198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae)

Templul de la Pucioasa este simbolul văzut al înfloririi şi decadenţei unei secte care s-a ambiţionat să se joace de-a Dumnezeu, vorbind din dreptul Lui de mai bine de 55 de ani încoace.
La origine, el este o biserică ortodoxă care, deşi din punct de vedere al arhitecturii iese din tiparele erminiei ortodoxe tradiţionale (fiind de aceea numită, în mod invariabil, „templu”), a primit binecuvântarea unui episcop canonic de a funcţiona ca lăcaş de cult ortodox. Din nefericire, la scurt timp după târnosirea ei, liderii pucioşi au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge, dând un curs schismatic vieţii religioase din această biserică şi impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă (bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta). Legătura cu autorităţile ecleziastice canonice a fost în mod ostentativ ruptă, după şedinţa Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1993, când ierarhii au refuzat să dea curs cererii liderilor pucioşi se a fi recunoscuţi ca având o ascendenţă sacerdotală absolută, de „prooroci ai lui Iisus Hristos care aduc Cuvântul Lui Dumnezeu pe pământ”, faţă de restul ierarhiei legitime a Bisericii. Din acest motiv, viaţa bisericească din acest „templu” pucios a căpătat o traiectorie liturgică deviantă şi incontrolabilă, promovându-se în sânul ei o suită de învăţături eretice, şi astfel biserica glisând rapid spre statutul de locaş de cult desacrat. Stare nefericită în care se află şi astăzi.
Toate icoanele făcute de pucioşi în atelierele lor au pe spate un simbol mic, stilizat, în formă de muşuroi, al acestui templu. Toate cărţile pucioşilor au pe coperta exterioară muşuroiul, iar pe filele din interior el apare chiar de mai multe ori, însoţit de o criptogramă: numărul 92 ( care simbolizează anul de la care pucioşii numără epoca de aur a templului „Noul Ierusalim”).
La început, templul era pentru pucioşi o speranţă sublimă, dar nebunească: el trebuia să reproducă ad litteram „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu”, ca semn al împlinirii Apocalipsei (v. Apoc. 21,2). Un lucru irealizabil din punct de vedere tehnic, material şi financiar, deoarece cele 12000 de stadii ale cetăţii proorocite în Biblie (v. Apoc. 21,16) ar fi trebuit să acopere o bună parte din Europa, nu numai grădina lui nea’Ilie din Glodeni.
În volumul original al cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu” (ediţia 1955) există un capitol special destinat proorociilor despre acest templu, intitulat „ Istoria, anunţarea, construirea şi slava Bisericii Noului Ierusalim (paginile 294-321). Entuziasmul pucioşilor depăşea pe vremea aceea la modul hiperbolic cuminţenia raţionalului:
“Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. Şi va fi acesta un neam sfânt, care va primi slava cea dintâi între toate noroadele de pe pământ şi va împărţi lumină şi înviere şi sare peste mulţimile care vor curge spre acest munte.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)
Clipa aceea, în care Poporul Rromân urma a se naşte ca pasărea Phoenix din propria lui cenuşă, pentru a umili apoi toate noroadele care nu s-au învrednicit să fi descoperit ele primele unde este “slava cea dintâi”, ca să o şterpelească apoi de la Dumnezeu, poate o mai aşteaptă pucioşii şi astăzi, dacă nu cumva se vor fi plictisit de aşteptare.
Odată hotărârea luată în ceea ce priveşte zidirea “templului – piatră de mărturie”, trebuia măgulit acum cu un cuvânt meşteşugit cel care fusese ochit de liderii pucioşi că ar putea fi conducătorul echipei de constructori: Nicuşor, zis şi “Zidaru”, pentru că era chiar zidar de meserie:
“Nicuşor Zidaru, deschide-mi ca să intru cu această taină şi scrie această zi, scrie această taină pe tăbliţa inimii tale, şi închide apoi uşa până vor veni zorii acestei împliniri, căci voi coborî spor din cer şi vom lucra cu grabă şi vom ridica piatră de mărturie peste acest izvor, […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)
Nicuşor “Zidaru” este chemat cu chemare de sus din cer, şi apoi este tocmit la lucru ceresc pentru care va avea plată şi răsplată întreagă în împărăţia cerurilor:
“Întăreşte-te şi te ridică cu credinţă, că Domnul te tocmeşte pe tine, Nicuşor Zidaru, şi se va şti numele tău de pe această piatră, alături cu cei aleşi ai mei cu care am lucrat ca să ridic în vârful acestei pietre semnul Fiului Omului, Care Se va arăta biruitor în vremea aceasta, şi spre putere de înviere peste noroade, căci Dumnezeu Îşi va arăta apoi slava prin această lucrătură. Aşează-te lângă Domnul, aşează-te lângă mine şi lângă cei ce lucrează întru mine, Nicuşor Zidaru, căci aşa am rostit cuvânt: „Vino după mine! Vino, de acum! Vino, Nicuşor Zidaru, şi te voi face zidar de case vii, de inimi vii, fiindcă de la această piatră va ieşi izvor de înviere, şi Domnul Se va arăta în zilele ce vin“. Fii credincios întru această chemare, căci ce este cu neputinţă la om, este la Dumnezeu cu putinţă, şi vom lucra această piatră, căci Moise a izbăvit pe Israel prin cuvântul credinţei, dar în această lucrare este mai mult decât Moise.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)
Nicuşor “Zidaru” şi echipa lui nu vor lucra biserica după capul lui de zidar, ci după planurile cereşti transpuse în schiţe ale liderilor pucioşi:
“A coborât Domnul la aceşti copii cuvânt şi schiţă, şi toate vin după planul cel ceresc, […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)
Nicuşor “Zidaru” şi ortacii lui sunt avertizaţi să lucreze în mare taină, ca nu cumva să se afle ce lucrează ei acolo. Explicaţia este simplă (acum, după desfăşurarea lucrurilor): Pucioşii n-aveau aprobare de la autorităţi pentru zidire de biserică, căci ei nu aveau plan şi schiţă de biserică, ci au umblat cu înşelăciune, obţinând aprobarea pentru o cu totul altă clădire: un fel de “centru cultural şi artistic”, în care ar fi urmat să lucreze Marian Zidaru opere de sculptură monumentală şi artă creştină (anticipând puţin povestirea epilogului acestei epopei, dezvăluim de pe acum că, după ridicarea bisericii, pucioşii au pus crucea pe acoperiş într-o noapte, aşa că a doua zi autorităţile s-au văzut în faţa faptului împlinit: clădirea nu mai era “centrul artistic” care primise aprobările, ci o biserică ilegală. Pentru că au minţit, constuind fraudulos altceva decât au pretins, pucioşii au primit o amendă substanţială pe care au plătit-o fără comentarii, bucuroşi că au scăpat aşa de lesne şi n-au fost obligaţi să-şi demoleze singuri “muşuroiul”):
“Fii înţelept şi fii pe piatra credinţei, […] Vom lucra după planul cel de sus, şi aceasta va fi o taină mânuită numai de Domnul, până vom ajunge în vârful ei. Să nu te temi că vei muri dacă vei ţine în tine această mărturie. Este scris că vine vremea când cei ce aud nu vor mai auzi, şi apoi cei surzi vor fi să audă. Iată, fă-te mut şi fă-te surd pentru cele tăinuite de Dumnezeu, şi vei fi între cei puţini ai lucrului cel tainic. Pecetlui-voi această taină între ucenicii mei şi voi înscrie numele lor pe această piatră, şi va fi spre mărturie. Amin. Stai lângă acest început de Ierusalim nou, stai lângă cei aleşi ai mei, Nicuşor Zidaru; stai, şi vei fi întru înţelepciunea cea de sus. Domnul lucrează să-Şi desăvârşească cele proorocite pentru această vreme, şi va aşeza Ierusalimul, şi iată cum începe, căci pe această piatră voi zidi începutul cel nou al zilelor ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)
S-a trecut îndată la mare sfat, ca să se hotărască ce şi cum se va face.
Pentru asta, liderii pucioşi au înscenat un fel de consiliu executiv la care urmau să colaboreze trupurile cu duhurile, oamenii cu zeii. Prima şedinţă s-a ţinut în cer şi a fost prezidată de duhul Verginicăi (“mama Gigi”), la care asista ca invitat şi “Iisus Hristos”. Liderii pucioşi consemnau dialogurile în procesul verbal al şedinţei. Verginica deschide şedinţa de sobor ceresc, apoi Îi dă cuvântul şi “Domnului”, ca să zică şi El câteva vorbe de încurajare, iar “Domnul” binecuvintează Sfânta Treime din exteriorul ei: Tatăl, Fiul şi Duhul cel Sfânt şi întreit:
“Pace vouă! Acesta este un sobor ceresc. Mama Gigi este aici cu oaspeţi din cer şi este cu Domnul Iisus Hristos în sfatul acestui sobor, şi e sărbătoare în cer în această zi de sobor sfânt. […]Voi sunteţi trupul lui Iisus Hristos, […] Sunteţi începătura cea nouă, pentru că luaţi şi mâncaţi şi beţi Trupul şi Sângele Fiului Sfintei Treimi, şi iarăşi, după o zi şi o noapte luaţi.
Domnul Iisus Hristos este în sobor cu noi, iubiţii mei copii, şi Domnul dă binecuvântare peste acest sobor. Iată, Domnul grăieşte acum la voi:
– Binecuvântată să fie împărăţia Sfintei Treimi, a Tatălui Meu şi a Fiului Său şi a Duhului Cel Sfânt, întreit lucrător, acum şi peste toţi vecii! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)
Cei tocmiţi să ridice din temelii biserica sunt atenţionaţi să păstreze în ascuns lucrarea lor:
“Pace vouă, celor împreună lucrători întru lucrarea Sfintei Treimi, Care lucrează să aşeze Ierusalimul cel nou! Şi vom începe cu această piatră şi de la această piatră. […] Iată, pe această piatră vom zidi biserica începutului învierii făpturii lui Dumnezeu. Credeţi în Domnul Iisus Hristos. Eu sunt. Nu vă temeţi, şi vom lucra această corabie. Pecetluiţi această taină până vom lua şi vom deschide aceste peceţi, căci vrednic este Mielul lui Dumnezeu să ia această carte şi să deschidă peceţile ei în strigătele mulţimilor care vor veni şi se vor adăpa din această piatră, din acest munte al binecuvântărilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)
Cei 14 salahori tocmiţi să ridice biserica din temelii sunt pomeniţi apoi, fiecare după numele său:
“Să se scrie spre mărturie numele celor ce au stat cu cerul în sfatul acestui sobor, iar pe această piatră Domnul va săpa numele celor care sunt întru numele Domnului adunaţi în această zi de mărturie. Amin, amin, amin.
