229. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Liviu Ioan Stoiciu

Pe situl personal, Liviu Ioan Stoiciu a postat în data de 28 aprilie a.c. un articol intitulat „Am căzut în cealaltă extremă, România e buricul pământului. Probă de misticism”
Reproducem în continuare acest articol, în care se fac referiri şi la fenomenul „Noul Ierusalim” de la Pucioasa, cu precizarea că observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)

Miercuri, 28 aprilie 2010. Îmi pierd răbdarea. Am început să cădem în cealaltă extremă – a binelui cu orice preţ, a faptului că România e ocolită de Apocalipsa din 2012! Şi că România nu va avea de suferit cine ştie ce de pe urma marelui cutremur anunţat din acest an, să stăm liniştiţi… (Observaţia 1. Pucioşii, ca şi dogarii de altfel, „proorociseră” că marele cutremur va avea loc încă din data de 1 mai 2009, sau pe-aproape. Comentarii pe această temă au apărut în postările 107. Vine sfârşitul lumii! [ http://noul-ierusalim.info/?p=640 ] şi 110. Încă n-am scăpat de Marele Cutremur [ http://noul-ierusalim.info/?p=659 ]) Românii şi-au amintit de un vizionar indian care a trăit la începutul secolului trecut şi care ne-a asigurat că România va fi raiul pe pământ. (Observaţia 2. Pucioşii, nu numai că l-au pastişat pe Sundar Singh, propovăduind şi ei raiul pe pământ în România, dar pretind că l-au şi împlinit la ei, la Pucioasa, şi vor să-l exporte acum în toată lumea largă ) Las la o parte faptul că România, după această viziune, n-a avut parte decât de dezastrul cutremurului din 1940, de dictatura neagră a lui Carol II, de războiul mondial (în care am avut statut de înfrânţi) şi de ocupaţie, de totalitarism roşu şi de alt dictator, Ceauşescu, iar în 1977 de alt cutremur devastator – şi că numai aşa nu poate să arate raiul pe pământ, ca în România. Dar toţi speră că vizionarul indian s-a referit, la începutul secolului XX, la o Românie a acestui secol, XXI, aflat în faţa Apocalipsei. Totuşi, cine n-are proprietatea cuvintelor? Să mai pun la socoteală că după 20 de ani de postcomunism românii primesc salarii exclusiv din împrumuturi, statul român fiind dator vândut? Ce poate fi mai nesigur şi mai trist, decât la români? Şi că raiul pe pământul român nu poate să însemneze sărăcie, corupţie, mizerie, cât încape? (Observaţia 3. Şi totuşi, pucioşii propovăduiesc sărăcia lucie şi renunţarea de bunăvoie la orice brumă de agoniseală pentru traiul bun pe pământ – vezi articolul 225. Liderii pucioşi propovăduiesc sărăcia poporului român [ http://noul-ierusalim.info/?p=1682 ]) Fiindcă în principal de ele a avut parte românul de rând de când a aflat că România e raiul pe pământ de la vizionarul indian. Dar poate de aici înainte, poate chiar începând cu acest an, totul se va aranja. Conform vizionarului indian: “Romania va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale, devenind, in cele din urma, gratie spiritualizarii ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Cannan, iar Bucurestiul se va transforma intr-un centru esential al acestui foc. Capitala, polul spiritual al planetei, va fi aproape in intregime reconstruita, ramanand in cele din urma o aranjare de constructii, in forma inelara, avand 7 kilometri in diametru si va fi considerata de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pamantesc”, se arata in profetiile lui Sundar Singh. (Observaţia 4. În fine, o deosebire esenţială: pucioşii pretind că Noul Ierusalim pământesc a fost deja zidit la Pucioasa, la un diametru mult mai mic:15-20 de metri cel mult ) Dacă aveţi răbdare, vă invit să citiţi toată profeţia evanghelistului creştin indian Sundar Singh despre sfârşitul lumii, daţi click pe Profetiile Lui Sundar Singh. Mintea mea refuză să se concentreze la aceste profeţii, mai exact se blochează: de ce ar fi românii acum „poporul ales” (conform profeţiilor acestui indian), după ce până acum evreii se considerau „popor ales”? (Observaţia 5. Ajunşi la această sintagmă – „poporul ales” – nu putem să nu reamintim aici că pucioşii se declară a fi doar ei „poporul ales”, adică „noul Israel”, care a zidit „Noul Ierusalim”, în „noul Canaan”, şi în noul Eden” care este Rromânia, ţărişoara noastră, ca să realizăm că alienarea pseudo-mesianică a fost adusă la paroxism ) Mărturisesc, citind numai citatul reprodus aici, mă sperie ideea că Bucureştiul ar putea fi reconstruit în totalitate – asta ar putea să însemneze că va fi pus la pământ de marele cutremur anunţat pentru acest an (alt vizionar crede că va avea loc mai spre toamnă). E normal să credem în steaua noastră ca naţiune, dar chiar într-atât?
