259. Scrisori disperate din lagărul de la Pucioasa (Scrisoarea a IV-a)
Această a patra scrisoare este de fapt un bileţel, scris de unul dintre băieţii de la Pucioasa şi adresat autoarei primelor trei scrisori, cu puţin timp înainte ca ea să părăsească definitiv “chibuţul” de la Noul Ierusalim- Pucioasa. Acest băiat îşi exprimă şi el dezacordul făţiş faţă de conduita liderilor pucioşi şi a sfetnicilor lor. Pe de altă parte, doreşte şi el să evadeze din “raiul” pucios, dazamăgit de toate câte se întâmplă acolo.
Scrisoarea a IV-a ( martie 2007)
Nu ştiu ce am să fac, s-ar putea să plec imediat după ce pleci tu sau să mai rămân un timp (în cazul că ai să pleci). În seara asta m-am simţit ceva mai bine, poate şi pentru că te-am văzut că eşti încă aici, erai liniştită, ai venit şi la vecernie. Dar ieri noapte şi toată ziua m-am simţit foarte rău şi nu ştiam cum să plec mai repede. Dacă o să mă simt rău am să plec foarte repede. Am pierdut şi puţina putere pe care o mai aveam. Când pleacă vreun creştin (*1) eu sufăr foarte mult. N-am putut să ascund sau să trec peste această stare nici când eram la Târgovişte şi nici aici. Mă uit la cei de aici: unii lucrează, alţii fac mâncare, alţii cântă. Zici că nu s-a întâmplat nimic lângă ei (*2). Cum o fi putând să facă aşa ceva? Eu mă topesc de supărare, iar ei nici nu bagă de seamă. Nu pot să ascund această stare. Întotdeauna mi-a fost greu în astfel de situaţii. Nu pot să mai lucrez; nu mai am poftă de mâncare; nu mai am linişte.
Îmi zicea Mihaela când a trecut prin atelier că “de ce arăt aşa”, că “mă văd ceilalţi din curte” şi “să mă schimb" (*3). Nu i-am răspuns nimic. Nu pot să mă schimb, iar în cazul ăsta nici nu vreau. Aş vrea să mă vadă toţi cum sunt, ca să ştie că din cauza lor sunt aşa, că nu au vrut să te ajute, şi că ei s-au certat cu tine, iar tu nu ai avut nimic cu ei. Ştiu că în seara aia la vecernie ai fost foarte liniştită şi că mai mult tu ai citit. Iar în acea noapte s-a întâmplat vorbirea urâtă a lui Ady , la rugămintea pe care o făcusei tu.
Nu ştiu cum pot să fie alţii liniştiţi! când vezi că pleacă cineva de lângă tine! cel care a trăit alături de tine atâţia ani. Şi mai ales când pleacă din cauza altora, şi nu că ar fi vrut el să plece. Sau când apar neînţelegeri din lucruri neînsemnate sau pământeşti, şi care se pot rezolva, sau sunt din cele ce trec. Să se piardă un om, sau o viaţă de creştin, pentru aşa cauze?! Eu n-am putut să înţeleg. Aşa a fost şi în cazul tău.
"Fratele" (*4) este foarte supărat pe băieţi şi pe fete că n-a sărit niciunul să te ajute. A văzut şi el cum a fost situaţia. În prima zi după întâmplarea cu Ady , când n-ai venit tu la masă, Mihaela a vorbit mai mult de Ady. A zis că el a greşit că te-a stârnit; şi că “trebuia să-şi dea seama că este în paraclis şi Îl loveşte pe Hristos”. Le-a spus şi celorlalţi să nu te mai stârnească şi să te lase aşa cum poţi tu, ca să nu mai fie tulburare. A doua zi în Foişor (*5) s-a schimbat cu 180 de grade şi n-a mai fost vorba asta şi s-a luat numai de tine.
