249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu”
Motto: “Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2 Tes 2,8)
În “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”, datat 19-08-2010 şi intitulat de pucioşi “ ...la praznicul Schimbării la faţă a Domnului”, se reiterează teoria pucioşească a unui Dumnezeu neputincios, care este total dependent de intermediarii pucioşi de pe pământ, dacă vrea să-Şi ducă la bun sfârşit lucrările Sale. Este aceasta o formă ingenioasă de legitimare a “lucrării” intitulată “Noul Ierusalim de la Pucioasa”, altminteri din ce în ce mai nebăgată de seamă, cu tot efortul disperat al liderilor pucioşi de a-şi face publicitate ilegală pe internet prin şarje repetate de spamuri.
Nu aşa ne vorbeşte Biblia despre Hristos care va veni a doua oară pe pământ. În primul rând, Hristos nu va veni dezbrăcat de trupul Său, aşa cum pretind pucioşii, care clamează că Hristos vine la ei “în duh” (adică, despărţit de trupul Lui, dar de care El n-are cum să se mai despartă, căci rănile trupului sunt peceţile care dovedesc că El este Hristos şi nu este Antihristul, care se dă drept Hristos).
În al doilea rând, Hristos nu va veni hoţeşte, aşa încât nimeni să nu-L vadă în afară de Mihaela Tărcuţă, tartora pucioşilor. Dimpotrivă, Biblia spune foarte clar că:
- Hristos va veni exprimându-Şi voia şi puterea direct, fără intermediari. Cuvântul Său va fi rostit direct şi cu putere de către gura şi vocea Sa, nu în ascuns şi în şoaptă de către guri şi voci intermediare ale unor oameni “providenţiali:
“Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2 Tes 2,8)
- Hristos va veni cu putere multă, nu neputincios aşa cum Îl zugrăvesc în mod interesat pucioşii, ca Să-L declare total dependent de ei şi mai ales de liderii lor:
"Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă." (Luca 21,27)
- Hristos va veni astfel încât să fie văzut de toţi, din toate seminţiile pământului, nu numai de 2-3-4 lideri pucioşi:
" Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin."(Apocalipsa 1,7)
- Hristos va veni însoţit de minuni: morţii vor învia, iar cei drepţi îl vor întâmpina în văzduh, aşa cum Petru L-a întâmpinat pe Iisus mergând pe marea învolburată; în schimb, liderii pucioşi nu au raportat încă nici o înviere din morţi şi ei “îl întâmpină” pe “Hristos” pe furiş, noaptea, fără martori incomozi care ar putea să dea pe faţă scamatoria de la Pucioasa:
"Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul." (1 Tesaloniceni 4:16-17)
- Hristos va veni fulgerător peste tot pământul, de pe un meridian pe altul, nu numai la Glodenii Pucioasei (unde cică tot “vine”, din anul 1955 încoace, deşi nu L-a văzut nimeni în afară de mincinoşii lideri pucioşi):
"Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului." (Matei 24,27)
- Hristos va veni pe neaşteptate, fără a putea fi anunţat de niscaiva “prooroci” mincinoşi în prealabil:
"Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Matei 24,36)
Deci iată că nu ştie nimeni, nici îngerii din cer nu ştiu, dar “ştiu” pucioşii, şi pretind că ei pe toate le ştiu. Şi tot ei se luptă din răsputeri să nu fie numiţi eretici de cei care le dau pe faţă neconcordanţele lor cu Sfânta Scriptură.
