251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului
Ca de obicei, liderii pucioşi îşi intoxică adepţii cu noi “Cuvinte din cer”, în realitate acestea fiind aceleaşi predici răsuflate pline de prostii, ticluite de Mihaela în lungile ei nopţi de insomnie.
Predica ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi) s-a dovedit a fi aceeaşi anostă însăilare de ameninţări, neadevăruri şi erezii, în care de mult nu mai crede nimeni (nici chiar unii dintre adepţii pucioşi care, atunci când nu adorm de-a binelea la recitirea “Cuvântului” de către Nicuşor, se prefac cu dibăcie că o ascultă în continuare cu mult interes). Pucioşii aderenţi, dar mai ales cei care au dezertat spectaculos în ultima vreme, sunt din nou ameninţaţi că nu vor avea iertare de păcate dacă nu vor face pace cu “Dumnezeul” lor:
“O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: «Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor!».” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Opţiunea care se cere acum a fi exprimată vocal de către toţi creştinii de pretutindeni este deosebit de netă, deoarece toţi cei care aud predica intitulată “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” sunt somaţi să creadă cu tărie că este vorba chiar de Hristos, care este venit a doua oară pe pământ la Pucioasa, însoţit de mama Sa, Fecioara Maria (evident că, în caz contrar, nu le mai rămâne ca variantă decât să concluzioneze că sunt de-a dreptul în faţa unei lucrări a lui Antihrist):
“Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Simpatizanţii chemaţi la praznic sunt înduioşaţi prin formulări iscusite să se alăture cu toată inima lor adepţilor şi să îmbrăţişeze fără iscodire devoţiunea lor. Glodenii-Vale ai Pucioasei devin printr-o scamatorie verbală, din văioagă, “vârf de pământ”; curiozitatea noilor veniţi este satisfăcută prin “vindecarea de alean”; amatorismul şi spiritul aventurier al pelerinilor este cotat ca “neliniştită iubire” în ei, care le dă putere să se facă “fii ai lui Dumnezeu între oameni”, plini de ştiinţă ca să ştie ei ce şi cum:
“O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Lansaţi în sofisme teologice, liderii pucioşi se poticnesc în grave erezii hristologice. Ei pretind că Fiul, ca şi Duhul Sfânt de altfel, purcede de la Tatăl. Vorbind din dreptul Fecioarei Maria (sau reproducând spusele unui duh teologic care se dă drept Maica Domnului), liderii pucioşi afirmă că mai întâi Maica Domnului şi Fiul ei s-au aşezat cu fiinţa lor în Fiinţa Tatălui, apoi Fiul a purces de la Tatăl, în timp ce Maica Sa a rămas (în Tatăl???):
“ — O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii inventează o nouă sărbătoare, care se suprapune oarecum cu “Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba de “Pogorârea Maicii Domnului” (din cer, la Pucioşi!). Ea este “adusă” pe pământ la “fiii pucioşi” de către Fiul ei, odată cu “Cuvântul”, căci “Cuvântul” este Fiul ei:
“Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Liderii pucioşi fac teoria “tainei dorului”, dar apare în text o distincţie netă între dorul lor de Dumnezeu, aleanul lui Dumnezeu cel nemângâiat, dorul Duhului celui obosit de aşteptare, şi dorul “Cuvântului”:
“... Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, [...] că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine [...] Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.[...] Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Cei chemaţi în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa sunt avertizaţi că aici vor găsi o nouă Scriptură şi o nouă Evanghelie: “Scriptura naşterii din nou a lumii”, naştere care nu se mai face prin naştere de prunci, ca până acum, ci prin naştere de sus (în jos), căci pruncii născuţi acum “cad mâncare diavolului”:
“ Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Stăpânii pucioşi le propovăduiesc adepţilor lor iubirea unii către alţii, dar în acelaşi timp se tem ca afinităţile dintre ei să nu conducă la coalizări împotriva stăpânilor. Această temere este însăşi dovada că există motive întemeiate de nemulţumire şi de răzvrătire în rândul adepţilor. Liderii le impun adepţilor să abordeze între ei o prietenie falsă, de suprafaţă, ca ei să se teamă să apeleze unii la alţii la greu, de frică să nu fie “turnaţi” la stăpânii lor. De aceea, liderii pucioşi le propun adepţilor o formulă machiavelică şi absurdă: pe cât de mult se apropie unii de alţii, tot aşa de mult să se şi distanţeze:
“ Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii anunţă un exclusivism xenofob: de acum încolo nu se vor mai numi creştini credincioşii de alt neam, decât numai cei din neamul român; chiar şi dintre aceştia, vor fi numiţi creştini numai cei care îmbrăţişează pucioşismul de la Noul Ierusalim. Toate neamurile vor vedea că Pământul Român este Buricul Lumii şi vor privi cu uimire la această taină “slujită de îngeri” şi se vor pleca în faţa poporului ales, poporul pucios:
“ Dă-le lor să ştie taina Ta cu pământul român în zilele acestea, că mare va fi între neamuri numele de român când Tu Te vei slăvi în curând cu neamul Tău creştin, din neamul român cules şi pus la însămânţat. Toată taina Ta cu acest pământ ales va fi văzută şi cunoscută în lung şi în lat, şi îngerii o vor sluji pe ea înaintea neamurilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Două fraze ale discursului pucioşesc se contrazic flagrant, deşi au pretenţii de sentinţe filosofice adânci. Una pretinde că deja nu mai este lumină pe pământ; alta, că lumina va dispărea într-un viitor neprecizat:
“O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Singura variantă posibilă ar fi ca, dacă admitem că prima afirmaţie este adevărată (deci Hristos este acum singura Lumină), aceasta (deci, Acesta) să dispară într-un viitor apropiat când nu va mai fi pe pământ lumină, deoarece pucioşii proorocesc că Lumina va dispărea de pe pământ iar oamenii Îl vor respinge şi-L vor uita definitiv pe Hristos, ceea ce este inacceptabil din perspectiva mesajului biblic tradiţional.
