207. “Evanghelia după Sfânta Virginia”
“Evanghelia după Sfânta Virginia” este Evanghelia cea nouă a Pucioşilor, folosită de ei la slujbe şi la “liturghii”, în paralel cu Evangheliile sinoptice. Ea mărturiseşte despre venirea în lume în zilele noastre (începând cu anul 1955) a unui alt Iisus Hristos, care a venit exclusiv la pucioşi, dar nu în trup, ci în duh care vorbeşte prin glas de femeie (Verginica, apoi Maria, apoi Mihaela):
“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos, nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să îi vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu, aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta, ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin...” (citat după Cuvântul Pucios din 30-04-1955, pag. 63)
“... Oh, treziţi-vă, pace vouă! Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-05-1957, pag.65)
“Am venit şi cu trupul, acum am venit şi cu duhul să vă îndemn să pătimiţi în trup, să pătimiţi tot ce vă spun: înfrânare, oprire de la rău, de la beţie, de la curvie, de la lăcomie, de la îngâmfare, de la mândrie, într-un cuvânt, de la tot ce este rău.” (citat după Cuvântul Pucios din 7-06-1958, pag.71)
“......... M-am pogorât din cer pe pământ, dar dacă vreţi să vă vorbesc, îmblânziţi inimile voastre! Privesc şi văd că vi s-au împietrit. Nu este lăutar să vă cânte, nu este. De aţi venit pentru aşa ceva, nu este, dar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele. Fiilor, n-am venit să dau cu toiagul, ci am venit să vindec suflete bolnave. Azi vă vorbesc blând, în duh, dar mâine vin şi am să vorbesc în tunete şi trăsnete, de se va cutremura pământul.” (citat după Cuvântul Pucios din 8-06-1958, pag. 72)
Glasul de femeie de la Pucioasa face “minuni în duh”, dar minunile în duh sunt făcute de fapt de dracul, căci “astăzi numai dracul mai face minuni”, fie prin glas de peşti, fie prin glas de rândunele, fie prin glas de om:
“La miazănoapte am sculat poporul prin peştii din baltă. Ies peştii la mal şi strigă: pocăiţi-vă! La miazăzi am sculat poporul prin rândunele care strigă: pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Dar voi că aveţi glas de om, cum să nu credeţi? Nu te speria că ai suferinţă grea! Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer şi el a pus stele pe pământ...” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1960, pag. 79)
Dar Iisus cel autentic şi adevărat S-a suit cu trupul la cer şi nu Se va mai despărţi în veac de trupul Lui cel înviat, care poartă peceţile patimilor în mâinile şi în picioarele şi în coasta Sa. Cât despre despre amăgitorii care pretind că Domnul Iisus S-a desprins de trup şi a venit în duh, sau că are trup aparent de “proorociţă” prin gura căreia El vorbeşte, Sfântul Ioan spune că sunt antihrişti:
“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)
Evanghelia cea nouă a Pucioşilor mai mărturiseşte şi despre existenţa a şapte “trâmbiţe” care au trâmbiţat despre această a doua venire, “în duh”, a lui Hristos pe pământ, urmând ca a treia venire a lui Iisus să aibă loc, în sfârşit, aşa cum prooroceşte Biblia: în trup şi cu slavă multă, pe norii cerului, fiind înconjurat de sfinţi şi de îngeri.
Liderii pucioşi pretind că una dintre “trâmbiţe” era Veronica de la Vladimireşti:
“Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească.” (citat după Cuvântul Pucios din 22-06-1997)
Două dintre “trâmbiţele lui Dumnezeu” , Ioan Iovan şi Veronica Gurău, au avut însă un comportament nedemn de numele de creştin, de-a dreptul diavolesc, îndată ce pucioşii înşişi îi acuză de “ură faţă de fraţi”:
“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)
Iar Veronica era de-a dreptul o fiică a diavolului, căci ea nu o iubea pe sora sa de credinţă, Verginica, ci o ura de moarte şi ar fi sfâşiat-o în bucăţi dacă ar fi avut ocazia, aşa cum pucioşii singuri mărturisesc despre ea:
"Veronica singură se osândeşte, fiindcă urăşte. În loc să se bucure că Dumnezeu hrăneşte poporul, ea urăşte. Dacă s-ar duce vasul Meu (Verginica, n.r.) în căminul său, n-ar dura cinci minute şi vasul Meu ar fi sfâşiat. Veronica, dacă schimba haina nu în luxul care este acum, ci în haină de cerşetoare, ar fi fost ferice de ea, dar nu a făcut aşa, ci a făcut altceva." (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975).