Pe de altă parte, în România marele cutremur anunţat va avea părţile lui bune, ne asigură vizionara Carmen Harra (fostă cântăreaţă de muzică uşoară, care şi-a descoperit noua vocaţie în SUA): Va spun clar ca in 2010 va fi un cutremur si in Romania! Va fi un cutremur care va fi mult mai mare decat cel din 1977, desi nu vor fi mai multi morti si raniti ca atunci, de asta va asigur. Asta este partea buna a lucrurilor: ca, desi va avea o mare magnitudine, nu vor fi la fel de multi morti si raniti. Cutremurul nu va fi chiar acum, ci candva la sfarsitul verii acesteia, spre toamna. Să dea Dumnezeu să aibă dreptate, să fie un fleac tot acest mare cutremur, dar nu vi se pare că e prea de tot? Am căzut în misticism, România e ocrotită de Dumnezeu, e Grădina Maicii Domnului (a spus-o chiar Papa Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, nu?), aici va fi Noul Ierusalim. (Observaţia 6. Dar chiar şi este! Poate cineva să ignore existenţa Noului Ierusalim de la Pucioasa? Problema este că nu e singurul Nou Ierusalim de pe pământ, căci sunt mai multe, deci se impune imperios o selecţie, pentru a vedea dacă vreunul dintre ele se apropie măcar la dimensiuni – dacă nu şi la aspiraţii – cu cel proorocit în cartea Apocalipsei ) De altfel, iau seama acum, datorită acestui profet s-a ridicat lângă Pucioasa Noul Ierusalim (pus la cale de doi artişti plastici plini de har, Zidaru). (Observaţia 7. Ca şi alţi comentatori, L.I.S. este şi el tributar unei dezinformări bine orchestrate de către liderii pucioşi. Nu Zidarii au pus la cale zidirea Noului Ierusalim de la Pucioasa, ci „proorocii” pucioşi care au statut de lideri actuali. Zidarii au venit doar cu ceva idei referitoare la arhitectura locaşului şi –mai important – au venit cu contribuţii financiare substanţiale, care au permis zidirea propriu-zisă ) E un loc fascinant acest loc de rugăciune de lângă Pucioasa, de la Glodeni, „al unor sectanţi isteţi” (la care ortodocşii se tem să meargă să se închine). (Observaţia 8. Chiar dacă ar merge, ortodocşii tot n-ar fi primiţi, căci pucioşii se cred proprietarii exclusivi ai „sfintei sfintelor”. Este forma subtilă prin care L.I.S. sugerează că pucioşii au derapat de la ortodoxie, adică sunt de-a dretul sectari) Citiţi, dacă aveţi timp şi http://j-lorber.com/Romania/profetii/profetii.html (aveţi de ales între Profeţiile lui Sundar Singh, Profeţiile de la Fatima sau Apocalipsa lui Ioan sau Profeţiile de la Mănăstirea Noul Ierusalim de la Pucioasa, le deschideţi pe rând, dând click pe titluri). Fotografiile din această pagină de jurnal online sunt făcute la Noul Iersualim din Glodeni-Pucioasa. Tematica se complică, e magică. Vă invit să vedeţi şi un film video de la faţa locului (realizat de un teolog), (Observaţia 9. Este vorba de filmuleţul lui Cristi Tabără, despre pucioşi. L.I.S. nu a descoperit , se pare, versiunea subtitrată a filmului, prezentată în articolul 89.Radiografia unei secte – Noul Ierusalim de la Pucioasa [http://www.noul-ierusalim.info/public/nip.mpg], în care se dezvăluie şi unele aspecte ceva mai incomode) daţi click pe http://video.google.com/videoplay?docid=-7606759667060485078#
