256. Scrisori disperate din lagărul de la Pucioasa (Scrisoarea I)
Repetatele dezertări ale unor adepţi ai sectei “Noul Ierusalim” au o singură explicaţie: în “raiul” de la Pucioasa nu curge deloc lapte şi miere, aşa cum se străduiesc liderii pucioşi să creeze impresia, prin predici meşteşugite intitulate de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”. Acolo, la Pucioasa, sunt nedreptăţi cotate de ei drept “probe” , înjosiri cotate drept “umilinţe”, inegalităţi cotate drept “încercări”, minciuni cotate drept “concesii făcute în folosul lui Dumnezeu”. Nimic din ceea ce reprezintă viaţă creştină nu a fost maculat, schimbat, răsucit, răstălmăcit după bunul plac al liderilor pucioşi şi spre disperarea unor adepţi ajunşi treptat, treptat, de la dezorientare la deziluzie, de la la stupoare la capătul răbdării şi apoi la dezechilibru ultimativ, care îi determină să-şi ia câmpii.
Reproducem aici câteva scrisori scrise la disperare de o fostă adeptă a sectei de la Pucioasa. Ele dezvăluie adevărata stare de spirit care domnea în “lagărul de concentrare pucios” şi tehnicile liderilor pucioşi de a se impune ca nişte dictatori în faţa sclavilor lor: impunerea muncii istovitoare, încurajarea delaţiunii între adepţi, impunerea lipsei totale de comunicare între supuşi (şi mai ales între aceştia şi rudele lor rămase “în lume”), spălarea creierelor, tăierea oricărei posibilităţi de retragere a supuşilor înapoi în “lume”.
Comentariile ne aparţin (A.I.-T.)
Scrisoarea I (miercuri 2 august 2006)
Doamne ajută!
Am recurs la metoda scrisului pentru că de vorbit nu e voie să vorbim(*1). Sunt nevoită să trec peste voie, întrucât nu ştiu ce să fac. Cel mai rău este că nu pot vorbi cu nimeni, căci ei(*2) au un alt fel de a privi lucrurile. Simt nevoia să mă sfătuiesc, să spun cuiva ceea ce mă frământă de atâta timp. Încep cu rugămintea de a nu spune nimănui despre acest bilet, nici chiar sorei M... (*3), căci ea le comunică pe toate la fraţi(*2), chiar şi cele despre tine le spune lor, iar ei ne zic nouă apoi. (*4)
Adevărul nu este aşa cum pare, iar eu m-am încurcat şi mă încurc în multe, aşa încât credinţa mi s-a şubrezit şi ea. Mereu mă gândesc ce bine era să nu fi venit aici de la bun început. Aş fi avut şi eu o viaţă liniştită, sau un trai pe care să-l pot să-l duc şi să nu-mi vină aşa de greu cum îmi este mie acum, şi de mult timp încoace. Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, în mod sigur nu aş mai fi făcut aceeaşi alegere. Un pas înapoi acum ar fi ofensativ, s-ar zice că trădez, că vând “lucrarea” (*5). Totuşi mă gândesc atât de des la asta, la a pleca de aici. Să fi făcut şi eu cum zice proverbul despre croitorul înţelept care măsoară de două ori şi taie odată...
Sunt multe, multe lucruri pe care nu le ştii şi care nu mai concordă cu cuvântul din “Carte” (*6).
Nu mă potrivesc deloc cu asemenea viaţă. Şi până acum am stat răbdând şi tot răbdând, aşteptând să treacă timpul sau să se schimbe ceva. Măcar să fi fost sănătoasă cu trupul, şi tot era ceva. Eu ar trebui să mănânc numai ce îmi prieşte, numai ce nu-mi face rău, dar nu merge aici aşa. Poate câteva zile, la început, merge, dar apoi ajungi să dai din colţ în colţ. Nici nu am timp să stau să-mi pregătesc pentru mine ceva, că trebuie să fac pentru obşte(*7). Timpul este foarte strâns.
Nici nu mai am vreme de rugăciune, şi am ajuns să o fac aşa, repede, că trebuie făcută, dar nu o mai simt cum o simţeam odată. Mereu muncă, şi iar muncă. Nu-mi ajunge nici odihna. Programul unei zile este întru totul bolnăvicios. Aş putea trece peste toate aceste greuri fizice dacă aş avea vreun aport sufletesc, ceva care să-mi dea putere şi avânt. Însă, după cum ştii, tratamentul este foarte dur; e ca la cea mai grea armată.
Întrebarea pe care mi-o pun este ce să fac în continuare? Să continui cu răbdarea? Dar cum să fac cu mâncarea? Acum suntem foarte săraci şi nu se mai cumpără produse.