Când nu va mai fi Lumină pe pământ, Hristos va merge ascuns, în mare taină, va merge în întuneric proteguitor, şi aşa va fi el biruitor, cu numele cel nou al celor care Îl vor urma, adică numele de “Pucios”. De asemenea, între numele de “român” şi cel de “fiu al lui Dumnezeu” se va crea o echivalenţă absolută şi exclusivă:
“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin, atunci Tu în mare taină vei merge pe acelaşi drum al iubirii de Dumnezeu dintre oameni şi vei fi biruitor cu numele cel nou al celor ce Te vor urma fără de abatere de pe cale, şi va fi numele fiilor lui Dumnezeu numele de român...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii propun o inovaţie interesantă: persoana numită “diavolul cel rău”. Spre deosebire de diavolul cel bun (??), care probabil vrea numai binele poporului pucios, “diavolul cel rău” vrea să-i şteargă numele de ”creştin” de pe faţa pământului:
“...căci diavolul cel rău va să şteargă de pe pământ numele de creştin. Şi Te rog, Fiule Doamne, să nu mai plecăm de aici, noi, cei din cer, că e de vegheat şi de apărat acest pământ şi acest neam şi această nouă începătură şi semănătură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Fiind vremuri de criză, liderii pucioşi mai inventează o scamatorie, asemănătoare cu indulgenţele de la catolici. Creştinii care se vor uni câte patruzeci odată într-o asociaţie familială sau SRL de rugăciune şi de post, ca să nu mai postească răzleţ şi îndelung, li se va considera o zi de post cât patruzeci, deci vor avea un bonus de 39 de zile de post fiecare (în aceste condiţii, postul Paştelui la Pucioşi s-ar reduce semnificativ, doar la o zi şi jumătate):
“Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Hristosul Pucios este demascat apoi că nu este Cel Atotputernic, căci El nu poate, dar aşteaptă să poată prin alţii, şi prin pucioşii care Îl poartă aşteaptă El să poată. Pot pucioşii, căci ei sunt Atotputernici, şi prin ei poate şi Dumnezeul lor, care aşteaptă să poată, ca într-o sală de aşteptare:
“— O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine [...] Eu, mamă, aştept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou şi pământul cel nou, mamă...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Nou-veniţii sunt invitaţi să-şi deschidă inimile şi să-şi spună păsurile Mihaelei, iar ea le va da răspunsuri şi învăţături la toate, căci ea este acum “Învăţătorul”, împărţitor-gospodar al “Cuvântului de la Dumnezeu”:
“Voi, cei ce veniţi să creşteţi cu viaţa cea de sus, cereţi şi vi se va da, căci am împărţitori gospodari pentru cele ce voiţi să învăţaţi şi să purtaţi şi să înţelegeţi şi să puteţi apoi spre împlinire. E mult cuvânt din Mine pe masa poporului Meu. Spuneţi-vă cererea şi veţi afla răspunsul şi învăţătura pentru toate. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Să fi uitat Mihaela preceptele biblice care spun că doar Unul este Învăţătorul creştinilor, Domnul Iisus Hristos? Căci iată ce avertizează Biblia:
“Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi [...] Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.” (Matei,23: 8-10)
Dar Biblia mai avertizează ceva: că toţi învăţătorii care vin cu alte învăţături decât cea dăruită oamenilor de Hristos sunt învăţători mincinoşi:
“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (Petru 2,1)
Biblia mai spune că acest fenomen va fi de nestăvilit, căci toţi cei rătăciţi de la credinţă îşi vor alege învăţători mincinoşi după poftele lor, care le vor desfăta auzul cu minciunile şi basmele lor:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Tim. 4,3-4)
Cei care le contestă virtuţile de “prooroci” ale liderilor pucioşi (ale acestor epigoni moderni ai proorocilor mesianici ai Vechiului Testament), sunt cotaţi ca lipsiţi de “darul credinţei” şi de vederea celor nevăzute ale lui Dumnezeu şi tocmai de aceea îi consideră (cică, pe nedrept) pe liderii de la Pucioasa ca fiind aiuritori, nebuni, bolnavi, semeţi, şi mai ales, mincinoşi:
“O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos. N-au oamenii credinţă pentru cele nevăzute, şi care lucrează şi împlinesc tainic şi se împlinesc, ca apoi să se arate.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Cei care aspiră să ajungă Dumnezei au o soluţie simplă: să intre la învăţat învăţătură nouă, şcolari la “Şcoala Harului de la Pucioasa” şi să se angajeze plenar la “lucrarea” cea nouă a “Cuvântului” de la Noul Ierusalim. Puţini însă consimt să-şi piardă timpul cu aiureli şi să se lase păcăliţi de liderii pucioşi, ca să ajungă simultan şi “sfinţi”, şi “îndumnezeiţi”, şi “plini de har”, şi “făcuţi” oameni cereşti pe pământ:
“Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învăţat ca să ştii cum să fii şi cum poţi să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să ştiu şi ca să fac [...] O, n-are omul timp pentru Mine şi pentru cuvântul Meu împlinit în el, şi de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Grădina Întâlnirii” de la Pucioasa este cotată a fi cel mai frumos loc de pe pământ şi totodată singura grădină în care paşte turma cea credincioasă în Dumnezeul Pucios, Cel ce grăieşte cu multul oilor Sale care îşi hrănesc inimioarele cu nevăzutele, neauzitele şi nesimţitele Lui:
“O, unde să mai fie un loc mai frumos, un pământ mai frumos şi mai slăvit de cer şi mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu, ca şi aici aceste grădini pe care Eu, Domnul, Îmi pasc turma cea credincioasă, aici, unde Eu, Domnul, cobor cu norii şi grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinţei în ei? O, popor al grădinilor Mele de azi, hrăneşte-ţi, tată, credinţa şi inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Parodiind mitul lui Prometeu care ar fi furat focul sacru de la zeii Olimpului, liderii pucioşi pretind că ştiinţa de pe pământ este furată de om de la Dumnezeul Pucioasei. Telefonia, telegrafia, radiofonia, televiziunea, informatica, toate sunt furate de om de la Dumnezeul Pucioasei, delapidându-i Acestuia drepturile de Autor:
“O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu şi le-a aşezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele! Aşa cum a furat Adam ştiinţa cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui şi os din oasele lui, şi apoi a ştiut pe mai departe să aducă la vedere urmaşi, dar ca omul a ştiut şi nu ca Dumnezeu, tot aşa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce ştie, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt şi nu se văd, şi aşa se face omul hoţ de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, şi, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minţii lui pe pământ, şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe care Domnul o foloseşte între El şi om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ şi se făleşte cu ele, şi zadarnic se făleşte cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat şi s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Liderii pucioşi dau pe faţă blestemăţia secolului: “copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi scule vătămătoare” pentru sufletele oamenilor:
“Se bucură omul că naşte prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, şi se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii răstălmăcesc din nou Scripturile, pretinzând că diavolul n-a existat înainte de căderea omului, ci omul l-a zidit pe diavol, după căderea lui în ispită:
“ O, eşti de plâns mai mult decât diavolul, căci tu eşti cel văzut, eşti trup, iar El este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu şi nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Or, Biblia spune cu totul altceva, şi anume că diavolul l-a ispitit de la început pe om, luând chip de şarpe:
“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"” (Facerea, 3.1)
Liderii pucioşi pretind că Dumnezeul lor nu are nevoie de născocirile tehnicii şi ale ştiinţei omului de pe pământ, “unelte” de propagare a “Cuvântului” Lui în lume (telefon, internet, maşină, calculator, tipografie, etc), căci el îi vorbeşte Mihaelei direct la ureche, iar Mihaela ia pana de gâscă, o moaie în călimara de cerneală şi începe să scrie:
“O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur şi cu ieşirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credinţă prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, şi Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu şi ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credinţă, şi căruia să Mă arăt descoperit, şi care să aibă hârtie şi pană de scris, şi Eu să-i grăiesc, iar el să Mă aşeze în carte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Din dorinţa de a se lepăda până şi de cele mai elementare “scule” ale ingeniozităţii omului, textul de mai sus refuză o realitate banală şi benignă, aceea că scrierile de la Pucioasa sunt aşternute pe hârtie cu pixul. Se pretinde că liderii pucioşi folosesc pana de scris, un obiect arhaic care nu presupune nicio contribuţie artificială a omului. Or, Mihaela n-a scris niciodată cu pana compoziţiile sale intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este cunoscută drept clasică expresia “însemnările cu pixul roşu ale Mihaelei”, care desemna intervenţiile ei “venite de la Domnul” pe caietele de confesiuni ale adepţilor de la Pucioasa. Această gogoriţă cu "pana de scris" sau "pana de gâscă" sau "pana pentru scris" a pucioşilor se aseamănă cu binecunoscuta butadă: “Cum este corect: pană de vulpe la pălărie” ori “pană de vulpe pe pălărie??”.
De la exagerare la minciună nu mai este decât un pas, pe care liderii pucioşi îl fac cu hotărâre. Ei pretind că “Dumnezeul” lor n-are nevoie de minunile tehnicii făurite de om ca să grăiască de la un capăt la celălalt capăt al pământului, căci El are (zice că are) “toată înţelepciunea” şi “toată puterea de a merge şi a grăi”. Deocamdată însă, consemnăm realitatea: “toată puterea de a merge şi de a grăi peste tot pământul” o are prin internet şi prin cărţile şi ziarele tipărite în tipografii, deci tot cu “sculele şi făcăturile omului”:
“Eu sunt Cel de la Care omul a furat şi s-a făcut fur ca să-şi facă unelte şi să vorbească unul cu altul, de la un capăt şi până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge şi de a grăi, şi nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă îşi face scule cu înţelepciunea furată din cer ca să poată şi să meargă şi să grăiască cu celălalt capăt al pământului, şi îi trebuie să fure din nevăzutele Mele şi să-şi lucreze scule şi să le dea suflet pe pământ şi să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, şi sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table şi fiare, nu sunt făcături omeneşti.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Până şi înregistrarea “Cuvântului” se face tot cu ajutorul acestor “făcături omeneşti”: reportofoane cu casete, apoi iPod-uri, Mp3, boxe, calculatoare, modemuri, softuri specializate de prelucrare a sunetului şi de mixare, căşti, telefoane mobile, aparate foto, etc, etc. Tot table şi fiare, tot făcături omeneşti.
Dar confortul personal al liderilor pucioşi ( maşini, microbuz, aspirator, uscător de păr pentru câini şi pisici, purificator de aer, Bioptron, încălzire centrală în pardoseală, interfon, blender, storcător de fructe, aparat de gătit la aburi, scule electrice pentru casă şi pentru tâmplărie, motocositoare, etc., etc.) nu face şi el parte din “sculele făcute de om” care “au furat înţelepciunea din cer?
Dacă omul a furat ştiinţa din cer de la Dumnezeu, deci omul este un hoţ, de ce oare pucioşii se folosesc de lucruri furate? Oare nu sunt ei părtaşi la hoţia omului care L-a furat pe Dumnezeu? De ce nu renunţă la telefoane, la internet, la curentul electric, la maşini, la confortul tehnic, întorcându-se spăşiţi la carul cu boi şi la plug? De ce nu se tem ei de propriile lor “proorocii” şi nu împlinesc ei întâi ceea ce le cere chiar acest “Cuvânt” pe care ei îl promovează astăzi:
“... vor plânge toţi oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa şi cu grapa şi cu plugul, de s-au dus să scape de greu şi de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale ţesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
De ce pucioşii sunt farisei, căci una spun, şi alta fac? Ce Dumnezeu este “Dumnezeul” lor, care le tolerează şi chiar îi îndeamnă la minciună?
