294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie)
Fobia faţă de căsătorie ca taină a vieţii a avut pentru pucioşi aceeaşi tendinţă ascendentă de desfigurare a percepţiei ei, la fel ca şi fobia faţă de carne ca aliment care întreţine viaţa. Ambele au ajuns treptat să fie percepute ca surse sigure ale unor păcate monstruoase şi a unor degradări a sănătăţii întregii fiinţe omeneşti. La început însă, căsătoria era îngăduită şi chiar se practicau în mod curent căsătorii zise “creştineşti” între membrii sectei întemeiate de Verginica. Însăşi Verginica s-a căsătorit cu Nicolae Stoica. Totuşi, adepţilor le era inoculată sistematic o nostalgie faţă de castitatea pe care o oferea viaţa călugărească, aşa încât, treptat, îndemnurile pentru intrarea în monahism sau pentru “căsătoria albă” au devenit două alternative la căsătorie tot mai insistente. Totuşi, cei care voiau să se căsătorească nu erau opriţi, chiar dacă nu mai erau încurajaţi la acest demers:
“... Iată, pe cel ce vrea să se căsătorească nu-l opriţi. Pe cel ce nu vrea nu-l obligaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci căsătoria va merge până la judecată, până la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 14-05-1957)
Aşadar căsătoria nu era oprită pe vremea Verginicăi, dar cei care erau căsătoriţi deja primeau mereu îndemnuri ca să se înfrâneze cât mai des şi mai îndelung, iar în perioada posturilor abstinenţa lor trebuia să fie obligatorie şi necondiţionată:
“Nu este oprită căsătoria, dar cine are dragoste şi hotărâre să ajungă la sfinţi, aceia se opresc. Hotărâţi-vă fără îndoială. Nu mai vorbim de postul Crăciunului, al Paştelui, al sfinţilor apostoli şi al sfintei Mării. Într-un cuvânt, înfrânaţi-vă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 4-5-1958)
Tinerilor li se sugera însă că, deşi nu sunt opriţi de la căsătorie, ar fi mai înţelept pentru ei să rămână celibatari, pentru că vor veni pe pământ vremuri cu mare zbucium şi bătaie şi dărâmare, iar cei căsătoriţi le vor face mai greu faţă:
“... Cine vrea să se căsătorească, e liber să se căsătorească. Cine vrea să se mărite, să se mărite. Nu sunteţi opriţi, dar cine vrea să rămână aşa, bine face, că aşa vrea Tatăl Meu, că voia Tatălui Meu e să fiţi ca Mine. Fiţi înţelepţi, că bate vântul tare, tare, din toate părţile, să vă dărâme. Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2 07-1959)
Căsătoria era tolerată deoarece era considerată “un rău necesar”, care pe de o parte îi domoleşte la fire pe creştini, împiedicându-i să se aprindă şi să caute desfrânarea, iar pe de alta este singura cale naturală prin care avea loc “naşterea de fii”. Ea este recunoscută ca fiind lăsată de Dumnezeu încă de la Facerea Lumii, ca “altoi de la Cel Înalt”, rânduit pentru perpetuarea speciei umane. Desigur că această “naştere de fii” nu era suficientă, ea trebuind a fi completată ulterior cu o educaţie duhovnicească temeinică şi riguroasă adusă pruncilor, singura care asigura desăvârşirea naşterii şi care dovedea că împreunarea soţilor nu a fost doar o patimă trupească şi atât, situaţie în care ar fi fost cotată automat drept “neînfrânare”:
“... Fiul Meu, pentru ce a venit la tine Dumnezeu? Pentru ca să-ţi îngăduie păcatul tău şi fărădelegea ta? Pentru ce este căsătoria? Acest altoi este de la facerea Celui Înalt, şi am zis, şi spun: naşteţi fii în duhul şi nu în trupul, căci altfel nu te voi chema creştin după legea Mea şi te voi chema creştin împotriva Mea. La acest cuvânt nu ne putem împăca, nu Mă pot împăca cu neînfrânarea ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7-1-1966)
Verginica îşi instruia adepţii ca să nu transforme căsătoria lor într-o justificare pentru depărtarea de Dumnezeu, bărbatul împărţind în mod preferenţial iubirea sa pentru femeie în detrimentul iubirii de Dumnezeu. Dimpotrivă, familia era considerată o instituţie în care viaţa creştină se poate şi trebuie să fie mai întărită şi mai sudată, iar rugăciunea mai spornică, fiind practicată în comun de către soţi :
“Căsătoria nu este după voia sa, ci este după planul lui Dumnezeu. Nici un creştin să nu trăiască cu femeia sa după voia sa, şi să trăiască numai după voia lui Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7-1-1966)
Căsătoria era considerată “legământ sacru în faţa lui Dumnezeu” şi totodată o pavăză care-i ocroteşte pe soţi de tentaţiile aventurilor adulterine. Cei care ignorau legământul sfânt al căsătoriei erau aspru admonestaţi de către Verginica:
“Fiilor, ce rău vă stă petrecând şi curvind cu femei străine, din lume, voi, care aveţi legământ cu Dumnezeu la căsătoria voastră pe care aţi făcut-o!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-12-1970)
Experienţa divorţului, prin care a trecut din păcate şi “vasul Domnului”, Verginica, este deplânsă şi considerată o adevărată “moarte” spirituală pentru fostul ei soţ, Nicolae Stoica. Un “Cuvânt”, construit prin februarie 1973 ca venind din partea lui “Dumnezeu”, exprimă adânca supărare a “cerului” pentru fapta reprobabilă a lui Nicolae Stoica. Acesta a părăsit-o pe Verginica lăsând-o nu numai fără sprijin material, dar şi cu o imagine publică extrem de şifonată, căci ea nu era o femeie oarecare, ci era considerată de adepţi “proorociţa Domnului”. Aceştia au fost sideraţi de o asemenea întâmplare neaşteptată. Cum de a fost posibil ca “Domnul” să o cunune pe Verginica cu acest tânăr, mai mic de vârstă cu 15 ani decât ea, care s-a dovedit ulterior a fi nu numai beţivan şi fustangiu, dar şi profund nerecunoscător faţă de binefacerile cu care l-a copleşit Dumnezeu prin acestă mezalianţă, numită la vremea ei “căsătorie creştinească”? Prins la înghesuială de evoluţia neaşteptată a faptelor lui Nicolae Stoica, “Dumnezeul” Pucios se spală pe mâini ca Pilat din Pont şi, în “Atotştiinţa Lui”, mărturiseşte sincer că “nu S-a aşteptat” ca Nicolae să se comporte chiar aşa. Oare nu-I promisese Nicolae că va avea grijă de “poorociţa” Verginica? Tocmai de aceea “Dumnezeul” Pucios l-a crezut pe cuvânt, şi de aceea l-a cununat cu ea; altminteri, Nicolae n-ar fi pupat el în veac această cinste. Acum s-a dovedit clar că “Dumnezeul” Pucios a fost păcălit , pentru că “duhul rău a fost mai şiret şi l-a înşelat” (şi pe Nicolae, dar şi pe El, care l-a creditat):
“... Iată, sunt supărat că vasul Meu a rămas văduv. Soţul ei a murit, a murit. Nu vrea să mai îngrijească de ea. L-a furat duhul rău şi suferă vasul Meu; suferă multe necazuri şi întristări şi nelegiuiri; suferă atâtea lucruri, că numărul necazurilor şi al durerilor întrece numărul stelelor de pe cer, aşa de multe sunt. Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. Aspus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat. O, fiule Nicolae, rămânem cu legământul făcut dacă nu te mai întorci. Te-am iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi. La rugăciunea vasului Meu aţi ieşit din lagăr şi din închisoare, şi acum iată ce faci!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973)
“Dumnezeul” Pucioasei i l-a adus Verginicăi ca soţ pe Nicolae Stoica tocmai pentru că El credea că este “atotştiutorul” care îl vedea pe Nicolae în viitor “ca stâlp pentru comuna Măneşti, ca un pod pentru mântuirea neamului” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7 iunie 1964) şi tocmai de aceea El l-a “iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973) pe beţivanul şi desfrânatul de Nicolae. Atât de mult, încât nu pe el îl vedea vinovat pentru beţiile şi aventurile lui amoroase, ci pe aceia care ştiau metehnele lui Nicolae Stoica dar nu-l smulgeau din obiceiul beţiei, şi nici nu le mustrau pe femeile uşuratice care-i acceptau avansurile (în timp ce mustrarea lui Nicolae nici nu intra în discuţie):
“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1973)
Acum, El este acelaşi “Dumnezeu” Pucios “atotputernic” care se roagă de păstori ca să-l aducă pe Nicolae înapoi acasă la “vasul Domnului”, Verginica:
“Fiule Daniele şi fiule Dumitru, aveţi grijă de Nicolae, mâna vasului Meu. Mare va fi plata voastră dacă-l veţi aduce pe Nicolae acasă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 februarie 1972)
Ba mai mult, “Dumnezeul” Pucioasei apelează la păstorii pucioşi ca să se facă ei intermediari şi să-l ia cu binişorul pe Nicolae şi să-l iscodească, să vadă cam ce planuri are, şi să-l ducă cu vorba, poate, poate ar vrea totuşi să se întoarcă la Verginica de bunăvoie (dar Nicolae nu s-a mai întors niciodată, deci speranţele Dumnezeului Pucios că poate-poate s-au dovedit a fi speranţe deşarte). Ba, să-l mai roage ei şi pe preotul satului ca să înalţe niscai rugăciuni mai speciale către Dumnezeul cel adevărat, poate se va milostivi să-l dezlege pe Nicolae de fermece ca să scape de darul băuturii fermecate şi să-i dea gândul cel bun ca să se întoarcă înapoi acasă la Verginica:
“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus, mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune- i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 august 1973)
Căsătoria era zugrăvită ca o opţiune plină de responsabilităţi şi pericole. În special grija soţilor faţă de pruncii pe care i-au zămislit şi i-au născut trebuia să fie primordială. Pericolul neîmplinirii acestei obligaţii este abil speculat de Verginica şi transformat într-o dezamăgire manifestă faţă de căsătorie şi apoi într-o recomandare că mai bine ar fi să se renunţe la ea :
“Ai grijă de puii pe care-i ai zămisliţi. Începând de la clipa zămislirii şi până la clipa sfârşitului, vei răspunde de toate pierderile, că mai bine nu te căsătoreai decât să-ţi fie semănătura deşartă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26-2-1972)
Tinerii simpatizanţi ai sectei (şi mai ales tinerele care tânjeau să devină mămici) erau în mod vădit dornici de căsătorie, lucru care-i dă prilejul Verginicăi să-şi manifeste tânguios dezamăgirea, dar şi propensiunea spre ascundere: deocamdată intenţiile ei de a-i opri pe viitor pe tineri de la căsătorie sunt disimulate, ca “să nu se ducă vestea” rea care să-i sperie, şi ca să-i poată totuşi atrage la ea prin înşelăciune:
“Oiţa Mea, mioarele Mele, care dintre mioarele Mele voiesc să stea necăsătorite? O, de s-ar duce vestea aceasta peste tot, n-ar mai sta nici una lângă Mine, că am un număr de mioriţe care abia aşteaptă căsătoria şi n-ar mai sta nici una dacă ar afla acest lucru.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973)
Un dialog spiritual cu nea’Mişu ( alias “păstorul Daniel”) dezvăluie intenţiile Verginicăi faţă de tinerii atraşi deja în mrejele sectei: în viitorul apropiat se va renunţa complet la căsătorie, după modelul mânăstirilor autentice. Dar nu se punea problema trimiterii tinerilor la mănăstirile care fac ascultare de B.O.R., ci ţinerea lor acasă, unde ei urmau să clocească, observând un simulacru de viaţă mănăstirească. Ideea e susţinută de o referinţă imaginară, luată de undeva – nu se ştie de unde – din Scriptură:
“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mănăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8/21 iulie 1973)
O “proorocie” (care ilustrează mai bine fobia crescândă a Verginicăi faţă de căsătorie) pretinde că autorităţile comuniste (“împăratul drac”) , în foamea lor după controlul absolut al maselor populare, vor impune în curând căsătoria cu forţa, obligându-i prin lege pe toţi cei care depăşesc vârsta nubilă să se căsătorească. Această “proorocie” nu s-a mai împlinit niciodată, adăugându-se la şirul lung de proorocii mincinoase ale pucioşilor. În plus, şansele ei de a se împlini în viitor sunt nule, după căderea neaşteptată a regimului comunist:
“... Fiule, tot ce e necăsătorit, de la vârsta de şaisprezece ani, va fi obligat să se căsătorească, nu de Mine, ci de împăratul drac. Dar ca să nu-i cucerească dracul, spun să se desăvârşească în post şi rugăciune, până se va împlini rostul lor la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 septembrie/10 octombrie 1973)
Un “argument” proaspăt şi original scos “din joben” de către Verginica pentru a-i înfricoşa pe tineri cu “pericolul căsătoriei” este acela că toţi copiii care vor fi zămisliţi de acum încolo în acest veac de pe urmă vor fi agonisita diavolului. De aceea, toţi cei care au căsătorie “ursită de la Dumnezeu” sunt rugaţi să se culce separat, în paturi diferite, ca să nu-i ispitească satana cu pofta zămislirii de prunci. Interesant este totuşi că expresia “dacă Domnul vă urseşte căsătoria” exprimă o oarecare resemnare a Verginicăi în faţa ideii că Taina Căsătoriei este pe mai departe tolerată şi chiar dirijată oarecum de voia lui Dumnezeu, deci în faţa acestei realităţi transcendentale nu te poţi opune direct, în sensul interzicerii ei, dar poţi să-i bagi strâmbe, în sensul deformării semnificaţiei şi scopului ei:
“... Dacă Domnul vă urseşte căsătoria, doresc din partea ta să fie ca şi când n-ai fi căsătorit, că mai bine e ca femeia să se culce într-un pat, şi bărbatul, într-un pat, căci copiii care se zămislesc, vine lupul şi îţi ia copilul de la piept şi îl duce să-l crească el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28 martie/10 aprilie 1974)
Nici Verginica nu e străină de răstălmăcirea Scripturii. Referindu-se la un verset biblic care condamnă adulterul, Verginica îl interpretează ca pe o osândire a relaţiilor conjugale fireşti dintre soţi. Aceştia sunt îndemnaţi să excludă apropierile trupeşti dintre manifestările lor de tandreţe, sau, dacă nu sunt în stare, măcar să le practice cu o detaşare vecină cu nesimţirea. În plus, cel care nu e în stare să urmeze aceste sfaturi nu trebuie în nici un caz să se ia la ceartă cu cel care poate şi vrea, ci să se supună voinţei acestuia:
“... Fericită-i nunta, dar patul să fie neîntinat, adică să trăieşti cum au trăit părinţii sfinţi ai lui Ioan Botezătorul sau ai Maicii Domnului. Adică să nu fie lumeşti, şi cei căsătoriţi să trăiască aşa cum au trăit părinţii de dinaintea voastră. Fiţi fără plăcere trupească. Să nu vă certaţi pentru această faptă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iunie/5 iulie 1974)
Naşterea de prunci este văzută de Verginica drept o opţiune firească şi naturală a soţilor căsătoriţi şi chiar ca un ideal încurajat de Dumnezeu, care este ocrotitorul pruncilor. În acelaşi timp însă, cei care au înclinaţii spre viaţa monahală sunt încurajaţi să fie mai retraşi şi să nu dorească să se căsătorească. Cei care aleg totuşi căsătoria şi apropierile trupeşti în vederea naşterii de prunci sunt sfătuiţi să-şi înfrâneze pasiunea şi să se comporte cu frigiditate unul cu altul:
“Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul, dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/4 august 1974)
Existenţa cuplurilor care practică aşa-zisa "căsătorie albă" este recunosacută şi mărturisită cu oarecare nuanţă de mândrie, care cotează automat respectivele familii drept "familii sfinte" (fără a mai lua în discuţie posibilitatea ca soţii sau soţiile din aceste familii să practice anumite păcate ascunse sau necunoscute, deci nemărturisite aici):
"... Am tineri şi tinere căsătoriţi de Mine să fie familie sfântă, să nu se întineze niciodată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7/20 noiembrie 1974)
"Atotputernicul" de la Pucioasa e în mare supărare. El este nevoit să-şi contabilizeze înfrângerile, care sosesc una după alta. Mai întâi e vorba de respingerea hotărâtă a inovaţiilor lui privind căsătoria de către tinerii care s-au căsătorit doar în aparenţă după rânduiala "căsătoriei albe", dar în realitate nutreau gânduri ascunse de a-şi întemeia familii normale şi de a face copii. Când gândurile lor s-au dat pe faţă, tinerii duplicitari au fost trecuţi automat în categoria "păgânilor". Un alt insucces a fost pierderea "templului" sectar de la Maluri al Verginicăi, care s-a dărâmat pe neaşteptate, împreună cu alte case din jur, odată cu o alunecare de teren:
“Am căsătorit o fiică. A mâncat la masa sfântă şi a petrecut ani de zile cu Mine, şi astăzi e păgână, nu mai vrea să fie de partea Mea. Am răbdat, au trecut ani de supărare. După aceea, altă dărâmare: s-a dărâmat templul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 octombrie/13 noiembrie 1975)
Drept represalii, şi pentru a nu se mai repeta asemenea răzvrătiri ruşinoase, "Dumnezeul" Pucioasei ia taurul de coarne: Căsătoria se interzice pentru toţi fiii şi fiicele adepţilor pucioşi! Mânăstirile din BOR sunt reconsiderate ca fiind bune, şi ca atare fiecare familie pucioşească va trebui să-şi trimită măcar o fiică la mănăstire. De dorit ar fi să fie trimişi şi niscaiva feciori, pe deasupra:
"... Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire. Nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine să fie o fiică la mănăstire, şi să fie şi feciori.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 noiembrie/4 decembrie 1975)
De remarcat că restricţia operează exclusiv în familiile adepţilor sectei, care sunt numite aici "familii creştine" pentru a se face delimitarea de celelalte familii, zise "din lume".
