202. O întrebare cu tâlc
O întrebare cu tâlc chinuia mintea fratelui pucios Didi din Valea Voievozilor (de lângă Târgovişte) cu câţiva ani în urmă. Nea'Didi (Halău Gheorghe) era cunoscut ca unul dintre cei mai obedienţi dintre adepţii pucioşi, dar pe semne că unele discrepanţe dintre vorbe şi fapte, văzute de el la liderii pucioşi, trebuie că l-au cam pus pe gânduri. Aşa că, într-o bună zi, nea Didi (D) şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat mai pe ferite pe unul dintre admiratorii pucioşilor, cunoscut ca având ceva spoială de studii teologice şi mintea un pic mai destupată:
D: – Frate, un prooroc este întotdeauna prooroc?
Interlocutorul (să-l numim deocamdată "Fratele X", sau, mai simplu, X, simpatizant moderat pe vremea aceea al "lucrării de Nou Ierusalim"), ajunsese la performanţa de a fi (măcar de faţadă) agreat de către liderii pucioşi, care-l foloseau uneori drept interfaţă între ei şi vizitatorii care se dovedeau mai curioşi, mai incomozi sau mai agasanţi. În aceste situaţii, X era scos în faţă pe post de "ideolog de serviciu", postură în care el era tălmăcitorul de circumstanţă al frazelor cu două înţelesuri care nu lipseau din mai toate predicile pucioşilor, intitulate pompos "Cuvântul lui Dumnezeu". Aşa că, alegerea făcută de nea'Didi nu era chiar întâmplătoare.
De unde iese fum, musai trebuie să fie şi foc. Nea'Didi trebuie să păţit el ceva, de a ajuns la un asemenea zbucium lăuntric, care nu mai putea fi controlat. Era peste măsură de tulburat şi asta l-a împins să rişte foarte mult, venind la cineva nu îndeajuns de cunoscut, care putea să-l trădeze la liderii pucioşi chiar a doua zi. Asta e o dovadă că Didi văzuse multe nereguli care "l-au smintit". Trebuia să se lămurească cu orice preţ de ce liderii pucioşi pretindeau că sunt prooroci şi nu greşesc niciodată, iar el vedea că lucrurile stau cu totul altfel.
Cu precauţii bine studiate (ca dialogul să nu fie surprins de nimeni), şi cu o introducere pregătitoare (prin care a primit de la "Fratele X" asigurări că nu va fi turnat a doua zi la temuţii Fraţi - liderii pucioşi), nea'Didi şi-a făcut curaj şi speranţe că va găsi în sfârşit pe cineva care să-i lămurească o chinuitoare dilemă interioară. Formularea lui însă probabil că n-a fost cea mai fericită, căci interlocutorul i-a răspuns oarecum nedumerit:
X: – N-am înţeles întrebarea. La ce te referi de fapt?
D: – Voiam să ştiu... dar vă rog încă o dată, să nu le spuneţi la Fraţi ce discutăm noi acum... să nu ştie Fraţii... nu de alta, că n-am nimic de ascuns, dar n-aş vrea să creez tulburare între Fraţi... că au ei destule pe cap. De mult mă frământă dacă, spre exemplu... noi ştim că sora Mihaela vorbeşte de la Dumnezeu când aduce Cuvântul... dar problema se pune dacă tot timpul vorbeşte ea de la Dumnezeu? Vedeţi, eu mă refer la situaţiile când ea ne mai dă şi alte sfaturi, îndemnuri, mustrări... Toate îndemnurile ei sunt de la Dumnezeu, rostite cu glas de prooroc, sau vorbeşte uneori ca simplu om?
