290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010

“Duhul de la Pucioasa” are astăzi mari necazuri. Cu toate că, de peste 55 de ani, el se străduieşte să facă ceva ce n-a mai fost, punând la Pucioasa bazele filozofice pentru secta Noul Ierusalim care ar urma să revoluţioneze din temelii lumea creştină, rezultatele grandioase (anunţate cu surle şi cu trâmbiţe apocaliptice) nu prea se văd, ba dimpotrivă. Duhul Pucioşesc este nevoit astăzi să recunoască public răsunătorul lui eşec în tentativa de a face “un popor sănătos cu mintea şi cu ascultarea”, căci zâzania din sânul sectei este din ce în ce mai zgomotoasă şi mai învăluită în miasme pucioşeşti din  cauza unor “nescultători” care, după ce au reuşit să dea bir cu fugiţii din “raiul” de la Pucioasa, au dezvăluit o parte însemnată şi urât mirositoare din ascunzişurile care au fost până acum acoperite cu grijă de camarila de lachei din jurul liderilor sectei:

“Pun masă de cuvânt şi multă învăţătură de creştere pentru duh de ascultare, aceasta pun pe masa ta în ziua aceasta, poporul Meu. Ierarhul Nicolae vine cu învăţătura sa de părinte ca şi cu o mănuşă potrivită acum necazurilor care vin peste Duhul Meu în mijlocul tău, peste vreme de încercare, ivită de la voia cea liberă pe care şi-o aleg cei neascultători de cuvântul Meu cel de peste cincizeci de ani, prin care dau Eu să ies la capăt sfânt cu un popor sănătos cu mintea şi cu ascultarea, cu o mână de copii învăţaţi de Dumnezeu pentru vremea care vine, […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Consemnăm în această predică, datată 19 decembrie 2010, o importantă bâlbâială a liderilor pucioşi, care se contrazic flagrant şi pe neaşteptate faţă o teorie anterioară care le aparţine, şi care pretindea că diavolul este născut de gândurile păcătoase ale omului şi că el nu ar fi  existat înainte de Adam, ci a apărut pentru prima dată în istorie exact atunci când Adam s-a gândit cu trufie că ar putea fi şi el asemenea lui Dumnezeu, Cel care cunoaşte binele şi răul. Pucioşii afirmă acum exact contrariul, şi anume că diavolii sunt fiinţe spirituale care apar înainte de  creaţia omului şi că ei s-au făcut de la început duşmani ai omului, amăgindu-l pe Adam cu tentaţia fructului oprit şi îndemnându-l la căderea din rai. Ei se  întorc astfel, în mod surprinzător, la învăţătura clasică pe care o propovăduieşte atât Biblia, cât şi şi Biserica în catehismul ei. Să consemnăm deci că ei afirmă aici, în mod cu totul singular, faptul că Dumnezeu i-a avut ca duşmani pe diavoli încă de la început, de la facerea omului, şi nu numai după ce Adam a început să gândească strâmb despre Dumnezeu:

“O, nu e de mirare când cade cineva din bărcuţa Mea cu fii, căci vremea este cu ridicare sau cu cădere, şi fericiţi sunt cei ce nu se smintesc întru Mine şi întru cuvântul Meu cel de azi peste pământ, şi întru cei cu care-Mi poartă acum venirea ca să-Mi zidesc cu ei un popor ascultător înaintea Mea pentru vremea care vine cu Mine şi care se va aşeza pe pământ, precum şi vremea pe care o aduce diavolul se aşează de la diavolul între oameni şi îi momeşte pe ei spre voia diavolului cu ei, căci Dumnezeu a avut încă de la facerea omului duşmani, care s-au luptat să-I strice zidirea, să pună piedică între om şi Dumnezeu ca să-l aibă diavolul pe om, şi nu Dumnezeu pentru voia Sa în om.”  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Dezvăluirile incomode ale "dezertorilor" de la Pucioasa sunt citate drept "vorbiri de rău " şi "înjosiri ale feţii" şi "învinuiri"  şi "defăimări" şi "loviri" la adresa "fiilor-copii"  (adică, a liderilor pucioşi), dar se "prooroceşte" că toate acestea  se vor întoarce cu loviri şi cu răni  împotriva celor care le-au izvodit, ca să fie pedepsită astfel jalea şi zdrobirea de inimă a "fiilor-copii'' , cei care au fost demascaţi de ei cu atâta cruzime:

"[…]măi fiilor copii. Iată rodul celor ce v-au vorbit pe voi de rău şi v-au înjosit faţa înaintea celor necredincioşi şi lipsiţi de Dumnezeu pe pământ! Să ne uităm bine înapoi la vremea Mea cu voi ca să vedem şi să înţelegem ceea ce este de înţeles. Oricine v-a învinuit pe voi pentru voia cea liberă a lor, oricine v-a defăimat şi v-a învinuit din unii în alţii şi de la unii la alţii culegând ei această răutate asupra voastră, aceia s-au rănit pe ei înşişi, au lovit în ei înşişi, căci au voit cu tot dinadinsul să lovească în voi şi au lovit, şi lovind s-au lovit, iar voi aţi răbdat şi răbdaţi şi veţi răbda, fiindcă cei cu suflet bun nu întorc răutăţii cu răutatea, ci cu răbdare mare şi sfântă aşteaptă ei de la Dumnezeu izbânda lor prin greu. O, cum să vă ung inimioarele zdrobite ca să puteţi duce toată jalea şi toată greutatea ei?" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Duhul de la Pucioasa nu vrea să fie singur în jalea sa, ci să o împartă şi cu alţii, mai precis cu adepţii pucioşi, pe care-i cheamă la solidaritate în suferinţă cu liderii lor. Scopul mărturisit este acela de a-i împiedica şi pe alţii să aleagă calea dezertării de la Pucioasa, şi aşa aflăm că mai sunt acolo şi alţi nemulţumiţi care "dau să cadă" din mâna de fier a liderilor pucioşi, părăsindu-i şi alegând calea libertăţii, căci ei "îşi fac inimă aparte şi simţăminte aparte şi alegere altfel" decât li s-a trasat de către liderii lor:

"O, apropiaţi-vă de jalea Mea, voi, fii şi fiice ale poporului Meu [...] O, apropiaţi-vă de durerea Mea cea grea, de obrazul Meu cel lovit şi zgâriat de neînţelepciunea celor neînţelepţi pentru viaţa lor, că iată cum dau să cadă dintre voi cei ce-şi fac inimă aparte şi simţăminte aparte şi alegere altfel decât am hărăzit Eu, Domnul, celor ce vin spre Mine şi spre izvorul Meu de cuvânt ca să fie ai Mei[...]"  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Duhul de la Pucioasa se căinează şi strigă cu durere  "Vai Mie!" atunci când constată că printre admiratorii care s-au pripăşit la secta "Noul Ierusalim" au fost şi unii care au devenit ulterior trădători ai liderilor pucioşi. Paradoxal este că, deşi se prezintă pe sine a fi "Însuşi Dumnezeu", Duhul Pucios nu este în stare să prevadă evoluţia acestor indivizi de la stadiul de admiratori  la cel de trădători, fiind complet surprins de schimbarea cu 180 de grade a acestora, ceea ce-l demască a fi cu totul altul decât Atotştiutorul Dumnezeu. Tocmai de aceea este el atât de îndurerat şi nemângâiat în durere, pentru că "trădarea dezertorilor" a fost cumplit de neaşteptată, exact de la aceia care promiteau mai mult, mai profund şi mai frumos. Experienţa amară dobândită cu acest prilej va trebui însă să fie folosită, ca să compenseze pe viitor incapacitatea Duhului Pucios de a citi în viitor cum vor evolua simţămintele din  inimile celor care se vor mai alătura de ei ca "admiratori" şi apoi ca "apropiaţi":

