284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010

În intenţia de a-şi legitima propriile predici ca fiind creaţia autentică a lui Dumnezeu, liderii pucioşi confundă voit lucrarea cu Lucrătorul ei şi numele cu Cel numit, apoi atribuie cu nonşalanţă titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu” acestor producţii teologico-literare şi reclamă necesitatea includerii lor în canonul Sfintei Scripturi.  Ei pleacă de la premisa că lui Iisus  I s-a atribuit prin Scripturi (mai precis, este vorba de cartea Apocalipsei, cap.19,v.13), numele de  „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar numai la sfârşit, atunci când va avea loc venirea lui Hristos în trup şi Judecata cea Mare:

“Este scris în Scripturi că la venirea Mea iarăşi pentru vii şi pentru morţi cu judecata, numele Meu va fi Cuvântul lui Dumnezeu” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Or, Biblia vorbeşte limpede de un nume pe care Hristos Îl poartă din veac (întru dimensiunea interioară, nemărginită şi supratemporală a lui Dumnezeu), deci nu numai la sfârşit, iar acest nume este Cuvântul:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Întruparea din trup de Fecioară, această calitate excepţională dobândită de Hristos prin naştere mai presus de fire, este indestructibilă. Nici  moartea n-a avut putere asupra ei, deşi a încercat şi ea aceasta, timp de două zile. Întruparea este esenţială ca suport viu al comunicării lui Hristos cu oamenii: numai aşa ei L-au văzut, şi I-au văzut totodată şi slava Lui, şi au constatat că slava Lui este aidoma cu slava Tatălui ceresc, şi au înţeles şi au mărturisit că El este plin de har şi de adevăr.

Folosirea numelui “Cuvântul lui Dumnezeu” la Apocalipsa 19,13 este cerută şi motivată doar de momentul recunoaşterii acestei calităţi a lui Hristos (Cuvântul care S-a făcut trup din Fecioară) de către toată făptura, şi nicidecum un moment istoric precis al “emanaţiei Cuvântului” sau de auto-legitimare a unei lucrări omeneşti născută din mândrie diavolească pe meleagurile dâmboviţene şi care a uzurpat cu îndrăzneală acest nume consacrat al lui Hristos cel viu.

Or, pucioşii promovează de 55 de ani încoace o lucrare bizară, care propune un “Hristos” destrupat, care Îşi identifică lucrarea Sa (“Cuvântul” Pucios) cu lucrătorul care o plăsmuieşte iar lucrătorul este – spun ei –  duhul locvace de la Pucioasa. Mulţi s-au edificat însă deplin asupra falsului grosolan atunci când au observat că scamatoria de la Pucioasa avea nevoie şi de un trup, prin care duhul să vorbească, şi aşa au apărut, salvatoare şi providenţiale, “proorociţele” Verginica şi Maria, care vorbeau în somn “de la Domnul” lor, în stare de catalepsie adâncă. Succesoarea celor două “proorociţe” a fost Mihaela Tărcuţă, care a sesizat imediat că înşelătoria este cusută cu aţă albă, şi de aceea mai devreme sau mai târziu s-ar putea să fie demascată cu mare scandal. De aceea ea “a schimbat placa”, stabilind că de acum încolo, odată cu intrarea ei la “jugul proorociei”, “lucrarea” de la Pucioasa va avea un cu totul alt curs: “Domnul” Pucioasei nu va mai vorbi prin trup adormit, ci îi va şopti ei la ureche “Cuvântul”, trează fiind. Zis şi făcut. Îndată, ea lansează şi întreţine confuzia majoră între lucrător, despre care pretinde că este “Cuvântul”, şi lucrarea lui, care este … tot “Cuvântul”. De aici se dezvoltă alte confuzii, la fel de năstruşnice: lucrarea nu este numai colecţia de predici pucioşeşti, ci şi “cartea sfântă” care le înmănunchează într-o nouă Evanghelie, “Evanghelia de la Pucioasa”. Dar lucrarea mai este şi zidirea unei noi “Biserici”, care o reneagă pe cea tradiţională, din care ea a ieşit. În fine, “Cuvântul” nu este numai lucrătorul, ci şi venirea lui cea nevăzută de om pe pământ. Cei care au cercetat dedesubturile acestor şmecherii ieftine au identificat însă lucrătorul în însăşi persoana “proorociţei” de serviciu de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă, cea care le-a şi pritocit.

