227. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Victor Roncea
Pe blogul personal, Victor Roncea, în articolul « Secta ICR: de la antisemitism la antiortodoxie. Patapievici defilează cu Zidaru şi "Noul Ierusalim" pentru "reînnoirea naţională spiritual-religioasă"» surprinde pericolul asocierii la rele a unor oportunişti care glisează cu naturaleţe în spaţiul antiromânesc, dinspre nicăieri spre niciunde, târând cu sine spre neant valori tradiţionale autohtone. Postarea a apărut în 29 octombrie 2008, fiind însoţită până în prezent de 5 comentarii.
Victor Roncea n-a avut nevoie să facă prea multe săpături ca să constate că “e ceva putred la Pucioasa”. Mirosul lui fin de ziarist hârşit i-a fost de ajuns, ca îndată să se radicalizeze în limbaj: pe Marian Zidaru (M.Z.) îl cotează fără ocolişuri drept “sectant”, dar reţine şi faptul că adulatorii lui îl consideră “maestru al artelor mistice”, motiv pentru care şi el îi stâlceşte în mod repetat şi intenţionat, dar parcă din neglijenţă, numele – acesta devine “Zugravu”); apoi, ca o sinteză, ne reaminteşte că “cine se aseamănă, se adună”: sectele religioase şi cele politice îşi dau mâna, sprijinindu-se într-un efort disperat de supravieţuire, acum când puţini îi mai bagă în seamă, căci grija pentru ziua de mâine face ca afinitatea populară spre sectarismul politic sau religios să se diminueze până la indiferenţă totală.
Reproducem în continuare acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)
Secta ICR: de la antisemitism la antiortodoxie. Patapievici defilează cu Zidaru si "Noul Ierusalim" pentru "reînnoirea naţională spiritual-religioasă"
Sub titlul-abuziv “Ortodoxism, românism, consumism” (care “ortodoxism”, care “românism”?!), ICR a găzduit ieri seara o dezbatere afront la adresa Ortodoxiei. (Observaţia 1: Din start, V.R. se declară adversar al festivismului de operetă cu care sectele politice şi religioase drapează proiectele lor propagandist-“culturale”. Înseşi sintagmele “ortodoxism” şi “românism” ascund în schimonoseala lor etimologică, dorinţa de a epata în mod abuziv şi brutal, alegându-şi un adversar pe măsură, dar inert şi incapabil de a le da o replică meritată : “consumismul”) Protagonist principal: sectantul Marian Zidaru, un fel de Sun Myung Moon de la Pucioasa, secondat de soţia sa, Victoria. (Observaţia 2: Ca şi alţi 99,9% dintre români, V.R. se lasă înşelat de duplicitatea ingenioasă cu care pucioşii şi-au făcut reclamă de-a lungul timpului. Ceea ce nu ştie –încă– V.R. este că adevăratul Moon al pucioşilor nu este Marian Zidaru, ci Mihaela Tărcuţă, “proorociţa apocaliptică” de la Pucioasa. Această “guru” sau “gură de aur” a preferat o metodă inedită de a se face pe sine vestala inegalabilă şi indispensabilă a Noului Ierusalim: în loc de ieşi în faţă, proclamându-şi public vocaţia mesianică, ea s-a ascuns după o falsă personalitate, pe care a construit-o cu migală şi a împins-o mereu înainte: aşa-zisul “lider” Marian Zidaru, marioneta de paie prin care führerul Mihaela a lucrat 20 de ani din umbră, promovându-şi predicile apocaliptice, intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Rolul lui M.Z. era limitat la a le face reclamă prin artă pucioşilor, prezentându-se pe sine drept “conducător”, “ocrotitor” şi “tălmăcitor al Cuvântului”, în timp ce rolul Victoriei Zidaru era de a vinde cât mai scump artefactele pucioşeşti şi în general de a scoate bani din piatră seacă, pe care-i vărsa până la ultimul leu la picioarele liderilor pucioşi, tot mai hămesiţi şi mai nesăţioşi de la o expoziţie la alta) Iată anunţul oficial al ICR care descrie activitatea sectară a organizaţiei “Noul Ierusalim drept “activism social” (sublinierile îmi aparţin):