" Vai Mie când vin în mijlocul poporului Meu inimi care lucrează la întuneric şi cărora li se vede rodul apoi! Vai Mie când se fac judecători de Dumnezeu şi de fraţi cei ce vin aşa şi stau apoi aşa şi lucrează aşa în staulul Meu de fii! O, apropiaţi-vă ca să-Mi mângâiaţi durerea! O, înţelepţiţi-vă în încercări şi îmbogăţiţi-vă credinţa şi daţi-vă în lături când vedeţi mers cu neorânduială în cei ce dau să meargă aşa, după ce vin ei să fie apropiaţii Mei!"  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Liderii pucioşi promovează în continuare în predica lor un "Dumnezeu" care este capabil de "neiubire" faţă de cei care greşesc faţă de El prin comportare nevrednică de fii. Mesajul Pucios este într-o contradicţie flagrantă cu mesajul Biblic, care promovează un Dumnezeu iubitor de toată făptura, şi de cei drepţi, şi de cei păcătoşi. Pilda "Fiului Risipitor" este ilustrativă în acest sens. Cel care, cântărindu-şi faptele sale de "purtare nefiască", se considera pe drept cuvânt nevrednic de a fi numit fiu, este primit cu iubire de tatăl său, care îi pune inel în deget şi încălţăminte în picioare şi îl aşează la masă bogată şi-l numeşte fiu. Tatăl cel iubitor şi iertător din această pildă îl reprezintă pe Tatăl ceresc. Pucioşii se aseamănă aici cu fiul cel mare din această pildă, care a rămas îmbufnat afară, nevoind să participe la bucuria tatălui său. Ei promovează aşadar un "Dumnezeu" pucios care sancţionează prin neiubire pe unii dintre admiratorii Lui, a căror "purtare nefiască" s-a manifestat prin dispreţul faţă de liderii pucioşi,  pe care n-au voit a-i recunoaşte drept singurele "călăuze" ale paşilor lor către Dumnezeu:

"O, nu vă miraţi că vedeţi ce vedeţi, căci pe calea Mea cu fii n-a fost în nici o vreme să n-am între ei dintre cei ce se aleg să se tragă în lături, fie din slăbiciune, fie din răutate, fie din pizma diavolului, fie din pricina întunericului sub care stau, şi mai ales loviţi de duhul mândriei din ei, de duhul invidiei, care mereu, mereu l-a făcut trădător pe cel în care a stat încuibat şi lucrător în părţi apoi acest duh, iar cel ce se face neiubit de Dumnezeu prin purtare nefiască, acela cade în cursa celui ce întinde cursă de la mijloc sufletelor slabe, care nu caută cu lumina între ei şi Mine, între ucenic şi Învăţător, căci fără călăuză pentru inima lui, pentru paşii lui cu Mine, cade omul în plasa lui satana oricine ar fi el."  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

"Dumnezeul" Pucios recunoaşte apoi deschis că Îi lipsesc Atotsupravegherea şi Atotştiinţa, căci nu a putut prevedea cum şi când şi cât de insidios a putut lucra Satana în ascuns, de a ajuns să-L păgubească şi să-I strice blazonul şi faţa şi faima, folosindu-se de unii dintre cei mai fideli adepţi ai sectei, care au dispreţuit "călăuzele" şi au devenit pe neaşteptate "batjocoritori şi dispreţuitori şi defăimători de fraţi" ( "fraţii"  fiind, desigur, liderii pucioşi):

"Iată, satana a lucrat în ascuns şi Mi-a adus pagubă şi Mi-a lovit faţa şi Mi-a zgâriat-o, dar Tatăl Mi-o şterge şi Mă mângâie la rană, că-L doare adânc rana Mea. O, cel ce se bizuie pe sine şi se conduce aşa şi nu are nevoie de călăuză pentru el în mijlocul poporului Meu cel de azi, acela se loveşte şi face lovituri şi face brâncă multora spre cădere, [...] iar tu păstrează-ţi mereu duhul umilinţei şi al pocăinţei, tată, duhul celor înţelepţi cu înţelepciune din cer, căci vai celor ce nu au acestea în inima lor, căci cei ce nu au aşa inimă, aceia sunt batjocoritori şi dispreţuitori şi defăimători de fraţi, şi nu e nici pe departe inimă de creştin o aşa inimă, care nu are în ea faţa lui Dumnezeu."  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Aberaţiile pucioşeşti devin  apoi de-adreptul halucinante. Căderea "Dumnezeului" pucios se anunţă cumplită, iar slăbiciunea sa este inimaginabilă. El se plânge  ca un învins, cu expresii nedemne de un Dumnezeu adevărat:  "lovit cu ruşine mare" de către satana, care-I "aruncă dispreţ" şi "Îl are la mâna lui". Orice om cu scaun la cap se poate întreba, pe bună dreptate: ce fel de "Dumnezeu" este acest "Dumnezeu Pucios, dar Neputincios", pe care  Satana "îl are la mână"? Ce fel de "Dumnezeu" este acela care se roagă de admiratorii Lui să-l certe ei pe satana, căci El nu mai este în stare, nu mai poate s-o facă, pentru că Satana "Îl are la mână"?  Ce fel de "Dumnezeu" este acela care se roagă de admiratorii Lui să se roage şi pentru ei, dar şi pentru El, ca să-I sporescă Lui puterile pe care mărturiseşte că nu le mai are (dar se pare că nici nu le-a avut vreodată)? :