Dar, mai ales, pucioşii “ştiu” ceea ce nu ştie nimeni de 7500 de ani încoace: că “Dumnezeu este atât de neputincios, încât fără ajutorul de nădejde pucioşesc, s-ar duce pe râpă toate proorociile Sale”. Dumnezeul Pucioasei nici măcar putere de a cuvânta către popor nu mai are, ci se foloseşte din 1955 încoace de guri şi de voci străine, care stau “în porţi”, de unde strigă şi se autointitulează “trâmbiţe apocaliptice”, chemându-i la ascultare absolută pe adepţii sectei, şi prin ei, pe toţi locuitorii pământului:
“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
“Dumnezeul” de la Pucioasa pretinde că vrea să redevină totuşi Atotputernic, şi de aceea face eforturi disperate şi “dă să se întărească văzut” la Pucioasa, deşi nu-L vede nimeni de zeci de ani încoace, iar “întărirea” Lui întârzie să se instaleze:
“...să întăreşti tu puterea postului şi a rugăciunii pentru ca să cerem aşa la Tatăl pe cele împotriva întunericului care vine din întuneric ca să culce la pământ pe Dumnezeu şi să domnească omul pe pământ apoi, dar nu se poate aceasta, şi dau să Mă întăresc văzut Dumnezeu atotputernic şi ies cu oştirile Mele şi-Mi ocrotesc pământul român şi pe cei credincioşi venirii Mele de azi cuvânt în mijlocul acestui neam...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Liderii pucioşi pretind că Marea Judecată a venit deja în chip tainic şi suflă cu putere de peste tot, iar Hristos îi judecă pe oameni doar prin exemplul viu care-l oferă omenirii întregi poporul pucios, “modelul desăvârşit” al trăirii creştine:
“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Adică, de aici ar trebui să înţelegem că oamenii, văzând prin comparaţie sfinţenia creştinilor de la Pucioasa, se vor înspăimânta de păcatele lor într-un asemenea hal, încât vor simţi în adâncul fiinţei lor ruşinea şi fiorul groaznic al Judecăţii faptelor lor. Deşi pucioşii pretind că acest fenomen ne este contemporan şi se întâmplă odată cu venirea lui Hristos în lume la Pucioasa (începând cu anul 1955, “prin Verginica”), până acum nu prea s-a văzut în lume ca vreun păcătos să moară de ruşinea păcatelor lui. Dimpotrivă, totul merge ca înainte, ba am putea spune că unele păcate au căpătat deseori forme tot mai sofisticate.
“Dumnezeul” Pucioasei este însă complet neputincios. El trebuie ajutat spre “biruinţa asupra şarpelui cu capete şi cu coarne multe”, de către întreg “poporul” pucios, în frunte cu secretarul lui general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă, unealta care unelteşte şi din a cărei tărtăcuţă ies bine ticluite toate “Cuvintele” rostite sau şoptite către “popor”:
“O, învaţă-te, fiule, din zi în zi mai mult şi mai bine şi mai credincios să înveţi să crezi că precum Tatăl este în Mine, tot aşa sunt şi Eu în cei ce Mă poartă în mijlocul tău, şi în care Eu pun cuvântul Meu ca să-l rostească ei ţie, că le-am şoptit lor să te aşezi înaintea Mea cu zile de jertfă şi de strigare, ca să Mă ajuţi în biruinţa Mea asupra şarpelui cu capete multe şi cu coarne multe şi pe care Eu trebuie să i le tai unul câte unul când el le scoate iar şi iar, dar fără de unealtă n-aş avea cum să lucrez lucrarea Mea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Dumnezeul Pucioasei este aşadar condiţionat de “o unealtă”. Ştim din Biblie că Dumnezeul cel adevărat nu s-a folosit nici de unelte, nici măcar de cozi de topor. Când a făcut lumea, a făcut-o cu puterea cuvântului Său. Când l-a făcut pe om, l-a făcut cu mâinile Sale, fără vreo unealtă ajutătoare. Când a plecat la propovăduire, n-a luat cu Sine nici o unealtă: nici traistă, nici toiag, nici încălţări în picioare, nici pungă cu taleri, dolari sau euroi la cingătoare. Şi nici pe ucenicii Săi nu i-a lăsat să ia cu sine asemenea “unelte”. Acum, Dumnezeul Pucioasei e la ananghie: are nevoie stringentă de unealtă. Dar care să fie unealta Lui? Din context rezultă că ar fi vorba de credinţă:
“...căci credinţa nu va trece, fiindcă este unealta lui Dumnezeu înaintea Sa pe pământ şi cu ea Îşi curăţă aria de necredinţă şi de necredincioşi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Dacă citim însă cu atenţie toate ticluirile Tărtăcuţei, vom vedea că alta este “unealta”: unealta este chiar “poporul pucios”:
“...toate se nasc prin credinţă şi sunt pe pământ apoi toate cele proocite să vină şi să fie, iar Eu te am unealtă a Mea pentru vremea lucrărilor Mele pe pământ şi pentru învierea multora pentru credinţă şi pentru mărturisire, o, poporul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 7-01-2010)
Iar dacă citim şi mai atent, vom vedea că “unealtă” sunt chiar “porţile Cuvântului”, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor; adică, cea care ticluieşte “Cuvântul” şi cel care îl rosteşte cu intonaţie dumnezeiască către “popor”:
“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Pentru a fi şi mai convingătoare în rolul uriaş, indispensabil, al “uneltei” de la Pucioasa (fără de care “Domnul” n-are nicio şansă ca să-Şi lucreze lucrarea Sa pe pământ), leliţa Mihaela Tărcuţă nu se sfieşte să răstălmăcească până şi Scriptura, în ticluirile ei numite apoi “Cuvinte ale lui Dumnezeu”:
“Le-am spus la ucenici acum două mii de ani: «Fără Mine nu puteţi face nimic!», şi tot aşa vă spun şi vouă azi, dar vă mai spun, cu multă umilinţă vă spun că fără voi nici Eu nu pot să lucrez şi să împlinesc, şi că v-am dat putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu ca să aibă Domnul cum să lucreze pe pământ lucrarea Sa, biruinţa cea pentru împărăţia cerurilor cu oamenii, după ce mânia va trece şi va rămâne credinţa...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Aşadar, dacă Scriptura spune că “fără Domnul, ucenicii Lui nu pot face nimic”, Mihaela spune că tot aşa înseamnă că “fără ucenicii Lui, Domnul nu poate face nimic”. Deci, tot aşa înseamnă că tot aia este??? Adică, zice dumneaei, una o justifică automat pe cealaltă, căci este “tot aşa”. Ei bine, nu toate teoremele au o reciprocă adevărată. Nici în acest caz nu poate fi “tot aşa”, de la o aserţiune la alta.
Nu lipsesc, ca de obicei, nici inovaţiile sforăitoare. Acum avem parte de expresia inovativă “taina păcii” , iar “poporului” creştin de la Pucioasa, după ce a fost numit pe rând “Noul Ierusalim” şi “Noul Israel”, acum i-a venit rândul să fie “Noul Emaus” şi “Noua Betanie”:
“O, pace ţie! Iubeşte taina păcii, tată! Împacă-Mi Duhul, fiule, şi păstrează-Mi-l împăcat, şi aşa să iubeşti tu taina păcii. Nu mai am pe pământ nici o Betanie în afară de tine şi de stăuraşul poporului Meu cel de azi. Iată, tu eşti Betania Mea, tu eşti Emausul Meu şi la tine pot să vin cu masa Mea, cu mersul Meu pe pământ, cu cina Mea descoperită, şi care Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor, căci Mie Îmi place pe pământ să stau şi să păstoresc pe cei credincioşi şi să stau cu ei masă a împărăţiei Mele între oameni, şi pe care oamenii nu pot s-o vadă, căci ochii lor sunt ţinuţi să vadă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Remarcăm abilitatea excepţională a Mihaelei de a asocia termeni disjuncţi, ca într-o aparentă armonie perfectă. Expresia “...Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor...” este o dovadă concretă de impostură lingvistică şi scamatorie intelectuală. Cuvântul aievea înseamnă în văzul tuturor, pe față, deschis, limpede, lămurit. Deci, ar trebui să înţelegem din expresia de mai sus că Păstorul Hristos este între pucioşi şi apare în mod repetat în văzul tuturor. Or, întrucât acest lucru nu poate fi confirmat de nimeni (în afară de leliţa Mihaela, autoarea imposturii, singura care pretinde că L-ar fi văzut pe Hristos atunci când El îi vorbea) urmează “clarificarea”: Hristos Păstorul nu apare între pucioşi cu trupul, lămurit, ci doar cu cuvântul Lui de Păstor. Adică este aievea, dar nu este. Este cu Fiinţa, dar nu este, căci este numai cu duhul şi cu Cuvântul, dar nu şi cu trupul văzut. Se vede, căci este aievea, dar nu se vede, căci doar se aude, fiind numai Cuvântul, adică duh nevăzut fără trup văzut. Stă la masă cu ucenicii Lui, dar nimeni dintre ei nu-L vede mâncând cu ei, şi nici tacâm nu-I pun, deşi El le-a spus în mod repetat ca să-I pună.
