315. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de criticul de artă Aurelia MOCANU
În articolul Pentru un simptom milenarist, apărut în publicaţia Observator Cultural nr.49/2001, Aurelia Mocanu surprindea acum zece ani poziţia de centru înaintaş pe care artistul Marian Zidaru părea că o deţine, la cumpăna dintre secolele XX şi XXI, în ofensiva milenaristă a sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa. Spunem “părea”, pentru că evoluţia ulterioară a lucrurilor a dezvăluit că în dedesubturile tenebroase ale sectei se ascundeau adevăraţii lideri pucioşi, care doar îl hipnotizau şi îl manevrau din spate pe Marian Zidaru, ca pe un lider de mucava. Ultima expoziţie a kitch-urilor pucioşeşti din ianuarie a.c. de la Galeria Orizont a dovedit că astăzi Zidarii refuză energic să mai participe la exhibiţiile liderilor pucioşi şi că au devenit pentru aceştia doar o palidă amintire.
În introducere, Aurelia Mocanu trecea în revistă obsesiile contemporane care motivau o angoasă faţă de iminenţa Apocalipsei, implicit o justificare a unei afinităţi crescute pentru milenarism, identificând ca termeni conecşi (cităm): “fricile (sociale), fragmentarea corpului, figurile distrugerii, indoiala generalizata, moartea nucleara si moartea virala”. Milenarismul devenea un barometru al neliniştii; aşteptarea individuală şi cea colectivă erau percepute ca un fenomen social total; discursul apocaliptic era îmbrăţişat cu tot mai multă elocvenţă, fiind tot mai des asociat unor stări ale naţiunilor ce deveniseră inacceptabile pe plan economic, politic sau social. În acest context, artiştii plastici nu puteau rămâne necontaminaţi de febra aşteptării unei izbăviri mântuitoare, care ar urma să se instaureze cu forţa, eventual chiar în lipsa Mântuitorului. Aurelia Mocanu se opreşte la trei dintre ei, toţi sculptori, dintre care unul era cotat la vremea aceea ca exponent al sectei milenariste “Noul Ierusalim” de la Pucioasa: Marian Zidaru. Preluând zvonurile şi informaţiile false ale vremii, pe care adevăraţii lideri pucioşi le cultivau şi le lansau din umbră din interese meschine, laşe şi vinovate, A.Mocanu îi atribuie lui M.Zidaru în mod eronat paternitatea acestei “mişcări”.
Vom reproduce în continuare fragmente din lucrarea Aureliei Mocanu care se referă la Marian Zidaru şi la secta “Noul Ierusalim”, comentând punctual prin note inserate în paranteze unele aspecte mai controversate:
Pentru un simptom milenarist (de Aurelia Mocanu)
[…]
Acesti primi artisti sint: Neculai Paduraru – himerele sau „teama indistincta“; Alexandru Galai – demonicul blasfemator; Marian Zidaru cu miscarea sa eschatologico-artistica Noul Ierusalim. (Notă: Expresia “mişcarea sa” arată convingerea autoarei că Marian Zidaru controla într-adevăr această “mişcare” sectară ca un autentic lider. În realitate, M.Z. era unul dintre cei mai manipulaţi adepţi, fiind promovat ca “vârf de lance” şi “purtător de cuvânt” al adevăraţilor lideri – Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu – care, din considerente strategice, preferau deocamdată să rămână în umbră) Acest din urma artist a construit, dupa un plan teologic, o micro-societate mesianica. (Notă: Mai corectă decât “a construit” este sintagma “a susţinut financiar şi material, prin banii săi şi prin operele sale artistice”. Cei care “au construit” falsul concept de “mânăstire”, cu veleităţi de “micro-societate mesianică”, au fost tot liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor) Programul sau artistic, foarte fertil, a inclus realizarea unei constructii sacre, templul Noul Ierusalim (Pucioasa – Prahova, 1992). (Notă: Încă două erori minore: 1. Nu programul artistic al lui M.Z. a dus la apariţia văzută a “templului”, ci zidirea “templului” a influenţat şi a dirijat ulterior programul artistic al lui M.Z., şi 2. Pucioasa e în judeţul Dâmboviţa, nu în Prahova)
[…]
Sensul religios original, cel de revelatie, de salvare mesianica, devine pregnant in analiza ultimei traiectorii artistice propuse de noi, miscarea Noul Ierusalim a sculptorului Marian Zidaru. Am observat ca valorile lexicale se deplaseaza destul de des, in gindirea contemporana intre notiunea de catastrofa si cea de apocalipsa. Diferenta nu este doar de intensitate, ci si de sens. Daca termenul de catastrofa indica intotdeauna un eveniment haotic intramundan, apocalipsa desemneaza sfirsitul unei lumi, cu alte cuvinte anularea spatiului si a timpului sau. In acest context, milenarismul devine un produs al compromisului intre apocaliptic si mesianism, desemnind momentul in care raul, nu inca pe deplin invins, este totusi stapinit. Pe plan imaginar, milenarismul indica asteptarea raului in ultima sa manifestare.
