266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa

Liderii pucioşi pretind că la Pucioasa este în desfăşurare continuă o “a treia venire (în duh) a Domnului Iisus Hristos”, Care Îşi pregăteşte prin ea o “a patra venire”. Abia această “a patra venire” va fi acea revenire în trup, înconjurată de mare slavă, de lumină şi de nor de îngeri, despre care ne vorbeşte şi Scriptura, care însă numără mai agale şi ne spune despre ea că va fi abia... a doua venire!!

Dar cum se pot explica aceste neconcordanţe stridente faţă de cunoscutul mesaj biblic? Liderii pucioşi încearcă să-şi legitimeze prin alegaţiile lor o pretinsă legătură tainică între ei şi Dumnezeu, stabilită şi consolidată de peste cincizeci şi cinci de ani încoace, legătură asimilată de ei cu “a treia coborâre a Domnului pe pământ”. Ei mai pretind că această “coborâre” a “Domnului” (care tot coboară şi iar coboară din cer, de prin anul 1955 încoace, dar coborârea Lui nu se mai termină) are loc nu numai în “gădinile suspendate” de la Pucioasa, ci şi “în mai multe locuri” de pe teritoriul “judeţului şfânt” Dâmboviţa. De asemenea, foarte important este faptul că această pretinsă “coborâre” nu are loc cu întreaga fiinţă a lui Hristos, ci numai cu o anumită parte a ei; fără trup, ci numai “în duh şi în cuvânt”:

“... O, copiii Mei, am venit a treia oară. Prima dată am venit şi am făcut om şi tot ce se vede şi am pus o hotărâre să o păzească, să fie bine de el şi de toţi urmaşii lui, şi au greşit. Am venit a doua oară, în trup. M-am născut cu trup din Fecioară. Am trăit pe pământ, te-am învăţat ce să faci să moşteneşti împărăţia cerurilor, te-am vindecat de toate suferinţele ce le aveai tu, care ai crezut şi ai venit la Mine. Sub ochii înaintaşilor tăi am făcut minuni ca să-i încredinţez de toată nădejdea ce trebuia s-o aibă şi ei, şi voi. Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh, şi M-am pogorât în mai multe locuri, să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul şi vă prinde moartea aşa cum sunteţi, pe calea cea largă, cu toate răutăţile: necredinţa, vrajba, ura, mânia, mândria, desfrâul, curvia cea mai rea ca la păgâni.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 22 iunie 1957)

Ce trebuie înţeles din această “a treia coborâre a lui Hristos în Duh”? Ce sau cine este “Duhul lui Hristos” la care fac referinţă pucioşii în acest text? Există trei variante posibile de “coborâre în duh”, dar care se exclud reciproc; paradoxal este că pucioşii le abordează pe toate lăsând impresia că la ei toate sunt posibile şi chiar perfect valabile şi autentice:

A)- fie este vorba aici despre a doua Persoană a Dumnezeirii, adică de Duhul Sfânt, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul alcătuiesc fiinţa lui Dumnezeu

B)- fie este vorba de duhul lui Hristos în sens de entitate spirituală care împreună cu trupul alcătuieşte Persoana lui Iisus, şi care I-a însufleţit trupul Său, mai întâi la naşterea Sa din Fecioara Maria, şi mai apoi la Învierea Sa din morţi.

C)- fie este vorba de alte duhuri care se pretind a fi duhuri de sfinţi sau de oameni decedaţi în anii din urmă şi care vorbesc în numele lui Hristos sau alături de Hristos.

Să le analizăm pe rând:

A. În primul caz, în care este vorba de Duhul Sfânt, respectiv de Una dintre cele trei Persoane ale lui Dumnezeu, atunci pucioşii intră într-o contradicţie majoră cu Sfânta Scriptură. Aceasta ne învaţă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este trimis pe pământ Apostolilor (şi apoi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, prin continuitate harică) de către Fiul, începând cu a Cincizecea zi de la Înviere; de atunci încoace El este nedespărţit de Biserica lui Hristos, pe care neîncetat o mângâie în încercări, o ocroteşte şi o povăţuieşte în dreapta credinţă. În schimb, pucioşii ne învaţă că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi că este trimis pe pământ Verginicăi (şi apoi la succesoarele ei la şefia sectei pucioase) de către Fiul, începând cu anul 1955; de atunci încoace El este nedespărţit doar de Biserica Pucioşilor, căreia îi dictează de peste cincizeci şi cinci de ani o nouă Evanghelie a lui Hristos, denumită de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”:

Verginico, trebuie să înţelegeţi cu toţii că Eu vă vorbesc vouă. Deci prin acest cuvânt să înţelegeţi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Tatăl, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu şi Fiul este Cuvântul. Am venit asupra rămăşiţei lui Israel, să îl călăuzesc la tot adevărul…” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 10 mai 1972)



De aici rezultă că, deşi gura care pronunţa cuvintele mesajelor pucioşeşti era gura Verginicăi, noi trebuie să credem că era concomitent “gura lui Dumnezeu”, gură care de fapt “era Sfântul Duh”. Aşadar apare ca inevitabil următorul silogism, încărcat la refuz de prăpăstii:



a) Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu , dar este totodată şi Tatăl;

b) Fiul este Cuvântul;

c) Sfântul Duh se numeşte, deci este gura lui Dumnezeu din care purcede Cuvântul; dar Cuvântul ieşea din gura Verginicăi; deci gura Verginicăi era gura lui Dumnezeu.

d) Înseamnă că gura Verginicăi era Duhul Sfânt, căci Duhul Sfânt este gura lui Dumnezeu (vezi pct.c)) ; iar prin gura ei ieşea Cuvântul, adică Fiul (vezi pct.b)), dar şi Tatăl (vezi pct.a))

e) Deci, atât Fiul cât şi Tatăl ieşeau din gura Verginicăi, adică din Duhul Sfânt.

f) Rezultă că atât Fiul, cât şi Tatăl, purced din Duhul Sfânt, ceea ce este o erezie.





Această erezie este modificată în mai multe rânduri, prin mesajele pucioşeşti. Ultima versiune a ereziei pucioşeşti a purcederii este aceea că Fiul nu mai purcede de la Duhul, ci de la Tatăl:

“– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine”( 3 mai 2009)” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)



În plus, deşi Scriptura spune clar că “Duh este Dumnezeu” (“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” - Ioan 4,24; Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”- 2 Cor. 3,17) , totuşi “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa învaţă că şi Tatăl Ceresc are trup, din care purcede trupul Fiului:



“Eu sunt trup din trupul Tatălui ceresc” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 august 1978.)



În alte scrieri pucioşeşti se afirmă că, după moartea Verginicăi, Dumnezeu nu mai are nevoie de vreo gură pământească de care să se folosească pentru a transmite Cuvântul Său. Însuşi Fiul vine acum la Pucioasa cu slava Cuvântului, iar Cuvântul nu mai este Fiul, dar iese din gura Fiului şi de la Tatăl purcede:

“Voi sta cu poporul în sărbătoare pentru mama Mea Fecioara la izvor şi îl voi învăţa pe el statul cu Dumnezeu, mersul cu Dumnezeu şi lucrul cel pentru mântuirea lui. Mă voi strânge cu el la izvor şi Mă voi umple de iubire şi aşa voi rosti lui fericirile cele pentru el, pentru cei credincioşi venirii Mele de azi cu slava cuvântului Meu, care de la Tatăl purcede şi se vesteşte prin gura Mea şi se face izvor de viaţă dătător, şi această colină se cheamă noul Meu Sion, piatra din care izvorăşte şi curge izvorul Meu peste pământ, râul vieţii, din care voiesc cu dor să bea tot mai mulţi, spre bucuria Tatălui şi a Mea şi spre împlinirea Scripturilor de nou Ierusalim peste pământ, nume care va sta înaintea Mea pentru cetatea Mea cea sfântă, precum este scris despre ea în Scripturile pe care numai Eu, numai Eu voiesc să le împlinesc, şi după voia Mea să le împlinesc. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Pucioşii pretind că purecederea Fiului din Tatăl este “din vecii” asumându-şi o nouă contradicţie cu Sfânta Scriptură, care spune altceva: doar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, în timp ce Fiul este născut din Tatăl mai înainte de veci:

– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, (Notă : Dacă este aşa, dacă Hristos a luat asupra Sa durerea tuturor, atunci de ce se mai proslăveşte astăzi durerea liderilor pucioşi şi a acoliţilor lor ca fiind o inegalabilă virtute? Ca să-şi însuşească ei laurii suferinţei lui Hristos?) toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta,... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8/21 septembrie 2009)

Pucioşii promovează un creştinism original, al suferinţei perpetue, lipsită de alinare. Ei pretind că Verginica şi toţi liderii pucioşi care o succed trăiesc o necontenită “durere a Domnului” în timp ce Domnul la rândul Său trece printr-o necontenită durere de naştere din Sine a sfinţilor pe pământ, fiind numit de aceea “Fiu al durerii”:

– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta,... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8/21 septembrie 2009)

Dacă este aşa, dacă Hristos a luat asupra Sa durerea tuturor, atunci de ce se mai proslăveşte astăzi durerea liderilor pucioşi şi a acoliţilor lor ca fiind o inegalabilă virtute? Ca să-şi însuşească ei laurii suferinţei lui Hristos? Suferinţa Verginicăi şi a succesorilor ei, liderii pucioşi, este paralizantă chiar şi pentru “Atotputernicul” Dumnezeu al pucioşilor:



“... Nu pot grăi mai mult, că trâmbiţa e în suferinţă mare. Fiilor, plecaţi-vă urechea la aceste cuvinte şi căutaţi în carte, de la începutul acestui veac, prin câte guriţe sfinte a vorbit Domnul şi până la venirea Fiului Său, şi după venirea Fiului Său. Şi multe trâmbiţe s-au sfârşit, că atâta le-a fost timpul de trăit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-9-1976)



B. În al doilea caz e vorba de entitatea spirituală care însoţeşte trupul lui Hristos şi-i dă viaţă Persoanei Lui, adică duhul primit de trupul Lui la Naşterea din Fecioară şi apoi reprimit de trupul lui cel răstignit şi îngropat, la Învierea din morţi. În acest caz, folosirea majusculei de către pucioşi este doar o formă de cinstire, fără a desemna simultan vreo referinţă la Persoana Duhului Sfânt, după cum reiese, mai mult decât evident, din context:



“... Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am pogorât din cerul sfânt pe pământ, nu cu trupul, ci cu Duhul. Acest Eu, nu e trupul acesta, ci e Duh, şi plutesc prin văzduh şi grăiesc cu Duhul. După Mine nu mai vine nimeni, şi la venirea Domnului Iisus Hristos va fi greu de cele ce nu s-au împlinit când am fost cu voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-1977)

Pucioşii se pare că nu realizează nonsensul acestei construcţii. O desprindere a duhului lui Hristos de trup este echivalentă cu o a doua moarte, deci pucioşilor le vorbeşte un Hristos mort a doua oară, şi le vorbeşte nu prin trup vorbitor, ci prin duhul Lui cel nemuritor.

C. În al treilea caz e vorba de un transfer al poliloghiei pucioşeşti denumită “Cuvântul” la entităţi spirituale numite “duhuri ale sfinţilor” care fie vorbesc în numele lui Hristos, fie împreună şi alături de El, alcătuind un conclav de duhuri care se străduiesc şi construiesc in corpore “împlinirea Cuvântului şi venirea Domnului”:



“Slava lui Israel e slava Mea, şi înaintea puterii Mele se pleacă totul, că e putere puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea. Amin. [...] Ioan Botezătorul este şi acum, căci este viu, şi este în cuvântul Meu, în venirea Mea, căci duhurile sfinţilor sunt în venirea Mea, în cuvântul Meu sunt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-1-1997)

Aşadar, deşi în 6-5-1977 se afirma că duhul de la Pucioasa este singular (“După Mine nu mai vine nimeni...”) şi atotputernic, (“...înaintea puterii Mele se pleacă totul, că e putere puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea”), iată că peste douăzeci de ani o pleiadă de duhuri se dezlănţuie, luând nume de oameni decedaţi, şi de sfinţi, şi chiar numele Maicii Domnului luându-l, pentru a confirma şi consolida dogmele eretice pucioşeşti. Aşa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” devine un cocktail de “cuvinte” ticluite de duhurile întunericului în numele şi în dreptul lui Dumnezeu.

Expresia “...puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea...” disociază persoana care vorbeşte de cuvântul rostit, aşezându-le într-o relaţie copulativă, spre deosebire de alte construcţii care operează în sens contrar: identifică Persoana lui “Hristos de la Pucioasa”cu “Cuvântul” Lui. Dar, spre deosebire de afirmaţiile din 22 iunie 1957, care vorbeau despre o a treia venire a lui Hristos la Pucioasa”, liderii pucioşi revin şi “se corectează”, afirmând că a treia venire a lui “Hristos-Cuvântul dela Pucioasa” este de fapt a doua:

“De patruzeci de ani am coborât prin cuvânt în România, pe care Tatăl Meu a logodit-o cu Mine la naşterea Mea şi a ei ca să-Mi fie ea mireasă la venirea Mea de acum. [...] Primiţi cuvântul Meu şi luaţi-l în voi şi mâncaţi-l, şi fiţi atenţi întru venirea Mea, fiţi atenţi că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi în cuvintele Mele şi nu le desfiinţaţi, că voi veni în curând şi vă voi arăta adevărul lor. Eu sunt Domnul, măi copii. Eu nu sunt omul, Eu sunt Domnul, tată, şi cuvântul Meu este adevăr, nu este minciună cuvântul Meu. Cuvântul Meu sunt Eu, şi tu de ce Mă faci mincinos, copile îndoielnic? [...]O, poporul Meu, vreau să te ajut ca să ştii pentru ce am coborât Eu la tine prin cuvânt. Uită-te tu în carte şi spune ce scrie în ea? Aşa scrie, că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu întru cea de a doua venire a Mea. [...]Şi iată, cerul cel de sus uneşte dreapta cu cei din trup, şi se lucrează ce mai este de lucrat până la terminarea tainei mântuirii cea de la Iisus Hristos, Care Se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea cea de a doua a Fiului lui Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 9-1-1994)

Încă din anii ‘60 ai secolului trecut, liderii pucioşi trăiau cu dulcea obsesie că vor veni popoare de peste mări şi ţări şi se vor minuna de “minunile” de la Pucioasa, şi le vor aduce daruri pucioşilor precum magii aduseseră Pruncului, şi se vor prosterna în faţa liderilor lor. În faţa unor asemenea aberaţii mulţi adepţi clătinau neîncrezători din cap, manifestându-şi chiar şi îndoiala în “venirea cea nevăzută a Domnului, prin gura Verginicăi”, deşi dădeau să creadă că vorbele rostite de ea sunt de la Dumnezeu din cer. Pentru îndoiala lor, ei erau adesea mustraţi cu argumente mincinoase, cum că “în lege” (adică, în Sfânta Scriptură” ar fi scris pe undeva despre “lucrarea cea sfântă a venirii celei nevăzute a Domnului la oameni, prin glas de femeie”, venire care ar precede “a doua venire a lui Iisus, în trup, pe pământ” (despre care chiar vorbeşte Scriptura):


“De ce, poporul Meu, mai întârzii a crede? Pentru ce mai zăboveşti a te pocăi? Nu este scrisă venirea Mea de acum? Nu eşti tu scris în lege despre această lucrare sfântă? Pentru ce mai întârzii a crede? Pentru ce întârzii a veni la Mine? Vă zic vouă, popor român, că vor veni străinii de departe,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-66)

Se mai spunea că venirea în duh, pe adiere de vânt, a “Domnului” de la Pucioasa, o precede pe venirea în trup, pe norii cerului. “Poporul Verginicăi” era păcălit pe vremea aceea cu “proorocia” că el este “poporul de la sfârşit” care Îl va întâmpina pe Domnul în văzduh:

“Acel popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului, şi acel sobor îl vei hrăni aici multă vreme.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-1-68)

Astăzi “poporul Verginicăi” este risipit, unii dintre adepţi chiar au murit, iar ei tot nu au mai apucat să guste din dulceaţa împlinirii acestei “proorocii” despre “venirea Domnului”:

“Fiţi credincioşi, că e scris că poporul de la sfârşit va întâmpina pe Domnul la venire.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 17-7-75)

Adepţii pucioşi erau asiguraţi prin promisiuni mincinoase că, dacă vor păstra curăţia trupului (în sensul că nu vor mai mânca deloc carne sau produse de origine animală), vor ajunge negreşit să vadă cu ochii trupului lor cel curat “venirea Domnului”: “Copilaşii Mei, hrăniţi-vă cu hrană care nu mai împuţeşte trupul şi care nu mai ucide trupul şi care nu mai strică trupul, că e scris ca trupul acesta să stea până la venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23 6-77)

