230. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Ion Zubaşcu
La adresa de net http://www.observatorcultural.ro/Fumigena-Gregorian-Bivolaru-doar-o-secventa-dintr-o-lunga-serie*articleID_10683-articles_details.html a apărut un articol în care poetul şi ziaristul Ion Zubaşcu ia apărarea pucioşilor, convins fiind că aceştia fac parte dintr-o listă mai largă de ţinte false ale “serviciilor” oculte, succesoare ale defunctei Securităţi, care vizează prin diversiuni meşteşugite consolidarea puterii stăpânilor lor, pe care îi slujesc cu orice preţ, chiar cu riscul destabilizării României. În viziunea lui I.Z., aceste ţinte false se numesc pe rând “teroriştii revoluţiei” , Gregorian Bivolaru, “minerii care au venit să planteze flori în Piaţa Universităţii”, „ungurii care vor sa ocupe Ardealul“, “apocalipsa Noului Ierusalim”, „puciul de la Patriarhie“, “invazia Martorilor lui Iehova“ şi “doctorul Niculescu, care ucide bolnavii de cancer cu otravă pentru gândacii de bucătărie” , iar manevrele ţesute în jurul acestor personaje sunt, nici mai mult, nici mai puţin, paşi oculţi către o nouă dictatură.
Alături de Bivolaru şi de doctorul Niculescu îşi găsesc aşadar şi liderii sectanţi de la Pucioasa un locşor răsărit în panoplia “ţintelor” luate pe nedrept în vizor de “noii securişti” ai României, motiv pentru care I.Z. le plânge pucioşilor pe umăr, impresionat la culme de “uriaşele nedreptăţi” cărora le-au căzut şi ei victime.
Nu este niciun secret că I.Z. a fost unul dintre invitaţii de onoare ai pucioşilor la câteva “Festivale ale Ortodoxiei Româneşti”, organizate în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni, unde Zubaşcu a putut să se desfăşoare “artistic” pe scenă, fie recitând poezii proprii, fie cântând din producţiile folk maramureşene. Ulterior, Ion Zubaşcu şi-a exprimat gratitudinea faţă de pucioşi prin ample articole laudative publicate în suplimentul literar Aldine al ziarului România Liberă.
Reproducem în continuare secvenţe din acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)
„Fumigena“ Gregorian Bivolaru, doar o secventa dintr-o lunga serie de diversiuni puse la cale de „servicii“ in momentele dificile ale puterii politice
Autor: Ion ZUBAŞCU
Modelul tuturor diversiunilor cu rezonanta nationala, in Romania celor 14 ani de domnie a cuplului Iliescu-Teoctist, este – fara indoiala – atacul „teroristilor“ din decembrie 1989, descrisi ca fiind tipi atletici, inarmati pina in dinti, drogati si care „trag din orice pozitie“. Psihoza aceasta a „teroristilor“ niciodata prinsi sau dovediti, completata cu aratarea obsesiva la tv a unor aparate rudimentare, despre care se spunea cu spaima ba ca sint bombe care vor arunca Televiziunea in aer, ba ca sint masini de fabricat dolari (in casa lui Ion Ratiu, devastata de „mineri“), a fost intretinuta cu consecventa pe parcursul celor 14 ani de fragila democratie, conform scenariului verificat de-a lungul timpului, din preistorie pina azi, ca un dusman pare cu atit mai amenintator cu cit este descris in termeni cit mai nebulosi, putindu-i-se astfel atribui cele mai infricosatoare actiuni, care vizeaza – desigur – destabilizarea nucleului identitar de credinte si mentalitati, unanim acceptate de bunul-simt traditional.
[...]
Primejdia „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“
O diversiune indelung intretinuta, in special de partide si miscari ultranationaliste, extremiste, a fost aceea a „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“.
[...]
Apocalipsa „Noului Ierusalim“
Pe masura ce societatea romaneasca postdecembrista se mai inchega in structuri cu minima stabilitate, agramatii diversiunii au parasit treptat zona politica si nationalista (razboaiele de purificare etnica din fosta Iugoslavie si interventia americana i-au indepartat definitiv de acest debuseu al deriziunii) si s-au indreptat spre culoarul vast si profitabil al credintelor si mentalitatilor adinc inradacinate. O data cu descoperirea acestui teritoriu, prin anii ’93-’94, urmatoarele diversiuni de anvergura nationala se vor face zgindarind aceste „straturi geologice“ ale nebuloasei psihismului colectiv. Intre acestea, Manastirea „Noul Ierusalim“ a dobindit o spectaculoasa, dar la fel de trecatoare notorietate publica. (Observaţia 1.: Aşa-zisa “mănăstire Noul Ierusalim” este o organizaţie religioasă frauduloasă. În realitate, titulatura de “mănăstire” este un fals răsunător, căci vieţuitorii “mănăstirii Noul Ierusalim” nu sunt călugări, nu au tundere în monahism, nu respectă canoanele, nu fac ascultare de chiriarhul locului, nu se îmbracă niciodată în straie monahale, nu au o conducere locală a cărei autoritate o reprezintă stareţul, şi, mai ales, au o organizare mixtă, nemaiîntâlnită nicăieri în monahismul creştin. Cât priveşte “notorietatea publică”, ea nu a fost lansată de oarecari ziarişti curioşi, dornici de a face senzaţie cu subiecte insolite şi incitante, ci este rezultatul unei opţiuni deliberate a liderilor pucioşi de a ieşi la rampă şi a-şi face publicitate, cu scopul de a racola prozeliţi şi, mai ales, susţinători financiari devotaţi. După ce toată lumea s-a lămurit că spectaculoasele “proorocii” ale pucioşilor sunt nişte banale fumigene sectare, bazate pe exagerări şi insinuări mincinoase, evident că interesul tuturor faţă de pucioşi a scăzut dramatic)
Artistii plastici Marian si Victoria Zidaru au construit pe un teren privat din cartierul Glodeni al orasului Pucioasa, judetul Dimbovita, un asezamint cu o arhitectura originala, numit de ei Manastirea „Noul Ierusalim“, in care nu au acces decit vietuitorii, barbati si femei, care respecta o lista cu canoane foarte stricte. (Observaţia 2.: Aici, I.Z. îşi dovedeşte limitele sale de ziarist de duzină. În loc să se obosească şi să facă cercetări personale amănunţite, atente şi responsabile, el se mulţumeşte să reproducă informaţiile parţial corecte şi în mare măsură false care i s-au servit chiar de către liderii pucioşi. Nu Marian şi Victoria Zidaru au construit “aşezământul cu o arhitectură originală”, ci o echipă de salahori, coordonaţi din scurt de către liderii pucioşi, în frunte cu secretarul lor general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă. După trei luni de muncă forţată, în care odihna salahorilor şi răsplata muncii lor au fost trecute pe ultimul loc, clădirea cu destinaţie de biserică era gata)
Planul arhitectonic al originalului lacas a fost realizat dupa viziunea Noului Ierusalim din Apocalipsa lui Ioan, iar ciudata manastire a fost sfintita de un ierarh ortodox, care si-a retractat ulterior obladuirea, pe un post tv de mare audienta, dupa ce a fost amenintat de Sf. Sinod, si chiar a pierdut functia de arhiepiscop pe care se pregatea s-o ocupe. (Observaţia 3.: Aici, I.Z. aglomerează până la amestecare câteva evenimente distincte, a căror importanţă individuală n-ar trebui neglijată. Planul arhitectonic al “mănăstirii” respectă numai în aparenţă datele tehnice proorocite în cartea Apocalipsei, iar gravele deosebiri faţă de textul biblic sunt trecute de I.Z. sub o suspectă şi complice tăcere. Ion Zubaşcu sugerează că ierarhul ortodox – căruia el nu-i dă numele, dar toată lumea ştie că este Irineu Bistriţeanul – ar fi retractat doar “în urma unor ameninţări” venite din partea Sfântului Sinod. În realitate, Sinodul B.O.R. nu putea să-l “ameninţe” pe Irineu decât cu caterisirea, aplicând stricto sensu prevederile canoanelor, aşa cum prevăd ele pedepsirea faptei intitulată “ieşirea din comuniunea sinodală”, iar Irineu era conştient de acest risc şi era gata să şi-l asume. Declaraţiile lui anterioare, apărute în presă, sunt mărturie clară că el nu era speriat de perspectiva caterisirii, pe care era gata s-o suporte fără să crâcnească, în caz că Sinodul nu va fi favorabil recunoaşterii publice a ideologiei sectarilor pucioşi. Deci, cu totul altul trebuie să fi fost motivul schimbării sale de atitudine. Mult mai plauzibil este că el a fost convins de colegii lui arhierei, prin argumente temeinice şi pertinente, că e pe cale de a face o gravă greşeală, cu consecinţe dramatice pentru unitatea Bisericii. Atitudinea sa ulterioară, la început indiferentă iar apoi constant combativă la adresa ideologiei pucioşilor, confirmă această presupunere. Cât priveşte funcţia de arhiepiscop, el nu “a pierdut-o, deşi era pregătit să o ocupe”, aşa cum sugerează tendenţios Ion Zubaşcu, ci pur şi simplu şi-a retras candidatura la alegeri, din proprie iniţiativă, fiind probabil marcat de un sentiment de vinovăţie personală, în urma susţinerii uşuratice a pucioşilor)
