296. Noi inovaţii pucioşeşti: “duhul sufletului”, care este de la Dumnezeu, şi “duhul trupului”, care este de la diavolul
Cuvântul pucios din 09-01-2011 pretinde că “aduce naştere din nou peste om pe pământ”, ceea ce nu pare a fi atât de sigur, din cel puţin două motive:
1. Această “binefacere” vine atât de târziu, încât este legitimă întrebarea: “ce se întâmplă cu miliardele de oameni care au vieţuit în ultimii 2000 de ani, care n-au avut şansa de a primi din cer această naştere din nou care se iveşte acum, dintr’odată, pe plaiurile dâmboviţene?” Le afectează cumva mântuirea? Dacă da, atunci acestora li se face o mare nedreptate, prin acest “favoritism al cerului” de care beneficiază doar pucioşii secolului XXI. Dacă nu, această inovaţie pucioşească e inutilă: la ce bun să mai apară acest tardiv act de bunăvoinţă din cer, îndată ce oricum, de la Învierea Domnului încoace, mântuirea era asigurată în mod egal pentru toţi oamenii?
Indirect, pucioşii instituie o atmosferă de neîncredere în Sfintele Scripturi, aşa cum sunt cunoscute ele de 2000 de ani încoace. Ele apar ca incomplete şi ineficiente în planul mântuirii. E de mirare că abia acum, atât de târziu, după mai bine de 2000 de ani, i-a fost adusă omului o nouă “Scriptură”, “Scriptura Noului Ierusalim” de la Pucioasa, ca omul să aibă în sfârşit la îndemână îndrumarul complet al Revelaţiei, care să-i lumineze calea:
“O, să nu se mire lumea şi mai-marii de peste ea de ce Eu, Domnul, aşez pe pământ acum Scripturile de nou Ierusalim, căci este scris să vin între oameni şi să-Mi fac cort de sălăşluire între ei şi Eu Însumi să fiu cu ei şi să-i păstoresc şi nimic nu aduc cu Mine pe pământ, decât cele ce sunt dinainte vestite ca să fie şi ca să se împlinească.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
2. Între declaraţie şi faptă este un decalaj vizibil pentru oricine, pe care numai timpul va dovedi dacă va putea fi depăşit, adică dacă se va şi împlini “taina naşterii din nou”, pe care pucioşii o proclamă cu emfază ca taină exclusiv pucioşească, adusă acum de “Cuvânt”:
“Cuvântul Meu aduce naştere din nou peste om pe pământ, căci trebuie să se nască din nou omul, iar Eu fac glasul Meu să se audă din cer pe pământ şi să se aşeze în cartea sa cea de azi şi să ia omul din ea şi să înveţe naşterea din nou, căci am de împlinit această Scriptură peste om pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Cert este că de 55 de ani încoace acest “Cuvânt de la Pucioasa” tot promite marea cu sarea, dar nimic din promisiunile făcute nu se împlineşte. Poate nu avem noi suficientă răbdare. De exemplu: “Cuvântul” a proorocit că regele Mihai I va fi adus pe tron şi în ţară se va reinstaura monarhia. Aparent, evoluţia politică a României arată limpede că “proorocia” este compromisă, putând fi catalogată deja ca “proorocie mincinoasă”. Dar optimiştii pucioşi, săracii, au şi ei dreptate când spun: “De ce nu aveţi răbdare? Regele Mihai încă n-a murit. Ceea ce la om pare imposibil, la Dumnezeu este cu putinţă! Nu aduce anul ce aduce ceasul”.