[…]
Vignete din arta romaneasca
Vom prezenta cazul a trei sculptori romani, care, chiar dinainte de caderea comunismului, exprimau in creatia lor o asteptare eschatologica. Avem de-a face cu conduite de salvare prin imaginar, conduite elaborate si consecvente. La imbinarea a doua moduri de supravietuire artistica, promovarea oficiala in statul totalitar si actuala mica piata hedonista a artei, am luat in calcul, simptomatic, un fel de stranietate (non-strategica) care ramine constanta
[…]
In fata unei societati bolnave de propria sa bestialitate, Dumnezeu raspunde ofensei oamenilor prin sfirsitul lumii. Am ajuns la miscarea artistica si, de asemenea, se poate spune, sectara, (Notă: Este remarcabilă sentinţa seacă a criticului de artă Aurelia Mocanu faţă de “mişcarea” de la Pucioasa, pe care o categoriseşte corect şi fără şovăire drept “sectă”. Dată fiind conjunctura şi pretenţiile pucioşilor că sunt “creştini ortodocşi autentici” nici măcar B.O.R. n-a îndrăznit pe vremea aceea să fie atât de categorică în poziţionarea sa, ci a preferat să lase ca timpul să cristalizeze mai bine poziţia duplicitară a pucioşilor, aşteptând ca ei să se plaseze singuri în această categorie. Marian Zidaru, prin poziţia sa obedientă faţă de liderii pucioşi, este în mod automat prima victimă a acestei sentinţe) a lui Marian Zidaru, miscare notabila in arta romaneasca contemporana si foarte bogata in conotatii antropo-culturale. (Notă: Aurelia Mocanu extrage cu profesionalism latura pozitivă, strict artistică, a lui M.Z., descoperindu-i valenţele şi despărţind-o de tendinţa milenaristă, în contextul marilor transformări sociale care preced şi urmează imediat dispariţiei comunismului ca sistem politic) Mai intii citeva precizari pentru a situa mai bine milenarismul si fenomenul de contra-aculturatie care au generat programul artistic al lui Marian Zidaru (nascut in 1956). Se poate constata ca „de-secularizarea lumii“ (preferam acest termen fata de cel prea militant, de re-sacralizare) este unul dintre aspectele dominante ale sfirsitului de secol XX. Revansa zeilor furnizeaza un mijloc de angajare identitara. Pe scara larga, dezvoltarea unei constiinte de micro-culturie proprie este intarita prin dualitatea rolului pe care il joaca Occidentul in ecuatia actuala. Un fenomen de intoarcere la radacini se produce in civilizatiile non-occidentale in momentul in care Occidentul este in plenitudinea infloririi sale. Daca in trecut elitele locale adoptau moravurile si valorile occidentale, acum in numeroase tari se produce dez-occidentalizarea elitelor si indigenizarea lor. Si aceasta chiar in momentul in care cultura, stilurile si comportamentele occidentale, un consumism de masa, in general american, patrund cu putere in culturile populare.