Liderii pucioşi anunţă din nou că vor vesti prin internet “Cuvântul” de la Pucioasa, peste tot pământul, de la margini la margini:
“Am grăit acum, după ce sărbătoarea s-a ridicat de pe masă, şi am dat omului putere de înţelepciune pentru cuvântul Meu, care este râul vieţii, râul proorocit de evanghelistul Ioan, ucenicul cel iubit, şi care în vedenie a văzut acum două mii de ani lucrarea pe care Eu azi vin şi o revărs peste oameni, râul Meu de cuvânt, cu care curând, curând voi inunda pământul în lung şi în lat de la margini la margini şi-şi vor spăla mulţi faţa în el şi vor vedea apoi ca Dumnezeu şi vor vedea pe Dumnezeu, aşa cum orbul vindecat de Mine s-a dus trimis de Mine să se spele şi apoi să vadă pe Dumnezeu şi apoi să se ducă să se arate preoţilor, ca să vadă şi ei că omul vede de la Dumnezeu, că omul vede dacă Dumnezeu voieşte să vadă el.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Or, această promisiune se anunţa a fi împlinită în dreptul “Dumnezeului” lor încă de acum 7 ani, atunci când se lansa pe internet site-ul oficial al pucioşilor de la Noul Ierusalim:
“Scrieţi pe pământ, fiilor care îmi sunteţi porţi, scrieţi pe pământ, iar îngerii Mei să scrie în cer ziua de pomenire a proorocului Meu Ilie, ziua în care Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Amin. [...] Trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci am zis acum două mii de ani: «Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi venirea Fiului Omului», şi astăzi s-a împlinit această Scriptură” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2 august 2003)
Dacă s-a împlinit “astăzi”, adică la 2 august 2003, trâmbiţarea “Cuvântului” de la margini la margini, de ce ar mai fi nevoie ca să se relanseze aceeaşi lozincă, 7 ani mai târziu, adică la 28 august 2010???
Poporul român este îndemnat să se scoale din toropeală şi să nu mai bea vin otrăvit şi să nu se mai îmbete cu apă, ci cu “Cuvântul” de la Pucioasa, căci el a gustat din vin şi s-a îmbătat cu apă:
“O, trezeşte-te, neam român, scoală-te, tată, e târziu! O, ce bine ar fi să Mă auzi şi să Mă asculţi! Te-aş scăpa din toate gropile în care ai căzut din pricina dorinţelor tale şi a neastâmpărării, căci ai gustat din vinul cel otrăvit şi ţi s-a părut bun, dar el este cupa fărădelegii a tot pământul, şi a venit la tine din ţări străine şi te-a furat din duhul străbunilor tăi. Ei însă strigă la Mine pentru tine, şi strig şi Eu la tine ca să te trezeşti. O, ajunge cu toropeala. Nu căuta să te îmbeţi cu apă, tată. Ia şi bea din gura Mea cuvânt de trezire şi de facere şi fugi spre Dumnezeu, Care te scapă de cădere, de căderea în care stai acum! Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
În încheierea discursului, Dumnezeul de la Pucioasa se adresează patetic şi neputincios noilor veniţi la serbarea Noului Ierusalim, ca să-L ajute, făcând propagandă din aproape în aproape, ca să aprindă în oameni interesul pentru secta de la Pucioasa şi să promoveze forţat poporul român la rang ceresc, adică mai mare peste toate celelalte popoare:
“Voi, cei care veniţi şi vă adăpaţi din izvorul Meu de cuvânt, daţi-Mă oamenilor! Faceţi-vă peste fiii neamului român vestitori ai venirii Mele şi spuneţi-le şi lor că am venit să-i vindec de necredinţă şi de înstrăinare de Dumnezeu! Luaţi foc din foc şi aprindeţi cu el inimile multora din aproape în aproape, şi veţi lua plată, fiilor credincioşi! Cereţi la Mine să vă fac puternici în faptă şi în cuvânt, şi daţi cerului ajutor de pe pământ ca să ridicăm neamul român la rang ceresc între neamurile pământului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Dumnezeul” Noului Ierusalim se tânguie apoi către maica Sa, recunoscându-Şi neputinţa şi dezvăluindu-i cererea de ajutor pe care tocmai a făcut-o omului chemat la sărbătoarea de la Pucioasa:
“O, mamă a Mea, Mă rog de om pe pământ, mamă. Ne rugăm omului să Ne ajute, mamă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Descoperindu-şi o intransigenţă, o lipsă de răbdare şi o asprime nemiloasă, însuşiri similare cu cele ale Fiului său, “Maica” de la Pucioasa îi sugerează acestuia că omului păcătos nu-i trebuie milostenie, nici mângâiere, ci o bătaie bună, probabil pe baza proverbului care zice că “bătaia e ruptă din rai”:
“— O, Fiule frumos ca şi Tatăl [...] Iată şi azi rabzi, şi grăieşti cu multă răbdare cuvântul Tău cel de azi pentru învierea omului păcătos, şi pe care ar trebui să-l baţi, nu să-l mângâi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Şi cu toate acestea, deşi e îndemnat să sară la bătaie, “Fiul Pucios” este cotat ca un exponent al răbdării sfinte, prin care însuşi Satana va fi chinuit până îşi va da duhul:
“... dar Tu rabzi, o, Fiule al răbdării sfinte. Te mângâi cu durere şi cu iubire şi Îţi întăresc răbdarea, şi cu mânuţa Îţi şterg lăcrimioarele, căci Tu prin răbdarea Ta îl slăbeşti pe satana, şi prin lacrima Ta îl arzi, iar prin blândeţea şi prin umilinţa Ta îl faci să-şi dea duhul, şi curând, curând el va sfârşi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Problema care se pune însă e cam încurcată: dacă Satana îşi va da duhul, cu ce va mai rămâne? Căci însuşi Satana este duh. Sau, pucioşii cred că Satana nu este duh, ci este trup şi suflet? Deci, dându-şi duhul, Satana va rămâne doar cu trupul mort, aşa cum merită de altfel?