Conform vietuitorilor „Noului Ierusalim“, la Pucioasa se aude continuu (Observaţia 4.: În realitate, “vocile” duhurilor de la Pucioasa, care pretind că vin de la diferite multe persoane şi feţe – ele sunt ba Iisus Hristos, ba Tatăl ceresc, ba Fecioara Maria, ba sfinţii, ba arhanghelii, ba unii muritori care au trecut în lumea de dincolo – nu se aud chiar încontinuu. “Dumnezeul” pucios, deşi are mai multe feţe, acestea se manifestă cu limite serioase în puterea de a se face auzite pe pământ, iar “auzirea “Cuvântului” este condiţionată de disponibilitatea intermediarilor pucioşi şi de starea lor afectivă şi de sănătate. Este cunoscut că, după moartea Verginicăi din anul 1980, până în 1982 nu s-a mai auzit “Cuvântul lui Dumnezeu”. În ultima vreme, anumite conflicte dintre liderii pucioşi au creeat noi sincope în “coborârea Cuvântului”, fiind consemnate luni de zile în care de asemenea “Cuvântul” nu a mai apărut. De asemenea, în ultima vreme se invocă tot mai des indispoziţia psihică şi starea precară de sănătate a liderilor pucioşi, pentru se justifica unele întârzieri sau amânări în venirea mesajelor pucioşeşti. Aceste limite pământeşti ale intermediarilor pucioşi fac ca şi “Dumnezeul” pucios să fie plângăcios şi slab în puteri, adesea declarându-se de-a dreptul neputincios, iar “Cuvântul” de la Pucioasa este marcat la rândul lui de nenumărate imprecizii, inconsecvenţe şi “proorocii” care nu s-au mai împlinit, fiind mai degrabă opera meşteşugită a liderilor pucioşi decât unui Dumnezeu Atotştiutor şi Atotputernic) glasul viu al lui Dumnezeu, care a ales Romania („noul Israel al lumii“) ca mireasa pentru nunta lui Isus, la revenirea sa pe Pamint. (Observaţia 5.: Revenire despre care pucioşii, în inconsecvenţa lor, pretind că a avut loc deja, la Pucioasa! Atunci de ce se mai amână, de zeci de ani încoace, nunta Mirelui cu “mireasa România”?) Aceste elemente spectaculoase (inspirate, probabil, din contrafacerea interbelica atribuita indianului Sundar Sing) (Observaţia 6.: I.Z. se demască fără să vrea, arătând că acest “Cuvânt” de la Pucioasa este o făcătură omenească, inspirată din alte făcături omeneşti anterioare, numite de el “contrafaceri”. Dacă ar fi de la Dumnezeu, acest “Cuvânt” de la Pucioasa nu s-ar fi inspirat de la un muritor ca Sundar Singh, căci Dumnezeu nu are nevoie să se inspire de la oameni) si multe altele au transformat cazul intr-un spectacol mediatic manipulat cu sprijinul unor cunoscuti fundamentalisti ortodocsi, (Observaţia 7.: Ce înseamnă “fundamentalism ortodox” la Ion Zubaşcu? În lipsa numelor celor incriminaţi în acest mod, şi în contextul acuzativ al lui I.Z. la adresa întregii Biserici Ortodoxe, nu putem decât să presupunem că cei care susţin public necesitatea imperioasă ca în Biserică să nu se facă nicio derogare de la Sfintele Canoane, sunt cotaţi de simpatizanţii neoprotestanţilor, în frunte cu Ion Zubaşcu, drept “fundamentalişti ortodocşi”) care a tinut prima pagina a ziarelor citeva luni, dupa aceeasi binecunoscuta reteta diversionista: cu cit un dusman este prezentat mai nebulos si exagerat, cu atit devine mai inspaimintator si periculos in imaginarul colectiv.
Astfel, ziarele vremii scriau ca dimineata puteai vedea curgind pe santurile din jurul „Noului Ierusalim“ singe de copii sacrificati in orgii si ritualuri nocturne, (Observaţia 8.: Dacă redactorii şefi şi redactorii de rubrică au permis apariţia unor asemenea aberaţii în ziarele lor, fără o minimă verificare, ei s-au descalificat din start, la modul cel mai ruşinos cu putinţă, deci nu mai pot fi prezentaţi acum ca semnificativi în delirul lor publicistic. I.Z. sugerează însă că nicidecum aceşti profesionişti ai scrisului ar fi fost de vină, ci “fundamentaliştii ortodocşi”, cei interesaţi să-i zugrăvească în culori sumbre pe bieţii pucioşi) ca satenii vedeau iesind noaptea camioane pline cu pamint (se sapau – pasamite – tuneluri subterane; spre ce?), ca sub „Noul Ierusalim“ de la Pucioasa (semnificatia toponimului era copios speculata!) se fabrica bomba atomica etc. etc. Un intreg scenariu apocaliptic! (Observaţia 9.: Absurdul unor asemenea afirmaţii vădit răuvoitoare să nu-i fi pus deloc pe gânduri pe aceşti ziarişti? Este cazul să subliniem că asemenea supoziţii absurde erau culese de la crâşma din colţ, de la o mână de unor săteni lipsiţi de cea mai elementară cultură şi moralitate, care emiteau păreri invidioase asupra unor manifestări – pentru ei de neînţeles – ale pucioşilor. Ziariştii nu s-au obosit să facă vreo selecţie, ci au reprodus ad litteram toate prostiile auzite pe la colţuri de uliţe. În schimb, anomaliile amintite ceva mai înainte privind încălcarea flagrantă a canoanelor mănăstireşti şi bisericeşti şi deviaţionismul sectar al pseudo-călugărilor micşti de la Pucioasa nu le-a sesizat nimeni! I.Z. merge mai departe cu fantezia, considerând aceste inepţii drept o “diversiune penibilă”, pusă la cale de unii exponenţi interesaţi ai puterii cripto-comuniste care a urmat loviturii de stat din 1989)
La 10 ani de la aceasta diversiune penibila, foarte rar se mai scrie acum despre expozitiile de arta plastica ale sotilor Zidaru, care au un punct de desfacere a creatiilor lor artistice (icoane, sculpturi si costume de inspiratie traditionala) la World Trade Center si un altul la Muzeul Satului, precum si o fundatie legala care organizeaza de trei ori pe an, de Rusalii, Sf. Maria si Craciun, un festival artistic-religios unic in Romania. (Observaţia 10.: Nimic din aceste “manifestări artistic-religioase”, după care încă mai tânjeşte I.Z., nu mai este de actualitate. După ce au intrat treptat în anonimat, toate au dispărut, toate sunt acum doar istorie. Soţii Zidaru s-au detaşat definitiv de tutela apăsătoare a liderilor pucioşi, punctele de desfacere a icoanelor de la WCT -Bucureşti şi de la Muzeul Satului sunt de mult desfiinţate, Marian Zidaru şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei “Sf. Virginia” [ în care fusese plasat ca marionetă de către liderii pucioşi], iar festivalele intitulate pompos “Festivale ale Ortodoxiei Româneşti” – la care era invitat , de regulă , şi Ion Zubaşcu – nu se mai organizează deloc de câţiva ani buni încoace)
Incredibila diversiune a „Puciului de la Patriarhie“
Aproape in fiecare an al caznitei noastre tranzitii, mecanismul de produs nori de fum pe scena spectacolului politic a fost singurul care a functionat impecabil din toata industria grea romaneasca. Totusi, incredibila diversiune numita de presa „Puciul de la Patriarhie“ ramine ca o culme a cinicelor performante ale fostelor si actualelor „servicii“, un semn clar ca profesionistii prafului si pulberii nu au nimic sfint si sint in stare sa sacrifice absolut orice pentru a-si atinge tintele profitabilului mercenariat. (Observaţia 11.: I.Z. continuă să scormonească după noi “diversiuni” care, juxtapuse cazului Bivolaru”, să dea credibilitate mai mare teoriei “diversioniste” a “puterii politice criptocomuniste” la adresa libertăţii de opinie a sectelor religioase)
[...]
