258. Scrisori disperate din lagărul de la Pucioasa (Scrisoarea a III-a)
Scrisoarea a III-a (10 martie 2007)
Greu, foarte greu să rezişti la astfel de stări. Azi-noapte la slujbă am avut din nou a mă confrunta cu o situaţie dificilă, în urma căreia nici astăzi (seara) nu m-am putut reface pe deplin nici chiar trupeşte, darămite sufleteşte, căci partea sufletească se vindecă întotdeauna mai greu, rămânând adesea cu sechele. Mai am încă un tremur în corp, în mâini, o uşoară agitaţie şi o teamă generală. Parcă toţi s-au întors împotriva mea şi vor să mă pună la punct. D-apăi azi-noapte m-am simţit foarte rău (după ce am venit de la slujbă) şi n-am putut să adorm decât spre dimineaţă, timp în care mă străduiam din toate puterile să-mi liniştesc tulburarea lăuntrică, starea generală de agitaţie, de tremur, de supărare şi stupoare care mă domina, neputând să o înlătur. Am luat mai întâi 3 pastile de valeriană, iar apoi, văzând că nu se simte nici un efect, am mai luat 2. Uite la ce stare de om bolnav am ajuns, om care nu se mai poate controla pentru a se linişti, om dependent de pastile. M-am gândit la sănătatea mea, că nu vreau să ajung să mă îmbolnăvesc mai rău decât sunt; sunt încă tânără.
Am vorbit frumos, am adresat o rugăminte către obşte la modul cel mai politicos şi pe un ton moale şi prietenos. N-am cerut altceva decât să se deschidă uşa, pentru că spaţiul era mic şi era lângă uşă un convector care făcea prea multă căldură. Deşi jumătate dintre ei moţăiau de căldură, s-au găsit îndată voci iritate (*2) care mi-au răspuns urât, în bătaie de joc, reproşându-mi-se că "mă iau la clanţă", că aici e obşte de băieţi, (*1) că eu sunt cea mai mică şi trebuie să-mi văd lungul nasului, că eu nu am nici un cuvânt de spus. Am zis şi eu că adresarea unei rugăminţi nu înseamnă că “te iei la clanţă”. M-am mirat de atitudinea lor batjocoritoare la adresa mea; nu mă aşteptam. M-am gândit că sunt ei montaţi de cineva (*3) împotriva mea, că altfel, în mod normal, nu s-ar fi comportat aşa. Nu mai zic să fi avut ei o atitudine frăţească, prietenească, de îngăduinţă, dar nici măcar politicoasă nu a fost.
Cum să mai convieţuiesc cu astfel de oameni, care devin pe zi ce trece mai ostili, mai pedepsitori faţă de mine? Paharul s-a umplut, şi a dat de multe ori pe afară până acum. Am răbdat mult, prea mult, aş putea spune. Sistemul nervos mi s-a dat peste cap. Oare cât va mai fi să rabd? Şi ce rău le-am făcut eu lor de se poartă aşa cu mine? Astea nu sunt condiţii normale de trai. Vreau şi eu să fiu un om liniştit, să am pace şi sănătate. Cred că n-am cerut prea mult de la viaţă, nu? Alţii şi-o trăiesc din plin, până la cele mai mari desfătări şi distracţii, iar eu, care am renunţat la atâtea, astfel să-mi fie răsplata, astfel să ajung? Nu e cu dreptate. Noaptea trecută am fost hotărâtă: să plec cât mai repede de aici; să scap odată de chinul ăsta.
“Dumnezeu”? (*4) Ce “Dumnezeu” ? Dacă astfel este “Dumnezeu”, cu siguranţă că am greşit adresa.
Dumnezeu este pace, este iubire, este dreptate, este adevăr, este blândeţe.
Degeaba e “Cuvântul” (*5) atât de frumos, dacă el însuşi mărturiseşte un adevăr care nici nu există. Adică mărturiseşte lucrarea, poporul, ca fiind cele din Scriptură, cele de la sfârşit.
Eu credinţă (*6) nu mai am. Şi chiar dacă ar fi să am, tot mi-ar fi greu să trăiesc printre astfel de persoane.
Nu e încă timpul pierdut pentru mine să o iau de la capăt, dar am nevoie de un sprijin. Am să consider perioada asta de 6 ani pierduţi, ca pe o armată, cea mai groaznică armată. Dacă viaţa e aşa de scurtă şi aşa nedreaptă, apoi ea trebuie trăită la maximum, nu?
De ce să mai pierdem vremea? În lume (*7) e mai bine ca aici. Găseşti mai mult adevăr, mai multă pace, mai multă prietenie. A fost o greşeală contactul cu “lucrarea” (*8) asta care, până la urmă, mă va conduce la ateism.(*9)
Note explicative
(*1) În realitate, este mai mult ca evident că este o obşte mixtă, îndată ce, la miezul nopţii, participă împreună băieţi şi fete la o “liturghie” improvizată în podul unei case a pucioşilor.
