313. Şi uitarea este scrisă în legile pucioşeşti

Motto: Şi-am să te uit –

Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti…

(versuri din poezia „Trei lacrimi reci de călătoare” de Ion Minulescu)

Dacă uitarea „e scrisă în legile omeneşti”, ar fi de aşteptat  ca ea să nu fie scrisă şi în Legile Dumnezeieşti. Adică, măcar Dumnezeu să nu uite ceea ce El a zis sau a promis de-a lungul timpului. Biblia sugerează  că aşa este, iar Tradiţia Îl confirmă pe Dumnezeu că este Adevărul şi Atotştiutorul:

„Oare n-a dat Domnul sfinţilor ca să spună toate minunile Lui, care le-a întărit Domnul Atotştiutorul, ca să se întărească întru slava Lui toate?” (Is.Sir.42,22)

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan, 14,6)

Liderii pucioşi de la Noul Ierusalim propun un alt „Dumnezeu” care, deşi se străduieşte în tot ceea ce spune ca să-L copieze cât mai bine pe Dumnezeul biblic Cel adevărat, nu prea reuşeşte. Inconsecvente (uneori până la incoerenţă), instabile (uneori până la dezechilibru), originale (uneori până la erezie), textele „Dumnezeului” Pucios reproduc cu fidelitate gândirea, educaţia, mentalitatea, trăirile, clişeele verbale, angoasele şi slăbiciunile omeneşti ale aceleia care le-a creat (şi le-a atribuit apoi cu dărnicie acestui personaj de basm numit „Dumnezeul” Pucios): „proorociţa” pucioşilor aflată la cârma sectei. Printre toate slăbiciunile omeneşti prin care se face demascat acest fals „Dumnezeu” este şi uitarea.

„Dumnezeul” Pucios uită, uită cumplit, de la mână pân-la gură. Teorii simandicoase şi exclusiviste, prin care se face din rahat, bici, sunt uitate de „Dumnezeul” Pucios cu o nevinovăţie infantilă, după doar câteva zile, pentru ca după o oarecare vreme să nu mai revină niciodată la ele. Expresii care se pretindeau a fi revoluţionare sunt şi ele aruncate rapid la coşul uitării. Toată pledoaria pucioşească intitulată cu mândrie „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa este un nesfârşit amalgam de vorbe goale în care se amestecă de-a valma preţiozităţi cu banalităţi, patetisme cu platitudini, inovaţii cu notorietăţi, proorocii cu erezii, ş.a.m.d.

Prin anul 2001 liderii pucioşi făceau o pledoarie zgomotoasă şi exagerată (dar profund nefondată) pentru substituirea clasicei exprimări „iubirea de Dumnezeu” cu una care, credeau ei, este mai potrivită, mai corectă, mai sublimă şi mai convingătoare: „iubirea pentru Dumnezeu”. Iniţiativa schimbării nu era doar un simplu moft de moment, căci pledoaria pentru această inovaţie n-a fost făcută cu parcimonie, ba chiar dimpotrivă, ea se întindea atunci pe câteva pagini:

“Fericit este cel ce ştie să iubească acest cuvânt: iubirea pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. Când M-am apropiat de slăbănogul care aştepta lângă apa vindecării, l-am întrebat dacă voieşte să se vindece, şi el s-a plâns că n-are cine să-l ajute pentru vindecare. Nimeni nu se uita la el ca să-i facă bine. Nimeni, fiilor, nimeni. Şi dacă l-am ajutat Eu, el s-a aşezat în iubire pentru Mine şi M-a mărturisit după ce Eu i-am spus cine sunt, şi i-am spus să nu mai păcătuiască apoi, ca să nu-i fie iarăşi mai rău pentru păcat.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Iubirea pentru Dumnezeu era văzută de liderii pucioşi ca o modalitate practică şi ingenioasă de a stopa procesul necontenit de “păgubire” a lui Dumnezeu, căci – spuneau ei – toţi oamenii, începând de la Facere, n-au contenit în a-şi tot lua pentru ei iubire de la Dumnezeu fără să dea nimic în schimb şi  aşa s-a ajuns la nedorita situaţie în care “Dumnezeu” a sărăcit în iubire, pentru că i s-a tot luat din ea:

        “O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

 Pucioşii reproduc apoi acest concept, grija lor “pentru Dumnezeu”, extinzându-l de la iubire la vindecare, şi apoi la milostenie: nu mai este bună “vindecarea pentru om”, din care Dumnezeu nu câştigă nimic, ci e bună doar “vindecarea pentru Dumnezeu” ; nu mai este bună nici  “milostenia pentru om”, ci este bună doar milostenia pentru Dumnezeu:

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Mai mult, liderii pucioşi extind inovaţia până şi la modul în care se vine către Dumnezeu: creştinul “să nu mai vină la Dumnezeu”, ca până acum, ci să facă bine şi “să vină pentru Dumnezeu”. Adică, să nu vină cu  mâna goală la Pucioasa, acolo unde se află acum “Dumnezeu”, ci, după ce renunţă la tot (adică îşi abandonează familia, serviciul, şi apoi îşi vinde toată averea) vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, cei aleşi şi desemnaţi să fie “Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa”. Numai aşa  venirea la Dumnezeu  a omului nu se mai face în folosul omului, ci “pentru Dumnezeu” şi “în folosul lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, pucioşii au inventat sintagma  “venirea pentru Dumnezeu” în locul celei clasice: “venirea la Dumnezeu”pentru duce apoi până la identificare cele două concepte: “venirea pentru Dumnezeu” şi “iubirea pentru Dumnezeu”:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

 Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa pe de o parte atunci când liderii pucioşi  îşi exercită cu mult zel funcţia de cârmaci ai sectei şi pe de alta atunci când “poporul” pucios roboteşte de zor ca să dea o faţă aspectuoasă, comercială, tuturor acareturilor de la Pucioasa, şi aşa să-L mărturisească ei pe “Dumnezeul” lor în faţa lumii întregi, prin imaginea făţuită a lucrurilor făcute de mâna lor:

“O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Liderii pucioşi decretează că de acum încolo numai ei şi adepţii lor mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce “necredincioşii” rămân la stadiul depăşit în care trăiesc cu impresia că au iubire de Dumnezeu”,   în realitate ei având doar iubire de sine. Iubirea de Dumnezeu apare ca fiind un concept depăşit, care nu se va mai regăsi niciodată în Biserica Noul Ierusalim de acum încolo, căci pucioşii au făcut un salt calitativ ireversibil atunci când au cunoscut ce este iubirea pentru Dumnezeu:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Acum se poate face clar distincţia între limitele omeneşti pe care le are iubirea  de Dumnezeu, şi prerogativele cereşti pe care le are iubirea pentru Dumnezeu. În timp ce iubirea  de Dumnezeu îi aduce satisfacţii mărunte şi trecătoare doar celui care o trăieşte pe ea, iubirea pentru Dumnezeu rămâne o şansă şi un privilegiu exclusiv pentru acei simpatizanţi şi adepţi care îşi propun să meargă neabătut pe calea cea nouă deschisă de către liderii pucioşi cu „Cuvântul” lor:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la   06-05-2001)

După simpla teoretizare urmează şi descrierea modului în care poate fi pusă în practică iubirea pentru Dumnezeu. Aceasta se rezumă la echivalenţa dintre iubirea liderilor de către “poporul” pucios şi iubirea pentru Dumnezeu care tocmai a fost teoretizată de către aceiaşi lideri, auto-numiţi cu compătimire nedisimulată “copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa”:

“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Cum a evoluat însă în timp această inovaţie pentru care s-a făcut o atât de laborioasă susţinere mediatică? Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu?

După anul 2001 se înregistrează în textele pucioşeşti peste 100 de folosiri ale expresiei consacrate “iubirea de Dumnezeu”, în timp ce expresia “iubirea pentru Dumnezeu” a fost brusc uitată. În prezent reabilitarea expresiei “iubirea de Dumnezeu” este totală. Despre ea se spune că este o “taină” şi o “lucrare” care trebuie înţeleasă şi învăţată de către orice pucios practicant şi responsabil:

Iată, taină nouă îţi despecetluiesc în ziua aceasta de învăţătură, Eu, Păstorul tău şi Învăţătorul tău, căci dau acum să te învăţ să înţelegi lucrarea iubirii de Dumnezeu şi de tine însuţi şi de aproapele tău, fiule.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  13-2-2011)

Mai mult, iubirea de Dumnezeu este prezentată ca o contrapunere faţă de iubirea de sine, în timp ce în anul 2001 ea era prezentată ca fiind o expresie a iubirii de sine:

“Sunt oameni care au învăţat din cărţi voia lui Dumnezeu şi caută s-o împlinească pe ea din iubire de sine, nu din iubire de Dumnezeu, şi aceia se semeţesc apoi peste cei ce nu umblă în voile lui Dumnezeu, iar semeţia lor se face în ei păcat mai mare decât necunoştinţa în care stau cei păcătoşi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  13-2-2011)

Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  06-05-2001)

Această contradicţie între propriile afirmaţii nu este un accident pasager. Comentând pilda Vameşului şi a Fariseului, liderii pucioşi reafirmă faptul că numai cu iubirea de Dumnezeu se poate călca peste iubirea de sine:

“Fariseul din pilda pomenită azi a călcat peste iubirea de Dumnezeu, a călcat peste ea cu iubirea de sine şi s-a făcut vinovat faţă de iubire.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  13-2-2011)

Iubirea de Dumnezeu este acum revalorificată din greu de către liderii pucioşi, fiind prezentată ca singura cale pentru urcuşul spre cer:

“O, e greu urcuşul spre cer, e greu la toţi oamenii, fiindcă ei nu ştiu calea. Calea este iubirea, iubirea de Dumnezeu, toată pentru El ea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  13-2-2011)

În fine, cei care experimentează iubirea de Dumnezeu au şi oarece beneficii, deloc neglijabile, printre care la loc de cinste este “sfârşitul suferinţei”:

“Voiesc să-l slobozesc pe om de suferinţă. Iubirea de Dumnezeu cu toată fiinţa cea dinăuntru a omului, aceasta este sfârşitul suferinţei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,   la  13-2-2011)

Ne întrebăm atunci cam câtă iubire de Dumnezeu au în ei liderii pucioşi, îndată ce necontenit se plâng de neputinţe şi de suferinţe. Dar adepţii lor, câtă iubire de Dumnezeu au în ei, îndată ce lipsurile, neputinţele şi suferinţele lor se ţin lanţ? Doar dacă nu cumva afirmaţia anterioară a fost o minciună mobilizatoare, ca multe altele pe care le-au debitat sectanţii pucioşi de-a lungul anilor.

Unde a rămas “iubirea pentru Dumnezeu”, propovăduită cu atâta patos de către liderii pucioşi, în urmă cu zece ani? Prezentată atunci ca o “piatră filosofală”, iată că acum nu se mai vorbeşte nimic despre ea. Toată teoria sofisticată despre “iubirea pentru Dumnezeu” despre care se spunea atunci că se mai găseşte doar la pucioşi, pentru că “e floare rară”, s-a dovedit a fi altă minciună pucioşească. Doar dacă nu  cumva această “iubire” s-a stârpit între timp şi din gădinile pucioşeşti, de “rară” ce era.

……………………

Estera Margareta

16 februarie 2011

……………………