242. “Dumnezeul” Pucioasei Şi-a pierdut răbdarea cu cei care nu cred în El
Cu prilejul Sărbătorii Sfântului Ilie (pe stil vechi, la 2 august a.c.), “proorocii” pucioşi au reînnoit ameninţările lor la adresa mai-marilor Bisericii şi ai Statului, care se pare că se încăpăţânează să-i ignore pe ei şi sfaturile lor lansate pe internet în numele lui... Dumnezeu.
Ca de obicei în asemenea ocazii festive, liderii pucioşi au încropit un “Cuvânt din cer”, în care L-au pus să vorbească nu numai pe “Dumnezeul” lor, ci şi pe duhul pe care l-au prezentat a fi însuşi “duhul lui Ilie Tesviteanul”.
Pentru început, “Cuvântul” din 2 august a.c. face o “demonstraţie” precum că el este (cităm) “...Dumnezeu adevărat prin acest cuvânt”. Argumentele aduse în acest scop sunt următoarele:
1. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el îi răspunde omului (cităm) “aşa cum i-a răspuns lui Ilie proorocul când acesta a cerut cu rugăciune să nu plouă trei ani şi jumătate, şi apoi a cerut să plouă, şi s-a rugat cu foc şi a venit foc din cer peste jertfa lui la rugăciunea lui şi a răspuns Domnul cu foc şi au ars şi lemnele şi pietrele şi apa cu foc”. Mai precis, (cităm din nou) “...este Dumnezeu acest cuvânt şi are putere prin servii Lui cei de azi să coboare foc din cer peste cei ce nu cred cuvântului Său cel de azi, care este adevărat, precum Dumnezeu este...”. Ştiind că “servii” de la Pucioasa sunt “proorocii” Mihaela şi Nicuşor, aşteptăm cu stoicism şi răbdare să vedem cum vor coborî ei “foc din cer peste cei ce nu cred cuvântului lor cel de azi”, pentru a confirma spusele prezentate mai sus ca argument împlinit în favoarea “Dumnezeului” de la Pucioasa.
2. Cei care aduc ca argument contrar faptul că (cităm din acelaşi "Cuvânt") “...nu e Dumnezeu acest cuvânt şi că ar fi să fie minciună, minciuna omului...”, săvârşind păcatul tăgăduirii din necredinţă a “Cuvântului” celui de azi de la Pucioasa, uită esenţialul, şi anume că (cităm) “...nu pun aceştia în socoteala lor şi necredinţa lor...”, fiindcă aşa cum vor ei să fie de adevărată dovada necredinţei lor, tot aşa de adevărat poate să fie şi cuvântul de la Pucioasa.
Or, sunt cel puţin trei indicii care i-au condus la această concluzie (că acest “Cuvânt” este o minciună şi o făcătură omenească) pe cei care “nu cred”:
a) - pe de o parte, acest “Cuvânt” este mincinos pentru că el însuşi face apologia minciunii, în timp ce Biblia o combate cu tărie;
b) - pe de altă parte, el este mincinos deoarece, pe alocuri, el se contrazice pe fond cu Sfânta Scriptură;
c) - în fine, acest “Cuvânt” este mincinos deoarece adesea el se contrazice chiar şi pe sine însuşi.
Vom da câte un singur exemplu din fiecare aceste trei indicii (deşi ele sunt disponibile cu zecile):
a) Exemplu de apologie a minciunii:
“Biruiţi lumea, chiar de va trebui să minţiţi pentru Dumnezeu şi pentru calea Lui cea dreaptă şi cea adevărată. [...] De ar fi să minţi pentru Dumnezeu, minte, mămică, şi fă voia Lui, de acum, şi învaţă ce este taină acoperită.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 mai/2 iunie 1991)
b). Exemplu de neconcordanţă cu Sfânta Scriptură.
În ediţia din 1995 a cărţii pucioşeşti “Cuvântul lui Dumnezeu” se face referire la un text din cartea profetică a lui Ioil, text care în Sfânta Scriptură pur şi simplu nu există:
”Iată că s-a împlinit ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil că s-a umplut pământul cu pasări cu ciocul de fier, şerpi cu ciocul de fier, broaşte ţestoase de fier” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 mai 1958 )
c). Exemplu în care “Cuvântul” pucios se contrazice cu sine însuşi.
Există un exemplu, cu două pasaje care se contrazic flagrant, chiar în acest “Cuvânt” din 2 august a.c.