Deci Veronica nu era de la Dumnezeu, îndată ce ea era un amăgitor şi un antihrist şi o fiică a diavolului. Căci Sfântul Ioan ne lămureşte că fiii diavolului nu-şi iubesc fraţii şi surorile de credinţă:
“Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” (1Ioan 3,10)
Or, adevăraţii creştini nu urăsc, ci împlinesc porunca iubirii. Iar cei ce urăsc pe fraţi, dar se dau drept “prooroci” şi “trâmbiţe” ale unui Hristos Pucios venit în duh, sunt prooroci amăgitori ai lui Antihrist şi sunt ei înşişi antihrişti care “trâmbiţează” în numele lui:
“Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)
Deci, ce să înţeleagă cititorii “Noii Evanghelii de la Pucioasa” despre Veronica? Iată că pucioşii singuri, o dată spun că Veronica e trâmbiţă şi altă dată dezvăluie că ea e de la diavolul, pentru că-i urăşte pe fraţi!
Iar dacă cea de-a patra trâmbiţă apocaliptică, Veronica, era fiică a diavolului, teoria aceasta cu cele şapte “trâmbiţe” româneşti, care vin din cer de la Dumnezeu ca să propovăduiască a doua venire a lui Hristos este ea însăşi o teorie mincinoasă şi diavolească. Aşadar, toată panoplia de “trâmbiţe” pucioşeşti este de la diavolul (chiar dacă, luaţi individual, unii dintre cei “confiscaţi” de pucioşi şi etichetaţi drept “trâmbiţe” au făcut fapte remarcabile din dreptul lor).
Iar Evanghelia celor care au “trâmbiţat” la Pucioasa este şi ea evanghelia diavolului.
Dar, despre cei care aduc Evanghelii noi şi mincinoase, Sfântul Pavel spune la Galateni:
“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal.1 6-9)
Cine erau emisarii noii “Evanghelii de la Pucioasa”? Pe vremuri, când liderii pucioşi îi îmbrobodiseră pe Marian şi pe Victoria Zidaru că sunt “emisarii lui Dumnezeu”, cu atâta talent încât îi făcuseră să creadă că sunt de-a dreptul providenţiali, cei doi artişti erau măguliţi cu cuvinte mincinoase pentru a ieşi în faţă la “propovăduirea Evangheliei cea de la Sfârşit”. Iată cum descria “Evanghelia de la Pucioasa” destinul de apostoli ai neamurilor ce le fusese hărăzit celor doi Zidari:
“Să fie încă atenţie la glasul Domnului, că se desprinde încă şi alt cuvânt de binecuvântare şi de urare şi de îndumnezeire pentru copiii cei ce poartă cuvântul Meu în cele patru vânturi ale cerului şi ale pământului, pentru copiii Mei Marian şi Victoria, copii aleşi de Mine pentru ducerea Evangheliei cea de sfârşit peste neamurile pământului. O, tată, iată, iar vă trimit, şi să mergeţi cu dragoste pentru Mine şi în numele Meu. Veţi merge iar dincolo de România, iar şi iar, şi vom zidi Ierusalimul cel nou, cel nevăzut şi cel văzut, şi se va vedea cel nevăzut.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1994)
Dar, după ce liderii pucioşi şi-au dat arama pe faţă cu atâta josnicie, încât Mihaela a ajuns să-i strige Victoriei jigniri şi cuvinte de mahala, în faţa întregii obşti de la Pucioasa (iar adepţii pucioşi o ascultau stupefiaţi de cele ce aud), “Evanghelia de la Pucioasa” şi-a schimbat şi ea orientarea cu 180 de grade, ca la Ploieşti. Acum Zidarii nu mai erau deloc agreaţi, pe motiv că între Zidari pe de o parte, şi liderii pucioşi pe de alta, se aşternuse între timp o despărţire insurmontabilă:
“Vă deschid acum urechea ca să puteţi voi auzi cuvântul epistolei Mele [...] spre cei doi fii ai Mei, Marian şi Victoria, care s-au alăturat vouă la începutul Meu cu voi, şi pe care Eu, apoi, i-am scris cu voi în cartea vremii, tată, şi în cartea Mea cu voi, ca să aibă ei nume mare, numele Meu, nume de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie este din ceruri, nu de pe pământ, tată. [...]