“Cea de-a zecea întâlnire din seria Arte Marţiale de la Institutul Cultural Român programează marţi, 28 octombrie 2008, de la ora 18, la sediul din Aleea Alexandru 38, o confruntare cu un maestru al artelor mistice: Marian Zidaru. Ortodoxism, românism, consumism sunt cei trei termeni centrali pe afişul dezbaterii moderate de Erwin Kessler. (Observaţia 3: Pentru a-şi garanta măcar succesul propagandistic, sectanţii pucioşi au insistat ca Zidaru să fie secondat şi lăudat la vernisajul expoziţiei de către un adulator profesionist, cu experienţă verificată în domeniu, care să asigure succesul deplin al ortodoxismului pucios şi al rromânismului: ortodoxul şi rromânul Erwin Kessler)
Fenomenul Zidaru aparţine trecutului socio-cultural recent al României (Observaţia 4: Involuntar sau nu, aici se identifică “fenomenul Pucioasa” cu “fenomenul Zidaru”, căci cei doi soţi artişti, M.Z. şi V.Z., sunt încă văzuţi ca “promotori” ai acestei facţiuni religioase ortodoxiste radicale). Anii ‘90 au fost marcaţi, printre alte schisme şi confruntări, de erupţia în spaţiul public a unui tip de artă spiritualistă şi totodată militantă, impregnată de un activism social fără precedent. Marian Zidaru, împreună cu Victoria Zidaru, erau promotorii acestui curent născut la confluenţa ideologiei unei facţiuni religioase ortodoxiste radicale, aceea a grupului monastic milenarist de la Pucioasa (Noul Ierusalim), suprapusă cu practica iconografică a unui misticism pătruns adînc în fibra artei autohtone. Din acest amalgam a rezultat un tip de artă religioasă produsă în tiraj de masă de un atelier coordonat de Marian Zidaru. (Observaţia 5: O mărturisire şocantă: în spatele lui M.Z., liderii pucioşi au organizat şantierul unui consumism cultural fără precedent. Folosindu-se de cota de popularitate a lui M.Z., dar şi de semnătura lui falsificată, pe care au diseminat-o într-un mod fraudulos, cu conotaţii penale, ei au aruncat pe piaţă mii de falsuri prezentate ca aretfacte “pseudo-zidăreşti”. Aceste falsuri erau de fapt ieşite din mâna unor sclavi anonimi ai liderilor pucioşi, care alcătuiesc “Atelierul de creaţie şi artă ortodoxă de la Pucioasa”, fiind menite să le satisfacă foamea tot mai nesăţioasă de bani a liderilor) O artă explicit ancorată în social, în naţional şi într-un bizar pragmatism (postmodernist) manifest în utilizarea celor mai noi tehnici artistice (video, computer).
Integrarea ulterioară a acestei viziuni în sistemul cultural actual, în care Marian Zidaru, retras treptat din proiectul iniţial, (Observaţia 6: Involuntar sau nu, cei care au făcut această reclamă dezvăluie ceea ce puţini ştiu, şi anume că că Zidaru “s-a retras treptat din proiectul iniţial” adică s-a desprins de secta care îl ţinuse captiv vreme de circa 20 de ani, folosindu-se de faima şi de banii lui) execută lucrări pentru mari firme autohtone, dar şi pentru piaţa externă, culminînd cu cooptarea sa în echipa ce reprezintă România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din 2008, pune mai multe probleme, pe care Artele Marţiale nu le vor eluda: raportul dintre ortodoxism, românism, reînnoirea naţională spiritual-religioasă şi consumism cultural, tensiunile dintre proiectul social-politic şi aspiraţiile artistice, travestiurile tradiţiei în epoca exotismelor individuale, cu corolarul acestora, aspiraţia către şi confuzia în faţa unui “brand” de ţară incomod.