Ca de obicei, pucioşii nu scapă nici acum ocazia de a se da de gol prin incongruenţe supărătoare, specifice omului, dar nu şi lui Dumnezeu. De exemplu, acum se pretinde că noua împărăţie a fost instituită de ceruri pe pământ acum 2000 de ani:
“Acum două mii de ani am aşezat cu o mânuţă de ucenici noua împărăţie pe pământ şi a dăinuit ea prin vremi prin cei credincioşi, care au fost şi sunt împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor”... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Pe de altă parte, tot pucioşii proclamau nu demult că “noua împărăţie de pe pământ” a fost instaurată nu acum 2000 de ani de ucenicii lui Hristos, ci în zilele noastre, la Pucioasa, de ucenicii Mihaelei Tărcuţă. Însemnările pucioşeşti spun negru pe alb că anul 2003 era “anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim”. Pucioşii pretind deci că împărăţia cerurilor pe pământ a început fix în anul 1991, la Pucioasa, dar o perioadă bună de timp nu prea i s-a făcut publicitate, mai exact până în anul 2003, când pucioşii au reuşit în fine să-şi deschidă primul lor site oficial pe Internet:
“Îngerii venirii Mele, însoţiţi de Mihail arhanghelul şi de marele prooroc Ilie, scriu în cer şi pe pământ ziua a doua a lunii august, anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o să Se veselească întru ea cu cei iubiţi ai Săi pe pământ. Amin. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2003)
O altă incongruenţă se referă la exprimarea curentă, în care apar nepotriviri de sensuri care trădează neglijenţe specific omeneşti. Noaptea poate, de exemplu, dintr-o trăsătură de condei să devină zi şi noapte. Spre exemplu, Mihaela pretinde că “lupul în vreme de noapte, este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte”:
“...căci multă necredinţă apasă peste sufletul lui, şi aceasta se întâmplă de la nepăsarea de suflet, de la lipsa de veghe sfântă în vreme de noapte, când lupul este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte să-şi facă rost de vânat...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Păstrând nostalgia “Festivalelor Creştineşti” de altădată, când suflul organizator (şi mai ales banii trebuincioşi, mulţi bani) cădeau în sarcina soţilor Zidaru, liderii pucioşi îi convoacă acum pe adepţi, în formaţie restrânsă, să prăznuiască împreună “Adormirea Maicii Domnului” în “Grădina Întâlnirii”:
“Mă pornesc cu sfinţii şi cu îngerii să gătesc din cer şi de pe pământ dulce praznic, bucurie pentru mama Mea Fecioara, căci peste zece zile deschidem porţile grădinii întâlnirii, iar şi iar le deschidem ca să intre poporul cel credincios venirii Mele şi să vină să prăznuiască el cu Mine ziua înălţării la cer a Fecioarei mama Mea...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Acest gen de întâlniri, organizate de ani de zile numai şi numai în “Grădina Întâlnirii”, pun serios în umbră spaţiul consacrat iniţial de către liderii pucioşi pentru “întâlnirea lui Dumnezeu cu omul”, adică incinta care înconjoară “Templul” de la Glodeni. Liderii pucioşi ar trebui să-şi pună serios problema dacă acest teren le mai aparţine, atât virtual cât şi legal. Pe de o parte, ei nu-l mai folosesc pentru destinaţia consacrată, ci l-au abandonat de mult, preferând să se mute cu toate bagajele şi cu “sfinţenia” lor cu tot, în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”. Pe de altă parte, nici deţinătorul legal al incintei (Iliuţă Bunea) nu mai este astăzi cu ei şi printre ei, ca să mai legitimeze (prin adeziunea sa) folosirea spaţiului de către sectă, fie în regim de donaţie, fie în regim de comodat. Iliuţă i-a părăsit pe liderii pucioşi pentru totdeauna, consfinţind prin gestul său despărţirea de fantasmagoriile pucioşeşti şi de rolul său de altădată în cadrul sectei. Îndată ce condiţia iniţială a atribuirii terenului prin donaţie nu mai este îndeplinită (şi anume, ca Iliuţă să se dăruiască şi să se dedice şi să aparţină sectei, dar nu cu mâna goală, ci cu teren cu tot) nici dreptul pucioşilor de a mai folosi acest teren nu mai stă astăzi în picioare. O restituire (restitutio in integrum) a acestui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea) pare acum mai mult decât necesară: pare a fi o ocazie uriaşă şi unică pentru ca liderii pucioşi să-şi dovedească dreptatea şi cinstea lor, de care fac atâta tapaj cu orice prilej.