Dar ce voiesc să grăiesc Eu acum cu voi, tată? Voiesc să vă spun că s-a aşternut între Mine şi voi despărţire, tată, [...]” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Relaţiile dintre Dumnezeul Pucios (reprezentat de cei doi “fii” favoriţi ai săi, Mihaela şi Nicuşor) şi cei pe care îi numise mai înainte “copiii Mei Marian şi Victoria”, nu mai erau bune ca altădată. Între liderii pucioşi şi foştii lor colaboratori apropiaţi au apărut sentimente “creştineşti” noi şi neaşteptate: ura şi despărţirea. Cauza lor? Cea reală era faptul că liderii pucioşi nu mai suportau ideea de a împărţi puterea şi gloria cu cei doi Zidari. “Proorocii” voiau ca numai ei să ţină hăţurile “căruţei”, iar Zidarii îi incomodau, deoarece deveneau din ce în ce mai proeminenţi şi mai aveau şi o bogăţie de idei. Iar cauza fabulată de pucioşi (care aveau idei puţine, dar fixe), era aceea că iubirea de lideri a celor doi Zidari şi dorinţa lor de a li se face dreptate s-au transformat, chipurile, în iubire de sine:
“O, nu este bine între voi şi Mine, tată. [...] Vă spun fiilor, că răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor aduce ură şi despărţire între cei de un nume cu Mine pe pământ. Vă spun, fiilor, că dreptatea de sine nu este altceva decât iubire de sine, tată, iar cei de pe cale cu Mine trebuie să aibă cruce prin lepădare de sine, fiilor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Promisiunile făcute Zidarilor de către liderii pucioşi, cum că o parte din banii rezultaţi din vânzarea operelor lor de artă vor fi investiţi într-un fel de “atelier-muzeu-centru cultural-expoziţie permanentă cu vânzare” în ograda lui nea’Didi din Valea Voievozilor, au rămas vorbe goale. În schimb, li se promitea Zidarilor că din banii lor s-au procurat şi s-au strâns multe bogăţii “în ceruri”, care sunt “puse bine” la naftalină, şi-i aşteaptă pentru ziua cea mare a “întâlnirii”, deşi acum sunt invizibile pentru că nu se văd:
“Dar voi fiţi ai Mei aşa cum Eu v-am născut şi v-am crescut cu cuvânt din sânul Meu, că voi sunteţi bogaţi în ceea ce aveţi cules la Mine, tată, şi nu altfel cules, căci cele ce se văd, sunt numai uscături, dar cele ce vor fi, sunt cele puse bine la Mine şi nu se văd, precum nici Eu, Domnul, nu Mă văd de către om.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Dumnezeul Pucioasei pretinde acum că e ameninţat de către diavol cu despărţirea Zidarilor de liderii pucioşi, de “lucrarea” şi de “poporul” pucios. Zidarii sunt acuzaţi de ticluire (adică, de minciună, dacă e să vorbim pe şleau) şi de “socoteală răutăcioasă”: cum că ar fi afirmat ei că liderii pucioşi i-au alungat de la mănăstirea” de la Glodeni. Păi au afirmat deoarece chiar aşa a şi fost, deci Zidarii spuneau adevărul: cei doi dictatori, Mihaela şi Nicuşor, le-au scos lucrurile personale în curte (pe unele le-au ars, pe altele le-au aruncat la gunoi, deşi unele dintre ele erau opere de artă), ca să înţeleagă cei doi Zidari că nu mai sunt bine-veniţi, ci să se ducă învârtindu-se, la atelierul lor din Bucureşti. Motivul invocat de către liderii pucioşi pentru acuzarea Zidarilor este mai mult decât derizoriu şi de-a dreptul ridicol (cine citeşte, se uimeşte!). Ei sugerau, cu nonşalanţa imbecilului, că diavolul Îl necăjeşte pe Dumnezeu, Îl întărâtă şi-L ameninţă, pentru că Zidarii s-au depărtat de “poporul” pucios cel plăpând, făcându-l pe acesta “să se smintească”:
“Faceţi-Mi şi voi Mie voia şi nu mai staţi fără poporul Meu, că-Mi cade poporul, se sminteşte cel plăpând şi se pierde de pe cale, tată. O, nu e bună ameninţarea pusă peste Mine de către diavol pentru statul vostru departe de cei ce-Mi sunt popor, departe de lucrarea celor ce Mă poartă atât de durut cât sunt. Aţi pus vină peste ei că v-au alungat, tată. O, nu e aşa, tată.
