dacă ar fi, ar fi altfel  tată peste om. Lucrarea omului nu seamănă cu lucrarea Mea, căci Eu am rostit vrăjmăşie între rău şi bine.”  (4 decembrie 1994)

1274.+475. Ediţia 2006:  “Nu aceea e pace: între om şi om. Aceea e de la om, că de la Mine dacă ar fi, ar fi altfel peste om. Lucrarea omului nu seamănă cu lucrarea Mea, că Eu am rostit vrăjmăşie între rău şi bine.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Şi din nou este “corectat” cuvântul “căci ”, care devine tot “că”; totodată este “corectată” şi conjuncţia “dar”, care devine “însă”:

1274.+476. Ediţia 1995:   “S-a certat mereu creştin cu creştin, s-a certat de la invidie, de la mândrie, de la hotar, de la neiubire s-a certat, de la întâietate s-a certat, de la copii s-a certat. S-a certat de la lume şi de la trup şi apoi trebuia să se lucreze pace între creştin şi creştin şi se lucra, dacă se lucra, dacă se încăpea aşa ceva. Iar dacă nu, rămânea aşa, sau se împăca şi iar se certa, şi-şi zic creştinii fii ai lui Dumnezeu, dar îşi zic oamenii lumii aşa ceva. Dar aceasta este minciună, căci nu este pace între om şi om, dar între Dumnezeu şi om. Căci nu cei ce fac pace între om şi om sunt făcătorii de pace despre care spune scriptura, ci e mult mai mare această scriptură.” (4 decembrie 1994)

1274.+476. Ediţia 2006:  “S-au certat mereu creştin cu creştin, s-au certat de la invidie, de la mândrie, de la hotar, de la neiubire s-au certat, de la întâietate s-au certat, de la copii s-au certat; s-au certat de la lume şi de la trup, şi apoi trebuia să se lucreze pace între creştin şi creştin, şi se lucra, dacă se lucra, dacă se încăpea aşa ceva, iar dacă nu, rămâneau aşa, sau se împăcau şi iar se certau, şi îşi zic creştinii fii ai lui Dumnezeu. Dar îşi zic oamenii lumii aşa ceva, însă aceasta este minciună, că nu este pace între om şi om, dară între Dumnezeu şi om! Nu cei ce fac pace între om şi om sunt făcătorii de pace despre care spune Scriptura, ci e mult mai mare această Scriptură.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+477. Ediţia 1995:   “Să nu se mai semeţească omul că ştie, că iată cum ştie şi de ce ştie şi omul nu e fericit, căci în ziua aceea s-a rupt pacea dintre Dumnezeu şi om, căci omul a furat ştiinţa tată şi de atunci se zbate să-şi găsească pacea şi nu şi-o mai găseşte.” (4 decembrie 1994)

1274.+477. Ediţia 2006:  “Să nu se mai semeţească omul că ştie, că iată cum ştie şi de ce ştie, şi omul nu e fericit, că în ziua aceea s-a rupt pacea dintre Dumnezeu şi om, căci omul a furat ştiinţa, şi de atunci se zbate să-şi găsească pacea şi nu şi-o mai găseşte.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+478. Ediţia 1995:  “ […] şi am dat arvuna păcii tată şi apoi am ieşit şi am rostit: fericiţi făcătorii de pace, că aceia se vor face fii ai lui Dumnezeu. Măcar tu, Israele poporul Meu, măcar tu tată să nu te îngâmfi că ştii.”  (4 decembrie 1994)

1274.+478. Ediţia 2006:  “ […] şi am dat arvuna păcii, şi apoi am ieşit şi am rostit: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia se vor face fii ai lui Dumnezeu». Măcar tu, Israele, poporul Meu, măcar tu să nu te îngâmfi că ştii.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+479. Ediţia 1995:   “O, tată şi ce frumos s-au întocmit toate cele ce se văd şi ce fericit ar fi fost omul. Pământul tată este făcut din apă şi din cuvânt […] care dă să înghită toată nădejdea şi să-Mi sluţească până la capăt pe omul cel de la început.” (4 decembrie 1994)