X: Păi nu poate fi mereu prooroc. E prooroc şi când doarme? E prooroc doar când are cugetul treaz şi îi dă Domnul Cuvânt. Sau, vedenie eventual – dacă e cazul. Nu putem vorbi doar de o permanentă inspiraţie, cum vorbim despre poeţi, cică "muzele îi inspiră". Aici e cu totul altceva. Duhul Sfânt îi vorbeşte proorocului, sau îi dă vise minunate, sau viziuni limpezi. Altminteri, cum faci distincţia între o "inspiraţie" şi alta? Cum te fereşti de înşelarea diavolească? Problema nu-i aşa de simplă. Pe de altă parte şi proorocii sunt oameni, deci şi ei greşesc. Numai Hristos este fără de păcat.
D: – Mama Gigi vorbea de la Domnul şi în acelaşi timp era adormită.
X: – Aici e ceva ce mă depăşeşte. Unele lucrări dumnezeieşti le mai iei şi prin credinţă, pui în balanţă şi viaţa omului: dacă e sfântă, desăvârşită, atunci ar putea fi vorba de o excepţie. Cum ar fi cu visele. Dar cele mai multe vise sunt ori percepţii ale subconştientului, ori sunt de la cel rău. Numai cine are viaţa ireproşabilă primeşte vise de la Dumnezeu şi e în stare să le şi tălmăcească. Ca proorocul Daniel. Dar, visele sunt mai rare; cele mai multe proorocii se fac prin comunicare directă. Cum le spunea Domnul proorocilor? "Scoală-te şi du-te!". "Grăieşte poporului!". "Scrie ceea ce vezi". Şi tot aşa.
D: – Asta aşa este, dar aici e o problemă. Mihaela, în afară de Cuvântul primit de la Domnul, dă şi alte sfaturi... sau are unele iniţiative...Sau, când face însemnările cu roşu din caietele fetelor... Pe astea cum ar trebui să le luăm? De la Domnul, sau de la om?
X: – Greu de spus, aicea. Sfântul Apostol Pavel spunea celor care erau îndoielnici: "Că şi eu am pe Domnul" sau zicea "Nu mai trăiesc eu, ci Domnul trăieşte întru mine".
D: – Păi noi ce facem atuncea? Când ştim că vine îndemn de la Domnul şi când nu? Ca să ştim cum facem ascultare de Domnul!
X: – Din cele ce spui mata reiese că numai pe Domnul vrei să-L asculţi, iar pe Mihaela... aşa-şi-aşa. Păi nu e ea proorocul Domnului?
D: – Nu, n-am spus asta! dar, oricum...Sigur că e proorocul Domnului. Dar, una e să ştii că o poruncă vine de la Dumnezeu, şi alta e dacă vine de la om.
X: – Adică "ascultările" sunt diferite? Ai motive să pui la îndoială buna credinţă a unui prooroc – indiferent care ar fi el?
D: – Eu la altceva mă gândeam. Desigur că nu punem la îndoială sinceritatea proorocului. Dar să zicem că, cineva, o persoană de încredere, îi dă o informaţie greşită. Acuma, nu stă Domnul să-l tragă de mânecă pe prooroc pentru orice fleac, ca să-l corecteze, să-i arate ce înfloresc alţii. Să zicem că cineva îi spune Mihaelei despre mine că am făcut ceva... dar eu n-am făcut. Sau, le înfloreşte... de iese cu totul altceva.
X: – O poznă! Şi Mihaela vine imediat şi te trage de urechi!
D: – Nu, discutăm serios acuma! Ea dacă ia de bună informaţia primită, apoi vine şi mă mustră fără motiv. Eu, dacă nu ştiu cauza, oare n-o să mă smintesc, văzând că proorocul Domnului mă acuză de ceva ce n-am făcut? Adică, ea ar trebui să ştie toate nimicurile, să i le spună Dumnezeu cum sunt? Dar dacă ştiu că mustrarea vine de la om, nu de la Dumnezeu, atunci nu mă mai smintesc, pentru că omul poate greşi...