Socoteala făcută de voi e răutăcioasă şi nu vă puteţi ascunde sub această ticluire şi vreau să vă şterg această vină, tată.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Dumnezeul Pucioasei e nemulţumit că Zidarii fac răstălmăcirea lucrurilor doar dintr-o singură parte (din partea lor, desigur), de unde ar trebui să deducem că răstămăcirea ar fi bună doar dacă s-ar face simultan din ambele părţi (adică, şi din partea lui, nu numai din partea lor, ca să fie echitate):
“Nu e bună răstălmăcirea faptelor numai dintr-o singură parte a faptelor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Se emite apoi pretenţia că celor doi lideri pucioşi aducători ai “Cuvântului” ar trebui să li se şteargă o vină, indiferent de ce au făcut şi cât de vinovaţi sunt, ca să poată fi ei folosiţi pe mai departe ca “purtători de cuvânt” ai “Dumnezeului” Pucios. Soţii Zidaru, cu faima lor artistică recunoscută (şi de asemenea fiind cotaţi la unison, de cei care i-au întâlnit, ca fiind nişte oameni cinstiţi), erau pe vremuri un bun paravan pentru liderii pucioşi, în umbra căruia aceştia au stat ani buni ascunşi de iscodirile lumii. Dar, dacă n-au ştiut cum să-i păstreze pe Zidari, fără ei liderii pucioşi se văd deodată cât sunt de “plăpânzi în faţa celor tari”:
“O, nu vreau să rămân vinovat în purtătorii Mei spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari, şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.”
Dumnezeul Pucioasei e de-a dreptul debusolat. El nu ştie nici măcar cât la sută mai sunt de partea lui cei doi Zidari, din ce fuseseră ei odată:
“O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, cât mai sunteţi voi ai Mei din tot ce sunteţi voi? “
Acest capitol dureros şi ruşinos al “Evangheliei de la Pucioasa” se termină tot cu o proorocie mincinoasă: Zidarii vor primi înapoi, chipurile, “darul milei de liderii pucioşi” şi “darul iubirii sfinte pentru ei”. Două daruri otrăvite şi mincinoase, căci Zidarii sunt în continuare supăraţi foc pentru minciunile, fraudele şi nedreptăţile pucioşilor, pe care le consideră (pe drept cuvânt!) de neiertat:
“Vă dau înapoi darul milei de ei, darul iubirii sfinte pentru ei.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Şi ca să pună capac la toate (minciunile), “fiica Victoria” este demascată a fi “capul răutăţilor”, cea care “îl slăbeşte” pe “cel ales” (adică pe Marian, căci numai el a rămas “ales”, iar Victoria nu mai este aleasă, deşi era şi ea cot la cot cu Marian, pe vremea când amândoi erau adulaţi cu cuvintele languroase “copiii Mei”):
“Şi te rog pe tine, fiică Victoria, ajută-l şi nu-l slăbi pe cel ales de Mine, care este lângă tine.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Cei care îi cunosc mai bine pe cei doi artişti pot afirma că era exact invers: pe vremea aceea (anul 2007), Victoria încă mai era dispusă să le facă oarece concesii liderilor pucioşi (sperând că doar, doar, s-ar mai fi putut salva ceva din armonia părelnică de altădată) în timp ce Marian nici nu mai voia să audă de ei.