Să mai aşteptăm, aşadar. Poate, poate…
Pe de altă parte, Scriptura îi cere omului să se nască singur din nou, dar pucioşii pretind acum că naşterea din nou îi este adusă omului pe tavă, de undeva din afară, de la duhuri din cer sau de la îngeri, deci omul nu mai are nimic de făcut în această privinţă, decât să o ia din “cartea sfântă” a pucioşilor şi “să o înveţe”. Ba mai mult, cei care îşi declară aderenţa la pucioşism sunt absolviţi de orice efort suplimentar: “Dumnezeul” Pucios le promite că-i va naşte El din nou şi că-i va trece automat, fără alte cerinţe, din trup în duh:
“E vremea să-l nasc din nou pe om, e vremea să-l trec din trup în duh, din moarte spre înviere să-l scot, şi trebuie să-l ajut să înţeleagă de ce vin Eu după el cuvânt pe pământ […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Dacă trecem însă peste aceste îndoieli, trebuie să recunoaştem că: ce aduce în mod sigur acest “Cuvânt” pucioşesc este o suită
Duhul care îşi ia numele “Sfântul Ştefan” întăreşte cu autoritatea lui de “mucenic” aceste învăţături şi se roagă “Domnului” lui ca pucioşii să priceapă aceste învăţături grele şi să-i ameţească şi pe alţii cu ele:
“O, popor cu nume nou de nou Ierusalim […] Roagă-te Domnului pentru despătimirea oamenilor, ca să vadă ei apoi lumina cea adevărată şi să ia în ei duhul cerului, duhul care biruieşte trupul, căci duhul trupului este de la diavolul, iar duhul sufletului este din cer. Duhul trupului îi dă omului minte, dar duhul sufletului îi dă omului har. O, har, har peste voi, căci sunteţi norodul păşunii Lui şi oile mâinii Lui! O, dă-le, Doamne, să priceapă bine aceasta şi să împartă la cei fără de pricepere, ca să se facă şi aceia fii ai lui Dumnezeu, născuţi din cuvântul Tău cel de azi, care aduce pe pământ taina naşterii din nou a omului, o, Doamne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
“Domnul” Pucios îi răspunde pe larg duhului care are nume împrumutat (“Sfântul Ştefan”) şi lămureşte toate nelămuririle “poporului” pucios:
“— O, aşa lucrez, sfinţi iubiţi ai cerului sfânt, […] şi este deosebire între minte şi har. O, poporul Meu, unde-şi are loc sămânţa tuturor bolilor trupului omului? În minte, tată, şi apoi coboară ele în trupul omului, iar duhul trupului este de la diavolul. O, fiule, unde se naşte în om sămânţa cea sfântă a harului cel de sus? În casa lui cea din om, în suflet, fiilor, şi apoi coboară în inimă, iar duhul sufletului este de la Dumnezeu, şi aceasta este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, şi apoi biruinţa lor pentru ea. Nu poate diavolul să-şi aibă duhul trupului omului în suflet, căci sufletul este casă de la Dumnezeu în om, şi nu poate Domnul să-Şi aibă duhul sufletului omului în trup, căci trupul este casă de la părinţi în om. Duhul este o lucrare. Duhul trupului lucrează în slujba trupului, iar trupul cere despărţirea de Dumnezeu şi de împărăţia Sa în om. Duhul sufletului lucrează în slujba sufletului şi slujeşte casei lui Dumnezeu în om, sufletului, iar sufletul cere împărăţia lui Dumnezeu, viaţa lui cea de veci în om. Aceştia doi sunt vrăjmaşi şi se bat între ei în om de şapte mii de ani, de când omul s-a desfăcut în două prin păcat şi s-a făcut ispită unul pentru altul, unul înaintea celuilalt împotriva sufletului lor, a casei lui Dumnezeu în ei, căci n-au mai fost ei un suflet amândoi, ci două suflete au fost apoi, şi aceasta a adus dezbinare în trup, şi de atunci biruieşte unul împotriva altuia, unul pe altul biruindu-se pentru păcat, fraţi pentru păcat, făcându-se pieire unul pentru altul în slujba duhului rău, care-şi are sălaş în mintea trupului omului, în duhul trupului său. Tu însă ia de lucrare a ta duhul sufletului, o, poporul Meu, căci sufletul tău este locaş al Duhului Meu, fiindcă Eu am pus în om sufletul, iar când omul a greşit în rai prin neascultare, duhul trupului l-a încurajat să se îndulcească din rodul neascultării, iar duhul sufletului său s-a înfricoşat în el atunci şi a dat omul să se ascundă cu frică, să se ascundă de Stăpânul de la Care avea sufletul dăruit lui. Iată cine se teme în om când omul se teme înăuntrul său, iar temerea aceasta înseamnă har, înseamnă Dumnezeu lucrător în om pentru curăţirea lui de duhul trupului, şi se ridică omul atunci deasupra trupului său cu ajutorul duhului sufletului său.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Care sunt aşadar “noutăţile” pucioşeşti? Să le sintetizăm:
1. este deosebire între minte şi har
Comentariu: Această “informaţie” este superfluă, îndată ce mintea este lucrarea omului, iar harul este lucrarea lui Dumnezeu. Ea pregăteşte însă ceva: este temelia pe care se va zidi o teorie nouă, care face mintea omului responsabilă de căderea lui în patimile "duhului trupului" său, în timp ce harul îl ridică pe om deasupra "duhului trupului" său.
