312. Cum încalcă pucioşii în mod flagrant Legea 8/1996

Liderii pucioşi dovedesc că ei sunt mai presus de lege atunci când, încercând să scape de orice cercetare sau analiză pe fond a scrierilor lor, elimină dreptul firesc şi legal al oricărui cetăţean de a-şi exprima public părerea personală faţă de năzbâtiile lor, citându-le în prealabil.

Într-adevăr, Legea 8/1996 prin Art.33, litera b) dă dreptul oricui să facă unele referiri la orice text care a fost făcut public în prealabil, (cităm) “prin utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului”.

Plini de imaginaţie şi de vervă posesivă, liderii pucioşi sustrag mai întâi în mod fraudulos dreptul “Autorului Dumnezeu” la propria Sa operă, declarând în mod unilateral că ei sunt de fapt “autorii” creaţiei literare intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”. Apoi, ca acţiunea lor uzurpatoare să mai fie şi eficientă, exploatează această calitate de “autori” şi se erijează imediat în “proprietari” ai “Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa” (despre care, în mod paradoxal, pretind în continuare că este tot al lui “Dumnezeu”, ca să-i confere credibilitatea de care au nevoie), pentru a se bucura de toate beneficiile care revin Proprietarului de drept (“Dumnezeul” Pucioasei) de pe urma acestei creaţii literare. În fine, pentru a se proteja de orice critici sau nemulţumiri, ei impun restricţii tuturor acelora care, dorind eventual să le  critice atitudinea şi metodele, ar putea face referiri concrete la textele respective. Asta în cazul în care admitem că respectivele predici intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” aparţin într-adevăr lui Dumnezeu. În caz că aceste predici pucioşeşti nu aparţin lui Dumnezeu, situaţia se schimbă radical: nu mai avem de-a face cu o substituire de Persoană, în vederea uzurpării unor drepturi care revin acelei Persoane, ci pur şi simplu cu o înşelătorie grosolană prin care liderii pucioşi pur şi simplu se substituie lui Dumnezeu.

Ca să-i sperie pe eventualii lor contestatari, ereticii pucioşi au conceput o ameninţare pe care au publicat-o pe situl lor oficial. Ea este concepută ca o colecţie de “condiţii de utilizare a sitului”, pline de bizarerii, caraghioslâcuri şi distorsionări ale legii.

Primul carghioslâc este chiar titlul ales, care pretinde nici mai mult, nici mai puţin, că (cităm): “Pentru utilizarea acestui site este necesar să citiţi şi să acceptaţi aceste Condiţii de utilizare în totalitate.”

Din capul locului trebuie clarificat faptul că însăşi accesarea sitului respectiv este o formă de utilizare, căreia nu i se pot impune nici un fel de condiţii, îndată ce situl este public. După aceea, citirea textelor şi eventual copierea lor, integrală sau în parte, sunt de asemenea nişte forme de utilizare cărora nu li se pot pune condiţii, îndată ce situl este public. Mărturisim că este greu de înţeles cum poate fi cineva silit să citească  şi să accepte „în totalitate” aceste condiţii (care sunt detaliate în continuarea titlului ales de pucioşi), ca o condiţie obligatorie, necesară şi prealabilă utilizării acestui site, când oricine poate accesa, copia şi folosi cum crede de cuviinţă materialele scrise şi publicate pe acest site, în mod simplu şi direct, fără a se simţi obligat de a citi altceva în prealabil şi fără ca cineva să se sesizeze măcar că el a accesat acest site. Dacă liderii pucioşi ar fi impus o condiţie tehnică, restrictivă, prin care să nu se poată trece la pasul următor (respectiv, de citire sau de copiere a textelor de pe site), atunci condiţiile respective ar fi putut fi anunţate ca necesare. Altminteri, nimeni nu poate fi constrâns să nu acceseze un site odată ce a fost făcut public. Desigur că dacă se pune problema valorificării acestor texte, prin diseminarea lor neautorizată, atunci situaţia se schimbă, în sensul că apare necesitatea protejării anumitor drepturi pe care le are autorul şi respectiv proprietarul lor. Or, aici am văzut că liderii pucioşi sunt pe un tren alunecos, fiind suspectaţi deja de fraudare de identitate şi abuz de proprietate.