1274.+479. Ediţia 2006:  “O, şi ce frumos s-au întocmit toate cele ce se văd, şi ce fericit ar fi fost omul! Pământul este făcut din apă şi din cuvânt […] care dă să-Mi înghită toată nădejdea şi să-Mi sluţească până la capăt pe omul cel de la început.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+480. Ediţia 1995:  “Te-am întocmit tată şi te-am pus hotar între iad şi rai şi te-am învăţat să pui oprire morţii şi vremelniciei.”  (4 decembrie 1994)

1274.+480. Ediţia 2006:  “Te-am întocmit şi te-am pus hotar între iad şi rai şi te-am învăţat să pui oprire morţii şi vremelniciei.”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Consecvenţa, dar mai ales nonşalanţa cu care sunt falsificate neologismele (existente în textul original) este de-a dreptul şocantă:

1274.+481. Ediţia 1995: “Poruncile n-au fost niciodată respectate, şi de aceea le-am scris pe pământ, pentru că nu sunt respectate, pentru că de la început au fost desfiinţate şi iată omul nu ştie ce înseamnă zi de odihnă. Căci, când vezi porunca […]”   (4 decembrie 1994)

1274.+481. Ediţia 2006: “Poruncile n-au fost niciodată urmate, şi le-am scris pe pământ pentru că nu sunt urmate, pentru că de la început au fost desfiinţate, şi iată, omul nu ştie ce înseamnă zi de odihnă, căci când vezi porunca […]”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+482. Ediţia 1995: “[…]  apoi am rupt pe Fiul Meu de la sânul Meu şi i-am dat trup şi l-am pus să moară ca să plătească preţul morţii şi să scoată pe om de la vrăjmaşul său. Şi am fost cu Fiul Meu între oameni […]”   (4 decembrie 1994)

1274.+482. Ediţia 2006:  “[…]  apoi am rupt pe Fiul Meu de la sânul Meu şi I-am dat trup şi L-am pus să moară ca să plătească preţul morţii omului, şi să scoată pe om de la vrăjmaşul său. Am fost cu Fiul Meu între oameni […]” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+483. Ediţia 1995:  “[…] şi n-a fost o zi sau două şi a fost multă vreme, căci scris este: ce înseamnă la Dumnezeu o zi, sau zece ani sau o sută sau o mie de ani?”  (4 decembrie 1994)

1274.+483. Ediţia 2006:  “[…] şi n-a fost o zi sau două, şi a fost multă vreme, căci ce înseamnă la Dumnezeu o zi sau zece ani sau o sută sau o mie de ani?” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+484. Ediţia 1995:  “[…] şi râul acesta prinde acum vene şi braţe şi se împarte în patru părţi şi udă pământul. Udă raiul şi iată, udă pământul tată.”   (4 decembrie 1994)

1274.+484. Ediţia 2006:  “[…] şi râul acesta prinde acum vene şi braţe şi se împarte în patru părţi şi udă pământul, udă raiul, şi iată, udă pământul.”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Ca de obicei, nici cacofoniile nu scapă ne-cosmetizate:

1274.+485. Ediţia 1995:  “[…] Şi nu va mai fi omul păstor şi va fi Domnul şi va fi toiagul Său, adică Cuvântul Său. Aşa ceva vreau Eu să pregătesc pentru tine Israele poporul Meu, ca să nu mai mănânci din mâini străine tată şi să mănânci din casa ta şi să înţelegi ce înseamnă casa ta. Căci […] Eu nu ştiu de unde sunt aceia. Aceia nu se învaţă pe ei înşişi, dar să mai înveţe pe alţii. […] De ce crezi tu Israele că am stăruit Eu 40 de ani pe lângă tine […]”  (4 decembrie 1994)