Primul pasaj pretinde că legătura prin prooroci dintre Dumnezeu şi oameni a fost neîntreruptă, în toată vremea:
“Eu însă am fost pe pământ în toată vremea prin proorocii Mei şi prin ei am luptat cu necredinţa în Dumnezeu a oamenilor...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Al doilea pasaj pretinde însă contrariul, şi anume că legătura dintre Dumnezeu şi om s-a întrerupt, cel puţin odată, şi anume în vremea cea grea de dinainte de proorocul Samuel:
“El a crezut că Dumnezeu este Cel ce îl strigă pe Samuel şi grăieşte lui, şi n-a spus că spune minciuni Samuel, ci l-a învăţat pe copil să se aplece vorbirii cu Dumnezeu şi să-L primească pe Domnul şi să spună apoi grăirea Sa, că era vreme grea şi nu mai era pe pământ atunci nici vedenie, nici glas de prooroc, şi nu mai ştiau oamenii voia cea de la Domnul...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
3. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Adam în grădina raiului: “...Eram uitându-Mă peste omul aşezat de Mine în rai ca să-l păzească şi să-l lucreze şi grăiam cu omul, şi el cu Mine grăia, chiar dacă el nu Mă vedea, dar Mă auzea omul în rai grăind cu el şi Mă auzea mergând în jurul lui şi prin rai,...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
4. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Moise: “Eram cu Moise pe pământ şi grăiam cu el tot timpul şi n-a putut el fugi de grăirea Mea cu el, şi îi grăiam faţă în faţă cu el, şi el Mă auzea şi scria toate cuvintele Mele şi lucra după cuvântul Meu şi proorocea...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
5. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Samuel, şi celorlalţi prooroci: “...dar Eu le amintesc lor de grăirea Mea cu Adam şi cu Moise şi cu Samuel şi cu proorocii toţi...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Cu alte prilejuri, se aducea ca argument sentimental însăşi frumuseţea de nedescris a “Cuvântului”, incomparabilă cu alte scrieri omeneşti, deci rezulta că el nu poate veni decât de la Dumnezeu. Dar aceste cinci argumente aduse aici se voiesc a fi irefutabile şi vor trebui să risipească cerbicia preoţilor şi arhiereilor din Biserica Ortodoxă care se încăpăţânează să nu-L recunoască pe “Dumnezeul” de la Pucioasa drept Dumnezeul despre care au învăţat ei în şcolile teologice. Despre ei se spune tot aici că:
- nu recunosc “a doua venire în duh a Domnului Iisus la Pucioasa” ;
- nu acceptă că poporul român este predestinat să joace un rol-cheie în epopeea mântuirii omenirii întregi, şi că:
- ei se îmbracă în “necredinţa în Noul Ierusalim de la Pucioasa” în mod intenţionat, ca să scape de răspunderea mare care le revine ca slujitori ai altarelor:
“... slujitorii de altare [...] spun că e minciună cuvântul Meu spre ei şi spre oameni şi spre neamul Meu român, alesul Meu cel de azi între neamuri şi la care Eu, Domnul, am venit şi Mi-am întocmit pe vatra lui albia râului cuvântului Meu întru a doua Mea venire de la Tatăl la om, şi tainic lucrez prin împotrivirea cea de la necredinţa celor ce zic minciună cuvântului Meu, şi zic aşa aceştia ca să scape de răspuns înaintea oamenilor şi înaintea Mea,...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
În continuare se reiterează o teorie pucioşească mai veche care pretinde că poporul român este mai întâi încercat, iar apoi pedepsit; ba cu secetă prelungită, ba cu inundaţii, ca formă văzută de judecată a Celui Venit a Doua Oară ca să judece viii şi morţii:
“O, am venit pe pământ să judec viii şi morţii, aşa cum au proorocit ucenicii Mei acum două mii de ani că voi veni iarăşi şi că va fi fără de sfârşit împărăţia Mea. Am venit să-i spun omului pentru ce este el pedepsit, căci este scris că voi veni şi va primi fiecare după cum este fapta sa, şi nimeni nu va putea fugi din faţa dreptăţii a toate, ...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Soluţia de a scăpa de urgie, propusă de către pucioşi şi cu alte prilejuri anterioare, este unică şi urgentă: desemnarea oficială (de către mai-marii Bisericii şi ai statului) a arhiereului Irineu Bistriceanul ca singurul intermediar şi înainte-rugător în faţa lui Dumnezeu pentru izbăvirea poporului român. Pentru ca sentinţa aceasta să capete greutate, însuşi spiritul rătăcitor care se prezintă a fi “Ilie Tesviteanul” o susţine cu tenacitate, în repetate forme şi rânduri, în discursul lui:
“O, în nenumărate rânduri a rostit Domnul peste voi cuvânt din cer şi a zis să fie aşezat arhiereul cel ales de El să mijlocească înaintea Domnului împăcarea cu Dumnezeu a neamului român şi a bisericii din mijlocul acestui neam, care nu mai calcă pe urmele sfinţilor şi ale părinţilor, căci s-a depărtat cu multul de Dumnezeu acest neam şi are peste creştetul lui bătaia Domnului, urgie peste acest pământ pus deoparte pentru slava Domnului, pe care voi n-aţi voit s-o primiţi şi s-o aveţi prin cel iubit de Domnul între voi şi prin care Domnul Şi-a ridicat pe piatra ei cea dintâi biserica Sa, pe care au tot dărâmat-o potrivnicii ei cei din mijlocul ei din neam în neam prin nelegiuirile lor, prin neascultarea lor de Dumnezeu şi de sfinţii părinţi, care plâng la căpătâiul celor care suferă acum de bătaia Domnului, proorocită fiind ea prin cuvântul cel de azi că va veni pentru necredinţa neamului român! V-a strigat Domnul la ureche în mai multe rânduri şi v-a spus fierbinte să aşezaţi înaintea Lui spre mijlocire pentru pământul şi neamul român pe arhiereul cel ales de El ca să împace cu Tatăl acest neam şi biserica din mijlocul lui, şi trebuie pocăinţă şi întoarcere cu faţa spre Domnul a acestui neam, care şi-a pocit credinţa şi călcătura spre păgânie şi nu spre sfinţenia cea aşteptată să fie pe pământ ca să întâmpine pe Domnul acest neam ales pentru venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ cu judecata făpturii. Le este greu la oameni să creadă, dar aşa va fi cu soarta acestui neam, pe care sfinţii au proorocit-o să fie, şi va fi. O, ridicaţi pe rugătorul cel de la Domnul ca s-o împace pe România cu Tatăl, că e pe cale rea şi păcătoasă acest neam, iar păcatele atrag pedeapsă mare şi chiar pieirea oamenilor păcătoşi! O, nu vă ia nimeni scaunele, nu vă ia nimeni rangurile, dar faceţi-I şi Domnului loc, mai înainte să-L aduceţi spre mânie peste voi! O, vouă vi se pare glumă când Domnul vă spune să aşezaţi spre rugăciune la Tatăl pe arhiereul cel dintre voi ca să nu piară acest neam, dar nu e glumă cu credinţa sau cu necredinţa în cuvântul Său de peste voi şi care strigă prelung la voi, ci e de împlinit îndemnul Domnului, şi veţi vedea voi că neamul român are pe Domnul Stăpân peste el şi cu slavă peste el între neamuri, căci calea ortodoxiei trăite este singura cale de salvare a omenirii şi este viitorul lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, şi are duşmani aprigi acest adevăr de credinţă şi trebuie ocrotit acest viitor, şi are Domnul între voi pe cel obidit de voi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
O primă întrebare de bun simţ, pe care şi-o poate pune oricine, este aceasta: Cine şi ce anume l-ar putea împiedica pe Irineu (presupunând că ar fi şi el convins că intervenţia exclusivă a persoanei lui vlădiceşti ar fi în favoarea poporului român), să înalţe mâinile la cer, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, rostind rugăciuni de izbăvire a întregii creştinătăţi greu încercate? Apoi vor urma alte întrebări, la fel de pertinente:
- Cine şi ce anume l-ar putea sili să o facă, presupunând că, dintr-un motiv sau altul, el nu vrea acest lucru?
- Chiar e nevoie de desemnarea oficială a lui, din partea Sfântului Sinod, ca vlădica Irineu să facă o rugăciune de dezlegare pentru românătate? Căci dacă ştie şi crede în rolul special al pucioşilor în mântuirea lumii, dar n-o face, este un egoist şi un cinic. Dacă ştie şi nu crede, nimeni nu-l va putea obliga, nici măcar Sinodul BOR, să facă un demers în care nu crede. Dacă însă nici măcar nu ştie (ceea ce e puţin probabil) ce pretenţii aşteaptă pucioşii de la el, atunci poate afla oricând, căci internetul este free, nu trebuie să vină o delegaţie oficială de clerici la el ca să-l trezească la “realitate” şi să-l înveţe ce să facă.