Aş vrea să-ţi spun că eu niciodată nu am avut pretenţii din partea ta, de apreciere sau de recunoştinţă pentru cele ce am făcut. Am fost conştient totdeauna de diferenţa dintre noi: de vârstă, de pregătire, de aspect fizic.
Te-am ajutat cât am putut pentru că vedeam că suferi. Am văzut firea ta, de mult, şi mi-am dat seama că o să-ţi fie greu. De multe ori ai suferit de la pricini mărunte, dar alţii le făceau prea mari.
Vorbirea de ieri din garaj mi-a mai adus linişte. Este mai uşor când vorbeşti, chiar şi în cazuri de despărţire. Poate că ai să-i spui ceva celuilalt, şi te linişteşti spunând. Altfel, poate că nu mai ai ocazia, niciodată; că nu te mai întâlneşti. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Veronica. A avut vreo pană de minte, sau a făcut un gest "nobil"? Nu mi-a venit să cred: cum de nu a venit ea după tine? Eu am trecut pe lângă ea, în timp ce tu ţineai uşa deschisă spre atelier şi te uitai la ea. Eu am venit cu gândul că închid uşa repede după mine; îţi dau biletul şi plec repede pe cealaltă uşă.Tu ai fost cea care m-ai oprit şi am stat de vorbă. Am crezut într-un timp că pentru asta ai venit acolo, ca să-mi spui mie ceva, şi că nu-ţi mai pasă dacă te vede cineva, că şi aşa o să pleci. Eu aşteptam mereu să vină Veronica sau altcineva din atelier, dar nu venea nimeni! A fost bine.
În celălalt bilet ţi-am scris că vreau să-ţi spun ceva important. Vroiam să facem o înţelegere: în cazul că rămâi aici (sau, dacă n-ar fi fost această întâmplare), atunci când am fi vrut să plecăm, - primul să fiu eu. Ca să nu mai sufăr aşa de mult. Ar fi multe de spus, dar nu prea "încap" pe hârtie. Este mai uşor când le spui faţă către faţă. Poate că mai este ceva important de spus dar nu-mi aduc aminte acum. Trebuia să plec acasă de luni, dar în situaţia asta cine mai poate să plece!
Nu ştiu dacă o să ne mai întâlnim, dar vreau să-ţi spun că eşti un om pe care nu pot să-l uit (*6). Unul dintre puţinii oameni care i-am întâlnit pe unde am trecut prin viaţă şi nu îi pot uita (îmi este foarte greu să pronunţ cuvinte din care să reiasă că nu mai eşti aici).
Celelalte foi le-am scris cu nişte pixuri găsite la Marian (*7), din alea care zgârie lemne. Scriam trei-patru cuvinte şi se oprea, trebuia să-l schimb. Se oprea şi ăla, şi iar trebuia să-l schimb, şi tot aşa. Acum am găsit unul la nea Nicu (*8) şi am scris mai repede.
Vezi ce faci cu foile astea, să nu cadă în mâna cuiva.
Lui tatăl tău poţi să-i spui cum a fost situaţia ta aici şi cea de acum şi în ce fel s-a întâmplat; (ce crezi tu că se poate spune). Dar lui sora M... (*9) să nu-i spui, că ajunge la Pucioasa.
Să ai linişte şi sănătate!
Şi "fratele" (*4) este supărat pentru tine. I-am cumpărat flori degeaba lui Ady (*10) - nu merită.
Ce-a zis Nicu (*11) în paraclis în noaptea aceea, n-a spus nimeni.
Dacă o să mă întrebe pe mine, cum a fost în noaptea aceea, am să spun tot. Sau poate am să le spun când o să plec.
Note explicative
(*1) Este vorba de “evadările” altor adepţi ai ideologiei Pucioşilor. În ultimii ani ele s-au ţinut lanţ.
(*2) Autorul scrisorii remarcă faptul că numai el suferă din cauza despărţiri de cei care pleacă definitiv de la Pucioasa, în timp ce altora, lipsiţi de orice fărâmă de iubire, nici nu le pasă.