X: – Ai şi matale dreptate. Dar nimicurile nu sunt întotdeauna nimicuri. Ea ar trebui să ştie toate aşa-zisele "nimicuri", pentru a nu dea decizii greşite care tulbură buna vieţuire a celor din obşte, tocmai pentru că proorocul nu face nedreptăţi. Dacă îţi pui problema în acest mod, înseamnă că te bazezi pe ceva, ai fost martor la nedreptăţi, sau ţi s-a întâmplat personal ceva. Nu ştiu nici eu ce să mai zic...
D: – De-aia ziceam, că ar fi bine să ştim asta... Dacă e mereu prooroc, sau numai când îi vorbeşte Domnul.
X: – Dacă ţi s-a întâmplat vreo nedreptate din asta, atunci înseamnă că nu e mereu prooroc. Proorocul nu face nedreptăţi, că nu-l lasă Domnul să facă, dar omul te mai mustră şi fără motiv întemeiat. Aşa sunt unii părinţi: îşi snopesc copii în bătaie şi după aia constată că nu era vina lor. Acuma ce să facă? Să vină la copil şi să-i ceară iertare? Cam aşa ar trebui, dar face el asta? Mai mare râsul! dacă n-ar fi de plâns. Înghite în sec pentru că a făcut boacăna şi, eventual, cască ochii mai bine ca să nu mai greşească altădată, pedepsind pe nevinovat. Nu mai vine cu nuiaua la copil, până nu cercetează bine, d-a fir-a-păr, cum s-a întâmplat. Mata n-ai auzit de erorile judiciare? Uite, de-aia nu-i bună pedeapsa cu moartea, chiar dacă unii tânjesc după ea. Au fost mulţi pedepsiţi cu moartea şi după aia a fost găsit adevăratul criminal, care a mărturisit. Cum să-l mai învii pe cel omorât degeaba? Aşa că-i mai bună pedeapsa cu detenţia pe viaţă.
D: – Deci, până la urmă cum rămâne? Că eu tot nu m-am lămurit.
X: – Rămâne cum am stabilit. Proorocul e şi el om. Orice om mai greşeşte, că de-aia e om. Se mai corectează... Dar când îi vorbeşte Domnul, atunci el este fără dubiu prooroc. Atunci nu mai greşeşte. Nu luăm în discuţie proorocii mincinoşi... asta-i altă chestiune.
D: – Şi cum ştiu când vorbeşte proorocul şi când vorbeşte omul?
X: – Păi, dacă eşti curios, îl întrebi pe el, pe prooroc, îl rogi să-ţi spună dacă ce zice zice de la el, sau de la Domnul.
D: – Asta nu se poate, ar fi ca o jignire, ca o lipsă de respect. Adică ar fi că te îndoieşti de el.
X: – Atunci n-ai încotro. Vezi cum stau lucrurile: când e cu dreptate, iei totul ca de la prooroc, şi gata! Dar dacă apar nedreptăţi, le iei ca de la om. Mai laşi şi matale de la mata, dac-o fi să fie... Las' că nu-ţi ia nimeni gâtul dacă te-o mustra pe nedrept o dată la doi ani!
D: – Ee... noi ne intersectăm mai des cu Fraţii ca frăţia ta... că oricum ne întâlnim pentru că mai am şi alte ascultări de primit de la ei... Nu-i de asta, eu voiam doar aşa... să ştiu pentru mine. Oricum, eu vă mulţumesc.
X: – Pentru puţin. Mi-am dat şi eu cu părerea. Nici eu, să nu crezi mata că le ştiu pe toate.
Epilog.
Au trecut câţiva ani de atunci. "Fratele X" a părăsit Noul Ierusalim, când s-a lămurit mai bine cum e cu proorocul care este când om, când prooroc, când amândouă, când niciuna. Nea' Didi a mai rămas, probabil că îi e încă neclară chestiunea. Reamintindu-şi despre acest dialog, "Fratele X" mi-a mărturisit că analiza lui fusese superficială şi incompletă. N-a luat în calcul probabilitatea ca proorociţa Mihaela, care era după opinia lui de atunci când prooroc, când om, să nu fi fost deloc prooroc, ci numai om. Pentru că în acest caz, răspunsul dat lui nea'Didi ar fi fost mult, mult mai simplu. Iar nea' Didi, în sfârşit, ar fi înţeles.
