306. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-1-2011

 

Liderii pucioşi confirmă încă odată că ei nu recunosc dogma ortodoxă care spune că Duhul Sfânt este o Persoană. Ei prelucrează o afirmaţie de-a lor anterioară (“Duhul este o lucrare”) în intenţia de a o preciza acum “mai bine”, arătând ce fel de “lucrare” este. Mai întâi se spune la modul general că “Duhul Sfânt Mângâietorul” este rostit la Pucioasa, sugerându-se astfel că Duhul este o lucrare a unei alte Persoane, a Cuvântului care rosteşte şi este rostit , căci tot ei afirmă despre Cuvânt că acesta este numele de la sfârşitul veacurilor al Domnului, al Persoanei lui Iisus Hristos. Apoi se dau cărţile pe faţă: Duhul Sfânt este impersonal, căci El este o putere care se rosteşte, este o putere de cuvânt, este puterea cu care lucrează glasul lui Iisus Hristos pe pământ:

“Îmi slobozesc glasul şi rostesc pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi Îl aşez peste ape şi zic: Se binecuvintează apa de Bobotează cu puterea şi cu lucrarea Duhului Sfânt, şi se sfinţeşte ea cu această putere de cuvânt. Amin. Se binecuvintează credinţa şi dragostea ta, popor venit la izvor, şi se sfinţesc ele cu această putere de cuvânt, cu Duhul Sfânt Mângâietorul, fiule!” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

De altfel, pucioşii mai aduc un argument: chiar şi porumbelul care a apărut la botezul lui Iisus în apa Iordanului nu simboliza Persoana Duhului Sfânt, ci lucrarea prin cuvânt a lui Ioan, făcută cu puterea numită Duhul Sfânt. Ei pretind că nu Persoana Duhului, ci însuşi botezul lui Ioan s-a aşezat în chip de porumbel pe capul lui Iisus:

“[…] poporul Meu, să trăieşti tu fiorul zilei de Bobotează a Mea în Iordan, când Ioan M-a atins pe creştet şi a rostit botezul Meu, care s-a aşezat apoi peste Mine în chipul porumbelului, căci prin botezul cu apă a venit botezul cu Duhul Sfânt apoi […]”  (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

Dacă vor avea veghe mare, pucioşii vor primi peste ei lucrarea de cuvânt a Duhului, care-i va face şi pe ei lucrători, căci îi va hrăni cu cuvântul, care este Duhul Sfânt Mângâietorul. Din nou vedem că Duhul nu este considerat a fi o Persoană, ci o “lucrare de cuvânt pucios”, un duh de Bobotează, hrană de cuvânt lucrător în ei, căci duhul se transformă în hrană duhovnicească de cuvânt pentru pucioşi:

“O, trebuie veghe mare, pentru ca să vă facă Duhul Sfânt lucrători, fiilor hrăniţi cu Duhul Sfânt Mângâietorul. […]Naşul Meu de botez aşteaptă cu Mine în porţi ca să intrăm în carte şi să hrănim cu duh de Bobotează pe poporul cuvântului Meu şi pe tot omul care aude glasul Meu şi al sfinţilor Mei prin acest izvor de cuvânt.” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

O formulă copiată de pucioşi după salutul de încheiere folosit de Pavel către Corinteni (2 Cor. 13,13)  este trunchiată, astfel încât dintre din cele trei Persoane ale lui Dumnezeu să apară aici doar două: Tatăl şi Fiul. Dragostea care se revarsă din Fiinţa lui Dumnezeu peste oameni este adusă aici numai de aceste două Persoane: Tatăl şi Fiul. Oare Duhul nu aduce şi El dragoste? Din formula de salut a dispărut sintagma “…şi împărtăşirea Sfântului Duh…”, care ar fi arătat că Duhul este o Persoană care împărtăşeşte şi Ea aceleaşi sentimente cu celelalte două Persoane ale Dumnezeirii:

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui şi a Tatălui Lui să fie cu voi şi să vă deschidă ochii ca să vedeţi lumina şi să mergeţi pe calea ei. Amin. ” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

*

Liderii pucioşi persistă într-o inconsecvenţă mai veche, referitoare la încercarea lor de a stabili o ierarhizare temporală a celor trei virtuţi teologice. Ei afirmă acum că mai întâi trebuie să sporească virtutea credinţei în om, pentru ca, apoi, din ea să poată spori şi dragostea:

“Dau glas peste tine şi te rog, înmulţeşte în tine credinţa, fiule, iar ea va înmulţi dragostea ta şi faptele acestora, ale credinţei şi ale dragostei […]”  (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

Despre nădejde ei spun tot acum că se naşte din credinţă, iar amândouă acestea provin din dragoste, căci sunt cuprinse în ea:

“O, fiilor, nădejdea se naşte din credinţă şi din lucrarea harului Duhului Sfânt în om, iar acestea două sunt cuprinse în dragoste în omul în care pot acestea.”  (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

Cu doi ani în urmă tot ei propuneau o cu totul  altă ierarhizare temporală, susţinând că întâi se învaţă şi se înmulţeşte dragostea în om, şi apoi din ea creşte credinţa ; şi tot din dragoste apare mai apoi şi nădejdea:

“Voi, cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt, veniţi, tată, veniţi mereu, veniţi şi învăţaţi iubirea cea pentru Mine, din care creşte credinţa în voi, şi apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioşi, căci iubirea este cea care poate. “  (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 3 mai 2009”)

Câteva luni mai târziu, ordinea lor era complet bulversată. Acum se afirma că din credinţă răsare nădejdea, în timp ce dragostea răsare din amândouă virtuţile (credinţă şi nădejde), căci dragostea este fructul lor:

“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 august 2009”)

Această paradigmă n-a rezistat decât o săptămână, după care liderii pucioşi au lansat o alta, substanţial diferită: din nădejde se naşte credinţa, iar amândouă zidesc dragostea:

“…căci dacă nădejdea rămâne ea naşte credinţă, şi amândouă se fac şi una pe alta se zidesc dragoste în om…” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 28 august 2009”)

*

Liderii pucioşi înjghebează la repezeală o comedie plină de suspans, dar şi de inconsecvenţe crase, pentru a-şi netezi cât de cât imaginea mototolită de ultimele dezvăluiri făcute pe net de către dezertorii din “raiul pucios”:

“O, aş sta în sfat mult cu poporul în ziua aceasta a Ta şi a mea, dar nu este putere în porţi, o, Doamne, că bat furtuni spre ele. În fiecare zi este de luptat şi de îndurat, căci diavolul nu stă din lucrarea sa cea rea asupra lucrării Tale de cuvânt pe pământ. De câte ori eşti lovit peste obraz Te vezi silit să întorci şi celălalt obraz, căci loviturile vin mereu peste faţa Ta şi peste puterea cea pentru Tine a purtătorilor Tăi. Eşti defăimat şi eşti hulit în fiecare zi din pricina celor ce n-au mai avut iubire şi răbdare şi ascultare pe calea Ta. Eşti îndurerat, Doamne. Vrăjmaşul face haz de Tine în fiecare zi. Îi văd adesea făcând haz de cuvântul Tău pe cei cărora nu le convine de el, dar cine-i ia în seamă? Nici diavolul nu-i ia în seamă, căci diavolul se teme de Tine şi de lucrarea Ta de azi şi plânge zbuciumat căci vede răsplata cea pregătită lui, şi se luptă zadarnic, dar se luptă, căci duhul trufiei este duhul lui, iar acest păcat nu stă din lucru atâta timp cât mai este de luptat de o parte şi de alta a luptei. O, pocăiţi-vă, voi, cei îndărătnici! Voi, care folosiţi două limbi ca să puteţi instiga şi intriga inimi contra inimi din pricina îngâmfării din voi şi al dorului de sine în voi! Pocăiţi-vă înaintea Domnului şi biruiţi-l pe diavolul, care vă are la mână cu păcatul dezbinării şi al urii, dar nu-L biruiţi pe Domnul!”  (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

Personajele comediei sunt aşadar:

1.- liderii pucioşi,  denumiţi conspirativ “porţi” ale Cuvântului Pucios şi “purtători ai Cuvântului”;

2.- diavolul în persoană;

3.- dezertorii pucioşi, care au fugit de la Noul Ierusalim şi s-au aciuat “în lume”;

4.- duhul care poartă numele de “Dumnezeul” Pucios;

5.- duhul care poartă numele de “Ioan Botezătorul” Pucios.