Acest test de onestitate se va dovedi însă o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
27 august 2010
………………………
În “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”, datat 19-08-2010 şi intitulat de pucioşi “ ...la praznicul Schimbării la faţă a Domnului”, se reiterează teoria pucioşească a unui Dumnezeu neputincios, care este total dependent de intermediarii pucioşi de pe pământ, dacă vrea să-Şi ducă la bun sfârşit lucrările Sale. Este aceasta o formă ingenioasă de legitimare a “lucrării” intitulată “Noul Ierusalim de la Pucioasa”, altminteri din ce în ce mai nebăgată de seamă, cu tot efortul disperat al liderilor pucioşi de a-şi face publicitate ilegală pe internet prin şarje repetate de spamuri.
Nu aşa ne vorbeşte Biblia despre Hristos care va veni a doua oară pe pământ. În primul rând, Hristos nu va veni dezbrăcat de trupul Său, aşa cum pretind pucioşii, care clamează că Hristos vine la ei “în duh” (adică, despărţit de trupul Lui, dar de care El n-are cum să se mai despartă, căci rănile trupului sunt peceţile care dovedesc că El este Hristos şi nu este Antihristul, care se dă drept Hristos).
În al doilea rând, Hristos nu va veni hoţeşte, aşa încât nimeni să nu-L vadă în afară de Mihaela Tărcuţă, tartora pucioşilor. Dimpotrivă, Biblia spune foarte clar că:
- Hristos va veni exprimându-Şi voia şi puterea direct, fără intermediari. Cuvântul Său va fi rostit direct şi cu putere de către gura şi vocea Sa, nu în ascuns şi în şoaptă de către guri şi voci intermediare ale unor oameni “providenţiali:
“Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2 Tes 2,8)
- Hristos va veni cu putere multă, nu neputincios aşa cum Îl zugrăvesc în mod interesat pucioşii, ca Să-L declare total dependent de ei şi mai ales de liderii lor:
"Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă." (Luca 21,27)
- Hristos va veni astfel încât să fie văzut de toţi, din toate seminţiile pământului, nu numai de 2-3-4 lideri pucioşi:
" Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin."(Apocalipsa 1,7)
- Hristos va veni însoţit de minuni: morţii vor învia, iar cei drepţi îl vor întâmpina în văzduh, aşa cum Petru L-a întâmpinat pe Iisus mergând pe marea învolburată; în schimb, liderii pucioşi nu au raportat încă nici o înviere din morţi şi ei “îl întâmpină” pe “Hristos” pe furiş, noaptea, fără martori incomozi care ar putea să dea pe faţă scamatoria de la Pucioasa:
"Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul." (1 Tesaloniceni 4:16-17)
- Hristos va veni fulgerător peste tot pământul, de pe un meridian pe altul, nu numai la Glodenii Pucioasei (unde cică tot “vine”, din anul 1955 încoace, deşi nu L-a văzut nimeni în afară de mincinoşii lideri pucioşi):
"Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului." (Matei 24,27)
- Hristos va veni pe neaşteptate, fără a putea fi anunţat de niscaiva “prooroci” mincinoşi în prealabil:
"Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Matei 24,36)
Deci iată că nu ştie nimeni, nici îngerii din cer nu ştiu, dar “ştiu” pucioşii, şi pretind că ei pe toate le ştiu. Şi tot ei se luptă din răsputeri să nu fie numiţi eretici de cei care le dau pe faţă neconcordanţele lor cu Sfânta Scriptură.