La final de octombrie, Artele Marţiale ating puncte nevralgice ascunse ale mentalului colectiv.
Accesul publicului este liber”.
Adică un fel de societate culturală-multilateral-dezvoltată de spălat la creier (Observaţia 7: O revelaţie absolut pertinentă a lui V.R.: “spălarea creierelor” este o operaţie esenţială în care excelează liderii pucioşi, şi pe care îşi fundamentează însăşi perpetuarea speciei lor de şarlatani) care vrea totodată să atingă şi punctul G al lui Patapievici…
Lăsând gluma deoparte, relatez pe scurt despre reuniunea sectară de ieri (urmează să revin aici cu un Raport detaliat asupra “fenomenului” “Noul Ierusalim”) (Observaţia 8: O promisiune încă neonorată, deci cu atât mai necesară): Marian Zugravu se consideră membru al generaţiei “optzeciste”; recunoaşte că prima dată a intrat într-o biserică (a precizat de mai multe ori “de stil vechi”) în 1987, când s-a şi spovedit pentru prima oară, la un “popă stilist”. (Observaţia 9: Mult mai interesant era să ne fi spus când a intrat M.Z. ultima dată într-o biserică autentică, fie ea şi de stil vechi. Să tot fie vreo 15-18 ani de atunci, dar era bine dacă ne dădea el cifra exactă) Pe parcursul prelegerii sale a criticat în termeni extrem de duri Biserica Ortodoxă Română, “oficială”, inclusiv folosirea calendarului nou, considerat “străin poporului român”. A mai lăudat “Mişcarea Noul Ierusalim” şi a declarat că asistăm la “clasicizarea fenomenului Pucioasa”, (Observaţia 10: Deşi s-a desprins treptat de pucioşi, Zidaru rămâne infectat cu virusul pucioşesc de negare vehementă a bisericii în care a fost botezat pe când era prunc, ignorând cu seninătate continuitatea ei apostolică. Acum, desprins de tutela sufocantă a liderilor pucioşi, M.Z. a ajuns ca el însuşi să anunţe “clasicizarea fenomenului Pucioasa” – ceea ce de fapt este cronica voalată a unei morţi anunţate a sectei) în timp ce pe un ecran se derulau imagini cu “operele” sale, precum si diverse filmuleţe “artistice”, între care unele în care erau jucate tot felul de scenete cu el şi soţia lui, Victoria. Printre aceste imagini, harta României pe care erau suprapuse cuvinte ca “Cer”, “Cuvântul lui Dumnezeu”, “Pucioasa”. (Observaţia 11: Deşi a ieşit de sub tutela liderilor pucioşi, M.Z. încă mai păstrează un respect paralizant faţă de predicile ingenioase ale Mihaelei, intitulate generic “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este ca un copil îngheţat de frică atunci când vede varga cu care mama lui îl mai altoieşte din când în când. “Cuvântul” este varga cu care şi el a fost “altoit” de Mihaela de atâtea ori, şi tocmai de aceea el a rămas cu respectul pavlovian cuvenit faţă de această făcătură meşteşugită, chiar dacă respectul lui faţă de purtătoarea de vergi s-a transformat de mult în cea mai substanţială scârbă)
Într-unul dintre filme apărea harta României, din scoarţă de copac, pusă pe un foc în interiorul unei alte hărţi a României. Imaginile aduceau perfect aminte observatorului avizat de “arta ICR” a “teroristului-vizual” Benedek Levente, care, folosindu-se şi el de conturul hărţii ţării a suprapus imagini obscene peste România. De altfel, “moderatorul”, “criticul” Erwin Kessler – care a apărat expoziţia anti-românească a lui Benedek Levente (Observaţia 12: V.R. demască fără menajamente rromânismul original al lui Erwin Kessler, care se foloseşte cu abilitate de efuziunile patriotice ale lui M.Z., artistul angoasat la propriu de focul apocaliptic care stă să vină, pentru a scoate castanele încinse în foc pe care le-au semănat alţi “rromâni” precum Benedek Levente, pe alte “vetre româneşti”, expoziţii-scandal de aiurea) într-o emisiune realizată de Realitatea TV şi care ar fi, conform Wikipedia, “un filosof român” bursier al Colegiului Noua Europă -, nu a pierdut prilejul să compare pozitiv lucrările lui Zugravu cu cele ale expoziţiei-scandal de la New York (poneiul cu zvastică, menora profanată, Fecioara Maria ironizată, etc). Pentru avizaţi este clar că după aceste mizerii ordinare, la care se adaugă expoziţia porno-satanistă din Germania, ICR a început o adevarată campanie de imagine prin introducerea unor noi manifestări, mai “clasice” – expoziţii ale lui Mircia Dumitrescu sau Vasile Celmare, etc -, pentru a arunca în faţa Comisiei de anchetă a Senatului o perdea de fum asupra direcţiilor reale, anti-româneşti.