“Evanghelia de la Pucioasa” s-a dovedit prin ea însăşi un mare bluff, un ghiveci de gogomănii, minciuni şi presupuneri aberante cu pretenţii de “proorocii”, amestecate savant cu învăţături frumoase copiate de prin cărţile de învăţătură creştină.
………………………
Estera
13 mai 2010
………………………
“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos, nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să îi vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu, aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta, ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin...” (citat după Cuvântul Pucios din 30-04-1955, pag. 63)
“... Oh, treziţi-vă, pace vouă! Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-05-1957, pag.65)
“Am venit şi cu trupul, acum am venit şi cu duhul să vă îndemn să pătimiţi în trup, să pătimiţi tot ce vă spun: înfrânare, oprire de la rău, de la beţie, de la curvie, de la lăcomie, de la îngâmfare, de la mândrie, într-un cuvânt, de la tot ce este rău.” (citat după Cuvântul Pucios din 7-06-1958, pag.71)
“......... M-am pogorât din cer pe pământ, dar dacă vreţi să vă vorbesc, îmblânziţi inimile voastre! Privesc şi văd că vi s-au împietrit. Nu este lăutar să vă cânte, nu este. De aţi venit pentru aşa ceva, nu este, dar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele. Fiilor, n-am venit să dau cu toiagul, ci am venit să vindec suflete bolnave. Azi vă vorbesc blând, în duh, dar mâine vin şi am să vorbesc în tunete şi trăsnete, de se va cutremura pământul.” (citat după Cuvântul Pucios din 8-06-1958, pag. 72)
Glasul de femeie de la Pucioasa face “minuni în duh”, dar minunile în duh sunt făcute de fapt de dracul, căci “astăzi numai dracul mai face minuni”, fie prin glas de peşti, fie prin glas de rândunele, fie prin glas de om:
“La miazănoapte am sculat poporul prin peştii din baltă. Ies peştii la mal şi strigă: pocăiţi-vă! La miazăzi am sculat poporul prin rândunele care strigă: pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Dar voi că aveţi glas de om, cum să nu credeţi? Nu te speria că ai suferinţă grea! Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer şi el a pus stele pe pământ...” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1960, pag. 79)
Dar Iisus cel autentic şi adevărat S-a suit cu trupul la cer şi nu Se va mai despărţi în veac de trupul Lui cel înviat, care poartă peceţile patimilor în mâinile şi în picioarele şi în coasta Sa. Cât despre despre amăgitorii care pretind că Domnul Iisus S-a desprins de trup şi a venit în duh, sau că are trup aparent de “proorociţă” prin gura căreia El vorbeşte, Sfântul Ioan spune că sunt antihrişti:
“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)
Evanghelia cea nouă a Pucioşilor mai mărturiseşte şi despre existenţa a şapte “trâmbiţe” care au trâmbiţat despre această a doua venire, “în duh”, a lui Hristos pe pământ, urmând ca a treia venire a lui Iisus să aibă loc, în sfârşit, aşa cum prooroceşte Biblia: în trup şi cu slavă multă, pe norii cerului, fiind înconjurat de sfinţi şi de îngeri.
Liderii pucioşi pretind că una dintre “trâmbiţe” era Veronica de la Vladimireşti:
“Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească.” (citat după Cuvântul Pucios din 22-06-1997)
Două dintre “trâmbiţele lui Dumnezeu” , Ioan Iovan şi Veronica Gurău, au avut însă un comportament nedemn de numele de creştin, de-a dreptul diavolesc, îndată ce pucioşii înşişi îi acuză de “ură faţă de fraţi”:
“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)
Iar Veronica era de-a dreptul o fiică a diavolului, căci ea nu o iubea pe sora sa de credinţă, Verginica, ci o ura de moarte şi ar fi sfâşiat-o în bucăţi dacă ar fi avut ocazia, aşa cum pucioşii singuri mărturisesc despre ea:
"Veronica singură se osândeşte, fiindcă urăşte. În loc să se bucure că Dumnezeu hrăneşte poporul, ea urăşte. Dacă s-ar duce vasul Meu (Verginica, n.r.) în căminul său, n-ar dura cinci minute şi vasul Meu ar fi sfâşiat. Veronica, dacă schimba haina nu în luxul care este acum, ci în haină de cerşetoare, ar fi fost ferice de ea, dar nu a făcut aşa, ci a făcut altceva." (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975).
