269. Noi reacţii la articolul „ Pucioşii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului”
Pe Forumul Creştin Ortodox au apărut noi reacţii ale aceluiaşi acolit pucios Vsovi (care apelează acum la pseudonimul alternativ Vsovivi) la articolul precedent (267. Pucioşii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului) . Noile reproşuri vizează afirmaţiile făcute de noi cu privire la conspiraţia liderilor pucioşi de a uzurpa puterea şi ierarhia bisericească din B.O.R. Sub masca unei noi zidiri a trupului Bisericii se preconiza de fapt o sfâşiere a trupului şi a unităţii ei. Vsovivi nu vrea să creadă că liderii pucioşi ar fi putut fi mânaţi în ascuns de nişte gânduri atât de mercantile şi lumeşti, cum ar fi avantajele politice şi materiale pe care le aduce, inexorabil, puterea.
Citat din postarea semnată Vsovivi:
“Păi nu au ei biserică și zidărie acolo? Chiar crezi că-i mână gândul gLumesc de a ajunge și ei niște papă... lapte și miere mieroasă și cu punga groasă?
La așa concluzii, am rămas mască și fără cuvinte ...”
Comentariu la acest citat:
Dacă într-adevăr au “zidăria” lor, de ce i-ar mai interesa pe pucioşi ce zidesc alţii? Cu ce drept se amestecă ei în ograda altuia? Că acesta are oi mai multe şi mai cornute? De ce vor ei să ia cârma altuia din mână, dacă nu ca să cârmuiască ei în locul lui? Căci chiar aşa se destăinuie, după cum am mai arătat:
“Ia-le cârma din mână şi cârmuieşte-i Tu şi pe ei...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 08-11-2010)
Pohta ce au pohtit ei, pucioşii, ca să pună mâna pe putere în Biserică nu este de ieri, de alaltăieri. De vreo 20 de ani ei tot uneltesc şi se dau de ceasul morţii că nu reuşesc. Vezi, că nu le-a ajutat Dumnezeu aşa cum au pohtit ei.
Prin anii ’90, pucioşii sperau să smulgă cârma (cârja, scaunul şi puterea) patriarhului Teoctist şi să i-o dăruiască aceluia care părea să-i înţeleagă şi să-i susţină, arhiereul Irineu Pop, proaspăt întors de la Ierusalim (unde fusese superior al aşezămintelor româneşti din ţara sfântă) şi ridicat la rang de episcop:
“ Fiule slujitor care ai fost trimis la Ierusalimul patimilor Mele, de aceea ai mers pe unde ai mers, ca să capeţi ce trebuie să ai şi să ştii, ca să te pun conducător peste tot cultul bisericesc. Dumnezeu a avut voinţa Sa în tot pasul tău.[…] Eu voiesc să iei locul patriarhului şi ce voiesc Eu, se va împlini…” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10 octombrie 1990)
“Proorocia” s-a dovedit a fi mincinoasă. Ce au voit ei nu s-a mai împlinit nici până astăzi, iar tronul patriarhal râvnit de pucioşi de la Teoctist pentru Irineu a fost luat de mitropolitul Daniel, după mai mulţi ani.
Pe vremea aceea, Irineu era cotat de pucioşi ca o strălucită speranţă, ca un început şi o pildă pentru întrega Biserică, ce urma să fie convertită cu forţa la pucioşism:
“ […] Îmbracă-te întru viaţă cerească, măi iubitul Meu, că te voi încorona să stai pe scaunul Meu, pe scaunul bisericii Mele, ca să fii pildă bisericii Mele. […] Te ridic din zi în zi, şi apoi te voi arăta mare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9/22 octombrie 1990)
Această “încoronare” n-a mai avut loc, iar Irineu n-a mai fost ridicat "din zi în zi" şi nici "făcut mare", ci a rămas un modest episcop-vicar până în ziua de astăzi. Minciuna era menită doar să-l “îmbrobodească” pe Irineu şi să-l facă mai ambiţios, căci acesta se arăta vădit dezinteresat de demnitatea de patriarh.