Invazia „Martorilor lui Iehova“
S-a batut multa moneda diversionista pe provocarea „poporului roman crestin-ortodox“ impotriva „sectantilor“, prin „secte“ intelegindu-se orice cult sau asociatie religioasa cu statut legal in Romania, dar care nu este de credinta ortodoxa. (Observaţia 12.: Legal sau nelegal, nu statutul oficial al derapajelor sectare le încadrează la titulatura de “secte”, ci propensiunea lor de a-şi făuri o identitate proprie, diferită de cea moştenită de români de la Biserica Apostolică. Iar atenţionarea asupra pericolului sectar nu este neapărat o provocare împotriva sectanţilor, ci o încercare de a-i proteja pe români de deviaţionismul care vine de la nişte profesionişti ai înşelăciunii)
[...]
Azi, fosta asociatie religioasa „Martorii lui Iehova“ a reusit performanta sa dobindeasca statut de cult legal, devenind a 16-a Biserica oficiala a Romaniei, cu aceleasi drepturi, inclusiv de a fi subventionata de la buget, ca si Biserica Ortodoxa Romana. Gogoasa diversiunii a sfirsit intr-un ridicol evident, denuntat de insusi faptul legalizarii cultului „Martorii lui Iehova“.(Observaţia 13.: Se poate discerne aici o nedisimulată satisfacţie cu care I.Z,. constată că oficialii ortodocşi “au luat-o în barbă” de la “martorii lui Iehova”, cu care trebuie acum să se converseze de la egal la egal, după ce s-au străduit în zadar să demonstreze semenilor lor că noii-veniţi sunt nişte sectanţi periculoşi pentru conştiinţa creştină românească – străduinţă pe care I.Z. o consideră a fi pură diversiune )
Doctorul care ucide bolnavii de cancer cu otrava pentru gindacii de bucatarie
Una dintre cele mai penibile diversiuni inghitite de presa romana a fost cea a „Doctorului Moarte“, cum titra un important cotidian, in 1992, pe prima sa pagina, cu litere de-o schioapa. [...]
Doctorul Niculescu isi vede mai departe de Centrul medical „Nicomed“, din zona Cringasi, cu toate sansele sa-si impuna originalul produs pe piata mondiala a citostaticelor.
Stat de drept sau noua dictatura? (Observaţia 14.: După aceste divagaţii “profesioniste”, I.Z. se pregăteşte să tragă concluziile: diversiunile ortodoxiei majoritare şi ale serviciilor oculte post-securiste pregătesc cu asiduitate o nouă dictatură )
Trebuie facuta o precizare importanta: in decembrie 1989 au murit inutil peste 1.000 de oameni, majoritatea tineri (dupa ce dictatorul fugise, ordinul de incetare a focului fusese dat si armata fraternizase cu multimea), fara sa fie prins si pedepsit macar un singur „terorist“. Desi nu s-a adeverit nici o gogorita a „tribunului“ extremist referitoare la pericolul iredentist maghiar (Parlamentul roman, inclusiv reprezentanti ai UDMR, au invalidat ideea autonomiei etnice a Tinutului Secuiesc), nimeni de la Romania Mare n-a fost pedepsit pentru instigare la ura interetnica timp de ani si ani de zile. Desi nici o acuzatie adusa miscarii religioase „Noul Ierusalim“ (inclusiv de practicare a sexului in grup, orgii in incinta lacasului etc.) nu s-a adeverit, (Observaţia 15.: Evident că aberaţiile apărute în presa bâlbâită a vremii nu s-au confirmat. În schimb s-au confirmat toate temerile Bisericii că mişcarea de la Pucioasa – iniţial pseudo-ortodoxă – va suferi consecinţele opţiunilor sale deviaţioniste şi schismatice: la scurt timp după Sinodul din ianurie 1993, secta “Noul Ierusalim” s-a desprins oficial şi definitiv de B.O.R., confirmând prin această opţiune că este într-adevăr o sectă; ideologia sectară a pucioşilor a involuat rapid spre învăţături noi, unele aberante, altele de-a dreptul eretice: o nouă preoţie, o nouă Evanghelie, spiritism, esoterism, sclavie ideologică, spălarea creierelor adepţilor, teorii exclusiviste, protocroniste şi fasciste, de dominare a popoarelor şi a lumii întregi de către catharii pucioşi, declaraţii duşmănoase la adresa Bisericii majoritare, imixtiuni propagandistice în viaţa politică a statului român şi în forma lui de guvernământ) nimeni n-a fost gasit responsabil pentru psihoza fundamentalista provocata. N-a fost pedepsit nici macar cel care a trimis de la un singur oficiu postal peste 10.000 de scrisori diversioniste, nici cel care i-a semnat in fals pe mitropolitul Banatului si pe ceilalti doi arhimandriti implicati in uluitorul caz al „Puciului de la Patriarhie“.
N-a fost cercetat nici un fundamentalist de la ASCOR, care a incitat la ura si conflicte interconfesionale in cazul actualului cult legal admis al „Martorilor lui Iehova“.(Observaţia 16.: În concepţia lui I.Z., a spune adevărul despre pericolul sectar şi înşelăciunile pe care sectele le practică este “incitare la ură şi conflict interconfesional”. I. Z. nu realizează, în gândirea lui pleonastică, faptul că secta, legală sau nu, creează ea însăşi un conflict confesional, chiar în momentul în care lansează o învăţătură nouă, agresivă, străină de învăţătura moştenită de români de la strămoşii lor. În schimb, el visează la satisfacţia pe care i-o va aduce ziua sau ceasul în care un student de la ASCOR va fi filat, cercetat, anchetat şi de ce nu, întemniţat pentru că a îndrăznit să susţină, asemenea martirilor din arenele romane, că se află în conflict de idei şi de interese cu cei care propovăduiesc alte credinţe decât a lui) [...]