        În continuare, liderii pucioşi trec la definirea condiţiilor de utilizare. Primul paragraf, intitulat  „Definire condiţii de utilizare” stabileşte fără echivoc că site-ul oficial al sectei Noul Ierusalim de la Pucioasa” este (cităm) „proprietatea Fundaţiei Sfânta Virginia-Cetatea Sfântă Noul Ierusalim”. Prin această definiţie ei încearcă să sugereze că tot ceea ce este şi va fi publicat în acest site trece în mod automat în „proprietatea Fundaţiei Sfânta Virginia”, pentru a putea apoi să se poată extinde dreptul de proprietate şi asupra textelor intitulate „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Aici ar mai trebui lămurit un lucru: ce este şi ce vrea această „Fundaţie”. Această „Fundaţie” fantomatică apare târziu, după tulburările doctrinare şi tensiunile dintre secta pucioşilor şi B.O.R. de prin anii ´91-´93, încercând să funcţioneze ca un paravan sub care să se dea o aparenţă de legitimitate unei mai tinere comunităţi religioase pseudo-ortodoxe pe care nu voia s-o recunoască nimeni ca succesoare de drept a bătrânei biserici tradiţionale (B.O.R.). Numele de „Fundaţie” este o alternativă academică pentru varianta populară „temelie”, pe care liderii pucioşi o foloseau iniţial pentra a declara că la ei s-a întemeiat în anul 1995 „Cetatea Sfântă Noul Ierusalim”, într-o perioadă în care sectanţii pucioşi încă mai credeau şi sperau că regele Mihai I va reinstaura monarhia în România:

“Iar aceasta, însemnată azi, este fântâna trâmbiţei lui Dumnezeu Verginica, fântâna Sfânta Virginia, că eu m-am înscris în vreme şi m-am pus temelie la vremea cea cerească, şi această înscriere pentru vreme nouă se numeşte Fundaţia Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, iar această fântână este semnul de pecetluire a temeliei cea nouă, şi pe această piatră de temelie se va zidi România cea care vine de la Dumnezeu. Amin, amin, amin. […] Binecuvântată să-ţi fie temelia ta, şi pe ea vom zidi pe România. Vom zidi o cetate frumoasă, care va străjui peste România, şi vom zidi apoi o Românie cerească pe pământul ei, şi toate neamurile vor aduce prinoase Domnului, Care-Şi are sălaş în România, şi glas ceresc peste pământul ei. Fiilor, fiilor, iată, tată, temelia. Şi să scrieţi pe această piatră numele trâmbiţei Mele Verginica. Şase zile aţi lucrat, şi iată, a şaptea zi Eu şi cu cerul Meu Mă odihnesc în voi, Mă odihnesc de această lucrare, de această temelie lucrată. […] Binecuvântată să fie temelia aceasta, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin, amin, amin. Binecuvântat să fie unsul lui Dumnezeu, Mihail cel numit de Dumnezeu peste România […] Binecuvântată să fie temelia cea curată, şi se va numi: Temelia Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  2-7-1995)

La scurt timp, la intrarea în curtea “Cetăţii” a fost plantată o troiţă pe care s-a înscris evenimentul, pentru aducerea lui la cunoştinţa publică a trecătorilor:

“Se binecuvintează şi se sfinţeşte crucea cea de la intrarea în grădină, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Şi va fi scris pe piatra aceea: Fundaţia Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, şi poporul Meu se va zidi pe această piatră vie, şi va fi viu poporul Meu şi bun pentru zidire.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  22-10-1995)

Nici sub umbrela numită „Fundaţie”, secta de la Pucioasa nu s-a prea făcut cunoscută în lumea religioasă decât prin organizarea a câteva „festivale creştineşti”, iniţiativă care a sucombat odată cu pierderea interesului şi a sprijinului financiar substanţial pe care secta le primea de la familia de artişti Marian şi Victoria Zidaru. Primul preşedinte al „Fundaţiei” a fost însuşi Marian Zidaru, care a fost însă doar „preşedinte onorific”, îndată ce liderii pucioşi nu i-au dat nici o atribuţie concretă în acest sens, păstrând doar pentru ei frâiele puterii. Dar, după ce Zidarii s-au dezis public de manevrele oculte ale liderilor pucioşi, la cârma Fundaţiei a ajuns tânărul aventurier Nicu Popp, unul dintre sfetnicii de taină ai liderilor pucioşi, omul de paie pe care aceştia îl manevrează din umbră ca pe o marionetă.