Totuşi, pentru altele şi pentru alţii se găsesc bani. (*8) Dacă ai şti tu... Sunt multe care mi se par incorecte, dar bineînţeles că nu e voie să spui nimic.
Şi dacă plec, ce am să fac? Ce am să fac în continuare, şi mai apoi? Din ce voi trăi? (*9) Cu ce mă voi întreţine? Şi, cea mai principală întrebare: ce sens va mai avea viaţa mea?
Ce rău e să n-ai cu cine vorbi şi să stai de atâta timp cu aşa de mari apăsări pe suflet fără să găseşti vreun răspuns, vreo rezolvare!
Şi mai este o întrebare pe care mi-o pun pentru cazul când ar fi să plec: dacă mai târziu îmi va părea rău? dacă voi vedea că aici a fost într-adevăr ceva atât de măreţ, iar eu o să rămân plângând, pe dinafară, zgâriindu-mă pe ochi? dacă nu-mi voi mai găsi liniştea?
Deocamdată nu vreau să fac nici o mutare, ca să nu mă căiesc mai apoi. Dar am vrut să ştii şi tu măcar în mare cum stau lucrurile, şi să mă ai şi pe mine în plan, şi să cântăreşti bine totul, că am auzit că sora M... (*3) vrea să-ţi iei mai repede o casă.
Aici sunt multe şi mari conflicte, ca-n filme. Păi de ce crezi că au plecat Marian şi Victoria (*10) înapoi la Bucureşti, după ce au stat atâta timp la mânăstire aici? Izbucniri, epitete, dezvăluiri... Ehee! Sunt multe de zis şi de ştiut, şi îmi pare tare rău că nu putem vorbi mai pe larg. De ce nu ne dau voie (*2) să vorbim? De ce oare? Păi de aia, că au ce ascunde. Sunt multe, multe ascunderi şi tot atâtea minciuni.
Ştiu şi de mutarea pe care voia să o facă Mihaela (*11) atunci când am fost cu V... (*12) la Bucureşti. Ştiu că vroia ca noi să nu ne mai întoarcem aici, şi o tot tărăgăna, că să mai stăm la doctorul (*13), că să mai stăm apoi la Cetate. (*14) Ştiu că a vorbit şi cu tine despre situaţia asta. Mihaela de multe ori şi-a exprimat poziţia cum că nu e bine că stau fete la Pucioasa(*15), că noi două (*16) nu ar fi trebuit să stăm aici, că din cauza noastră a trebuit să mai rămână şi alte fete, că ar vrea să trimită fetele acasă, etc. Totul e nesigur, şi nu pune nimeni nici un preţ pe noi, şi mai mult se arată încurcaţi şi incomodaţi. Nici pe drum nu avem voie să fim văzute, că zice (*2) că suntem din “alea de la cazino”. Ne ţine închise în curtea asta, în timp ce ei (*2) mai pleacă pe deal, la plante medicinale, la Sinaia la cumpărături, etc. Băieţii se duc foarte des la pădure, la ciuperci, la urzici, la plante medicinale, la lemne, iar noi rămânem mereu acasă. Când lucram la “Carte”(*6), ne amăgea, că zicea (*2) că apoi o să ne ia şi pe noi, să mai facem mişcare, că ne era greu de la atâta stat. Dar n-a fost aşa.
Mult, mult aş vrea să am şi eu pe cineva cu care să pot vorbi, pe cineva de încredere, de care să nu mă tem să-i spun sufletul meu, că îţi dai seama ce scandal mare ar ieşi dacă s-ar afla (*2) aceste lucruri.
Subiectul rămâne deschis. Dacă nu vei avea ocazia să-mi dai un răspuns, nu mă supăr. Mi-a făcut bine măcar că am putut să-ţi spun eu starea mea.
Te rog să distrugi acest bilet după ce îl citeşti.
Note explicative
(*1) Liderii pucioşi le-au interzis sub orice formă supuşilor lor să aibă vreo comunicare, verbală sau scrisă, cu rudele lor. Scrisoarea de faţă constituie o “infracţiune” la adresa acestor principii imperative, fiind o încălcare flagrantă a acestei interdicţii. Este vorba mai exact de o comunicare scrisă, un bileţel pe care o fiică (una dintre fetele “închinoviate” prin înşelăciune la Pucioasa) a reuşit să-l strecoare tatălui ei (rămas mai departe în “lume”).
(*2) Este vorba de liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, adesea denumiţi şi cu denumirea conspirativă “Fraţii”.