Această diversiune pucioşească, prin care se limitează doar pentru “sfârşit” folosirea numelui de “Cuvântul lui Dumnezeu”, urmăreşte un scop precis: acela de a putea identifica “sfârşitul” cu cei 55 de ani de când are loc “lucrarea Cuvântului” de la Pucioasa, iar lucrarea “Cuvântului” să poată fi asimilată cu zidirea unei noi “Biserici ortodoxe” româneşti, eretică şi schismatică, “Biserica Noul Ierusalim”, care nu-şi mai are rădăcinile în lucrarea de temelie a Cincizecimii, ci în anonimatul anului 1955:

“[…] găsesc veghe pentru venirea Mea cuvânt în cartea Mea cea de azi, pe care Eu Însumi o înfiinţez prin grăirea Mea cea de azi, că Eu vin pe pământ cuvânt pe vatra neamului român, şi de peste cincizeci de ani grăiesc peste un popor, care a ascultat din gura Mea grăirea Mea din zilele acestea, şi iată, am mlădiţe binecuvântate de Dumnezeu ca să audă glasul Meu şi să-l facă pe pământ carte, aşa cum în toate vremile a lucrat Dumnezeu prin slugile Sale şi S-a făcut carte pe pământ şi S-a dat oamenilor cuvânt. Dar ce face cuvântul Meu şi de ce se varsă el din gura Mea pe pământ? El zideşte biserica Mea […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Liderii pucioşi jonglează mai departe cu confuziile, identificând a doua venire întru slavă a Domnului cu promisiunea lui Iisus că El va fi, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, cu cei care cred în El, în toate zilele şi în tot veacul: “…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. “ (Matei 28,20).

Astfel, pucioşii promovează un “Iisus” care deşi vine a doua oară pe pământ, nu vine nici în trup, nu vine nici văzut întru slavă, ci vine în umilinţă şi semerenie, ca la naşterea lui Iisus Prunc în Betleem. Zadarnic îl aşteaptă încă unii dintre creştinii pucioşi, să vină întru slavă aşa cum le promite Biblia, căci la liderii lor se infiltrează insistent, în miez de noapte, doar un duh cu numele de “Iisus”, care vine (nu în toate zilele, dar în aproape toate nopţile) ca să-i mustre pe ceilalţi oameni că nu se pregătesc îndeajuns pentru venirea cu slavă a lui Iisus în trup:

“O, tot aşa de smerit, tot ca acum două mii de ani lucrez şi azi, şi lucrez prin cuvânt, Eu şi sfinţii Mei, Eu şi îngerii Mei. Zadarnic Mă aşteaptă altfel cei ce măcar nici nu se pregătesc pentru ziua slavei Mele […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Când şi când, pucioşii mai sunt somaţi de câte un vizitator mai îndrăzneţ ca să demonstreze că la ei vine Însuşi Hristos cel înviat în trup, şi nu vreun duh viclean şi înşelător (aşa cum Hristos Însuşi S-a arătat lui Toma, dovedindu-Se pe Sine că este Cel înviat), dar atunci pucioşii îi arată cartea lor de predici intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” şi-l îndeamnă să “creadă” că această carte este “Hristos” şi să se alăture Bisericii lor de “Nou Ierusalim” şi să primească şi el duhul de la Pucioasa ca să se încuibeze în el, ca să-şi facă duhul încă un locaş măturat şi dereticat pe pământ:

“ […] am fii credincioşi, şi iată-i, Mi-am făcut casă la ei şi cinez cu ei şi Mă las cuvânt pe masa lor şi Mă arăt lor, iar ei Mă arată oamenilor cuvânt, iar cei ce cred în Mine prin ei, se fac şi ei asemenea lor, a celor ce Mă împart cuvânt de facere a omului, ca să creadă omul şi ca să se facă biserică a Mea cel ce Mă primeşte să-l fac al Meu, locaş al Meu pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

O altă confuzie abil întreţinută de liderii pucioşi, ca să-i facă Bisericii majoritare o atmosferă defavorabilă, este legată de învierea morţilor. Ei pretind că aşteptarea sterilă din Biserica Tradiţională privind învierea morţilor este împlinită deja, deplin şi spectaculos, prin “Cuvântul” care lucrează în “Biserica Noul Ierusalim”, pe care mai marii Bisericii (BOR) se fac că nu-l aud. Pentru a contracara o eventuală nedumerire a celor care ar putea cu îndeptăţire să reclame că ei n-au văzut nici un mort înviat la Pucioasa, liderii pucioşi “o scaldă” imediat, anunţând că, de fapt, învierea morţilor încă n-a avut loc, dar e pe vine, iar morţii “se pregătesc de înviere”, adică îşi fac bocceluţele căci aud “Cuvântul” de la Pucioasa cum le sună în urechi şi cum le gâdilă în mod plăcut, cu promisiuni deşarte, timpanele duhovniceşti:

“Iată, când pot să le spun, le spun, numai că se fac ei că nu aud, dar Eu sunt Cel ce vin acum şi judec viii şi morţii prin acest cuvânt şi le spun lor că ei spun mereu în biserica lor că aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, iar Eu vin cu ceea ce zic ei că aşteaptă, şi vin cuvânt pe pământ pentru vii şi pentru morţi, căci Tatăl Mă trimite să împlinesc tot ce este scris în Scripturi să împlinesc, şi se pregătesc cei adormiţi de înviere la glasul Meu, pe care ei îl aud […] “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul care îşi ia numele “sfânta Ecaterina” îi îmbărbătează “în cuvânt” pe liderii pucioşi cei mici la suflet şi la trup şi-i îndeamnă să fie mari şi curajoşi, căci ei sunt cheia de boltă a Ortodoxiei, mădularele care împlinesc “Biserica de Nou Ierusalim”, ei sunt “proorocii” care vin cu duhul proorociei care lipseşte de aproape 2000 de ani  în celelalte Biserici de pe tot pământul, iar această lipsă intolerabilă le ştirbeşte pe ele şi le descalifică definitiv:

“ […] fiţi curajoşi, voi, cei mai mici între cei ce au lucrat până acum rând pe rând Domnului pe pământ, şi fiţi credincioşi cu putere, că nu mai e pe nicăieri între oameni biserică cu mădularele toate în ea, aşa cum a făcut Domnul să fie cu voi, cei credincioşi Lui! “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul mai adaugă că înţelepţii lumii nu pricep nimic din “Cuvântul de la Pucioasa” şi de aceea ei sunt nimic, căci nu pricep cum să creadă în Dumnezeul de la Pucioasa:

“Iată, înţelepţii lumii nu sunt nimic faţă în faţă cu cuvântul lui Dumnezeu, care este cu voi mereu, şi care în taină zideşte şi împlineşte, împotriva celor ce nu ştiu să creadă în Dumnezeu aşa cum se cuvine pentru toată lucrarea Lui între oameni.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul dezvăluie apoi taina de la Pucioasa: liderii pucioşi par să fie cei mai mici, dar în realitate ei sunt cei mai mari de pe tot pământul:

“O, mare este pe pământ cel ce mărturiseşte pe Domnul! Aşa mărire a aşezat El peste voi, şi sunteţi cei mai mici, dar şi cei mai mari, căci aţi ştiut şi ştiţi să staţi mici, ca să poată Domnul cu voi, o, fii ai cuvântului Său de azi, căci cei mari, care nu ştiu să se facă mici şi să rămână aşa înaintea Domnului, nu rămân aceia, şi nu ştiu să-L mărturisească pe Domnul cei mari, căci nu ştiu ei înţelepciunea cea de la Domnul pentru cei mici, a cărora este împărăţia lui Dumnezeu, precum este scris.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Îndată, duhul care îşi ia numele “sfânta Ecaterina”  vine şi cu o altă dezvăluire şocantă, care răstoarnă o paradigmă îndelung pritocită şi cocoloşită de liderii pucioşi: “Cetatea Noul Ierusalim”, despre care Apocalipsa spune că se va pogorî din cer, nu mai este Templul zidit de pucioşi în anul 1991, ci abia acum se lucrează la ea, în mare taină:

“ […] iar Scriptura grăieşte la sfârşit scrierea ei despre cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, la care Tu, Doamne, atât de tainic lucrezi acum […]“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Duhul care îşi ia numele “sfântul Mercurie” îşi dă arama pe faţă, întărâtându-L la mânie şi la răzbunare pe “Dumnezeul” Pucios, împotriva celor care nu vor să creadă în El şi în “Cuvântul” Lui de la Pucioasa:

“ Şi acum Te rog şi eu, varsă mânia Ta peste muntele de necredinţă a oamenilor şi dă-le lor prilejul să Te primească prin acest cuvânt de facere a omului la sfârşit de timp!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

……………………

Anca Estera

13 decembrie 2010

……………………