2. sămânţa tuturor bolilor trupului omului îşi are loc în mintea omului
Comentariu: Chiar dacă se poate admite că unele boli psihosomatice au ca suport o alterare a judecăţii sănătoase, totuşi generalizarea nu se justifică. Există boli pur somatice, după cum există boli infecţioase, care nu pot fi puse pe seama alienării minţii.
3. duhul trupului este de la diavolul
Comentariu: Biblia contrazice energic această afirmaţie. Referindu-se la dreptul Noe, la familia lui şi la vietăţile însufleţite din vremea lui, Biblia arată că, în starea lor firească, trupurile au primit duhul de la Dumnezeu. Pe vremea lui Noe, acest adevăr se confirmă: toate trupurile în care se afla duh de viaţă pentru trup au fost ocrotite de pronia lui Dumnezeu, intrând în corabia salvării:
“Şi din tot trupul, în care se afla duh de viaţă, au intrat cu Noe în corabie, perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască.” (Fac.7,15)
Or, dacă Dumnezeu era Cel care le ocrotea în mod direct, se mai poate spune că duhurile acestor trupuri erau de la diavolul? Numai accidental duhurile primite de la Dumnezeu sunt înlocuite cu duhuri diavoleşti, şi atunci fiinţele însufleţite pierd ocrotirea lui Dumnezeu; este cazul celor care nu au mai putut intra în corabia lui Noe, deşi în ultima clipă ar fi voit şi ei s-o facă.
De altfel, Biblia nu face această separare ilară a duhurilor unei fiinţe însufleţite, în “duh al trupului” şi “duh al sufletului”. Biblia vorbeşte de un singur duh, “duh al omului”:
“Iar Domnul a zis către Moise: "Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ţi peste el mâna ta[…]"” (Num. 27,18)
Până şi animalele au un singur duh de viaţă, ca şi omul; nicidecum două:
“Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul.” (Eccl. 3,19)
Dacă toate făpturile însufleţite au un singur duh de viaţă, acela este primit la naştere de la Dumnezeu, nu de la diavolul, căci nu diavolul a creat lumea în cele şapte zile ale creaţiei:
“Aşa grăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a făcut cerurile şi le-a întins, Care a întărit pământul şi cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el şi duh celor ce umblă pe întinsul lui […]” (Is. 42,5)
4. duhul sufletului este de la Dumnezeu
Comentariu: Deşi Dumnezeu îi dăruieşte omului la naştere un singur duh de viaţă, care se sălăşluieşte şi lucrează în om, acesta poate fi alungat din casa trupului omului, de alte duhuri necurate, demoniceşti:
“Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. “ (Lc.11,26)
“Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare […]” (Lc. 4,33)
Duhurile diavoleşti lucrează apoi prin trupul omului în care s-au încuibat:
“Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind.” (Fapte, 16,16)
5. diavolul nu poate să-şi aibă duhul trupului omului în suflet
Comentariu: Uneori, înlocuirea duhului primit la naştere de la Dumnezeu cu duhul de la diavolul se face chiar cu acordul omului. Astfel, cu îngăduinţa omului, se poate ca diavolul chiar să-i acapareze sufletul:
“Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie pe care nu aţi primit-o, – voi l-aţi îngădui foarte bine.” (2Cor.11,4)
6. Domnul nu poate să-Şi aibă duhul sufletului omului în trup
Comentariu: Dumnezeu îi poate trimite omului duhuri slujitoare în trup:
“Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?” (Evrei 1,14)
7. sufletul este casă de la Dumnezeu în om
Comentariu: Aici, pucioşii pregătesc terenul pentru a putea afirma în continuare că trupul omului este imperfect şi chiar rău, adică este o casă rea pentru duhul lui, deoarece este primit doar de la părinţi, prin moştenire ereditară, fără vreo contribuţie de-a lui Dumnezeu. De aceea ei afirmă aici– prin antiteză – că sufletul este o casă bună pentru duhul lui, căci el provine doar de la Dumnezeu.