Deci Veronica nu era de la Dumnezeu, îndată ce ea era un amăgitor şi un antihrist şi o fiică a diavolului. Căci Sfântul Ioan ne lămureşte că fiii diavolului nu-şi iubesc fraţii şi surorile de credinţă:
“Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” (1Ioan 3,10)
Or, adevăraţii creştini nu urăsc, ci împlinesc porunca iubirii. Iar cei ce urăsc pe fraţi, dar se dau drept “prooroci” şi “trâmbiţe” ale unui Hristos Pucios venit în duh, sunt prooroci amăgitori ai lui Antihrist şi sunt ei înşişi antihrişti care “trâmbiţează” în numele lui:
“Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)
Deci, ce să înţeleagă cititorii “Noii Evanghelii de la Pucioasa” despre Veronica? Iată că pucioşii singuri, o dată spun că Veronica e trâmbiţă şi altă dată dezvăluie că ea e de la diavolul, pentru că-i urăşte pe fraţi!
Iar dacă cea de-a patra trâmbiţă apocaliptică, Veronica, era fiică a diavolului, teoria aceasta cu cele şapte “trâmbiţe” româneşti, care vin din cer de la Dumnezeu ca să propovăduiască a doua venire a lui Hristos este ea însăşi o teorie mincinoasă şi diavolească. Aşadar, toată panoplia de “trâmbiţe” pucioşeşti este de la diavolul (chiar dacă, luaţi individual, unii dintre cei “confiscaţi” de pucioşi şi etichetaţi drept “trâmbiţe” au făcut fapte remarcabile din dreptul lor).
Iar Evanghelia celor care au “trâmbiţat” la Pucioasa este şi ea evanghelia diavolului.
Dar, despre cei care aduc Evanghelii noi şi mincinoase, Sfântul Pavel spune la Galateni:
“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal.1 6-9)
Cine erau emisarii noii “Evanghelii de la Pucioasa”? Pe vremuri, când liderii pucioşi îi îmbrobodiseră pe Marian şi pe Victoria Zidaru că sunt “emisarii lui Dumnezeu”, cu atâta talent încât îi făcuseră să creadă că sunt de-a dreptul providenţiali, cei doi artişti erau măguliţi cu cuvinte mincinoase pentru a ieşi în faţă la “propovăduirea Evangheliei cea de la Sfârşit”. Iată cum descria “Evanghelia de la Pucioasa” destinul de apostoli ai neamurilor ce le fusese hărăzit celor doi Zidari:
“Să fie încă atenţie la glasul Domnului, că se desprinde încă şi alt cuvânt de binecuvântare şi de urare şi de îndumnezeire pentru copiii cei ce poartă cuvântul Meu în cele patru vânturi ale cerului şi ale pământului, pentru copiii Mei Marian şi Victoria, copii aleşi de Mine pentru ducerea Evangheliei cea de sfârşit peste neamurile pământului. O, tată, iată, iar vă trimit, şi să mergeţi cu dragoste pentru Mine şi în numele Meu. Veţi merge iar dincolo de România, iar şi iar, şi vom zidi Ierusalimul cel nou, cel nevăzut şi cel văzut, şi se va vedea cel nevăzut.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1994)
Dar, după ce liderii pucioşi şi-au dat arama pe faţă cu atâta josnicie, încât Mihaela a ajuns să-i strige Victoriei jigniri şi cuvinte de mahala, în faţa întregii obşti de la Pucioasa (iar adepţii pucioşi o ascultau stupefiaţi de cele ce aud), “Evanghelia de la Pucioasa” şi-a schimbat şi ea orientarea cu 180 de grade, ca la Ploieşti. Acum Zidarii nu mai erau deloc agreaţi, pe motiv că între Zidari pe de o parte, şi liderii pucioşi pe de alta, se aşternuse între timp o despărţire insurmontabilă:
“Vă deschid acum urechea ca să puteţi voi auzi cuvântul epistolei Mele [...] spre cei doi fii ai Mei, Marian şi Victoria, care s-au alăturat vouă la începutul Meu cu voi, şi pe care Eu, apoi, i-am scris cu voi în cartea vremii, tată, şi în cartea Mea cu voi, ca să aibă ei nume mare, numele Meu, nume de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie este din ceruri, nu de pe pământ, tată. [...]