Într-un alt mesaj, Irineu era asigurat că el va fi capul bisericii, piatra cea din capul unghiului, păstor şi judecător peste toţi creştinii din Biserică:
“ Pace ţie, copil iubit de Dumnezeu![…]. Fii cel dintâi, ca să te aşez în capul unghiului, ca să te aşez pe scaunul bisericii Mele şi să faci dreptate între oaie şi oaie.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 ianuarie 1991)
Arhiereul Irineu era de pe atunci sensibilizat la ideea de a se alinia planurilor liderilor pucioşi, de a se lăsa “lucrat” (manevrat) de ei şi de a se face un curier al “Cuvântului” de la Pucioasa şi totodată un garant al autenticităţii acestuia. El era considerat a fi de neînlocuit şi “cel mai fericit” colaborator al liderilor pucioşi , aluzie la titulatura de “Preafericit” (Patriarh) pe care ei i-o “proorociseră”:
“ Scoală-te şi ia aminte, dar auzi-Mă, ca să te scoli şi să lucrezi planului Meu[…] Lasă-te lucrat, şi lucrează apoi; lucrează, că Eu nu-ţi dau să lucrezi ceea ce nu poţi, că odată cu lucrul îţi dau şi putere în lucrul tău cu Mine, dar bucură-te cu Mine şi lucrează-Mi cu bucurie Mie. Nu pot numi mai fericit pe altul, mai mult decât pe cel ce lucrează pentru Mine şi pentru planul Meu, că acela peste multe va fi pus întru împărăţia Mea. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 februarie 1991).
Ideea că Irineu este unic şi de neînlocuit, dar mai ales “cel dintâi din neamul român”, era reluată tot mai des şi în termeni tot mai categorici, prin noi alegaţii măgulitoare la adresa lui. Irineu era cotat ca un nou “Mesia izbăvitor al poporului ales”, adică acela care va aduce mântuirea românilor (şi apoi a lumii întregi) în locul lui Hristos cel propovăduit de Biblie:
“ Fii întreg întru Mine şi bucură-te întru Mine, că n-am pe altul ca şi pe tine prin care să Mă pot desăvârşi în zilele acestea. Iată, te am cel dintâi în lucrul din zilele acestea, cel dintâi din neamul acestui pământ ales, cel dintâi prin care lucrez peste acest neam ales. Vreau să te folosesc ca pe un izbăvitor al acestui neam, şi iată, acesta este rodul lucrului ce-l lucrăm.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 martie 1991)
Invitaţia la schismă, la “zidirea” (înfiinţarea) unei noi Biserici, în care să se predea o “învăţătură adevărată”, era neechivocă. Liderii pucioşi pretindeau că din această nouă “biserică” de la Pucioasa va izvorî o nouă învăţătură, “coborâtă direct din cer”, care va conduce omenirea “pe calea cea dreaptă”:
“[…] iată, din biserica Mea nu mai curge râul cel curat al învăţăturii adevărate. Se mint pe ei înşişi cei ce zic că Mă au pe Mine în mâna lor, căci aceştia n-au viaţa mea în ei şi n-au putere întru Mine aceştia. Fii întreg întru Mine, că iată, ne apucăm să zidim biserica cea nouă. Voi coborî cuvânt din cer şi voi vorbi noroadelor şi voi învăţa pe tot omul calea cea dreaptă, căci una este calea cea cu Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 martie 1991)
Conspiraţia răsturnării valorilor Bisericii tradiţionale era pregătită în mare taină. De aceea, Irineu a fost chemat la Pucioasa la o “întâlnire de lucru la iesle” cu liderii pucioşi, cu care trebuia să stea în sfat şi de la care să primească ordine, iar apoi să devină “scula” de execuţie a planului lor, punctul de atracţie şi garantul amăgitor pentru alţi simpatizanţi, care erau chemaţi şi aşteptaţi ca să adere la sectă:
“– Iată, să ne întâlnim la ieslea coborârii Mele şi să întărim de la Mine şi de la tine pe cei pe care-i aşteptăm, pe cei cu care ne ajutăm, căci vreau să-i fac să priceapă bine lucrul Meu din vremea aceasta. Vreau să pricepi bine că în acest acoperământ în care Eu cobor cuvântul Meu, vom lucra adesea peste multe scule ale planului Meu, şi vom lucra peste ei şi cu ei apoi, ca să desăvârşim via aceasta şi s-o ridicăm pe România în vârful gloriei Ierusalimului ceresc. Voi mai sta în sfat cu tine, că multe sunt ca să le aduc spre ştire şi spre împlinire. Tot ce ţi-am dat de lucru, fii destoinic şi lucrează-le pe toate până la capăt, copil credincios al cerului sfânt, că vremea e târzie, copil iubit de Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7/20 aprilie1991)
Irineu Pop era încurajat sistematic să nu se teamă de confruntarea cu Sinodul Bisericii, confruntare care se prefigura şi care părea inevitabilă (şi care chiar a avut loc, în ianuarie 1993), şi să rămână ferm pe poziţie, indiferent de urmări. Acesta este un semn că liderii pucioşi erau perfect conştienţi că solicitările lor sunt ilegale sau necanonice şi că pot conduce la schismă, iar Irineu riscă enorm să fie caterisit:
“ Pace ţie, iubitul Meu, dar să nu fii plăpând! Fii dârz şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi voi fi, şi toate vor fi lucrate, dar dragostea Mea să fie dragostea ta. […] Pace ţie! Pace de la sfinţii din cer, care privesc în cer mărturia zilei în care tu ai fost uns în Ierusalimul cel din cer coborât! Fii credincios ungerii care este pe creştetul tău, căci ne vom ridica şi vom sădi pomi din loc în loc, şi aceşti pomi se vor hrăni din seva pomului vieţii, care este lucrată aici prin servii Mei cei credincioşi, şi acest pom va fi aşezat în Ierusalim.”( citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2 /15 iulie 1991)
Şi Patriarhul Teoctist era invitat să se implice în complotul liderilor pucioşi. El urma să-l desemneze forţat pe Irineu ca al şaptelea Patriarh, pucioşii considerând că Teoctist a avut nu unul, ci două mandate de patriarh (al 5-lea până în decembrie 1989 şi al 6-lea după ianuarie 1990). “Cel de-al 7-lea uns” urma să fie... Irineu Pop, care trebuia să-şi înceapă reformele în Biserică prin reinstaurea imediată a calendarului după stilul vechi, cel îmbrăţişat de pucioşi prin anii '90:
“Ia aminte, şi te ridică să faci voia Mea […] că-l voi aşeza pe cel de-al şaptelea uns, şi el va sta şi va împlini planul Meu ca să-Mi aşez la loc vremurile şi sărbătorile.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)
Nici această “proorocie” cu restaurarea stilului vechi în Biserică nu s-a mai împlinit, nici cu Irineu, nici fără el.
“Unsul” Pucioasei (Irineu) trebuia însă să fie re-uns ca “al 7-lea uns” ("al 7-lea patriarh") inclusiv de către Sinod, ca să se întărească aparenţa legalităţii acestei manevre. De aceea, Teoctist fusese desemnat de către liderii pucioşi ca convoace Sfântul Sinod, să-l convingă să fie de acord cu numirea lui Irineu ca patriarh, iar apoi să se ridice şi să ungă unsul (pe Irineu, adică) şi să-l aşeze pe tronul patriarhal, în locul lui:
“[…] Vin să fac curăţenie pe pământ, vin să scot urâciunea pustiirii din biserică şi vin să-l ridic pe cel de-al şaptelea uns al Meu. Iar tu, cârmuitor al Bisericii, vei veni şi vei aşeza sfat, şi te vei ridica apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfinţeniei pe unsul cel de la Mine, căci acesta este de la Mine, nu de la tine. Cu acesta voi încheia legământ viu şi voi aşeza din nou Ierusalimul şi voi face din el slava popoarelor şi lumina neamurilor. Scoală-te şi te împlineşte întru Mine şi vino să faci voia Mea[…]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)
Inutil de adăugat că toate aceste manevre (uneori caraghioase, alteori triste, dar în mod sigur dureroase) de subminare a autorităţii, legalităţii şi păcii din B.O.R. au fost dejucate; poate şi de către om, dar mai probabil chiar de către Dumnezeu, căci dacă ar fi fost voia Lui ca să se întâmple aşa cum voiau pucioşii, cu totul altul ar fi fost cursul istoriei.