Dar scenariul, în ce constă el? Fiecare personaj are rolul său:

1. Liderii pucioşi sunt personajul principal. Denumiţi “porţi ale Cuvântului” Pucios, despre ei se spune că “sunt lipsiţi de puteri”. În alte ocazii se spunea că lipsa lor de puteri este din cauza poverii Cuvântului, care apasă peste ei excesiv de mult. Acum se pretinde altceva: că lipsa lor de puteri este un fel de deznădejde datorată, acelor “defăimători” care i-au  demascat în faţa lumii întregi ca pe nişte impostori periculoşi, acuzându-i făţiş de incorectitudine, de fariseism, şi mai ales de faptul că au frânt multe destine ale unor oameni simpli şi cumsecade. Şi culmea este că “defăimătorii” nu se opresc, ci îi demască în continuare, lucru care-i face să turbeze. Se consideră “defăimaţi şi huliţi”, căci nu au curajul să recunoască acolo unde au greşit. Se plâng de dezbinarea tot mai acută din sânul sectei, care vine de la “defăimători”; dar cei care au fugit de ei îi acuză la unison tocmai pe ei, numindu-i pe ei “cauza cauzelor dezbinării”.

2. Diavolul este un personaj tare controversat în această piesă. Pe de o parte, se psune că el este cauza dezbinărilor din sânul sectei şi a “defăimării”,  căci (cităm) “diavolul nu stă din lucrarea sa cea rea” asupra lucrării “Dumnezeului” Pucios. El lucrează prin “defăimători”, adică prin dezertorii de la Pucioasa, care acum s-au întors cu 180 de grade şi dezvăluie toate dedesubturile incomode pe care le ştiu. Dezertorii îi “defaimă” şi îi “hulesc” pe liderii pucioşi în fiecare zi, nerecunoscându-le stirpea lor sfântă şi darul “proorociei”. Ei fac haz de liderii pucioşi în fiecare zi, dezbrăcându-i de simulacrul lor de sfinţenie şi arătând lumii întregi că “proorocul de la Pucioasa” este regele gol. Şi aici intervine paradoxul. Liderii pucioşi se cocoşesc, arătând că nu le pasă, căci lucrarea “defăimătorilor” lor este găunoasă. Cine-i bagă pe ei în seamă? Nimeni! Şi apoi liderii pucioşi plusează, cu riscul de a deveni caraghioşi: “Nici diavolul nu-i bagă în seamă!” Adică, cel care “nu stă din lucrarea sa cea rea”, cel care-i îndeamnă pe dezertori la defăimare, nu-i bagă în seamă, să vadă cât de eficace e defăimarea lor! Ca apoi să revină şi să spună că, deşi nu-i bagă în seamă, totuşi el se luptă, plânge zbuciumat şi se luptă, şi “îi are la mână cu defăimarea lor, cu păcatul dezbinării şi al urii”!! Şi iată, aici e alt paradox: diavolul, cel ce face haz în fiecare zi de liderii pucioşi şi de Dumnezeul lor, plânge zbuciumat! Încât te întrebi dacă: ori diavolul e întreg la minte, ca să facă haz în fiecare zi în care plânge zbuciumat, ori cei care i-au scris rolul în această comedie nu sunt ei prea întregi la minte.

3.  Dezertorii pucioşi au fugit de la Pucioasa pentru că nu mai puteau suporta minciuna şi nedreptăţile, dar mai ales sentimentul că sunt pe cale să-L înşele pe Dumnezeu. De aceea ei au considerat natural şi moral faptul de a demasca adevărata stare de lucruri de la “Noul  Ierusalim” - Pucioasa, ca să nu se mai “prăjească” şi alţi fraieri, aşa cum au păţit ei. Demascarea este însă văzută de liderii pucioşi ca “defăimare”, căci le zdruncină serios poziţia de lideri autocraţi şi nimbul de “aleşi ai lui Dumnezeu”, pe care ei s-au căznit ani în şir ca să şi-l construiască şi să-l consolideze. Demersul lor de a-i trezi la realitate şi pe cei care încă stau sub jugul sclaviei moderne de la Pucioasa este cotată de liderii pucioşi drept vorbire în “două limbi, ca să poată instiga şi intriga inimi contra inimi”, căci ei se simt ameninţaţi să piardă şi puţina simpatie pe care o mai au în rândul adepţilor lor.