………………………
Estera
6 mai 2010
………………………
D: – Frate, un prooroc este întotdeauna prooroc?
Interlocutorul (să-l numim deocamdată "Fratele X", sau, mai simplu, X, simpatizant moderat pe vremea aceea al "lucrării de Nou Ierusalim"), ajunsese la performanţa de a fi (măcar de faţadă) agreat de către liderii pucioşi, care-l foloseau uneori drept interfaţă între ei şi vizitatorii care se dovedeau mai curioşi, mai incomozi sau mai agasanţi. În aceste situaţii, X era scos în faţă pe post de "ideolog de serviciu", postură în care el era tălmăcitorul de circumstanţă al frazelor cu două înţelesuri care nu lipseau din mai toate predicile pucioşilor, intitulate pompos "Cuvântul lui Dumnezeu". Aşa că, alegerea făcută de nea'Didi nu era chiar întâmplătoare.
De unde iese fum, musai trebuie să fie şi foc. Nea'Didi trebuie să păţit el ceva, de a ajuns la un asemenea zbucium lăuntric, care nu mai putea fi controlat. Era peste măsură de tulburat şi asta l-a împins să rişte foarte mult, venind la cineva nu îndeajuns de cunoscut, care putea să-l trădeze la liderii pucioşi chiar a doua zi. Asta e o dovadă că Didi văzuse multe nereguli care "l-au smintit". Trebuia să se lămurească cu orice preţ de ce liderii pucioşi pretindeau că sunt prooroci şi nu greşesc niciodată, iar el vedea că lucrurile stau cu totul altfel.
Cu precauţii bine studiate (ca dialogul să nu fie surprins de nimeni), şi cu o introducere pregătitoare (prin care a primit de la "Fratele X" asigurări că nu va fi turnat a doua zi la temuţii Fraţi - liderii pucioşi), nea'Didi şi-a făcut curaj şi speranţe că va găsi în sfârşit pe cineva care să-i lămurească o chinuitoare dilemă interioară. Formularea lui însă probabil că n-a fost cea mai fericită, căci interlocutorul i-a răspuns oarecum nedumerit:
X: – N-am înţeles întrebarea. La ce te referi de fapt?
D: – Voiam să ştiu... dar vă rog încă o dată, să nu le spuneţi la Fraţi ce discutăm noi acum... să nu ştie Fraţii... nu de alta, că n-am nimic de ascuns, dar n-aş vrea să creez tulburare între Fraţi... că au ei destule pe cap. De mult mă frământă dacă, spre exemplu... noi ştim că sora Mihaela vorbeşte de la Dumnezeu când aduce Cuvântul... dar problema se pune dacă tot timpul vorbeşte ea de la Dumnezeu? Vedeţi, eu mă refer la situaţiile când ea ne mai dă şi alte sfaturi, îndemnuri, mustrări... Toate îndemnurile ei sunt de la Dumnezeu, rostite cu glas de prooroc, sau vorbeşte uneori ca simplu om?
X: Păi nu poate fi mereu prooroc. E prooroc şi când doarme? E prooroc doar când are cugetul treaz şi îi dă Domnul Cuvânt. Sau, vedenie eventual – dacă e cazul. Nu putem vorbi doar de o permanentă inspiraţie, cum vorbim despre poeţi, cică "muzele îi inspiră". Aici e cu totul altceva. Duhul Sfânt îi vorbeşte proorocului, sau îi dă vise minunate, sau viziuni limpezi. Altminteri, cum faci distincţia între o "inspiraţie" şi alta? Cum te fereşti de înşelarea diavolească? Problema nu-i aşa de simplă. Pe de altă parte şi proorocii sunt oameni, deci şi ei greşesc. Numai Hristos este fără de păcat.