Mult mai probabil este că vlădica Irineu, ca şi alte feţe bisericeşti de altfel, s-a rugat deja din proprie inţiativă şi se va mai ruga încă pentru poporul român, fără să-l fi desemnat cineva în mod oficial ca “cel mai indicat” ca s-o facă. În orice caz, nimeni nu l-a împiedicat, aşa că acuzaţia sugerată de către liderii pucioşi că “arhiereul Irineu este legat cu lanţuri nevăzute de confraţii lui sinodali”, astfel încât să nu poată să facă el tot ceea ce voieşte, este o minciună nefondată, expresie a frustrărilor acumulate de-a lungul anilor de experimente eşuate în promovarea diletantismului lor pseudo-creştinesc.
La fel de probabil este că pucioşii voiau de fapt cu totul altceva: folosindu-se de o situaţie de criză, să-l promoveze forţat pe Irineu mai sus în ierarhia bisericească, poate chiar direct în jeţul de patriarh, împlinind astfel una dintre "proorociile" lor care s-au cam prăfuit de vreo 20 de ani încoace, fără şanse vizibile de a se mai împlini vreodată.
“Dumnezeul” Pucioasei dă însă semne acute de nerăbdare faţă de toţi cei care refuză să creadă în El şi să I se închine:
“Eu, Domnul, Îmi sfârşesc răbdarea în urma celor ce nu cred.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
“Necredincioşii” care se vor mai împotrivi de acum încolo slavei Noului Ierusalim de la Pucioasa vor fi pedepsiţi fără cruţare şi se vor tângui în veci:
“Nu vă va cruţa Domnul dacă veţi sta mereu în calea slavei Lui cu acest neam. Fiţi credincioşi, căci eu sunt prooroc mare prin râvna mea şi mă pun la lucru pentru calea cuvântului Domnului peste pământ cu slava Sa cea mare. O, nu ţineţi această lumină sub obroc! Nu fiţi necredincioşi! Vă veţi tângui pe veci de veci dacă nu vă veţi umili ca să-L cunoaşteţi pe Domnul în acest cuvânt!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
3 august 2010
………………………
Ca de obicei în asemenea ocazii festive, liderii pucioşi au încropit un “Cuvânt din cer”, în care L-au pus să vorbească nu numai pe “Dumnezeul” lor, ci şi pe duhul pe care l-au prezentat a fi însuşi “duhul lui Ilie Tesviteanul”.
Pentru început, “Cuvântul” din 2 august a.c. face o “demonstraţie” precum că el este (cităm) “...Dumnezeu adevărat prin acest cuvânt”. Argumentele aduse în acest scop sunt următoarele:
1. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el îi răspunde omului (cităm) “aşa cum i-a răspuns lui Ilie proorocul când acesta a cerut cu rugăciune să nu plouă trei ani şi jumătate, şi apoi a cerut să plouă, şi s-a rugat cu foc şi a venit foc din cer peste jertfa lui la rugăciunea lui şi a răspuns Domnul cu foc şi au ars şi lemnele şi pietrele şi apa cu foc”. Mai precis, (cităm din nou) “...este Dumnezeu acest cuvânt şi are putere prin servii Lui cei de azi să coboare foc din cer peste cei ce nu cred cuvântului Său cel de azi, care este adevărat, precum Dumnezeu este...”. Ştiind că “servii” de la Pucioasa sunt “proorocii” Mihaela şi Nicuşor, aşteptăm cu stoicism şi răbdare să vedem cum vor coborî ei “foc din cer peste cei ce nu cred cuvântului lor cel de azi”, pentru a confirma spusele prezentate mai sus ca argument împlinit în favoarea “Dumnezeului” de la Pucioasa.
2. Cei care aduc ca argument contrar faptul că (cităm din acelaşi "Cuvânt") “...nu e Dumnezeu acest cuvânt şi că ar fi să fie minciună, minciuna omului...”, săvârşind păcatul tăgăduirii din necredinţă a “Cuvântului” celui de azi de la Pucioasa, uită esenţialul, şi anume că (cităm) “...nu pun aceştia în socoteala lor şi necredinţa lor...”, fiindcă aşa cum vor ei să fie de adevărată dovada necredinţei lor, tot aşa de adevărat poate să fie şi cuvântul de la Pucioasa.