Tinind seama de succesiunea diversiunilor anterioare, realizate cu colaborarea presei, care au aparut in momentele cele mai fragile ale actualei puteri, cazul Gregorian Bivolaru a fost instrumentat in mod evident pentru a distrage atentia opiniei publice de la coruptia generalizata din interiorul PSD, pe care actuala guvernare trebuie s-o rezolve in cel mai scurt timp posibil. [...]
Este incredibil ce succesiune de inscenari s-a derulat in acest caz, cu incalcari barbare ale legilor, ce demonstratii de forta politieneasca (inclusiv asupra avocatilor apararii), ce terfelire a minimelor drepturi cetatenesti, in absenta unor probe incriminatorii clare, elemente insumate care au umbrit cu totul momentul istoric al intrarii Romaniei in NATO!
Nu putem sti cum va evolua societatea romaneasca in continuare, dar rezolvarea cazului Gregorian Bivolaru si pedepsirea exemplara a vinovatilor este un test clar care va dovedi daca traim cu adevarat intr-un stat de drept, unde legea apara societatea civila, sau intram intr-o noua dictatura a fortei brute, care face ce vrea cu drepturile si libertatile omului.
Ion Zubaşcu se remarcă aşadar printr-o energică şi făţişă intervenţie publică de susţinere şi motivare a lui Gregorian Bivolaru, introducându-i forţat în ecuaţia interesului lui pe Martorii lui Iehova, pe greco-catolici şi pe pucioşi şi cerând “pedepsirea exemplară a vinovaţilor” diversionişti.
Dar să vedem ce părere au şi alţii despre I.Z., ca să nu fim cumva acuzaţi de păreri preconcepute, care ne-ar putea împiedica să vedem posibilele lui intenţii bune. În timp ce noi am putea greşi, ca orice om, alţii mai lucizi şi mai perseverenţi ar putea descoperi eventual în I.Z. un adevărat apărător al ortodoxiei.
Într-un articol intitulat “Lipsa de măsură” , publicat pe 8 februarie 2002, Liviu Ioan Stoiciu deplânge tocmai această lipsă de măsură a lui I.Z. în raport cu B.O.R. şi cu autorităţile bisericii. Reproducem aici doar câteva citate din articolul lui L.I.S.:
LIPSA DE MASURĂ
N-are rost să-mi bat capul prea tare cu lipsa de măsură a poetului Ion Zubascu, dată de gol si cu acest al său „Drept la replică” (de cinci ori mai lung decît „atacul” meu din „Contrajurnal”, în paranteză fie spus; probă de narcisism, la mijloc este, bineînteles, o lipsă crasă de profesionalism). Pe de altă parte, îmi pare sincer rău că mă obligă să-i amintesc lui Ion Zubascu cine mai e el, de fapt, aplicînd strategia literară balcanică: „Hai să ne băgăm singuri în seamă si să ne facem reciproc publicitate pe gratis”...
[...]
E clar că e si aceasta o formă de demisie morală la omul-Zubascu, gazetar „special” de Dîmbovita, cu ifose „ardelenesti” de doi bani (altfel, crescut în laboratoarele lui Adrian Păunescu si ale cenaclului din perioada lui agresivă, cînd promova cultul personalitătii; cît caracter are Ion Zubascu, s-a văzut după Revolutie, cînd l-a înjurat ca la usa cortului pe binefăcătorul lui, „Adrian Păunescu-PCR” si s-a dezis de cenaclul „Flacăra”, senin, de parcă nu i-ar fi fost unealtă; e si asta o mentalitate de oportunist;
[...]
Las cititorii să judece dacă „ortodoxismul” este religie sau nu, de pildă. Pentru apărătorul de valori crestine neortodoxe Ion Zubascu, deschid aici Dictionarul Explicativ al Limbii Române (editia postcomunistă, din 1996, să nu avem surprize): „ORTODOXISM s.n. 1. Religia crestină ortodoxă”. Sau la „ORTODOX s.f. (Substantivat) Persoană de religie crestină răsăriteană”. E o religie, deci, ortodoxismul, cît de cît – si asta o stie nu numai ortodoxul, practicant sau nu, de bun simt (nu si Ion Zubascu-cel-ridicol, care e convins că eu sînt animat de... „duhuri necurate” – probabil duhuri autohtone, nu euro-atlantice).
În rest, tristete pe toată linia, retorica antiortodoxă fundamentalistă de tip Ion Zubascu impresionează, eventual... Occidentul slab de înger (si „asistatii” lui din România). Fireste, eu n-am nici o treabă cu confesiunea pe care o împărtăseste Ion Zubascu, Doamne fereste, să fie sănătos si fericit în propria-i piele. Dar cît de jos a ajuns, să-l defăimeze pe episcopul Justinian Chira, nu-mi vine să cred... Cel căruia – „Iubite frate Justinian, plecăciuni iubitoare în Noul An, prin mila Domnului nostru Hristos”, îi scria poetul Ioan Alexandru (poet adorat de Ion Zubascu). Ce să mai spun? îmi e efectiv silă să mai răscolesc în drojdia umorilor lui Ion Zubascu.
[...]
Asa stînd lucrurile, demonstratiile gazetăresti, făcute cu evidentă rea-credintă, flagrant tendentioase (cum subliniam în „Contrajurnalul” trecut) ale lui Ion Zubascu, au intrat deja în derizoriu.
ÎPS Mitropolitul Nicolae Corneanu, care a recunoscut că a colaborat cu Securitatea, e „patriarhul moral al BOR”? Chiar e mai moral decît... Patriarhul Teoctist? De ce? Asta e o viziune politică a gazetarului Ion Zubascu, cu sigurantă... Pe ce lume trăim?
Amuzant, în fine, e că în timp ce pe mine mă acuză că generalizez (neobservînd că nu Biserica Ortodoxă Română-BOR, ci reprezentantii de vîrf ai BOR au fost pusi la stîlpul infamiei de către Ion Zubascu; ceea ce e fals, as putea să redau atîtea citate din insultele lui Ion Zubascu pe care le debitează ca ziarist împotriva BOR, dar n-are rost; el e incapabil să-si asume această responsabilitate, a campaniei duse împotriva BOR), Ion Zubascu atrage atentia că eu am atacat... ziarul „România liberă”, fiindcă l-am atacat pe el, că e „implicit”... Ca să vedeti, dai în Ion Zubascu, dai în fabricile si uzinele „României libere”...
Altfel, Ion Zubascu poate să stea linistit, putem urca muntii lumii împreună, dacă doreste, sînt un om pasnic, prietenos, iubitor de poeti (e drept, care nu se dau drept altii).
Liviu Ioan STOICIU
8 februarie 2002, Bucuresti
L.I.S. dezvăluie în articolul său, printre altele, şi motivul real pentru care I.Z. este aşa de agresiv. Fraza “Fireste, eu n-am nici o treabă cu confesiunea pe care o împărtăseste Ion Zubascu, Doamne fereste, să fie sănătos si fericit în propria-i piele” ne arată limpede că în anul 2002 I.Z. era deja exterior Bisericii majoritare, poziţie care-i conferea o lejeritate în a o ataca pe toate planurile, asociindu-se în corul denigratorilor cu alţi duşmani declaraţi ai B.O.R., printre care un loc de frunte îl ocupă profeţii fantasmagorici de la Pucioasa. “Corb, la corb, nu-i scoate ochii” , zice un proverb. Un sectant va sări întotdeauna în ajutorul altui sectant, pentru că de fapt amândoi slujesc aceluiaşi domn, şi e firesc să de ajute unul pe altul.