Dar cine a mai pomenit drac mort vreodată?
……………………
Anca Estera
6 septembrie 2010
………………………
Predica ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi) s-a dovedit a fi aceeaşi anostă însăilare de ameninţări, neadevăruri şi erezii, în care de mult nu mai crede nimeni (nici chiar unii dintre adepţii pucioşi care, atunci când nu adorm de-a binelea la recitirea “Cuvântului” de către Nicuşor, se prefac cu dibăcie că o ascultă în continuare cu mult interes). Pucioşii aderenţi, dar mai ales cei care au dezertat spectaculos în ultima vreme, sunt din nou ameninţaţi că nu vor avea iertare de păcate dacă nu vor face pace cu “Dumnezeul” lor:
“O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: «Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor!».” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Opţiunea care se cere acum a fi exprimată vocal de către toţi creştinii de pretutindeni este deosebit de netă, deoarece toţi cei care aud predica intitulată “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” sunt somaţi să creadă cu tărie că este vorba chiar de Hristos, care este venit a doua oară pe pământ la Pucioasa, însoţit de mama Sa, Fecioara Maria (evident că, în caz contrar, nu le mai rămâne ca variantă decât să concluzioneze că sunt de-a dreptul în faţa unei lucrări a lui Antihrist):
“Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Simpatizanţii chemaţi la praznic sunt înduioşaţi prin formulări iscusite să se alăture cu toată inima lor adepţilor şi să îmbrăţişeze fără iscodire devoţiunea lor. Glodenii-Vale ai Pucioasei devin printr-o scamatorie verbală, din văioagă, “vârf de pământ”; curiozitatea noilor veniţi este satisfăcută prin “vindecarea de alean”; amatorismul şi spiritul aventurier al pelerinilor este cotat ca “neliniştită iubire” în ei, care le dă putere să se facă “fii ai lui Dumnezeu între oameni”, plini de ştiinţă ca să ştie ei ce şi cum:
“O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Lansaţi în sofisme teologice, liderii pucioşi se poticnesc în grave erezii hristologice. Ei pretind că Fiul, ca şi Duhul Sfânt de altfel, purcede de la Tatăl. Vorbind din dreptul Fecioarei Maria (sau reproducând spusele unui duh teologic care se dă drept Maica Domnului), liderii pucioşi afirmă că mai întâi Maica Domnului şi Fiul ei s-au aşezat cu fiinţa lor în Fiinţa Tatălui, apoi Fiul a purces de la Tatăl, în timp ce Maica Sa a rămas (în Tatăl???):
“ — O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii inventează o nouă sărbătoare, care se suprapune oarecum cu “Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba de “Pogorârea Maicii Domnului” (din cer, la Pucioşi!). Ea este “adusă” pe pământ la “fiii pucioşi” de către Fiul ei, odată cu “Cuvântul”, căci “Cuvântul” este Fiul ei:
“Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Liderii pucioşi fac teoria “tainei dorului”, dar apare în text o distincţie netă între dorul lor de Dumnezeu, aleanul lui Dumnezeu cel nemângâiat, dorul Duhului celui obosit de aşteptare, şi dorul “Cuvântului”:
“... Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, [...] că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine [...] Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.[...] Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Cei chemaţi în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa sunt avertizaţi că aici vor găsi o nouă Scriptură şi o nouă Evanghelie: “Scriptura naşterii din nou a lumii”, naştere care nu se mai face prin naştere de prunci, ca până acum, ci prin naştere de sus (în jos), căci pruncii născuţi acum “cad mâncare diavolului”:
“ Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Stăpânii pucioşi le propovăduiesc adepţilor lor iubirea unii către alţii, dar în acelaşi timp se tem ca afinităţile dintre ei să nu conducă la coalizări împotriva stăpânilor. Această temere este însăşi dovada că există motive întemeiate de nemulţumire şi de răzvrătire în rândul adepţilor. Liderii le impun adepţilor să abordeze între ei o prietenie falsă, de suprafaţă, ca ei să se teamă să apeleze unii la alţii la greu, de frică să nu fie “turnaţi” la stăpânii lor. De aceea, liderii pucioşi le propun adepţilor o formulă machiavelică şi absurdă: pe cât de mult se apropie unii de alţii, tot aşa de mult să se şi distanţeze:
“ Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii anunţă un exclusivism xenofob: de acum încolo nu se vor mai numi creştini credincioşii de alt neam, decât numai cei din neamul român; chiar şi dintre aceştia, vor fi numiţi creştini numai cei care îmbrăţişează pucioşismul de la Noul Ierusalim. Toate neamurile vor vedea că Pământul Român este Buricul Lumii şi vor privi cu uimire la această taină “slujită de îngeri” şi se vor pleca în faţa poporului ales, poporul pucios:
“ Dă-le lor să ştie taina Ta cu pământul român în zilele acestea, că mare va fi între neamuri numele de român când Tu Te vei slăvi în curând cu neamul Tău creştin, din neamul român cules şi pus la însămânţat. Toată taina Ta cu acest pământ ales va fi văzută şi cunoscută în lung şi în lat, şi îngerii o vor sluji pe ea înaintea neamurilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Două fraze ale discursului pucioşesc se contrazic flagrant, deşi au pretenţii de sentinţe filosofice adânci. Una pretinde că deja nu mai este lumină pe pământ; alta, că lumina va dispărea într-un viitor neprecizat:
“O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Singura variantă posibilă ar fi ca, dacă admitem că prima afirmaţie este adevărată (deci Hristos este acum singura Lumină), aceasta (deci, Acesta) să dispară într-un viitor apropiat când nu va mai fi pe pământ lumină, deoarece pucioşii proorocesc că Lumina va dispărea de pe pământ iar oamenii Îl vor respinge şi-L vor uita definitiv pe Hristos, ceea ce este inacceptabil din perspectiva mesajului biblic tradiţional.