În timp, adepţilor le-au mai fost formulate şi alte condiţii, pentru a putea ajunge să guste “A Doua Venire” promisă de Biblie şi să-şi scoată din iad şi rudele dragi care, în decursul vieţii lor, n-au binevoit să îmbrăţişeze pucioşismul. O condiţie se referea la consecvenţa în observarea preceptelor pucioşeşti; alta se referea la obligaţia fiecărui adept de a recruta noi adepţi, prin exercitarea unui prozelitism activ:

“De la răstignirea Domnului Iisus multe cruci au rămas pe pământ, ca toată suflarea să ştie că Domnul Iisus S-a răstignit de bunăvoie. Aşa a fost voia Tatălui ceresc, ca să răscumpere pe toţi până la a doua venire, dar nu pe toţi îi va scoate. Pe tine nu te va scoate dacă ţi-am spus atâtea şoapte şi nu te păstrezi şi nici pe altul nu duci la Mine. Ce muncă Mi-ai muncit?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-7-77)

Se mai promitea că arătarea Sfintei Cruci va fi un semn care va anticipa venirea Domnului, exact la fel cum “s-a mai arătat înainte de războaie”:

“... Sfânta cruce se va arăta înainte de venirea Mea, şi s-a arătat înainte de războaie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-9-77)

Se mai promitea că cei care cred în “Cuvântul de la Pucioasa” nu vor mai muri chiar dacă le-a venit sorocul morţii, ci moartea lor va fi amânată, ca să poată vedea şi ei cu ochii “venirea Domnului”. (Din păcate, n-a fost să fie aşa. O mulţime de “credincioşi” pucioşi au dat ortul popii până în prezent, fără a mai apuca împlinirea promisiunii):

“Ai să vezi şi ai să crezi cuvântul pe care-l grăiesc.Chiar dacă a sosit ceasul să pleci, prin credinţa ta şi puterea Domnului, nu vei pleca, şi vei sta până la venirea Sa.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 25-5-78)

Deşi nimeni nu mai credea în venirea Domnului, iată că Domnul a şi venit în Duh, vorbindu-le adepţilor Verginicăi “ca la cei din urmă născuţi” (între timp însă adepţii Verginicăi s-au risipit şi le-au luat locul alţi “nou-născuţi”, adepţii Mihaelei):

“... Toţi zic că nu mai e nici o venire; [...] N-am pus punct în locul unde să se oprească apostolii şi ucenicii, şi am spus: «Lucraţi până la venirea Mea». Şi iată, tată, a venit Domnul în Duh şi vă vorbeşte la cei din urmă născuţi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 25-5-78)

Adepţilor pucioşi li se mai promitea că nu vor vedea moartea până ce vor întâmpina venirea Domnului:

“Nimeni nu va putea da zile celui ce intră în mormânt şi nimeni nu va putea lua zilele celui ce va sta în picioare până la venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-12-78)

Li se mai spunea că venirea Domnului nu este cunoscută şi prestabilită din veci de către Tatăl Ceresc Atotştiutorul, ci este la latitudinea oamenilor buni şi cucernici să o grăbească, sau a celor răi şi păcătoşi să o întârzie:

“Dar cei de pe pământ, în loc să se sfinţească şi să se cucernicească şi să grăbească venirea Mea, ei zac în necredinţă, şi iată, venirea Mea vine, şi vine cu foc, căci aşa este scris, şi tot ochiul va vedea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-2-91)

Adepţilor pucioşi mai deosebiţi (mai cucernici sau mai largi la inimă şi la pungă) care treceau la cele veşnice li se întocmea de către liderii pucioşi un necrolog favorabil, pe care ei îl atribuiau Domnului şi îl adăugau la canonul evangheliei lor. În schimb, nu se sufla nici un cuvinţel despre făgăduinţa neîmplinită pe care aceştia o primiseră în cursul vieţii: că nu vor mai muri până ce-L vor întâmpina pe Domnul. Un exemplu este următorul: în 1992, liderii pucioşi pretindeau că spiritul unei bătrânici decedate este adus ca să vadă cu ochii (cu ochii spirituali) gospodăria, grădina de legume, fâneţele şi comândurile de la Pucioasa, denumite de ei “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim”, prin care “Domnul Îşi va anunţa slava şi arătarea Sa, precum scrie în Scripturi despre venirea Fiului lui Dumnezeu cu putere şi cu slavă şi cu zecile de mii de sfinţi şi de îngeri”:

“Iată, această bătrânică ia slobozenie de la Fiul Treimii Dumnezeieşti, Care lucrează din această iesle binecuvântată şi curată, iar ea va primi sănătate sufletului ei, şi apoi eu voi întinde braţele mele către ea ca s-o cuprind şi să-i dau hăinuţă cerească. Aşa să fi fost creştinul poporului meu, ca acest sufleţel care a plecat din pământul ei, din neamul ei, din casa ei şi a venit în casa acestei lucrări, dar nu s-a mai uitat înapoi, şi de aceea Domnul a preţuit dragostea ei şi a adus-o până azi, ca să vadă cu ochii ei această împărăţie nouă şi cerească, prin care Domnul Îşi va anunţa slava şi arătarea Sa, precum scrie în Scripturi despre venirea Fiului lui Dumnezeu cu putere şi cu slavă şi cu zecile de mii de sfinţi şi de îngeri.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-2-92)



Se mai pretindea că liderii pucioşi şi adepţii lor sunt “puşi la lucru” ca să salveze (să mântuiască) lumea. Prin lucrarea lor ar trebui să fie salvată toată făptura, adică şi cei care vin, şi cei care nu vor să vină la “Domnul” Pucioasei. Păcătoşii care vor veni la învăţătura cea nouă a pucioşilor vor fi iertaţi, iar cei care nu vor să vină, vor fi mai întâi bătuţi bine, apoi mântuiţi “ca prin foc”, prin suferinţă amară şi ispăşire:

“ [...] iar pe cei păcătoşi îi iert, numai să vină la Mine; nu-i mai bat, numai să vină la Mine. Dar dacă nu vin, îi iau Eu dintr-ale lor, şi îi voi scula odată cu venirea Mea şi le voi arăta atunci ce am făcut Eu pentru salvarea lor, ce am făcut Eu prin cei care sunt puşi la lucru de Mine pentru salvarea făpturii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22.2.93)

Cea de-a doua venire a “Domnului” Pucioasei nu coincide cu cea prezisă de Biblie pentru Hristos. Pucioşii vorbesc de o a doua venire parţială a lui Hristos, “doar în duh” sau alteori spun că este o venire “doar în cuvânt” (este vorba desigur de “cuvântul” fabricat de ei în numele lui Dumnezeu”). Că este doar o venire parţială e un fapt confirmat chiar de ei, care precizează adesea că va mai fi o venire a Domnului, în deplinătatea fiinţei, demnităţii şi puterilor Sale:

“Glasul Meu cuvintează peste ieslea cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul. Acesta este numele Meu, Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu întru cea de a doua venire a Mea. Să se aştearnă cuvântul Meu şi să se dea de ştire, şi spre lucru apoi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23 - 4 - 93)

Despre această “a doua venire a Domnului” pucioşii recunosc că este tainică şi anume că e destinată doar unor aleşi, care alcătuiesc “poporul” pucios. Aceşti aleşi primesc o mare responsabilitate de a păstra taina şi de a o lucra, spre deosebire de cei care nu au primit “taina”. Paradoxal este că şi cei care nu au primit “taina de la Pucioasa” au păcat pentru simplul motiv că nu o cunosc; e drept că păcatul lor este mai mic decât al celor care o cunosc:

“Şi Eu spun la toţi lucrătorii Mei, la cei ţinuţi în braţele acestei lucrări, că mai mare păcat au cei ce cunosc taina şi nu o lucrează pe ea peste inimile lor, decât cei ce nu ştiu ce este această venire a Mea. Eu am dat mult, şi ţi-am dat şi ţie mult, şi ai cu ce lucra peste cei ce nu cunosc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-6-93)

Cea de-a treia venire a lui Hristos se pregăteşte tocmai la... Pucioasa, prin cea de-a doua venire! Poporul pucios, tocmit la “lucru de pregătire” a venirii Domnului, se pare că n-a prea fost la înălţimea misiunii sale şi de aceea este zdravăn mustrat pentru că n-a deschis ochii mari, n-a stat sub mantia Celui Dela Pucioasa şi a ajuns cu inima pustie; şi deşi era chiar lângă “venirea Domnului”, şi deşi i-a grăit numai lui “Domnul”, el nu L-a cunoscut că este Domnul. Dar “Domnul” iarăşi va veni la “poporul” pucios “cel de la sfârşit”, cel tare de cerbice, nepăsător în a-şi unge ochii cu untdelemn pentru a-I vedea venirea. Vine Dumnezeu în România, dar păstorii ei pucioşeşti dorm adânc somnul fecioarelor neînţelepte şi nu se trezesc la venirea Lui:

“Iată şi sfârşitul acestei săptămâni dumnezeieşti, care a purtat în mijlocul ei trâmbiţarea legământului cel pentru sfârşitul tainei lui Dumnezeu şi pentru încetarea jertfei şi pentru venirea şi pregătirea venirii Domnului Iisus Hristos. Şi dacă Eu am venit, totul a încetat dacă am venit, şi am lucrat apoi ca să mai scap ceea ce mai era de scăpat, şi de aceea am spus Eu atunci că s-a luat de pe pământ scaunul împăraţilor, iar cei ce mai vor să împărăţească, să stea ca Domnul, pe cruce, şi nu altfel. Şi, de unde?! că împăraţii nu au cunoscut nimic, şi au rămas la locul lor. [...] O, poporul Meu, de câte ori am voit să-ţi deschid ochii, şi nu ai voit! De câte ori te-am băgat sub mantia Mea, şi nu ai stat! Iată, eşti cu inima pustie. Deschide-Mi, ca să intru şi să-L cunoşti pe Cel ce vine întru numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să mănânci cu Mine Paştele cel nou întru împărăţie nouă, poporul Meu de la sfârşit care eşti lângă venirea Mea. Dar Eu îţi zic că am venit, şi tu nu M-ai cunoscut. [...] Şi iată, vin şi îţi vestesc că vin, şi tu eşti tare la cerbice şi nu iei de la Mine untdelemn ca să-ţi ungi ochii şi să cunoşti venirea Mea. Românie, Românie, trezeşte-ţi păstorii, că vine Dumnezeu la tine!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-93)

Liderii pucioşi pretind că, deoarece cartea Apocalipsei vorbeşte despre Iisus că poartă numele “Cuvântul lui Dumnezeu”, înseamnă că şi reciproc, orice carte intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” cuprinde neapărat vorbirea lui Iisus. Desigur că ei nu se gândesc la orice carte, ci numai la cartea editată de ei în două ediţii şi căreia i-au dat acest nume. Încurcătura apare atunci când avem de ales dintre aceste două ediţii, care, deşi ar trebui să fie identice până la virgulă, diferă pe alocuri substanţial, şi nu numai în formă, ci şi pe fond. “Poporul” pucios este chemat să ia darul pocăinţei şi să-l lucreze, pentru a fi pregătit de întâmpinarea Domnului la următoarea lui venire (a treia, îndată ce s-a spus că venirea Cuvântului este cea de-a doua venire):

“Israele, tu cunoşti numele Meu, măi Israele? Ia deschide cartea şi Îmi arată locul acestui nume al Meu. În ce loc scrie Dumnezeu numele acesta? Acesta este numele Meu pentru cea de a doua venire a Mea. [...] Am coborât la tine, popor iubit, am coborât un picuţ mai înainte şi ţi-am adus darul cel mai de preţ, pentru ca să-l ai şi să-l foloseşti cu iubire şi cu credinţă şi cu stăruinţă, tată. Darul pocăinţei, Israele, pe acela ţi l-am dat, şi voiesc să te găsesc în lucrarea acestui dar, fiindcă numai prin acest dar te mai pot Eu pregăti acum, ca să te am aşezat în întâmpinarea Mea, la venirea Mea. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-3-94)

În acelaşi timp, se reconfirmă că venirea Cuvântului de la Pucioasa, de 55 de ani încoace, este doar a doua venire (deci venirea lui Hristos în trup va fi a treia):

“Glasul Meu cuvintează peste ieslea cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul. Acesta este numele Meu, Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu întru cea de a doua venire a Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-4-94)

Cea de-a treia venire a Domnului nu va mai fi tainică şi în cuvânt, doar pentru Israelul pucios cel mititel, ci va fi pe norii slavei, astfel încât toţi oamenii de pe Pământ Îl vor vedea:

“Eu sunt, bucuraţi-vă! Şi iarăşi zic, bucuraţi-vă! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi iată, sunt cu voi, cei din urmă. Bucuraţi-vă că sunt cu voi, cu voi, cei din urmă, cei de dinaintea arătării Mele pe norii slavei, întru slăvită venire pe nori. Sunt cu tine, Israele mititel, popor ales de Mine din lume ca să fiu cu tine în vremea cea din urmă, şi ca să fii tu creştin după adevărul numelui Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 1-5-94)

Poporul pucios este chemat să facă pocăinţă înaintea cerului nu numai pentru el însuşi, ci şi (prin delegaţie specială) pentru toată omenirea de la Adam până la Cea de-a Treia Venire a Domnului, pe norii slavei, cea văzută de toţi:

“Fii înţelept, că iată ce ai de făcut: ai de adus înaintea cerului pocăinţă pentru tot omul, de la Adam şi până la venirea Mea cea văzută de tot ochiul de pe pământ şi de sub pământ, căci ochii cei care sunt cu cerul, aceia văd pe Domnul pe norii slavei Sale.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-6-94

Abia Cea de-a Treia Venire va fi “Venirea cea Mare”; implicit, venirea “în cuvânt” de acum de la Pucioasa este o venire ceva mai mică:

“Eu, măi fiilor, nu plec de la voi, că nu pot fără voi. Nici voi să nu puteţi fără Mine până la venirea cea mare.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-8-94)

“Cea de-a doua venire” de la Pucioasa este condiţionată de sfinţenia de duh şi de trup a “poporului” pucios. Altminteri, “Dumnezeul” de la Pucioasa nu-Şi poate îndeplini planul celei de-a doua veniri, deoarece nu mai poate coborî-cuvânt la nişte oameni “necuraţi” şi “nesfinţi”. De aceea, “sfinţii” de la Pucioasa sunt singurii care catalizează şi chiar pot grăbi “venirea cea de-a treia” zisă şi “venirea Domnului cea văzută”, care va avea loc curând. Atunci “poporul Ierusalimului nou” va fi singurul “popor de întâmpinare a Domnului”:

“[...]Eu, Domnul, am un popor luat din lume şi vorbesc din cer în mijlocul lui şi îl povăţuiesc spre sfinţenie de duh şi de trup, ca să pot sta de vorbă cu el şi să împlinesc planul Meu ceresc pentru cea de a doua venire a Mea. Fiţi credincioşi, că Eu, Domnul, ridic de acum această lucrare de cuvânt între cer şi pământ, ca să-l cunoască lumea pe poporul cu care a stat Dumnezeu de vorbă vreme de patruzeci de ani [...] Cuvântul Meu deasupra ta este călăuza care te aduce pe tine în faţa slavei Mele, la ziua slavei Mele, căci tu, poporul Meu creştin, popor al cuvântului Meu, tu grăbeşti venirea Mea cea văzută. [...] Pace vouă, şi Ierusalim nou să fie peste voi, cei ce serbaţi cerul pe pământ! Pace vouă! Sărbătoare cu pace şi imn de slavă veşnică să iasă din piepturi pline de rodul credinţei întru venirea Domnului. Eu vin curând. Binecuvântată să fie întâmpinarea Mea de către poporul Ierusalimului nou..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-94)

Rolul Verginicăi de piatră de temelie în planul mântuirii şi al “venirii celei văzute” a Domnului rămâne obscur, greu de înţeles chiar de către mulţi dintre pucioşi:

“Verginica este piatra voastră, şi această temelie a scris sfârşit peste timpul omului, măi fiilor. E greu de înţeles aşa precum în cer, chiar şi de voi e greu de înţeles, pentru că voi încă sunteţi pe drum, şi pentru că Eu încă Îmi continui drumul spre venirea cea văzută.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-12-94)

Coborârea “Domnului” în Verginica este asemenea întrupării lui Iisus din Fecioara Maria, căci pucioşii reclamă că de fiecare dată Domnul a venit în lume ca să învieze morţii prin lucrarea Sa de propovăduire, de răstignire pe cruce şi de trâmbiţare:

“Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: «La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu». Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-95

Asemenea sectanţilor care propun noi versiuni “îmbunătăţite” ale Bibliei, şi pucioşii pretind că oamenii Bisericii (episcopi, preoţi, diaconi) au schimbat Scripturile în multe locuri. Ei mai spun că una dintre cele mai grave modificări a fost făcută ca să ascundă adevărul despre a doua venire a Domnului. Concret, ei pretind că versiunea originală a Bibliei ar fi consemnat numărul de 2000 de ani de la prima venire a lui Hristos pe pământ, până la a a doua venire a Sa, iar clericii au modificat textul biblic acolo unde scria “o mie de ani şi încă o mie”, înlocuindu-l cu “mii de ani”. Pucioşii se declară aşadar deschis a fi partizani ai milenarismului. Scopul ascuns al “omului bisericii” care s-a făcut “mistificator al Bibliei” era ca “să-l omoare” pe credinciosul de rând, care credea în venirea lui Hristos după 2000 de ani. Cu alte cuvinte, în acest fel s-ar fi putut “lungi drumul şi veacul”, întârziindu-se venirea Domnului prin “tăierea numărului”, ca omul Bisericii să poată să-şi lungească veacul său. Domnul ar veni însă chiar acum, dar este ţinut în loc tocmai de... “poporul” pucios, de zăbava lui care-L ţine în loc pe Domnul:

“De ce, tată, a făcut omul bisericii de azi aşa ceva? A făcut aşa, ca să te omoare pe tine şi ca să-şi facă loc cu dreptatea sa, ca să nu te mai temi tu că Eu vin acum, şi ca să nu te mai pregăteşti şi ca să te ia dinaintea cuvântului Meu. Duhul veacului acesta a intrat în biserică, şi de aceea biserica este a veacului acesta şi nu este a cerului. Dar tu eşti biserica Mea cerească, Ierusalime, şi fii atent, că omul bisericii din lume a schimbat Scripturile despre venirea Mea şi numărul cel profeţit de Duhul Sfânt. Eu am scris în carte o mie şi încă o mie până la venirea Mea, dar omul bisericii din lume a scris drum lung, căruia nu i se cunoaşte capătul, a schimbat şi a scris mii de ani. Iată, aceasta va cădea peste omul care a lungit drumul. Au adăugat la număr şi au scos venirea Mea, şi dacă aceia care au scos Mi-au tăiat Mie numărul şi drumul, dacă ei stau în nepăsare, aşa stă şi turma lor. Dar Eu vin la tine şi nu tac şi îţi spun să fii gata, că sunt lângă arătare, şi voi trimite înaintea Mea pe Ilie proorocul, care va face curăţirea cărării Mele şi va culege din calea Mea trupurile şi va aşeza serbare cerească înaintea Mea. O, fiule, omul din lume ştie mai bine ca tine venirea Mea, că el a citit şi nu e prost, şi încearcă să-şi lungească statul şi veacul lui. Dar Eu vin şi îţi spun să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, cu veghe, tată, şi din tot cugetul, cu veghea cugetului tău, şi să nu zici că Domnul nu mai vine, şi tu să fii pregătit bine, că dacă eşti gata, Eu vin, fiule. Tu Mă ţii să nu vin; tu, cu zăbava ta. Nu vreau, tată, să te trimit în lume când voi veni.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-2-95)

Pentru că poporul pucios este delăsător, indolent şi neîmplinitor, nedornic şi stingherit de “venirea Cuvântului”, atunci şi venirea Domnului în trup este tot mai întârziată. De aceea “Domnul” Pucioasei lansează chemări insistente “poporului” Său ca să-I vină în întâmpinare şi să-L cheme şi să-I grăbească astfel venirea (cea de-a treia!):

“Vino, poporul Meu, la lecţia cea dulce de cer nou şi de pământ nou, a cărei cărare este dreptatea şi pacea! Vino, Ierusalime, vino! Vino, tată, că tu eşti iubirea Mea din urmă! Vino, Ierusalime român, că te-am numit mireasa Mea! Vino, iubito, vino, mireasa Mea, că Domnul tău te iubeşte cu iubire mare! Voi binecuvânta toate întâlnirile Mele cu tine, numai să vrei să vii la lecţia de fiu al slavei care vine văzându-se venind. Nu numai Eu să te chem să vii, şi să te văd şi pe tine că Mă chemi să vin, că vin din cer la tine, Ierusalime care te aduni la masa harului Meu prin cuvânt. Să te văd venind, şi Eu Îmi voi anunţa venirea şi voi binecuvânta cortul Meu deasupra ta, ca să te umbrească, şi Eu să stau cu tine cuvântând în mijlocul tău. Vino şi tu, că şi Eu vin, dar să nu spui că te stingheresc, şi să vii dorindu-Mă şi dând orice să vii, că Eu te hrănesc şi te adăp şi binecuvintez popasul Meu cu tine şi popasul tău cu Mine între cer şi pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3-6-95)

Totuşi, nu există alternative: singura cale de venire a Domnului este “poporul pucios”. Dar el trebuie să se aştearnă cale de venire slăvită, cale pe care vor merge toţi oamenii pământului:

“Tu eşti calea Mea. Aşează-te, poporul Meu, ca să-Mi fii cale de venire, şi apoi Eu vin. Eu pe tine te aştept ca să vin, căci tu eşti calea Mea, şi să vezi tu ce venire slăvită va fi să fie, că se va ţine lumea după tine ca după focul cel ce luminează şi încălzeşte în vreme de întuneric şi de frig.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-8-95)

“Venirea Domnului de la Pucioasa” era de fapt un lanţ nesfârşit de “veniri” şi de “plecări”, căci nu se poate vorbi despre o nouă “venire”, dacă “Domnul” Pucioasei ar fi rămas pe loc, permanent, printre pucioşi. Aşa că la Pucioasa se proclamă o perpetuă sărbătoare a unui perpetuum “du-te, vino” al unui duh nevăzut care, cică “grăieşte de deasupra”, dar pe care nu-l aude nimeni (exceptând-o pe Mihaela, care are probabil auzul ceva mai fin):

“Poporul Meu iubit, să fii binecuvântat, şi să sărbătoreşti venirea Mea, că iată, vin mereu la tine şi îţi grăiesc de deasupra şi te călăuzesc şi îţi sunt cărare, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-95)

Din când în când însă, duhul cel nevăzut şi guraliv promite că va veni văzut la “poporul” pucios poreclit “noul Israel”, pentru că “aşa este scris”. Venirea este iminentă, pe motiv că “s-au pecetluit cele 7 veacuri”; dar după cum se vede ea se tot amână de pe un an la altul, sine die:

“Voi veni văzut, Israele, poporul Meu, că este scris de această venire. Cele şapte veacuri s-au pecetluit, căci Dumnezeu a numărat până la şapte şi la început.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-9-95)

Pucioşii reclamă gălăgios nepăsarea şi îngâmfarea Bisericii oficiale (B.O.R.), care – spun ei – nu ia în seamă proorociile Scripturii, dar în acelaşi timp “zice că-I slujeşte lui Dumnezeu”. Ei pretind că există undeva o proorocie ascunsă în Biblie care anunţă două veniri ale lui Hristos: una nevăzută, în Cuvânt, care durează – zic ei – deja de peste 55 de ani, şi una văzută, care este iminentă şi care nu va mai dura aşa de mult, căci va veni cu iuţeala fulgerului care iese de la răsărit la apus. Cei care dispreţuiesc “Cuvântul” de la Pucioasa şi nu-i observă scrupulos poruncile sunt echivalaţi cu fecioarele cele neînţelepte care au adormit aşteptându-şi mirele:

“Biserica de azi zice că slujeşte lui Dumnezeu, şi iată, Cuvântul Se vesteşte întru venirea Sa pe nori, precum este scris în Scripturi că vine să plătească pentru faptă, şi tot aguridă acră este în toată via de azi. [...] Te-ai îngâmfat şi nu M-ai primit, şi Mi-ai pus mâna la gură şi pândeşti pe ai tăi ca să nu-i laşi să creadă în Mine, în venirea Mea prin cuvânt, că Eu sunt Cuvântul. [...] Deschide cartea Mea şi vezi că venirea Mea este scrisă în ea, şi vezi bine, ca să citeşti bine, şi vezi că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, şi iată, Cuvântul a venit întru venirea cea proorocită, şi tu, tată, dormi. Cine nu ia să mănânce cuvântul Meu, acela doarme. Cine nu aude, acela doarme. Dar nu vei spune că nu ai auzit, că vor mărturisi morţii din morminte că au auzit acest cuvânt, şi nu vei şti atunci unde să intri de mânia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-9-95)

Cea de-a Treia Venire, cea văzută, ar veni ea chiar mai repede, dacă n-ar exista nişte încurcă-lume, care-i întârzie venirea Celui care stă gata să vină. Iar aceşti încurcă-lume sunt...culmea! chiar pucioşii, alintaţi cu numele fraudulos de “Israel”. Adică tocmai cei tocmiţi ca s-o grăbească!! :

“Măi Israele, dacă aşa s-ar lucra în tine, tată, Eu gata aş fi, aş veni, dar tu Îmi încurci venirea, că tu vrei să judeci tu mai înainte de venirea Mea. Nu aşa, tată. Fă cum zice Scriptura, nu cum zici tu, că tu nu te aduni ca să judeci când te aduni, ci te aduni ca să mănânci.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-10-95)

Oricum, nu mai e mult de aşteptat: “un picuţ” (asta se promitea acum 15 ani!). Între timp, Cel care trebuia să vină e venit deja, stă şi va sta pe nori deasupra României şi pândeşte momentul favorabil ca să vină. Doar când e senin tot cerul, de la un hotar la altul, atunci probabil că e ceva mai complicat cu statul lui exact deasupra României, deoarece nu mai sunt nori. Dar “venirea” văzută va fi făcută neapărat prin România (căci România este ursită să fie un fel de burică a lumii):

“Eu, Domnul Iisus Hristos, deasupra României stau pe nori de slavă; stau şi voi sta până-Mi voi lăsa văzut statul şi venirea Mea cea proorocită prin Scripturi. Un picuţ, şi Mă voi lăsa văzut întru venirea Mea, voi sta văzut pe norii slavei Mele deasupra României, ţara întoarcerii Celui înălţat la ceruri. [...] Fericiţi sunt acei care la cuvântul Meu Îmi gătesc venirea Mea cea văzută, că Eu vin de la Tatăl, şi vin prin România, că pe ea Mi-a dat-o Tatăl la naşterea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-95)

România este chemată spre căinţă, pentru a fi din timp (deci, înseamnă că ar mai fi ceva timp) spălată şi pregătită Celei de-a Treia Veniri, cea văzută:

“Vino spre căinţă, vino, ţara Mea! Vino, că Eu vin pe nori de la Tatăl ca să te scot din vină şi să nu te afle venirea Mea cea văzută, să nu te afle sub faptele tale, ci să ieşi din timp, să te căieşti şi să te speli şi să te găteşti, ca să te ocrotesc, ca să te iert şi ca să nu fii rănită de plata celor lucrate în ascuns.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-95)

Nu numai România, dar şi poporul român este chemat la pregătire asiduă pentru venirea Mirelui:

“Să stea tot poporul întru înţelepciune, să stea gata pentru venirea Mirelui.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-95)

Nu numai poporul român, dar şi “poporul” pucios trebuie să se pregătească prin rugăciuni şi suspine negrăite de “Venirea Cea Văzută de Tot Ochiul”, care va succede “Venirii Celei Nevăzute”:

“Roagă-te Tatălui, roagă-te prin Mine, Domnul Iisus Hristos, şi vei primi tot prin Mine. Amin. Roagă-te şi suspină după cer nou şi pământ nou şi după trup îmbrăcat întru nestricăciune. Roagă-te, Israele, roagă-te lui Dumnezeu, şi El îţi va da ale Sale. Roagă-te şi veghează, ca să ai ce trebuie să ai. Să ai la venirea Mea cea văzută de tot ochiul, să ai ce trebuie să ai la venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 04-12-1995)

Singura piedică în calea Celei de-a Treia Veniri este faptul că “poporul” pucios încă nu este gata. Deşi se pregăteşte de vreo 55 de ani încoace, el încă n-a ajuns “la izvor”:

“O, vreau să te am lângă izvor, dar până nu eşti tu gata pentru venirea Mea nu pot aşeza cortul ca să te bag sub el.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-12-95)

“Dumnezeul” de la Pucioasa recunoaşte adesea că nu este el Atotputernicul. El “poate” lucra numai prin “poporul” Său, dacă şi poporul se face credincios şi putincios în ceea ce dă el să facă şi să lucreze. Dar dacă “poporul” pucios nu mai poate, nu mai poate nici “Dumnezeul” lui:

“Poporule, poporule, să fii credincios, fiule, ca să pot lucra prin credinţa ta. Vremea apasă, dar tu să nu slăbeşti în credinţă, căci credinţa ta va împlini tot ce este scris pentru venirea Mirelui, pentru venirea Domnului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-4-96)

La rândul ei, “Venirea Cea Văzută” a Celui de la Pucioasa poate fi adevărată sau nu, şi asta depinde de cât de adevărată I-o face “poporul” pucios şi cât de sârguincios şi de transparent Îi pregăteşte el calea şi cărarea şi de cât de tare strigă el ca să vină Cel care trebuie să vină. Iar Venirea Acestuia pe pământ nu este o Coborâre din cer, ci este o Înălţare la cer:

“Faceţi-Mi cale, faceţi-Mi adevărată venirea, faceţi-Mi văzută cărarea Mea cu voi, şi pe Mine lângă voi. Eu vă ajut cu mare socotinţă cerească, cu mare har ceresc, ca să lucraţi lucrarea cărării Mele, a venirii Mele cea văzută. Voi Mă strigaţi, şi Eu vin. Voi credeţi, şi Eu vă dau plata credinţei. Voi cereţi, şi Eu vin şi împlinesc. [...] E sărbătoare de înălţare. E sărbătoare de venire a Fiului lui Dumnezeu la poporul Său.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-5-96)

“Poporul” pucios, supranumit şi “Noul Israel, aşteaptă cu mânuţele întinse Cea de a Doua Venire a “Domnului” lor între oameni. Cu el sunt în sărbătoare duhurile, care-şi iau nume de sfinţi. Duhul care se pretinde al lui Ioan Botezătorul vine la pucioşi cu “glasul Domnului” ca să sărbătorească împreună Venirea Domnului. Pucioşii nu ştiau cum să croiască ei cărarea Venirii “Domnului” lor, dar au învăţat şi acum ştiu, şi i-o tot croiesc de vreo 55 de ani încoace (dar se vede bine că tot mai au de croit):

“Ioan proorocul, Ioan Botezătorul, care boteza oamenii cu credinţa în Dumnezeu, în Fiul lui Dumnezeu, Care a venit din cer din Tatăl; Ioan, glasul Meu, sărbătoreşte cu Mine şi cu poporul Meu, sărbătoreşte în Israel cel din urmă, în cel făgăduit lui Avraam, sărbătoreşte cu Israel cel ce aşteaptă cu mânuţele întinse cea de a doua venire a Mea între oameni. Şi Mă voi arăta în slavă mare, şi Mă voi arăta lângă tine, poporul Meu care Mi-ai vestit cuvântul Meu la oameni, căci numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Tu nu ştiai cum să-Mi croieşti cărarea venirii Mele, că azi omul lui Dumnezeu nu mai este ascultat şi urmat de oameni.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-7-96)

În schimb, oamenii Bisericii oficiale nu se îndeamnă ca să ajute şi ei la “croit cărarea Venirii”, ba chiar se împotrivesc lucrului de pregătire a venirii pe care-l face “poporul” pucios, şi-l poreclesc “pierde-vară” (de fapt ar fi ceva mai multe veri pierdute, vreo 55 la număr doar până acuma, şi câte vor mai fi). Dar credinţa şi nădejdea “poporului” pucios în cele ce nu sunt este şi ea bună la ceva: Îi dau nădejde “Dumnezeului” de la Pucioasa în împlinirea celor făgăduite prin Scripturi, ca să nu-Şi piardă El de tot nădejdea:

“Roagă-te cu cerul, Ierusalime. Roagă-te, fiule, că rugăciunile bisericii din lume, care te defaimă pe tine, popor al cuvântului Meu, ce să Mă fac Eu cu rugăciunile celui ce nu crede în venirea Mea? Venirea Mea e în pregătire, dar oamenii bisericii n-au timp să creadă. La ei am venit, că era să fie ai Mei, dar ei nu M-au primit, şi spun că sunt fără căpătâi, că sunt „un pierde-vreme“ prin poporul cuvântului Meu. Dar Eu sunt Dumnezeu în cuvânt, sunt Dumnezeu Cuvântul, şi omul bisericii nu are înţelepciune, nu are timp să înţeleagă. [...] Israele, Israele, credinţa ta în venirea Mea, în lucrarea Mea, credinţa ta este mângâierea Mea şi nădejdea Mea prin nădejdea ta în cele făgăduite prin Scripturi, pentru cer nou şi pământ nou înaintea Mea, pentru om nou.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-7-96)

Pucioşii pretind că Biblia vorbeşte despre o venire a “Cuvântului “lui Dumnezeu, şi au dreptate. Unde nu au dreptate este acolo unde ei separă această venire de venirea întru slavă văzută a Domnului, pretinzând că ar fi vorba de o venire prealabilă, pergătitoare, nevăzută, adică tocmai cea pe care ei o reclamă că ar avea loc, de 55 de ani încoace, la Pucioasa. După această venire nevăzută ar urma o a treia venire, văzută, la care cei care au dezertat între timp din lagărul de concentrare pucios (iar acum regretă) trebuie să să aştepte cu pocăinţă, fără a mai încerca să se reintegreze în “poporul” pucios căci nu mai merită:

“Este scris în Scripturi taina veacurilor care s-au scurs de la venirea Mea cea văzută între oameni, de la naşterea Mea între oameni. Este scris în Scripturi că voi veni şi Mă voi numi Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Este scris în Scripturi că voi avea un popor care va sta înaintea Mea la cea de a doua venire a Mea. [...] Cel ce a plecat, să stea la locul lui. Dacă vedeţi că dă să vină înapoi, să-i spuneţi să stea la locul lui întru pocăinţă, că Eu de lucru nu-i dau nimic unuia ca acela, ci să stea la locul lui întru pocăinţă până la venirea Mea şi să nu forţeze intrarea lui în poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-8-96)

Or, Biblia vorbeşte despre o singură venire, pe care o consideră “a doua venire a Domnului”, sau “nunta Mielului”, iar “Cuvântul lui Dumnezeu” este doar un nume de cinste al Celui care vine văzut la această nuntă:

“Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit [...] Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat [...] şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19, 7-13)

Pucioşii pretind că lucrarea lor de instituirea a unei noi Biserici paralele, care aduce o nouă Evanghelie cu noi rânduieli şi porunci, este “crucea despre care vorbeşte Biblia că se va arăta înainte de venirea Domnului cea văzută”. “Cuvântul” de la Pucioasa devine “a doua venire a Domnului” şi totodată însuşirea lui este o ţintă obligatorie de atins până la “a treia venire a Domnului”, cea văzută:

“Poporul Meu, această lucrare de cuvânt din cer este crucea Mea pe care v-am dat-o s-o purtaţi prin lume, fiilor. Este semnul Fiului Omului, care era să se arate mai înainte de venirea Lui cea văzută. [...] Să audă, fiule, să audă şi omul cel pământesc şi firesc şi să se scoale spre înduhovnicire şi să se tragă de-a dreapta Mea şi să mănânce cuvântul Meu până la venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-96)

Or, Biblia vorbeşte despre un semn al crucii care se va vedea cu ochiul liber pe cer de către toate neamurile pământului, semn care va anticipa o iminentă, aproape concomitentă venire văzută a Fiului Omului, cu putere multă şi cu slavă:

“Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.” (Matei, 24,30)

Duhul Verginicăi îi dă asigurări “poporului” pucios că ea îl va hrăni mereu cu “venirea Cuvântului”, ca să rămână mereu treaz şi să nu se plictisească. Acest mereu face ca A doua Venire de Cuvânt să nu mai înceteze niciodată, ceea ce ar împinge undeva într-un viitor foarte îndepărtat “Cea De-a Treia Venire”, contrazicând flagrant iminenţa sfârşitului, clamată de atâtea ori până acum. În schimb, îi cere acestuia să preţuiască decent această “A Doua Venire” şi mai ales să o înţeleagă, adică să priceapă unde este Domnul atunci când vine doar duhul Verginicăi la “poporul” pucios cu cuvântul Lui, iar El nu se vede nicăieri, şi nici Verginica nu se vede, dar ea măcar se aude cum “cuvintează din Domnul”:

“Te voi hrăni mereu, te voi hrăni din Domnul, ca să fii tu treaz, dar să nu te plictiseşti de trezie, să nu te plictiseşti cu cerul, poporul meu, să nu fugi de cer, că vine cerul la tine, şi tu să preţuieşti venirea Domnului. Venirea Lui cu sfinţii Lui s-o preţuieşti crezând în Scripturi, Israele fiule. Tu caută, fiule, să înţelegi venirea Domnului la tine şi să înţelegi cum vin eu, fiule, şi unde sunt eu când vin la tine. Aşa să faci şi tu, poporul meu, să stai în Domnul, în Duhul Domnului, precum eu stau şi cuvintez din Domnul cu tine, poporul meu. (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-9-96)

Această promisiune n-a mai fost ţinută, iar “mereu” a devenit “când şi când”. Intervenţiile atribuite duhului Verginicăi au fost din ce în ce mai rare, ajungând să se semnaleze doar din An în Paşti şi în ziua de 14 decembrie, atunci când i se face slujbă de pomenire a morţilor. Alte duhuri mai sprintene s-au ridicat din adâncuri luând nume de sfinţi, de îngeri, chiar numele Maicii Domnului (sau chiar numele unor oameni de rând, decedaţi în ultimii ani) şi i-au luat literamente “faţa” duhului Verginicăi. Liderii pucioşi au preferat să o lase pe Verginica ceva mai deoparte, ca să-şi poată face singuri o şi mai mare reclamă, după principiul sănătos: “morţii cu morţii şi viii cu viii”. La urma urmei, astăzi “Dumnezeul” Pucioasei îi vorbeşte “poporului” direct prin “cei doi fii unşi”, Mihaela şi Nicuşor, care sunt mâinile şi picioarele Domnului, sculele Domnului, proorocii Domnului, solii Domnului, copiii Domnului, porţile Domnului, plăcuţii Domnului, cei doi măslini şi cele două sfeşnice ale Domnului, nu-i aşa? Cine mai are nevoie astăzi de Verginica? Verginica mai este bună astăzi doar ca să-i legitimeze prin ascendenţa ei pe cei doi lideri pucioşi, ca să nu zică cineva că ei au apărut din neant. Tocmai de aceea, astăzi puţini dintre adepţii pucioşi o mai pomenesc pe Verginica, dar se înfioară plăcut (sau neplăcut, după caz) atunci când aud pronunţându-se numele magic “Mihaela”.

“Poporul” pucios este somat să nu înceteze lucrul la “venirea Domnului” care va veni curând, căci venirea nu vine, ci se lucrează venind. El este dorit ca să facă parte efectiv din venirea Domnului, ca să poată primi în dar cerul şi pământul cele noi:

“Israele de azi, fă-te dulce Mie şi dă-Mi să beau din apa ta, dă-Mi apă dulce, dă-Mi, poporul Meu, dă-Mi, şi fii ager la lucru, că lenea e păcat de moarte, poporul Meu. Tu să nu stai în această moarte, că Eu voi veni curând, şi va fi să te găsesc lucrând venirea Mea, căci venirea Mea, cu tine Eu o lucrez. [...] . Nimeni să nu ia cununa ta, poporul Meu, dar roagă-te şi tu să te păzesc de ispită, roagă-te, poporul Meu, că e vremea rugăciunii, fiule, şi prin rugăciunea ta Eu voi împlini venirea Mea şi îţi voi da cerul cel nou şi pământul cel nou, care vor dăinui înaintea Mea. [...]E dorul Meu după tine, e dorul Meu pe urma ta, că te doresc cu mare iubire întru venirea Mea..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-9-96)

Duhul Verginicăi elogiază A doua Venire a Domnului şi se face parte integrantă din ea, venire care a aşteptat 2000 de ani ca să vină (mai exact, până în anul 1955). Ea îi cere “Domnului” Pucioasei să-şi facă mai repede văzută venirea, ca să înţeleagă omul ce înseamnă Dumnezeu în cer şi pe pământ:

“Tu m-ai ajutat, Doamne, să iubesc pe poporul Tău, şi eu l-am iubit şi de pe pământ, şi îl iubesc şi din cer, că Tu şi acum mă ajuţi să-l iubesc şi să-l păstoresc, ca să ai popor bine crescut la venirea Ta cea mare, cea văzută, Doamne. Venirea Ta e mare şi acum, că iată cum vii, şi eu văd, Doamne, căci sunt în venirea Ta cu sfinţii, dar nu văd ochii cei ţinuţi încă să vadă până când ochii celor care văd nu vor mai fi închişi, că mare şi slăvită este venirea Ta cu sfinţii slavei Tale. Venirea Ta e mare, Doamne; au trecut două mii de ani peste ea. Venirea Ta are două mii de ani, şi omul nu vede slava Ta cu care ai venit şi cu care eşti venit şi pe care o vei lăsa să se vadă, dar omul nu înţelege ce înseamnă Dumnezeu. O, vino, Doamne, cu minune mare pe pământ, ca să înţeleagă omul ce înseamnă Dumnezeu! Vino, vino şi Te fă văzut şi Îţi fă văzută venirea, ca să înţeleagă omul ce înseamnă Dumnezeu în cer şi pe pământ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

Duhul Verginicăi proclamă că A Doua Venire a Domnului este “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”, venit nevăzut şi în taină, iar A Treia Venire A Domnului este săvârşirea tainei pe pământ:

“Eu am fost trâmbiţa cea dinaintea Ta, Doamne. Eu Ţi-am pregătit calea Ta, calea cuvântului Tău peste tot pământul. Până acum grăiai poporului Tău pe care l-ai născut din Duhul Tău şi din mine, din cuvântul Tău în mine, Doamne, dar acum grăieşti mulţimilor de pe pământ, căci cuvântul Tău şi glasul Tău merg peste neamurile pământului, şi taina Ta se vesteşte întru săvârşirea ei, întru venirea Ta, Doamne, căci săvârşirea tainei Tale este venirea Ta peste pământ. O, Tu eşti Cuvântul lui Dumnezeu, Tu eşti Cuvântul Tatălui. Tu eşti Cel ce ai venit de la Tatăl la oameni, din Duhul Sfânt şi din Fecioară ai venit şi Te-ai făcut duh şi adevăr, cuvânt şi trup, şi iată, din trup Te faci cuvânt, şi eşti trup şi cuvânt, căci numele Tău la cea de a doua Ta venire este: Cuvântul lui Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

Duhul Verginicăi îi desemnează pe cei doi lideri pucioşi, “fiii grădiniţei Cuvântului”, să vegheze venirea Domnului la “poporul” pucios, Noul Israel. De acum venirea Domnului nu se va mai face prin Verginica, ci direct prin ei, prin liderii pucioşi cei veghetori ai “Cuvântului” care “vine la iesle”, iar poporul va fi să vegheze ca liderilor pucioşi să nu le lipsească nimic, dar mai ales pacea, ca să poată ei să mijlocească “venirea Domnului”, căci “viaţa lor este Dumnezeu” şi deci Dumnezeu trăieşte prin ei:

“O, fii ai grădiniţei Domnului, staţi atenţi în porţi, întăriţi veghea în porţi, vegheaţi venirea Domnului la Israel. Viaţa voastră este Dumnezeu. Vegheaţi peste viaţa voastră, că şi îngerii veghează, şi sfinţii veghează, şi Domnul veghează, fiilor. Vegheaţi şi voi, vegheaţi venirea Domnului la voi. Tot poporul Israel să vegheze venirea Domnului la poporul Său, căci din venirea Domnului la tine iau neamurile pământului ca să înveţe venirea Domnului pe pământ. [...] Statura ta duhovnicească, Israele, să-L arate pe Hristos pe pământ, ca să fie văzut de oameni, şi să înţeleagă oamenii venirea Fiului meu în om pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

Astăzi venirea “Domnului de la Pucioasa” nu este înţelească de toţi, dar vine vremea ca toţi să o înţeleagă, când vor reuşi să priceapă adevărul simplu că venirea Lui este slava Lui iar slava Lui este venirea Lui:

“Tu, poporul Meu, să rămâi ziua Mea pe pământ, ziua cea din vremea serii, că scris este că noapte nu va mai fi, şi noaptea va fi înghiţită de ziuă, şi toţi vor înţelege venirea Mea, căci venirea Mea este slava Mea, iar slava Mea este venirea Mea, căci Eu sunt slavă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-11-96

Se pare că nici “poporul” pucios nu prea înţelege ce este şi cum vine cu venirea Domnului, cum nu înţelege nici alte subtilităţi de exprimare cum ar fi: clevetirea, cârtirea, lepădarea de sine. De aceea, din când în când “Domnul” îl mai ajută cu “înţelepciunea cea de sus”, adică îi propune un set de întrebări inteligente, cărora trebuie singur să le dea răspuns, printre care nu lipseşte cea referitoare la “venirea Domnului de la Pucioasa”:

“Poporul Meu, să preţuieşti venirea Mea la tine, să preţuieşti cuvântul, măi Israele, căci cine-l preţuieşte îi dă viaţă în el. Vin din greu, că duhul rău e duşman pe Mine şi pe tine, dar Eu vin, căci sunt Cel ce pot. Vin la tine, ca să fiu din tine lumină în întuneric, poporul Meu,...[...] Ce este clevetirea, Israele? Ce este cârtirea? Nemulţumirea ce este, fiule Israele? Vezi, tată, ce sunt acestea, şi să nu fie acestea în poporul Domnului. Ce este lepădarea de sine, copile Israele? Aceasta este înţelepciunea cea de sus peste tine, peste trupul şi sufletul şi duhul tău, Israele, neamul Meu, popor care întâmpini pe Domnul întru venirea Sa. Ce este venirea Mea, poporul Meu? O, să înveţi această lucrare, şi să te găsesc mereu în ea, ca să vin, că Eu fac din tine cer şi loc al odihnei Mele şi vin întru ale Mele, vin acolo unde este împărăţia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-96)

Inconsecvenţi ca de obicei, pucioşii pretind că nu numai “Domnul” Pucioasei vine la “poporul Lui”, şi nu numai el “se face carte” pe pământ cu cuvântul Lui. Din când în când mai vine şi Verginica (de fapt vine duhul, sau duha ei) la “poporul ei” şi se “face şi ea carte” pe pământ. Cel două popore sunt de fapt unul şi acelaşi: “poporul pucios”. Poate de aceea, poate din comoditate, pucioşii adună toate mesajele duhurilor de la Pucioasa într-o aceeaşi carte, pe care o consideră “o Nouă Evanghelie” şi o denumesc cu mândrie “Cuvântul lui Dumnezeu”:

Vin la tine, Israele [...] Vin şi îi fac intrare lui Verginica. Ea va lucra în cartea ei, ea vă va aşeza înaintea Mea, fiilor unşi în grădină. Ea este trâmbiţa Mea prin care M-am făcut cuvânt întru cea de a doua venire a Mea, şi vin şi păstoresc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-96)

Inconsecvenţele pucioşilor legate de “venirea Domnului” abundă în continuare. Despre “calul cel alb” din Apocalipsă se spune că este ba Verginica, ba “poporul” pucios, ba “proorocii” de astăzi care-i călăuzesc pe pucioşi şi care aduc la lumină “Cuvântul” (adică, cei doi lideri pucioşi, Niculae şi Mihaela). Mai întâi, Verginica se mărturiseşte pe sine drept glasul Domnului şi cortul cuvântului şi calul alb, care au asigurat “venirea Domnului în cuvânt”, iar pe vremea ei au venit veacul cel nou, cerul cel nou şi pământul cel nou, care s-au unit între ele:

“Iar Tu ai crezut în mine, Doamne, şi Te-ai făcut viu în mine, şi ai grăit dinăuntrul meu vreme de douăzeci şi cinci de ani pe pământ, şi ai chemat la Tine un popor, poporul pe care Ţi l-a dat Tatăl ca să-l ai pentru venirea Ta în cuvânt. Şi Te-ai făcut cuvânt din mine, Doamne, şi fiii cuvântului mărturisesc venirea Ta în cuvânt. Eu am fost cortul Tău între oameni, cortul cuvântului Tău, şi dacă m-ai luat în cer, Te-ai întors cu mine la poporul Tău, la poporul meu, şi grăieşti cu el şi îmi porunceşti să mă fac şi eu cuvânt din Tine, ca să ştie pământul că Tu mă ai trâmbiţă, Doamne, să ştie că pe vremea trupului meu s-a unit cerul cu pământul ca să vii cu veacul cel nou, cu cerul cel nou şi pământul cel nou care sunt, Doamne.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-11-96)