        În continuare, acelaşi paragraf stabileşte ritos că (cităm) „Orice persoană care accesează acest site va trebui să citească această pagină prezentată în continuare înainte de accesarea site-ului şi va trebui să accepte condiţiile de exploatare a site-ului fără alte limitări sau rezerve”. Acest lucru este absurd, pentru că înainte de a accesa orice site, nu poţi citi nimic de pe acest site; deci nici condiţiile pucioşilor, anunţate într-o notă de subsol în prima pagină şi plasate apoi undeva într-o altă pagină, nu pot fi citite aşa cum  pretind pucioşii: „înainte de a accesa site-ul”. Mai mult decât atât, ca principiu este greu de crezut că poţi obliga vreo persoană care accesează un anumit site să citească paginile acelui site neapărat într-o ordine prestabilită de către administratorul site-ului. Mai degrabă, fiecare va citi ceea ce îl interesează mai întâi, iar ceea ce nu-l interesează, nu va mai citi deloc.

Urmează o proclamaţie absolut inutilă şi ridicolă: „Fundaţia Sfânta Virginia îşi rezervă dreptul de a schimba, de a corecta, de a modifica, de a adăuga şi/sau retrage în parte sau în întregime Condiţiile de utilizare”. Nu numai că aceasta este o problemă care priveşte exclusiv această „Fundaţie”, deci nu mai era necesar a fi comunicată şi altora, dar nici măcar nu era necesară o asemenea „rezervare”, îndată ce nimeni nu-i poate opri să facă ce vor în site-ul lor.

Paragraful întâi al „Condiţiilor de utilizare” se încheie cu o altă declaraţie absurdă: „Utilizatorul confirmă că a citit şi a acceptat aceste Condiţii de utilizare în totalitate”. Unde a confirmat vreun utilizator aşa ceva? Unde ar trebui el să confirme acest lucru, şi cine îl poate convinge sau obliga să facă acest lucru? Liderii pucioşi dovedesc încă odată că ei nu trăiesc cu picioarele pe pământ, ci îşi construiesc zi de zi o trăire imaginară, un teatru al absurdului în care îşi rezervă şi îşi atribuie fiecăruia câte un rol.

Paragraful al doilea este intitulat „Cadrul legislativ (nelimitativ)” şi constă într-o înşiruire de directive şi legi pe care liderii pucioşi le enumeră pentru a-i impresiona şi eventual speria pe cei care vor îndrăzni vreodată să-i conteste, demontând una câte una inepţiile şi ereziile debitate în predicile pucioşeşti. Obiectivul lor este limpede: împiedicarea sub orice formă de a se prelua porţiuni din aceste predici, care să fie mai întâi citate şi apoi demonstrate ca fiind în contradicţie cu Sfintele Scripturi sau chiar cu propriile lor scrieri anterioare. În acest mod ei încearcă să stopeze orice demonstrare exemplificată, din partea oricui, a faptului că textele pucioşeşti sunt eretice, inepte sau inconsistente. Faptul că ei adaugă în paranteză cuvântul „nelimitativ” arată că pucioşii sunt gata să fabrice şi alte directive sau legi, propriile lor legi, în cazul în care cele enumerate de ei nu vor fi de ajuns. Deocamdată să reţinem că lista pe care o propun liderii pucioşi cuprinde: Legea nr. 8/1996,  Legea nr. 146/24.07.1997; Legea nr. 285/23.06.2004; Ordonanţa de Urgenţă nr. 123/01.09.2005;  Ordonanţa de Urgenţă nr. 190/21.11.2005;  Legea nr. 329/14.07.2006;  WIPO Copyright Treaty (1996);  Digital Millennium Copyright Act (1998); Directive 2001/29/EC (22 May 2001); Trade-Related Aspect of Intellectual Property Rights ( 1994). După o asemenea enumerare, e de presupus că nimeni nu va mai îndrăzni să se lege de textele publicate de ei, lăsându-i în plata Domnului, ceea ce şi lor pare-se că le convine de minune.