Numele celor strânşi în acest sobor ceresc: Ioan Spirea, Gheorghe, Ilie, Nicolae, Spiridon, Emilian, Emilian, Gheorghe, Constantin, Valeriu, Nicolae, Marian, Ioan, Dan.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)
Unul dintre proprietarii pământului pe care se va zidi biserica este Iliuţă Bunea, pe care Mihaela l-a îmbrobodit din vreme ca “să se dea” cu totul lui Dumnezeu (cu pământ cu tot, adică, şi cu ce este clădit deasupra, pe pământ). Pentru a nu apărea pe viitor surprize (eventuale pretenţii de retrocedare) de la al doilea proprietar al pământului (Bunea Daniel, fratele lui Iliuţă), liderii pucioşi întocmesc un cuvânt de timorare a acestuia, ca să-l cedeze definitiv şi de bunăvoie, cu acte oficiale. Argumentul adus de ei este că “pământul este din veac al Domnului”:
“Iată cuvântul lui Dumnezeu pentru cel ce este înscris cu numele lui tot în acest pământ de aici, căci mai este înscris pe acest pământ încă un nume, şi Domnul vede numele acestui fiu, scris lângă numele fiului cel ales şi cel uns de Dumnezeu. Fiul cel care are ungere cerească, este al Meu cu tot ce este al lui. […]Nu s-a dat numai pe jumătate cu toate ale lui, şi s-a dat pe sine tot şi s-a dat cu tot ce a avut de la Dumnezeu dat. Dar hotarul acestui pământ pecetluit de Dumnezeu, şi hotarul acestui acoperământ pecetluit de mirul ungerii dumnezeieşti, acest hotar mai are prins în pământul lui încă un nume de fiu al acestui pământ prins între hotarele cele pecetluite ale acestei taine. Mai e un pas, şi aceste hotare vor fi şi mai pecetluite […] Iată, peste câteva zile aşezăm piatra de mărturie a acestui început de biserică nouă, şi va fi apoi să ridicăm pe ea altar de mărturie, care va vorbi despre cele ce s-au lucrat în ascuns, după porunca cea din cer coborâtă.[…] Cuvântul care lucrează în acest acoperământ, cuvintează astăzi pentru celălalt fiu care are numele înscris în aceste hotare; pentru cel care nu L-a priceput pe Dumnezeu şi nu L-a urmat pe El după cum a fost coborât cuvânt. Dar iată, încă o dată grăieşte Domnul cuvânt hotărâtor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
Bunea Daniel primeşte o ameninţare voalată: pământul lui este şi al “Domnului”, căci are alegere cerească. Cineva va trebui să cedeze. Cine să fie, cine să fie? Ochiul “Domnului” a pândit în toată vremea asupra acestui petec de “pământ sfânt”, aşteptând momentul favorabil, care acum a venit:
“Ia seama, fiule al acestor părinţi, căci fratele tău cel mic este al Domnului cu tot ce are el, cu viaţa lui cu tot. Ia aminte, şi nu te lepăda de Domnul Care vorbeşte, căci dacă cei dintâi n-au scăpat de pedeapsă pentru că n-au ascultat de cuvântul care le grăia pe pământ, cu atât mai mult cei de acum care aud cuvântul şi se depărtează de Cel ce grăieşte din ceruri. Ia seama, ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu, că iată ce grăieşte Domnul către tine: pământul acestor hotare are alegere cerească, şi Domnul a lucrat în vremea aceasta şi l-a pecetluit ca să fie pământ sfânt şi să calce pe el cei curaţi, cei aleşi cu care lucrează Domnul taina acestei vremi. Dintru început a fost această alegere, şi este acesta pământ ales de Dumnezeu. Ochiul Domnului a fost în toată vremea asupra acestui petec de pământ sfânt, iar la vremea hotărâtă a coborât lucrul Domnului care era proorocit să se lucreze în acest pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
Lui Daniel Bunea i se cere imperative un cuvânt scris de renunţare la drepturile strămoşeşti. Moştenirea pământului celor doi fraţi Bunea va purta numele Domnului:
“Am ridicat din cetatea din care te tragi şi tu, am ridicat această trâmbiţă lucrătoare, spre sfârşitul vremurilor lumii, şi spre începutul cel care vine după sfârşitul celor rele. Am ridicat-o pe Verginica. Am mai ridicat din această cetate şi un fiu pe care, iată, l-am uns cu ungere cerească, şi el este un fiu al legământului cel nou. Fii înţelept cu Domnul, căci Domnul îţi cere ţie cuvântul tău ca să-l scrie spre mărturie. Iată ce voiesc să scriu: acest acoperământ şi acest pământ sfânt şi pecetluit este al lucrării Domnului, este al planului Domnului. Acest fiu mai mic este urmaşul acestei ctitorii. Este scris numele lui în dreptul moştenirii de aici, căci el este al lui Dumnezeu şi numai al lui Dumnezeu şi este moştenitorul acestei familii care este trecută ctitoră a acestui pământ, a acestui acoperământ care-L ascunde pe Domnul în ieslea Sa. Bucuraţi-vă, că Domnul a ridicat din mijlocul acestei case un salvator pentru mântuirea a toată casa aceasta. Amin. Ridică-te şi lucrează după cuvântul Meu, şi Eu voi scrie cuvântul tău spre mărturie şi spre mântuire casei tale. Spune cuvântul tău, căci Domnul este aici şi scrie graiul cuvântului tău. Iată, moştenirea ta de aici va purta numele Domnului, prin fiul cel mic care este ridicat dintre voi. Moştenirea ta de aici va sluji de acum lucrării pentru care a fost sortită această moştenire, căci lângă acest sfânt acoperământ Domnul ridică acum turn tare, stâlp de mărturie, piatră de înviere şi început de biserică sfântă şi curată, biserică nouă şi neprihănită, locaş de mărturie peste neamurile pământului, care vor afla din toate părţile şi vor privi slava acestui pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
Odată ce problema pământurilor este ca şi rezolvată, noi aberaţii se lansează în continuare în eter de la Glodeni Vale: România va fi noul Canaan şi va fi condusă de conducerea “teocratică” a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim – Pucioasa, care îşi va avea cartierul general pe aceste pământuri care acum se “negociază”:
“Toţi care vieţuiesc în aceste hotare lucrează Mie, lucrează după cuvântul Meu şi sunt ai Mei, şi îi voi face de folos şi de salvare pentru multe noroade care se vor apleca spre Ierusalimul cel nou al acestei vremi, căci România va fi noul Canaan al Domnului şi va avea peste ea conducerea Noului Ierusalim care, iată, se coboară din cer prin cuvânt, şi iată, Ierusalimul cel ceresc ia viaţă de la acest început de aici.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
Daniel Bunea este forţat să-şi cedeze dreptul lui la acest pământ, pucioşilor. Liderii pucioşi preferă să nu se ajungă la judecată, unde mai mult ca sigur că s-ar face împărţeală dreaptă între cei doi fraţi. Ei vor să pună mâna pe tot pământul, după ce pentru partea lui Iliuţă s-au asigurat, căci l-au convins “să se dea cu totul”. În cel mai rău caz, dacă nu tot vrea să-l dea gratis, Daniel va trebui să-şi formuleze o pretenţie, ca să i se poată da ceva la schimb ( de exemplu, să spună câte icoane şi cruci pictate ar vrea la schimb). Însă fără pretenţii, căci trocul se va face numai după planul liderilor pucioşi:
“Iată, şi ţie, lucrarea pe care o ai de împlinit. Voiesc să aud cuvântul tău şi să-l scriu, căci Eu sunt Dumnezeul tău, şi tu Mă ştii, dar nu voieşti să calci pe urmele Mele. Iată, voi lucra scăpare ţie, căci sunt dator, dar voi lucra întru dreptate ca să te mântuiesc. Iată, rostesc către tine cuvânt: acest pământ va fi, de acum, al Domnului. Acesta este cuvântul Meu, iar cuvântul tău va fi scris şi va mărturisi pentru sau împotriva ta, dar şi cuvântul Meu va mărturisi tot aşa. Eu nu voiesc să ne judecăm, nu voiesc aşa cu tine. Eu voiesc bine, dar şi tu să faci tot aşa, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om, şi am cerul sub ascultare şi am putere şi Mă slăvesc întru putere şi întru mărire. Şi pentru că tu Îmi dai Mie şi lucrului Meu partea care este aici sub numele tău, iată, spune, şi Eu voi scrie. Ce voieşti să-ţi facă Domnul ţie? Ce voieşti să-ţi dea Domnul ţie? Spune, şi te voi asculta şi voi face după cuvântul tău şi voi scrie cuvântul tău. Dar cuvântul tău să fie dat după cum este cuvântul Meu şi planul Meu. Ceea ce ai tu pus în faţă de la Domnul, n-au avut mulţi, dar fii precaut, căci Domnul este un Dumnezeu tare. […] Scoală-te cu inimă mare şi cu duh de credinţă şi fă voia Mea, iar Eu voi fi şi Îmi voi aminti de credinţa ta şi de aplecarea ta. Ridică-te şi grăieşte, şi Domnul ia aminte şi scrie cele rostite de tine. Spune, ce voieşti să-ţi fac, ce voieşti să-ţi dau? Ce-Mi ceri? Domnul te întreabă şi aşteaptă să audă cuvântul tău. Domnul este gata să te asculte. Dar iată, din cuvintele tale vei fi mântuit sau nu vei fi mântuit. Alege tu pe Domnul şi dă cuvânt pentru El şi nu împotriva planului Său. Eu sunt Dumnezeu, şi tu eşti făptura Mea. Fie ţie după cuvântul Meu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
Decizia liderilor pucioşi privind cedarea pământului lui Daniel Bunea către ei, este inflexibilă. Ea nu admite nici o împotrivire. Pentru a fi timorat mai bine şi pentru a-i strivi orice împotriveire, lui Daniel i se arată starea gravă de neîmplinire şi necurăţie în care se află şi este somat să se lepede de “închinarea la idoli”:
“Să se împlinească cuvântul cel coborât acum şi să nu fie împotrivire. Amin. […] Iar tu, cel cu care am vorbit acum, ia aminte şi leapădă-te de idoli şi de stricăciune. Scoală-te şi scutură-te, ca să poţi rămâne împăcat cu Dumnezeu. Deşertăciunea şi idolii ei sunt spre sfârşit, căci răsare o lumină nouă. Luptă-te să dobândeşti viaţă curată, ca să te întorc în starea cea fără de moarte. Ajută-l pe tatăl tău care te-a născut să se lepede de tot ce-l desparte de sfinţenie şi de lucrarea care lucrează salvare şi despărţirea binelui de rău. Luptă-te şi ajută-l, dar nu-l încurca. Dacă ai înţelepciune, pune-o şi în slujba Mea, n-o da pe toată celor străini de Mine. Păstrează din ea şi lucrează cu ea şi pentru Mine, căci ţie îţi lucrezi binele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
În ediţia 2006 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, pucioşii adaugă un codicil la “Cuvântul” din 8 iulie 1991, care exprimă destul de limpede amploarea şi subtilitatea înşelăciunii prin care Daniel, tras pe urmele lui Iliuţă, îşi pierdea la rândul lui pământurile moştenite de la strămoşi:
Act:
Încheiat astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii utilizării locuinţei primului, din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale.