Revenind la “reînnoirea naţională spiritual-religioasă” pe care vrea sa ne-o servească “avangardist” secta ICR, în timpul discuţiilor de ieri din impozantul si nemeritatul sediu din Aleea Alexandru s-a declarat chiar că “trecerea la Biserica Rusă ar fi cea mai mare dovadă de patriotism român”. (Observaţia 13: Este limpede că infestarea cu virusul schismei nu-şi găseşte cu uşurinţă soluţia curativă. Ba mai mult, tendinţele schismatice ale pucioşilor s-ar putea să se dovedească nevindecabile pentru totdeauna)
O reacţie normală a venit din partea criticului de artă Pavel Şuşara, care a declarat că nu poate fi de acord cu Zugravu, pe care l-a considerat drept un “Rasputin optzecist”, un produs de consum, (Observaţia 14: Iniţial , M.Z. n-a fost un produs de consum, dar a fost împins lent spre acest statut de către liderii pucioşi) care şi-a propus doar să şocheze (afirmaţie valabilă si pentru alţi “artişti” ICR – nota mea).
În timp ce s-a găsit, totuşi, o voce care să afirme că nu a găsit nimic ortodox în “operele” lui Zugravu, “teologul” Erwin Kessler şi-a permis să-l definească pe Zugravu drept “ultra-ortodox” în opoziţie cu credincioşii majoritari ai acestei ţări, catalogaţi drept “neo-ortodocşi”… (Observaţia 15: Gândirea kessleristă se dovedeşte a fi simplistă şi procustiană. E.K. se rezumă la a extrage din logosul lui M.Z. exclusiv propensiunea lui spre stilul religios cel vechi [pentru care artistul calendarist ar fi gata să sărute şi tureatca muscalului] plasându-l imediat în categoria “vechilor ortodocşi” – iar în traducere modernă, “ultra-ortodocşi”. Pentru creştinii majoritari nu le rămâne decât cealaltă alternativă, pe care E.K. le-o dăruieşte cu generozitate: “neo-”, sugerând probabil un fel de contaminare incurabilă cu boala secolului)
Aşa că, fraţilor, deşi îşi închipuie că-şi poate spăla imaginea, gaşca neo-kominternistă creată de Brucan, Tismăneanu-Patapievici-Pleşu-Liiceanu-Dinescu & Coop – GDS-noul PCR, Secta ICR – nu reuşeste decât să se adâncească din ce în ce mai mult în mlaştina rece a celui mai întunecat iad pamântean.