Paragraful al treilea este intitulat „Drepturi de autor”. Deşi pucioşii afirmă sistematic că Autorul textelor publicate de ei este Dumnezeu, ei se erijează în titulari ai dreptului de autor şi au pretenţia să beneficieze integral de aceste drepturi de autor. Una dintre legile invocate de ei (Legea nr. 8/1996) specifică în mod limpede că autorul este cel care a creat opera (în cazul de faţă, Dumnezeu) :

Art.3 (1) Este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.

Aceeaşi lege mai face referire şi la o eventuală transferare a drepturilor de autor, care nu se poate face însă oricum:

Art.3 (3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite in conditiile legii.

În acest sens, o eventuală transmitere către “Fundaţia” pucioşilor a calităţii de autor are două consecinţe:

-  ea ar trebui să se regăsească într-un document oficial, care să confirme legalitatea acestei operaţii de transmitere a dreptului de autor. Or, pucioşii nu au prezentat până în prezent un asemenea document, care să dovedească faptul că spusele lor sunt adevărate, în sensul că ar fi dobândit în scris de la Dumnezeu calitatea de autor, cea care le-ar conferi drepturile reclamate;

-  convingerea credincioşilor creştini că autorul textelor pucioşeşti este Însuşi Dumnezeu ar fi puternic şubrezită, îndată ce însăşi calitatea de autor al textelor intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu” poate face obiectul unei asemenea tranzacţii.

Pe de altă parte, nu numai calitatea de autor, dar şi drepturile patrimoniale sunt reglementate de aceeaşi lege:

Art. 39.(1) Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale.

Nici această eventuală cedare de drepturi patrimoniale nu poate fi dovedită de către liderii pucioşi, îndată ce ei nu au dovedit existenţa unui asemenea “contract de cesiune între Dumnezeu şi Fundaţia Sfânta Virginia”. Înseamnă că “Dumnezeul” Pucios rămâne pe mai departe beneficiarul de drepturi patrimoniale care rezultă din publicarea cuvântărilor Sale.

În fine, nici contractul de cesiune nu se face la întâmplare. Dacă ar exista un asemenea contract, “Dumnezeul” Pucios nu ar trebui văduvit de o anumită remuneraţie corespunzătoare exploatării şi întinderii cesiunii respective; în caz contrar, El ar avea dreptul chiar să anuleze contractul cu “Fundaţia” Pucioşilor:

Art. 41.(1) Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie sa prevada drepturile patrimoniale transmise, modalitatile de exploatare, durata si intinderea cesiunii, precum si remuneratia titularului dreptului de autor. Absenta oricareia dintre aceste prevederi da dreptul partii interesate de a cere anularea contractului.
În fine, activităţile viitoare nu pot fi cesionate:

Art. 41. (2) Cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovita de nulitate absoluta.

Din acest motiv, tot ce apare scris după anul 2009 oricum nu mai poate face obiectul vreunei concesionări, deci pucioşii nu pot ridica pretenţii pentru valorificarea acestor texte, întrucât ei singuri declară că activitatea literară asupra căreia membrii “Fundaţiei” ridică pretenţii se opreşte în anul 2009 (cităm) : “Membrii Fundaţiei Sfânta Virginia susţin că toate Cuvintele din secţiunea Cuvântul lui Dumnezeu sunt Cuvinte transmise de Dumnezeu, primite şi culese de poporul creştin-ortodox în perioada 1955-1994 şi de cei stătători ai Mănăstirii Noul Ierusalim, Pucioasa, în perioada 1990-2009.”