Interzicerera căsătoriilor este aşadar o reacţie emoţională de represalii, luată "la supărare", şi nu un rezultatul unei necesităţi logice şi atent cântărite. "Dumnezeul" Pucios e nevoit să-şi recunoască înfrângerea şi faptul că măsura lui a fost luată la nervi, "la supărare". Reacţia generală a tinerilor faţă de această inovaţie nu a întârziat să apară, arătând lipsa ei de înţelegere şi de popularitate. Ei au respins energic această pretenţie năstruşnică, de a face monahi la normă, din fiecare familie, fără nici o cercetare asupra vocaţiei celor în cauză. "Dumnezeul" Pucioasei constată cu stupoare că fiicele pucioşilor îşi doresc în continuare să devină mămici, iar feciorii lor se întrec unii pe alţii în "neascultare" şi în îmbrăcarea "hainelor de păgâni":
"... Cât puteţi, căutaţi şi fiţi vrednici de ceea ce se pregăteşte pentru poporul Domnului care mai este astăzi pe pământ. Fiţi pregătiţi şi alungaţi de la voi orice poftă. Uitaţi-vă şi nu mai doriţi, fecioarelor, căsătorie, că Dumnezeu S-a supărat şi nu mai face căsătorii, că am luat pe mulţi tineri şi i-am băgat în grădină şi le-am poruncit să fie curaţi, nepătaţi, şi nu M-au ascultat, şi astăzi s-au îmbrăcat în haine de păgâni şi s-au repezit ca leul împotriva Mea. Sunteţi rugaţi, cu viaţă curată să Mă aşteptaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 februarie 1976)
Încet, încet, cu ingeniozitate, mesajele Verginicăi suprapun două planuri diferite pentru a crea acelaşi efect de respingere pentru amândouă. Pe primul plan se anunţă "căsătoria pământească" ca fiind intrată în dizgraţia Divinităţii, iar pe al doilea plan se sugerează şi motivul: desconsiderarea căsătoriei de către oameni, prin "părăsirea bărbaţilor de către unele femei, care s-au unit cu alţii". Cititorul mesajului ar trebui să-l înţeleagă de la coadă spre cap, anume că: dacă oamenii desconsideră darul căsătoriei, de ce le-ar mai da Dumnezeu acest dar, dacă ei tot îl nesocotesc? De aceea darul căsătoriei pământeşti se va lua de la ei (pregătindu-se în schimb "darul căsătoriei cereşti"):
"... Fiţi desăvârşiţi, că Domnul Iisus nu vă căsătoreşte pământeşte, că avem de luptat luptă crâncenă, că a înşelat milioane de femei care să poarte rochiţă de mireasă. Multe din ele au lăsat bărbaţii şi s-au unit cu alţii. Vai lor! că pentru unele ca acestea suferă tot poporul, suferă tot cerul, şi trâmbiţa Mea cu tot ce se petrece în ea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1976)
O altă motivaţie fabricată a "inutilităţii căsătoriei" este aceea că, oricum, fiindcă trăim vremurile de pe urmă, ea nu-şi mai are rostul nici măcar pentru cei care deja sunt căsătoriţi:
"Astăzi e vremea de pe urmă şi sunteţi rugaţi să fiţi ca şi cum nu aţi fi căsătoriţi. Fiţi pregătiţi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 octombrie 1976)
Totuşi, în mintea Verginicăi se reactivează din când în când datoria de a puncta adevăratele motive care ar trebui să stârnească preocupare pentru cei căsătoriţi: nerespectarea făgăduinţelor reciproce făcute de către miri în faţa preotului şi a lui Dumnezeu, la căsătorie:
"Vai de tine, care ţi-ai lăsat bărbatul şi te-ai recăsătorit cu altul! Vai de tine, bărbat care te-ai recăsătorit cu altă femeie şi ţi-ai lăsat femeia ta! Vai de tine, că la ziua de judecată nu vei avea ce răspunde măcar o dată, că Domnul Iisus Hristos nu a scris niciodată ca omul să se despartă de femeia sa şi să ia alta. Feriţi-vă de acest păcat, că de ani de zile, de când M-am pogorât, am spus de vremea aceasta şi de lucrurile acestea." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 noiembrie 1976)
Sunt reconsiderate aşa zisele "căsătorii creştineşti" făcute doar între mebrii sectei. Acum ele sunt "de plâns" şi nu se mai recunoaşte motivaţia lor iniţială. Se instituie o atitudine falsă despre căsătorie, în care valorile tradiţionale, bazate pe respect, pe îngrijire şi ajutor reciproc sunt bagatelizate. "Dumnezeul" Pucioasei este ambiguu şi duplicitar, afirmând pe de o parte că nu a venit ca să-i căsătorească pe adepţii Lui, iar pe de alta că totuşi a venit ca să-i căsătorească după voia Lui, pentru a-i împiedica să se căsătorească strâmb, după voia lor, cu "fiicele Sodomei":
"... Copilul Meu, care eşti binecuvântat şi te-am ales! Că te-am căsătorit, e că am voit să împlinesc mai curând veacul, şi să te rogi şi să plângi de ceea ce am făcut Eu cu tine. Dar tu, creştine, nu vrei să asculţi, nu vrei să iei aminte la lucrarea sfântă pe care am făcut-o cu tine. Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui
“Necredinţa” şi “credinţa" adepţilor pucioşi se verifică acum prin propensiunea lor spre căsătorie, respectiv prin dispreţul faţă de ea. Cei "credincioşi nu mai doresc căsătorie" şi "nici naşterea de prunci", care nu mai este bine văzută pe motiv că pruncii vor ajunge automat şi inevitabil, fără excepţie, în solda lui Antihrist:
"... Dacă ai fi credincios, n-ai mai dori să te căsătoreşti, şi nici fii şi fiice n-ai mai dori, pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în cartea unor fii feciori şi fecioare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 iunie 1977)
"Dumnezeul" Pucioasei recunoaşte că nu ştie ce face: regretă faptul că le-a îngăduit adepţilor Lui să-şi ia servicii la stat bine plătite în loc să rămână ţărani liberi, dar săraci şi lipsiţi de toate cele, spunând că "nu trebuia să facă acest lucru". El se recunoaşte vinovat de faptul că noii salariaţi la stat s-au îmbogăţit şi nu mai merg duminica la biserică. (Remarcăm aici o deosebire esenţială faţă de timpurile de astăzi, când pucioşilor li se interzice exact contrariul de către "Dumnezeul" lor cel schimbăcios : ei nu mai au voie să mai meargă la "bisericile din lume"). Tinerii sunt îndemnaţi să nu se mai gândească nici la căsătorie sau la haine frumoase, deoarece nu vor mai avea timp ca să se bucure de ele (acest îndemn s-a dovedit a fi o minciună; dacă s-ar fi căsătorit atunci, tinerii ar avea acum peste 30 de ani de căsătorie, deci ar avea şi nepoţi, nu numai copii, în urma căsătoriei lor, iar hainele frumoase s-ar fi rupt de mult, de prea multă purtare):