“Dacă Eu nu puneam în tine darul credinţei ca să crezi venirea Mea în cuvânt, mai puteam Eu veni precum este scris? Dar te-am făcut pe tine, te-am născut din cuvântul cel de sus, am pus în tine dar, ca să crezi în Cel ce vine, şi am venit. Călare pe cal alb vin, şi nu înţelege omul veacului acesta, înţeleptul veacului acesta.[...]...Doamne, că iată, Tu la credinţa lui Israel Te faci cuvânt peste pământ, vii cuvânt pe pământ, precum este scris în Scripturi de Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine pe cal alb. (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-96)

Apoi ni se spune că, de fapt, “calul alb” este întreg “poporul pucios”:

“Pace ţie, fiule, fiule Israele, poporul Meu iubit, calul Meu cel alb, fiule credincios! O, cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt, măi Israele măi, calul Meu cel alb, cal alb pe care şade Domnul ca să vină, precum este scris în Scripturi? (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-96

În fine, tot despre “calul alb” se spune că el este un simbol care-i desemnează pe liderii pucioşi, numiţi şi fiii grădinii cuvântului pucios, cei care ticluiesc “cartea Cuvântului” şi o dau apoi oamenilor ca venind direct de la Dumnezeu:

“Calul cel alb, cine este? Cei ce poartă lucrarea cuvântului Meu de la cer pe pământ, fiii grădinii cuvântului Meu, care Mă fac pe Mine trup şi cuvânt în grădină, fiii care aud glasul Meu şi Mă fac carte pe pământ şi Mă dau oamenilor; ei sunt calul Meu cel alb, iar Eu sunt Călăreţul Care străbate pe cal alb calea între cer şi pământ, şi spre mulţimi apoi, ca să Se vestească întru venirea Sa cu sfinţii. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-1-97)

Deşi se propovăduieşte de 55 de ani încoace, “Cuvântul de la Pucioasa” a atins un grad de ineficienţă de neînchipuit: nimeni nu-l înţelege!!! Şi întrucât pucioşii pretind că între “Cuvântul Domnului” şi “venirea Domnului” este o relaţie de idempotenţă (“Cuvântul Meu e venirea Mea”, citează ei), înseamnă că “venirea Domnului Pucios” este dezastruoasă în consecinţe: ea exprimă expresia unei neputinţe absolute acolo unde era de aşteptat să se reverse în valuri Atotputernicia. Cu toate acestea, pucioşii nu obosesc să se acopere singuri cu binecuvântări şi cu aprecieri laudative legate de veghea lor la “venirea Domnului” la ei, puse în antiteză cu neîmplinirile “celor din lume”:

“O, fericit eşti tu, poporul Meu, slugă cuminte şi credincioasă, căci venind Domnul tău, vei fi găsit mereu veghind, şi vei fi pus peste cele ale Mele, iar cei care zic că Eu zăbovesc şi stau mâncând şi bând şi nuntind, pe neaşteptate voi veni la ei şi îi voi despica în două, precum este scris în cuvântul Meu, în venirea Mea. Cuvântul Meu e venirea Mea, şi nimeni nu înţelege cuvântul Meu, venirea Mea. Binecuvântată este venirea Mea la tine şi statul tău înaintea Mea în venirea Mea, Israele, cale a venirii Mele la oameni. Şi iată, fiule scump, oamenii beau şi mănâncă şi nuntesc ca în vremea lui Noe, şi cuvântul Meu vine la ei pe neştire. Vine cuvântul lui Dumnezeu pe norii cerului,... [...] – Vin, Ierusalime; Ierusalime din cer şi de pe pământ. Vin, că iată cum vin. Cerul şi pământul se unesc în venirea Mea, că Eu vin. Binecuvântată este venirea Mea, împărăţia Mea întru sfinţii Mei în cer şi pe pământ, nunta Mea cu mireasa Mea. Cuvântul Meu este venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-12-96)

Cu toate rezultatele dezastruoase, experienţa nefericită a propovăduirii sterile este repetată la nefârşit: Mereu “vine Domnul” la aleşii Lui şi mereu îi scoală la o întâmpinare nevăzută, şi mereu îi aşează ca să “stea întru venirea Lui”, ca să-Şi pregătească venirea văzută, Cea de-a Treia Sa Venire:

“Scoală-te mereu întru întâmpinarea Mea, o, grădiniţă de fii unşi! Scoală-te, şi aşa să fii mereu, că sfinţii sunt cu slava Mea deasupra ta, şi cuvântul Meu face cale sfinţilor, că Eu cu zecile de mii de sfinţi vin. Vin şi Îmi pregătesc văzută venirea, şi mereu Îmi pregătesc pe poporul cuvântului Meu. Vă pregătesc mereu pe voi, copii unşi în grădină, şi vă trimit mereu cu vestea Mea peste pământ, ca să nu vin fără de veste când vin, că Eu Mă vestesc şi vin. [...] Veghează, fiule Israele, şi stai întru venirea Mea, că Eu vin. [...] Iar voi, fii ai cuvântului Meu, să fiţi mereu de Mine binecuvântaţi pentru ca să staţi înaintea Mea şi să luaţi şi să daţi cuvântul Meu oamenilor spre învierea celor credincioşi de pe pământ. Vine cuvântul Meu să facă pe pământ credinţă ca să găsesc la venirea Mea, precum în tine am găsit, Israele, poporul Meu cel credincios” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 17-12-96)

Şi inconsecvenţele continuă. Pe de o parte, se spune că “a doua venire a Domnului” dela Pucioasa coincide cu “Naşterea Domnului în cuvânt”, din gura “trâmbiţei Verginica”, în anul 1955:

“O, cu câtă taină am lucrat şi azi, după cum era scris, la venirea Mea cea de a doua când M-am născut cuvânt din Verginica!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-97)

Pe de altă parte, prin gura “trâmbiţei Verginica” este doar anunţată “a doua venire a Domnului” de la Pucioasa, spunându-se că ea va veni ulterior, la o dată neprecizată:

“Şi din nou vin în cartea ta, Verginico, trâmbiţă cu sunet dulce din care Eu am trâmbiţat pentru venirea Mea cea de a doua.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-1-97)

Cel ce se anunţă că vine a doua oară Cuvânt nevăzut la Pucioasa cu norii este totodată şi întemeietorul “Noului Ierusalim” de la Pucioasa şi de aceea tot la Pucioasa va veni şi a treia oară, şi tot cu norii, iar neamurile de pe tot pământul vor sosi în caravane nesfârşite ca să-i vadă strălucirea lui şi a “cetăţii de fii” (chibuţul pucios situat în buricul târgului din Glllodeni-Vallle, Rrromânia, Europppa, Pppământ) şi să se prosterneze la picioarele liderilor pucioşi, cei “glorioşi venind din rai, ei şi Regele Mihai”:

“Mâinile Mele au pus temelia ta, Ierusalime al slavei Mele, şi tot mâinile Mele îl vor termina până la slăvirea în el a Celui ce vine văzut, că vin cu norii, Ierusalime, şi Mă voi lăsa văzut în venirea Mea la tine şi toate noroadele vor umbla întru strălucirea Mea şi a ta, cetatea Mea de fii, cetate a iubirii Mele, templul Meu cel viu din România. Eu vin cu sfinţii în tine şi serbez serbare de sfinţi, şi te mângâi, Ierusalime, mângâierea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-1-97)

Pucioşii proclamă unilateral România drept “ţară-mireasă”, iar comândurile pucioşeşti de la Glodeni-Vale drept “cămara de nuntă”. Venirea “Domnului” Pucios ca Mire este declarată a fi... tot România, într-o pantomimă de pomină:

“Am în tine cămară de nuntă, ţară Românie, nuntaşă a nunţii Mele cu mireasa Mea luată din tine, ţară crăiasă, ţară mireasă! O, vie cu vin bun, cântă! Darul Duhului Sfânt este pe masă de nuntă de veac nou în mijlocul tău, ţara Mea mireasă. Eu sunt Cuvântul Care te naşte, Care Şi-a născut în tine mireasă, şi, din nunta Mea cu mireasa Mea tu te vei naşte şi vei fi a Mea, ţara Mea, venirea Mea, iubita Mea! Amin, amin, amin. (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-01-1997

Paradoxală este aşadar atât scenografia, cât şi personajele şi jocul lor din iatacul Mirelui:

Scenografia:

1. cămara de nuntă: cel mai probabil, Cetatea Sfântă “Noul Ierusalim” din comuna Glodeni Vale;

2. via cu vin bun: cel mai probabil, poporul pucios care cântă în Grădina Întâlnirii, în Casa Întîlnirii, în Cortul Întâlnirii şi în Foişorul Întâlnirii de la Glodeni Vale;

3. 1(una) masă de nuntă de veac nou, situată în mijlocul ţării mirese, România.

Personajele:

1. El ( Mirele Pucios) : Cuvântul;

2. D-ra România: nuntaşă – ţară crăiasă, ţară-mireasă;

3. Biserica “Noul Ierusalim”: Mireasa Lui, luată din mijlocul ţării-mirese, România;

Actul I (singurul de altfel):

Scena I: “Mirele” are cămară de nuntă în nuntaşa România;

Scena a II-a: Mireasa Lui este luată tot din mireasa România – ţara-crăiasă, ţara-mireasă;

Scena a III-a: via cu vin bun începe să cânte;

Scena a IV-a: Duhul Sfânt vine cu darul Lui şi-l pune pe masă;

Scena a V-a: Se încinge o nuntă de veac nou în mijlocul ţării-Lui-mireasă-crăiasă (pe masă, adică, deoarece masa se află în mijloc);;

Scena a VI-a: El este Mirele-Cuvântul care o naşte pe Mireasă. El o naşte pe Mireasă în ea (în ţara-Lui-mireasă)

Scena a VII-a: Din nunta Mirelui cu Mireasa Lui (după ce o naşte) se va naşte ţara-mireasă (în care El a născut Mireasa), şi care va fi tot a Lui.

Scena a VIII-a: Ţara Lui va fi venirea Lui, iubita Lui. Amin, amin, amin.

(Aplauze prelungite; asistenţa se ridică în picioare şi aşa rămâne, mută de uimire şi de respect)

Tot în mijlocul ei (al ţării-mireasă) se află şi “grădiniţa de fii” (în afară de “nunta de veac nou”, care am văzut deja că era plasată în mijlocul ei). În grădiniţa de fii se desfăşoară A Doua Venire, duh şi cuvânt. Pucioşii mint însă, spunând că El se coboară trup şi cuvânt, după ce mărturiile Verginicăi arătau că toate “coborârile din cer” ale lui Hristos-Cuvântul Pucios se făceau numai în duh:

“Am în mijlocul tău grădiniţă de fii, şi în ea sunt trup şi cuvânt, aşa cum sunt Eu întru a doua Mea venire. Îmi cobor trupul şi cuvântul în grădiniţa Mea cu fii,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-1-97)

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu. Aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 30-04-1955)

Prin anul 1996, duhul care se da drept “Verginica” pretindea că “pe vremea când se afla în trupul Verginicăi au venit veacul cel nou, cerul cel nou şi pământul cel nou, care s-au unit între ele, ca să fie şi care sunt de atunci:

Eu am fost cortul Tău între oameni, cortul cuvântului Tău, şi dacă m-ai luat în cer, Te-ai întors cu mine la poporul Tău, la poporul meu, şi grăieşti cu el şi îmi porunceşti să mă fac şi eu cuvânt din Tine, ca să ştie pământul că Tu mă ai trâmbiţă, Doamne, să ştie că pe vremea trupului meu s-a unit cerul cu pământul ca să vii cu veacul cel nou, cu cerul cel nou şi pământul cel nou care sunt, Doamne.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-11-96

Trei luni mai târziu, liderii pucioşi au uitat complet că cerul cel nou şi pământul cel nou “au fost aduse de Verginica” şi că ea le mărturisea că “sunt”; ca atare, ei le transformă din nou într-o făgăduinţă de viitor: nu mai sunt, dar vor fi! Cel care venea la Pucioasa prin Verginica promite că şi astăzi vine, şi va mai tot veni, până ce se vor împlini toate făgăduinţele Scripturii:

“Vin să vorbesc cu tine, poporul Meu, că am putere să vin şi să vorbesc, dar prea puţină credinţă este pe pământ în această venire a Mea la tine. Că te-am hrănit patruzeci de ani cu cuvânt, ca să te am mare, copil mare, copil credincios, şi încă ce frumos am vorbit cu tine ca să Mă primeşti să vin, ca să te ajut să Mă crezi că Eu sunt Cel ce veneam şi Cel ce vin şi azi şi încă vin! Vin, până vor fi văzute cerul cel nou şi pământul cel nou, făgăduite de Mine, căci Eu făgăduinţele nu le desfiinţez nici măcar pentru necredinţa omului în făgăduinţele Mele. Iată, Israele de azi, nimic nu desfiinţez din făgăduinţele Mele, nici chiar pentru necredinţa poporului Meu din zilele acestea care a fost cu Mine prin Verginica şi care zice că a crezut, dar nu mai este. O, dacă a crezut, unde este? (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-2-97

Împlinirea “venirii Domnului” de la Pucioasa nu este aşa de simplă. Ea este însă condiţionată şi de rostirea neîncetată a unei mantre formată din două cuvinte, pe care liderii pucioşi le-o recomandă insistent adepţilor lor: “Vino, Doamne!”:

“Israele fiule, să zici mereu că vine Domnul, ca să se împlinească venirea Mea cea cu slavă, şi să stai mereu în hăinuţă sfântă, în hăinuţă albă şi să zici: „Vino, Doamne!“.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-2-97

Inconsecvenţele doctrinare ale liderilor pucioşi asupra celei de-a doua veniri a Domnului se ţin lanţ. Întâlnim în acelaşi mesaj constatarea tânguită că “venirea Domnului de la Pucioasa” nu este nicidecum prestabilită, ca ceva inevitabil, ci stă la bunul plac al unora care pot (prin nepăsarea lor faţă de “Cuvântul de la Pucioasa” şi prin “durerile” de cap pe care le aduc ei liderilor pucioşi) să o întârzie la nesfârşit:

“Duceţi cuvântul Meu celor ce-Mi fac dureri, căci cei ce nu ştiu cum să stea în Duhul Meu, Îmi întârzie venirea şi vă umplu pe voi de griji şi de greutăţi. Lucrarea Mea e grea de dus pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97

În acelaşi timp, mai întâlnim şi constatarea optimistă că venirea Domnului Pucios se împlineşte neabătut, pas cu pas, prin contribuţia substanţială şi de neînlocuit a “poporului pucios cel credincios”:

“M-a cunoscut când M-am făcut cuvânt peste el, şi a lucrat faptele credinţei şi Mi-am făcut lucrarea Mea prin el, aşa cum şi azi Îmi împlinesc Scripturile cele pentru venirea Mea cu poporul Meu cel credincios cuvântului Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97

Altă inconsecvenţă majoră se referă la transparenţa, respectiv opacitatea acestei veniri. În acelaşi mesaj întâlnim elogierea unei veniri a Domnului întru slavă văzută, sărbătorită acum de toţi cei care-L pot vedea la Pucioasa pe cel care zice “iată, vin cu slavă!”; pentru ca peste doar câteva rânduri să ni se vorbească despre o venire proiectată undeva în viitor şi în neştire, pe care puţini o vor vedea, şi o vor vedea numai cei care sunt treji şi au privegheat pentru ea:

“Ies înaintea ta cuvânt, lume fără de Dumnezeu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al Omului prin Fecioară acum două mii de ani. Eu sunt Cel ce Mă sărbătoreşte lumea, născut, răstignit, înviat şi înălţat la Tatăl, Care M-a născut fără de ani mai înainte de toţi vecii. Dar mai este scrisă în Scripturi o sărbătoare a Mea, şi aceea este sărbătoarea celei de a doua veniri a Mea, şi iată, vin cu slavă şi Mă fac cuvânt care judecă viii şi morţii, iar împărăţia cuvântului Meu nu va avea sfârşit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97)

“O, lume fără de cale, o, omule fără Dumnezeu, vin să te judec şi să-ţi spun să faci pocăinţă înaintea Mea, căci cel ce se pocăieşte vindecându-şi vederea, acela Mă cunoaşte pe Mine în acest cuvânt cu care vin să judec viii şi morţii şi să înviez omul şi să Mă arăt în slavă mare peste pământ, aşa cum scrie în Scripturi. Dar mai întâi vin să-l trezesc pe om şi să-l pun să privegheze, ca să nu vin pe neştire cu slava venirii Mele ca Împărat al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-3-97)