Cu alte cuvinte, “ hai să trecem repede pe hârtie faptul că te-am convins şi că ai consimţit, până nu te răzgândeşti. Pe urmă, avem noi grijă de restul, ca să iasă bine”.
Iliuţă Bunea este numit proprietar de faţadă, numai cu numele, dar nu va mai avea niciodată drept de decizie şi de folosinţă exclusivă asupra pământului care tocmai le-a fost luat cu japca, lui şi fratelui lui:
“Aceasta este o zi de mărturie. Să se scrie această zi şi de Mine şi de voi, căci în această zi Domnul rosteşte în cer şi pe pământ numele celui mic din această casă. Iliuţă, tu să fii cu numele Meu şi cu numele tău până la slava Mea peste această moştenire cerească. Tu eşti moştenitorul acestei familii şi prin tine va fi mântuită toată casa ta dacă ea Mă va urma. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)
“Proorocia” lansată de liderii pucioşi cu privire la Iliuţă (Iliuţă, tu să fii cu numele Meu şi cu numele tău până la slava Mea peste această moştenire cerească) a rezistat ce a rezistat, până a crăpat. Mai întâi, când conflictele dintre Iliuţă şi Nicuşor s-au acutizat, liderii pucioşi, Mihaela şi Nicuşor, au făcut alte presiuni şi ameninţări până ce Iliuţă, scârbit de rapacitatea agresivă a celor doi geambaşi profesionişti de pământuri ale ţăranilor şi de apartamente ale văduvelor, a cedat făcându-le act de donaţie a pământului (adică tot pământul, şi al lui, şi al fratelui lui, care-i fusese cedat, chipurile, “în folosinţă pe termen nelimitat”), a construcţiilor şi a acareturilor care se află pe acest pământ. Apoi, când nu i-a mai putut suporta pe cei doi pucioşi cu hachiţele şi cu răutăţile lor, a părăsit cu totul şi pământul, şi casele, şi apoi s-a retras la Maluri, la casa bătrânească a părinţilor, unde poate să reflecteze în linişte la naivităţile tinereţilor sale. (Dar poate că până la urmă tot îi va veni mintea la cap, şi va intenta un îndreptăţit proces de revendicare a bunurilor ce i-au fost sustrase prin înşelăciune de către cei doi rechini imobiliari – liderii pucioşi). Proorocia aceea cum că “el va fi şi va rămâne proprietar” (dar numai cu numele), până la venirea văzută a Domnului cu slavă peste această “moştenire cerească”, s-a dovedit o proorocie mincinoasă, iar liderii pucioşi, prooroci mincinoşi. Nici măcar cu numele nu mai are Iliuţă vreo tangenţă cu ceea ce îi aparţine de drept, căci o acţiune în justiţie ar putea scoate la iveală caracterul opresiv şi intimidant prin care i s-a smuls semnarea actului de donaţie. Chiar “Cuvântul” scris al pucioşilor din acele timpuri dovedeşte cu prisosinţă lăcomia şi samavolnicia liderilor pucioşi.
Cum-necum, templul de la Pucioasa s-a zidit în cele trei luni în care au pohtit liderii pucioşi-proorocii mincinoşi. Pe 22 iulie 1991 s-a pus piatra de temelie. Liderii pucioşi au aşezat la temelia bisericii numele regelui Mihai, sperând că în felul acesta îl vor face ctitor din oficiu, în contumacie, fie că vrea, fie că nu vrea; iar când se va sui pe tron (asta fiind altă proorocie mincinoasă de-a lor) regele Mihai “şi mlădiţa sa” ( principesa Margareta, pe care pucioşii o vedeau cu şanse mari la succesiunea pe tron, când va muri tatăl său) îşi va aduce aminte de ei şi-i va sui în scaune dregătoreşti de mare cinste. Au mai aşezat la temelie şi numele lui Irineu, proorocind ei că Irineu va fi patriarhul care se va aşeza în scaunul lui Teoctist (încă o proorocie verificată din plin ca mincinoasă, căci în locul lui Teoctist Arăpaşu a ajuns patriarh Daniel Ciobotea):
“[…]în locul în care Eu te-am uns pe tine peste Ierusalimul cel nou, iată, aşezăm acum piatră de mărturie, şi tu vei fi martorul Meu cel credincios. […] Ia înţelepciunea Mea şi întocmeşte cu ea cuvânt de temelie şi pune numele tău la temelia acestui cuvânt de temelie nouă, şi pune în cuvântul acesta numele unsului Meu Mihail, căci voiesc să rostesc numele lui din vârful acestei pietre când vom termina de lucrat această piatră. Eu sunt Cel Care-l va aduce pe unsul Meu. […] Voi coborî legile Mele peste unsul Meu Mihail şi voi coborî legile acestui pământ ales […] ca să fie nou acest pământ şi să se coboare peste el curcubeul României, însoţit de slava cea nouă a Ierusalimului ceresc. Aceasta este soarta acestui pământ, a acestui nou Canaan, a acestui nou Eden care va străluci peste noroade, iar unsul Meu Mihail şi mlădiţa sa vor fi întru Mine, şi nu vor fi fără Mine peste acest nou pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 15 iulie 1991)
Irineu este proorocit a fi patriarh pe scaunul Bisericii, iar regele Mihai va sui iar pe tronul României, iar “mlădiţa lui” (principesa Margareta) va fi de-a dreapta lui (prim-ministru, deocamdată?). Proorocia aceasta cu Margareta de-a dreapta regelui este oricum profund mincinoasă, contrazisă fiind doar peste câteva rânduri de o altă “proorocie” care spune că de-a dreapta regelui va sta “patriarhul Irineu Pop” :
“Binecuvântată să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor şi a neadormiţilor să fie această piatră care se aşează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele şi va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta. Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, […] Pace şi ţie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi peste casa ta, şi peste mlădiţa ta, care va sta de-a dreapta ta!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)
Proorociile mincinoase abundă în continuare. Rromânia va fi Noul Ierusalim, Regele Mihai, unsul lui Dumnezeu, va cârmui peste Rromânia Cea Binecuvântată , va cârmui ca Rrege, avându-i ca sfetnici pe liderii pucioşi care-i vor aduce “proorocii noi” (“Cuvântul lui Dumnezeu”, proaspăt mereu, ca să ştie regele cum să cârmuiască pe placul lui “Dumnezeul de la Pucioasa”), iar de-a dreapta lui va sta cel care este pregătit să devină “patriarhul Irineu Pop”:
“România va fi Noul Ierusalim, iar Domnul va fi cu cuvântul Său spre slava Ierusalimului nou. Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. Pace peste casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii întru Mine […] Un picuţ, şi despecetluiesc acest izvor de înviere şi de viaţă întru adevăr, şi vei veni apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade, că România va împărţi legea şi calea adevărului şi calea vieţii, şi vei avea de-a dreapta ta pe cel ce-l pregătesc să fie cel dintâi peste biserica Mea, căci este alesul Meu pentru vremea aceasta şi este aşezat întru sfinţenie şi întru taina care va acoperi cu slavă biserica şi neamul acestei vremi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)
Regele Mihai este numit din oficiu ctitor al bisericii de la Glodeni, fără a mai fi întrebat dacă este sau nu de acord şi fără a fi de faţă, ca să se poată pronunţa liber şi conştient:
“Am coborât veste cerească prin cuvânt şi am spus celor ce dau trup cuvântului Meu că voi aşeza piatră de mărturie, care va mărturisi în curând pe România şi lucrul Domnului peste România. Am pus să se scrie pe această piatră numele unsului Meu Mihail” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)
Copiii “Domnului” Pucios (liderii pucioşi) sunt atât de plăpânzi, încât regele va trebui să-i aibă neapărat în vedere atunci când va reveni pe tron (adică, să-i întărească în niscaiva funcţii-cheie, de conducere). Irineu este denumit “martorul pucioşilor”, şi este proorocit că va fi mai-marele bisericii. “Domnul” va lucra prin cei aleşi ai Săi, proorocii mincinoşi de la Pucioasa:
“Aceasta este legea învierii făpturii Mele, şi iată, ridic cu grabă turn tare şi stâlp de mărturie, şi apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României. Dar sunt plăpânzi copiii Mei care stau în jurul ieslei cuvântului Meu, iar Eu vin spre tine, unsul Meu, vin şi îţi vestesc că trebuie să lucrez cu grabă această piatră de mărturie, şi apoi să fie să ne aşezăm să lucrăm lucrul acesta nou al învierii făpturii Mele, […]
Aceasta este voia Mea: voiesc să scriu numele tău la temelia acestui nou locaş, căci va fi acesta începătură nouă, stare curată, preoţie sfântă şi popor agonisit prin trâmbiţă dumnezeiască în vremea de sub întunericul domniei fiarei roşii […] Voiesc să lucrez prin martorul Meu, care va fi peste biserica Mea. Voiesc să aşez viaţă curată şi înviată prin cuvânt. Voiesc să aşez legile Mele peste viaţa acestui neam, căci cei ce voiesc să facă bine pentru România Mea, nu pot face nimic fără Mine. Cine iubeşte pe România şi nu calcă curat şi drept pe cale cu Domnul, acela nu poate să ajute acest neam, căci Domnul lucrează prin cei aleşi ai Săi. […] Pace unsului Meu, Mihail! Amin, amin, amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)
Liderii pucioşi se roagă apoi “Dumnezeului” lor. Rugăciunea lor este complexă şi atinge mai multe puncte:
1. să-i întărească pe ei ca să poată face voia Lui, pentru că ei sunt mici şi puţini şi plăpânzi şi slabi şi smeriţi:
“– Dumnezeule Cel întreit mare, Dumnezeul lui Avraam cel credincios, Dumnezeul lui Israel […] Ascultă-i pe cei mai mici, pe cei puţini, căci Tu eşti Dumnezeul celor mici, al celor slabi, al celor smeriţi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
2. să-i ajute pe ei ca să păstreze “taina ieslei Cuvântului” pucios:
“Ascultă glasul celor ce strigă din locul începutului cel nou al Noului Ierusalim, coborât din cer peste România, ascultă-i pe cei ce nu pot spune nimănui taina ieslei cuvântului Tău din vremea aceasta. […]Dar Tu ne-ai scos din mijlocul lumii […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
3. să-i vadă cum se ostenesc din greu, punându-i pe supuşii lor să adune piatră de râu pentru temelia “muntelui sfânt” şi pentru zidurile lui:
“Iată, vezi cum adunăm piatră cu piatră de pe albiile râurilor ca să zidim Ţie piatră de mărturie şi început de Sion ceresc, ca să zidim Ţie munte sfânt peste care să-Ţi cobori slava şi să slobozeşti glas de bunăvestire pentru toată făptura care va crede în Tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
4. să grăbească ajutorul Lui pentru zidirea bisericii, ca stâlp de mărturie a “lucrării” de la Pucioasa:
“Grăbeşte ajutorul Tău spre noi, ca să ridicăm acest stâlp de mărturie […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
5. să le trimită sponsori grei şi cu inimă mare, ca să-i sponsorizeze din plin şi din ascuns:
“Nimeni nu are şi pentru Tine, dar trezeşte Tu pe cei cu inimă mare, aşa cum ai trezit inima lui Zaheu, căci ai pe mulţi care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal, şi spune-le lor să facă voia Ta în ascuns, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
6. să păzească El lucrătura care se lucrează aici, la Glodenii Pucioasei, de răufăcători, de irozii şi iudele din sat şi de cărturarii şi fariseii din BOR, căci ei (liderii pucioşi-proorocii mincinoşi) nu pot s-o păzească, atât se cred ei de firavi şi de mici:
“Păzeşte izvorul Tău de cei răufăcători, de iudele şi de irozii vremii, căci suntem firavi, Doamne. Păzeşte ieslea cuvântului Tău de cărturarii şi fariseii acestei vremi, de toţi cei ce iubesc păcatul şi moartea şi ura.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
7. să-i adune pe cei din Israel (adică toţi creştinii simpatizanţi sau practicanţi ai sectei pucioase) sub acelaşi sceptru, cel al liderilor pucioşi cei mici şi puţini; căci deşi puterea lor nu stă în numărul lor, bine ar fi să le fie numărul lor cât stelele cerului:
“Adună-i pe cei buni, pe cei curaţi, pe cei adevăraţi şi sprijineşte pe cei mici ai Tăi, pe cei puţini ai Tăi pe care i-ai aşezat la gura izvorului Tău, căci puterea Ta nu stă în numărul mare, nici tăria Ta în puterea celor mari. Adună-l pe Israel, căci Israel este cel ce crede în Tine, după făgăduinţele Tale, iar numărul lui Israel va fi cât stelele cerului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
8. să vestească tot ca va mai fi de făcut, anunţînd toate prin glasul celei de-a Şaptea Trâmbiţe, glasul “proorocilor” Lui, adică prin liderii pucioşi. Dar, surpriză! Aici, a Şaptea Trâmbiţă nu mai este “Domnul”, aşa cum clamau “ la acoperire” liderii pucioşi prin alte mesaje, ci este tandemul “proorocesc” Mihaela-Nicuşor; nimic nu se va mai face de acum încolo decât de la ei şi prin ei:
“Milostiveşte-Te spre locul odihnei Tale, căci Tu Te odihneşti întru cei aleşi ai Tăi şi Îţi desăvârşeşti lucrarea întru cei slabi ai Tăi, ca să cunoască toţi cei de pe pământ că Tu eşti un Dumnezeu tare şi Îţi anunţi împărăţia prin glasul de trâmbiţă al proorocilor Tăi. Nimic nu împlineşti fără să vesteşti prin prooroci, şi iată, vine vremea gloriei Tale, vine peste România, şi va fi năframa României curcubeu al păcii peste popoare, căci aşa ai binevoit. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)
Urmează zidirea propriu-zisă a bisericii. Din când în când, Verginica (mama Gigica) îşi trimite duhul din cer ca să le dea “Cuvânt” proaspăt de îmbărbătare liderilor pucioşi (care sunt cam puţinei şi cam plăpânzei şi cam firăvei, şi de aceea, cam popândei), îndemnându-i totuşi să facă minuni prin salahorii lor pe care-i pun la treabă:
“Pace şi sănătate cerească vă aduce mama Gigi! Pace, şi cu frică şi cu iubire fără seamăn să împliniţi lucrul spre care v-a ridicat Dumnezeu pe voi! Iată, facem paşi mari într-o clipă scurtă, ca să iasă Dumnezeu la suprafaţă cu acest izvor ceresc. Am fost mereu aici şi v-am pregătit de la cer, căci vedeam că se apropie de la cer această lucrătură de piatră vie, această biserică […] Iubiţii mei, sunteţi lucrători de minuni, mămică, […] Sunteţi plăpânzi şi sunteţi puţinei, dar sunteţi ascultători […] Sunteţi plăpânzi şi firavi, dar cerul lucrează peste voi, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)
Şeful de echipă, Nicuşor “Zidaru”, primeşte o atenţionare specială de îmbărbătare prin “Cuvânt” de la duhul care îşi ia numele mămica Gigi (cică, “Ferească Domnul să se lase spre slăbirea ritmului sau spre tărăgănarea trebii”, că-i vai de ei):
“Fiţi precauţi, şi iarăşi zic: fiţi precauţi. Dar cea mai mare răspundere pentru terminarea şi pentru buna lucrare a acestei lucrături este pentru acela peste care am grăit că-l voi face zidar de case vii. Pe el l-a pus Dumnezeu să vegheze peste lucrarea şi peste terminarea acestei lucrări. […] Ce aţi face voi, oare, dacă n-aţi împlini această lucrătură care s-a dat vouă s-o împliniţi? O, nu vă daţi seama ce vă spun eu. Ferească Domnul să vă lăsaţi spre slăbire sau spre tărăgănare. [...] Întăriţi-vă mijloacele şi hai să terminăm şi să înfigem în vârful acestei pietre semnul Fiului Omului, care este înaintea lui Iisus Hristos.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)
Îndemnurile ca fiecare să-şi are cu sârg parcela care i s-a atribuit sunt stimulate de duhul şi prin reamintirea faptului că mămica Gigi le-a pregătit deja în cer “ştatele de plată”, plata lor care acum e pe vine de la ceruri. Lucrarea însă se pare că merge binişor, pentru că, încet-încet, “iese ca să se vadă”:
“Iubiţii mei, pace peste voi de la mămica Gigi! Ceea ce aveţi fiecare de lucrat în acest ogor, lucraţi, mămică, lucraţi cu iubire, că plata voastră vine de la ceruri. Pace vouă, şi putere duhurilor şi trupurilor voastre, căci de azi încolo vom sta tot mai des în sfat cu voi, ca să se vadă această putere prin cuvânt lucrată!