(*3) Mihaela Tărcuţă este preocupată doar de imaginea de suprafaţă, pentru ca nu cumva întristarea care vine de la despărţire să devină contagioasă printre ceilalţi adepţi. Ea ordonă “schimbarea la faţă” a celui întristat, dar nu e preocupată de cauza întristării, iar de vindecarea ei, nici atâta.
(*4) Este vorba de Iliuţă Bunea, care a devenit treptat un adversar îndârjit al nedreptăţilor de la Pucioasa, până ce a ajuns chiar el să părăsească această sectă. El este un al doilea care, atins de compasiune, a reacţionat corect în această situaţie, sancţionând mai întâi verbal gestul mitocănesc al lui Ady, apoi nesimţirea indiferentă a celorlalţi “fraţi şi surori” şi apoi părtinirea nedreaptă şi interesată pe care i-a acordat-o Mihaela lui Ady în a doua zi.
(*5) Foişorul este denumirea conspirativă a penultimei clădiri zidite de către pucioşi la ordinul şi după planurile mogulilor Mihaela şi Nicuşor. Conceput cu garaj pentru microbuz, două etaje şi paraclis în pod, Foişorul adăposteşte de regulă fie mese festive, fie nesfârşitele monologuri ale Mihaelei, la care toţi ascultătorii pucioşi tac ca peştele şi o ascultă ca anesteziaţi.
(*6) Pus în faţa unei iminente despărţiri, autorul acestei scrisori îşi exprimă preţuirea şi respectul faţă de cea căreia îi este destinată. O asemenea mărturisire sugerează ca întreg conţinutul scrisorilor precedente (I, II şi III) este credibil, deoarece vine de la o persoană serioasă, cu principii şi pe deplin responsabilă, diferită de majoritatea celorlalţi adepţi (şi mai ales adepte) de la Pucioasa.
(*7) Este vorba de Marian Mihalache.
(*8) Nea’Nicu “tâmplarul”.
(*9) Este vorba de mama celeia cărei îi este adresată această scrisoare.
(*10) Este vorba de nişte flori cumpărate de el din piaţă de la Târgovişte, special pentru Ady, ştiind că lui Ady îi plac florile.
(*11) Este vorba de ciracul Nicu Poppp, unul dintre cei mai fideli acoliţi ai Mihaelei.
……………………
Anca Estera
14 octombrie 2010
………………………
Scrisoarea a IV-a ( martie 2007)
Nu ştiu ce am să fac, s-ar putea să plec imediat după ce pleci tu sau să mai rămân un timp (în cazul că ai să pleci). În seara asta m-am simţit ceva mai bine, poate şi pentru că te-am văzut că eşti încă aici, erai liniştită, ai venit şi la vecernie. Dar ieri noapte şi toată ziua m-am simţit foarte rău şi nu ştiam cum să plec mai repede. Dacă o să mă simt rău am să plec foarte repede. Am pierdut şi puţina putere pe care o mai aveam. Când pleacă vreun creştin (*1) eu sufăr foarte mult. N-am putut să ascund sau să trec peste această stare nici când eram la Târgovişte şi nici aici. Mă uit la cei de aici: unii lucrează, alţii fac mâncare, alţii cântă. Zici că nu s-a întâmplat nimic lângă ei (*2). Cum o fi putând să facă aşa ceva? Eu mă topesc de supărare, iar ei nici nu bagă de seamă. Nu pot să ascund această stare. Întotdeauna mi-a fost greu în astfel de situaţii. Nu pot să mai lucrez; nu mai am poftă de mâncare; nu mai am linişte.
Îmi zicea Mihaela când a trecut prin atelier că “de ce arăt aşa”, că “mă văd ceilalţi din curte” şi “să mă schimb" (*3). Nu i-am răspuns nimic. Nu pot să mă schimb, iar în cazul ăsta nici nu vreau. Aş vrea să mă vadă toţi cum sunt, ca să ştie că din cauza lor sunt aşa, că nu au vrut să te ajute, şi că ei s-au certat cu tine, iar tu nu ai avut nimic cu ei. Ştiu că în seara aia la vecernie ai fost foarte liniştită şi că mai mult tu ai citit. Iar în acea noapte s-a întâmplat vorbirea urâtă a lui Ady , la rugămintea pe care o făcusei tu.