"Te strâng la piept, te pun lângă inima Mea ca să-i simţi bătaia şi durerea ei cea grea acum, poporul Meu de fii şi de fiice! O, tată, M-a lovit satana cu ruşine mare şi-Mi aruncă dispreţ. Ceartă-l tu pe satana, că Mă are la mâna lui din pricina celor ce s-au jucat de-a viaţa şi s-au apucat să-şi facă voia, smulgându-se de pe calea Mea cu tine, nemulţumiţi fiind ei de statul lor lângă Mine şi lângă tine după voia Mea, tată! O, fă loc în rugăciune pentru tine şi pentru Mine [...]"  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Descumpănit de întorsătura lucrurilor, "Dumnezeul" Pucioasei se hotărăşte să facă bilanţul în dreptul "dezertorilor" care au părut cândva că sunt de mare folos sectei, dar iată  că acum s-au întors pe neaşteptate împotriva ei, devenind demascatori ai mascaradei de la "Noul Ierusalim". Duhul de la Pucioasa "face socoteala" împreună cu îngerii lui, şi găseşte o situaţie neaşteptată, incredibilă şi intolerabilă: în dreptul acestor falşi suporteri de altădată ai liderilor pucioşi se găseşte acum mult text scris împotriva lor şi publicat pe bloguri, la vedere, ca toţi cei care vor căuta pe Infernet după "Cuvântul Pucios" să se poticnească de textele lor împotrivitoare şi demascatoare. Dar şi mai mare păcat au aceia care s-au erijat în "proptele", furnizându-le "pe tavă" demascatorilor date concrete despre "tainele pucioşeşti" :

"Acum fac socoteala, fac cu îngerii Mei, fac şi peste cei ce au ajutat măcar cât de puţin paşii celor ce cad şi care umblă după voia lor, după ce au venit şi au dat să stea după voia Mea când au venit să stea lângă poporul Meu, atraşi fiind ei de cuvântul Meu cel făcător de om şi de dragostea Mea din fiii cei purtători de Dumnezeu şi care Mi-au născut fii ca să-i am Tatălui Meu rod. O, găsesc acum mult păcat, mult scris în dreptul celor ce au ajutat pe cei fără de minte pentru voia lor lângă Mine. Când omul în vremea prostiei lui are din părţi proptele pentru voia lui cea rea, când cei din jurul lui îl ajută dacă el dă să greşească şi să cadă lucrând anapoda, au aceia păcat."  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

În lipsa altor mijloace de constrângere, "dezertorii" sunt rugaţi acum cu frumuşelul şi cu vorba dulce ca să renunţe  la voia lor liberă "cea cu greşeală", care-i tot împinge de la spate  ca să publice învinuirile pe care ei le aduc  liderilor pucioşi, "fraţii" lor de odinioară:

"O, nu-i frumos să-i învinuiţi pe fraţii voştri pentru voia voastră cea cu greşeală, fiilor învăţaţi de Dumnezeu! "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010) 

Duhul care îşi ia numele "arhiereul Nicolae" coboară şi el din văzduh şi se bagă-n vorbă şi îi sfătuieşte pe denunţătorii anonimi ai liderilor pucioşi să nu se mai ascundă, ci să  iasă singuri din anonimat, dacă vor să mai nădăjduiscă spre "scăparea de sub duhul prostiei" (ca în acest fel să ştie şi liderii pucioşi cine sunt mai exact neascultătorii cu care sunt în război şi ce e de făcut cu ei ca să fie aduşi la tăcere, luîndu-li-se şi ceea ce li se pare că au dobândit ei prin dezertarea de la Pucioasa):