……………………
Anca Estera
12 noiembrie 2010
………………………
Citat din postarea semnată Vsovivi:
“Păi nu au ei biserică și zidărie acolo? Chiar crezi că-i mână gândul gLumesc de a ajunge și ei niște papă... lapte și miere mieroasă și cu punga groasă?
La așa concluzii, am rămas mască și fără cuvinte ...”
Comentariu la acest citat:
Dacă într-adevăr au “zidăria” lor, de ce i-ar mai interesa pe pucioşi ce zidesc alţii? Cu ce drept se amestecă ei în ograda altuia? Că acesta are oi mai multe şi mai cornute? De ce vor ei să ia cârma altuia din mână, dacă nu ca să cârmuiască ei în locul lui? Căci chiar aşa se destăinuie, după cum am mai arătat:
“Ia-le cârma din mână şi cârmuieşte-i Tu şi pe ei...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 08-11-2010)
Pohta ce au pohtit ei, pucioşii, ca să pună mâna pe putere în Biserică nu este de ieri, de alaltăieri. De vreo 20 de ani ei tot uneltesc şi se dau de ceasul morţii că nu reuşesc. Vezi, că nu le-a ajutat Dumnezeu aşa cum au pohtit ei.
Prin anii ’90, pucioşii sperau să smulgă cârma (cârja, scaunul şi puterea) patriarhului Teoctist şi să i-o dăruiască aceluia care părea să-i înţeleagă şi să-i susţină, arhiereul Irineu Pop, proaspăt întors de la Ierusalim (unde fusese superior al aşezămintelor româneşti din ţara sfântă) şi ridicat la rang de episcop:
“ Fiule slujitor care ai fost trimis la Ierusalimul patimilor Mele, de aceea ai mers pe unde ai mers, ca să capeţi ce trebuie să ai şi să ştii, ca să te pun conducător peste tot cultul bisericesc. Dumnezeu a avut voinţa Sa în tot pasul tău.[…] Eu voiesc să iei locul patriarhului şi ce voiesc Eu, se va împlini…” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10 octombrie 1990)
“Proorocia” s-a dovedit a fi mincinoasă. Ce au voit ei nu s-a mai împlinit nici până astăzi, iar tronul patriarhal râvnit de pucioşi de la Teoctist pentru Irineu a fost luat de mitropolitul Daniel, după mai mulţi ani.
Pe vremea aceea, Irineu era cotat de pucioşi ca o strălucită speranţă, ca un început şi o pildă pentru întrega Biserică, ce urma să fie convertită cu forţa la pucioşism:
“ […] Îmbracă-te întru viaţă cerească, măi iubitul Meu, că te voi încorona să stai pe scaunul Meu, pe scaunul bisericii Mele, ca să fii pildă bisericii Mele. […] Te ridic din zi în zi, şi apoi te voi arăta mare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9/22 octombrie 1990)
Această “încoronare” n-a mai avut loc, iar Irineu n-a mai fost ridicat "din zi în zi" şi nici "făcut mare", ci a rămas un modest episcop-vicar până în ziua de astăzi. Minciuna era menită doar să-l “îmbrobodească” pe Irineu şi să-l facă mai ambiţios, căci acesta se arăta vădit dezinteresat de demnitatea de patriarh.