Concluzia pe care o putem trage, citindu-l pe L.I.S.? “Retorica antiortodoxă fundamentalistă de tip Ion Zubascu impresionează, eventual...”
Şi când te gândeşti la expresiile bombastice ale lui I.Z.: “fundamentaliştii ortodocşi”...”psihoza fundamentalistă”...”fundamentaliştii de la ASCOR”...!
Impresionează, eventual...
………………………
Estera
26 iunie 2010
………………………
Alături de Bivolaru şi de doctorul Niculescu îşi găsesc aşadar şi liderii sectanţi de la Pucioasa un locşor răsărit în panoplia “ţintelor” luate pe nedrept în vizor de “noii securişti” ai României, motiv pentru care I.Z. le plânge pucioşilor pe umăr, impresionat la culme de “uriaşele nedreptăţi” cărora le-au căzut şi ei victime.
Nu este niciun secret că I.Z. a fost unul dintre invitaţii de onoare ai pucioşilor la câteva “Festivale ale Ortodoxiei Româneşti”, organizate în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni, unde Zubaşcu a putut să se desfăşoare “artistic” pe scenă, fie recitând poezii proprii, fie cântând din producţiile folk maramureşene. Ulterior, Ion Zubaşcu şi-a exprimat gratitudinea faţă de pucioşi prin ample articole laudative publicate în suplimentul literar Aldine al ziarului România Liberă.
Reproducem în continuare secvenţe din acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)
„Fumigena“ Gregorian Bivolaru, doar o secventa dintr-o lunga serie de diversiuni puse la cale de „servicii“ in momentele dificile ale puterii politice
Autor: Ion ZUBAŞCU
Modelul tuturor diversiunilor cu rezonanta nationala, in Romania celor 14 ani de domnie a cuplului Iliescu-Teoctist, este – fara indoiala – atacul „teroristilor“ din decembrie 1989, descrisi ca fiind tipi atletici, inarmati pina in dinti, drogati si care „trag din orice pozitie“. Psihoza aceasta a „teroristilor“ niciodata prinsi sau dovediti, completata cu aratarea obsesiva la tv a unor aparate rudimentare, despre care se spunea cu spaima ba ca sint bombe care vor arunca Televiziunea in aer, ba ca sint masini de fabricat dolari (in casa lui Ion Ratiu, devastata de „mineri“), a fost intretinuta cu consecventa pe parcursul celor 14 ani de fragila democratie, conform scenariului verificat de-a lungul timpului, din preistorie pina azi, ca un dusman pare cu atit mai amenintator cu cit este descris in termeni cit mai nebulosi, putindu-i-se astfel atribui cele mai infricosatoare actiuni, care vizeaza – desigur – destabilizarea nucleului identitar de credinte si mentalitati, unanim acceptate de bunul-simt traditional.
[...]
Primejdia „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“
O diversiune indelung intretinuta, in special de partide si miscari ultranationaliste, extremiste, a fost aceea a „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“.
[...]
Apocalipsa „Noului Ierusalim“
Pe masura ce societatea romaneasca postdecembrista se mai inchega in structuri cu minima stabilitate, agramatii diversiunii au parasit treptat zona politica si nationalista (razboaiele de purificare etnica din fosta Iugoslavie si interventia americana i-au indepartat definitiv de acest debuseu al deriziunii) si s-au indreptat spre culoarul vast si profitabil al credintelor si mentalitatilor adinc inradacinate. O data cu descoperirea acestui teritoriu, prin anii ’93-’94, urmatoarele diversiuni de anvergura nationala se vor face zgindarind aceste „straturi geologice“ ale nebuloasei psihismului colectiv. Intre acestea, Manastirea „Noul Ierusalim“ a dobindit o spectaculoasa, dar la fel de trecatoare notorietate publica. (Observaţia 1.: Aşa-zisa “mănăstire Noul Ierusalim” este o organizaţie religioasă frauduloasă. În realitate, titulatura de “mănăstire” este un fals răsunător, căci vieţuitorii “mănăstirii Noul Ierusalim” nu sunt călugări, nu au tundere în monahism, nu respectă canoanele, nu fac ascultare de chiriarhul locului, nu se îmbracă niciodată în straie monahale, nu au o conducere locală a cărei autoritate o reprezintă stareţul, şi, mai ales, au o organizare mixtă, nemaiîntâlnită nicăieri în monahismul creştin. Cât priveşte “notorietatea publică”, ea nu a fost lansată de oarecari ziarişti curioşi, dornici de a face senzaţie cu subiecte insolite şi incitante, ci este rezultatul unei opţiuni deliberate a liderilor pucioşi de a ieşi la rampă şi a-şi face publicitate, cu scopul de a racola prozeliţi şi, mai ales, susţinători financiari devotaţi. După ce toată lumea s-a lămurit că spectaculoasele “proorocii” ale pucioşilor sunt nişte banale fumigene sectare, bazate pe exagerări şi insinuări mincinoase, evident că interesul tuturor faţă de pucioşi a scăzut dramatic)
Artistii plastici Marian si Victoria Zidaru au construit pe un teren privat din cartierul Glodeni al orasului Pucioasa, judetul Dimbovita, un asezamint cu o arhitectura originala, numit de ei Manastirea „Noul Ierusalim“, in care nu au acces decit vietuitorii, barbati si femei, care respecta o lista cu canoane foarte stricte. (Observaţia 2.: Aici, I.Z. îşi dovedeşte limitele sale de ziarist de duzină. În loc să se obosească şi să facă cercetări personale amănunţite, atente şi responsabile, el se mulţumeşte să reproducă informaţiile parţial corecte şi în mare măsură false care i s-au servit chiar de către liderii pucioşi. Nu Marian şi Victoria Zidaru au construit “aşezământul cu o arhitectură originală”, ci o echipă de salahori, coordonaţi din scurt de către liderii pucioşi, în frunte cu secretarul lor general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă. După trei luni de muncă forţată, în care odihna salahorilor şi răsplata muncii lor au fost trecute pe ultimul loc, clădirea cu destinaţie de biserică era gata)
Planul arhitectonic al originalului lacas a fost realizat dupa viziunea Noului Ierusalim din Apocalipsa lui Ioan, iar ciudata manastire a fost sfintita de un ierarh ortodox, care si-a retractat ulterior obladuirea, pe un post tv de mare audienta, dupa ce a fost amenintat de Sf. Sinod, si chiar a pierdut functia de arhiepiscop pe care se pregatea s-o ocupe. (Observaţia 3.: Aici, I.Z. aglomerează până la amestecare câteva evenimente distincte, a căror importanţă individuală n-ar trebui neglijată. Planul arhitectonic al “mănăstirii” respectă numai în aparenţă datele tehnice proorocite în cartea Apocalipsei, iar gravele deosebiri faţă de textul biblic sunt trecute de I.Z. sub o suspectă şi complice tăcere. Ion Zubaşcu sugerează că ierarhul ortodox – căruia el nu-i dă numele, dar toată lumea ştie că este Irineu Bistriţeanul – ar fi retractat doar “în urma unor ameninţări” venite din partea Sfântului Sinod. În realitate, Sinodul B.O.R. nu putea să-l “ameninţe” pe Irineu decât cu caterisirea, aplicând stricto sensu prevederile canoanelor, aşa cum prevăd ele pedepsirea faptei intitulată “ieşirea din comuniunea sinodală”, iar Irineu era conştient de acest risc şi era gata să şi-l asume. Declaraţiile lui anterioare, apărute în presă, sunt mărturie clară că el nu era speriat de perspectiva caterisirii, pe care era gata s-o suporte fără să crâcnească, în caz că Sinodul nu va fi favorabil recunoaşterii publice a ideologiei sectarilor pucioşi. Deci, cu totul altul trebuie să fi fost motivul schimbării sale de atitudine. Mult mai plauzibil este că el a fost convins de colegii lui arhierei, prin argumente temeinice şi pertinente, că e pe cale de a face o gravă greşeală, cu consecinţe dramatice pentru unitatea Bisericii. Atitudinea sa ulterioară, la început indiferentă iar apoi constant combativă la adresa ideologiei pucioşilor, confirmă această presupunere. Cât priveşte funcţia de arhiepiscop, el nu “a pierdut-o, deşi era pregătit să o ocupe”, aşa cum sugerează tendenţios Ion Zubaşcu, ci pur şi simplu şi-a retras candidatura la alegeri, din proprie iniţiativă, fiind probabil marcat de un sentiment de vinovăţie personală, în urma susţinerii uşuratice a pucioşilor)