Deşi Sfânta Scriptură vorbeşte limpede despre o a doua venire văzută a lui Hristos pe pământ iar Cuvântul lui Dumnezeu este doar un nume, prin care Hristos Se defineşte pe Sine din veşnicie, pucioşii insistă în a pretinde că a doua venire a lui Hristos are loc doar în cuvânt, adică fără trup, Cuvântul lui Hristos definind exclusiv Duhul Lui. Pucioşii consideră acea colecţie de predici ticluite de ei şi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu” este însăşi a doua venire a lui Hristos adică “aşternerea lui Hristos pe pământ” şi “împlinirea Scripturii: cuvântul Fiului, ieşit din cuvântul Tatălui”. “Poporul” pucios este considerat “casa de adăpost” a Fiului, fără a ni se preciza şi de ce (şi de cine) se adăposteşte:

“Când a trebuit să Mă dovedesc Dumnezeu venit din Dumnezeu, M-am aşternut pe cruce, şi prin cruce M-am dovedit Fiul lui Dumnezeu. Iar acum când trebuie să Mă dovedesc cuvânt din cuvânt, cuvântul Tatălui peste pământ, aşa cum este proorocit în Scripturi pentru timpul de acum la venirea Mea cea de a doua din Tatăl, Mă aştern în tine cuvânt, ca să Mă dovedesc prin cuvânt împlinit din Mine Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, […] iar tu, poporul Meu, vei sta lângă Mine, că tu eşti casa Mea de adăpost întru cea de a doua venire a Mea. Fericit cel ce crede azi în cuvântul acesta, că acela nu se va tângui când Mă voi lăsa descoperit întru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-4-1997)

Pucioşii pretind că “cerul român” se unesc cu “pământul român” ca să împlinească taina celei de-a doua veniri a lui Hristos la ei “în cuvânt”, venire în faţa căreia cerul şi pământul se dau în lături:

“O, Israele român, am cerul român cu Mine în venirea Mea, şi mare este taina ta pe pământ şi în cer. Cerul român şi pământul român se unesc şi fac dreptate sfinţilor, care au cupele pline de rugăciuni pentru venirea Mea. Eu sunt Răscumpărătorul, Care vin. Eu sunt Izbăvitorul celor vii. Eu sunt Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care vine din cer pe pământ şi Se face cuvânt, şi dinaintea Mea cerul şi pământul se trag în lături…».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-1997)

Primitorul celei de-a doua veniri a fost exclusiv “poporul” pucios, dezmierdat în cuvânt cu apelativul “Israelul român” (ceea ce contrazice flagrant Biblia, care spune că toţi Îl vor vedea pe Hristos atunci când El va veni):

O, Israele român, Mă vestesc cu tine, că tu eşti poporul Meu cel micuţ, şi Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Ferice ţie că M-ai primit întru a doua Mea venire, căci vin cuvânt peste pământ, şi tu Îmi eşti iesle, şi îţi voi plăti pe veci, şi voi cina cu tine, şi tu cu Mine, şi voi fi văzut cu tine, şi tu cu Mine, Israele român, poporul Meu iubit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-97)

Cea de-a doua venire are loc exclusiv în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa, iar liderii pucioşi sunt desemnaţi “străjeri ai venirii”. Începutul anului 2000 este anunţat ca începutul venirii biruitoare a “Domnului” Pucioasei cu veacul cel nou şi cu viaţa veşnică. Îngerii se bucură, iar liderii pucioşi sunt învăluiţi în taina “venirii Domnului”. Ca prin vis ei vor aşeza această taină în faţa neamului omenesc ca mărturie a lucrării de mântuire de la Pucioasa:

“Vin în grădină. Cuvânt dulce vin, ca să vă îndulcesc auzul din cuvântul Meu cel dulce, fiilor străjeri ai venirii Mele. […] O, copilaşi ai Duhului Meu, Mă adâncesc cu voi în taina veacului cel nou, veacul ce va să fie, veacul Meu cu omul, Eu şi poruncile Mele scrise pe inima omului, Eu şi sfinţii Mei prin care-Mi aştern venirea Mea biruitor cu veacul cel nou, cu viaţa veacului ce va să fie. [...] Acum îngerii au părtăşie prin voi la bucuria tainei venirii Mele cu veacul cel nou, căci Eu Mă odihnesc cu voi în taina aceasta şi vă învăluiesc în ea, şi ca prin vis vă voi aşeza cu ea în faţa neamului omenesc spre veşnică mărturie a lucrului Meu cu omul, pentru răscumpărarea omului care a părăsit pe Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-1-2000)

A doua venire a “Domnului de la Pucioasa” este considerată simultan a doua Sa naştere, naştere în mireasa România, naştere fără trup, naştere în cuvânt, naştere din Fecioară Curată, Fecioara Verginica, în care S-a întors “Domnul” după 2000 de ani şi S-a încuibat într-însa:

“Mă nasc cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, ţara venirii Mele cu sfinţii, ţara întoarcerii Mele după două mii de ani.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

Liderii pucioşi răstălmăcesc încă o dată Scripturile, pretinzând că între prima venire a Domnului de acum 2000 de ani şi cea de-a doua despre care vorbeşte Scriptura, mai este încă o venire (!!!) , o venire de pregătire a celei de-a doua veniri (venire care devine , automat, a treia, dacă judecăm matematic). De asemenea, ei pretind că Scriptura localizează precis locul venirii Domnului în România, care ar fi “ţara strălucirii” proorocită de Daniel (ignorând cu seninătate faptul că Daniel se referea la ţara sfântă a Vechiului Testament), deoarece, după cum apreciază liderii pucioşi, România străluceşte pe pământ de şapte ori mai mult decât ziua (!!! O performanţă demnă de Guiness Book !!!). Pucioşii o mai asemuiesc pe România cu un pântece, în care “Domnul” pucios îşi introduce sămânţa Sa de bărbat, cuvântul, ca să zămislească ea apoi, şi să rămână grea, şi să rodească, şi să nască, şi să răsară din acest pântece un prunc nou care este … tot “Domnul” Pucios cu venirea Lui. Greu de pătruns această taină pucioşească, în care “Domnul” pucios este şi tată al pruncului care se va naşte, şi prunc al tatălui care a fecundat pântecele (adică pe România):

“ Iată, vin, şi sunt întru venirea Mea peste ea, şi Mi-am aşezat în ea scaunul de judecată, cuvântul Meu care Mă vesteşte venind pentru vii şi pentru morţi, căci împărăţia Mea va fi fără de sfârşit, şi vin să Mi-o pregătesc. Vin cu cei din cer, căci cei de pe pământ îşi pregătesc venirea lor, nu pe a Mea. Este scrisă în Scripturi venirea Mea, şi se tem oamenii de ea şi nu Mi-o pregătesc, şi nu vor să se pregătească pentru ea. Dar Eu sunt întru venirea Mea şi vin venind, căci cine poate opri fulgerul ca să nu se vadă când el taie cerul şi vine şi se vede tăind întunericul cu strălucirea lui cea de foc, de şapte ori mai strălucitor decât lumina zilei, precum scrie în Scripturi? Iată ţara venirii Mele! Ea străluceşte pe pământ de şapte ori mai mult decât ziua, căci lumina ei sunt Eu, Domnul; Eu şi cuvântul Meu. Ea este pântecele în care Eu îmi însămânţez cuvântul Meu, ca să răsar din ea cu venirea Mea. Ea este naşterea din nou a lumii, şi zic din ea popoarelor: veniţi la ieslea cuvântului Meu din România...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

Altă inconsecvenţă pucioşească urmează imediat: Mai întâi, ei proclamă că pe 7 ianuarie 2000 se anunţă că ceasul venirii Domnului, cu sfinţii Săi pe pământ, n-a venit încă:

“ Faceţi pâine, fiilor. Eu sunt pâinea care se coboară din cer spre viaţa omului. Daţi săracilor pâinea aceasta, căci cei bogaţi gustă şi o scuipă jos, şi nu dau pâinea lor pe pâinea aceasta. Voi însă hrăniţi-vă cu ea până la ceasul zilei venirii Mele cu sfinţii pe pământ şi staţi întru întâmpinarea Mea cu ieslea Mea de la voi. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-2000)

După doar o zi se anunţă că “Domnul” deja este venit cu sfinţii pe pământ, căci acestea sunt zilele venirii Domnului cu sfinţii:

“ Şi va veni apoi foamete mare peste ei şi Te vor dori şi nu Te vor afla, iar lumina grădiniţei ieslei Tale va cuprinde tot pământul, spre mărturia venirii Tale din zilele acestea, Fiule tainic, Fiule venit, că Tu vii venind cu sfinţii, şi duhurile drepţilor Tăi vin cu Tine. Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-1-2000)

În acelaşi mesaj se revine apoi tot la afirmaţia făcută cu o zi înainte: sfinţii n-au venit încă, dar vor coborî pe pământ şi vor veni cu “Domnul” curând, curând, ca să încununeze “adevărul venirii Domnului”:

“Curând, curând lumina Mea cu voi se va vedea bine; curând, curând, fiilor. Atunci morţii vor învia nestricăcioşi, şi sfinţii şi îngerii vor coborî pe pământ şi vor încununa adevărul venirii Mele, iar minciuna şi trupul ei va roşi şi se va topi spre pedeapsa făţărniciei şi a trupurilor ei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-1-2000)

După încă o zi, misterul se dezleagă: sfinţii au venit, totuşi cu Domnul pe pământ, acum, după două mii de ani, şi sunt angajaţi cu toţii într-un război nevăzut în care trebuie păzită însăşi lucrarea venirii Domnului cu judecata pentru fapte:

“Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt mereu, mereu cu mare grijă şi cu mare dor pentru voi, copii ai venirii Mele. Mă frământ cu tot cerul de sfinţi şi de îngeri în toată vremea, căci războiul cel nevăzut al celor fără Dumnezeu care-şi văd biruinţa pierdută pune cerul în alarmă pentru paza lucrării Mele cu voi, lucrarea venirii Mele cu judecata pentru fapte. [...] Acum, după două mii de ani, am venit iar pe pământ la voi şi v-am născut din Mine, din cuvântul Meu v-am născut,[...] “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2000)

Liderii pucioşi sunt numiţi “fiii venirii Domnului” şi sunt tocmiţi să ţină caldă ieslea “venirii Domnului” să o ţină vie prin noi predici meşteşugite aduse “poporului” pucios ca de la Domnul, şi să se bucure de această venire:

“Ţineţi-Mi caldă ieslea, ţineţi-Mi vie venirea, căci împărăţia cerurilor este cu cei înţelepţi, cu cei ce veghează întru lumină. [...] Vine Mirele! Curând, curând se va auzi această strigare peste cei ce dorm fără veghere, fără lumină. Dar voi, fii ai venirii Mele, bucuraţi-vă de venirea Mea, că străin am umblat între cer şi pământ, şi voi v-aţi dat Mie casă şi v-aţi făcut împărăţie a Mea şi odihnă a Mea după şapte mii de ani de aşteptare, iar Eu M-am făcut la voi nuntă şi masă de nuntă şi pom al vieţii. Vă binecuvintez cu mare iubire; iubire pentru iubire, şi zic, ca să se audă plata voastră cea de la Mine: celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum Eu am biruit şi am şezut pe scaunul Tatălui Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2000)

“Cuvântul de la Pucioasa” este un fel de piatră filosofală a pucioşilor. El este când “ fluid botezător” (materie sacră), când “râul vieţii” (mântuitor), când “venirea Domnului” (acţiune), când “Însuşi Domnul” (fiinţă), când “Iordanul care curge de sus în jos” (fenomen al naturii – spre deosebire de “Iordanul care curge de jos în sus”, care este fenomen supranatural); când “carte de învăţătură” (obiect):

“Vine Domnul pe pământ. Amin, amin, amin. Mă vestesc întru venirea Mea. Mă aşez duh de pace peste grădina cuvântului Meu. întăresc stâlpii porţilor Mele ca să stea după voia Mea, şi trimit cuvântul Meu pământului şi îmi lucrez lucrarea venirii Mele. Vin şi botez pământul în cuvântul Meu. Vin să cufund pământul în cuvântul Meu ca în apă, ca să-l botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să fie nou apoi, să fie din cer apoi, ca şi omul cel nou prin botezul credinţei şi al Duhului Sfânt prin pocăinţă. Mă fac botezător. Cuvântul Meu este râul vieţii, apa în care cufund pământul, căci tot şi toate aşteaptă cer nou şi pământ nou. Cuvântul Meu este Iordanul care curge de sus în jos şi se împarte în patru braţe şi botează pământul. Apa vieţii este el, iar cine se apleacă să bea din el nu mai însetează după nimic şi stă întru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-01-2000)

“Venirea Domnului” de la Pucioasa se repetă la nesfârşit, ca într-un perpetuu carusel al neputinţei de a face ceva temeinic, dintr-o singură trăsătură majestuoasă, dintr-un singur gest magistral. Nici pleiada de “sfinţi” pucioşi (care se zice că însoţesc “venirea Domnului”) nu sporesc în vreun fel eficienţa “Cuvântului” care vorbeşte de 55 de ani încoace ca în pustie. Chiar şi “sfinţii” pucioşilor îşi proiectează “împlinirea cuvântului” într-un viitor neprecizat, şi numai după ce îşi sporesc numărul şi puterea cu ajutorul “duhurilor îngerilor”:

“Vin iar la ieslea cuvântului Meu. Vin şi iar vin, căci sunt fără început şi fără de sfârşit, şi sunt începutul şi sfârşitul a toate câte sunt de lucrat. Amin. Vin cu hrană din destul, că fără hrana de la Mine nu e om să poată cu Mine. Vin mereu cuvânt pe pământ şi am sfinţii întru venirea Mea. Ei sunt cei vii până la venirea Mea […] Sfinţii Mei vor împlini împreună cu duhurile îngerilor Mei tot cuvântul care iese de la Mine…“ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Vremea “venirii Domnului” Pucios cu sfinţii este şi vremea venirii sfinţilor pucioşi cu “Domnul” lor. Calitatea de “sfinţi” pucioşi o dobândesc automat toţi cei vii de pe pământ care îmbrăţişează învăţătura de la “Noul Ierusalim” şi care sunt devotaţi “Domnului” până la “venirea Lui” cu sfinţii din cer. (De aici rezultă că după “venirea Domnului” acest lucru nu pare a mai fi posibil):

“Eu însă vin mereu din cer pe pământ, că e vremea venirii Mele, şi vin şi grăiesc adevărul cel din Scripturi împotriva minciunii omului, şi vin cu sfinţii, că e vremea venirii lor cu Mine, Domnul sfinţilor […] Sfinţii Mei sunt cei vii care sunt până la venirea Mea şi lucrează între Mine şi cei ce nădăjduiesc în Mine de pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

O altă aserţiune din acelaşi text stabileşte că “Domnul” vine din cer la Pucioasa pentru a împlini proorocia venirii Lui cu sfinţii, iar sfinţii din cer şi cei de pe pământ care întâmpină în trup venirea “Domnului” Pucios cu sfinţii au pe cap cununi strălucitoare. Faptul că nimeni n-a văzut vreun sfânt din cer venind la Pucioasa cu cunună strălucitoare pe cap, ar mai fi de înţeles; dar de ce n-a fost văzut vreodată vreun sfânt pucios de pe pământ cu cunună strălucitoare pe cap, asta nu mai are nici o motivaţie. Singurele explicaţii ar fi următoarele: ori că în realitate nimeni dintre pucioşi nu merită aceste cununi (şi de aceea nici nu le-au mai primit), ori că ei l-au primit, dar nu le poartă niciodată (din prea multă modestie, probabil).

