304. Încă un adept al “Noului Ierusalim” a părăsit secta pucioasă şi a ales libertatea

 

Hemoragia sectei pucioase de la Noul Ierusalim ia proporţii, ameninţând să devină letală. Un alt adept a ales calea libertăţii, dezertând din “raiul pucios” şi întorcându-se “în lume”. Este vorba de Marian Şerban, fiul lui Spiridon Şerban, care la rândul lui este(încă) unul dintre cei mai marcanţi membri ai sectei. Spiridon Şerban făcea parte din aşa-zisa “troiţă sfântă”, desemnată de Mihaela să fie elita preoţimii  mondiale, care instaurează “preoţia după rânduiala lui Melchisedec” pe pământ.

Marian Şerban a fost un copil chinuit. Deşi era un băiat dezgheţat din fire, de mic a fost încolonat în regimul cazon dela Glodeni-Pucioasa, interzicându-i-se pe rând instrucţia elementară şi apoi cea superioară, deşi era un copil dornic să cunoască, să ştie şi să înveţe. La scurt timp de la venirea la Pucioasa a familiei Şerban, compusă din tată (Spiridon), mamă (Ioana), fiu (Marian) şi fiică (Nuţica), a avut loc un adevărat cutremur în viaţa lor: lidera sectei pucioase (Mihaela Tărcuţă) le-a dezmembrat familia, aruncându-le pe mamă şi pe fiică în comuna Valea Lungă (unde le-a stabilit domiciliu forţat la o creştină pucioasă pe nume  Mariana), şi păstrându-i la “mănăstire” doar pe Spiridon şi pe fiul său, Marian. Când i-a venit vremea lui Marian ca să facă serviciul militar, liderii pucioşi au manipulat autorităţile ca să-l declare în fals “inapt pentru serviciul militar”. În continuare, Marian a fost mereu tratat cu asprime, adesea cu brutalitate, ca a cincea roată la căruţă, fiind ţinta batjocurii celor “mari” şi în special a Mihaelei, care nu pierdea niciodată ocazia să-l ironizeze şi să-l dispreţuiască, poreclindu-l “Mormăilă”. Este adevărat că Marian era încăpăţânat, nu se lăsa uşor de manipulat şi nu se grăbea “să ia cuvântul” în adunări, ca să-i joace în strună Mihaelei atunci când ea organiza tot soiul de întruniri “tematice” cu întrebări şi răspunsuri. Marian a văzut multe lucruri urâte pe dedesubt la Pucioasa, care nu coincideau cu învăţătura frumoasă propovăduită la suprafaţă de liderii pucioşi prin “Cuvânt”, şi a înţeles temeinic fariseismul lor. Încet-încet, el a concluzionat cu durere în suflet că la Pucioasa nu e lucru curat. Ajuns la vârsta maturităţii, Marian a putut în sfârşit să decidă pentru sine şi să-şi ia viaţa în mâini. Nu înainte de a-i persifla pe liderii pucioşi şi a-i da moldovencei Mihaela peste nas:

“ – V-aţi găsit voi, să veniţi din Moldova şi să le faceţi viaţa grea tuturor de aici, să-i amărâţi pe toţi. Să ştiţi că toţi, toţi care au plecat de aici, din cauza voastră au plecat!”

Marian s-a refugiat la nişte neamuri din partea tatălui, la Fundeni, încercând să se reintegreze în societate şi să depăşească groaznicul handicap pe care l-a moştenit în cei aproape douăzeci de ani cât a stat captiv la Pucioasa. E de aşteptat ca exemplul lui Marian şi al celorlalţi adepţi, care au înţeles înşelătoria de la Pucioasa şi au ales calea libertăţii în ultima vreme,  să-i lumineze şi pe ultimii sclavi ai liderilor pucioşi, determinându-i să-şi caute şi ei libertatea până nu e prea târziu.

Iar când ultimul sclav din “chibuţul” malign de la Pucioasa va fi eliberat de sub hegemonia liderilor pucioşi, raţiunea de a exista a acestui blog va înceta, cu sentimentul datoriei împlinite.

……………………
Anca Estera
28 ianuarie 2011

……………………