D: – Mama Gigi vorbea de la Domnul şi în acelaşi timp era adormită.
X: – Aici e ceva ce mă depăşeşte. Unele lucrări dumnezeieşti le mai iei şi prin credinţă, pui în balanţă şi viaţa omului: dacă e sfântă, desăvârşită, atunci ar putea fi vorba de o excepţie. Cum ar fi cu visele. Dar cele mai multe vise sunt ori percepţii ale subconştientului, ori sunt de la cel rău. Numai cine are viaţa ireproşabilă primeşte vise de la Dumnezeu şi e în stare să le şi tălmăcească. Ca proorocul Daniel. Dar, visele sunt mai rare; cele mai multe proorocii se fac prin comunicare directă. Cum le spunea Domnul proorocilor? "Scoală-te şi du-te!". "Grăieşte poporului!". "Scrie ceea ce vezi". Şi tot aşa.
D: – Asta aşa este, dar aici e o problemă. Mihaela, în afară de Cuvântul primit de la Domnul, dă şi alte sfaturi... sau are unele iniţiative...Sau, când face însemnările cu roşu din caietele fetelor... Pe astea cum ar trebui să le luăm? De la Domnul, sau de la om?
X: – Greu de spus, aicea. Sfântul Apostol Pavel spunea celor care erau îndoielnici: "Că şi eu am pe Domnul" sau zicea "Nu mai trăiesc eu, ci Domnul trăieşte întru mine".
D: – Păi noi ce facem atuncea? Când ştim că vine îndemn de la Domnul şi când nu? Ca să ştim cum facem ascultare de Domnul!
X: – Din cele ce spui mata reiese că numai pe Domnul vrei să-L asculţi, iar pe Mihaela... aşa-şi-aşa. Păi nu e ea proorocul Domnului?
D: – Nu, n-am spus asta! dar, oricum...Sigur că e proorocul Domnului. Dar, una e să ştii că o poruncă vine de la Dumnezeu, şi alta e dacă vine de la om.
X: – Adică "ascultările" sunt diferite? Ai motive să pui la îndoială buna credinţă a unui prooroc – indiferent care ar fi el?
D: – Eu la altceva mă gândeam. Desigur că nu punem la îndoială sinceritatea proorocului. Dar să zicem că, cineva, o persoană de încredere, îi dă o informaţie greşită. Acuma, nu stă Domnul să-l tragă de mânecă pe prooroc pentru orice fleac, ca să-l corecteze, să-i arate ce înfloresc alţii. Să zicem că cineva îi spune Mihaelei despre mine că am făcut ceva... dar eu n-am făcut. Sau, le înfloreşte... de iese cu totul altceva.
X: – O poznă! Şi Mihaela vine imediat şi te trage de urechi!
D: – Nu, discutăm serios acuma! Ea dacă ia de bună informaţia primită, apoi vine şi mă mustră fără motiv. Eu, dacă nu ştiu cauza, oare n-o să mă smintesc, văzând că proorocul Domnului mă acuză de ceva ce n-am făcut? Adică, ea ar trebui să ştie toate nimicurile, să i le spună Dumnezeu cum sunt? Dar dacă ştiu că mustrarea vine de la om, nu de la Dumnezeu, atunci nu mă mai smintesc, pentru că omul poate greşi...
X: – Ai şi matale dreptate. Dar nimicurile nu sunt întotdeauna nimicuri. Ea ar trebui să ştie toate aşa-zisele "nimicuri", pentru a nu dea decizii greşite care tulbură buna vieţuire a celor din obşte, tocmai pentru că proorocul nu face nedreptăţi. Dacă îţi pui problema în acest mod, înseamnă că te bazezi pe ceva, ai fost martor la nedreptăţi, sau ţi s-a întâmplat personal ceva. Nu ştiu nici eu ce să mai zic...