Conform vietuitorilor „Noului Ierusalim“, la Pucioasa se aude continuu (Observaţia 4.: În realitate, “vocile” duhurilor de la Pucioasa, care pretind că vin de la diferite multe persoane şi feţe – ele sunt ba Iisus Hristos, ba Tatăl ceresc, ba Fecioara Maria, ba sfinţii, ba arhanghelii, ba unii muritori care au trecut în lumea de dincolo – nu se aud chiar încontinuu. “Dumnezeul” pucios, deşi are mai multe feţe, acestea se manifestă cu limite serioase în puterea de a se face auzite pe pământ, iar “auzirea “Cuvântului” este condiţionată de disponibilitatea intermediarilor pucioşi şi de starea lor afectivă şi de sănătate. Este cunoscut că, după moartea Verginicăi din anul 1980, până în 1982 nu s-a mai auzit “Cuvântul lui Dumnezeu”. În ultima vreme, anumite conflicte dintre liderii pucioşi au creeat noi sincope în “coborârea Cuvântului”, fiind consemnate luni de zile în care de asemenea “Cuvântul” nu a mai apărut. De asemenea, în ultima vreme se invocă tot mai des indispoziţia psihică şi starea precară de sănătate a liderilor pucioşi, pentru se justifica unele întârzieri sau amânări în venirea mesajelor pucioşeşti. Aceste limite pământeşti ale intermediarilor pucioşi fac ca şi “Dumnezeul” pucios să fie plângăcios şi slab în puteri, adesea declarându-se de-a dreptul neputincios, iar “Cuvântul” de la Pucioasa este marcat la rândul lui de nenumărate imprecizii, inconsecvenţe şi “proorocii” care nu s-au mai împlinit, fiind mai degrabă opera meşteşugită a liderilor pucioşi decât unui Dumnezeu Atotştiutor şi Atotputernic) glasul viu al lui Dumnezeu, care a ales Romania („noul Israel al lumii“) ca mireasa pentru nunta lui Isus, la revenirea sa pe Pamint. (Observaţia 5.: Revenire despre care pucioşii, în inconsecvenţa lor, pretind că a avut loc deja, la Pucioasa! Atunci de ce se mai amână, de zeci de ani încoace, nunta Mirelui cu “mireasa România”?) Aceste elemente spectaculoase (inspirate, probabil, din contrafacerea interbelica atribuita indianului Sundar Sing) (Observaţia 6.: I.Z. se demască fără să vrea, arătând că acest “Cuvânt” de la Pucioasa este o făcătură omenească, inspirată din alte făcături omeneşti anterioare, numite de el “contrafaceri”. Dacă ar fi de la Dumnezeu, acest “Cuvânt” de la Pucioasa nu s-ar fi inspirat de la un muritor ca Sundar Singh, căci Dumnezeu nu are nevoie să se inspire de la oameni) si multe altele au transformat cazul intr-un spectacol mediatic manipulat cu sprijinul unor cunoscuti fundamentalisti ortodocsi, (Observaţia 7.: Ce înseamnă “fundamentalism ortodox” la Ion Zubaşcu? În lipsa numelor celor incriminaţi în acest mod, şi în contextul acuzativ al lui I.Z. la adresa întregii Biserici Ortodoxe, nu putem decât să presupunem că cei care susţin public necesitatea imperioasă ca în Biserică să nu se facă nicio derogare de la Sfintele Canoane, sunt cotaţi de simpatizanţii neoprotestanţilor, în frunte cu Ion Zubaşcu, drept “fundamentalişti ortodocşi”) care a tinut prima pagina a ziarelor citeva luni, dupa aceeasi binecunoscuta reteta diversionista: cu cit un dusman este prezentat mai nebulos si exagerat, cu atit devine mai inspaimintator si periculos in imaginarul colectiv.
Astfel, ziarele vremii scriau ca dimineata puteai vedea curgind pe santurile din jurul „Noului Ierusalim“ singe de copii sacrificati in orgii si ritualuri nocturne, (Observaţia 8.: Dacă redactorii şefi şi redactorii de rubrică au permis apariţia unor asemenea aberaţii în ziarele lor, fără o minimă verificare, ei s-au descalificat din start, la modul cel mai ruşinos cu putinţă, deci nu mai pot fi prezentaţi acum ca semnificativi în delirul lor publicistic. I.Z. sugerează însă că nicidecum aceşti profesionişti ai scrisului ar fi fost de vină, ci “fundamentaliştii ortodocşi”, cei interesaţi să-i zugrăvească în culori sumbre pe bieţii pucioşi) ca satenii vedeau iesind noaptea camioane pline cu pamint (se sapau – pasamite – tuneluri subterane; spre ce?), ca sub „Noul Ierusalim“ de la Pucioasa (semnificatia toponimului era copios speculata!) se fabrica bomba atomica etc. etc. Un intreg scenariu apocaliptic! (Observaţia 9.: Absurdul unor asemenea afirmaţii vădit răuvoitoare să nu-i fi pus deloc pe gânduri pe aceşti ziarişti? Este cazul să subliniem că asemenea supoziţii absurde erau culese de la crâşma din colţ, de la o mână de unor săteni lipsiţi de cea mai elementară cultură şi moralitate, care emiteau păreri invidioase asupra unor manifestări – pentru ei de neînţeles – ale pucioşilor. Ziariştii nu s-au obosit să facă vreo selecţie, ci au reprodus ad litteram toate prostiile auzite pe la colţuri de uliţe. În schimb, anomaliile amintite ceva mai înainte privind încălcarea flagrantă a canoanelor mănăstireşti şi bisericeşti şi deviaţionismul sectar al pseudo-călugărilor micşti de la Pucioasa nu le-a sesizat nimeni! I.Z. merge mai departe cu fantezia, considerând aceste inepţii drept o “diversiune penibilă”, pusă la cale de unii exponenţi interesaţi ai puterii cripto-comuniste care a urmat loviturii de stat din 1989)
La 10 ani de la aceasta diversiune penibila, foarte rar se mai scrie acum despre expozitiile de arta plastica ale sotilor Zidaru, care au un punct de desfacere a creatiilor lor artistice (icoane, sculpturi si costume de inspiratie traditionala) la World Trade Center si un altul la Muzeul Satului, precum si o fundatie legala care organizeaza de trei ori pe an, de Rusalii, Sf. Maria si Craciun, un festival artistic-religios unic in Romania. (Observaţia 10.: Nimic din aceste “manifestări artistic-religioase”, după care încă mai tânjeşte I.Z., nu mai este de actualitate. După ce au intrat treptat în anonimat, toate au dispărut, toate sunt acum doar istorie. Soţii Zidaru s-au detaşat definitiv de tutela apăsătoare a liderilor pucioşi, punctele de desfacere a icoanelor de la WCT -Bucureşti şi de la Muzeul Satului sunt de mult desfiinţate, Marian Zidaru şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei “Sf. Virginia” [ în care fusese plasat ca marionetă de către liderii pucioşi], iar festivalele intitulate pompos “Festivale ale Ortodoxiei Româneşti” – la care era invitat , de regulă , şi Ion Zubaşcu – nu se mai organizează deloc de câţiva ani buni încoace)
Incredibila diversiune a „Puciului de la Patriarhie“
Aproape in fiecare an al caznitei noastre tranzitii, mecanismul de produs nori de fum pe scena spectacolului politic a fost singurul care a functionat impecabil din toata industria grea romaneasca. Totusi, incredibila diversiune numita de presa „Puciul de la Patriarhie“ ramine ca o culme a cinicelor performante ale fostelor si actualelor „servicii“, un semn clar ca profesionistii prafului si pulberii nu au nimic sfint si sint in stare sa sacrifice absolut orice pentru a-si atinge tintele profitabilului mercenariat. (Observaţia 11.: I.Z. continuă să scormonească după noi “diversiuni” care, juxtapuse cazului Bivolaru”, să dea credibilitate mai mare teoriei “diversioniste” a “puterii politice criptocomuniste” la adresa libertăţii de opinie a sectelor religioase)
[...]