Când nu va mai fi Lumină pe pământ, Hristos va merge ascuns, în mare taină, va merge în întuneric proteguitor, şi aşa va fi el biruitor, cu numele cel nou al celor care Îl vor urma, adică numele de “Pucios”. De asemenea, între numele de “român” şi cel de “fiu al lui Dumnezeu” se va crea o echivalenţă absolută şi exclusivă:
“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin, atunci Tu în mare taină vei merge pe acelaşi drum al iubirii de Dumnezeu dintre oameni şi vei fi biruitor cu numele cel nou al celor ce Te vor urma fără de abatere de pe cale, şi va fi numele fiilor lui Dumnezeu numele de român...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii propun o inovaţie interesantă: persoana numită “diavolul cel rău”. Spre deosebire de diavolul cel bun (??), care probabil vrea numai binele poporului pucios, “diavolul cel rău” vrea să-i şteargă numele de ”creştin” de pe faţa pământului:
“...căci diavolul cel rău va să şteargă de pe pământ numele de creştin. Şi Te rog, Fiule Doamne, să nu mai plecăm de aici, noi, cei din cer, că e de vegheat şi de apărat acest pământ şi acest neam şi această nouă începătură şi semănătură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Fiind vremuri de criză, liderii pucioşi mai inventează o scamatorie, asemănătoare cu indulgenţele de la catolici. Creştinii care se vor uni câte patruzeci odată într-o asociaţie familială sau SRL de rugăciune şi de post, ca să nu mai postească răzleţ şi îndelung, li se va considera o zi de post cât patruzeci, deci vor avea un bonus de 39 de zile de post fiecare (în aceste condiţii, postul Paştelui la Pucioşi s-ar reduce semnificativ, doar la o zi şi jumătate):
“Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Hristosul Pucios este demascat apoi că nu este Cel Atotputernic, căci El nu poate, dar aşteaptă să poată prin alţii, şi prin pucioşii care Îl poartă aşteaptă El să poată. Pot pucioşii, căci ei sunt Atotputernici, şi prin ei poate şi Dumnezeul lor, care aşteaptă să poată, ca într-o sală de aşteptare:
“— O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine [...] Eu, mamă, aştept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou şi pământul cel nou, mamă...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Nou-veniţii sunt invitaţi să-şi deschidă inimile şi să-şi spună păsurile Mihaelei, iar ea le va da răspunsuri şi învăţături la toate, căci ea este acum “Învăţătorul”, împărţitor-gospodar al “Cuvântului de la Dumnezeu”:
“Voi, cei ce veniţi să creşteţi cu viaţa cea de sus, cereţi şi vi se va da, căci am împărţitori gospodari pentru cele ce voiţi să învăţaţi şi să purtaţi şi să înţelegeţi şi să puteţi apoi spre împlinire. E mult cuvânt din Mine pe masa poporului Meu. Spuneţi-vă cererea şi veţi afla răspunsul şi învăţătura pentru toate. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Să fi uitat Mihaela preceptele biblice care spun că doar Unul este Învăţătorul creştinilor, Domnul Iisus Hristos? Căci iată ce avertizează Biblia:
“Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi [...] Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.” (Matei,23: 8-10)
Dar Biblia mai avertizează ceva: că toţi învăţătorii care vin cu alte învăţături decât cea dăruită oamenilor de Hristos sunt învăţători mincinoşi:
“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (Petru 2,1)
Biblia mai spune că acest fenomen va fi de nestăvilit, căci toţi cei rătăciţi de la credinţă îşi vor alege învăţători mincinoşi după poftele lor, care le vor desfăta auzul cu minciunile şi basmele lor:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Tim. 4,3-4)
Cei care le contestă virtuţile de “prooroci” ale liderilor pucioşi (ale acestor epigoni moderni ai proorocilor mesianici ai Vechiului Testament), sunt cotaţi ca lipsiţi de “darul credinţei” şi de vederea celor nevăzute ale lui Dumnezeu şi tocmai de aceea îi consideră (cică, pe nedrept) pe liderii de la Pucioasa ca fiind aiuritori, nebuni, bolnavi, semeţi, şi mai ales, mincinoşi:
“O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos. N-au oamenii credinţă pentru cele nevăzute, şi care lucrează şi împlinesc tainic şi se împlinesc, ca apoi să se arate.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Cei care aspiră să ajungă Dumnezei au o soluţie simplă: să intre la învăţat învăţătură nouă, şcolari la “Şcoala Harului de la Pucioasa” şi să se angajeze plenar la “lucrarea” cea nouă a “Cuvântului” de la Noul Ierusalim. Puţini însă consimt să-şi piardă timpul cu aiureli şi să se lase păcăliţi de liderii pucioşi, ca să ajungă simultan şi “sfinţi”, şi “îndumnezeiţi”, şi “plini de har”, şi “făcuţi” oameni cereşti pe pământ:
“Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învăţat ca să ştii cum să fii şi cum poţi să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să ştiu şi ca să fac [...] O, n-are omul timp pentru Mine şi pentru cuvântul Meu împlinit în el, şi de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Grădina Întâlnirii” de la Pucioasa este cotată a fi cel mai frumos loc de pe pământ şi totodată singura grădină în care paşte turma cea credincioasă în Dumnezeul Pucios, Cel ce grăieşte cu multul oilor Sale care îşi hrănesc inimioarele cu nevăzutele, neauzitele şi nesimţitele Lui:
“O, unde să mai fie un loc mai frumos, un pământ mai frumos şi mai slăvit de cer şi mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu, ca şi aici aceste grădini pe care Eu, Domnul, Îmi pasc turma cea credincioasă, aici, unde Eu, Domnul, cobor cu norii şi grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinţei în ei? O, popor al grădinilor Mele de azi, hrăneşte-ţi, tată, credinţa şi inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Parodiind mitul lui Prometeu care ar fi furat focul sacru de la zeii Olimpului, liderii pucioşi pretind că ştiinţa de pe pământ este furată de om de la Dumnezeul Pucioasei. Telefonia, telegrafia, radiofonia, televiziunea, informatica, toate sunt furate de om de la Dumnezeul Pucioasei, delapidându-i Acestuia drepturile de Autor:
“O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu şi le-a aşezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele! Aşa cum a furat Adam ştiinţa cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui şi os din oasele lui, şi apoi a ştiut pe mai departe să aducă la vedere urmaşi, dar ca omul a ştiut şi nu ca Dumnezeu, tot aşa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce ştie, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt şi nu se văd, şi aşa se face omul hoţ de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, şi, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minţii lui pe pământ, şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe care Domnul o foloseşte între El şi om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ şi se făleşte cu ele, şi zadarnic se făleşte cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat şi s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Liderii pucioşi dau pe faţă blestemăţia secolului: “copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi scule vătămătoare” pentru sufletele oamenilor:
“Se bucură omul că naşte prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, şi se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Pucioşii răstălmăcesc din nou Scripturile, pretinzând că diavolul n-a existat înainte de căderea omului, ci omul l-a zidit pe diavol, după căderea lui în ispită:
“ O, eşti de plâns mai mult decât diavolul, căci tu eşti cel văzut, eşti trup, iar El este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu şi nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Or, Biblia spune cu totul altceva, şi anume că diavolul l-a ispitit de la început pe om, luând chip de şarpe:
“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"” (Facerea, 3.1)
Liderii pucioşi pretind că Dumnezeul lor nu are nevoie de născocirile tehnicii şi ale ştiinţei omului de pe pământ, “unelte” de propagare a “Cuvântului” Lui în lume (telefon, internet, maşină, calculator, tipografie, etc), căci el îi vorbeşte Mihaelei direct la ureche, iar Mihaela ia pana de gâscă, o moaie în călimara de cerneală şi începe să scrie:
“O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur şi cu ieşirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credinţă prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, şi Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu şi ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credinţă, şi căruia să Mă arăt descoperit, şi care să aibă hârtie şi pană de scris, şi Eu să-i grăiesc, iar el să Mă aşeze în carte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Din dorinţa de a se lepăda până şi de cele mai elementare “scule” ale ingeniozităţii omului, textul de mai sus refuză o realitate banală şi benignă, aceea că scrierile de la Pucioasa sunt aşternute pe hârtie cu pixul. Se pretinde că liderii pucioşi folosesc pana de scris, un obiect arhaic care nu presupune nicio contribuţie artificială a omului. Or, Mihaela n-a scris niciodată cu pana compoziţiile sale intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este cunoscută drept clasică expresia “însemnările cu pixul roşu ale Mihaelei”, care desemna intervenţiile ei “venite de la Domnul” pe caietele de confesiuni ale adepţilor de la Pucioasa. Această gogoriţă cu "pana de scris" sau "pana de gâscă" sau "pana pentru scris" a pucioşilor se aseamănă cu binecunoscuta butadă: “Cum este corect: pană de vulpe la pălărie” ori “pană de vulpe pe pălărie??”.
De la exagerare la minciună nu mai este decât un pas, pe care liderii pucioşi îl fac cu hotărâre. Ei pretind că “Dumnezeul” lor n-are nevoie de minunile tehnicii făurite de om ca să grăiască de la un capăt la celălalt capăt al pământului, căci El are (zice că are) “toată înţelepciunea” şi “toată puterea de a merge şi a grăi”. Deocamdată însă, consemnăm realitatea: “toată puterea de a merge şi de a grăi peste tot pământul” o are prin internet şi prin cărţile şi ziarele tipărite în tipografii, deci tot cu “sculele şi făcăturile omului”:
“Eu sunt Cel de la Care omul a furat şi s-a făcut fur ca să-şi facă unelte şi să vorbească unul cu altul, de la un capăt şi până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge şi de a grăi, şi nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă îşi face scule cu înţelepciunea furată din cer ca să poată şi să meargă şi să grăiască cu celălalt capăt al pământului, şi îi trebuie să fure din nevăzutele Mele şi să-şi lucreze scule şi să le dea suflet pe pământ şi să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, şi sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table şi fiare, nu sunt făcături omeneşti.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Până şi înregistrarea “Cuvântului” se face tot cu ajutorul acestor “făcături omeneşti”: reportofoane cu casete, apoi iPod-uri, Mp3, boxe, calculatoare, modemuri, softuri specializate de prelucrare a sunetului şi de mixare, căşti, telefoane mobile, aparate foto, etc, etc. Tot table şi fiare, tot făcături omeneşti.
Dar confortul personal al liderilor pucioşi ( maşini, microbuz, aspirator, uscător de păr pentru câini şi pisici, purificator de aer, Bioptron, încălzire centrală în pardoseală, interfon, blender, storcător de fructe, aparat de gătit la aburi, scule electrice pentru casă şi pentru tâmplărie, motocositoare, etc., etc.) nu face şi el parte din “sculele făcute de om” care “au furat înţelepciunea din cer?
Dacă omul a furat ştiinţa din cer de la Dumnezeu, deci omul este un hoţ, de ce oare pucioşii se folosesc de lucruri furate? Oare nu sunt ei părtaşi la hoţia omului care L-a furat pe Dumnezeu? De ce nu renunţă la telefoane, la internet, la curentul electric, la maşini, la confortul tehnic, întorcându-se spăşiţi la carul cu boi şi la plug? De ce nu se tem ei de propriile lor “proorocii” şi nu împlinesc ei întâi ceea ce le cere chiar acest “Cuvânt” pe care ei îl promovează astăzi:
“... vor plânge toţi oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa şi cu grapa şi cu plugul, de s-au dus să scape de greu şi de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale ţesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
De ce pucioşii sunt farisei, căci una spun, şi alta fac? Ce Dumnezeu este “Dumnezeul” lor, care le tolerează şi chiar îi îndeamnă la minciună?