"... V-am dat voie să vă luaţi serviciu, şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la serviciu? Vă umpleţi hambarele cu haine şi camerele cu tronuri şi trupurile cu îmbuibare. Şi dacă ţi-am dat serviciu, lucrezi duminica şi sărbătorile, şi la biserică şi la rugăciune nu mai mergi, zici că eşti obosit. Cu ce poţi să ştergi acest păcat, creştine? Iată, au venit peste voi zile grele când duminica şi sărbătoarea mergi la serviciu. Şi iată, Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei serviciu. ... Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea. Am spus să nu vă mai faceţi haine multe, că vom fugi la munte. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30 noiembrie/13 decembrie 1977)
Căsătoria şi naşterea de copii sunt bagatelizate, pe motiv că timpul rămas până la sfârşitul lumii este atât de scurt, încât se măsoară cu zilele, deci fiecare dintre ele ar fi un demers cel puţin inutil:
"... Nu mai doriţi căsătorie pentru o zi. Nu mai doriţi zămislire de copii pentru o zi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 februarie 1978 Vorbind în numele "Dumnezeului" Pucioasei, Verginica recunoaşte că "a căsătorit" destule cupluri de tineri în trecut, ca să arate că şi ea se supune legii creştineşti. Cu atât mai de neînţeles este ce se întâmplă acum, pentru tinerii care provin din familiile adepţilor pucioşi şi care vor şi ei căsătorie, dar li se pun interdicţii sau oprelişti mascate sub forma unor alternative nedorite de ei. Ei nu înţeleg de ce pentru unii a fost posibilă căsătoria, iar ei sunt trimişi cu forţa la mănăstire, ca să sufere o viaţă ternă şi plină de suferinţe pe care n-o doresc. Li se răspunde că nu trebuie să fie invidioşi pe alţii, căci "Dumnezeul" Pucios va fi generos şi drept cu toţi cei care L-au urmat: nimeni dintre pucioşi nu va scăpa de suferinţă şi de lipsuri, dar cu condiţia să asculte de "Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa; şi că suferinţele le va primi fiecare după meritul său:
"... Am căsătorit ca să nu ziceţi că am scos ceva din lege, şi n-am ţinut tineri necăsătoriţi. Ferice de cine a stat până la ziua păstrată şi şi-a păstrat fecioria. Vai de acela ce nu şi-a păstrat fecioria! Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: „A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mai judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: „că m-a dus de la oraş, la
Căsătoria albă este acceptată încă drept o alternativă pentru celibat, dar pentru cei căsătoriţi ea devine deja o obligaţie. Familiile monogame sunt reconsiderate, punându-se problema convieţuirii mai multor persoane de sex opus în aceeaşi cameră, o idee în stadiu de morulă pentru viitoarele "obşti" pucioşeşti:
"... Păstraţi căsătoria neîntinată, că la mulţi dintre voi căsătoria e ca o masă, când hrăneşte trupul cu bucate şi îl hrăneşte şi cu păcate. Cine are femeie, este rugat să fie ca un apostol, să fie ca un levit, să fie ca un ales sfinţit; seminţia lui să fie cu plăcere Domnului. Te-aş ruga, creştine, să nu stai tu în casă niciodată cu femeia ta singur, că te îndeamnă să faci păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 iulie/7 august 1978
Deja se formulează o restricţie fermă pentru adepţii pucioşi din "poporul Verginicăi". Pentru ei căsătoria este interzisă! Rămâne însă valabilă (deocamdată) pentru cei din afara comunităţii eretice pucioşeşti; ei sunt (încă) liberi să se căsătorească:
"... Eu aş zice către poporul Meu: opriţi-vă de la căsătorie! Căsătoria din vremea de azi nu mai e duhovnicească. Cine vrea, să ia aminte aceste cuvinte. Cine nu vrea, e liber să se căsătorească. Cine nu vrea să asculte aceste cuvinte, este rugat să nu încurce ceea ce Domnul grăieşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 august 1978)
Argumentul principal al acelei perioade, folosit împotriva căsătoriei, este acela că pruncii ce vor fi născuţi de acum încolo vor ajunge cu toţii, fără excepţie, în solda diavolului. Exponentul acestuia se sugerează a fi şeful statului comunist, care ar beneficia pecuniar de pe urma pruncilor născuţi, lucru despre care se pretinde că e proorocit şi de Scriptură (dar nu se mai spune şi unde anume):
"... Eu să fiu ca tine, fecior sau fecioară, n-aş mai dori căsătorie, şi aş sta aşa, ca să nu se mai nască pentru Gog, să-i pună la numărătoarea lui. Voi ştiţi că omul acesta ridică de pe urma pruncilor voştri miliarde de lei? Ştiţi? Nu ştiţi, că în sfânta Scriptură scrie ascuns.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 septembrie 1978)
Tot şeful statului comunist este diabolizat ca nutrind intenţia ascunsă de a institui o căsătorie forţată pentru toţi tinerii şi tinerele, inclusiv pe cele aflate în mănăstiri, lucru care se pretinde că le va bucura pe unele dintre ele:
"... Creştine, vine împăratul cel cu botul de câine şi va face din sfinţenie grajd de vite şi vor trimite creştinele şi monahiile să se mărite. Ce vei face, monahie care ai depus lui Dumnezeu jurământ că stai până la moarte neprihănită? Ce vei face când te va obliga să te căsătoreşti nu cu creştin, ci cu păgân? Multe creştine şi multe monahii, la lucrul acesta se vor bucura. Să ştiţi că mulţi dintre moşii şi strămoşii voştri au fost în mănăstiri, care au avut soţi şi soţii, dar nu s-au dus în mănăstiri şi atât, ci s-au dus să se curăţească, să se sfinţească.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)
Inutil de precizat faptul, cunoscut de oricine, că această "proorocie" despre căsătoria forţată prin lege nu s-a mai împlinit vreodată.