(*2) Este vorba în principal de Ady, care pretindea că fetele sunt doar “tolerate în obştea lor, a băieţilor”, deci vor trebui să se supună regulilor pe care le stabilesc ei.
(*3) Desigur că aici face aluzie la Mihaela, cea care face şi desface toate în “chibuţul” de la Pucioasa.
(*4) Aici se referă la “Dumnezeul” propovăduit de către Pucioşi.
(*5) Este vorba de cartea pucioşilor intitulată de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”, o colecţie de predici meşteşugite pe care liderii pucioşi o prezintă drept “Noua Evanghelie de la Pucioasa”.
(*6) Se referă la credinţa în “Cuvântul lui Dumnezeu” şi la ideologia sectei pucioase de la “Noul Ierusalim”.
(*7) Expresiile “lume”, “în lume”, sau “din lume” se referă la tot ceea ce este exterior sectei de la Pucioasa (material şi spiritual).
(*8) Termenul generic “lucrarea” se referă la tot ceea ce este legat de ideologia şi de practicile pseudo-creştine ale sectei de la Pucioasa.
(*9) Aici se dezvăluie limpede periculozitatea sectei de la Pucioasa. În numele unei aşa-zise “purificări” a credinţei creştine, diavolul a indus un sentiment de superbie în toţi pucioşii, dar mai ales în liderii lor, determinându-i la acţiuni voluntariste, inovative, schismatice, şi în ultimă instanţă, eretice. Urmarea este o răcire generalizată a dragostei dintre adepţi, care conduce treptat la neîncredere, vânzare, ură, tensiuni , revolte, necredinţă în noua ideologie pucioasă şi în ultimă instanţă la evadarea celor mai îndrăzneţi, din “raiul” pucios în “lumea” largă. Evadarea din lagărul de exterminare psihică de la Pucioasa este un fenomen contagios, dar nu neapărat eliberator: ea creează un soi de linişte, de eliberare, dar nu garantează o întoarcere deplină şi fermă a celor “răzvrătiţi” la dreapta credinţă, cărora li s-a inoculat ani de zile un dispreţ total şi o îndoială profundă în valorile autentice creştine.
……………………
Anca Ionescu-Târgovişte
14 octombrie 2010
………………………
Greu, foarte greu să rezişti la astfel de stări. Azi-noapte la slujbă am avut din nou a mă confrunta cu o situaţie dificilă, în urma căreia nici astăzi (seara) nu m-am putut reface pe deplin nici chiar trupeşte, darămite sufleteşte, căci partea sufletească se vindecă întotdeauna mai greu, rămânând adesea cu sechele. Mai am încă un tremur în corp, în mâini, o uşoară agitaţie şi o teamă generală. Parcă toţi s-au întors împotriva mea şi vor să mă pună la punct. D-apăi azi-noapte m-am simţit foarte rău (după ce am venit de la slujbă) şi n-am putut să adorm decât spre dimineaţă, timp în care mă străduiam din toate puterile să-mi liniştesc tulburarea lăuntrică, starea generală de agitaţie, de tremur, de supărare şi stupoare care mă domina, neputând să o înlătur. Am luat mai întâi 3 pastile de valeriană, iar apoi, văzând că nu se simte nici un efect, am mai luat 2. Uite la ce stare de om bolnav am ajuns, om care nu se mai poate controla pentru a se linişti, om dependent de pastile. M-am gândit la sănătatea mea, că nu vreau să ajung să mă îmbolnăvesc mai rău decât sunt; sunt încă tânără.
Am vorbit frumos, am adresat o rugăminte către obşte la modul cel mai politicos şi pe un ton moale şi prietenos. N-am cerut altceva decât să se deschidă uşa, pentru că spaţiul era mic şi era lângă uşă un convector care făcea prea multă căldură. Deşi jumătate dintre ei moţăiau de căldură, s-au găsit îndată voci iritate (*2) care mi-au răspuns urât, în bătaie de joc, reproşându-mi-se că "mă iau la clanţă", că aici e obşte de băieţi, (*1) că eu sunt cea mai mică şi trebuie să-mi văd lungul nasului, că eu nu am nici un cuvânt de spus. Am zis şi eu că adresarea unei rugăminţi nu înseamnă că “te iei la clanţă”. M-am mirat de atitudinea lor batjocoritoare la adresa mea; nu mă aşteptam. M-am gândit că sunt ei montaţi de cineva (*3) împotriva mea, că altfel, în mod normal, nu s-ar fi comportat aşa. Nu mai zic să fi avut ei o atitudine frăţească, prietenească, de îngăduinţă, dar nici măcar politicoasă nu a fost.