Într-adevăr, Părintele Nicolae de la Rohia a definit perfect scopurile acestor adepţi ai cultului lui Mamona, cu toate măştile lor: „Demonismul face şi el progrese, doar n-o să stea el singur în afara evoluţiei: înainte victima era torturată şi omorâtă. Acum i se ia şi duhul, să rămână – spiritualiceşte – jupuită de vie“.(Observaţia 16: Lucrând după principiul “o mână spală pe alta, şi amândouă, obrazul”, sectele politice şi cele religioase găsesc un punct de confluenţă comun: diabolizarea programatică a acestui popor necăjit, căruia i se servesc acadele otrăvite cu denumiri aburitoare: rromânism, ultra-orthodoxism, pucioşism şi neo-kesslerism, pentru a-l ameţi bine, ca să nu ţipe atunci când va fi jupuit de viu)
………………………
Estera
15 iunie 2010
………………………
Victor Roncea n-a avut nevoie să facă prea multe săpături ca să constate că “e ceva putred la Pucioasa”. Mirosul lui fin de ziarist hârşit i-a fost de ajuns, ca îndată să se radicalizeze în limbaj: pe Marian Zidaru (M.Z.) îl cotează fără ocolişuri drept “sectant”, dar reţine şi faptul că adulatorii lui îl consideră “maestru al artelor mistice”, motiv pentru care şi el îi stâlceşte în mod repetat şi intenţionat, dar parcă din neglijenţă, numele – acesta devine “Zugravu”); apoi, ca o sinteză, ne reaminteşte că “cine se aseamănă, se adună”: sectele religioase şi cele politice îşi dau mâna, sprijinindu-se într-un efort disperat de supravieţuire, acum când puţini îi mai bagă în seamă, căci grija pentru ziua de mâine face ca afinitatea populară spre sectarismul politic sau religios să se diminueze până la indiferenţă totală.
Reproducem în continuare acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)
Secta ICR: de la antisemitism la antiortodoxie. Patapievici defilează cu Zidaru si "Noul Ierusalim" pentru "reînnoirea naţională spiritual-religioasă"
Sub titlul-abuziv “Ortodoxism, românism, consumism” (care “ortodoxism”, care “românism”?!), ICR a găzduit ieri seara o dezbatere afront la adresa Ortodoxiei. (Observaţia 1: Din start, V.R. se declară adversar al festivismului de operetă cu care sectele politice şi religioase drapează proiectele lor propagandist-“culturale”. Înseşi sintagmele “ortodoxism” şi “românism” ascund în schimonoseala lor etimologică, dorinţa de a epata în mod abuziv şi brutal, alegându-şi un adversar pe măsură, dar inert şi incapabil de a le da o replică meritată : “consumismul”) Protagonist principal: sectantul Marian Zidaru, un fel de Sun Myung Moon de la Pucioasa, secondat de soţia sa, Victoria. (Observaţia 2: Ca şi alţi 99,9% dintre români, V.R. se lasă înşelat de duplicitatea ingenioasă cu care pucioşii şi-au făcut reclamă de-a lungul timpului. Ceea ce nu ştie –încă– V.R. este că adevăratul Moon al pucioşilor nu este Marian Zidaru, ci Mihaela Tărcuţă, “proorociţa apocaliptică” de la Pucioasa. Această “guru” sau “gură de aur” a preferat o metodă inedită de a se face pe sine vestala inegalabilă şi indispensabilă a Noului Ierusalim: în loc de ieşi în faţă, proclamându-şi public vocaţia mesianică, ea s-a ascuns după o falsă personalitate, pe care a construit-o cu migală şi a împins-o mereu înainte: aşa-zisul “lider” Marian Zidaru, marioneta de paie prin care führerul Mihaela a lucrat 20 de ani din umbră, promovându-şi predicile apocaliptice, intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Rolul lui M.Z. era limitat la a le face reclamă prin artă pucioşilor, prezentându-se pe sine drept “conducător”, “ocrotitor” şi “tălmăcitor al Cuvântului”, în timp ce rolul Victoriei Zidaru era de a vinde cât mai scump artefactele pucioşeşti şi în general de a scoate bani din piatră seacă, pe care-i vărsa până la ultimul leu la picioarele liderilor pucioşi, tot mai hămesiţi şi mai nesăţioşi de la o expoziţie la alta) Iată anunţul oficial al ICR care descrie activitatea sectară a organizaţiei “Noul Ierusalim drept “activism social” (sublinierile îmi aparţin):