8. trupul este casă de la părinţi în om
Comentariu: După ce terenul a fost pregătit, liderii pucioşi afirmă că “ nu poate Domnul să-Şi aibă duhul sufletului omului în trup, căci trupul este casă de la părinţi în om”. O altă formă de a afirma că trupul omului este rău şi-l trage pe om la tot soiul de păcate. Or, Biblia spune că dimpotrivă, trupul omului este (ar trebui să fie!) templu al Duhului Sfânt:
“Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor.6,19)
Dar Adam? De unde a avut Adam trupul, de la părinţi sau de la Dumnezeu?
9. Duhul este o lucrare
Comentariu: Biserica ortodoxă arată că Duhul este o Persoană. Pucioşii, în schimb, nu amintesc în textele lor, considerate de ei sacre, decât foarte rar de Persoana Duhului Sfânt, tocmai pentru că o consideră o Lucrare. Liderii pucioşi compun texte care conţin tot felul de dialoguri imaginare între Tatăl şi Fiul, între Fiul şi Maica Domnului, între Tatăl, Fiul, arhangheli şi sfinţi, dar niciodată nu apare în dialog şi Persoana Duhului, care să converseze cu celelalte Persoane ale Treimii.
10. Nu Dumnezeu a creat-o pe Eva, ci acum şapte mii de ani omul Adam s-a desfăcut în două prin păcat şi s-a făcut ispită unul pentru altul, căci n-au mai fost ei un suflet amândoi, ci două suflete au fost apoi, şi aceasta a adus dezbinare în trup
Comentariu: Părintele Galeriu spunea într-una din predicile sale că nu este dezbinare în fiinţa omului, între trup şi suflet, căci ele sunt într-o unitate de negrăit. Iar sufletul, primind har spre îndumnezeire, face părtaş şi trupul la acest har:
„Caci noi credem si marturisim, si acesta este adevarul, ca sufletul e in trup si trupul e in suflet. E o unitate de negrait. Nu trebuie sa le gandim ca doua existente radical si total despartite, ci intr-o unitate dumnezeieasca. [...] De aceea spun dumnezeiestii Parinti ca omul e creat dupa chip si asemanare nu numai prin suflet, ci si prin trup. Pecetea, se intelege, e in suflet; dar sufletul e intr-o unitate de nedesfacut cu trupul. [...] Si atunci, in Hristos se unesc pe veci dumnezeiescul si pamantescul. Asa intelegem unirea aceasta intre suflet si trup. Si cand spune cuvantul Evangheliei: “Am vazut slava Lui (adica a Fiului lui Dumnezeu facut Om) stralucind, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar”, gandim atunci si la noi, la aceasta unire adanca a sufletului cu trupul. Caci sufletul, primind har spre indumnezeire (cum de atatea ori marturisim dupa dumnezeiestii Parinti, ca harul lui Dumnezeu se face suflet al sufletului nostru, ca lumina a lui), face partas si trupul. [...]