Marian Zidaru se considera ca un iluminat, dirijat de Sfintul Duh de peste 20 de ani. (Notă: Aurelia Mocanu reproduce în continuare largi referinţe autobiografice prin care la vremea aceea M.Z. încerca să-şi explice sieşi şi altora locul şi rolul său în cadrul noii “mişcări”, care-l adoptase deja cu braţele deschise ca pe cel mai important – şi mai naiv totodată – sponsor). El lucreaza prin inspiratie divina si isi numeste el insusi productia „lucrare divina“.(Notă: În mod vizibil, M.Z. simte nevoia să se încurajeze pe sine, ca să se scuture de eventualitatea tulburătoare în care ar fi angrenat – fără voia lui – într-o subtilă impostură. El caută să fie sincer cu sine însuşi şi să se motiveze în tot ceea ce face. Dacă n-ar spune şi altora ceea ce crede, atunci el nici n-ar putea crede ceea ce spune. M.Z. este victima perfectă a propriei lui naivităţi, atunci când se încurajează să creadă că în atelierul lui lucrează Însuşi Duhul Sfânt folosindu-se de uneltele lui şi de mâinile lui) Aceasta misiune divina transmisa prin arta dateaza de la prima sa calatorie in Occident, in 1984. Convertirea sa a avut loc in Piata San Marco, la Venetia . Inainte de aceasta, artistul a avut, dupa cum afirma, premonitii apocaliptice exprimate in ciclul sau de miei cu sapte ochi si sapte coarne. Dupa trei ani petrecuti cu sotia sa, de asemenea sculptor, linga o biserica si un confesor dintr-un orasel din Transilvania, adoptind un rit riguros de manastire, Marian Zidaru a intilnit grupul iluminatilor de la Pucioasa-Dimbovita. Acolo, de peste 40 de ani, un grup de credinciosi se simte in contact direct cu Dumnezeu. (Notă: Din fuga condeiului, A.M. nu sesizează nuanţa de legitimare pe care o dă unei imposturi. O exprimare corectă ar fi fost “…pretinde că se simte in contact direct cu Dumnezeu”. Pe de altă parte, încă de la la data apariţiei acestui articol, “grupul” de care e vorba aici era rezultat dintr-o continuă frământare internă, ajungând la o compoziţie radical diferită de cea de acum 40 de ani) Ei au „sanctificat“ pe prima clarvazatoare, Virginia, a carei oseminte au devenit facatoare de minuni. (Notă: Din nou A.M. realizează o legitimare fără acoperire a unor poveşti pucioşeşti, afirmaţia legată de “moaştele” Verginicăi nefiind însoţită de dovezi concrete) In 1991, in trei luni, Marian Zidaru si acest mic grup au construit o incinta sacra si un templu, amplu decorate cu creatii anterioare, care s-au armonizat foarte bine cu noul context. De atunci, toate marile expozitii pe care Marian Zidaru si Victoria Zidaru le-au conceput prin inspiratie divina apartin miscarii Noului Ierusalim. (Notă: Această afirmaţie are aerul unei proorocii, ca şi când destinul soţilor Zidaru este pecetluit pe vecie ca donatori necondiţionaţi pentru secta de la Pucioasa. Evoluţia lucrurilor a demonstrat contrariul. Cel puţin ultima expoziţie pucioşească din ianuarie 2011, dacă nu cumva or mai fi fost şi altele mai înainte, nu a mai beneficiat de aportul artistic al Zidarilor) Din punct de vedere dogmatic, biserica oficiala a fost zdruncinata prin aprobarea pe care un episcop transilvanean a acordat-o miscarii. (Notă: Exprimarea este exagerată. B.O.R n-a fost zdruncinată de loc, ba a ieşit clarificată din această experienţă, după ce a avut răbdarea să cerceteze în amănunt dedesubturile sectei pucioşeşti. Arhiereul a recunoscut că s-a lăsat influenţat şi că a devenit victima propriei sale naivităţi şi a încrederii nechibzuite în toţi oamenii, retractând orice legături anterioare cu cei de la Pucioasa) Intre cele doua mari viziuni eschatologice, cea a millenium-ului si cea a apocalipsei ca Judecata de Apoi, productia artistica a lui Marian Zidaru poate fi calificata drept optimista, deci milenarista, cu o coloratie deloc intunecata.
In centrul simbolisticii sale se afla destinul Romaniei ca monarhie cereasca si ca pamint al celor alesi. (Notă: Influenţat de aspiraţiile aberante ale liderilor pucioşi, M.Z. a crezut cu naivitate şi în monarhia pământească, fiind convins multă vreme că revenirea regelui Mihai I pe tronul României va fi o realitate pe care o va trăi odată cu toţi românii) Din acest motiv, dincolo de nationalismul ideologic propriu-zis trebuie distinsa o sfera socio-psihologica mai profunda care isi gaseste expresia intr-o miscare nativista. […] Din punct de vedere estetic, miscarea artistica ilustrata de Marian Zidaru, de Victoria Zidaru si de un numar de discipoli este absolut pertinenta si de aceea m-a incitat la prezentul eseu de simptomatologie milenarista. (Notă: În final, criticul de artă Aurelia Mocanu se pliază din nou pe latura strict pozitivă a operei artistice a lui Marian Zidaru: din punct de vedere pur estetic, operei lui nu i se poate nega caracterul novator, avangardist, pentru arta românească, raportat la mesajul şi simptomatologia milenaristă pe care le promovează)
Desprinşi de tutela sufocantă a liderilor pucioşi, Marian Zidaru şi Victoria Zidaru se desfăşoară astăzi mai liber, mai creativ, transpunând în arta lor nostalgiile meditative cu care au rămas după mai mulţi ani de convieţuire cu ceilalţi adepţi de rând, oameni idealişti înşelaţi ca şi ei cu promisiuni sterile şi, uneori, afectaţi ca şi ei de pierderi ireparabile.
……………………
Estera Margareta
22 februarie 2011
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.