Dar, mai ales, pucioşii “ştiu” ceea ce nu ştie nimeni de 7500 de ani încoace: că “Dumnezeu este atât de neputincios, încât fără ajutorul de nădejde pucioşesc, s-ar duce pe râpă toate proorociile Sale”. Dumnezeul Pucioasei nici măcar putere de a cuvânta către popor nu mai are, ci se foloseşte din 1955 încoace de guri şi de voci străine, care stau “în porţi”, de unde strigă şi se autointitulează “trâmbiţe apocaliptice”, chemându-i la ascultare absolută pe adepţii sectei, şi prin ei, pe toţi locuitorii pământului:
“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
“Dumnezeul” de la Pucioasa pretinde că vrea să redevină totuşi Atotputernic, şi de aceea face eforturi disperate şi “dă să se întărească văzut” la Pucioasa, deşi nu-L vede nimeni de zeci de ani încoace, iar “întărirea” Lui întârzie să se instaleze:
“...să întăreşti tu puterea postului şi a rugăciunii pentru ca să cerem aşa la Tatăl pe cele împotriva întunericului care vine din întuneric ca să culce la pământ pe Dumnezeu şi să domnească omul pe pământ apoi, dar nu se poate aceasta, şi dau să Mă întăresc văzut Dumnezeu atotputernic şi ies cu oştirile Mele şi-Mi ocrotesc pământul român şi pe cei credincioşi venirii Mele de azi cuvânt în mijlocul acestui neam...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Liderii pucioşi pretind că Marea Judecată a venit deja în chip tainic şi suflă cu putere de peste tot, iar Hristos îi judecă pe oameni doar prin exemplul viu care-l oferă omenirii întregi poporul pucios, “modelul desăvârşit” al trăirii creştine:
“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Adică, de aici ar trebui să înţelegem că oamenii, văzând prin comparaţie sfinţenia creştinilor de la Pucioasa, se vor înspăimânta de păcatele lor într-un asemenea hal, încât vor simţi în adâncul fiinţei lor ruşinea şi fiorul groaznic al Judecăţii faptelor lor. Deşi pucioşii pretind că acest fenomen ne este contemporan şi se întâmplă odată cu venirea lui Hristos în lume la Pucioasa (începând cu anul 1955, “prin Verginica”), până acum nu prea s-a văzut în lume ca vreun păcătos să moară de ruşinea păcatelor lui. Dimpotrivă, totul merge ca înainte, ba am putea spune că unele păcate au căpătat deseori forme tot mai sofisticate.
“Dumnezeul” Pucioasei este însă complet neputincios. El trebuie ajutat spre “biruinţa asupra şarpelui cu capete şi cu coarne multe”, de către întreg “poporul” pucios, în frunte cu secretarul lui general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă, unealta care unelteşte şi din a cărei tărtăcuţă ies bine ticluite toate “Cuvintele” rostite sau şoptite către “popor”:
“O, învaţă-te, fiule, din zi în zi mai mult şi mai bine şi mai credincios să înveţi să crezi că precum Tatăl este în Mine, tot aşa sunt şi Eu în cei ce Mă poartă în mijlocul tău, şi în care Eu pun cuvântul Meu ca să-l rostească ei ţie, că le-am şoptit lor să te aşezi înaintea Mea cu zile de jertfă şi de strigare, ca să Mă ajuţi în biruinţa Mea asupra şarpelui cu capete multe şi cu coarne multe şi pe care Eu trebuie să i le tai unul câte unul când el le scoate iar şi iar, dar fără de unealtă n-aş avea cum să lucrez lucrarea Mea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Dumnezeul Pucioasei este aşadar condiţionat de “o unealtă”. Ştim din Biblie că Dumnezeul cel adevărat nu s-a folosit nici de unelte, nici măcar de cozi de topor. Când a făcut lumea, a făcut-o cu puterea cuvântului Său. Când l-a făcut pe om, l-a făcut cu mâinile Sale, fără vreo unealtă ajutătoare. Când a plecat la propovăduire, n-a luat cu Sine nici o unealtă: nici traistă, nici toiag, nici încălţări în picioare, nici pungă cu taleri, dolari sau euroi la cingătoare. Şi nici pe ucenicii Săi nu i-a lăsat să ia cu sine asemenea “unelte”. Acum, Dumnezeul Pucioasei e la ananghie: are nevoie stringentă de unealtă. Dar care să fie unealta Lui? Din context rezultă că ar fi vorba de credinţă:
“...căci credinţa nu va trece, fiindcă este unealta lui Dumnezeu înaintea Sa pe pământ şi cu ea Îşi curăţă aria de necredinţă şi de necredincioşi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Dacă citim însă cu atenţie toate ticluirile Tărtăcuţei, vom vedea că alta este “unealta”: unealta este chiar “poporul pucios”:
“...toate se nasc prin credinţă şi sunt pe pământ apoi toate cele proocite să vină şi să fie, iar Eu te am unealtă a Mea pentru vremea lucrărilor Mele pe pământ şi pentru învierea multora pentru credinţă şi pentru mărturisire, o, poporul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 7-01-2010)
Iar dacă citim şi mai atent, vom vedea că “unealtă” sunt chiar “porţile Cuvântului”, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor; adică, cea care ticluieşte “Cuvântul” şi cel care îl rosteşte cu intonaţie dumnezeiască către “popor”:
“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Pentru a fi şi mai convingătoare în rolul uriaş, indispensabil, al “uneltei” de la Pucioasa (fără de care “Domnul” n-are nicio şansă ca să-Şi lucreze lucrarea Sa pe pământ), leliţa Mihaela Tărcuţă nu se sfieşte să răstălmăcească până şi Scriptura, în ticluirile ei numite apoi “Cuvinte ale lui Dumnezeu”:
“Le-am spus la ucenici acum două mii de ani: «Fără Mine nu puteţi face nimic!», şi tot aşa vă spun şi vouă azi, dar vă mai spun, cu multă umilinţă vă spun că fără voi nici Eu nu pot să lucrez şi să împlinesc, şi că v-am dat putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu ca să aibă Domnul cum să lucreze pe pământ lucrarea Sa, biruinţa cea pentru împărăţia cerurilor cu oamenii, după ce mânia va trece şi va rămâne credinţa...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Aşadar, dacă Scriptura spune că “fără Domnul, ucenicii Lui nu pot face nimic”, Mihaela spune că tot aşa înseamnă că “fără ucenicii Lui, Domnul nu poate face nimic”. Deci, tot aşa înseamnă că tot aia este??? Adică, zice dumneaei, una o justifică automat pe cealaltă, căci este “tot aşa”. Ei bine, nu toate teoremele au o reciprocă adevărată. Nici în acest caz nu poate fi “tot aşa”, de la o aserţiune la alta.
Nu lipsesc, ca de obicei, nici inovaţiile sforăitoare. Acum avem parte de expresia inovativă “taina păcii” , iar “poporului” creştin de la Pucioasa, după ce a fost numit pe rând “Noul Ierusalim” şi “Noul Israel”, acum i-a venit rândul să fie “Noul Emaus” şi “Noua Betanie”:
“O, pace ţie! Iubeşte taina păcii, tată! Împacă-Mi Duhul, fiule, şi păstrează-Mi-l împăcat, şi aşa să iubeşti tu taina păcii. Nu mai am pe pământ nici o Betanie în afară de tine şi de stăuraşul poporului Meu cel de azi. Iată, tu eşti Betania Mea, tu eşti Emausul Meu şi la tine pot să vin cu masa Mea, cu mersul Meu pe pământ, cu cina Mea descoperită, şi care Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor, căci Mie Îmi place pe pământ să stau şi să păstoresc pe cei credincioşi şi să stau cu ei masă a împărăţiei Mele între oameni, şi pe care oamenii nu pot s-o vadă, căci ochii lor sunt ţinuţi să vadă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Remarcăm abilitatea excepţională a Mihaelei de a asocia termeni disjuncţi, ca într-o aparentă armonie perfectă. Expresia “...Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor...” este o dovadă concretă de impostură lingvistică şi scamatorie intelectuală. Cuvântul aievea înseamnă în văzul tuturor, pe față, deschis, limpede, lămurit. Deci, ar trebui să înţelegem din expresia de mai sus că Păstorul Hristos este între pucioşi şi apare în mod repetat în văzul tuturor. Or, întrucât acest lucru nu poate fi confirmat de nimeni (în afară de leliţa Mihaela, autoarea imposturii, singura care pretinde că L-ar fi văzut pe Hristos atunci când El îi vorbea) urmează “clarificarea”: Hristos Păstorul nu apare între pucioşi cu trupul, lămurit, ci doar cu cuvântul Lui de Păstor. Adică este aievea, dar nu este. Este cu Fiinţa, dar nu este, căci este numai cu duhul şi cu Cuvântul, dar nu şi cu trupul văzut. Se vede, căci este aievea, dar nu se vede, căci doar se aude, fiind numai Cuvântul, adică duh nevăzut fără trup văzut. Stă la masă cu ucenicii Lui, dar nimeni dintre ei nu-L vede mâncând cu ei, şi nici tacâm nu-I pun, deşi El le-a spus în mod repetat ca să-I pună.