(*3) Este vorba de M..., mama celei care a scris această scrisoare, respectiv soţia destinatarului.
(*4) Se dezvăluie aici stilul prin care liderii pucioşi controlează strict orice mişcare în sânul sectei. Ei au impus adepţilor lor delaţiunea, pâra şi bârfa ordinară, metodă prin care află de la unii adepţi despre alţii tot ce fac şi gândesc. Ulterior, ei se folosesc de informaţiile primite prin delaţiune pentru a pretinde că tot ceea ce ştiu, ei ştiu “de la Domnul”, Cel care “le spune lor toate”.
(*5) Termenul generic “lucrarea” se referă la tot ceea ce este legat de ideologia şi de practicile pseudo-creştine ale sectei de la Pucioasa.
(*6) Este vorba de cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” pe care liderii pucioşi o prezintă drept “o nouă Evanghelie”, adică o prelungire pe fond a Sfintei Scripturi. Autoarea scrisorii de faţă dezvăluie că, în realitate, nici la Pucioasa nu se respectă unele dintre preceptele stabilite de liderii pucioşi ca fiind “venite de la Dumnezeu”.
(*7) Autoarea scrisorii era repartizată cu precădere la muncile de la bucătărie. Ea semnalează că aici munca este istovitoare şi nu-i mai permite să se îngrijească şi de propria sănătate.
(*8) Autoarea scrisorii sugerează ceea ce noi ştim: liderii pucioşi aveau propriul lor meniu, pe care în mare şi-l pregăteau singuri; şi pentru ei niciodată nu se punea problema că “nu sunt bani”.
(*9) Autoarea scrisorii dezvăluie situaţia fără ieşire în care au fost aduşi toţi adepţii pucioşi: căile de retragere le-au fost tăiate cu dibăcie diabolică, aşa încât să nu aibă nici o speranţă ca se vor putea vreodată întoarce şi reintegra în societate. În consecinţă, sunt siliţi să înghită orice şi să rămână mai departe robi pe moşia liderilor pucioşi.
(*10) Este vorba de artiştii Marian şi Victoria Zidaru.
(*11) Este vorba de Mihaela Tărcuţă, liderul pucios Nr.1 de la “Noul Ierusalim”.
(*12) Este vorba de sora de sânge a autoarei acestei scrisori.
(*13) Este vorba de un adept din Bucureşti, doctor veterinar pensionat (Dr. Constantin Popa)
(*14) Este vorba de denumirea conspirativă pentru o altă locaţie a pucioşilor, primită spre folosinţă în regim de comodat, situată lângă gara din Pucioasa.
(*15) O nouă confirmare a regimului de convieţuire mixtă a “monahilor” şi “monahiilor” de la Pucioasa.
(*16) Este vorba de autoarea acestei scrisori, şi de sora ei.
……………………
Anca Ionescu-Târgovişte
13 octombrie 2010
………………………
Reproducem aici câteva scrisori scrise la disperare de o fostă adeptă a sectei de la Pucioasa. Ele dezvăluie adevărata stare de spirit care domnea în “lagărul de concentrare pucios” şi tehnicile liderilor pucioşi de a se impune ca nişte dictatori în faţa sclavilor lor: impunerea muncii istovitoare, încurajarea delaţiunii între adepţi, impunerea lipsei totale de comunicare între supuşi (şi mai ales între aceştia şi rudele lor rămase “în lume”), spălarea creierelor, tăierea oricărei posibilităţi de retragere a supuşilor înapoi în “lume”.
Comentariile ne aparţin (A.I.-T.)
Scrisoarea I (miercuri 2 august 2006)
Doamne ajută!
Am recurs la metoda scrisului pentru că de vorbit nu e voie să vorbim(*1). Sunt nevoită să trec peste voie, întrucât nu ştiu ce să fac. Cel mai rău este că nu pot vorbi cu nimeni, căci ei(*2) au un alt fel de a privi lucrurile. Simt nevoia să mă sfătuiesc, să spun cuiva ceea ce mă frământă de atâta timp. Încep cu rugămintea de a nu spune nimănui despre acest bilet, nici chiar sorei M... (*3), căci ea le comunică pe toate la fraţi(*2), chiar şi cele despre tine le spune lor, iar ei ne zic nouă apoi. (*4)
Adevărul nu este aşa cum pare, iar eu m-am încurcat şi mă încurc în multe, aşa încât credinţa mi s-a şubrezit şi ea. Mereu mă gândesc ce bine era să nu fi venit aici de la bun început. Aş fi avut şi eu o viaţă liniştită, sau un trai pe care să-l pot să-l duc şi să nu-mi vină aşa de greu cum îmi este mie acum, şi de mult timp încoace. Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, în mod sigur nu aş mai fi făcut aceeaşi alegere. Un pas înapoi acum ar fi ofensativ, s-ar zice că trădez, că vând “lucrarea” (*5). Totuşi mă gândesc atât de des la asta, la a pleca de aici. Să fi făcut şi eu cum zice proverbul despre croitorul înţelept care măsoară de două ori şi taie odată...