In stare de boala, la sarmanul lepros, revelatia sufletului in trup e inspaimantatoare, ca la orice bolnav. Aici e una din cele mai adanci teme ale constiintei umane, anume: nu in sarmanul trup e taina descompunerii, ci in nefericitul suflet, in pierderea unitatii lui. Taina tainelor este unitatea; adica lupta impotriva descompunerii, a disolutiei mele trupesti incepe in suflet.” (Citat din predica părintelui Galeriu la Duminica a 29-a dupa Rusalii)
Aşadar, părintele Galeriu arată că “în Hristos se unesc pe veci dumnezeiescul si pamantescul”, în timp ce pucioşii propovăduiesc un Hristos” destrupat, care vine la ei pe furiş, în “duh şi cuvânt”.
11. duhul cel rău îşi are sălaş în mintea trupului omului
Comentariu: Îndată ce liderii pucioşi afirmă că “duhul trupului este de la diavolul, iar […] duhul trupului îi dă omului minte “, rezultă implicit că “mintea omului este de la diavolul”, concluzie pe care ei o formulează cu cuvintele: “…duhului rău, care-şi are sălaş în mintea trupului omului”.
Tot părintele Galeriu este cel care ne arată însă că mintea omului nu trebuie diabolizată, ci dimpotrivă: Însuşi Dumnezeu Se face model pentru om cu Mintea Sa divină, care zămisleşte necontenit binele, adevărul şi frumosul:
„[...] Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu, “Dumnezeu-Cuvantul (Dumnezeu-Logosul, Dumnezeu-Ratiunea, Dumnezeu-Mintea divina) trup S-a facut si S-a salasluit printre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Singurului nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (Ioan 1, 14).” (Citat din predica părintelui Galeriu la Duminica a 29-a dupa Rusalii)
De altfel întreaga Scriptură abundă de referinţe la însemnătatea minţii omului, ca legătură tainică dintre el şi Dumnezeu.
Facerea cortului sfânt îi antrenează numai pe cei cu minte înţeleaptă, care pricep planurile poruncite de Domnul:
“Tot cel cu minte înţeleaptă dintre voi să vină şi să facă toate câte a poruncit Domnul.” (Ieş.35:10)
“Deci toţi cei cu minte iscusită, care împlineau tot felul de lucrări la locaşul sfânt, au venit fiecare, de la lucru cu care se îndeletnicea.” (Ieş.36:4)
Moise îi mustră pe supuşii săi pentru că n-au înţeles că mintea pricepută vine numai de la Dumnezeu:
“Dar până în ziua de astăzi nu v-a dat Domnul Dumnezeu minte ca să pricepeţi, ochi ca să vedeţi şi urechi ca să auziţi.” ( Deut. 29,4)
Solomon îi cere lui Dumnezeu în rugăciune minte pricepută, ca să poată cârmui şi povăţui poporul său:
“Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ca este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?" ( 3Regi 3: 9)
Dumnezeu vede umilinţa lui Solomon şi-i dăruieşte minte înţeleaptă cum n-a mai fost pe pământ nici înainte, şi nici după el:
“Iată Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îţi dau minte înţeleaptă şi pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta şi cum nici nu se va mai ridica după tine.” ( 3Regi 3:12)
David îi urează fiului său Solomon să aibă mintea şi înţelepciunea necesare zidirii Templului şi cu ele să păzească legile Domnului de peste Israel
“Să-ţi dea ţie Domnul minte şi înţelepciune şi să te pună peste Israel
Cel fără de minte cade sub păcatul ucigător al mâniei:
“Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit” ( Iov 5,2)
Mintea se cultivă, aidoma creşterii unui animal folositor la curtea omului:
“Astfel deci un om fără minte câştigă înţelepciune, precum puiul de asin ajunge asin mare.” (Iov 11,12)
Mintea lui Iov şi mintea prietenilor lui le aduce cunoaşterea lucrurilor subtile ale lumii:
“Dar şi eu am minte ca voi şi nu sunt mai prejos decât voi şi cine nu cunoaşte lucrurile pe care mi le-aţi spus?” (Iov 12,3)
Elihu îl înfruntă pe Iov, arătându-i că ascultarea înseamnă lucrarea bună a minţii:
“Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. “ ( Iov 34,16) Cei fără de minte se aseamănă cu dobitoacele:
“Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. “ (Ps. 48, 12)
“Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.” (Ps. 72,22)
Cei fără de minte dispreţuiesc frica de Dumnezeu:
“Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine” (Pilde 1: 7,32)
Până şi înţelepciunea furnicii îi face de ruşine pe cei fără de minte:
“Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!” (Pilde: 6,6)
Lipsa de minte face ca şi frumuseţea să se ofilească:
“Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte.” (Pilde: 11.22)
Cei fără de minte trebuie ocoliţi:
“Fugi dinaintea omului fără de minte, căci tu ştii că nu este nici o ştiinţă pe buzele lui.” (Pilde: 14,7)
Cei fără de minte se bucură în nebunia lor:
“Nebunia este o bucurie pentru omul fără minte, iar cel înţelept merge pe calea dreaptă”. (Pilde: 15,21)
Cei fără de minte sunt însă corijabili prin pedeapsă:
“Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit, el câştigă în ştiinţă.” (Pilde: 21.11)
Numai Dumnezeu cel adevărat are înţelepciune şi minte cerească, în timp ce idolii sunt fără de minte:
“Dumnezeii neamurilor, toţi până la unul, sunt fără minte şi fără pricepere; lemne lipsite de orice înţelegere […]” (Ier.10,8)
Dumnezeu îi mustră cu putere pe cei fără de minte:
“Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte.” (Înţel. lui Sol. 1,3)
Cel fără de minte poate ajunge cu uşurinţă la cugete nebuneşti:
“Aşa cugetă omul lipsit de înţelegere; iar bărbatul cel fără de minte şi rătăcit cugetă cele nebune.” ( Sirah 16,24)
Până şi a locui cu un om fără de minte este un act temerar:
“Mai lesne este a purta nisip, sare şi fier, decât a locui cu un om fără minte.” (Sirah 22,16)
Iisus dă preţuire înţelepciunii în pilda cu cele zece fecioare, dintre care cinci erau înţelepte, iar cinci fără de minte:
“Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.Căci cele fără de minte, luând candelele, n-au luat cu sine undelemn”. (Matei 25,2-3)
Iisus aduce vindecare demonizatului, şi îl face întreg la minte (deci şi în acest caz se dovedeşte că “mintea omului nu putea fi de la diavolul, ci de la Dumnezeu”):
“Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.” ( Mc. 5,15)
“Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.” (Luca 8,35)
Iudeii care se reazimă de Legea lui Moise se cred povăţuitori celor fără de minte, dar nu sunt decât neîmplinitori ai ei:
“Povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştiinţei şi al adevărului […]” ( Rom 2,20)
Pavel îi îndeamnă pe creştinii din Corint să fie desăvârşiţi la minte:
“Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi”. (1 Cor.14,20)
Pavel le scrie din nou Corintenilor şi-i îndeamnă să-l preţuiască aşa cum se cuvine, nu ca pe un fără-de-minte:
“Iarăşi zic: Să nu mă socotească cineva că sunt fără minte, iar de nu primiţi-mă măcar ca pe un fără-de-minte, ca să mă laud şi eu puţin.” (2Cor. 11,16)
“Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.” ( 2Cor.12,6)
Pavel îi mustră pe Galateni pentru că sunt fără de minte:
“Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?” (Gal. 3,3)
Pavel îi îndeamnă pe Efeseni să nu fie fără de minte:
“Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efes. 5,17)
Până şi bătrânilor, care sunt de regulă mai slabi în putere, li se cere să fie întregi la minte dacă vor să fie adevăraţi creştini:
“Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare;” ( Tit: 2,2)
Pavel recunoaşte că în vremurile când era prigonitor al creştinilor se purta ca un fără-de minte:
“Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;” (Tit 3,3)
Aşadar mintea omului nu poate fi de la diavolul, ci de la Dumnezeu; iar ceea ce vrea să se numească “minte”, dar este de la diavolul, aceea este nebunie, adică lipsă de minte şi de înţelepciune.