1274.+485. Ediţia 2006:  “[…] şi nu va mai fi omul păstor, şi va fi Domnul, şi va fi toiagul Său, cuvântul Său. Aşa ceva vreau Eu să pregătesc pentru tine, Israele, poporul Meu, ca să nu mai mănânci din mâini străine, fiule, şi să mănânci din casa ta şi să înţelegi ce înseamnă casa ta, căci […] Eu nu ştiu de unde sunt aceia, că aceia nu se învaţă pe ei înşişi, dară să mai înveţe pe alţii! […] De ce crezi tu, Israele, că am stăruit Eu patruzeci de ani pe lângă tine […]” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+486. Ediţia 1995:  “[…] Că Eu am venit acum 2000 de ani şi am spus: ia-ţi crucea şi urmează Mie. Şi tot aşa îţi spun şi acum că n-ai să vezi pe drumul Meu om care să nu aibă cruce. Pe drumul Meu nu se poate fără cruce tată. Dacă Eu sunt cu cruce, apoi şi tu tot aşa să mergi şi să cunoşti cele ce sunt spre pacea ta şi care acum sunt ascunse de ochii tăi. Şi să nu mai fii bolnav fiule din Israel. Nu vreau tată să fii bolnav şi nici tu să nu vrei. Nu vreau tată ca tu să mai calci poruncile Mele, că asta înseamnă boală.”  (4 decembrie 1994)

1274.+486. Ediţia 2006: “[…] că Eu am venit acum două mii de ani şi am spus: «Ia-ţi crucea şi urmează Mie», şi tot aşa îţi spun şi acum, că n-ai să vezi pe drumul Meu om care să nu aibă cruce. Pe drumul Meu nu se poate fără cruce, fiule. Dacă Eu sunt cu cruce, apoi şi tu tot aşa să mergi, şi să cunoşti cele ce sunt spre pacea ta şi care acum sunt ascunse de ochii tăi, şi să nu mai fii bolnav, fiule din Israel. Nu vreau, fiule, să fii bolnav, şi nici tu să nu vrei. Nu vreau, fiule, ca tu să mai calci poruncile Mele, că asta înseamnă boală.”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

Pucioşii inserează în doctrina lor inutilitatea şi chiar pericolul ca tinerii şi copii să meargă la şcoală şi la facultate:

1274.+487. Ediţia 1995:  “[…] că vreme de 7000 de ani omul nu le-a înţeles. Păi dacă a învăţat carte la şcoală, cum să înţeleagă omul? Şi dacă s-a dus la şcoală fără Mine, cum să fi învăţat omul ceva?”   (4 decembrie 1994)

1274.+487. Ediţia 2006:  “[…] că vreme de şapte mii de ani omul nu le-a înţeles. O, dacă a învăţat carte la şcoală, cum să înţeleagă omul? Şi dacă s-a dus la şcoală fără Mine, cum să fi învăţat omul ceva?”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+488. Ediţia 1995:  “Acum 2000 de ani am învăţat deosebit pe apostoli […] Citeşte omul învăţături, citeşte cărţi şi-şi hrăneşte mândria de a cunoaşte şi tot nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Şi tot nu-L cunoaşte omul pe Dumnezeu, căci una este ca să faci şi să-L cunoşti pe Dumnezeu, să împlineşti poruncile Lui şi să te lepezi de tine şi să-ţi iei crucea şi să mergi cu Domnul. […] precum nici Eu n-am avut. Biserica înseamnă adevăr, nu făţărnicie.”  (4 decembrie 1994)