“Taină de nepătruns este viaţa cea veşnică a sfinţilor îmbrăcaţi în casa lor cea din cer, pe care şi-o lucrează în vremea trupului lor prin faptele sfinţeniei lor. Ei sunt cei vii cu care Eu vin ca să împlinesc proorocia venirii Mele cu ei, cu sfinţii Mei, care au viaţă veşnică. Cununile lor vor străluci ca şi ale celor ce vor întâmpina în trup venirea Mea cu sfinţii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Deşi pucioşii au anunţat în repetate rânduri că “venirea Domnului” curge aproape necontenit din 1955 încoace, totuşi ei precizează uneori că este vorba de fapt de o venire punctuală, stabilind chiar un “astăzi”, o “zi a zilelor venirii Lui cea de azi”:

“Mă apropii de ieslea cuvântului Meu şi Mă las în ea cuvânt ca să meargă din ea cuvântul Meu peste pământ, vestindu-Mă el întru venirea Mea de azi, căci azi sunt zilele venirii Mele, precum am spus Eu prin Scripturi acum două mii de ani.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-01-2000)

Şi cu toate acestea, deşi “azi sunt zilele venirii Domnului cea de azi” liderii pucioşi (denumiţi conspirativ “cei de la iesle”) şi ciracii lor aşteaptă o altă “zi cea de azi”, plasată undeva într-un orizont de timp neprecizat, stând în aşteptarea acelei zile şi îndemnându-se unii pe alţii la mare veghere (ca să nu treacă pe lângă ei acea zi). Duhurile morţilor vor fi chemate ca să mărturisească ele cum că acest “Cuvânt” de la Pucioasa este cel care le-a binevestit lor, morţilor, după ce i-a înviat din morţi pe cei care zac în morminte (deşi nici un mort al pucioşilor, nici măcar Verginica, n-a înviat de-a binelea până acum, ca să mărturisească cu gura lui autenticitatea “Cuvântului” pucios şi să zădărnicească astfel minciuna celor care zic că n-a fost învierea morţilor):

“Voi, cei de la iesle, şi toţi cei care trăiesc ca şi voi pentru aşteptarea venirii Mele cu sfinţii şi pentru sfinţi, îndeletniciţi-vă din destul cu viaţa voastră întru Mine, cu învăţătura cea sfântă şi cu îndemnul spre mare veghere[...] Şi vor mărturisi şi cei înviaţi despre viaţa lor cea din trup şi despre venirea Mea în cuvântul acesta cu care Eu vestesc şi morţilor[…] şi iată, unii vor fi morţii înviaţi, iar alţii vor fi cei vii care vor minţi din loc în loc ca să zădărnicească, zic ei, taina învierii morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

Deşi în textele oficiale pucioşeşti sunt numeroase precizările care spun că “Dumnezeul de la Pucioasa vine în chip nevăzut pe pământ”, totuşi oamenii sunt mustraţi că nu-L văd venind întru venirea Lui cea cuvântătoare:

“Şi Eu vin şi găsesc omul în voile lui şi dau să-l ajut cu cuvântul Meu, dar el s-a deprins nepăsător şi necredincios, şi Eu vin, şi omul nu Mă aude şi nu Mă vede venind şi cuvântând întru venirea Mea […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

“Venirea cea de azi” a “Dumnezeului de la Pucioasa” se desfăşoară de fapt pe mai multe zile, numite “zilele venirii Lui”. Există de asemenea un “plan al zilelor venirii Lui” şi o “cruce a venirii Lui”, cruce care nu apare pe cer aşa cum scrie în Biblie la Matei 24:30, ci este “dusă în spate” de către liderii pucioşi, “cei mici”, cei de sub cruce” (vorba vine, pentru că cei doi lideri pucioşi pot fi văzuţi mereu mari şi tari, drepţi şi ţanţoşi, căci nimeni nu i-a văzut vreodată să ducă în spate vreo “cruce” cât de mică, şi nici măcar de munca necesară asigurării traiului propriu nu prea se cocoşează dumnealor):

“Şi iată, adevăratele sărbători pentru sfinţi şi pentru Domnul sunt cei ce sărbătoresc pe cei din cer trăindu-le viaţa şi învăţăturile lor cele sfinte, iar cei ce se sfinţesc pentru venirea Mea cu sfinţii, pentru venirea Mea de azi, sunt cei în care Eu încap cu planul zilelor venirii Mele [...]. Dar Eu sunt cu cei mici, cu cei de sub cruce sunt, cu cei ce Mă ajută pe Mine ducând cu ei crucea venirii Mele, semnul care se arată înainte de arătarea Mea şi a zilei Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

În anul 2000 se făceau 45 de ani de “venire a Domnului în cuvânt” la sectanţii pucioşi, venire sterilă şi fără nici un orizont limpede. Tipicul sec pucioşesc consta în “aşezarea cuvântului în carte” prin mâna şi pixul “proorocilor” pucioşi şi apoi “trâmbiţarea Cuvântului pe tot pământul”. În realitate, până la a apela la serviciile internetului, trâmbiţarea se limita la rude, prieteni şi cunoscuţi. Din motive practice, ziarele şi cartea care reproduceau “Cuvântul” se distribuiau selectiv, numai pe sub mână. Bilanţul făcut chiar de către liderii pucioşi era dezamăgitor: “venirea” de la Pucioasa nu interesa pe nimeni, iar pucioşii erau cu toţii corigenţi şi repetenţi la capitolul propovăduirea “Cuvântului” în faţa oamenilor:

“De patruzeci şi cinci de ani grăiesc şi iar grăiesc peste om ca să-l trag de pe calea morţii şi să-i dau calea Mea. [...] Străbat văzduhul cu cete de sfinţi şi de îngeri şi Mă las cu ei în jos până deasupra ieslei cuvântului Meu, şi îmi găsesc străjerii de veghe şi Mă aşez cuvânt în carte prin ei, şi străbat apoi pământul cu el şi îmi fac cu el lucrarea venirii Mele cu sfinţii, căci lucrez prin cuvânt. Dar cine îşi face vreme pe pământ pentru sărbătoarea venirii Mele? Cine să le spună oamenilor de venirea Mea?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

Printre alte inovaţii dogmatice, liderii pucioşi modifică radical percepţia generală asupra unui eveniment biblic ce se proiectează spre viitor: judecata obştească. Biblia prezintă detaliat acest eveniment la dimensiunile lui cosmice şi eshatologice:

“Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” (Apoc. 20 11-15)

Pucioşii simplifică lucrurile la maximum şi le bagatelizează. Tronul de judecată a dispărut. Învierea obştească a morţilor, care ar trebui să preceadă judecata lor, este ignorată cu nepăsare. Prezenţa vie, mustrătoare, a persoanei Judecătorului suprem este înlocuită cu o “coborâre tainică în duh nevăzut pe pământ, în adâncă umilinţă, a Celui care gustă iarăşi o nouă suferinţă şi o nouă cruce a păcatelor oamenilor neîndreptaţi de jertfa Lui anterioară”. Pentru ei, Judecata cea Mare este sinonimă cu venirea “Cuvântului la Pucioasa” şi se numeşte “judecata prin cuvânt”. Mai exact, faptele oamenilor “au şi fost judecate” atunci când “Cuvântul”, în nenumăratele ocazii pe care şi le oferă singur, a sancţionat verbal (cu asprime, cei drept) toate sau aproape toate faptele cele rele ale oamenilor, luate una câte una, şi a proclamat restabilirea “adevărului cel sfânt”. În fine, “cartea vieţii” este considerată de pucioşi a fi ediţia a doua a cărţii pe care ei au tipărit-o în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” şi pe care o deschid ei adesea ca pe o Sfântă Evanghelie. Cartea (7 kg de maculatură) conţine o parte din predicile pucioşeşti dintre anii 1955-2006, cu precizarea că din 2006 până în prezent au mai apărut alte câteva sute de predici care completează “canonul” pucioşesc din “cartea vieţii”:

“S-au întâlnit la Betleem împăraţii pământului şi s-au închinat fiarei şi femeii care şade pe fiară, femeia care are stăpânire peste împăraţii pământului, şi ea le-a dat lor daruri, stele şi medalii. Dar ea se prăbuşeşte prin desfrânarea ei, iar sfinţii Mei se ridică şi mărturisesc din cer şi de pe pământ lucrarea adevărului sfânt şi venirea Mea cu judecata: judecata prin cuvânt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

O asemenea “Judecată” este lipsită nu numai de maiestatea firească a evenimentului şi a menirii ei, ci şi de puterea de corecţie sau de sancţionare a celor greşiţi. Pucioşii înşişi recunosc că “venirea Domnului”, cea pe care ei o consideră sinonimă cu Judecata, trebuie ajutată de sus şi de jos ca să nu se prăbuşească de tot. “Domnul” este declarat pe faţă neputincios, iar cel mai preţios ajutor, desigur, nu-I va putea veni decât de la “poporul venirii Domnului în mijlocul României”– “poporul” pucios, adulat frecvent cu apelativul “fraţii Domnului”:

“Dar vouă, celor ce sunteţi poporul venirii Mele în mijlocul României, să vă placă să fiţi fraţi pentru Mine, ca să Mă ajutaţi să fiu Eu numit peste tot pe pământ prin puterea Mea şi prin voi, cei ce v-aţi făcut fraţi în numele Meu pentru Mine şi nu pentru voi. Iar voi, cei ce sunteţi poporul venirii Mele, faceţi numai voia Mea, nu şi pe a voastră.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-02-2000)

“Judecata” pucioşească bântuie fantomatic în prezent şi suflă din greu peste tot pământul de la truda vânturării gâului în arie (dar curios lucru că n-o simte nimeni):

“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Uneori “Poporul” pucios este îndemnat să-i înalţe “venirii Domnului” o odă a bucuriei şi să se uşureze prin ea, şi cu nici un chip să nu fugă de ea, ci să fie fierbinte de aşteptarea şi de dorul ei:



“Aşa să Mă aştepţi şi tu, poporul Meu, şi să Mă mângâi întru venirea Mea la tine, că Eu vin mereu şi te pregătesc şi te înnoiesc şi te bucur ca să-ţi dau putere să te faci bucuria Mea, căci duhul bucuriei este putere de duh şi de suflet şi de trup în cel care are de la Domnul duhul păcii şi al bucuriei. Aşa să Mă aştepţi, poporul Meu, şi să oftezi cu bucurie, fiule, de dorul venirii Mele, şi să te uşurezi prin venirea Mea la tine şi să te prindă fiori uitându-te la cer şi aşteptându-Mă să vin, şi Eu voi veni şi te voi mângâia şi te voi uşura de aşteptarea Mea când voi veni. O, să nu fugi din calea venirii Mele, ci să fii fierbinte la dor şi la aşteptare, căci aşteptarea înseamnă pregătire mare, fiule.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Alteori (şi cel mai adesea) îndemnurile sunt exact pe dos. “Poporul” pucios este îndemnat să fugă de bucurie şi să-şi întunece mângîierea venirii Domnului, plângând în pumni, cu lacrimi de crocodil, cu zdrobire de inimă şi cu apăsare, durerea care vine de la “omul minciunii” (care nu poate fi altul decât slujitorul Bisericii oficiale, adică preotul sau episcopul):

“Să plângi cu Mine, măi poporul Meu, de durerea Mea cea de la omul minciunii şi care se făţărniceşte că este martorul Meu, slujitorul Meu şi moştenitor scaunului Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2010)

Bineînţeles că cei mai zdrobiţi de durere şi de plâns şi jale sunt tocmai liderii pucioşi (denumiţi conspirativ “copiii din porţi”) căci acolo în ei locuieşte “Duhul care plânge”:

“O, copii din porţi, voi sunteţi numai zdrobiţi cu inimioara, numai strânşi la sufleţel, numai într-o jale, tată, şi purtaţi durerea toată senini la faţă, ca să nu-i doară de la ea pe cei ce sunt poporul cuvântului Meu, cel mângâiat de Duhul Meu şi de duhul vostru, căci Duhul Meu locuieşte în voi cu toată duioşia lui, şi mare putere este în împărăţia Mea din om duhul duioşiei, duhul care plânge, fiilor!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 07-03-2010)

Pucioşii propun şi altora o experienţă inedită pe care ei au gustat-o din plin: cum să-ţi fie dor fierbinte de Cineva care este mereu cu tine, nedespărţit şi mereu comunicativ, încât “dialogul” cu El începe a da semne de pălăvrăgeală! De obicei dorul este asociat cu depărtarea în timp şi în spaţiu de o persoană iubită. Or, pucioşii pretind pe de o parte că “Dumnezeul” aflat de ei este mereu prezent şi comunicativ cu ei, pe de altă parte că au obosit de speranţă şi de dorul fierbinte ca să-L întâmpine, după o aşteptare care durează de mai bine de 2000 de ani:

“Duhul aşteptării Mele se face dor fierbinte în omul care află de Mine, Cel viu în vecii vecilor, şi dorul se face gătire în el, şi el se apropie cu dor de fructul aşteptării lui, de ziua venirii Mele, ziua când Eu voi fi pe pământ cu toţi cei ce M-au aşteptat şi Mă aşteaptă să vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Cel ce este aşteptat să vină”, aşteptat cu dor fierbinte de către om ca să-L întâmpine, a venit o dată întrupat din Fecioara Maria ca să-i arate omului viaţa pe care trebuie s-o urmeze, şi iarăşi a mai venit o dată întrupat în Fecioara Verginica, în mare lumină, şi tot vine necontenit de atunci de când a venit:

“Şi iată, a trebuit să vin Eu, şi am venit şi i-am arătat omului viaţa Mea ca s-o urmeze şi să intre întru Mine, ca să-l ridic prin viaţa Mea în el. El însă cu greu trage spre umilinţă, şi iarăşi Eu am venit, şi vin în mare lumină, lucrând şi brăzdând cu lumina Mea întunericul de pe pământ şi din om, ca să ajung cu dorul vieţii veşnice la inima omului, şi să-l simtă omul, şi să-i simtă gustul şi fructul, capătul dorului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Deşi vine nevăzut, “Dumnezeul” Pucioasei are pretenţia ca omul să-L vadă venind:

“Bat la inima ta, ca să deschizi şi să Mă vezi că am venit după tine ca să suflu din nou peste tine, ca să fac din nou fiinţa ta.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Venirea nevăzută de la Pucioasa trebuie văzută de om, iar pentru aceasta omul trebuie să-şi spele ochii trupeşti care nu le văd pe cele nevăzute. Venirea nevăzută este o venire de facere din nou a omului, o venire care îl eschivează pe om de la Judecată, o venire de chemare a omului la “ştiinţa sfântă” şi de schimbarea a omului în “casă a venirii Domnului”:

“Am venit să fac din nou fiinţa ta. [...] Spală-ţi şi ochii, ca să vezi venirea Mea la tine. [...]N-am venit din cer să te judec. Am venit să te ajut ca să scapi de judecată. Am venit să te chem din noapte şi să te fac fiu al zilei, fiu al ştiinţei sfinte. Ieşi înaintea Mea şi Mă ia în tine, ca să fac din tine averea Mea şi casa venirii Mele, omule care ai uitat pe Dumnezeu. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Domnul” Pucioasei a venit ca să bată şi să I se deschidă de către om; a venit să-i adune pe adepţii pucioşi în acelaşi staul în care se lucrează înfăţişarea cea nouă a omului, cea după adevăr; a venit ca să fie mângâiat în dureri întru venirea Lui de către poporul ales, “poporul pucios”; a venit ca “poporul pucios” să ofteze cu dor după venirea care va să vină; a venit ca “poporul pucios” să se uşureze de aşteptarea lui după venirea care tot vine dar întârzie să vină:

“Fiilor, am grăit cu omul. Am ieşit în întâmpinarea omului. I-am adus aminte de Mine şi am bătut ca să-Mi deschidă omul. Şi mulţi îmi vor deschide, căci Eu de aceea am venit. Am venit ca să-i adun pe cei ce sunt ai Mei şi să-i fac să Mă lucreze în ei după voia Mea, după adevăr, ca să ştie apoi ce este adevărul. Nici un om nu ştie ce este adevărul decât omul care-Mi dă Mie înfăţişare în el după voile Mele cele sfinte. Amin. De aceea am venit. Am venit să-i adun pe cei ce sunt ai Mei după adevăr, pe cei ce Mă aşteaptă să vin la ei. Mare frumuseţe este în cei ce Mă aşteaptă pe Mine să vin. Aşa să Mă aştepţi tu, poporul Meu, şi să fii frumos prin aşteptarea Mea şi să Mă mângâi întru venirea Mea la tine. Aşa să Mă aştepţi să vin, şi să te prindă fiori şi să oftezi cu dor de dorul venirii Mele şi să te uşurezi prin venirea Mea la tine, căci Eu vin, şi mereu vin, şi te mângâi şi te uşurez de aşteptarea Mea când vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Nu oricine gustă, nu oricine cunoaşte gustul cel dulce al venirii “Domnului” Pucioasei în duh şi cuvânt, ci numai “poporul cel micuţ” care crede că duhul pe care zice că îl aude este Hristos:

“Omul cel pribeag gustă cu greu din venirea Mea la tine, căci el este înveninat de gustul cel amar al minciunii, gust căruia îi zice dulce, de vreme ce el nu cunoaşte gustul cel dulce al venirii Mele la tine, dar tu să ştii bine numele Meu şi cuvântul lui. Numai un cuvânt să ştii tu, numai unul, poporul Meu micuţ, numai unul: Hristos.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Domnul” Pucioasei a venit cu durere mare la Pucioasa. Leacul durerii este cuplul dictatorial al liderilor pucioşi, denumiţi conspirativ “fiii de la iesle” sau “fiii venirii Lui”, iar iarba de leac este cuvântul lor despre venirea Lui cu sfinţii, pe care El o lucrează în taină cu ei:

“Voi, fiilor de la iesle […] Am făcut din voi leac pentru durerile venirii Mele. Iarbă de leac este cuvântul venirii Mele la voi pentru cei ce-l iau să şi-l pună pe rane spre folosul Meu […]. Iar Eu voi împlini prin voi lucrare de rai pe pământ şi viaţă de nou Ierusalim, pământ nou şi cer nou spre bucuria sfinţilor care aşteaptă suspinând cu dor viaţa cea veşnică pe pământ şi venirea lor cu ea, pentru bucuria după care ei suspină aşteptând descoperirea fiilor lui Dumnezeu, fiii cei din urmă ai lui Dumnezeu, fiii venirii Mele, cu care Eu lucrez venirea Mea cu sfinţii pe pământ, venirea Mea şi viaţa cea de veci pe pământ cu oamenii. .” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Domnul” Pucioasei a venit de la Tatăl ca să adune şi să păstorească oile, iar “Cuvântul Lui de azi” este ultima trâmbiţă – a opta, dacă numărăm a şasea trâmbiţă pe Verginica şi a şaptea pe Maria, sora ei după trup (e drept că Biblia nu aminteşte decât de şapte trâmbiţe apocaliptice, dar a greşi este omenesc):

“Am venit de la Tatăl să păstoresc oile; am venit să le adun şi să le păstoresc. Sun din trâmbiţă, că aşa este scris să fac. Cuvântul acesta este trâmbiţa cu care sun[...]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

“Domnul” Pucioasei, deşi nu este recunoscut ca Păstor de oameni, Îşi numeşte dintre adepţii pucioşi alţi ucenici şi alţi Apostoli decât cei pe care îi aminteşte Biblia. Aceştia au ca misiune propovăduirea unei alte Evanghelii (numită de liderii pucioşi “evanghelia cea după sfânta Virginia” sau “evanghelia venirii Domnului cu sfinţii”):

“ Numai Păstor nu vrea omul să-i fiu, căci omul este fiul cel risipitor de viaţă pentru viaţa lui pe care şi-o pierde prin ea însăşi. Dar pe tine, poporul Meu pe care te-am ales dintre oameni […] vă numesc ucenicii Mei cei de la sfârşit, apostolii Mei prin care-Mi vestesc până la margini Eu însumi Evanghelia venirii Mele cu sfinţii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

“Poporul” pucios este dăruit cu darul temerii de duhul care se autointitulează “Dumnezeul” lui, iar acest dar îl subjugă ca să şi facă trupul lui locaş măturat şi curăţit şi împodobit în care să primească încuibarea şi stăpânia acestui duh, căruia i se face slujitor pentru venirea Lui. “Poporul” pucios vesteşte apoi în gura mare, în cărţi şi în ziare (dar şi prin valuri repetate de spamuri pe internet) că şi-a găsit un “Dumnezeu” al lui care-i promite viaţa veşnică şi se aşează cu bucurie şi cu iubire în aşteptarea nenumăratelor promisiuni ale duhului, care sunt frumoase dar nu mai vin. Dar adepţii pucioşi aşteaptă mereu, de 55 de ani aşteaptă împlinirile promisiunilor care nu mai vin, chiar dacă unii dintre ei au murit aşteptând iar restul s-au risipit plictisiţi de aşteptare, lăsând locul altora la fel de entuziaşti şi de naivi ca şi ei:

“Îţi dau în dar temerea de Dumnezeu, poporul Meu. Cu ea vei fi mereu curat şi treaz şi gata pentru Mine; cu ea Mă vei sluji, că fără ea nimeni nu poate să-Mi fie slujitor şi locaş curat pentru stăpânia Mea în omul cel Mie slujitor pentru venirea Mea. Slujitorul Meu este numai cel ce-Mi pregăteşte venirea prin vestire şi prin lucrare, aşezându-Mă pe Mine viaţă veşnică în om. Viaţa cea veşnică este cu omul prin darul cel lucrător al temerii de Dumnezeu, prin care omul cel iubitor stă mereu gata pentru venirea Mea, pentru bucuria lui întru venirea Mea. Temerea de Dumnezeu este legătura care-l ţine pe om alături de Dumnezeu. Ea este ucenicia celor ce învaţă lucrarea lui Dumnezeu cu omul. Ea este duhul cel treaz care nu adoarme în cel ce o are pe ea ca pavăză a vieţii. Darul acestei iubiri să facă din tine iubire pentru Mine, poporul Meu, iar altfel să nu-ţi fie iubirea până ce Eu voi veni ca să fiu cu tine pe veci, căci scris este: «Eu sunt cu cei ce se tem de Domnul».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

“Poporul” pucios se face pildă de ascultare şi pentru alţi naivi care ar voi eventual să se alăture acelora care au darul temerii de duhul pucios cel se declară a fi un “Dumnezeu” neputincios, căruia el I se face sprijin şi putere pe pământ şi semn înaintemergător pentru venirea Lui:

“Fac din tine pildă de iubire, pildă de ascultare prin darul temerii de Dumnezeu, iar tu să fii puterea Mea pe pământ, poporul Meu, şi să se hrănească din tine popoarele cu viaţă, cu viaţa Mea din tine, căci te-am pus pildă a Mea înaintea neamului omenesc şi am făcut din tine semn înaintemergător pentru venirea Mea, că Eu, ca un bun Păstor ştiind semeţia omului, am găsit cu cale să-l judec prin tine pe om, [...]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-02-2000)

Cei care păzesc calea venirii duhului vorbitor sunt liderii pucioşi, dăruiţi de tatăl lor, duhul, cu dregătoria de “fii străjeri”:

“Vine ploaia, fiilor străjeri în calea venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Şi “venirea Domnului Pucioasei cu sfinţii Lui” a venit, şi Judecata Lui peste cei vii şi peste cei morţi a început, dar învierea morţilor este încă aşteptată ca să vină. Însemnă că morţii se vor judeca în contumacie (Biblia stabileşte o cu totul altă cronologie a faptelor: întâi are loc învierea morţilor, şi abia după aceea are loc Judcata cea Mare):

“Eu sunt Judecătorul peste vii şi peste morţi, iar sfinţii sunt cu Mine întru venirea Mea şi aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, şi fiecare va sta la rândul cetei sale şi va aduna rod din cele ce a semănat pe pământ. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Sunt criticaţi apoi preoţii care citează versetul referitor la a doua venire a Domnului (verset care spune că “…de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” – Matei 24,36; Marcu 13, 32). Astfel, în loc să răstălmăcească acest verset, spunându-le oamenilor că “…de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, ci numai Fiul şi Tatăl”, preoţii îl reproduc mot-a-mot din Biblie. În acest mod, oamenii care ascultă predicarea Bibliei îndepărtează cu a lor putere, chipurile (cu concursul preoţilor scrupuloşi), ziua venirii Domnului, şi de aceea ea întârzie să vină:

“Pe pământ se dă citire în ziua aceasta din cartea Evangheliei Mele cea despre a doua Mea venire, dar omul care aude această Evanghelie nu se apropie de ziua venirii Mele, ci, din contra, o depărtează de el chiar prin îndemnul preoţilor, căci preotul peste tot zice că nu ştiu nici Eu, Fiul, de ziua venirii Mele. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Acest raţionament al liderilor pucioşi este profund defectuos. Chiar dacă presupunem că aşa ar fi trebuit să fi procedat preoţii, răstălmăcind public textul Scripturii, tot nu există nici o legătură între voinţa singulară a Tatălui (care stabileşte şi ştie ziua venirii Fiului) şi voinţa îndrăzneaţă şi interesată a oamenilor (de a întârzia cât mai mult această venire). Nu e suficient să vrei ceva, trebuie să mai şi poţi. Or, Tatăl ceresc este Atotputernic, iar omul, chiar dacă se ajută de “minunile” tehnicii, este în multe situaţii atotneputincios. Invers, dacă presupunem că atât Tatăl, cât şi Fiul cunosc ziua venirii Fiului pe pământ, asta nu-i împiedică pe oameni cu nimic să dorească în chip interesat întârzierea acestei veniri, dacă aşa vor ei.

Liderii pucioşi îşi justifică poziţia lor în felul următor: Cuvintele Bibliei sunt – chipurile – intenţionat amăgitoare, mincinoase pentru om, în aşa fel ca omul să fie dus zăhărelul şi să accepte că trebuie să stea întărit pentru veghe în toată clipa, aşteptând înfrigurat cea de-a doua venire a Domnului. Preoţii n-ar avea dreptul să reproducă textul biblic întocmai, citând cuvintele Mântuitorului, ci să le interpreteze prin răstălmăcirea cuvenită care le răstoarnă sensul:

“O, fiilor străjeri, de ce, tată, zic preoţii aşa? Aceasta am zis Eu. De ce zic şi ei aşa? De ce nu zic ei ca Mine, căci Eu am mers până la capăt cu zisul prin Evanghelia Mea despre ziua venirii Mele. Dar voi, fiilor unşi pentru vremea venirii Mele, voi, tată, cum ziceţi despre cuvintele Mele de atunci? – Dacă Tu ai zis: «De ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl», ai zis aşa ca să întăreşti omul pentru veghe în toată clipa, Doamne, de vreme ce pe neaşteptate vii. Iar omul care Te aşteaptă trebuie să fie îmbrăcat şi încălţat, ca şi cum Tu vii în orice clipă, că Tu ai zis: «Fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului vine».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Dar dacă am admite că textul Biblic este corect, n-ar fi mai bine, n-ar fi mai sănătos? Cu ce s-ar schimba lucrurile în ce priveşte venirea Domnului? Cu nimic. Omul este dator să-L aştepte liniştit pe Domnul ca să vină, indiferent dacă ceasul venirii Lui este cunoscut de una, de două, sau de toate trei Persoanele Sfintei Treimi. Oricum tainele Dumnezeirii îi sunt inaccesibile, aşa că este inutil să despice firul în patru, ca să deducă el cu mintea lui dacă Tatăl ştie mai multe decât Fiul (Matei 24,36) sau dacă Fiul ştie şi primeşte toate de la Tatăl (Matei 11, 27); dacă Tatăl este mai mare decât Fiul (Ioan 14, 28) sau dacă sunt egali, Tatăl fiind una cu Fiul (Ioan 10, 30). Iar dacă nu înţelege aceste taine (care se completează, nu se contrazic), să deducă precipitat că Biblia are inconsecvenţe sau minte pe alocuri, şi să se grăbească să o “corecteze” prin raţionamente “savante”.

Liderii pucioşi se raportează însă la o altă venire, cea despre care ei spun că a avut deja loc: “venirea Domnului de la Pucioasa”. În acest context, este firesc să li se pară de-a dreptul incceptabil ca preoţii să ignore această “venire” cu seninătate, în loc să o propovăduiască în biserici ca pe o epocală împlinire a proorociilor Scripturii, întărindu-i pe oameni să creadă şi să se alăture ereziei de la Pucioasa. Venirea Domnului trebuie asociată neapărat cu teama terifiantă, deşi Biblia spune că se vor teme numai cei necredincioşi, în timp ce credincioşii o vor primi cu bucurie. Pucioşii pretind că Hristos trebuie aşteptat neapărat cu teamă, iar cei care Îl aşteaptă cu bucurie sunt învăţaţi aşa de către Antihrist:

“– O, de ce nu zic şi preoţii din lume, de ce nu zic şi ei tot aşa, ca să întărească pe oameni pentru venirea Mea? Eu iată, vin şi iar vin, şi ei dorm dimpreună cu cei de sub ei, iar venirea Mea iat-o, căci am descoperit-o sfinţilor şi părinţilor prin îngeri, ca să pun omul la veghe. Antichrist însă zice că vrea să Mă aducă el cu pace, ca să aduc trai omenesc pe pământ, şi aşa l-a învăţat pe om să Mă aştepte şi să nu se teamă omul de venirea Mea. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Pucioşii nu propovăduiesc un Hristos al milei şi al iertării, ci un “Hristos” al temerii şi al terorii, asemănător cu modelul vechi-testamentar al unui Dumnezeu părtinitor, gelos, mânios şi răzbunător. “Hristosul” pucios îşi alege adepţii nu dintre cei care-L iubesc, ci dintre cei care se tem de El. Venirea Lui este acum şi aici, la Pucioasa, şi despre ea se spune “iat-o!” dar nimeni nu o vede cu ochii.

“El a uitat că Eu sunt cu cei ce se tem de Mine şi că întru ei îmi gătesc calea şi plăcerea, iar el va rămâne ruşinat cu toate minunile lui mincinoase, minuni care ar vrea ele să aducă oamenilor viaţă lumească şi libertate ca la oameni, nu ca la Dumnezeu. Iar venirea Mea iat-o, şi nimeni nu ştie să se uite la Mine şi să Mă vadă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Dar de ce nu văd oamenii venirea “Domnului” de la Pucioasa? Ochii lor sunt închişi sau bolnavi, şi trebuie unşi cu alifie pentru ochi, iar alifia este “Cuvântul” pucios. Cei care însă citesc şi îşi însuşesc “Cuvântul”, în “Cuvânt” şi prin “Cuvânt” văd (dar nu şi aievea) şi aud venirea “Domnului” şi “Judecata Lui prin cuvânt”:

“Cuvântul Meu este alifie de ochi, dar cel ce nu se pocăieşte lăsându-se de păcate ca să-Mi deschidă şi să stea îmbrăcat şi încălţat întru venirea Mea, acela nu deschide ochii ca să vadă şi să audă venirea Mea şi să înţeleagă cuvântul Meu şi calea lui spre oameni, cale cu lumină, cale cu înviere din moartea păcatelor, calea venirii Mele cu judecata prin cuvânt şi cu învierea prin cuvânt, căci prin cuvânt am lucrat dintru început. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Pucioşii pretind că “Domnul” lor a venit de 55 de ani pe pământ ca să facă lucruri minunate – dar aceste lucruri şi împlinirile lor sunt numai pe hârtie, în cărţile lor pucioşeşti, căci nu se văd aievea pe nicăieri. Nici învierea morţilor, nici transformarea pământului în cer, nici judecata preoţilor pentru roadele lor nu se văd pe undeva, ca să mărturisescă prin împlinirea lor despre această “venire” de 55 de ani:

“… omul n-a stat cu temere de Dumnezeu pe pământ nici după căderea lui din rai, şi aşa s-a înmulţit neamul omenesc pe pământ, iar Eu, Domnul, îl rabd aşa de şapte mii de ani. Dar acum am venit iar cuvânt deasupra pământului; am venit pentru învierea morţilor; am venit ca să fac din pământ cer, şi din mort, viu, şi voi cere rodul celor ce s-au aşezat în numele Meu lucrători peste oameni, şi fiecare va culege ce a semănat; ce a pus în pământ, aceea va culege; vii sau morţi va culege. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

Cei 55 de ani de “venire a Domnului” la Pucioasa sunt consideraţi adesea de către pucioşi a fi o singură zi: “Ziua Domnului”, “ziua înfricoşatei judecăţi”. De ea nu va scăpa nimeni aşa de uşor, de pe o zi pe alta, aşa că cei care dau să fugă de ea mai bine s-ar apropia ca s-o întâmpine. În acest caz ar avea ca răsplată “coroana venirii Domnului” şi vor fi băgaţi la masa de nuntă de la Pucioasa, unde este o permanentă atmosferă de “sărbătoare a venirii Domnului” pentru cei băgaţi la sărbătoare:

“Ziua venirii Mele cea de a doua este numită de sfinţii Mei ziua înfricoşatei judecăţi. Zadarnic dă omul să fugă de ea. Mai bine să se apropie de ea omul, că nimeni nu scapă de ea, nici morţii, nici viii. Dacă ţi-e teamă, omule, de ea, scoală-te şi te pregăteşte pentru ea, ca să nu pieri prin ea, ci să fii apoi fiul învierii, fiul veacului ce va să fie. Scoală-te şi te scutură de pământ şi de tot ce e pe el, şi te spală apoi, că iată, apa curge în ploaie din cer pe pământ ca să te cureţe din creştet până în tălpi pentru venirea Mea, iar apoi Eu te îmbrac şi te încalţ şi îţi pun coroana venirii Mele şi te bag la masa Mea de nuntă, te bag la sărbătoarea venirii Mele, la praznicul împărăţiei cerurilor pe pământ, omule. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 05-03-2000)

……………………

Anca Estera

1 noiembrie 2010

………………………