Pace şi Ierusalim nou peste inimile voastre şi peste acest întreit sfânt locaş care iese ca să se vadă de la Dumnezeu! Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)
Într-adevăr, doar în câteva zile a fost terminată temelia bisericii de către neadormiţii şi neprihăniţii salahori pucioşi:
“Sfânta Treime binecuvintează temelia de început a bisericii neadormiţilor şi a neprihăniţilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)
"Duhul Verginicăi"primeşte apoi împuterniciri depline ca să coordoneze toată lucrătura de la Glodeni:
“Sfânta Treime binecuvintează pe Verginica şi împuterniceşte duhul ei […]. Sfânta Treime […] slobozeşte izvor nou din duhul lui Verginica. Dumnezeu împuterniceşte pe Verginica peste tot lucrul ce se lucrează acum în aceste hotare […] Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 august 1991)
După terminarea temeliei, s-a trecut îndată la ridicarea zidăriei. Se lucra într-un ritm infernal, supraomenesc, zi şi noapte, deoarece liderii pucioşi, în megalomania lor, stabiliseră ca biserica să fie gata peste trei luni, când se serbau 11 ani de când a murit Verginica. Cei doi lideri pucioşi, Mihaela şi Nicuşor, nu făceau nimic de dimineaţa şi până dincolo de miezul nopţii, în afară de a-i păzi pe salahori, umblând fără rost de colo-colo printre lucrători. Nedespărţiţi ca Pat şi Patachon, cei doi vechili atotştiutori dădeau necontenit „indicăţii” stupide care se contraziceau de la o zi la alta şi care-i exasperau pe meseriaşii care trebuiau să le execute. Era de aşteptat ca în aceste condiţii să apară grave disensiuni între „stăpâni” şi „sclavi”. "Duhul" Verginicăi "intervine energic ca să facă ordine şi să restabilească autoritatea celor doi lideri pucioşi-prooroci mincinoşi, ştirbită de ordinele lor incoerente şi de faptul că făceau doar pe şefii, fără să pună şi ei (măcar de formă) osul la treabă. Cârtirea salahorilor împotriva liderilor pucioşi, dar mai ales neascultarea de „cuvântul lor ceresc”, de puterea şi de lucrarea lui, este cotată drept mare păcat, care trebuia să fie pe loc osândit:
“Copiii mei, […] dacă lucraţi un lucru care iese din porunca Domnului Savaot, de ce, mămică, nu lăsaţi voi să lucreze cuvântul la voi? Aici toate s-au lucrat şi se lucrează cu cuvântul, şi la cuvântul Domnului şi al cerului, măi copii. Fiţi copii ai cuvântului ceresc, căci cuvântul este puterea, şi când el ia fiinţă pe această carte, ia fiinţă şi împlinirea cuvântului, şi cuvântul înseamnă astăzi, înseamnă acum. Aşa este lucrarea cuvântului care este spus la voi. Am spus că în acest loc pecetluit de Dumnezeu, am spus că aici păcatul este osândit, ca să nu prindă viaţă aici păcatul. Eu nu mă mai pot învârti cu voi în loc pentru păcate […] Pentru păcatul cârtirii şi al necredinţei […] cu voi nu se poate să mă mai învârt […] Am văzut, cu Domnul am văzut înainte, căci duhul cerului este înainte văzător, şi am văzut peste zi, şi am văzut necredinţă şi cârtire, şi am văzut dispreţuită puterea lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Cuvântul liderilor pucioşi are prioritate faţă de orice alt cuvânt. Toţi trebuie să se supună necondiţionat şi să asculte de cuvântul lor:
“Iată, dacă sunteţi fii ai lucrării cuvântului, cuvântul lucrează la vedere. Cuvântul neîncrederii care este gândit sau spus de voi, are putere cuvântul spus de voi, precum putere are cuvântul credinţei voastre în lucrarea cuvântului lui Dumnezeu. De aceea v-am spus să fiţi atenţi cum vorbiţi şi ce rostiţi şi ce voiţi, ca nu cumva să fie nesocotit cuvântul vostru. De aceea v-am spus să daţi loc cuvântului meu în faţa cuvântului vostru şi să nu voiţi voi nimic decât cele ce vin spre ştire şi spre lucrare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Odihna este suprimată după capriciile liderilor pucioşi, chiar dacă acest abuz stârneşte proteste şi cârtiri şi nemulţumiri în nedormiţii şi neprihăniţii lucrători, care se simt deja extenuaţi şi fără puteri:
“Iată, aţi văzut că voi nu puteţi, şi m-am atins de voi şi v-am îmbrăcat de sus cu putere, dar nu vă veţi aşeza la odihnă până nu veţi săvârşi lucrul acestei zile. Altfel, ar fi să avem timp şi pentru pedeapsa acestui păcat, căci am stat de la o vreme deoparte astăzi. N-am avut cum să mă mai apropii, şi eram cu duhul frânt de durere, căci aşteptam ispăşirea păcatului. Aşa era Domnul de necăjit pe voi, dar L-am biruit cu mila mea de voi, şi iată Scriptură împlinită în ziua aceasta, căci «mila biruie judecata Domnului».” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Cârtirile la adresa liderilor pucioşi sunt anatemizate. Nimeni nu mai are dreptul la vreun cuvânt de spus. Se anunţă un “Cuvânt” mustrător pentru cei nemulţumiţi:
“Feriţi inima şi gândul şi limba voastră de cârtire faţă de cele rostite de Duhul Cel ceresc. Feriţi-vă de cârtire, că Domnul este credincios şi împlinitor din cuvintele Sale. Voi dezlănţui putere de cuvânt şi voi urni din loc nepăsarea faţă de cuvântul care este auzit şi nu ia trup în această carte, căci trebuie numaidecât să stau cu voi în sfat. De mult timp mă zbat să-mi fac loc cu cuvântul peste voi, peste fiecare în parte, şi nu ia viaţă cuvântul care vine ca să se audă de voi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Învolburările fireşti ale vremii şi vuietul vântului sunt puse pe seama mânia “Domnului” faţă de păcatul cârtirii celor netrebnici faţă de sublimii lor conducători, liderii pucioşi. Noroc cu duhul Verginicăi care, ca un dresor iscusit, a reuşit să-L îmblânzească pe “Domnul” şi să-L aducă la tăcere, că altfel cine ştie ce nenorocire sub formă de pedeapsă se mai putea întâmpla:
“Am spus că am văzut înainte, am văzut de dimineaţă că se naşte între voi cârtire faţă de puterea care lucrează prin voi de la Dumnezeu. Am văzut înainte peste zi, şi S-a supărat Domnul şi a dat semn de mânie şi de tristeţe peste văzduhul cel de deasupra voastră. A trecut Domnul peste voi dis-de-dimineaţă şi Şi-a arătat durerea şi supărarea de la voi, şi a trecut pe deasupra voastră cu putere, vânt şi vuiet de vânt, dar Se uita Domnul la smerenia mea, la duhul meu cel strâns de teamă, şi S-a uitat la strigătul cuvântului care a sosit pe masa Sfintei Treimi, căci a sosit dintre voi cuvânt de rugăciune pentru îmblânzirea supărării Domnului, Care văzuse înainte păcat de cârtire aici la voi. Şi Domnul a tăcut apoi, dar a lăsat peste voi văzduhul trist, căci voia Domnul să vă îndemne la pocăinţă. De mila mea şi de mila duhului meu cel purtat între voi, voia Domnul să vă aducă spre duh de căinţă, şi iată, m-am apropiat acum, şi vă dau, mămică, sporul zilei de azi, şi vom scrie tot aşa, minune vom scrie, căci aşa era scris în sulul zilei de azi. Am spus că pentru păcat nu veţi mai suferi cu trupul, şi veţi suferi cu duhul, ca să vă scap de orice păcat.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Duhul Verginicăi vine şi cu un sfat practic şi eficient pentru cei care mai sunt tentaţi să-şi critice liderii şi cuvântul lor. Să-şi muşte limba în gură, să nu se mai plângă de oboseală şi să nu-şi mai învinuiască stăpânii, pe liderii pucioşi (copiii care aduc “Cuvântul”). Duhul Verginicăi cere întâietate în toate deciziile pe care le va lua el prin liderii pucioşi - proorocii mincinoşi, purtătorii cuvântului cel din cer:
“Muşcaţi-vă limba atunci când vă vine să ieşiţi cu cuvântul vostru în întâmpinarea cuvântului duhului meu ca să-l schimbaţi voi. Să nu mai fie de acum aşa între voi. Să fie „da“ cuvântul, dar să fie, mămică. Fiii lumii nu se plâng de oboseală pentru zilele şi nopţile cele trăite de ei, muncind şi cu trupul şi cu duhul lor pentru viaţa aceasta lumească. Voi, mămică, nici atât să nu vă plângeţi de oboseală, căci voi sunteţi stătători lângă lucrul Preasfintei Treimi, Care veghează şi lucrează prin voi, şi poate Duhul Sfintei Treimi, poate, căci este Duhul puterii, măi copii. Nu voiesc să dau vina pe copiii cei ce aduc cuvântul meu spre întrupare, că dacă ei ar fi cu vină, n-ar mai putea fi purtători ai cuvântului cel din cer. Şi iată, nu voiesc să fie vină peste nimeni din voi, ci voiesc să ia trup la vreme cuvântul meu, că multe cuvinte s-au zbătut să-şi facă arătarea şi nu s-au adus în această carte. Fiţi cu toţii mai atenţi, mai cu dor, mai cu aşteptare, mai cu întâmpinare, mămică. Dorul şi dragostea din voi îmi fac mie cărare şi pot veni în sfatul vostru. Daţi-mi întâietate între voi, că din cer lucrez la voi, şi nu sunt despărţită de voi nici o clipă. Fiţi cereşti, că dacă lucraţi după sfatul cel ceresc, aşa se cheamă că sunteţi cereşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Termenul limită de trei luni fixat de liderii pucioşi pentru terminarea lucrăturii zidirii bisericii rămâne de neclintit, chiar dacă lucrătorii se simt suprasolicitaţi şi extenuaţi. Cei sceptici sunt mustraţi că prin îndoiala lor aduc durere duhului vorbitor de la Glodeni-Pucioasa şi îi fac în necaz “Domnului”:
“Voiesc să vă dau spor mare, mai mare decât până acum, căci trebuie să fim gata la vremea fixată de cer, şi mă doare când văd cuvânt pământesc în faţa celui ceresc, cuvânt de al vostru contra cuvântului cel rostit, contra timpului cel vestit pentru săvârşirea acestei lucrături. Domnul lucrează ca să termine această lucrare, dar Domnul este un Dumnezeu necăjit şi strâns de timp. Simţiţi necazul Domnului şi nu vă lăsaţi spre osteneală, căci trebuie să fim gata aşa cum este vremea rostită de cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)
Cei care au duh tulburător şi tot nu vor să înţeleagă că liderii lor au ungere mare asupra lor şi că aceştia nu trebuie loviţi cu cuvinte de împotrivire, să-şi muşte nu numai limba în gură, ci şi inima în piept:
“Am de stat în sfat cu voi, căci am de trudit cu multe înţelesuri din cer între voi. Văd duh tulburător uneori la voi. Nu se poate aşa ceva. Daţi-mi voie cu sfatul meu, că să ştiţi, nu văd că am această libertate între voi, şi de aceea se ridică la cer mari dureri, prin cuvânt născute, mari cârtiri, cu grabă şi fără înţelepciune rostite. Aveţi ungere mare peste voi, mămică. Nu loviţi unul în altul prin cuvinte nechibzuite. Muşcaţi-vă limba şi inima, şi rămâneţi în iubire, şi veţi vedea cerul triumfând la vedere în mijlocul vostru.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10-1991)
Duhul Verginicăi se arată neobosit, în timp ce ziditorii nedormiţi şi neprihăniţi sunt tot mai sleiţi de puteri. După doar două zile, un nou cuvânt vine să biciuiască spinarea “cailor” obosiţi care trag la jug. Cei care se vor simţi epuizaţi, vor fi declaraţi “plini de puteri”, şi “cu puteri înzecite”; cei cărora li se vor închide ochii pe schele, vor fi declaraţi “treji de-a binelea”; cei care vor fi plecaţi cu trimitere binecuvântată de la stăpânii lor vor fi consideraţi “prezenţi”; iar cei care vor chiuli, vor fi trecuţi “lipsă la sul” (la catastif) şi pedepsiţi ca să lucreze şi mai mult. În plus, de ceasurile de rugăciune de noapte nu va fi scutit nimeni. Ca impresie generală pentru prestaţia lor de până acum, cei tocmiţi sunt apreciaţi cu calificativul “insuficient”, căci au fost “lipsiţi de dragoste şi de dăruire pentru cele cereşti”:
“Din nou lucrez peste voi cu cuvântul […]. Lucrez cu cuvânt de îndemn şi de întraripare în lucru, căci timpul care mai este până la sărbătoarea sfinţirii acestei lucrături cereşti, mai este puţin faţă de cum văd eu că simţiţi cu toţii sarcina care este pusă de la Dumnezeu peste lucrul mâinilor voastre, peste puterea care este de la Dumnezeu peste voi, măi copii. […] Şi dacă cei scrişi nu vor fi de ajuns de treji, de ajuns de dăruiţi lui Dumnezeu, atunci eu voi turna înzecită putere, înzecită înţelepciune peste voi, cei ce sunteţi aici în fiecare zi la datorie şi la veghe cerească, şi vom lucra şi noaptea, iar puţina odihnă ce vă va rămâne, în afara rugăciunii cea întreită, care se urcă la cer de la voi, şi în afara trudei pe care o închinaţi Domnului, Care v-a tocmit în via Sa pentru slava care vine, puţina odihnă ce vă mai rămâne, să vă fie vouă înviorare cerească şi izvor de putere din cer, măi copii. Voi întocmi de mâine un sul nou şi voi scrie zilele care mai sunt până la ziua rostită de cer pentru săvârşirea acestei minuni, şi voi scrie în sulul acesta numele celor care sunt scrişi şi aleşi pentru această lucrătură. Iar dacă nu vor fi la datorie în acest ogor din care va răsări rod de plată cerească, atunci eu voi scrie în dreptul numelui pricini binecuvântate sau voi scrie lipsă pe acest sul dacă nu va fi lipsă din pricină binecuvântată, şi vă voi pune pe voi să lucraţi mai mult, mămică. Ştiu că sunteţi osteniţi şi noaptea, căci voi aveţi marea datorie să ridicaţi mâini curate în vremea nopţii, pentru acest popor lipsit de Dumnezeu, şi pentru România, şi pentru toată făptura apoi. Ştiu, mămică, ştiu, dar mai milă îmi este de planul lui Dumnezeu, Care de atâta vreme aşteaptă, din lipsă de dragoste şi de dăruire pentru cele cereşti a celor tocmiţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
Fiecare lucrător va primi câte o foaie de lucru, după modelul foilor de lucru pentru muncitori şi foilor de parcurs pentru şoferi, utilizate în fabricile şi uzinele socialiste (metoda aceasta de urmărire şi control era probabil cunoscută de Verginica încă de pe vremea când era angajată la fabrica de ţesături “Trainica “ din Pucioasa):
“Vom cerceta în fiecare zi bine, vom face sfat şi vom căuta să facem cu mare ordine toate lucrările care mai sunt de terminat. De aceea v-am spus că trebuie întocmită foaie de lucru, ca să fie lucrul împărţit şi lucrat şi să mă uit să văd pe fiecare cu câtă dragoste, cu câtă credinţă, cu câtă răspundere lucrează lucrul acolo unde este aşezat fiecare să lucreze. Mă uit la fiecare şi scriu în dreptul fiecăruia dragostea şi ascultarea şi nădejdea cu care lucrează în această vie.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
Socoteala remunerării muncii celor tocmiţi la lucrătură se va face abia la sfârşit, când lucrătura va fi gata, şi va fi lucrată după cum a cerut cerul să se lucreze, iar Domnul va putea ieşi cu lucrătura şi va putea lucra apoi din ea. Atunci fiecare va primi drept răsplată cota-parte de slavă pe care o merită, după cum şi-a dăruit el lucrul lui Dumnezeu:
“Sunteţi tocmiţi de Sfânta Treime, măi copii, şi dacă sunteţi tocmiţi, Domnul va face socoteală la sfârşitul acestei lucrături şi va da fiecăruia slava, după cum a fost de dăruit în lucrul lui Dumnezeu, căci cu această lucrătură va ieşi Domnul deasupra cu această fântână cerească, cu acest izvor de cuvânt ceresc, şi vor auzi cei de departe şi cei de aproape şi vor vedea slava Domnului, Care va lucra apoi din acest loc de putere cerească, fiindcă aici este lucrat după cum a spus cerul să se lucreze, şi s-a pus orânduială cerească în acest aşezământ sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
O nouă sarcină se conturează, care trebuie şi ea rezolvată în grabă: zidirea zidurilor de incintă, ca nimeni din cei nechemaţi să nu mai poată pătrunde vreodată:
“Hai, cu iubire, şi din iubire să răsară grabă, căci trebuie numaidecât apoi să împrejmuim aceste hotare peste care nu vor mai putea trece cei ce nu sunt aşezaţi după aşezământul cel de la Dumnezeu pus în aceste hotare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
Liderii pucioşi se gândesc acum la o minune, inspirată probabil de sloganul ceauşist “Cincinalul, în patru ani şi jumătate!” Ei prefigurează terminarea lucrărilor chiar mai devreme decât s-a preconizat, poate chiar în două luni şi jumătate. Pentru aceasta va trebui făcută o planificare mai severă şi o organizare mai amănunţită a muncii. Orice alte preocupări sau obligaţii personale se suspendă. Dacă vor reuşi (şi vor reuşi! Unde-i ordin, cu plăcere!), lucrătorii vor fi răsplătiţi cu înscrierea lor în capul sulului:
“Întocmiţi bine, în fiecare zi, foaie scrisă cu lucrul fiecărei zile şi împărţiţi bine lucrul, ca să fie lucrat şi ca să fie terminat, măi copii, căci peste timpul cel hotărât de cer nu se poate trece. Nu căutaţi să ieşiţi din acest ogor ceresc ca să lucraţi altceva. Lăsaţi acum orice, căci dacă veţi fi aici, lângă Dumnezeu şi sub ascultarea lui Dumnezeu, dacă veţi fi la datoria ce o aveţi în zilele acestea, vă spun minune mare, că vom ieşi cu un picuţ de timp mai devreme de sub apăsarea timpului care mai este până la terminarea acestei sfinte şi nemaiasemuite datorii spre care v-a tocmit Dumnezeu pe voi, şi veţi rămâne scrişi în capul sulului acestei minuni care, iată, răsare de la Dumnezeu peste pământ. Iar şi iar vă spun: lăsaţi totul acum şi hai să isprăvim […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
Pentru a reuşi însă, lucrătorii primesc îndemn ca fiecare să-şi facă socoteala şi toţi să fie treji la lucru:
“Iată, faceţi-vă şi voi socoteală. Scrieţi şi voi numele şi zilele care mai sunt, şi fiţi la datorie, măi copii, căci veste vă aduc că vom avea tot ce trebuie până la capătul lucrăturii ce o lucraţi voi în zilele acestea. […] Fiţi treji, iubiţii mei, şi să aibă Domnul lărgime între voi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
Nicio absenţă nemotivată nu va mai fi tolerată, căci zbaterea slavei Domnului, în care trudeşte Domnul ca să-Şi arate slava Sa, trebuie mângâiată:
“Acest cuvânt este pentru timpul care mai este de lucrat, şi nimeni nu va mai avea îndreptăţire dacă va lipsi de la lucru fără binecuvântate pricini, căci slava Domnului se zbate să-şi facă arătarea, şi voi să nu mai aveţi mai mare grijă decât să mângâiaţi zbaterea în care trudeşte Domnul să-Şi arate slava Sa.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)
A venit şi ziua (de fapt, a fost într-o noapte, pe ascuns) în care pucioşii urmau să aşeze în vârful acoperişului crucea, simbol al bisericii zidite de pucioşi. Duhul Verginicăi stabileşte ca această zi să fie pentru pucioşi zi de prăznuire veşnică, zi în care Rromânia Pucioasă este proclamată ţara “Noului Ierusalim” (adică, un fel de “Buricul Pământului”. O inconsecvenţă clară cu propriile afirmaţii, căci pe 22 iulie 1991, despre România se spunea că va fi chiar Noul Ierusalim):
“Să fie zi de mărturie veşnică această zi. Să fie praznic ceresc ziua înălţării pe acest munte sfânt a crucii cea de înviere şi de lumină aducătoare de la Domnul Iisus Hristos, Care Se va arăta, aşa cum este scris în Scripturi. Iată, măi copii, Scriptură împlinită, mămică. Se împlinesc toate cele ce au fost scrise în sulul acestei lucrări cereşti, dar acest sul este pecetluit de Dumnezeu, şi va desface Mielul lui Dumnezeu peceţile acestui sul ceresc, care este pe masa Sfintei Treimi, căci vine vremea cercetării, iubiţii mei. România este ţara Noului Ierusalim, şi iată vremea cercetării ei, şi Domnul va veni şi va desface izvoarele ei, căci este taină cerească acest pământ sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17-11-1991)
Următoarea “mutare în plic” a liderilor pucioşi a fost câştigarea bunăvoinţei arhiereului locului, Vasile Târgovişteanul, ca să recunoască şi să ocrotească el “lucrătura de la Glodeni”. Aceştia trimit emisari la vlădica Vasile, soli care îi aduc un ”Cuvânt” special de la “Domnul”, plin de declaraţii de dragoste şi de îndemnuri de a “înscrie această piatră pe pământ”. Cu alte cuvinte, lucrarea zisă “cerească” să primească o recunoaştere oficială (şi înscriere în catastife) pământească de la vlădica Vasile, manevră menită să o “ocrotească” de ceilalţi membri ai “sfatului cărturarilor şi fariseilor” (adică, de ceilalţi arhierei din Sfântul Sinod ai BOR, cunoscuţi ca împotrivitori îndârjiţi la orice mişcare eretică):
“Mergeţi, în numele Meu, mergeţi şi înscrieţi această piatră pe pământ, căci piatra aceasta Eu sunt, şi veţi vedea că Eu sunt, aşa cum a fost cuvântul cel grăit din cer.