Invazia „Martorilor lui Iehova“
S-a batut multa moneda diversionista pe provocarea „poporului roman crestin-ortodox“ impotriva „sectantilor“, prin „secte“ intelegindu-se orice cult sau asociatie religioasa cu statut legal in Romania, dar care nu este de credinta ortodoxa. (Observaţia 12.: Legal sau nelegal, nu statutul oficial al derapajelor sectare le încadrează la titulatura de “secte”, ci propensiunea lor de a-şi făuri o identitate proprie, diferită de cea moştenită de români de la Biserica Apostolică. Iar atenţionarea asupra pericolului sectar nu este neapărat o provocare împotriva sectanţilor, ci o încercare de a-i proteja pe români de deviaţionismul care vine de la nişte profesionişti ai înşelăciunii)
[...]
Azi, fosta asociatie religioasa „Martorii lui Iehova“ a reusit performanta sa dobindeasca statut de cult legal, devenind a 16-a Biserica oficiala a Romaniei, cu aceleasi drepturi, inclusiv de a fi subventionata de la buget, ca si Biserica Ortodoxa Romana. Gogoasa diversiunii a sfirsit intr-un ridicol evident, denuntat de insusi faptul legalizarii cultului „Martorii lui Iehova“.(Observaţia 13.: Se poate discerne aici o nedisimulată satisfacţie cu care I.Z,. constată că oficialii ortodocşi “au luat-o în barbă” de la “martorii lui Iehova”, cu care trebuie acum să se converseze de la egal la egal, după ce s-au străduit în zadar să demonstreze semenilor lor că noii-veniţi sunt nişte sectanţi periculoşi pentru conştiinţa creştină românească – străduinţă pe care I.Z. o consideră a fi pură diversiune )
Doctorul care ucide bolnavii de cancer cu otrava pentru gindacii de bucatarie
Una dintre cele mai penibile diversiuni inghitite de presa romana a fost cea a „Doctorului Moarte“, cum titra un important cotidian, in 1992, pe prima sa pagina, cu litere de-o schioapa. [...]
Doctorul Niculescu isi vede mai departe de Centrul medical „Nicomed“, din zona Cringasi, cu toate sansele sa-si impuna originalul produs pe piata mondiala a citostaticelor.
Stat de drept sau noua dictatura? (Observaţia 14.: După aceste divagaţii “profesioniste”, I.Z. se pregăteşte să tragă concluziile: diversiunile ortodoxiei majoritare şi ale serviciilor oculte post-securiste pregătesc cu asiduitate o nouă dictatură )
Trebuie facuta o precizare importanta: in decembrie 1989 au murit inutil peste 1.000 de oameni, majoritatea tineri (dupa ce dictatorul fugise, ordinul de incetare a focului fusese dat si armata fraternizase cu multimea), fara sa fie prins si pedepsit macar un singur „terorist“. Desi nu s-a adeverit nici o gogorita a „tribunului“ extremist referitoare la pericolul iredentist maghiar (Parlamentul roman, inclusiv reprezentanti ai UDMR, au invalidat ideea autonomiei etnice a Tinutului Secuiesc), nimeni de la Romania Mare n-a fost pedepsit pentru instigare la ura interetnica timp de ani si ani de zile. Desi nici o acuzatie adusa miscarii religioase „Noul Ierusalim“ (inclusiv de practicare a sexului in grup, orgii in incinta lacasului etc.) nu s-a adeverit, (Observaţia 15.: Evident că aberaţiile apărute în presa bâlbâită a vremii nu s-au confirmat. În schimb s-au confirmat toate temerile Bisericii că mişcarea de la Pucioasa – iniţial pseudo-ortodoxă – va suferi consecinţele opţiunilor sale deviaţioniste şi schismatice: la scurt timp după Sinodul din ianurie 1993, secta “Noul Ierusalim” s-a desprins oficial şi definitiv de B.O.R., confirmând prin această opţiune că este într-adevăr o sectă; ideologia sectară a pucioşilor a involuat rapid spre învăţături noi, unele aberante, altele de-a dreptul eretice: o nouă preoţie, o nouă Evanghelie, spiritism, esoterism, sclavie ideologică, spălarea creierelor adepţilor, teorii exclusiviste, protocroniste şi fasciste, de dominare a popoarelor şi a lumii întregi de către catharii pucioşi, declaraţii duşmănoase la adresa Bisericii majoritare, imixtiuni propagandistice în viaţa politică a statului român şi în forma lui de guvernământ) nimeni n-a fost gasit responsabil pentru psihoza fundamentalista provocata. N-a fost pedepsit nici macar cel care a trimis de la un singur oficiu postal peste 10.000 de scrisori diversioniste, nici cel care i-a semnat in fals pe mitropolitul Banatului si pe ceilalti doi arhimandriti implicati in uluitorul caz al „Puciului de la Patriarhie“.
N-a fost cercetat nici un fundamentalist de la ASCOR, care a incitat la ura si conflicte interconfesionale in cazul actualului cult legal admis al „Martorilor lui Iehova“.(Observaţia 16.: În concepţia lui I.Z., a spune adevărul despre pericolul sectar şi înşelăciunile pe care sectele le practică este “incitare la ură şi conflict interconfesional”. I. Z. nu realizează, în gândirea lui pleonastică, faptul că secta, legală sau nu, creează ea însăşi un conflict confesional, chiar în momentul în care lansează o învăţătură nouă, agresivă, străină de învăţătura moştenită de români de la strămoşii lor. În schimb, el visează la satisfacţia pe care i-o va aduce ziua sau ceasul în care un student de la ASCOR va fi filat, cercetat, anchetat şi de ce nu, întemniţat pentru că a îndrăznit să susţină, asemenea martirilor din arenele romane, că se află în conflict de idei şi de interese cu cei care propovăduiesc alte credinţe decât a lui) [...]
Tinind seama de succesiunea diversiunilor anterioare, realizate cu colaborarea presei, care au aparut in momentele cele mai fragile ale actualei puteri, cazul Gregorian Bivolaru a fost instrumentat in mod evident pentru a distrage atentia opiniei publice de la coruptia generalizata din interiorul PSD, pe care actuala guvernare trebuie s-o rezolve in cel mai scurt timp posibil. [...]