Într-un alt mesaj, Irineu era asigurat că el va fi capul bisericii, piatra cea din capul unghiului, păstor şi judecător peste toţi creştinii din Biserică:
“ Pace ţie, copil iubit de Dumnezeu![…]. Fii cel dintâi, ca să te aşez în capul unghiului, ca să te aşez pe scaunul bisericii Mele şi să faci dreptate între oaie şi oaie.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 ianuarie 1991)
Arhiereul Irineu era de pe atunci sensibilizat la ideea de a se alinia planurilor liderilor pucioşi, de a se lăsa “lucrat” (manevrat) de ei şi de a se face un curier al “Cuvântului” de la Pucioasa şi totodată un garant al autenticităţii acestuia. El era considerat a fi de neînlocuit şi “cel mai fericit” colaborator al liderilor pucioşi , aluzie la titulatura de “Preafericit” (Patriarh) pe care ei i-o “proorociseră”:
“ Scoală-te şi ia aminte, dar auzi-Mă, ca să te scoli şi să lucrezi planului Meu[…] Lasă-te lucrat, şi lucrează apoi; lucrează, că Eu nu-ţi dau să lucrezi ceea ce nu poţi, că odată cu lucrul îţi dau şi putere în lucrul tău cu Mine, dar bucură-te cu Mine şi lucrează-Mi cu bucurie Mie. Nu pot numi mai fericit pe altul, mai mult decât pe cel ce lucrează pentru Mine şi pentru planul Meu, că acela peste multe va fi pus întru împărăţia Mea. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 februarie 1991).
Ideea că Irineu este unic şi de neînlocuit, dar mai ales “cel dintâi din neamul român”, era reluată tot mai des şi în termeni tot mai categorici, prin noi alegaţii măgulitoare la adresa lui. Irineu era cotat ca un nou “Mesia izbăvitor al poporului ales”, adică acela care va aduce mântuirea românilor (şi apoi a lumii întregi) în locul lui Hristos cel propovăduit de Biblie:
“ Fii întreg întru Mine şi bucură-te întru Mine, că n-am pe altul ca şi pe tine prin care să Mă pot desăvârşi în zilele acestea. Iată, te am cel dintâi în lucrul din zilele acestea, cel dintâi din neamul acestui pământ ales, cel dintâi prin care lucrez peste acest neam ales. Vreau să te folosesc ca pe un izbăvitor al acestui neam, şi iată, acesta este rodul lucrului ce-l lucrăm.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 martie 1991)
Invitaţia la schismă, la “zidirea” (înfiinţarea) unei noi Biserici, în care să se predea o “învăţătură adevărată”, era neechivocă. Liderii pucioşi pretindeau că din această nouă “biserică” de la Pucioasa va izvorî o nouă învăţătură, “coborâtă direct din cer”, care va conduce omenirea “pe calea cea dreaptă”:
“[…] iată, din biserica Mea nu mai curge râul cel curat al învăţăturii adevărate. Se mint pe ei înşişi cei ce zic că Mă au pe Mine în mâna lor, căci aceştia n-au viaţa mea în ei şi n-au putere întru Mine aceştia. Fii întreg întru Mine, că iată, ne apucăm să zidim biserica cea nouă. Voi coborî cuvânt din cer şi voi vorbi noroadelor şi voi învăţa pe tot omul calea cea dreaptă, căci una este calea cea cu Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3/16 martie 1991)
Conspiraţia răsturnării valorilor Bisericii tradiţionale era pregătită în mare taină. De aceea, Irineu a fost chemat la Pucioasa la o “întâlnire de lucru la iesle” cu liderii pucioşi, cu care trebuia să stea în sfat şi de la care să primească ordine, iar apoi să devină “scula” de execuţie a planului lor, punctul de atracţie şi garantul amăgitor pentru alţi simpatizanţi, care erau chemaţi şi aşteptaţi ca să adere la sectă:
“– Iată, să ne întâlnim la ieslea coborârii Mele şi să întărim de la Mine şi de la tine pe cei pe care-i aşteptăm, pe cei cu care ne ajutăm, căci vreau să-i fac să priceapă bine lucrul Meu din vremea aceasta. Vreau să pricepi bine că în acest acoperământ în care Eu cobor cuvântul Meu, vom lucra adesea peste multe scule ale planului Meu, şi vom lucra peste ei şi cu ei apoi, ca să desăvârşim via aceasta şi s-o ridicăm pe România în vârful gloriei Ierusalimului ceresc. Voi mai sta în sfat cu tine, că multe sunt ca să le aduc spre ştire şi spre împlinire. Tot ce ţi-am dat de lucru, fii destoinic şi lucrează-le pe toate până la capăt, copil credincios al cerului sfânt, că vremea e târzie, copil iubit de Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7/20 aprilie1991)