Încet, încet, se conturează concepţia că taina căsătoriei trebuie înţelească exclusiv ca o convieţuire ascetică, exclusiv duhovnicească, în care apropierile trupeşti dintre soţi sunt de neimaginat:
" ... Copilaşii Mei, mai sunt creştini ca voi, dar ei nu ştiu ce împărat mai e azi pe pământ. Sunt uscaţi, tată. Când vor ieşi, să nu vă speriaţi de ei că au trupurile uscate. Voi să-i primiţi şi să-i îmbrăţişaţi. Sunt familii, tată, femeie şi bărbat, care nu se întâlnesc prin păcat, ci duhovniceşte. Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria cea pentru păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 12/25 iunie 1979
Unele procese de conştiinţă sunt însă inevitabile chiar şi pentru stricătorii de lege. Procedând (în numele lui Dumnezeu) la dezavuarea căsătoriei, Verginica se întreabă retoric dacă nu cumva în acest mod se "strică legea". De aici rezultă că ea era conştientă de consecinţele demersului său: nu mai era vorba aici de o împlinire a legii creştineşti, ci de o stricare a ei. Totuşi ea găseşte resurse ca să se liniştească şi pe sine, şi pe cei care o ascultă: Legea trebuie stricată din simplul motiv că Dumnezeu nu mai are cu ce să o împlinească. Caz de forţă majoră, aşadar: unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deci stricarea legii căsătoriei este scuzabilă indiferent de consecinţele ei nenaturale şi nefaste:
"... Tată, sunt oameni de nouăzeci şi peste suta de ani,care se tăvălesc ca porcii în curvie până mor; şi după ce mor,le face preotul o slujbă, două şi s-a terminat. Fiilor, nu vorbim de păcatele acestora, dar feriţi-vă de acest păcat, că din pricina a ce este în lume astăzi, Dumnezeu S-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum, ce facem? Stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă n-am cu ce?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19 iulie/1 august 1979)
În consecinţă, Verginica promovează un amendament: căsătoria se acceptă în continuare, cu condiţia să fie o "căsătorie albă": mirii "să se căsătorească în Domnul". Asta cu atât mai mult cu cât ea pretinde că monahismul (alternativa clasică pentru cei care aspiră la celibat) este imposibil de trăit în mânăstirile de astăzi, deoarece din cauza degradării vieţii monahiceşti, mânăstirile nu mai sunt mânăstiri:
"Dacă cineva vrea să se căsătorească, în Domnul să se căsătorească, şi să primească duhovniceasca viaţă. Pentru că nu mai sunt mănăstiri, nu veţi putea duce viaţa ca mirii. Cine vrea să-şi ţină viaţa sa, Domnul o primeşte cu bucurie, că mai bine să fii fecior decât să dai demonilor fii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 iulie/9 august 1979
*
După moartea Verginicăi a urmat la “proorocie” leliţa Maria. Nici discursul Mariei despre căsătorie nu s-a radicalizat. Căsătoria este în continuare “oprită” doar pentru cei care doresc să “aibă inimă pentru Domnul Pucios”, adică să adere la sectă, în care ei urmează să ducă o viaţă aparent “monahicească”. Aderenţii care acceptă “căsătoria albă” sunt avertizaţi că au printre ei vânzători, gata să-i “toarne” la autorităţile civile comuniste, pârându-i că “au făcut o căsătorie de formă, ca să le înşele vigilenţa lor revoluţionară, dar în realitate ei sunt mistici, habotnici şi obscurantişti”:
"... Cine are urechi de auzit, să audă, şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că nu mai e timp de întinare şi de pofte trupeşti, dar luaţi bine seama, că sunt între voi lupi îmbrăcaţi în piei de oi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18 aprilie/1 mai 1982)
Oprirea căsătoriei numai pentru adepţii pucioşi (denumiţi aici "creştini", în mod îngâmfat şi selectiv, pentru a scoate în evidenţă faptul că ei sunt singurii creştini care au mai rămas pe pământ) este confirmată şi prin intenţia declarată ca prin această manevră aceştia să se deosebească şi mai bine de ceilalţi oameni, "cei din lume", lumea deşartă, care doar se consideră creştini, fără însă să mai şi fie:
"Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hăinuţa, nu se poate strecura la Domnul. În lume nu se mai foloseşte nici postul, nici rugăciunea, ci numai curvia. Vor fi trupuri care vor zăcea, şi sufletul nu va ieşi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 octombrie/4 noiembrie 1984)
O problemă "spinoasă" este aceea a căsătoriei preoţilor. Se ştie că în Biserica Ortodoxă se aplică sfaturile apostolice ( “Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei...” - 1 Tim.3,2) care a dus la obiceiul (devenit între timp, regulă) ca preotul de mir să se căsătorească, pentru a rezista mai bine ispitei adulterului – în timp ce ieromonahii au rămas mai departe celibi, având în vedere opţiunea lor de a trăi izolaţi de societate. Lelica Maria consideră însă că celibatul preoţilor trebuie neapărat generalizat: nu numai ieromonahii, dar şi preoţii de mir trebuie să renunţe la căsătorie. Lelica Maria nu scapă ocazia de a diaboliza însăşi instituţia preoţiei, folosind o asociere foarte dragă sectanţilor: "preoţimea este cea care L-a pus pe Hristos pe cruce!". Ea identifică astfel în mod intenţionat şi interesat ( dar ticălos şi fals) preoţia Legii Vechi şi preoţia cea nouă, cea creştină. În consecinţă, (spre deosebire de sora ei, Virginia, care-i îndemna stăruitor pe adepţii ei să nu părăsească sfânta Biserică) lelica Maria introduce o inovaţie importantă şi gravă prin consecinţele ei, atunci când susţine că adepţii ei pot foarte bine să nu mai meargă la slujbele preotului din biserică, ci să se adune în jurul ei, ca să-i asculte "cuvântul" , argumentând că "este mai importantă coborârea lui Hristos-Cuvântul", prin gura ei, la creştinii adepţi. Această "coborâre" a duhului vorbitor îi aşadar opreşte pe adepţi de la mersul în biserică, pe motiv că "duhul pucios este mai mare decât biserica" :
"... Astăzi sunt pline şcolile care pregătesc tineri să fie preoţi. De ce să fie preot? Pentru lume? Când iese preot, el trebuie să se căsătorească şi nu mai lucrează ce-i dau Eu. A ajuns la hop. Preot să te duci în lume? Preoţimea M-a pus pe cruce, că nu i-a plăcut cu ce am venit Eu. Chiar şi ucenicilor Mei nu le-a plăcut cu ce am venit Eu. Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică. Eu sunt mai mare decât biserica, şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 noiembrie/8 decembrie 1985)
Atunci când fiii familiei Chivulescu, din cetatea Căprioru, cer de la lelica Maria să obţină pentru ei "de la Domnul" binecuvântare pentru a îmbrăca haina preoţiei, se izbesc de o condiţionare care nu-i prea încântă: obligaţia de a rămâne preoţi celibi. Adică, să îmbrace haina monahală doar de formă, dar nu cumva să primească şi tunderea în monahism şi să intre în mânăstire. Li se explică faptul că rejectarea căsătoriei este singura cale prin care un preot poate să rămână "în planul lui Dumnezeu":
"... Poţi să le împlineşti pe toate, dar trebuie să împlineşti şi curăţenia trupului. [...] Dacă vrei să îmbraci haina de preot, să îmbraci haina de monah. Nu în forma monahiei, dar vreau să te am ca un monah. Vrei? Nu prea vrei. Dar să te găsească venirea Mea acolo unde vrea Dumnezeu. Eu ţi-am dat cuvântul Meu dacă-l vrei. Nici unul dintre voi nu vreţi să îmbrăcaţi haina de monah? De ce nu vrei? Că vrei căsătorie. Dacă vrei căsătorie, înseamnă că ieşi din planul lui Dumnezeu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 ianuarie/2 februarie 1989)
La presiunile de buldozer ale noului outsider ( leliţa Mihaela Tărcuţă) care ţintea la obţinerea excusivităţii în a exercita demnitatea de "proorociţă" pentru poporul pucioşesc, lelica Maria se retrage în anul 1994 de la lucrarea "proorociei". Rămasă singura stăpână în