Ca de obicei, pucioşii nu scapă nici acum ocazia de a se da de gol prin incongruenţe supărătoare, specifice omului, dar nu şi lui Dumnezeu. De exemplu, acum se pretinde că noua împărăţie a fost instituită de ceruri pe pământ acum 2000 de ani:
“Acum două mii de ani am aşezat cu o mânuţă de ucenici noua împărăţie pe pământ şi a dăinuit ea prin vremi prin cei credincioşi, care au fost şi sunt împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor”... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Pe de altă parte, tot pucioşii proclamau nu demult că “noua împărăţie de pe pământ” a fost instaurată nu acum 2000 de ani de ucenicii lui Hristos, ci în zilele noastre, la Pucioasa, de ucenicii Mihaelei Tărcuţă. Însemnările pucioşeşti spun negru pe alb că anul 2003 era “anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim”. Pucioşii pretind deci că împărăţia cerurilor pe pământ a început fix în anul 1991, la Pucioasa, dar o perioadă bună de timp nu prea i s-a făcut publicitate, mai exact până în anul 2003, când pucioşii au reuşit în fine să-şi deschidă primul lor site oficial pe Internet:
“Îngerii venirii Mele, însoţiţi de Mihail arhanghelul şi de marele prooroc Ilie, scriu în cer şi pe pământ ziua a doua a lunii august, anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o să Se veselească întru ea cu cei iubiţi ai Săi pe pământ. Amin. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2003)
O altă incongruenţă se referă la exprimarea curentă, în care apar nepotriviri de sensuri care trădează neglijenţe specific omeneşti. Noaptea poate, de exemplu, dintr-o trăsătură de condei să devină zi şi noapte. Spre exemplu, Mihaela pretinde că “lupul în vreme de noapte, este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte”:
“...căci multă necredinţă apasă peste sufletul lui, şi aceasta se întâmplă de la nepăsarea de suflet, de la lipsa de veghe sfântă în vreme de noapte, când lupul este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte să-şi facă rost de vânat...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Păstrând nostalgia “Festivalelor Creştineşti” de altădată, când suflul organizator (şi mai ales banii trebuincioşi, mulţi bani) cădeau în sarcina soţilor Zidaru, liderii pucioşi îi convoacă acum pe adepţi, în formaţie restrânsă, să prăznuiască împreună “Adormirea Maicii Domnului” în “Grădina Întâlnirii”:
“Mă pornesc cu sfinţii şi cu îngerii să gătesc din cer şi de pe pământ dulce praznic, bucurie pentru mama Mea Fecioara, căci peste zece zile deschidem porţile grădinii întâlnirii, iar şi iar le deschidem ca să intre poporul cel credincios venirii Mele şi să vină să prăznuiască el cu Mine ziua înălţării la cer a Fecioarei mama Mea...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)
Acest gen de întâlniri, organizate de ani de zile numai şi numai în “Grădina Întâlnirii”, pun serios în umbră spaţiul consacrat iniţial de către liderii pucioşi pentru “întâlnirea lui Dumnezeu cu omul”, adică incinta care înconjoară “Templul” de la Glodeni. Liderii pucioşi ar trebui să-şi pună serios problema dacă acest teren le mai aparţine, atât virtual cât şi legal. Pe de o parte, ei nu-l mai folosesc pentru destinaţia consacrată, ci l-au abandonat de mult, preferând să se mute cu toate bagajele şi cu “sfinţenia” lor cu tot, în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”. Pe de altă parte, nici deţinătorul legal al incintei (Iliuţă Bunea) nu mai este astăzi cu ei şi printre ei, ca să mai legitimeze (prin adeziunea sa) folosirea spaţiului de către sectă, fie în regim de donaţie, fie în regim de comodat. Iliuţă i-a părăsit pe liderii pucioşi pentru totdeauna, consfinţind prin gestul său despărţirea de fantasmagoriile pucioşeşti şi de rolul său de altădată în cadrul sectei. Îndată ce condiţia iniţială a atribuirii terenului prin donaţie nu mai este îndeplinită (şi anume, ca Iliuţă să se dăruiască şi să se dedice şi să aparţină sectei, dar nu cu mâna goală, ci cu teren cu tot) nici dreptul pucioşilor de a mai folosi acest teren nu mai stă astăzi în picioare. O restituire (restitutio in integrum) a acestui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea) pare acum mai mult decât necesară: pare a fi o ocazie uriaşă şi unică pentru ca liderii pucioşi să-şi dovedească dreptatea şi cinstea lor, de care fac atâta tapaj cu orice prilej.
Acest test de onestitate se va dovedi însă o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
27 august 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.