Oare n-ar fi cazul să ne întoarcem cu picioarele pe pământ? Cum să arate aşa Grădina Maicii Domnului, cum e România (în care se tot repetă că e o ţară superbă, păcat că e locuită de români)? Sau România a fost o mare dezamăgire în ultimii 100 de ani (exact atunci când profeţea evanghelistul indian) şi de aici înainte va intra în rândul ţărilor sfinte, după ce va veni sfârşitul lumii în 2012? Puteţi fi în stare de asemenea gândire pozitivă, încât să vă imaginaţi că e adevărată profeţia lui Sundar Singh? România nu e nici măcar o ţară morală, nu are nici măcar populaţie majoritară creştină practicantă (doar riturile ortodoxe sunt majoritar respectate). E adevărat, am fost un popor mereu chinuit şi umilit (de ocupanţi şi de proprii conducători), „crunt încercat de vitregiile istoriei”, dar e de ajuns să devenim Noul Ierusalim? (Observaţia 10. L.I.S. nu ştie probabil că pucioşii împing actul deliberat al „alegerii” României ca „Nou Ierusalim, ţară aleasă şi binecuvântată” de către Dumnezeu… chiar la facerea lumii!!! caz în care lucrurile se complică într-un mod aproape imposibil de interpretat) Nu vi se pare că i s-ar potrivi oricărei alte ţări civilizate din Occident mai bine să fie considerată Grădină a Maicii Domnului? De ce dumnezeu se cred buricul pământului ţări precum India şi Tibet sau Iranul, alese ale dumnezeului lor, ţări în care sărăcia, corupţia şi mizeria cotidiană e dominantă? Acum am ajuns să ne credem şi noi buricul pământului, (Observaţia 11. L.I.S. lansează aici nişte interogaţii şi propune nişte introspecţii de-a dreptul profetice! – vezi articolul 42. România – buricul pământului [ http://noul-ierusalim.info/?p=91) depozitari ai adevărului divin. Nu vreau să hulesc, încerc numai să rămân cu capul pe umeri. În Guatemala, ieri, a erupt un nou vulcan, a aruncat cenuşa la 8,3 kilometri spre cer – nici măcar n-a mai fost pomenit în mass-media… Suntem pregătiţi sufleteşte pentru o schimbare radicală planetară? Se pune în aplicare scenariul apocaliptic din profeţiile lui Sundar Singh? Dar vizionara Carmen Harra nu crede în sfârşitul lumii, deşi e obsedată de alinierea planetelor în 2012: În 2012 nu va fi sfarsitul lumii, cum multa lume crede, ci pur si simplu sfarsitul unei ere de peste 5.000 de ani.” Ce va urma dupa aceasta? “In aceasta era de aur, razboiul nu va mai exista, pentru ca ne vom muta, practic, intr-un alt univers, vom beneficia de o alta intelegere a lumii in care traim si ne vom ghida dupa un alt sistem de valori! Sistemul bancar, sistemul medical, totul se va schimba! Dar lumea care va veni, va fi mult mai stabila, mai normala, mai corecta”. Mă doare capul, vizionara repetă ce am tot citit şi eu că se va întâmpla în 2012. Dacă e sfârşitul unei ere, nu însemnă că e Sfârşitul? Nu, zice şi ea, ne vom muta în alt univers… Cine poate să creadă în asemenea bazaconii? În afara mea, care le pun pe seama literaturii… Vedeţi, s-a extins viziunea literară peste măsură. Acum scriu nescriitorii… Mă mai gândesc dacă mâine n-o iau de la capăt cu scenariul sfârşitului care înseamnă un nou început, în altă lume (poveste veche de când lumea, după ce mori ajungi unde e linişte, pace, cald şi bine, neapărat).
(Observaţia 12. Chiar dacă lumea se va schimba, chiar dacă ne vom muta sau nu în alt univers, se pare că bazaconiile pseudo-literare şi pseudo-biblice nu vor înceta. Sunt unii care trăiesc destul de bine din ele…iar alţii – destui – sunt care să-i aplaude, aşteptând înfriguraţi sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului)
………………………
Estera
23 iunie 2010
………………………

Comentarii

Postări populare