Sunt multe, multe lucruri pe care nu le ştii şi care nu mai concordă cu cuvântul din “Carte” (*6).
Nu mă potrivesc deloc cu asemenea viaţă. Şi până acum am stat răbdând şi tot răbdând, aşteptând să treacă timpul sau să se schimbe ceva. Măcar să fi fost sănătoasă cu trupul, şi tot era ceva. Eu ar trebui să mănânc numai ce îmi prieşte, numai ce nu-mi face rău, dar nu merge aici aşa. Poate câteva zile, la început, merge, dar apoi ajungi să dai din colţ în colţ. Nici nu am timp să stau să-mi pregătesc pentru mine ceva, că trebuie să fac pentru obşte(*7). Timpul este foarte strâns.
Nici nu mai am vreme de rugăciune, şi am ajuns să o fac aşa, repede, că trebuie făcută, dar nu o mai simt cum o simţeam odată. Mereu muncă, şi iar muncă. Nu-mi ajunge nici odihna. Programul unei zile este întru totul bolnăvicios. Aş putea trece peste toate aceste greuri fizice dacă aş avea vreun aport sufletesc, ceva care să-mi dea putere şi avânt. Însă, după cum ştii, tratamentul este foarte dur; e ca la cea mai grea armată.
Întrebarea pe care mi-o pun este ce să fac în continuare? Să continui cu răbdarea? Dar cum să fac cu mâncarea? Acum suntem foarte săraci şi nu se mai cumpără produse.
Totuşi, pentru altele şi pentru alţii se găsesc bani. (*8) Dacă ai şti tu... Sunt multe care mi se par incorecte, dar bineînţeles că nu e voie să spui nimic.
Şi dacă plec, ce am să fac? Ce am să fac în continuare, şi mai apoi? Din ce voi trăi? (*9) Cu ce mă voi întreţine? Şi, cea mai principală întrebare: ce sens va mai avea viaţa mea?
Ce rău e să n-ai cu cine vorbi şi să stai de atâta timp cu aşa de mari apăsări pe suflet fără să găseşti vreun răspuns, vreo rezolvare!
Şi mai este o întrebare pe care mi-o pun pentru cazul când ar fi să plec: dacă mai târziu îmi va părea rău? dacă voi vedea că aici a fost într-adevăr ceva atât de măreţ, iar eu o să rămân plângând, pe dinafară, zgâriindu-mă pe ochi? dacă nu-mi voi mai găsi liniştea?
Deocamdată nu vreau să fac nici o mutare, ca să nu mă căiesc mai apoi. Dar am vrut să ştii şi tu măcar în mare cum stau lucrurile, şi să mă ai şi pe mine în plan, şi să cântăreşti bine totul, că am auzit că sora M... (*3) vrea să-ţi iei mai repede o casă.
Aici sunt multe şi mari conflicte, ca-n filme. Păi de ce crezi că au plecat Marian şi Victoria (*10) înapoi la Bucureşti, după ce au stat atâta timp la mânăstire aici? Izbucniri, epitete, dezvăluiri... Ehee! Sunt multe de zis şi de ştiut, şi îmi pare tare rău că nu putem vorbi mai pe larg. De ce nu ne dau voie (*2) să vorbim? De ce oare? Păi de aia, că au ce ascunde. Sunt multe, multe ascunderi şi tot atâtea minciuni.
Ştiu şi de mutarea pe care voia să o facă Mihaela (*11) atunci când am fost cu V... (*12) la Bucureşti. Ştiu că vroia ca noi să nu ne mai întoarcem aici, şi o tot tărăgăna, că să mai stăm la doctorul (*13), că să mai stăm apoi la Cetate. (*14) Ştiu că a vorbit şi cu tine despre situaţia asta. Mihaela de multe ori şi-a exprimat poziţia cum că nu e bine că stau fete la Pucioasa(*15), că noi două (*16) nu ar fi trebuit să stăm aici, că din cauza noastră a trebuit să mai rămână şi alte fete, că ar vrea să trimită fetele acasă, etc. Totul e nesigur, şi nu pune nimeni nici un preţ pe noi, şi mai mult se arată încurcaţi şi incomodaţi. Nici pe drum nu avem voie să fim văzute, că zice (*2) că suntem din “alea de la cazino”. Ne ţine închise în curtea asta, în timp ce ei (*2) mai pleacă pe deal, la plante medicinale, la Sinaia la cumpărături, etc. Băieţii se duc foarte des la pădure, la ciuperci, la urzici, la plante medicinale, la lemne, iar noi rămânem mereu acasă. Când lucram la “Carte”(*6), ne amăgea, că zicea (*2) că apoi o să ne ia şi pe noi, să mai facem mişcare, că ne era greu de la atâta stat. Dar n-a fost aşa.