Liderii pucioşi anunţă din nou că vor vesti prin internet “Cuvântul” de la Pucioasa, peste tot pământul, de la margini la margini:
“Am grăit acum, după ce sărbătoarea s-a ridicat de pe masă, şi am dat omului putere de înţelepciune pentru cuvântul Meu, care este râul vieţii, râul proorocit de evanghelistul Ioan, ucenicul cel iubit, şi care în vedenie a văzut acum două mii de ani lucrarea pe care Eu azi vin şi o revărs peste oameni, râul Meu de cuvânt, cu care curând, curând voi inunda pământul în lung şi în lat de la margini la margini şi-şi vor spăla mulţi faţa în el şi vor vedea apoi ca Dumnezeu şi vor vedea pe Dumnezeu, aşa cum orbul vindecat de Mine s-a dus trimis de Mine să se spele şi apoi să vadă pe Dumnezeu şi apoi să se ducă să se arate preoţilor, ca să vadă şi ei că omul vede de la Dumnezeu, că omul vede dacă Dumnezeu voieşte să vadă el.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Or, această promisiune se anunţa a fi împlinită în dreptul “Dumnezeului” lor încă de acum 7 ani, atunci când se lansa pe internet site-ul oficial al pucioşilor de la Noul Ierusalim:
“Scrieţi pe pământ, fiilor care îmi sunteţi porţi, scrieţi pe pământ, iar îngerii Mei să scrie în cer ziua de pomenire a proorocului Meu Ilie, ziua în care Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Amin. [...] Trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci am zis acum două mii de ani: «Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi venirea Fiului Omului», şi astăzi s-a împlinit această Scriptură” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2 august 2003)
Dacă s-a împlinit “astăzi”, adică la 2 august 2003, trâmbiţarea “Cuvântului” de la margini la margini, de ce ar mai fi nevoie ca să se relanseze aceeaşi lozincă, 7 ani mai târziu, adică la 28 august 2010???
Poporul român este îndemnat să se scoale din toropeală şi să nu mai bea vin otrăvit şi să nu se mai îmbete cu apă, ci cu “Cuvântul” de la Pucioasa, căci el a gustat din vin şi s-a îmbătat cu apă:
“O, trezeşte-te, neam român, scoală-te, tată, e târziu! O, ce bine ar fi să Mă auzi şi să Mă asculţi! Te-aş scăpa din toate gropile în care ai căzut din pricina dorinţelor tale şi a neastâmpărării, căci ai gustat din vinul cel otrăvit şi ţi s-a părut bun, dar el este cupa fărădelegii a tot pământul, şi a venit la tine din ţări străine şi te-a furat din duhul străbunilor tăi. Ei însă strigă la Mine pentru tine, şi strig şi Eu la tine ca să te trezeşti. O, ajunge cu toropeala. Nu căuta să te îmbeţi cu apă, tată. Ia şi bea din gura Mea cuvânt de trezire şi de facere şi fugi spre Dumnezeu, Care te scapă de cădere, de căderea în care stai acum! Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
În încheierea discursului, Dumnezeul de la Pucioasa se adresează patetic şi neputincios noilor veniţi la serbarea Noului Ierusalim, ca să-L ajute, făcând propagandă din aproape în aproape, ca să aprindă în oameni interesul pentru secta de la Pucioasa şi să promoveze forţat poporul român la rang ceresc, adică mai mare peste toate celelalte popoare:
“Voi, cei care veniţi şi vă adăpaţi din izvorul Meu de cuvânt, daţi-Mă oamenilor! Faceţi-vă peste fiii neamului român vestitori ai venirii Mele şi spuneţi-le şi lor că am venit să-i vindec de necredinţă şi de înstrăinare de Dumnezeu! Luaţi foc din foc şi aprindeţi cu el inimile multora din aproape în aproape, şi veţi lua plată, fiilor credincioşi! Cereţi la Mine să vă fac puternici în faptă şi în cuvânt, şi daţi cerului ajutor de pe pământ ca să ridicăm neamul român la rang ceresc între neamurile pământului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
“Dumnezeul” Noului Ierusalim se tânguie apoi către maica Sa, recunoscându-Şi neputinţa şi dezvăluindu-i cererea de ajutor pe care tocmai a făcut-o omului chemat la sărbătoarea de la Pucioasa:
“O, mamă a Mea, Mă rog de om pe pământ, mamă. Ne rugăm omului să Ne ajute, mamă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Descoperindu-şi o intransigenţă, o lipsă de răbdare şi o asprime nemiloasă, însuşiri similare cu cele ale Fiului său, “Maica” de la Pucioasa îi sugerează acestuia că omului păcătos nu-i trebuie milostenie, nici mângâiere, ci o bătaie bună, probabil pe baza proverbului care zice că “bătaia e ruptă din rai”:
“— O, Fiule frumos ca şi Tatăl [...] Iată şi azi rabzi, şi grăieşti cu multă răbdare cuvântul Tău cel de azi pentru învierea omului păcătos, şi pe care ar trebui să-l baţi, nu să-l mângâi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Şi cu toate acestea, deşi e îndemnat să sară la bătaie, “Fiul Pucios” este cotat ca un exponent al răbdării sfinte, prin care însuşi Satana va fi chinuit până îşi va da duhul:
“... dar Tu rabzi, o, Fiule al răbdării sfinte. Te mângâi cu durere şi cu iubire şi Îţi întăresc răbdarea, şi cu mânuţa Îţi şterg lăcrimioarele, căci Tu prin răbdarea Ta îl slăbeşti pe satana, şi prin lacrima Ta îl arzi, iar prin blândeţea şi prin umilinţa Ta îl faci să-şi dea duhul, şi curând, curând el va sfârşi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)
Problema care se pune însă e cam încurcată: dacă Satana îşi va da duhul, cu ce va mai rămâne? Căci însuşi Satana este duh. Sau, pucioşii cred că Satana nu este duh, ci este trup şi suflet? Deci, dându-şi duhul, Satana va rămâne doar cu trupul mort, aşa cum merită de altfel?
Dar cine a mai pomenit drac mort vreodată?
……………………
Anca Estera
6 septembrie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.