12. Duhul Domnului îşi are locaş în sufletul omului
Comentariu: Biblia spune clar că Duhul Sfânt îşi are locaş în trupurile sfinţite şi îmbisericite prin Taina Botezului şi Taina Mirungerii:
“Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor.6,19)
13. duhul trupului îl încurajează pe om la îndrăzneală şi neascultare
Comentariu:Pucioşii asociază aici “neascultarea” cu “lipsa fricii de Dumnezeu”, în timp ce “ascultarea” aduce frica de a nu-I greşi lui Dumnezeu şi respectiv ascunderea atunci când totuşi ai greşit. Dacă “temerea” este însă cotată drept “har”, sau “Dumnezeu lucrător în om”, înseamnă că “lipsa de îndrăzneală” şi “ascunderea”, care apar din temere, sunt nişte “harisme” care lucrează de la Dumnezeu în om. Or, aici se ajunge la o contradicţie cu Scriptura, care îndeamnă prin vocea lui Hristos: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33)
14. duhul sufletului îl încurajează pe om la înfricoşare şi la ascundere cu teamă în el
Comentariu: Întrucât s-a spus mai înainte că “duhul sufletului este de la Dumnezeu” iar acum că “duhul sufletului îl încurajează pe om la înfricoşare şi la ascundere”, rezultă că “Dumnezeu îl îndeamnă indirect pe om la ascundere”. Deci “ascunderea este de la Dumnezeu”, căci cel care se teme se şi ascunde.
Or, această aserţiune o contrazice flagrant pe alta, în care pucioşii declarau sentenţios că “ascunderea este de la diavolul”:
“… iar ascunderea este de la diavol, care-l îndeamnă pe om să se ascundă după ce calcă el orânduiala de peste el, paza lui de tot răul din jur şi de diavol.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 14-1-2010)
“ […] omul Îi este duşman lui Dumnezeu prin ascundere şi îi este duşman omului prin cele ascunse în el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-8-2008)
Pentru că este de la diavolul, ascunderea nu este de la Dumnezeu, ci de Dumnezeu:
“Ascunderea de Dumnezeu s-a născut în rai, pe când omul era încă gol. Neascultând de cuvântul lui Dumnezeu, omul a făcut apoi ascundere de Dumnezeu, şi înăuntrul trupului lui a făcut aceasta, iar în afara lui el a fost vădit chiar de el însuşi, căci s-a văzut apoi gol, gol de Dumnezeu. Cel gol de Dumnezeu îşi vede goliciunea aceasta şi dă să se ascundă de Dumnezeu în el însuşi, dar în afara lui omul se cunoaşte că se ascunde în el, fiindcă neascultarea de Dumnezeu este păcatul care atrage păcatul în om, şi păcatul îl vădeşte pe om. […]O, fereşte-te de ascundere de Dumnezeu şi de om, poporul Meu, căci ascunderile tale în tine, şi între om şi tine, aceasta te-ar scrie fiu al întunericului, tată, iar Eu, Domnul, am spus tuturor: «Umblaţi în lumină!».” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 14-10-2007)
De aici se ajunge la altă erezie: ascunderea omului este cea care l-a căzut din cer pe Lucifer:
“O, vino spre întoarcere în slava cea cerească, din care tu ai căzut prin om, înger neascultător, şi te vei odihni de osteneli! O, iată ce face ascunderea de Dumnezeu în cele ascunse ale omului ascuns!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-4-2009)
15. teama omului înseamnă har, înseamnă Dumnezeu lucrător în om.