Mult, mult aş vrea să am şi eu pe cineva cu care să pot vorbi, pe cineva de încredere, de care să nu mă tem să-i spun sufletul meu, că îţi dai seama ce scandal mare ar ieşi dacă s-ar afla (*2) aceste lucruri.
Subiectul rămâne deschis. Dacă nu vei avea ocazia să-mi dai un răspuns, nu mă supăr. Mi-a făcut bine măcar că am putut să-ţi spun eu starea mea.
Te rog să distrugi acest bilet după ce îl citeşti.
Note explicative
(*1) Liderii pucioşi le-au interzis sub orice formă supuşilor lor să aibă vreo comunicare, verbală sau scrisă, cu rudele lor. Scrisoarea de faţă constituie o “infracţiune” la adresa acestor principii imperative, fiind o încălcare flagrantă a acestei interdicţii. Este vorba mai exact de o comunicare scrisă, un bileţel pe care o fiică (una dintre fetele “închinoviate” prin înşelăciune la Pucioasa) a reuşit să-l strecoare tatălui ei (rămas mai departe în “lume”).
(*2) Este vorba de liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, adesea denumiţi şi cu denumirea conspirativă “Fraţii”.
(*3) Este vorba de M..., mama celei care a scris această scrisoare, respectiv soţia destinatarului.
(*4) Se dezvăluie aici stilul prin care liderii pucioşi controlează strict orice mişcare în sânul sectei. Ei au impus adepţilor lor delaţiunea, pâra şi bârfa ordinară, metodă prin care află de la unii adepţi despre alţii tot ce fac şi gândesc. Ulterior, ei se folosesc de informaţiile primite prin delaţiune pentru a pretinde că tot ceea ce ştiu, ei ştiu “de la Domnul”, Cel care “le spune lor toate”.
(*5) Termenul generic “lucrarea” se referă la tot ceea ce este legat de ideologia şi de practicile pseudo-creştine ale sectei de la Pucioasa.
(*6) Este vorba de cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” pe care liderii pucioşi o prezintă drept “o nouă Evanghelie”, adică o prelungire pe fond a Sfintei Scripturi. Autoarea scrisorii de faţă dezvăluie că, în realitate, nici la Pucioasa nu se respectă unele dintre preceptele stabilite de liderii pucioşi ca fiind “venite de la Dumnezeu”.
(*7) Autoarea scrisorii era repartizată cu precădere la muncile de la bucătărie. Ea semnalează că aici munca este istovitoare şi nu-i mai permite să se îngrijească şi de propria sănătate.
(*8) Autoarea scrisorii sugerează ceea ce noi ştim: liderii pucioşi aveau propriul lor meniu, pe care în mare şi-l pregăteau singuri; şi pentru ei niciodată nu se punea problema că “nu sunt bani”.
(*9) Autoarea scrisorii dezvăluie situaţia fără ieşire în care au fost aduşi toţi adepţii pucioşi: căile de retragere le-au fost tăiate cu dibăcie diabolică, aşa încât să nu aibă nici o speranţă ca se vor putea vreodată întoarce şi reintegra în societate. În consecinţă, sunt siliţi să înghită orice şi să rămână mai departe robi pe moşia liderilor pucioşi.
(*10) Este vorba de artiştii Marian şi Victoria Zidaru.
(*11) Este vorba de Mihaela Tărcuţă, liderul pucios Nr.1 de la “Noul Ierusalim”.
(*12) Este vorba de sora de sânge a autoarei acestei scrisori.
(*13) Este vorba de un adept din Bucureşti, doctor veterinar pensionat (Dr. Constantin Popa)
(*14) Este vorba de denumirea conspirativă pentru o altă locaţie a pucioşilor, primită spre folosinţă în regim de comodat, situată lângă gara din Pucioasa.
(*15) O nouă confirmare a regimului de convieţuire mixtă a “monahilor” şi “monahiilor” de la Pucioasa.
(*16) Este vorba de autoarea acestei scrisori, şi de sora ei.
……………………
Anca Ionescu-Târgovişte
13 octombrie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.