D: – De-aia ziceam, că ar fi bine să ştim asta... Dacă e mereu prooroc, sau numai când îi vorbeşte Domnul.
X: – Dacă ţi s-a întâmplat vreo nedreptate din asta, atunci înseamnă că nu e mereu prooroc. Proorocul nu face nedreptăţi, că nu-l lasă Domnul să facă, dar omul te mai mustră şi fără motiv întemeiat. Aşa sunt unii părinţi: îşi snopesc copii în bătaie şi după aia constată că nu era vina lor. Acuma ce să facă? Să vină la copil şi să-i ceară iertare? Cam aşa ar trebui, dar face el asta? Mai mare râsul! dacă n-ar fi de plâns. Înghite în sec pentru că a făcut boacăna şi, eventual, cască ochii mai bine ca să nu mai greşească altădată, pedepsind pe nevinovat. Nu mai vine cu nuiaua la copil, până nu cercetează bine, d-a fir-a-păr, cum s-a întâmplat. Mata n-ai auzit de erorile judiciare? Uite, de-aia nu-i bună pedeapsa cu moartea, chiar dacă unii tânjesc după ea. Au fost mulţi pedepsiţi cu moartea şi după aia a fost găsit adevăratul criminal, care a mărturisit. Cum să-l mai învii pe cel omorât degeaba? Aşa că-i mai bună pedeapsa cu detenţia pe viaţă.
D: – Deci, până la urmă cum rămâne? Că eu tot nu m-am lămurit.
X: – Rămâne cum am stabilit. Proorocul e şi el om. Orice om mai greşeşte, că de-aia e om. Se mai corectează... Dar când îi vorbeşte Domnul, atunci el este fără dubiu prooroc. Atunci nu mai greşeşte. Nu luăm în discuţie proorocii mincinoşi... asta-i altă chestiune.
D: – Şi cum ştiu când vorbeşte proorocul şi când vorbeşte omul?
X: – Păi, dacă eşti curios, îl întrebi pe el, pe prooroc, îl rogi să-ţi spună dacă ce zice zice de la el, sau de la Domnul.
D: – Asta nu se poate, ar fi ca o jignire, ca o lipsă de respect. Adică ar fi că te îndoieşti de el.
X: – Atunci n-ai încotro. Vezi cum stau lucrurile: când e cu dreptate, iei totul ca de la prooroc, şi gata! Dar dacă apar nedreptăţi, le iei ca de la om. Mai laşi şi matale de la mata, dac-o fi să fie... Las' că nu-ţi ia nimeni gâtul dacă te-o mustra pe nedrept o dată la doi ani!
D: – Ee... noi ne intersectăm mai des cu Fraţii ca frăţia ta... că oricum ne întâlnim pentru că mai am şi alte ascultări de primit de la ei... Nu-i de asta, eu voiam doar aşa... să ştiu pentru mine. Oricum, eu vă mulţumesc.
X: – Pentru puţin. Mi-am dat şi eu cu părerea. Nici eu, să nu crezi mata că le ştiu pe toate.
Epilog.
Au trecut câţiva ani de atunci. "Fratele X" a părăsit Noul Ierusalim, când s-a lămurit mai bine cum e cu proorocul care este când om, când prooroc, când amândouă, când niciuna. Nea' Didi a mai rămas, probabil că îi e încă neclară chestiunea. Reamintindu-şi despre acest dialog, "Fratele X" mi-a mărturisit că analiza lui fusese superficială şi incompletă. N-a luat în calcul probabilitatea ca proorociţa Mihaela, care era după opinia lui de atunci când prooroc, când om, să nu fi fost deloc prooroc, ci numai om. Pentru că în acest caz, răspunsul dat lui nea'Didi ar fi fost mult, mult mai simplu. Iar nea' Didi, în sfârşit, ar fi înţeles.
………………………
Estera
6 mai 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.