Pucioşii însă iau cu nonşalanţă toate textele intitulate „cuvinte ale lui Dumnezeu” , le articulează grafic cu imagini şi comentarii, le arhivează, le transpun pe suport informatic (pe site) şi apoi reclamă atât proprietatea cât şi drepturile de autor, în numele aşa-zisei „Fundaţii”: „Întregul conţinut al acestui site (imagini, texte, grafică simboluri, elemente de grafică web, scripturi, bază de date de la secţiunea Arhivă, programe şi alte date) este proprietatea Fundaţiei Sfânta Virginia - Cetatea Sfântă Noul Ierusalim şi este apărat de legea pentru protecţia drepturilor de autor.”

Urmează încă o interdicţie absurdă: „ Fundaţia Sfânta Virginia nu permite folosirea oricăror elemente enumerate mai sus fără obţinerea unui acord prealabil de la reprezentanţii Fundaţiei, deţinătorii de drept ai textelor acestui site.”  

În ce sens nu permite ceea ce nu poate interzice? Următorul paragraf încearcă să expliciteze: „Conţinutul site-ului www.noul-ierusalim.ro nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice formă, incluzând forma electronică, fără permisiunea anterioară scrisă a reprezentanţilor Fundaţiei Sfânta Virginia.”

Rămâne de văzut cum poate fi împiedicat cineva să copieze un text care a fost deja făcut public pe internet, doar prin declaraţia solemnă că altcineva (cică, „reprezentanţii Fundaţiei Sfânta Virginia” – dar nu se spune concret cine sunt aceştia) nu-i permit acelui cineva copierea respectivului text, pe motivul invocat în continuare că acel cineva „nu poate copia conţinutul...etc, etc” . Păi dacă tot nu poate copia textul, de ce mai apare interdicţia de a-l copia? Are sens să interzici cuiva să facă ceva ce el nu poate face, pentru că nu poate fi făcut?

Următoarea categorie de interdicţii este intitulată „Utilizare improprie şi răspunderi”.  Aici se pretinde că (cităm): „ Tot ceea ce ţine de acest site este oferit ca atare atât timp cât este disponibil şi fără o altă garanţie.” De aici rezultă că, în momentul când site-ul devine indisponibil, sau capătă oarece garanţii, tot ceea ce ţine de acest site va fi oferit în cu totul alte condiţii.

În fine, cea mai radicală poziţie a pucioşilor constă în distorsionarea vădită a legii, pentru a impune o protecţie absolută faţă de orice critică, reproş sau dezvăluire incomodă la adresa sectei pucioşeşti. În acest sens, pucioşii anulează dreptul oricărui cetăţean de a folosi citate pentru a face comentarii sau critici (cu condiţia de a specifica titlul operei citate şi autorul), drept specificat ca atare prin lege:

Art. 33. (1) Sunt permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, urmatoarele utilizari ale unei opere aduse anterior la cunostinta publica, cu conditia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de exploatare:
[…]

b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului;

Liderii pucioşi interzic în totalitate acest drept conferit prin lege de a putea folosi scurte citate fără consimţământul autorului, considerând că dacă nu există (cităm)  „permisiunea scrisă a Fundaţiei Sfânta Virginia” orice „extragere de text” este considerată ilegală, deci interzisă. În acest sens, poziţia liderilor pucioşi este categorică:

„ Vă informăm că poziţia noastră faţă de art. 33 alin. (1) lit. b) din actul normativ mai sus menţionat este că orice extragere de text fără permisiunea scrisă a Fundaţiei Sfânta Virginia din secţiunea Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent de motiv sau de mărimea textului, va fi considerat, conform condiţiei prevăzute în art. 33 alin. (1), ca fiind împotriva bunelor uzanţe, contravine exploatării normale a acestui site şi prejudiciază Fundaţia Sfânta Virginia şi membrii acestei Fundaţii.”

Acest exemplu viu ilustrează paradoxul pucioşesc prin care se poate încălca o lege făcându-se referire cu nonşalanţă... chiar la aceeaşi lege.

……………………
Estera Margareta
15 februarie 2011
……………………