"Căsătoria celor mari din poporul Meu trebuia să fie taină sfântă şi nu jug pentru cel ce şi-a ales căsătorie, că nimeni din poporul Meu ales nu şi-a ales altceva, tată. Şi dacă cei mari nu şi-au ales altceva şi dacă nici căsătoria nu şi-au păstrat-o în toată legea cea rânduită căsătoriei, iată, Domnul lucrează cu darul înţelepciunii peste poporul Său, peste cei mici şi peste cei mari. […] O, Israele, n-am şi Eu în mijlocul tău o căsătorie curată, tată. Ce durere grea, măi Israele! O, cum n-ai înţeles tu cele cereşti! Cum n-ai avut tu dragoste de sfinţenie, aşa cum au avut atâtea trupuri în a căror inimă a bătut dragostea lui Dumnezeu! Nici măcar legea n-ai împlinit-o, tată, nici măcar atât. Nu ţi-a ajuns, tată, să fi născut fii dacă ai ales căsătorie, dar să mai fi avut în tine căsătorii curate, tată! ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 februarie/6 martie 1994)
După moartea lelicăi Maria (1997), leliţa Mihaela Tărcuţă devine tot mai agresivă în limbajul care vizează căsătoria, ajungând să transforme cu de la sine putere libertatea Scripturii în lege. Acolo unde apostolii făceau recomandări pentru cei mai slabi, ca să evite "jugul căsătoriei" care aduce cu el multe responsabilităţi, leliţa Mihaela instituie ca lege oprirea de la acest "jug" pe motiv că el îngrădeşte libertatea omului şi-l face "plin de griji". Ea recunoaşte o tactică fariseică, şi anume că "poporului" pucios i s-a ascuns multă vreme această nouă "lege", ca să nu fugă de ea şi să poată fi atras şi amăgit cu convingerea că această sectă a "Noului Ierusalim" este însăşi Ortodoxia, când de fapt ea era o clonă perfectă a ortodoxiei. Leliţa Mihaela dă o interpretare vulgară a versetului biblic (vezi Rom.12,10) care îndeamnă la iubire, precizând că nu era vorba de o iubire trupească, ci de una duhovnicească. Ea însăşi îşi rejecteză propriul soţ (Emilian Tărcuţă care, în calitate de soţ, pretindea dreptul la "iubirea unul cu altul") şi îl pune pe linie moartă, înlocuindu-l cu Nicolae Nedelcu cu care, în calitate de "frate de cruce", putea să practice "iubirea unul pe altul":
"Iată, acum, la sfârşitul veacului, pot să spun cu libertate de cuvânt, că nu mai am pe cezarul, nici pe Anna şi Caiafa de care să Mă furişez; pot să spun că e greu de omul care se căsătoreşte, greu de tot, că un astfel de om este legat, este rob, şi nu este liber, este plin de griji, este greu de el. Iată, nu este de folos omului să se căsătorească, dar pe cine mai vezi că înţelege această Scriptură a Mea pe care am lăsat-o prin apostolii Mei? Nici un folos nu vine de la această lege, că lege este, măi copii. Nimic nu iese bun din legea aceasta, decât oameni din oameni, robi din robi, oameni fără libertate pe pământ, şi nu poate omul căsătorit să fie robul Meu, nu poate, că are multe piedici, multe de dus pe calea sa. Chiar şi tu, poporul Meu, ai crezut că se poate [...] N-ai înţeles nici tu, poporul Meu, şi Eu n-am avut cum să te aduc să înţelegi, că dacă Eu nu căutam la inima ta pe care o vedeam că nu poate fără căsătorie, Eu n-aş mai fi avut acum cu cine să vorbesc pe pământ, n-ai mai fi stat să asculţi cuvântul Meu şi să-l scrii ca să rămână înfiinţată orbirea Mea de azi. N-ai mai fi stat să Mă asculţi ce vorbesc Eu din cer, ca să rămână mărturie că am vorbit pe pământ şi că nimeni n-a înţeles vorbirea Mea, că nici tu n-ai înţeles planul Meu şi vorbirea Mea, Israele. [...] Eu am spus: „Iubiţi-vă unul pe altul“, n-am spus „Iubiţi-vă unul cu altul“. Am spus să fie iubire între cei ce sunt ai lui Hristos. Eu pentru aceia vorbeam. N-am spus lumii aşa ceva, ci am spus celor ce nu sunt din lumea aceasta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 iunie 1994)
Totuşi, leliţa Mihaela recunoaşte că pentru "omul din lume" nu se pot pune restricţii, deci pentru el "căsătoria merge până la sfârşit" (libertate care va fi încălcată curând, atunci când se va interzice căsătoria tuturor oamenilor); restricţia va opera deocamdată doar pentru toţi adepţii sectei "Noul Ierusalim", adică "poporul" care se consideră "mireasa de azi" a duhului de la Pucioasa:
"Am scos apă dulce şi am dat la mulţimi şi am spus mulţimilor că Eu am un popor, şi de aceea vin la tine, poporul Meu, şi mereu te rog să fii tare cu Mine şi să fii ca Mine, căci precum căsătoria va merge pe pământ până la sfârşitul de acum, tot aşa cuvântul Meu cel dulce şi cel amar va merge până la sfârşit, până la pragul celor ce sunt nesfârşite. […]Un mire şi o mireasă sunt curaţi câtă vreme sunt miri. Aşa iubire să fie între Mine şi tine, Ierusalime, mireasa Mea de azi, şi să nu doreşti căsătorie, tată, adică pofte, adică idoli, adică voie după voia ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 februarie 1995)
Intenţia ascunsă a Mihaelei de a generaliza oprirea de la căsătorie şi stoparea naşterilor naturale este resimţită şi de "omul din lume", care reacţionează cu fermitate, denunţând intenţiile "poporului" pucios de a-şi impune cu forţa propriile precepte eretice. Leliţa Mihaela inventează teoria că a existat în rai o intenţie neîmplinită a lui Dumnezeu de a lăsa rânduiala ca oamenii să se înmulţească nu prin naştere, ci prin scamatorie de cuvânt, omul reproducându-se "prin cuvânt de om", şi imitând astfel actul creaţiei lumii prin Cuvânt de către Dumnezeu:
Se bate lumea cu tine, poporul Meu, şi se teme să nu o molipseşti de curăţenie şi de feciorie, se teme că opreşti căsătoriile şi naşterea cea de la om, că lumea nu ştie ce vreau Eu să aduc prin tine pe pământ. Eu prin tine aduc cerul pe pământ, şi omul se teme de cer, că omul vrea să rămână cu poftă până în veac, până la venirea Mea. E vreme de pregătire mare, tată, şi omul nu ia aminte prin tine, şi se uită omul la trup şi nu la cer ca să vin după cum este scris. Dar Eu îi spun prin tine omului că nu aşa am voit să-l fac Eu pe om când am spus «Creşteţi şi vă înmulţiţi». Eu am vrut să înmulţesc pe om din cuvânt, dar omul n-a vrut, şi a zis să se înmulţească prin poftă, prin trup, prin om, nu prin Dumnezeu. De aceea am lăsat botezul în numele Meu, ca să-l înfiez pe om prin botez, căci omul din păcate omeneşti se naşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 iunie 1995)
Leliţa Mihaela se disculpă de acuzaţia ce i se aduce că opreşte căsătoriile, pretinzând că sunt două feluri de căsătorii: căsătorie pentru Dumnezeu (care nu se opreşte, ci merge înainte) şi căsătorie pentru om (care se opreşte, pentru că "a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ"). Monologul Mihaelei este pur retoric. Ea se întreabă în mod repetat (şi întreabă, totodată) "Ce înseamnă căsătorie?" , dar nu dă şi un răspuns la această întrebare. În schimb, tâlmăceşte ce este căsătoria pentru om şi ce este căsătoria pentru Dumnezeu: naştere de fii ai oamenilor, şi respectiv naştere de fii ai lui Dumnezeu. Mihaela propune o lume absurdă şi imposibilă, în care nu se mai nasc deloc fii trupeşti, ci numai fii duhovniceşti. Ea ignoră deliberat că nu ar fi existat pe pământ nici o naştere de fiu duhovnicesc (fiu al lui Dumnezeu), dacă n-ar fi existat în prealabil o naştere de fiu trupesc (fiu al omului). Pentru că întâi se naşte fiul omului, apoi, prin botez, are loc naşterea din nou a lui şi devenirea lui ca fiu al lui Dumnezeu. Însuşi Fiul lui Dumnezeu a trecut prin aceste experienţa, a naşterii şi a botezului, ca să ne arate şi nouă calea. De altfel, toţi adepţii pucioşi au trecut mai întâi prin experienţa naşterii trupeşti şi apoi, prin taina Botezului, prin experienţa naşterii duhovniceşti. Dar ei au uitat această experienţă a botezului şi în ce Biserică s-au botezat, sau se prefac doar că au uitat-o. De aceea afirmă cu seninătate că această biserică nu mai este a lor, căci ei şi-au zidit o altă biserică, Biserica "Noul Ierusalim", o biserică în care nu se botează nimeni pentru că în ea nici nu se cunună nimeni:
"O, omule al bisericii, zici că fiii cuvântului Meu sunt mincinoşii despre care scrie în Scripturi că vor fi şi vor opri căsătoriile şi folosirea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut să se ia cu mulţumire. Dar de ce zici tu aşa? De ce nu te uiţi bine care sunt cei ce seamănă cu această Scriptură? Cine este cel ce opreşte căsătoriile? Ce înseamnă căsătorie? Oare, tu eşti cel ce împlineşti legea căsătoriei de-l pui pe om să se căsătorească şi apoi să-l faci preot slujitor pentru cele sfinte ale Mele şi să-l pui păstor peste oameni? Ce înseamnă căsătorie? Oare, legea căsătoriei este pentru ca omul să se supună poftei trupului aşa cum este astăzi căsătoria care a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ? Oare, prin legea căsătoriei puteţi să-L înşelaţi pe Dumnezeu, Care a spus: «Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt.»? Oare, toţi oamenii sfinţi care au lăsat familii şi pe femeile lor şi s-au dat legii sfinţeniei au oprit ei căsătoriile? Şi dacă nu le-au oprit, de ce ziceţi voi că fiii cuvântului Meu opresc căsătoriile? [...] Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu. [...] Ba mai mult vă spun vouă: cel ce opreşte azi căsătoria, este acela care calcă peste legea ei. Şi cine nu calcă azi peste această lege? Nici un om nu mai este curat în căsătoria lui. Nici măcar preoţii n-au voit să nu calce peste legea căsătoriei lor. Ba, mai mult, prin căsătoria lor calcă legea lui Dumnezeu, legea sfinţeniei unui slujitor al cerului. Şi iată că biserica ta, omule al bisericii, nu este biserica Mea, ci este a ta; nu este turma Mea, ci este a ta, că dacă ar fi a Mea, ar face voia Mea, nu a ta. Eu nu i-am despărţit pe cei căsătoriţi, dar i-am unit pe amândoi cu Mine, i-am făcut un trup cu Mine pe cei doi, şi le-am spus să nu fie despărţiţi de Trupul şi Sângele Meu, căci scris este: «Cine nu mănâncă şi nu bea Trupul şi Sângele Meu, nu are viaţă în el».” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 mai 1997)
Leliţa Mihaela merge mai departe cu răstălmăcirea Scripturii, arătând că deşi Scriptura spune limpede că preotul sau episcopul trebuie să fie bărbat al unei singure femei, în caz că doreşte căsătorie, astăzi această libertate condiţionată a căsătoriei lui nu mai este valabilă. Despre B.O.R. afirmă că "este condusă de satana", confirmând încă odată public poziţia schismatică a sa şi a sectei pe care o păstoreşte faţă de Biserica majoritară, în care a fost şi ea cândva botezată:
"O, căsătoria nu înseamnă lepădare de sine, iar Eu am spus că cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Am spus aceasta şi la cei necăsătoriţi, şi la cei căsătoriţi, dar mai mult le-am spus la cei căsătoriţi, şi iarăşi spun: căsătoria nu înseamnă lepădare de sine. Dacă Scriptura spune despre preot şi despre episcop «să fie bărbatul unei singure femei», şi aceasta, în Domnul, precum este scris în Scripturi, iată ce spun azi Eu, Domnul: preotul sau episcopul nu poate fi şi al femeii, şi al bisericii, iar dacă voieşte episcopie, să se oprească şi el, şi femeia lui de la desfrânare, de la păcatul cel în însuşi trupul lor, şi, lepădându-se de sinele lor şi de trupurilelor, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze ca slujitori pentru cer şi pentru biserică. Azi însă biserica este condusă de satana, nu de Mine, căci capul bisericii este omul; omul care se face preot, şi care se însoară mai întâi, dar Scriptura spune aşa: «Cinstită să fie nunta, şi patul neîntinat, iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu». Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)
O nouă răstălmăcire gravă aduce leliţa Mihaela Tărcuţă atunci când vine vorba despre relaţiile dintre soţi. Referindu-se la un text din Epistola I către Corinteni, Mihaela falsifică frazele şi sensurile ei, pentru a le conferi înţelesuri modificate "cu 180 de grade". Textul în cauză este următorul:
"Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă." (1Cor.7,1-6)
Pavel punctează aici esenţialul în ceea ce priveşte relaţiile dintre soţi:
1. Bună este înfrânarea celibatului, dar pentru a preveni desfrânarea, căsătoria este şi mai bună. De aceea, omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se căsătorească pentru a scăpa de desfrânare;
2. Fiecare (deci toţi bărbaţii) bărbat să aibă de soţie o femeie, şi fiecare (deci, toate femeile) femeie să aibă de soţ un bărbat;
3. Cei căsătoriţi nu pot să se şantajeze reciproc în ceea ce priveşte dreptul fiecăruia la relaţiile intime; de aceea, fiecare soţ este stăpân pe trupul soţiei, şi invers;
4. Relaţiile intime ţin de buna înţelegere şi convieţuire dintre soţi, deci asupra lor nu se pot da porunci, ci numai sfaturi. Iar sfatul lui Pavel este de a nu apela la "căsătoria albă", pe motiv de evlavie, ci soţii să se iubească şi să nu se lipsească unul de altul, pentru a nu anula astfel avantajul oferit lor de căsătorie, şi anume ferirea de desfrânare; dar nici evlavia să nu fie neglijată, ci postul şi rugăciunea să se facă în comun, pentru cinstirea familiei.
Ce spune Mihaela referitor la aceste versete? Iată ce spune:
"Apostolul Pavel răspundea şi el cu grijă la începutul bisericii Mele când era întrebat de cei ce se alăturau învăţăturii curate, şi spunea: «Bine este pentru om să nu se atingă de femeie, dar ca desfrânarea să-şi aibă şi ea rânduială, să-şi aibă bărbatul femeia lui, iar femeia să-şi aibă bărbatul ei, căci cei ce se lipsesc unul de altul multă vreme, sunt ispitiţi de satana din pricina desfrânării lor». Dar celui nedesfrânat nu-i trebuie legea aceasta, căci acela este curat. O, pe pământ aşa este încă de la căderea omului. Cel ce nu se poate înfrâna, acela se căsătoreşte, căci între foc şi căsătorie, mai bună este căsătoria. Aceasta este lege pentru cei ce nu se pot înfrâna şi care nu sunt liberi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)
Leliţa Mihaela modifică sensul dat de Scriptură pentru căsătorie, şi anume: "legea căsătoriei îi este dată omului ca să scape de desfrânare, care îl paşte în afara căsătoriei", propunând o formulă nouă: "legea căsătoriei îi este dată omului pentru ca desfrânarea lui să capete o formă legiuită, o rânduială tolerată" . Cu alte cuvinte, toate sfaturile date de Pavel sunt modificate după cum urmează:
1. Omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se desfrâneze în interiorul ei.
2. Dispare cuvântul "fiecare", care apărea de două ori în textul original al Scripturii. Bărbatul (deci nu fiecare, nu toţi bărbaţii) care nu se poate lipsi de desfrânare să-şi aibă femeia lui, cu care să se desfrâneze în voie, iar femeia (deci, nu fiecare, nu toate femeile) care nu se poate lipsi de desfrânare, şă-şi aibă soţul ei, cu care să se desfrâneze în voie;
3. Dispare complet orice referire la relaţiile trupeşti dintre soţi şi la regulile de bun simţ care ar trebui să le guverneze;
4. Dispare complet sfatul lui Pavel adresat soţilor cu privire la frecvenţa apropierilor trupeşti: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială...". El este înlocuit cu o constatare neutră, impersonală, care reafirmă convingerea că cei căsătoriţi, dacă se lipsesc unul de altul multă vreme, recad în pofta desfrânării lor pe care le-o garantează căsătoria.