Nu ştiu cum pot să fie alţii liniştiţi! când vezi că pleacă cineva de lângă tine! cel care a trăit alături de tine atâţia ani. Şi mai ales când pleacă din cauza altora, şi nu că ar fi vrut el să plece. Sau când apar neînţelegeri din lucruri neînsemnate sau pământeşti, şi care se pot rezolva, sau sunt din cele ce trec. Să se piardă un om, sau o viaţă de creştin, pentru aşa cauze?! Eu n-am putut să înţeleg. Aşa a fost şi în cazul tău.
"Fratele" (*4) este foarte supărat pe băieţi şi pe fete că n-a sărit niciunul să te ajute. A văzut şi el cum a fost situaţia. În prima zi după întâmplarea cu Ady , când n-ai venit tu la masă, Mihaela a vorbit mai mult de Ady. A zis că el a greşit că te-a stârnit; şi că “trebuia să-şi dea seama că este în paraclis şi Îl loveşte pe Hristos”. Le-a spus şi celorlalţi să nu te mai stârnească şi să te lase aşa cum poţi tu, ca să nu mai fie tulburare. A doua zi în Foişor (*5) s-a schimbat cu 180 de grade şi n-a mai fost vorba asta şi s-a luat numai de tine.
Aş vrea să-ţi spun că eu niciodată nu am avut pretenţii din partea ta, de apreciere sau de recunoştinţă pentru cele ce am făcut. Am fost conştient totdeauna de diferenţa dintre noi: de vârstă, de pregătire, de aspect fizic.
Te-am ajutat cât am putut pentru că vedeam că suferi. Am văzut firea ta, de mult, şi mi-am dat seama că o să-ţi fie greu. De multe ori ai suferit de la pricini mărunte, dar alţii le făceau prea mari.
Vorbirea de ieri din garaj mi-a mai adus linişte. Este mai uşor când vorbeşti, chiar şi în cazuri de despărţire. Poate că ai să-i spui ceva celuilalt, şi te linişteşti spunând. Altfel, poate că nu mai ai ocazia, niciodată; că nu te mai întâlneşti. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Veronica. A avut vreo pană de minte, sau a făcut un gest "nobil"? Nu mi-a venit să cred: cum de nu a venit ea după tine? Eu am trecut pe lângă ea, în timp ce tu ţineai uşa deschisă spre atelier şi te uitai la ea. Eu am venit cu gândul că închid uşa repede după mine; îţi dau biletul şi plec repede pe cealaltă uşă.Tu ai fost cea care m-ai oprit şi am stat de vorbă. Am crezut într-un timp că pentru asta ai venit acolo, ca să-mi spui mie ceva, şi că nu-ţi mai pasă dacă te vede cineva, că şi aşa o să pleci. Eu aşteptam mereu să vină Veronica sau altcineva din atelier, dar nu venea nimeni! A fost bine.
În celălalt bilet ţi-am scris că vreau să-ţi spun ceva important. Vroiam să facem o înţelegere: în cazul că rămâi aici (sau, dacă n-ar fi fost această întâmplare), atunci când am fi vrut să plecăm, - primul să fiu eu. Ca să nu mai sufăr aşa de mult. Ar fi multe de spus, dar nu prea "încap" pe hârtie. Este mai uşor când le spui faţă către faţă. Poate că mai este ceva important de spus dar nu-mi aduc aminte acum. Trebuia să plec acasă de luni, dar în situaţia asta cine mai poate să plece!
Nu ştiu dacă o să ne mai întâlnim, dar vreau să-ţi spun că eşti un om pe care nu pot să-l uit (*6). Unul dintre puţinii oameni care i-am întâlnit pe unde am trecut prin viaţă şi nu îi pot uita (îmi este foarte greu să pronunţ cuvinte din care să reiasă că nu mai eşti aici).