“Cea de-a zecea întâlnire din seria Arte Marţiale de la Institutul Cultural Român programează marţi, 28 octombrie 2008, de la ora 18, la sediul din Aleea Alexandru 38, o confruntare cu un maestru al artelor mistice: Marian Zidaru. Ortodoxism, românism, consumism sunt cei trei termeni centrali pe afişul dezbaterii moderate de Erwin Kessler. (Observaţia 3: Pentru a-şi garanta măcar succesul propagandistic, sectanţii pucioşi au insistat ca Zidaru să fie secondat şi lăudat la vernisajul expoziţiei de către un adulator profesionist, cu experienţă verificată în domeniu, care să asigure succesul deplin al ortodoxismului pucios şi al rromânismului: ortodoxul şi rromânul Erwin Kessler)
Fenomenul Zidaru aparţine trecutului socio-cultural recent al României (Observaţia 4: Involuntar sau nu, aici se identifică “fenomenul Pucioasa” cu “fenomenul Zidaru”, căci cei doi soţi artişti, M.Z. şi V.Z., sunt încă văzuţi ca “promotori” ai acestei facţiuni religioase ortodoxiste radicale). Anii ‘90 au fost marcaţi, printre alte schisme şi confruntări, de erupţia în spaţiul public a unui tip de artă spiritualistă şi totodată militantă, impregnată de un activism social fără precedent. Marian Zidaru, împreună cu Victoria Zidaru, erau promotorii acestui curent născut la confluenţa ideologiei unei facţiuni religioase ortodoxiste radicale, aceea a grupului monastic milenarist de la Pucioasa (Noul Ierusalim), suprapusă cu practica iconografică a unui misticism pătruns adînc în fibra artei autohtone. Din acest amalgam a rezultat un tip de artă religioasă produsă în tiraj de masă de un atelier coordonat de Marian Zidaru. (Observaţia 5: O mărturisire şocantă: în spatele lui M.Z., liderii pucioşi au organizat şantierul unui consumism cultural fără precedent. Folosindu-se de cota de popularitate a lui M.Z., dar şi de semnătura lui falsificată, pe care au diseminat-o într-un mod fraudulos, cu conotaţii penale, ei au aruncat pe piaţă mii de falsuri prezentate ca aretfacte “pseudo-zidăreşti”. Aceste falsuri erau de fapt ieşite din mâna unor sclavi anonimi ai liderilor pucioşi, care alcătuiesc “Atelierul de creaţie şi artă ortodoxă de la Pucioasa”, fiind menite să le satisfacă foamea tot mai nesăţioasă de bani a liderilor) O artă explicit ancorată în social, în naţional şi într-un bizar pragmatism (postmodernist) manifest în utilizarea celor mai noi tehnici artistice (video, computer).
Integrarea ulterioară a acestei viziuni în sistemul cultural actual, în care Marian Zidaru, retras treptat din proiectul iniţial, (Observaţia 6: Involuntar sau nu, cei care au făcut această reclamă dezvăluie ceea ce puţini ştiu, şi anume că că Zidaru “s-a retras treptat din proiectul iniţial” adică s-a desprins de secta care îl ţinuse captiv vreme de circa 20 de ani, folosindu-se de faima şi de banii lui) execută lucrări pentru mari firme autohtone, dar şi pentru piaţa externă, culminînd cu cooptarea sa în echipa ce reprezintă România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din 2008, pune mai multe probleme, pe care Artele Marţiale nu le vor eluda: raportul dintre ortodoxism, românism, reînnoirea naţională spiritual-religioasă şi consumism cultural, tensiunile dintre proiectul social-politic şi aspiraţiile artistice, travestiurile tradiţiei în epoca exotismelor individuale, cu corolarul acestora, aspiraţia către şi confuzia în faţa unui “brand” de ţară incomod.
La final de octombrie, Artele Marţiale ating puncte nevralgice ascunse ale mentalului colectiv.
Accesul publicului este liber”.