4. Duhul care poartă numele de “Dumnezeul” Pucios este reprezentat prin “cuvântul de la Pucioasa”, cuvânt fabricat de regizorul Mihaela şi recitat la scenă deschisă de actorul Nicuşor. Acest duh îi inspiră pe cei doi şi le dă sentimentul că nu de la ei vorbesc, ci “de la Domnul”. El le dă daruri celor care vin la “izvor”, adică la cartierul general al sectei de la Pucioasa:

“Eu, Domnul Iisus Hristos, îi cuprind pe toţi cei adunaţi la izvor […] Vă dau daruri, tată. Ce daruri vă dau Eu vouă? Duhuri vă dau. Duh de căinţă, duh de umilinţă, duh de răbdare, duh de credinţă vă dau, căci credinţa vine după multă lucrare de duh, şi toate acestea într-un singur duh lucrate, Duhul Sfânt Mângâietorul şi darurile Lui. Amin.” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

Darurile sunt duhuri, după chipul şi asemănarea celui care le dă pe ele pucioşilor şi pe care el le dirijează după caz, aşa încât fiecare adept al pucioşismului primeşte un duh după cerinţele şi înclinaţiile naturale ale fiecăruia:

- unii primesc duhuri de căinţă, ca să fie copleşiţi de sentimentul vinovăţiei şi să se considere întru totul nemerituoşi, astfel încât să renunţe la orice eventuală pretenţie;

- unii primesc duhuri de umilinţă, ca să se considere nevrednici de a aspira vreodată la vreo demnitate omenească, rămânând la dispoziţia discreţionară a liderilor pucioşi, care-i pot repartiza la orice lucrare, fie ea nepotrivită nesănătoasă sau umilitoare, fără a mai putea ridica obiecţii de incompatibilitate;

- unii primesc duhuri de răbdare, ca să rabde toate nedreptăţile şi ordinele discordante care vin de la liderii pucioşi, care azi spun una şi mâine alta, încât îi zăpăcesc pe bieţii adepţi de nu mai ştiu ce să facă pentru a-i mulţumi pe cei doi veşnic nemulţumiţi;

- unii primesc duhuri de credinţă, ca să-şi inhibe nedumeririle pe care le au în faţa inconsecvenţelor şi minciunilor pe care le văd în jurul lor şi să accepte şi să creadă fără a cerceta că tot ceea ce vine de la Mihaela sau de la Nicuşor, bun sau rău, consecvent sau inconsecvent, sublim sau absurd, vine de fapt de la Dumnezeu; să creadă că secta de la “Noul Ierusalim” este adevărata şi singura biserică ortodoxă de pe lume; să creadă că la Pucioasa s-a lansat o nouă Evanghelie, alcătuită din colecţia de predici intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”; să creadă că preoţia din bisericile tradiţionale este compromisă, fiind înlocuită cu o preoţie nouă, zisă “după rânduiala lui Melchisedec, pe care o posedă (fără hirotonie) numai câteva persoane harismatice de la Noul Ierusalim; să creadă că Noul Ierusalim este mânăstire, deşi comunitatea de acolo nu are nici stareţ, nici călugări sau călugăriţe tunse în monahism, nici veşminte monahale, nici ascultare canonică de episcopul locului;  şi multe, multe altele să creadă, după cum îi învaţă liderii pucioşi pe adepţii lor.

5. Duhul care poartă numele de “Ioan Botezătorul” este cel care dă culoare şi animă pantomima de la Pucioasa. “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa nu este aşadar “numai al lui Dumnezeu” îndată ce nenumărate duhuri se întrec să ia şi ele cuvântul şi să vorbească din dreptul sfinţilor şi ai îngerilor, ca să anime atmosfera umbrelor de la “Noul Ierusalim”, dând o aură democratică întregii scamatorii pucioşeşti, în care toate duhurile au ceva de spus. Acest duh dă directive (inclusiv duhului care pretinde că este “Domnul”) şi coordonează lucrarea celorlalte duhuri de peste liderii pucioşi, ca să-i întărească “în porţi”:

“O, să ne întărim în porţi, Doamne, ca să putem lucra.” (Citat din predica supranumită“Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim - Pucioasa din 19 ianuarie 2011”)

De unde se vede neputinţa acestor duhuri: fără liderii pucioşi, slujitorii lor de pe pământ care le deschid larg porţile ca să poată să intre şi să se încuibeze în sufletele oamenilor, ele sunt slabe şi nimic nu pot lucra.

……………………

Anca Estera Margareta

2 februarie 2011

……………………