Dar ce voiesc să grăiesc Eu acum cu voi, tată? Voiesc să vă spun că s-a aşternut între Mine şi voi despărţire, tată, [...]” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Relaţiile dintre Dumnezeul Pucios (reprezentat de cei doi “fii” favoriţi ai săi, Mihaela şi Nicuşor) şi cei pe care îi numise mai înainte “copiii Mei Marian şi Victoria”, nu mai erau bune ca altădată. Între liderii pucioşi şi foştii lor colaboratori apropiaţi au apărut sentimente “creştineşti” noi şi neaşteptate: ura şi despărţirea. Cauza lor? Cea reală era faptul că liderii pucioşi nu mai suportau ideea de a împărţi puterea şi gloria cu cei doi Zidari. “Proorocii” voiau ca numai ei să ţină hăţurile “căruţei”, iar Zidarii îi incomodau, deoarece deveneau din ce în ce mai proeminenţi şi mai aveau şi o bogăţie de idei. Iar cauza fabulată de pucioşi (care aveau idei puţine, dar fixe), era aceea că iubirea de lideri a celor doi Zidari şi dorinţa lor de a li se face dreptate s-au transformat, chipurile, în iubire de sine:
“O, nu este bine între voi şi Mine, tată. [...] Vă spun fiilor, că răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor aduce ură şi despărţire între cei de un nume cu Mine pe pământ. Vă spun, fiilor, că dreptatea de sine nu este altceva decât iubire de sine, tată, iar cei de pe cale cu Mine trebuie să aibă cruce prin lepădare de sine, fiilor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Promisiunile făcute Zidarilor de către liderii pucioşi, cum că o parte din banii rezultaţi din vânzarea operelor lor de artă vor fi investiţi într-un fel de “atelier-muzeu-centru cultural-expoziţie permanentă cu vânzare” în ograda lui nea’Didi din Valea Voievozilor, au rămas vorbe goale. În schimb, li se promitea Zidarilor că din banii lor s-au procurat şi s-au strâns multe bogăţii “în ceruri”, care sunt “puse bine” la naftalină, şi-i aşteaptă pentru ziua cea mare a “întâlnirii”, deşi acum sunt invizibile pentru că nu se văd:
“Dar voi fiţi ai Mei aşa cum Eu v-am născut şi v-am crescut cu cuvânt din sânul Meu, că voi sunteţi bogaţi în ceea ce aveţi cules la Mine, tată, şi nu altfel cules, căci cele ce se văd, sunt numai uscături, dar cele ce vor fi, sunt cele puse bine la Mine şi nu se văd, precum nici Eu, Domnul, nu Mă văd de către om.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Dumnezeul Pucioasei pretinde acum că e ameninţat de către diavol cu despărţirea Zidarilor de liderii pucioşi, de “lucrarea” şi de “poporul” pucios. Zidarii sunt acuzaţi de ticluire (adică, de minciună, dacă e să vorbim pe şleau) şi de “socoteală răutăcioasă”: cum că ar fi afirmat ei că liderii pucioşi i-au alungat de la mănăstirea” de la Glodeni. Păi au afirmat deoarece chiar aşa a şi fost, deci Zidarii spuneau adevărul: cei doi dictatori, Mihaela şi Nicuşor, le-au scos lucrurile personale în curte (pe unele le-au ars, pe altele le-au aruncat la gunoi, deşi unele dintre ele erau opere de artă), ca să înţeleagă cei doi Zidari că nu mai sunt bine-veniţi, ci să se ducă învârtindu-se, la atelierul lor din Bucureşti. Motivul invocat de către liderii pucioşi pentru acuzarea Zidarilor este mai mult decât derizoriu şi de-a dreptul ridicol (cine citeşte, se uimeşte!). Ei sugerau, cu nonşalanţa imbecilului, că diavolul Îl necăjeşte pe Dumnezeu, Îl întărâtă şi-L ameninţă, pentru că Zidarii s-au depărtat de “poporul” pucios cel plăpând, făcându-l pe acesta “să se smintească”:
“Faceţi-Mi şi voi Mie voia şi nu mai staţi fără poporul Meu, că-Mi cade poporul, se sminteşte cel plăpând şi se pierde de pe cale, tată. O, nu e bună ameninţarea pusă peste Mine de către diavol pentru statul vostru departe de cei ce-Mi sunt popor, departe de lucrarea celor ce Mă poartă atât de durut cât sunt. Aţi pus vină peste ei că v-au alungat, tată. O, nu e aşa, tată.