Este incredibil ce succesiune de inscenari s-a derulat in acest caz, cu incalcari barbare ale legilor, ce demonstratii de forta politieneasca (inclusiv asupra avocatilor apararii), ce terfelire a minimelor drepturi cetatenesti, in absenta unor probe incriminatorii clare, elemente insumate care au umbrit cu totul momentul istoric al intrarii Romaniei in NATO!
Nu putem sti cum va evolua societatea romaneasca in continuare, dar rezolvarea cazului Gregorian Bivolaru si pedepsirea exemplara a vinovatilor este un test clar care va dovedi daca traim cu adevarat intr-un stat de drept, unde legea apara societatea civila, sau intram intr-o noua dictatura a fortei brute, care face ce vrea cu drepturile si libertatile omului.
Ion Zubaşcu se remarcă aşadar printr-o energică şi făţişă intervenţie publică de susţinere şi motivare a lui Gregorian Bivolaru, introducându-i forţat în ecuaţia interesului lui pe Martorii lui Iehova, pe greco-catolici şi pe pucioşi şi cerând “pedepsirea exemplară a vinovaţilor” diversionişti.
Dar să vedem ce părere au şi alţii despre I.Z., ca să nu fim cumva acuzaţi de păreri preconcepute, care ne-ar putea împiedica să vedem posibilele lui intenţii bune. În timp ce noi am putea greşi, ca orice om, alţii mai lucizi şi mai perseverenţi ar putea descoperi eventual în I.Z. un adevărat apărător al ortodoxiei.
Într-un articol intitulat “Lipsa de măsură” , publicat pe 8 februarie 2002, Liviu Ioan Stoiciu deplânge tocmai această lipsă de măsură a lui I.Z. în raport cu B.O.R. şi cu autorităţile bisericii. Reproducem aici doar câteva citate din articolul lui L.I.S.:
LIPSA DE MASURĂ
N-are rost să-mi bat capul prea tare cu lipsa de măsură a poetului Ion Zubascu, dată de gol si cu acest al său „Drept la replică” (de cinci ori mai lung decît „atacul” meu din „Contrajurnal”, în paranteză fie spus; probă de narcisism, la mijloc este, bineînteles, o lipsă crasă de profesionalism). Pe de altă parte, îmi pare sincer rău că mă obligă să-i amintesc lui Ion Zubascu cine mai e el, de fapt, aplicînd strategia literară balcanică: „Hai să ne băgăm singuri în seamă si să ne facem reciproc publicitate pe gratis”...
[...]
E clar că e si aceasta o formă de demisie morală la omul-Zubascu, gazetar „special” de Dîmbovita, cu ifose „ardelenesti” de doi bani (altfel, crescut în laboratoarele lui Adrian Păunescu si ale cenaclului din perioada lui agresivă, cînd promova cultul personalitătii; cît caracter are Ion Zubascu, s-a văzut după Revolutie, cînd l-a înjurat ca la usa cortului pe binefăcătorul lui, „Adrian Păunescu-PCR” si s-a dezis de cenaclul „Flacăra”, senin, de parcă nu i-ar fi fost unealtă; e si asta o mentalitate de oportunist;
[...]
Las cititorii să judece dacă „ortodoxismul” este religie sau nu, de pildă. Pentru apărătorul de valori crestine neortodoxe Ion Zubascu, deschid aici Dictionarul Explicativ al Limbii Române (editia postcomunistă, din 1996, să nu avem surprize): „ORTODOXISM s.n. 1. Religia crestină ortodoxă”. Sau la „ORTODOX s.f. (Substantivat) Persoană de religie crestină răsăriteană”. E o religie, deci, ortodoxismul, cît de cît – si asta o stie nu numai ortodoxul, practicant sau nu, de bun simt (nu si Ion Zubascu-cel-ridicol, care e convins că eu sînt animat de... „duhuri necurate” – probabil duhuri autohtone, nu euro-atlantice).
În rest, tristete pe toată linia, retorica antiortodoxă fundamentalistă de tip Ion Zubascu impresionează, eventual... Occidentul slab de înger (si „asistatii” lui din România). Fireste, eu n-am nici o treabă cu confesiunea pe care o împărtăseste Ion Zubascu, Doamne fereste, să fie sănătos si fericit în propria-i piele. Dar cît de jos a ajuns, să-l defăimeze pe episcopul Justinian Chira, nu-mi vine să cred... Cel căruia – „Iubite frate Justinian, plecăciuni iubitoare în Noul An, prin mila Domnului nostru Hristos”, îi scria poetul Ioan Alexandru (poet adorat de Ion Zubascu). Ce să mai spun? îmi e efectiv silă să mai răscolesc în drojdia umorilor lui Ion Zubascu.
[...]
Asa stînd lucrurile, demonstratiile gazetăresti, făcute cu evidentă rea-credintă, flagrant tendentioase (cum subliniam în „Contrajurnalul” trecut) ale lui Ion Zubascu, au intrat deja în derizoriu.
ÎPS Mitropolitul Nicolae Corneanu, care a recunoscut că a colaborat cu Securitatea, e „patriarhul moral al BOR”? Chiar e mai moral decît... Patriarhul Teoctist? De ce? Asta e o viziune politică a gazetarului Ion Zubascu, cu sigurantă... Pe ce lume trăim?
Amuzant, în fine, e că în timp ce pe mine mă acuză că generalizez (neobservînd că nu Biserica Ortodoxă Română-BOR, ci reprezentantii de vîrf ai BOR au fost pusi la stîlpul infamiei de către Ion Zubascu; ceea ce e fals, as putea să redau atîtea citate din insultele lui Ion Zubascu pe care le debitează ca ziarist împotriva BOR, dar n-are rost; el e incapabil să-si asume această responsabilitate, a campaniei duse împotriva BOR), Ion Zubascu atrage atentia că eu am atacat... ziarul „România liberă”, fiindcă l-am atacat pe el, că e „implicit”... Ca să vedeti, dai în Ion Zubascu, dai în fabricile si uzinele „României libere”...
Altfel, Ion Zubascu poate să stea linistit, putem urca muntii lumii împreună, dacă doreste, sînt un om pasnic, prietenos, iubitor de poeti (e drept, care nu se dau drept altii).
Liviu Ioan STOICIU
8 februarie 2002, Bucuresti
L.I.S. dezvăluie în articolul său, printre altele, şi motivul real pentru care I.Z. este aşa de agresiv. Fraza “Fireste, eu n-am nici o treabă cu confesiunea pe care o împărtăseste Ion Zubascu, Doamne fereste, să fie sănătos si fericit în propria-i piele” ne arată limpede că în anul 2002 I.Z. era deja exterior Bisericii majoritare, poziţie care-i conferea o lejeritate în a o ataca pe toate planurile, asociindu-se în corul denigratorilor cu alţi duşmani declaraţi ai B.O.R., printre care un loc de frunte îl ocupă profeţii fantasmagorici de la Pucioasa. “Corb, la corb, nu-i scoate ochii” , zice un proverb. Un sectant va sări întotdeauna în ajutorul altui sectant, pentru că de fapt amândoi slujesc aceluiaşi domn, şi e firesc să de ajute unul pe altul.
Concluzia pe care o putem trage, citindu-l pe L.I.S.? “Retorica antiortodoxă fundamentalistă de tip Ion Zubascu impresionează, eventual...”
Şi când te gândeşti la expresiile bombastice ale lui I.Z.: “fundamentaliştii ortodocşi”...”psihoza fundamentalistă”...”fundamentaliştii de la ASCOR”...!
Impresionează, eventual...
………………………
Estera
26 iunie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.