— [...]  O, nu e de umblat la cei ce se ascund de Tine şi de sfinţi şi de fraţi dacă ei nu ies ca să ceară sau să nădăjduiască scăparea de sub duhul prostiei. [...] Iată, cei neascultători îşi dau pe apă pe cele dăruite de Tine lor spre lucrare cu ascultare pentru acestea şi nu cum vor ei să le folosească pe cele de la Tine. Îşi dau prin duh de neascultare, de lipsă de binecuvântare îşi dau de peste ei pe cele ce puteau să-i ţină pe ei ai Tăi prin duh de pruncie înaintea Ta în cei ce se supun ca fii ai Tăi în lucrarea Ta de nou Ierusalim, şi iată, cei ce nu au li se ia şi ceea ce au, iar cei ce au li se adaugă, căci au aceia dragoste de Tine şi de ascultare de Tine, o, Doamne. "   (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Neputinciosul duh care îşi ia numele de Nicolae, după ce se laudă cu toate minunile mari făcute de sfântul Nicolae în timpul vieţii lui,  recunoaşte că nu e în stare să mai facă o minune mică, prin care să-i potolească şi să-i aducă la tăcere pe denunţătorii liderilor pucioşi, pe motiv că nu vrea să încalce jurisdicţia celuilalt duh, mai înalt în rang, cel care "e la cârmă" şi se autointitulează "Domnul de la Pucioasa", (care însă nu se arătase nici el mai puţin neputincios, doar cu puţin timp mai devreme, iar acum i se ascunde neputinţa sub vălul "umilinţei"): 

"O, nu pot să fac acum tot aşa pentru cei ce au lepădat credinţa în Dumnezeu şi şi-au ales să facă voia lor faţă în faţă cu Domnul şi cu poporul cel rămas de partea credinţei şi a faptelor ei cu viaţa lor. Altfel este cu această lucrare a Domnului şi cu acest popor. E Domnul la cârmă şi este El Cel ce ştie cum sunt toate, cum merg toate şi cunoaşte pe fiecare cum poate şi ce poate şi ce vrea, şi e umilit Domnul faţă în faţă cu cei îndoielnici şi apoi îndărătnici, şi care suflă furtună peste mersul Său cel plin de greu pe calea venirii Lui azi pe pământ. "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Vina demascatorilor farsei de la Pucioasa este împărţită, nu mai puţin vinovaţi fiind cei care doar culeg informaţii confidenţiale despre neregulile de la Pucioasa şi le comunică apoi pe diverse căi celor care se pricep să le redacteze într-o formă lizibilă şi le publice pe Infernet:

"Este vinovat cel ce alege să facă voia sa, dar nu mai puţin vinovat este cel ce s-a aşezat proptea pentru cel ce nu ascultă şi nu merge frumos şi cu umilinţă şi cu pocăinţă pe calea cea cu popor sfinţit pe ea. O, trebuie multă părere de rău în toţi cei care au pus gaz pe foc şi lemne tot mereu şi vreascuri fel de fel ca să se ridice atâta vâlvătaie cât s-a ridicat. Focul se stinge cu apă, nu cu foc, şi iată, aceasta este greşeala celor ce au lucrat şi au zidit la această durere, care stă acum peste inima Domnului în cer şi pe pământ. "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

O nouă şi şocantă dezvăluire a "duhului lui Nicolae" face furori: în "raiul" de la Pucioasa  colcăie de zeci de ani "păcatul vorbirii de rău", "păcatul dispreţuirii",  "păcatul învinuirii şi al dezvinovăţirii" care "face foc până la cer" împotriva liderilor pucioşi, consideraţi "purtătorii de Dumnezeu"; colcăie duhul minciunii şi al amăgirii, căci adepţii pucioşi se încântă unii pe alţii cu cuvinte meşteşugite care aduc speranţe deşarte unii altora:

"Feriţi-vă de vorbire de rău, de păcatul dispreţuirii de frate, de păcatul învinuirii şi al dezvinovăţirii, păcat făcut de Adam în rai, şi pentru care el a pierdut raiul. A colcăit acest păcat între cei ce au făcut foc şi vâlvătaie până la cer împotriva purtătorilor de Dumnezeu acum pentru voi şi pentru tot neamul omenesc de pe pământ, căci Dumnezeu lucrează prin slugile Sale ca în toate vremile. A colcăit ca în iad duhul minciunii unul de la altul între cei ce s-au ales deoparte de trupul cel întreg al poporului sfinţit, şi iată, duhul cel încântător, care poartă în el minciuna ca să-l înşele cu ea pe cel vânat, acest duh s-a dat puternic şi a biruit suflete şi minţi şi credinţe şi s-a aşezat apoi pată pe obrazul Domnului. "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-L sprijine pe neputinciosul "Dumnezeu" pucios în mersul Lui "greu şi tot mai greu", promiţându-le că vor fi răsplătiţi cu ajutor de la El când îi va ajunge şi pe ei vremea disperării. În final li se aminteşte totuşi că ajutorul promis este condiţionat de propriile lor puteri, care trebuie să-i ajute ca să poată:

" O, [...]Ridicaţi-vă să-L apăraţi pe Domnul şi mersul Său cel greu şi tot mai greu, că veţi avea nevoie de sprijin de la El când vă va fi greu în vreme de disperare, că iată, a şi ajuns la voi această vreme grea! Nu staţi nepăsători, nu vă încântaţi să fugiţi de durerea care v-a cuprins pe neaşteptate [...] Eu vă ajut, dar numai dacă puteţi ca Domnul şi nu ca voi. "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-i aline pe liderii lor "cei din porţi", care sunt acum  "storşi de tot" ca nişte cârpe şi plâng şi suspină fără alinare, după întâlnirea tainică şi încordată dintre ei şi Duhul, "Domnul" lor, dar care se arată faţă de adepţii lor zâmbitori şi cu faţa senină, ca nişte farisei desăvârşiţi ce sunt, pururea jucând teatru cu cei din jur:

"Am ţinut în încordare pe cei din porţi pentru ca să pot să vin cuvânt în carte. I-am stors de tot cu statul Meu în ei ca să pot cuvânta. O, dacă ai vrea, poporul Meu, să-i alini pe ei, ţi-aş mulţumi cu multul, tată, că ei plâng şi suspină tăcuţi, şi zâmbetul cel senin ţi-l dau ei ţie pe faţa lor, dar durerea în ei îi macină şi n-au alin, şi se uită după alin şi n-au. "  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

"Dumnezeul" de la Pucioasa este surprins să afle "pe pielea Lui"  cât de mincinos este omul. El mărturiseşte încă odată că nu este Atotştiutorul, ci A-tot-Neştiutorul, căci S-a lăsat minţit  mişeleşte de nişte oameni cu două feţe, care au dovedit că puterea lor de om a fost mai tare decât puterea Lui de "Dumnezeu". El cere ajutorul adepţilor pucioşi ca să-I dea ei Lui  "alinul în vreme de grea durere", de care se pare că are neapărată nevoie:

"O, cât de mincinos este omul! O, cât M-au minţit cei ce şi-au tot arătat puterea lor de om! Numai pentru pocăinţă trebuie putere, numai aşa să poţi tu, popor învăţat de Domnul Dumnezeul tău, că vin la tine şi te învăţ, că fără de învăţătură pieri, tată. Eu nu te las să pieri şi nici tu să nu Mă laşi, dar alinul în vreme de grea durere dă-Mi-l tu, tată, şi unul altuia daţi-vă putere pentru dureri, căci iubirea, o, iubirea, îşi arată toată puterea ei în vremea ei de încercare, fiule, în vreme de durere pentru ea, poporul Meu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

În încheiere, adepţii pucioşi sunt îndemnaţi încă odată să se deschidă cu totul liderilor pucioşi, astfel încât aceştia să păstreze un control desăvârşit al gândurilor, sentimentelor, intenţiilor şi faptelor adepţilor lor, iar aceştia, cu creierele spălate, să acţioneze ca nişte automate în favoarea exclusivă a liderilor lor:

"O, daţi-vă, tată, simţămintele şi lucrarea lor ca să vă fie cercetate şi vegheate, ca să nu-şi facă satana cuibul său prin ele în voi, o, fiilor vegheaţi de Duhul Meu Cel Sfânt pe pământ!"  (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa,  19 decembrie 2010)

……………………
Anca Estera
29 decembrie 2010
……………………