Adică un fel de societate culturală-multilateral-dezvoltată de spălat la creier (Observaţia 7: O revelaţie absolut pertinentă a lui V.R.: “spălarea creierelor” este o operaţie esenţială în care excelează liderii pucioşi, şi pe care îşi fundamentează însăşi perpetuarea speciei lor de şarlatani) care vrea totodată să atingă şi punctul G al lui Patapievici…
Lăsând gluma deoparte, relatez pe scurt despre reuniunea sectară de ieri (urmează să revin aici cu un Raport detaliat asupra “fenomenului” “Noul Ierusalim”) (Observaţia 8: O promisiune încă neonorată, deci cu atât mai necesară): Marian Zugravu se consideră membru al generaţiei “optzeciste”; recunoaşte că prima dată a intrat într-o biserică (a precizat de mai multe ori “de stil vechi”) în 1987, când s-a şi spovedit pentru prima oară, la un “popă stilist”. (Observaţia 9: Mult mai interesant era să ne fi spus când a intrat M.Z. ultima dată într-o biserică autentică, fie ea şi de stil vechi. Să tot fie vreo 15-18 ani de atunci, dar era bine dacă ne dădea el cifra exactă) Pe parcursul prelegerii sale a criticat în termeni extrem de duri Biserica Ortodoxă Română, “oficială”, inclusiv folosirea calendarului nou, considerat “străin poporului român”. A mai lăudat “Mişcarea Noul Ierusalim” şi a declarat că asistăm la “clasicizarea fenomenului Pucioasa”, (Observaţia 10: Deşi s-a desprins treptat de pucioşi, Zidaru rămâne infectat cu virusul pucioşesc de negare vehementă a bisericii în care a fost botezat pe când era prunc, ignorând cu seninătate continuitatea ei apostolică. Acum, desprins de tutela sufocantă a liderilor pucioşi, M.Z. a ajuns ca el însuşi să anunţe “clasicizarea fenomenului Pucioasa” – ceea ce de fapt este cronica voalată a unei morţi anunţate a sectei) în timp ce pe un ecran se derulau imagini cu “operele” sale, precum si diverse filmuleţe “artistice”, între care unele în care erau jucate tot felul de scenete cu el şi soţia lui, Victoria. Printre aceste imagini, harta României pe care erau suprapuse cuvinte ca “Cer”, “Cuvântul lui Dumnezeu”, “Pucioasa”. (Observaţia 11: Deşi a ieşit de sub tutela liderilor pucioşi, M.Z. încă mai păstrează un respect paralizant faţă de predicile ingenioase ale Mihaelei, intitulate generic “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este ca un copil îngheţat de frică atunci când vede varga cu care mama lui îl mai altoieşte din când în când. “Cuvântul” este varga cu care şi el a fost “altoit” de Mihaela de atâtea ori, şi tocmai de aceea el a rămas cu respectul pavlovian cuvenit faţă de această făcătură meşteşugită, chiar dacă respectul lui faţă de purtătoarea de vergi s-a transformat de mult în cea mai substanţială scârbă)
Într-unul dintre filme apărea harta României, din scoarţă de copac, pusă pe un foc în interiorul unei alte hărţi a României. Imaginile aduceau perfect aminte observatorului avizat de “arta ICR” a “teroristului-vizual” Benedek Levente, care, folosindu-se şi el de conturul hărţii ţării a suprapus imagini obscene peste România. De altfel, “moderatorul”, “criticul” Erwin Kessler – care a apărat expoziţia anti-românească a lui Benedek Levente (Observaţia 12: V.R. demască fără menajamente rromânismul original al lui Erwin Kessler, care se foloseşte cu abilitate de efuziunile patriotice ale lui M.Z., artistul angoasat la propriu de focul apocaliptic care stă să vină, pentru a scoate castanele încinse în foc pe care le-au semănat alţi “rromâni” precum Benedek Levente, pe alte “vetre româneşti”, expoziţii-scandal de aiurea) într-o emisiune realizată de Realitatea TV şi care ar fi, conform Wikipedia, “un filosof român” bursier al Colegiului Noua Europă -, nu a pierdut prilejul să compare pozitiv lucrările lui Zugravu cu cele ale expoziţiei-scandal de la New York (poneiul cu zvastică, menora profanată, Fecioara Maria ironizată, etc). Pentru avizaţi este clar că după aceste mizerii ordinare, la care se adaugă expoziţia porno-satanistă din Germania, ICR a început o adevarată campanie de imagine prin introducerea unor noi manifestări, mai “clasice” – expoziţii ale lui Mircia Dumitrescu sau Vasile Celmare, etc -, pentru a arunca în faţa Comisiei de anchetă a Senatului o perdea de fum asupra direcţiilor reale, anti-româneşti.