Comentariu: Confruntaţi cu contestatari tot mai vehemenţi, care-i acuză de înşelătorie şi de sperjur, liderii pucioşi reinventează un “Dumnezeu” înspăimântător, părtinitor, obtuz şi tiranic după modelul de gândire vechi-testamentar al unor oameni limitaţi care au trăit în perioada aceea. Scopul lor este acela de a-i înfricoşa pe cei care îndrăznesc să le dea pe faţă matrapazlâcurile şi să-i aducă la tăcere. Din această perspectivă, ei consideră că teama grosieră a omului de a nu fi aspru pedepsit pentru cele mai mărunte neîmpliniri sau greşeli , uneori involuntare, este un “har” de la Dumnezeu. În realitate, Scriptura arată limpede că Dumnezeu nu vrea ca omul să vină la El cu forţa, ci din dragoste. De aceea El spune: “Iată, Eu stau la uşă
Dar pucioşii proclamă că frica de Dumnezeu este începutul harului în om:
“O, fiilor, temerea de Dumnezeu este începutul harului cel de sus în om şi este mâna Mea cea întinsă după om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Ca de obicei, în fiecare “Cuvânt” din ultima vreme, liderii pucioşi dau să se mai şi îmbete cu puţină apă rece, ca să-şi mai facă puţin curaj. Ei consideră că învăţătura lor creaţă este şi măreaţă şi-i va impresiona până la spărietură pe contestatari. Au însă luciditatea să recunoască faptul că în sinea lor simt că aşteptarea este zadarnică, şi că e cam pierdere de timp:
“E măreaţă foarte învăţătura Mea cea plină de răbdare azi peste om. Mi-e plină însă de aşteptare. Aştept zadarnic, iar timpul trece şi se tot sfârşeşte şi vine în locul lui împărăţia lui Dumnezeu, pe care o am Eu mai întâi de aşezat în om acum, şi strig în lung şi în lat după om […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Dar cine e de vină de o asemenea zăpăceală? Ce rost mai are atâta vorbărie goală, dacă tot n-o bagă nimeni în seamă? Liderii pucioşi au găsit însă şi vinovaţii: sunt preoţii din B.O.R., care s-au făcut singuri păstori de suflete, şi pe care mogulii pucioşi îi numesc “ucigaşi”, pentru că nu le pasă de mântuirea enoriaşilor lor şi le fac parastasele fără lumânare. I-ar da ei pieirii pe aceşti “ucigaşi de suflete”, dacă le-ar sta în putinţă, dar n-au gloanţe, nici cimitir privat, unde să le dea loc de veci şi să-i îngroape:
“O, nu te las, omule, să mori, dar ce să-ţi fac peste împietrirea inimii tale şi peste orbirea ta? Eşti plin de răni din creştet până în tălpi. Ce să mai pun peste tine ca să simţi depărtarea ta de Mine, care-ţi aduce atâta durere, atâta întuneric, tată? I-aş da pieirii pe cei ce te lasă să mori fără lumânare, dar unde să le dau loc acestor ucigaşi? O, cine i-a pus pe ei să se facă păstori de suflete dacă nu ştiu să facă această lucrare peste oameni?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 09-01-2011)
Aceştia degeaba s-au făcut preoţi, pentru că le interzic enoriaşilor lor să creadă în fanteziile pline de farmec de la Glodeni-Pucioasa, şi nu-i îndeamnă pe creştini să facă pelerinaje la Templul Şfânt al trâmbiţei Verginica şi la Puntea Şfântă a lelicăi Maria şi la Cetatea Şfântă a leliţei Mihaela, de unde să-şi procure “Noua Evanghelie de la Noul Ierusalim”, pe care o propovăduieşte “poporul” pucios numit Noul Israel, peste Rrrromânia, ţărişoara şfântă a Venirii “Domnului” Pucios, Care vine, vine, vine, şi nu mai pleacă din 1955 încoace, Ţărişoara Strălucirii proorocită de proorocul Daniel, care a prezis despre ea că va fi Buricul cel Netăiat al Lumii la Sfârşitul Veacurilor, care Sfârşit se tot desfăşoară sub ochii noştri de 55 de ani încoace şi aşa, desfăşurat, acum este, şi la anul, şi la mulţi ani!
……………………
Anca Estera
16 ianuarie 2011
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.