Or, sunt cel puţin trei indicii care i-au condus la această concluzie (că acest “Cuvânt” este o minciună şi o făcătură omenească) pe cei care “nu cred”:
a) - pe de o parte, acest “Cuvânt” este mincinos pentru că el însuşi face apologia minciunii, în timp ce Biblia o combate cu tărie;
b) - pe de altă parte, el este mincinos deoarece, pe alocuri, el se contrazice pe fond cu Sfânta Scriptură;
c) - în fine, acest “Cuvânt” este mincinos deoarece adesea el se contrazice chiar şi pe sine însuşi.
Vom da câte un singur exemplu din fiecare aceste trei indicii (deşi ele sunt disponibile cu zecile):
a) Exemplu de apologie a minciunii:
“Biruiţi lumea, chiar de va trebui să minţiţi pentru Dumnezeu şi pentru calea Lui cea dreaptă şi cea adevărată. [...] De ar fi să minţi pentru Dumnezeu, minte, mămică, şi fă voia Lui, de acum, şi învaţă ce este taină acoperită.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 mai/2 iunie 1991)
b). Exemplu de neconcordanţă cu Sfânta Scriptură.
În ediţia din 1995 a cărţii pucioşeşti “Cuvântul lui Dumnezeu” se face referire la un text din cartea profetică a lui Ioil, text care în Sfânta Scriptură pur şi simplu nu există:
”Iată că s-a împlinit ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil că s-a umplut pământul cu pasări cu ciocul de fier, şerpi cu ciocul de fier, broaşte ţestoase de fier” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 mai 1958 )
c). Exemplu în care “Cuvântul” pucios se contrazice cu sine însuşi.
Există un exemplu, cu două pasaje care se contrazic flagrant, chiar în acest “Cuvânt” din 2 august a.c.
Primul pasaj pretinde că legătura prin prooroci dintre Dumnezeu şi oameni a fost neîntreruptă, în toată vremea:
“Eu însă am fost pe pământ în toată vremea prin proorocii Mei şi prin ei am luptat cu necredinţa în Dumnezeu a oamenilor...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Al doilea pasaj pretinde însă contrariul, şi anume că legătura dintre Dumnezeu şi om s-a întrerupt, cel puţin odată, şi anume în vremea cea grea de dinainte de proorocul Samuel:
“El a crezut că Dumnezeu este Cel ce îl strigă pe Samuel şi grăieşte lui, şi n-a spus că spune minciuni Samuel, ci l-a învăţat pe copil să se aplece vorbirii cu Dumnezeu şi să-L primească pe Domnul şi să spună apoi grăirea Sa, că era vreme grea şi nu mai era pe pământ atunci nici vedenie, nici glas de prooroc, şi nu mai ştiau oamenii voia cea de la Domnul...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
3. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Adam în grădina raiului: “...Eram uitându-Mă peste omul aşezat de Mine în rai ca să-l păzească şi să-l lucreze şi grăiam cu omul, şi el cu Mine grăia, chiar dacă el nu Mă vedea, dar Mă auzea omul în rai grăind cu el şi Mă auzea mergând în jurul lui şi prin rai,...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
4. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Moise: “Eram cu Moise pe pământ şi grăiam cu el tot timpul şi n-a putut el fugi de grăirea Mea cu el, şi îi grăiam faţă în faţă cu el, şi el Mă auzea şi scria toate cuvintele Mele şi lucra după cuvântul Meu şi proorocea...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
5. Dumnezeu este adevărat prin cuvântul Său cel de azi, deoarece el le vorbeşte “proorocilor” pucioşi aşa cum îi vorbea şi lui Samuel, şi celorlalţi prooroci: “...dar Eu le amintesc lor de grăirea Mea cu Adam şi cu Moise şi cu Samuel şi cu proorocii toţi...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Cu alte prilejuri, se aducea ca argument sentimental însăşi frumuseţea de nedescris a “Cuvântului”, incomparabilă cu alte scrieri omeneşti, deci rezulta că el nu poate veni decât de la Dumnezeu. Dar aceste cinci argumente aduse aici se voiesc a fi irefutabile şi vor trebui să risipească cerbicia preoţilor şi arhiereilor din Biserica Ortodoxă care se încăpăţânează să nu-L recunoască pe “Dumnezeul” de la Pucioasa drept Dumnezeul despre care au învăţat ei în şcolile teologice. Despre ei se spune tot aici că:
- nu recunosc “a doua venire în duh a Domnului Iisus la Pucioasa” ;
- nu acceptă că poporul român este predestinat să joace un rol-cheie în epopeea mântuirii omenirii întregi, şi că:
- ei se îmbracă în “necredinţa în Noul Ierusalim de la Pucioasa” în mod intenţionat, ca să scape de răspunderea mare care le revine ca slujitori ai altarelor:
“... slujitorii de altare [...] spun că e minciună cuvântul Meu spre ei şi spre oameni şi spre neamul Meu român, alesul Meu cel de azi între neamuri şi la care Eu, Domnul, am venit şi Mi-am întocmit pe vatra lui albia râului cuvântului Meu întru a doua Mea venire de la Tatăl la om, şi tainic lucrez prin împotrivirea cea de la necredinţa celor ce zic minciună cuvântului Meu, şi zic aşa aceştia ca să scape de răspuns înaintea oamenilor şi înaintea Mea,...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
În continuare se reiterează o teorie pucioşească mai veche care pretinde că poporul român este mai întâi încercat, iar apoi pedepsit; ba cu secetă prelungită, ba cu inundaţii, ca formă văzută de judecată a Celui Venit a Doua Oară ca să judece viii şi morţii:
“O, am venit pe pământ să judec viii şi morţii, aşa cum au proorocit ucenicii Mei acum două mii de ani că voi veni iarăşi şi că va fi fără de sfârşit împărăţia Mea. Am venit să-i spun omului pentru ce este el pedepsit, căci este scris că voi veni şi va primi fiecare după cum este fapta sa, şi nimeni nu va putea fugi din faţa dreptăţii a toate, ...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
Soluţia de a scăpa de urgie, propusă de către pucioşi şi cu alte prilejuri anterioare, este unică şi urgentă: desemnarea oficială (de către mai-marii Bisericii şi ai statului) a arhiereului Irineu Bistriceanul ca singurul intermediar şi înainte-rugător în faţa lui Dumnezeu pentru izbăvirea poporului român. Pentru ca sentinţa aceasta să capete greutate, însuşi spiritul rătăcitor care se prezintă a fi “Ilie Tesviteanul” o susţine cu tenacitate, în repetate forme şi rânduri, în discursul lui:
“O, în nenumărate rânduri a rostit Domnul peste voi cuvânt din cer şi a zis să fie aşezat arhiereul cel ales de El să mijlocească înaintea Domnului împăcarea cu Dumnezeu a neamului român şi a bisericii din mijlocul acestui neam, care nu mai calcă pe urmele sfinţilor şi ale părinţilor, căci s-a depărtat cu multul de Dumnezeu acest neam şi are peste creştetul lui bătaia Domnului, urgie peste acest pământ pus deoparte pentru slava Domnului, pe care voi n-aţi voit s-o primiţi şi s-o aveţi prin cel iubit de Domnul între voi şi prin care Domnul Şi-a ridicat pe piatra ei cea dintâi biserica Sa, pe care au tot dărâmat-o potrivnicii ei cei din mijlocul ei din neam în neam prin nelegiuirile lor, prin neascultarea lor de Dumnezeu şi de sfinţii părinţi, care plâng la căpătâiul celor care suferă acum de bătaia Domnului, proorocită fiind ea prin cuvântul cel de azi că va veni pentru necredinţa neamului român! V-a strigat Domnul la ureche în mai multe rânduri şi v-a spus fierbinte să aşezaţi înaintea Lui spre mijlocire pentru pământul şi neamul român pe arhiereul cel ales de El ca să împace cu Tatăl acest neam şi biserica din mijlocul lui, şi trebuie pocăinţă şi întoarcere cu faţa spre Domnul a acestui neam, care şi-a pocit credinţa şi călcătura spre păgânie şi nu spre sfinţenia cea aşteptată să fie pe pământ ca să întâmpine pe Domnul acest neam ales pentru venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ cu judecata făpturii. Le este greu la oameni să creadă, dar aşa va fi cu soarta acestui neam, pe care sfinţii au proorocit-o să fie, şi va fi. O, ridicaţi pe rugătorul cel de la Domnul ca s-o împace pe România cu Tatăl, că e pe cale rea şi păcătoasă acest neam, iar păcatele atrag pedeapsă mare şi chiar pieirea oamenilor păcătoşi! O, nu vă ia nimeni scaunele, nu vă ia nimeni rangurile, dar faceţi-I