Socoteala făcută de voi e răutăcioasă şi nu vă puteţi ascunde sub această ticluire şi vreau să vă şterg această vină, tată.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Dumnezeul Pucioasei e nemulţumit că Zidarii fac răstălmăcirea lucrurilor doar dintr-o singură parte (din partea lor, desigur), de unde ar trebui să deducem că răstămăcirea ar fi bună doar dacă s-ar face simultan din ambele părţi (adică, şi din partea lui, nu numai din partea lor, ca să fie echitate):
“Nu e bună răstălmăcirea faptelor numai dintr-o singură parte a faptelor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Se emite apoi pretenţia că celor doi lideri pucioşi aducători ai “Cuvântului” ar trebui să li se şteargă o vină, indiferent de ce au făcut şi cât de vinovaţi sunt, ca să poată fi ei folosiţi pe mai departe ca “purtători de cuvânt” ai “Dumnezeului” Pucios. Soţii Zidaru, cu faima lor artistică recunoscută (şi de asemenea fiind cotaţi la unison, de cei care i-au întâlnit, ca fiind nişte oameni cinstiţi), erau pe vremuri un bun paravan pentru liderii pucioşi, în umbra căruia aceştia au stat ani buni ascunşi de iscodirile lumii. Dar, dacă n-au ştiut cum să-i păstreze pe Zidari, fără ei liderii pucioşi se văd deodată cât sunt de “plăpânzi în faţa celor tari”:
“O, nu vreau să rămân vinovat în purtătorii Mei spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari, şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.”
Dumnezeul Pucioasei e de-a dreptul debusolat. El nu ştie nici măcar cât la sută mai sunt de partea lui cei doi Zidari, din ce fuseseră ei odată:
“O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, cât mai sunteţi voi ai Mei din tot ce sunteţi voi? “
Acest capitol dureros şi ruşinos al “Evangheliei de la Pucioasa” se termină tot cu o proorocie mincinoasă: Zidarii vor primi înapoi, chipurile, “darul milei de liderii pucioşi” şi “darul iubirii sfinte pentru ei”. Două daruri otrăvite şi mincinoase, căci Zidarii sunt în continuare supăraţi foc pentru minciunile, fraudele şi nedreptăţile pucioşilor, pe care le consideră (pe drept cuvânt!) de neiertat:
“Vă dau înapoi darul milei de ei, darul iubirii sfinte pentru ei.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Şi ca să pună capac la toate (minciunile), “fiica Victoria” este demascată a fi “capul răutăţilor”, cea care “îl slăbeşte” pe “cel ales” (adică pe Marian, căci numai el a rămas “ales”, iar Victoria nu mai este aleasă, deşi era şi ea cot la cot cu Marian, pe vremea când amândoi erau adulaţi cu cuvintele languroase “copiii Mei”):
“Şi te rog pe tine, fiică Victoria, ajută-l şi nu-l slăbi pe cel ales de Mine, care este lângă tine.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)
Cei care îi cunosc mai bine pe cei doi artişti pot afirma că era exact invers: pe vremea aceea (anul 2007), Victoria încă mai era dispusă să le facă oarece concesii liderilor pucioşi (sperând că doar, doar, s-ar mai fi putut salva ceva din armonia părelnică de altădată) în timp ce Marian nici nu mai voia să audă de ei.
“Evanghelia de la Pucioasa” s-a dovedit prin ea însăşi un mare bluff, un ghiveci de gogomănii, minciuni şi presupuneri aberante cu pretenţii de “proorocii”, amestecate savant cu învăţături frumoase copiate de prin cărţile de învăţătură creştină.
………………………
Estera
13 mai 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.