Mesajul leliţăi Mihaela este limpede: "căsătoria este o rânduială omenească, prin care se asigură legiferarea desfrânării".
Dacă ar fi aşa, de ce ar mai fi fost nevoie ca Pavel să dea "dezlegare la desfrânare" în sânul căsătoriei? Dacă se pleacă de la desfrânare şi tot la desfrânare se ajunge, atunci rostul acestei "dezlegări " nu se mai justifică, chiar dacă se legiferează. Ba e chiar mai rău, ca şi când Pavel s-ar învoi la un lucru rău (desfrânarea) şi ar da un "cadru legal" răului, ca să se săvârşească în voie şi cu "acoperire legală", fără să mai creeze vreo remuşcare celor în cauză.
De aici până la desfiinţarea cununiei ca Taină a Bisericii nu mai este decât un pas, pas pe care Mihaela îl face cu hotărâre atunci când afirmă că "omul a pus cununia între tainele Bisericii, şi nu Dumnezeu, căci cununia este o formă de a legaliza desfrânarea omului":
"Amin, amin zic vouă, fiilor care-Mi purtaţi cuvântul către neamurile pământului: Eu n-am zis omului să se însoare. Cununia care a fost pusă de om între tainele bisericii, nu este taină, ci este durere pentru Mine, căci omul îşi dă trupul spre desfrânare prin cununie." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)
Nici botezul nu mai este preţuit la valoarea sa, fiind pusă la îndoială puterea lui curăţitoare, deoarece este considerat o consecinţă a legii căsătoriei, prin pruncii care se nasc în păcat, căci căsătoria este pământească, nu cerească:
"O, e grea jalea Mea şi aşteptarea Mea după om! Omul naşte prunci pentru el, şi îi duce la preot şi îi botează, şi apoi stă liniştit şi se crede al lui Dumnezeu, el şi pruncul lui, dar Duhul Meu nu este în om, căci omul este numai trup, numai carne, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, numai poftă trupească cu care voieşte să aibă omul îndreptăţire înaintea Mea şi voieşte să se măsoare cu Mine şi să spună că este al Meu, dar Eu îi spun aşa: Eu M-am răstignit, omule, iar tu te căsătoreşti şi stai acoperit cu legea căsătoriei, care este pământească, nu cerească, fiindcă Eu celor ce Mă ispiteau pentru femeile lor, Eu le-am răspuns pământeşte, şi am luat cuvântul omului cel întâi zidit, care s-a despărţit de Dumnezeu şi s-a alipit cu femeia sa, şi au căzut amândoi din cer, au căzut prin trup, au căzut pe pământ; dar le-am răspuns şi altfel ispititorilor, şi le-am zis: «Sunteţi rătăciţi neînţelegând Scripturile, căci în împărăţia cerurilor nu este însurat şi măritat, şi este viaţă fără de păcat, fără de moarte, viaţă de îngeri este»." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26 octombrie/8 noiembrie 1999)
Cei căsătoriţi sunt îndemnaţi acum să-şi călugărească viaţa (dar nu cumva în mănăstirile din BOR, ci acasă la ei) iar preoţii care încă mai "trimit pe om la păcat prin căsătorie"
"Călugăriţi-vă viaţa voi, cei căsătoriţi, căci vai şi iar vai preoţilor care trimit pe om la păcat prin căsătorie, şi apoi nu-l mai scot de sub păcat şi din moarte pentru înviere, pentru ziua a treia, ziua învierii, aşa cum au făcut apostolii şi sfinţii Mei peste toţi cei căsătoriţi care veneau spre ei să Mă afle pe Mine, Cel Sfânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 17/30 ianuarie 2000)
Mihaela nu scapă ocazia să blameze "poporul cel de demult" al Verginicăi, care s-a "dedulcit" la căsătorii. Mai întâi, adepţii Verginicăi "cereau de la Domnul" căsătoriile, dar mai apoi, când le-au fost interzise, şi le luau singuri şi de aceea tot "poporul" Verginicăi "a căzut pe cale":
"O, trezeşte-te şi te scoală spre sfinţenie, poporul Meu cel îndoielnic, căci sfinţenia ţi-am cerut-o Eu, tată, încă de când M-am făcut ţie cunoscut prin glasul Meu cel de azi peste pământ! Am fost atât de bun, atât de milos cu tine, tată, şi nu-ţi frângeam voia. Toţi Îmi cereaţi căsătorie ca să-L părăsiţi pe Tatăl pentru pofta voastră, şi apoi v-aţi luat singuri şi n-aţi mai cerut, şi din fiu în fiu v-aţi despărţit de calea cea cu sfinţenie pe ea. Aş fi avut acum sfinţi mulţi în poporul Meu şi nu Mi-ar fi căzut poporul de pe cale dacă ar fi iubit el Scriptura aceea care zice că «bine este să nu se atingă omul de femeie.»" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-12-2009)
Abia acum, sub înaltul şi înţeleptul patronaj al Mihaelei, s-a putut alcătui un "popor" care să fie întru totul împlinitor al respingerii căsătoriei. Cei dinaintea lor au fost doar nişte musafiri nemulţumiţi, care s-au dus spre căsătorie, unindu-se "cu trupul păcatului":
"O, mulţi au fost numai musafiri în lucrarea Mea, şi apoi s-au dus spre căsătorie. Au fost vremelnici, au fost doar oaspeţi şi n-au rămas ei familia Mea, dar cuvântul Meu cu ei mărturiseşte pentru ei în cer că au fost cu Mine pe cale şi n-au rămas statornici, şi au căutat ei o mântuire prin lege, şi au căzut din har sub legăturile legii, şi aşa au rămas cei atât de aşteptaţi de Mine să semene cu Mine ei. […] O, nu se stă doar oaspete în lucrarea venirii Mele cea după două mii de ani iarăşi de la Tatăl la om, poporul Meu! Iată, cei ce merg spre căsătorie se despart de părinţi şi se unesc cu trupul păcatului. Abia acum am ajuns Eu să-Mi fac popor pus deoparte numai pentru Mine cu viaţa lui, căci Îmi dă Mie viaţa cel ce alege viaţă pentru el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-12-2009)
Duhul zburător al lui nea'Mişu ( zis "păstorul Daniel", care a murit cu un an în urmă) este chemat de liderii pucioşi în şedinţele lor de spiritism ca să confirme şi el că pe vremea lui şi a Verginicăi "poporul" pucios era preocupat numai de "căsătorie, nunţi şi botezuri", născând fii şi fiice care au părăsit pucioşismul şi au ajuns în lume:
"O, să le spunem, Doamne, lor că în vremea Ta cu trâmbiţa Ta Verginica nu ne-au dat ei bucurii, decât dor de căsătorie, nunţi şi botezuri, şi nu ne-au dat mâna ca să ieşim deasupra cu lucrarea cuvântului Tău. Au născut şi au tot născut fii, şi n-avem din fiii lor decât cât numărăm pe degete, iar pe ceilalţi i-au dat lumii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30-05-2010)
"Spiritul lui nea’Mişu" îl invită apoi pe "spiritul lui Adam" să ia cuvântul şi să-şi arate păcatul său de a-şi iubit femeia sa cu toată inima şi să spună şi el oamenilor că "taina căsătoriei s-a făcut păgânie şi închinare la idolul plăcerilor":
"— Apropie, Doamne, slava învierii pentru toţi cei care au greşit prin păcatul meu cel din rai! M-am despărţit de Tine pentru femeie şi am iubit-o pe ea cu inima mea, şi pe Tine Te-am părăsit, şi nu mi-a fost de folos că am făcut aşa, ci îmi este durere pentru fiecare om care cade prin păcatul meu, căci omul nu-şi iubeşte femeia decât pentru păcat, iar Tu acum două mii de ani ai spus să-şi iubească omul femeia aşa cu Tu ai iubit biserica, căci taina căsătoriei s-a făcut păgânie şi închinare la idolul plăcerilor şi Te îndurerează omul şi moare mereu prin păcat şi cu păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-11-2010)
……………………
Anca Estera
7 ianuarie 2011
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.