şi Domnului loc, mai înainte să-L aduceţi spre mânie peste voi! O, vouă vi se pare glumă când Domnul vă spune să aşezaţi spre rugăciune la Tatăl pe arhiereul cel dintre voi ca să nu piară acest neam, dar nu e glumă cu credinţa sau cu necredinţa în cuvântul Său de peste voi şi care strigă prelung la voi, ci e de împlinit îndemnul Domnului, şi veţi vedea voi că neamul român are pe Domnul Stăpân peste el şi cu slavă peste el între neamuri, căci calea ortodoxiei trăite este singura cale de salvare a omenirii şi este viitorul lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, şi are duşmani aprigi acest adevăr de credinţă şi trebuie ocrotit acest viitor, şi are Domnul între voi pe cel obidit de voi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
O primă întrebare de bun simţ, pe care şi-o poate pune oricine, este aceasta: Cine şi ce anume l-ar putea împiedica pe Irineu (presupunând că ar fi şi el convins că intervenţia exclusivă a persoanei lui vlădiceşti ar fi în favoarea poporului român), să înalţe mâinile la cer, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, rostind rugăciuni de izbăvire a întregii creştinătăţi greu încercate? Apoi vor urma alte întrebări, la fel de pertinente:
- Cine şi ce anume l-ar putea sili să o facă, presupunând că, dintr-un motiv sau altul, el nu vrea acest lucru?
- Chiar e nevoie de desemnarea oficială a lui, din partea Sfântului Sinod, ca vlădica Irineu să facă o rugăciune de dezlegare pentru românătate? Căci dacă ştie şi crede în rolul special al pucioşilor în mântuirea lumii, dar n-o face, este un egoist şi un cinic. Dacă ştie şi nu crede, nimeni nu-l va putea obliga, nici măcar Sinodul BOR, să facă un demers în care nu crede. Dacă însă nici măcar nu ştie (ceea ce e puţin probabil) ce pretenţii aşteaptă pucioşii de la el, atunci poate afla oricând, căci internetul este free, nu trebuie să vină o delegaţie oficială de clerici la el ca să-l trezească la “realitate” şi să-l înveţe ce să facă.
Mult mai probabil este că vlădica Irineu, ca şi alte feţe bisericeşti de altfel, s-a rugat deja din proprie inţiativă şi se va mai ruga încă pentru poporul român, fără să-l fi desemnat cineva în mod oficial ca “cel mai indicat” ca s-o facă. În orice caz, nimeni nu l-a împiedicat, aşa că acuzaţia sugerată de către liderii pucioşi că “arhiereul Irineu este legat cu lanţuri nevăzute de confraţii lui sinodali”, astfel încât să nu poată să facă el tot ceea ce voieşte, este o minciună nefondată, expresie a frustrărilor acumulate de-a lungul anilor de experimente eşuate în promovarea diletantismului lor pseudo-creştinesc.
La fel de probabil este că pucioşii voiau de fapt cu totul altceva: folosindu-se de o situaţie de criză, să-l promoveze forţat pe Irineu mai sus în ierarhia bisericească, poate chiar direct în jeţul de patriarh, împlinind astfel una dintre "proorociile" lor care s-au cam prăfuit de vreo 20 de ani încoace, fără şanse vizibile de a se mai împlini vreodată.
“Dumnezeul” Pucioasei dă însă semne acute de nerăbdare faţă de toţi cei care refuză să creadă în El şi să I se închine:
“Eu, Domnul, Îmi sfârşesc răbdarea în urma celor ce nu cred.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
“Necredincioşii” care se vor mai împotrivi de acum încolo slavei Noului Ierusalim de la Pucioasa vor fi pedepsiţi fără cruţare şi se vor tângui în veci:
“Nu vă va cruţa Domnul dacă veţi sta mereu în calea slavei Lui cu acest neam. Fiţi credincioşi, căci eu sunt prooroc mare prin râvna mea şi mă pun la lucru pentru calea cuvântului Domnului peste pământ cu slava Sa cea mare. O, nu ţineţi această lumină sub obroc! Nu fiţi necredincioşi! Vă veţi tângui pe veci de veci dacă nu vă veţi umili ca să-L cunoaşteţi pe Domnul în acest cuvânt!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 august 2010)
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
3 august 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.