1274.+488. Ediţia 2006:  “Acum două mii de ani am învăţat deosebit pe apostoli […] Citeşte omul învăţături, citeşte cărţi şi îşi hrăneşte mândria de a cunoaşte, şi tot nu-L cunoaşte omul pe Dumnezeu, căci una este ca să faci şi să-L cunoşti pe Dumnezeu: să împlineşti poruncile Lui şi să te lepezi de tine şi să-ţi iei crucea şi să mergi cu Domnul. […] precum nici Eu nu am avut, iar biserica înseamnă adevăr, nu făţărnicie.”  (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+489. Ediţia 1995:  “De aceea tată te iubeşte pe tine cerul. Nu pentru că meriţi Israele, ci pentru că Eu vorbesc cu tine tată.”   (4 decembrie 1994)

1274.+489. Ediţia 2006:  “De aceea, tată, te iubeşte pe tine cerul; nu pentru că meriţi, Israele, ci pentru că Eu vorbesc cu tine.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

În 1995 se ascundeau cu grijă toate dezvăluirile făcute în 1994 despre nemulţumirile şi rupturile din sânul sectei. Totodată, “Dumnezeul” pucios făcea promisiuni şi “proorocii” totodată că aceste rupturi vor fi făcute să înceteze, ca fiind incompatibile cu pretinsa unitate şi frăţietate dintre adepţi şi liderii lor. (Timpul a demonstrat că promisiunile au rămas neonorate, iar proorociile s-au dovedit mincinoase: rupturile au continuat şi chiar s-au adâncit, atingând însăşi esenţa comunităţii: “troiţa sfântă” a celor trei “preoţi” pucioşi, considerată pe vremea aceea infailibilă):

1274.+490. Ediţia 1995:  “Măi fiilor de la iesle, cercetaţi mereu fructul păcii Mele în voi şi între voi, că am încă multe să grăiesc tată... Eu voi îngriji de toată pacea şi de toată mulţumirea voastră întru Mine. Dar voi fiţi străjeri ageri că vremea este la hotar.”  (4 decembrie 1994)

1274.+490. Ediţia 2006:  “Măi fiilor de la iesle, cercetaţi mereu fructul păcii Mele în voi şi între voi, că am încă multe să grăiesc, tată. Voi avea Eu grijă, că iată, se ivesc rupturi, şi nu se poate aşa ceva. Eu voi îngriji de toată pacea şi de toată mulţumirea voastră întru Mine, dar voi fiţi străjeri ageri, că vremea este la hotar.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+491. Ediţia 1995:  “Tată, lucraţi cu cei mai tari, şi deosebiţi-i pe cei tari cu credinţa şi cu umilinţa căci Eu v-am dat via Mea.”  (4 decembrie 1994)

1274.+491. Ediţia 2006:  “Lucraţi cu cei mai tari, şi deosebiţi-i pe cei tari cu credinţa şi cu umilinţa, căci Eu v-am dat via Mea.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

1274.+492. Ediţia 1995:  “[…] şi voi lucra întru dreptate, căci Eu te-am învăţat cum să stai tu înaintea Mea la venirea Mea. Această lucrare pune sfârşit proorociei mincinoase şi capilor ei. Eu vin curând şi nimeni nu va avea cuvânt de adăugat sau cuvânt împotrivă. […] Aşteaptă Avraam tată. […] Pace vouă, şi lucrare de veghe înaintea Stăpânului vostru. […]  Duhul Meu Se odihneşte în voi, căci Eu am înviat în voi şi mult am aşteptat această lucrare în om.”  (4 decembrie 1994)

1274.+492. Ediţia 2006:  “[…] şi voi lucra întru dreptate, că Eu te-am învăţat cum să stai tu înaintea Mea la venirea Mea. Această lucrare pune sfârşit proorociei mincinoase şi capilor ei, că Eu vin curând, şi nimeni nu va avea cuvânt de adăugat sau cuvânt împotrivă. […] Aşteaptă Avraam, fiilor. […] Pace vouă, şi lucrare de veghe să aveţi înaintea Stăpânului vostru! […]  Duhul Meu Se odihneşte în voi, că Eu am înviat în voi şi mult am aşteptat această lucrare în om.” (21 noiembrie/4 decembrie 1994)

……………………

Estera

5 aprilie 2011

……………………