Revenind la “reînnoirea naţională spiritual-religioasă” pe care vrea sa ne-o servească “avangardist” secta ICR, în timpul discuţiilor de ieri din impozantul si nemeritatul sediu din Aleea Alexandru s-a declarat chiar că “trecerea la Biserica Rusă ar fi cea mai mare dovadă de patriotism român”. (Observaţia 13: Este limpede că infestarea cu virusul schismei nu-şi găseşte cu uşurinţă soluţia curativă. Ba mai mult, tendinţele schismatice ale pucioşilor s-ar putea să se dovedească nevindecabile pentru totdeauna)
O reacţie normală a venit din partea criticului de artă Pavel Şuşara, care a declarat că nu poate fi de acord cu Zugravu, pe care l-a considerat drept un “Rasputin optzecist”, un produs de consum, (Observaţia 14: Iniţial , M.Z. n-a fost un produs de consum, dar a fost împins lent spre acest statut de către liderii pucioşi) care şi-a propus doar să şocheze (afirmaţie valabilă si pentru alţi “artişti” ICR – nota mea).
În timp ce s-a găsit, totuşi, o voce care să afirme că nu a găsit nimic ortodox în “operele” lui Zugravu, “teologul” Erwin Kessler şi-a permis să-l definească pe Zugravu drept “ultra-ortodox” în opoziţie cu credincioşii majoritari ai acestei ţări, catalogaţi drept “neo-ortodocşi”… (Observaţia 15: Gândirea kessleristă se dovedeşte a fi simplistă şi procustiană. E.K. se rezumă la a extrage din logosul lui M.Z. exclusiv propensiunea lui spre stilul religios cel vechi [pentru care artistul calendarist ar fi gata să sărute şi tureatca muscalului] plasându-l imediat în categoria “vechilor ortodocşi” – iar în traducere modernă, “ultra-ortodocşi”. Pentru creştinii majoritari nu le rămâne decât cealaltă alternativă, pe care E.K. le-o dăruieşte cu generozitate: “neo-”, sugerând probabil un fel de contaminare incurabilă cu boala secolului)
Aşa că, fraţilor, deşi îşi închipuie că-şi poate spăla imaginea, gaşca neo-kominternistă creată de Brucan, Tismăneanu-Patapievici-Pleşu-Liiceanu-Dinescu & Coop – GDS-noul PCR, Secta ICR – nu reuşeste decât să se adâncească din ce în ce mai mult în mlaştina rece a celui mai întunecat iad pamântean.
Într-adevăr, Părintele Nicolae de la Rohia a definit perfect scopurile acestor adepţi ai cultului lui Mamona, cu toate măştile lor: „Demonismul face şi el progrese, doar n-o să stea el singur în afara evoluţiei: înainte victima era torturată şi omorâtă. Acum i se ia şi duhul, să rămână – spiritualiceşte – jupuită de vie“.(Observaţia 16: Lucrând după principiul “o mână spală pe alta, şi amândouă, obrazul”, sectele politice şi cele religioase găsesc un punct de confluenţă comun: diabolizarea programatică a acestui popor necăjit, căruia i se servesc acadele otrăvite cu denumiri aburitoare: rromânism, ultra-orthodoxism, pucioşism şi neo-kesslerism, pentru a-l ameţi bine, ca să nu ţipe atunci când va fi jupuit de viu)
………………………
Estera
15 iunie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.