Eu sunt Cuvântul, şi Cuvântul este Dumnezeu […] Pace peste cel ce stă pe scaunul bisericii, căci Dumnezeu, Cel întreit lucrător, aşează pace cerească în acest sfat.
Pace ţie, iubitul Meu, apostolul şi mărturisitorul Meu! […] Iată, pun înaintea ta această piatră, căci eşti aşezat peste biserica din această cetate. Ridică-te şi porunceşte furtunii şi îmblânzeşte valurile ce izbesc în această piatră, căci această piatră Eu sunt. […]
Eu te iubesc. Şi tu să Mă iubeşti. Eu te primesc. Şi tu să Mă primeşti. Eu te ocrotesc. Şi tu să Mă ocroteşti. Să ne slujim unul altuia, şi Eu Îmi voi aduce aminte de tine atunci când voi rosti dreptate peste lume. Fii ca Nicodim cel din vremea trupului Meu şi nu-Mi da această iesle în sfatul cărturarilor, căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-1991)
Cei ce este numit acum iubit, apostol şi mărturisitor al “Domnului” Pucioasei, va fi numai peste un an numit batjocoritor, bârfitor şi plin de ură faţă de “oile” pucioase şi de turma lor:
“... Şi mai grăieşte Dumnezeu despre episcopul lumii din cetatea Târgovişte: n-a fost al Meu, nu M-a ajutat pe Mine, Dumnezeu, cu nimic. Nu M-a ascultat cu nimic, nu M-a cunoscut, nu M-a primit cu nimic. N-a primit. Am fost luat în batjocură pentru el. A aplecat urechea la planurile şi bârfele lumeşti. A fost episcopul lumii, a fost oaie îmbrăcată în piele de lup. Ar fi mâncat oile lui Dumnezeu, aşa ură are el pe oile Mele, pe poporul Meu cel sfânt. Râde de Mine, râde de poporul Meu. O, dar Eu vă spun: râde de el; de el şi de turma lui, căci turma Mea e a Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 14-10-1992)
Cu toate acestea, în 1991 vlădica Vasile Târgovişteanul era declarat cel ales şi “aşezat” pentru a deveni “ocrotitor al “cuibului” de la Glodeni-Puciosa de “irozii şi iudele” din BOR care între timp au cam prins de veste că la Glodeni nu e lucru curat:
“Pace ţie, celui stătător pe scaunul bisericii! Pacea Mea să lucreze peste tine, iar dacă Mă tăgăduieşti, pacea Mea să se întoarcă la Mine. Pace ţie, căci te-am aşezat să ocroteşti acest cuib şi să-l fereşti de cei ce vor să-l strivească, de cei ce vor să calce peste el, căci aceia vor fi însemnaţi de mâna Mea. Veghează pentru Mine, şi te voi scrie ocrotitor pentru acest aşezământ pe care-l voiesc curat până peste toţi vecii. […] Ascunde acest izvor, căci s-au ridicat irozi şi iude să iscodească această aşezare plăcută Mie. Dacă nu Mă tăgăduieşti, voi mai bate, iar tu iarăşi Îmi vei deschide şi vom cina împreună, căci totul este cu putinţă lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-1991)
Se ştie că vlădica Vasile nu s-a lăsat păcălit. A încercat să-i aducă la ascultare pe pucioşi cu vorba bună, dar dacă a văzut că n-are cu cine discuta, a schimbat foaia. Până la sfârşitul vieţii, el a fost într-o necontenită confruntare de forţe şi de opinii cu liderii pucioşi. În “Cuvântul” imediat următor, liderii pucioşi dezvăluie indirect că reacţia lui Vasile a fost de ostilitate, căci ei apelează acum la arhiereul Irineu cerându-i să facă lobby ca să-l “îmbuneze” pe vlădica Vasile, dându-se pe sine ca exemplu de obedienţă vrednică de urmat:
“Stai în sfat cu cel stătător peste biserică în această cetate. Stai în sfat cu el şi spune-i despre Mine, şi spune-i că Eu voiesc aşa, şi nu altul, şi spune-i că tu ai făcut după cuvântul Meu, că ai crezut în cuvântul Meu, că ai crezut că Eu sunt Cuvântul. Spune-i să fie cu Mine, să Mă acopere pe Mine, să-Mi tăinuiască această iesle, căci am aflat loc primitor, care Mă primeşte aşa cum voiesc Eu să stau. Spune-i că sunt de ajuns temple şi locaşuri peste care se calcă fără sfinţenie. Spune-i să-Mi vegheze bine şi să stea bine de veghe în jurul acestui aşezământ coborât prin cuvânt ceresc.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 11-12-1991)
A venit şi ziua târnosirii bisericii. Pucioşii încă se mai codesc să dea pe faţă “lucrătura” lor, ştiind bine că au ceva necurat de ascuns. Ei nu se grăbesc să aducă la cunoştinţa întregii lumi bucuria coborârii pe pământ a “împărăţiei lui Dumnezeu de la Glodeni”, considerând-o ne-desăvârşită (deocamdată, până la venirea unor vremuri mai favorabile), adică spunând că este “o taină cerească până la arătarea ei” (deşi ea tocmai s-a arătat atunci):
“Pace vouă! Pace, şi Paşti nou să fie această zi, căci împărăţia lui Dumnezeu se va desăvârşi peste lume. Aceasta este o zi de taină cerească până la arătarea ei, căci ea va mărturisi în zilele ce vin, şi va fi luată şi văzută apoi de pe înălţimi, şi va fi bucurie peste toţi cei ce vor veni şi vor lua lumină spre descoperirea neamurilor şi spre slava poporului lui Israel cel binecredincios.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 11-12-1991)
Biserica de la Glodeni va fi numită de acum “Sfânta Sfintelor” de pe pământ. Cei care-i contestă pe liderii pucioşi ar fi mai bine să se depărteze de bunăvoie de aceste locuri împrejmuite cu ziduri înalte şi groase, până nu vine pedeapsa focului peste ei:
“Luaţi şi măsuraţi această piatră şi împrejurimile ei, şi se va numi Sfânta Sfintelor care este pe pământ pentru aşternutul lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, iar cel ce nu este cu Mine după adevăr, să se depărteze, căci Dumnezeu este foc mistuitor, iubiţii Mei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12-12-1991)
Trei luni mai târziu, naistul Gheorghe Zamfir reuşeşte să cumpere pe bani grei poarta monumentală de la Ghelari, sculptată de Marian Zidaru şi de ucenicii lui. Zamfir este îndemnat să cânte din nai de bucurie, pentru minunea cea mare a aducerii porţii de la Ghelari la Glodeni, ca să fie încastrată în zidurile de incintă ale “mănăstirii” drept simbol al despărţirii acesteia de restul lumii:
“Domnul Savaot şi Fiul Său, dimpreună cu Duhul Sfânt, Se ridică şi aduce mulţumire celui din seminţia Noului Ierusalim care a fost îmbrăcat cu putere cerească pentru ca să biruiască puterea cea potrivnică şi să aducă peste acest aşezământ poarta Domnului. Pace ţie, copil iubit, care ai biruit împotrivirea celui potrivnic! Pace de la ocrotitorul tău cel ceresc, care, ca şi tine odinioară, a tăiat capul balaurului cel rău şi a lucrat biruinţă în numele Domnului. Iată, ridică-te şi lucrează de-acum, căci văzurăm minunea aceasta împlinită. Scoală-te şi cântă […] Aşa v-am spus Eu vouă, să nu vă temeţi, căci Eu voi lucra minune mare şi voi aduce poarta Domnului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12-12-1991)
Pe această poartă s-a spus de atunci şi până astăzi că nu va trece nimeni, decât numai “Domnul” Pucioasei şi regele Mihai, atunci când vor binevoi Ei să treacă. Deocamdată, preaiubitul rege Mihai n-a trecut, doar i s-a “proorocit” că va trece; dar timpul e înainte şi ar mai avea ceva şanse, până nu va muri:
“Am adus la locul ei poarta Domnului; am adus-o, preaiubitul Meu, prin minuni am adus-o, căci duhul rău cunoştea taina ei şi pusese stăpânire peste ea şi blestem peste ea, dar am adus-o prin credinţa şi lucrarea celui ce o cântă pe România, celui ce-i cântă României cântarea cântărilor. Am adus-o. L-am trimis prin cuvânt şi a ridicat poarta Domnului, poarta prin care vei intra tu cu glorie, preaiubitul Meu. Aşa este scris în Scripturi, că «aceasta se va numi poarta Domnului şi va intra pe ea Domnul, şi va intra pe ea regele celei binecuvântate».” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 26-04-1992)
Cei trei “fii unşi de sus ” în chip supranatural, nevăzut, necunoscut, ca “preoţi ai Noului Ierusalim”, urmează să facă slujbe întreite în noul lăcaş de cult. Slujbele vor trebui făcute numai în ascuns, de aceea s-a hotărât ca ele să fie săvârşite numai noaptea:
“Păstraţi slujba ascunsă încă un picuţ de timp, copiii mei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 19-04-1992)
Preoţia celor trei “preoţi unşi” (Spiridon, Iliuţă şi Nicolae) este o “preoţie” nouă, inexistentă în BOR. Ea este obţinută fără hirotonie de episcop şi se numeşte “preoţie după rânduiala lui Melchisedec”. Ea este una (unică) la Dumnezeu, şi de aceea hirotonia făcută de episcopii din BOR este doar o rânduială făcută de oameni:
“Îţi spun pentru ca să-ţi pot iarăşi spune că această lucrare şi această ungere care este în mijlocul acestei grădini de lucrare cerească, este după rânduiala lui Melchisedec, măi tată, şi nu după rânduială făcută de oameni, căci Melchisedec înseamnă Dumnezeu, înseamnă lucrarea cea tainică, cea ascunsă, care lucrează în taina lui Dumnezeu, aşa cum a lucrat ea şi peste Mine în vremea trupului Meu, şi aşa cum am lăsat-o Eu peste apostolii Mei, care nu erau din lume, precum nici Eu nu eram din lumea aceasta, şi ei nu erau ai slavei văzute, ai slavei trecătoare, ai orânduielii oamenilor. Ei erau ai suferinţei, ai smereniei, ai patimilor ce veneau peste ei de la stăpânii lumii cei învârtoşaţi în inima lor, cei iubitori ai trufiei deşarte. Şi cum mai zic aceştia care se zic pe sine că sunt urmaşii acelora de atunci şi până astăzi? O, Eu am ajuns cu aceia până astăzi, dar pe aceia n-ai să-i poţi găsi printre fiii trufiei, pe tronurile slavei, căci alta este slava dumnezeiască, alta, şi nu aşa cum este ea numită astăzi că este slavă dumnezeiască. Eu am ajuns cu aceia până astăzi, şi iată, lucrez şi am lucrat prin ei prin vreme, dar am lucrat după rânduiala lui Melchisedec. Am ieşit în calea lui Avraam şi am binecuvântat pe Avraam, şi de aceea este scris: «Eu sunt mai înainte de Avraam», şi de aceea am spus mai-marilor bisericii de atunci: «Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi cunoaşte că Eu vin de la Dumnezeu, dar voi căutaţi să Mă ucideţi pentru că aveţi de tată pe diavolul, şi de aceea faceţi faptele diavolului». Am venit întru ale Mele, după rânduiala lui Melchisedec, şi am lucrat peste cei ce Mi i-a dat Tatăl din lume, după rânduiala lui Melchisedec, şi lucrez şi acum, şi voi fi lucrător până la plinirea împărăţiei cea din cer. Lucrez după rânduiala lui Melchisedec, căci ea este rânduiala, şi una este rânduiala lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 16-07-1992)
Cei trei “preoţi unşi” ai Noului Ierusalim sunt binecuvântaţi şi meniţi să lucreze neîmpărţit şi nedespărţit până la a treia venire a “Domnului” ( a doua venire fiind venirea “Domnului” în Duh , adică venirea din cer a “Cuvântului” Pucios):
“Binecuvântată să fie troiţa cea vie şi lucrătoare de jertfă vie şi sfântă şi curată, şi binecuvântaţi să fie cei trei fii unşi care formează această troiţă lucrătoare de înviere din morţi. Binecuvântată să fie troiţa celor trei inimi vii care lucrează întreită putere în numele puterilor cereşti. Nimeni să nu se încumete să se atingă de această troiţă ca s-o fărâme sau s-o despartă, căci unul ca acela se va sfărâma de ea şi va fi dat de lângă ea. Nimeni să nu se teamă de cei ce se încearcă să se lupte cu Dumnezeu, căci cu această piatră am ridicat biserica cea vie şi am biruit cu ea porţile iadului, iar prin lucrarea cea vie a celor trei fii lucrători întru troiţă vie de jertfă vie şi cerească, voi scoate din moarte făptura Mea. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22-07-1992)
Troiţa celor “trei fii unşi” este menită a nu fi biruită vreodată, căci ea este simbolul Crucii Domnului, şi este şi simbolul Sfintei Treimi, simboluri care nu se pot strica de nici o putere potrivnică:
“Această aşezare este lucrată de cer şi nimeni din cei ce sunt pământ nu o poate birui pe ea, căci aceasta este simbolul crucii, căreia i se rostesc cuvintele: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Fiecare din cei trei fii lucrează în numele acestei puteri, iar toţi trei laolaltă sunt semnul numelui crucii Fiului lui Dumnezeu, semnul care va să se arate înaintea venirii Domnului ei. Şi iată, mai întâi a fost cuvântul, şi apoi lucrarea cuvântului, şi apoi semnul care este pe vârful acestei pietre ca să fie văzut şi apoi să fie crezut şi apoi să fie înţeleasă taina lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul acestor hotare, căci Domnul n-a înălţat semnul venirii Sale pe această piatră până ce mai întâi nu le-a făcut noi pe toate prin această troiţă lucrătoare în numele tainelor lui Dumnezeu care vor fi lucrate în zilele ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22-07-1992)
Nici această “proorocie” nu s-a mai împlinit. În prezent unul dintre “cei trei fii unşi” (Iliuţă) este despărţit de mai bine de un an de pucioşi, iar decizia sa pare a fi definitivă.
La început, slujbele în biserica cea mare au mers cum au mai mers. Preoţii şi-au făcut câte un grup minuscul (1-2-3 adepţi) fiecare, cu care făceau slujbele, una după alta, în fiecare noapte. Nicuşor slujea mereu numai cu Mihaela. Pe parcurs însă, au început să apară unele derogări. Când a venit frigul cel pătrunzător al iernii, slujbele în biserica mare şi neîncălzită au devenit greu de suportat pentru Mihaela. Pentru ea s-a făcut (şi-a făcut) prima derogare: slujbele lui Nicuşor nu se mai ţineau de acum în biserica mare ci în vila de alături, într-un “paraclis” încălzit. Pentru că erau mai multe paraclise, exemplul ei a fost contagios, aşa încât cu timpul s-a ajuns ca în biserica mare să nu mai slujească decât Iliuţă, care, fiind obişnuit de mic cu gerurile iernii, nu se plângea de frig. De un an încoace, de când a plecat şi Iliuţă, înseamnă că în biserica mare nu mai slujeşte nimeni. Sfânta Sfintelor, speranţa mântuirii lumii, a rămas pustie.
Oricum, cuplul sacrosanct Mihaela-Nicuşor părăsise de mult spaţiul mânăstirii de la Glodeni, de când conflictele dintre ei şi Iliuţă s-au acutizat. În anul 2002, Mihaela a conceput un spaţiu ecleziastic alternativ, aflat în altă grădină (denumită de liderii pucioşi “Grădina Întâlnirii”), la câteva sute de metri depărtare, numit “legănuţ”, unde cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) să-şi găsească mângâierea şi liniştea. La “legănuţ” se simţeau ei în largul lor, stăpâni deplini, fără a mai fi nevoiţi să împartă demnitatea de “stăpâni ai locului” cu Iliuţă. Pentru asta, Mihaela a conceput un “Cuvânt” acoperitor, de eliberare de rutina de până atunci şi de transfer al lor la “legănuţ”:
“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. […] Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 21-11-2002)
Deşi “le-a dat Domnul legănuţ”, deşi i-a făcut mari şi tari (“prooroci, “soli”, “fii-copii ai lui Dumnezeu”, “porţi” între cer şi pământ de coborâre a “Cuvântului”, învăţători” peste poporul pucios), liderii pucioşi tot neputincioşi, tot nemulţumiţi, tot arşi la inimă au rămas; tot bolnavi închipuiţi, tot chinuiţi de mania persecuţiei, tot neajutoraţi, tot neocrotiţi, tot neînţeleşi de nimeni, tot vrednici de milă, tot lipsiţi de toate-cele se consideră:
“O, fiilor care staţi înaintea Mea şi înaintea poporului ca să-i daţi cuvântul Meu! Nu ştiu ce să vă mai dau ca să puteţi pentru lucrul vostru cel atât de greu. Nu ştiu cum să vă mai ocrotesc de dureri. Vouă vă trebuie ajutor mare, dar nimeni nu vă dă, fiilor, şi mila de voi îmi pătrunde fiinţa ca în vremea răstignirii şi Mă doare şi nu e nimeni să-Mi aline această durere. V-am făcut porţile Mele între cer şi pământ şi intru pe ele la Israel cel de azi. Să cunoască şi el intrarea aşa cum o cunosc Eu. Uitaţi-vă la Mine şi luaţi putere, căci harul Meu vă îmbracă în el mereu. V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-2002)
Şansele pentru cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) de a se reîntoarce la “mănăstire” , după ce au gustat dulceaţa legănuţului (prinţ şi prinţesă, fii cereşti pe pământ, adică dotaţi cu tot confortul, cu încălzire centrală cu radiatoare în pardoseală, WC cu apă în casă, etc.) sunt aproape nule: Cei doi legănaţi numai în legănuţ s-ar purta de acum încolo, şi aşa au ajuns ei să crească mici:
“Hai, fiilor! Vreau să vă arăt lumii prinţi şi prinţese, fii cereşti pe pământ, că nu cei prinţi pe pământ sunt prinţi, ci acei născuţi din cer sunt aşa. V-am spus cândva că voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să Mă legăn din leagăn în leagăn cu voi. O, numai în legănuţ v-aş purta, ca pe cei mici. Numai în cuvânt aş sta peste voi, dar să iubiţi cu multul cuvântul, fiilor mici, şi să creşteţi mici şi să vă uitaţi la creşterea celor pe care îi am Eu aşezaţi de Mine călăuză peste voi, că ei au crescut mici, şi mici stau chiar şi în faţa voastră, numai să învăţaţi şi voi să creşteţi mici şi să staţi prunci sub povaţa cea din cer şi de pe pământ, căci Duhul Meu este viaţă în om, fiilor mici. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 1-6-2003)
Între timp, cei doi “feţi-frumoşi” şi totodată “proorocii cei mici” Mihaela şi Nicuşor s-au depărtat şi mai mult de obiceiul de a face slujbe în biserica de zid de la “mănăstire”. Într-o perioadă când îşi exacerbau unul altuia angoasele maladive privind o presupusă “răzbunare” a familiei lui Iliuţă, cei doi au “pribegit” mai multe săptămâni în şir ca nişte câini de pripas, ascunzându-se în Târgovişte şi prin pădurile din împrejurimi. Atunci locuiau zi şi noapte într-un microbuz Peugeot, adaptat pentru ei doi, ca să le fie şi casă, şi masă, şi “biserică pe roţi”. Atunci au dovedit că slujbele le pot face oriunde, nu neapărat în biserica sfinţită (dar apoi desacrată tot de ei, prin schismă şi erezie), de la “mănăstirea” din Glodeni- Pucioasa.
*
Biserica de la Glodeni, proiectată de liderii pucioşi să fie stâlp tare şi înalt de mărturie a “lucrării de la Pucioasa, a ajuns astăzi aproape pustie, stâlp de mărturie ruşinoasă a neputinţei celor care le-a plăcut să se joace “de-a Dumnezeu”.
………………………
Estera
1 mai 2010
………………………