Cum să mai convieţuiesc cu astfel de oameni, care devin pe zi ce trece mai ostili, mai pedepsitori faţă de mine? Paharul s-a umplut, şi a dat de multe ori pe afară până acum. Am răbdat mult, prea mult, aş putea spune. Sistemul nervos mi s-a dat peste cap. Oare cât va mai fi să rabd? Şi ce rău le-am făcut eu lor de se poartă aşa cu mine? Astea nu sunt condiţii normale de trai. Vreau şi eu să fiu un om liniştit, să am pace şi sănătate. Cred că n-am cerut prea mult de la viaţă, nu? Alţii şi-o trăiesc din plin, până la cele mai mari desfătări şi distracţii, iar eu, care am renunţat la atâtea, astfel să-mi fie răsplata, astfel să ajung? Nu e cu dreptate. Noaptea trecută am fost hotărâtă: să plec cât mai repede de aici; să scap odată de chinul ăsta.
“Dumnezeu”? (*4) Ce “Dumnezeu” ? Dacă astfel este “Dumnezeu”, cu siguranţă că am greşit adresa.
Dumnezeu este pace, este iubire, este dreptate, este adevăr, este blândeţe.
Degeaba e “Cuvântul” (*5) atât de frumos, dacă el însuşi mărturiseşte un adevăr care nici nu există. Adică mărturiseşte lucrarea, poporul, ca fiind cele din Scriptură, cele de la sfârşit.
Eu credinţă (*6) nu mai am. Şi chiar dacă ar fi să am, tot mi-ar fi greu să trăiesc printre astfel de persoane.
Nu e încă timpul pierdut pentru mine să o iau de la capăt, dar am nevoie de un sprijin. Am să consider perioada asta de 6 ani pierduţi, ca pe o armată, cea mai groaznică armată. Dacă viaţa e aşa de scurtă şi aşa nedreaptă, apoi ea trebuie trăită la maximum, nu?
De ce să mai pierdem vremea? În lume (*7) e mai bine ca aici. Găseşti mai mult adevăr, mai multă pace, mai multă prietenie. A fost o greşeală contactul cu “lucrarea” (*8) asta care, până la urmă, mă va conduce la ateism.(*9)
Note explicative
(*1) În realitate, este mai mult ca evident că este o obşte mixtă, îndată ce, la miezul nopţii, participă împreună băieţi şi fete la o “liturghie” improvizată în podul unei case a pucioşilor.
(*2) Este vorba în principal de Ady, care pretindea că fetele sunt doar “tolerate în obştea lor, a băieţilor”, deci vor trebui să se supună regulilor pe care le stabilesc ei.
(*3) Desigur că aici face aluzie la Mihaela, cea care face şi desface toate în “chibuţul” de la Pucioasa.
(*4) Aici se referă la “Dumnezeul” propovăduit de către Pucioşi.
(*5) Este vorba de cartea pucioşilor intitulată de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”, o colecţie de predici meşteşugite pe care liderii pucioşi o prezintă drept “Noua Evanghelie de la Pucioasa”.
(*6) Se referă la credinţa în “Cuvântul lui Dumnezeu” şi la ideologia sectei pucioase de la “Noul Ierusalim”.
(*7) Expresiile “lume”, “în lume”, sau “din lume” se referă la tot ceea ce este exterior sectei de la Pucioasa (material şi spiritual).
(*8) Termenul generic “lucrarea” se referă la tot ceea ce este legat de ideologia şi de practicile pseudo-creştine ale sectei de la Pucioasa.
(*9) Aici se dezvăluie limpede periculozitatea sectei de la Pucioasa. În numele unei aşa-zise “purificări” a credinţei creştine, diavolul a indus un sentiment de superbie în toţi pucioşii, dar mai ales în liderii lor, determinându-i la acţiuni voluntariste, inovative, schismatice, şi în ultimă instanţă, eretice. Urmarea este o răcire generalizată a dragostei dintre adepţi, care conduce treptat la neîncredere, vânzare, ură, tensiuni , revolte, necredinţă în noua ideologie pucioasă şi în ultimă instanţă la evadarea celor mai îndrăzneţi, din “raiul” pucios în “lumea” largă. Evadarea din lagărul de exterminare psihică de la Pucioasa este un fenomen contagios, dar nu neapărat eliberator: ea creează un soi de linişte, de eliberare, dar nu garantează o întoarcere deplină şi fermă a celor “răzvrătiţi” la dreapta credinţă, cărora li s-a inoculat ani de zile un dispreţ total şi o îndoială profundă în valorile autentice creştine.
……………………
Anca Ionescu-Târgovişte
14 octombrie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.