Irineu Pop era încurajat sistematic să nu se teamă de confruntarea cu Sinodul Bisericii, confruntare care se prefigura şi care părea inevitabilă (şi care chiar a avut loc, în ianuarie 1993), şi să rămână ferm pe poziţie, indiferent de urmări. Acesta este un semn că liderii pucioşi erau perfect conştienţi că solicitările lor sunt ilegale sau necanonice şi că pot conduce la schismă, iar Irineu riscă enorm să fie caterisit:
“ Pace ţie, iubitul Meu, dar să nu fii plăpând! Fii dârz şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi voi fi, şi toate vor fi lucrate, dar dragostea Mea să fie dragostea ta. […] Pace ţie! Pace de la sfinţii din cer, care privesc în cer mărturia zilei în care tu ai fost uns în Ierusalimul cel din cer coborât! Fii credincios ungerii care este pe creştetul tău, căci ne vom ridica şi vom sădi pomi din loc în loc, şi aceşti pomi se vor hrăni din seva pomului vieţii, care este lucrată aici prin servii Mei cei credincioşi, şi acest pom va fi aşezat în Ierusalim.”( citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2 /15 iulie 1991)
Şi Patriarhul Teoctist era invitat să se implice în complotul liderilor pucioşi. El urma să-l desemneze forţat pe Irineu ca al şaptelea Patriarh, pucioşii considerând că Teoctist a avut nu unul, ci două mandate de patriarh (al 5-lea până în decembrie 1989 şi al 6-lea după ianuarie 1990). “Cel de-al 7-lea uns” urma să fie... Irineu Pop, care trebuia să-şi înceapă reformele în Biserică prin reinstaurea imediată a calendarului după stilul vechi, cel îmbrăţişat de pucioşi prin anii '90:
“Ia aminte, şi te ridică să faci voia Mea […] că-l voi aşeza pe cel de-al şaptelea uns, şi el va sta şi va împlini planul Meu ca să-Mi aşez la loc vremurile şi sărbătorile.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)
Nici această “proorocie” cu restaurarea stilului vechi în Biserică nu s-a mai împlinit, nici cu Irineu, nici fără el.
“Unsul” Pucioasei (Irineu) trebuia însă să fie re-uns ca “al 7-lea uns” ("al 7-lea patriarh") inclusiv de către Sinod, ca să se întărească aparenţa legalităţii acestei manevre. De aceea, Teoctist fusese desemnat de către liderii pucioşi ca convoace Sfântul Sinod, să-l convingă să fie de acord cu numirea lui Irineu ca patriarh, iar apoi să se ridice şi să ungă unsul (pe Irineu, adică) şi să-l aşeze pe tronul patriarhal, în locul lui:
“[…] Vin să fac curăţenie pe pământ, vin să scot urâciunea pustiirii din biserică şi vin să-l ridic pe cel de-al şaptelea uns al Meu. Iar tu, cârmuitor al Bisericii, vei veni şi vei aşeza sfat, şi te vei ridica apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfinţeniei pe unsul cel de la Mine, căci acesta este de la Mine, nu de la tine. Cu acesta voi încheia legământ viu şi voi aşeza din nou Ierusalimul şi voi face din el slava popoarelor şi lumina neamurilor. Scoală-te şi te împlineşte întru Mine şi vino să faci voia Mea[…]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 15/28 octombrie 1990)
Inutil de adăugat că toate aceste manevre (uneori caraghioase, alteori triste, dar în mod sigur dureroase) de subminare a autorităţii, legalităţii şi păcii din B.O.R. au fost dejucate; poate şi de către om, dar mai probabil chiar de către Dumnezeu, căci dacă ar fi fost voia Lui ca să se întâmple aşa cum voiau pucioşii, cu totul altul ar fi fost cursul istoriei.
……………………
Anca Estera
12 noiembrie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.