Celelalte foi le-am scris cu nişte pixuri găsite la Marian (*7), din alea care zgârie lemne. Scriam trei-patru cuvinte şi se oprea, trebuia să-l schimb. Se oprea şi ăla, şi iar trebuia să-l schimb, şi tot aşa. Acum am găsit unul la nea Nicu (*8) şi am scris mai repede.
Vezi ce faci cu foile astea, să nu cadă în mâna cuiva.
Lui tatăl tău poţi să-i spui cum a fost situaţia ta aici şi cea de acum şi în ce fel s-a întâmplat; (ce crezi tu că se poate spune). Dar lui sora M... (*9) să nu-i spui, că ajunge la Pucioasa.
Să ai linişte şi sănătate!
Şi "fratele" (*4) este supărat pentru tine. I-am cumpărat flori degeaba lui Ady (*10) - nu merită.
Ce-a zis Nicu (*11) în paraclis în noaptea aceea, n-a spus nimeni.
Dacă o să mă întrebe pe mine, cum a fost în noaptea aceea, am să spun tot. Sau poate am să le spun când o să plec.
Note explicative
(*1) Este vorba de “evadările” altor adepţi ai ideologiei Pucioşilor. În ultimii ani ele s-au ţinut lanţ.
(*2) Autorul scrisorii remarcă faptul că numai el suferă din cauza despărţiri de cei care pleacă definitiv de la Pucioasa, în timp ce altora, lipsiţi de orice fărâmă de iubire, nici nu le pasă.
(*3) Mihaela Tărcuţă este preocupată doar de imaginea de suprafaţă, pentru ca nu cumva întristarea care vine de la despărţire să devină contagioasă printre ceilalţi adepţi. Ea ordonă “schimbarea la faţă” a celui întristat, dar nu e preocupată de cauza întristării, iar de vindecarea ei, nici atâta.
(*4) Este vorba de Iliuţă Bunea, care a devenit treptat un adversar îndârjit al nedreptăţilor de la Pucioasa, până ce a ajuns chiar el să părăsească această sectă. El este un al doilea care, atins de compasiune, a reacţionat corect în această situaţie, sancţionând mai întâi verbal gestul mitocănesc al lui Ady, apoi nesimţirea indiferentă a celorlalţi “fraţi şi surori” şi apoi părtinirea nedreaptă şi interesată pe care i-a acordat-o Mihaela lui Ady în a doua zi.
(*5) Foişorul este denumirea conspirativă a penultimei clădiri zidite de către pucioşi la ordinul şi după planurile mogulilor Mihaela şi Nicuşor. Conceput cu garaj pentru microbuz, două etaje şi paraclis în pod, Foişorul adăposteşte de regulă fie mese festive, fie nesfârşitele monologuri ale Mihaelei, la care toţi ascultătorii pucioşi tac ca peştele şi o ascultă ca anesteziaţi.
(*6) Pus în faţa unei iminente despărţiri, autorul acestei scrisori îşi exprimă preţuirea şi respectul faţă de cea căreia îi este destinată. O asemenea mărturisire sugerează ca întreg conţinutul scrisorilor precedente (I, II şi III) este credibil, deoarece vine de la o persoană serioasă, cu principii şi pe deplin responsabilă, diferită de majoritatea celorlalţi adepţi (şi mai ales adepte) de la Pucioasa.
(*7) Este vorba de Marian Mihalache.
(*8) Nea’Nicu “tâmplarul”.
(*9) Este vorba de mama celeia cărei îi este adresată această scrisoare.
(*10) Este vorba de nişte flori cumpărate de el din piaţă de la Târgovişte, special pentru Ady, ştiind că lui Ady îi plac florile.
(*11) Este vorba de ciracul Nicu Poppp, unul dintre cei mai fideli acoliţi ai Mihaelei.
……………………
Anca Estera
14 octombrie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.