194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu

Învăţăturile de la Pucioasa, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind pucioşii, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în legile omeneşti.
Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii. Bunăoară, astăzi ereticii de la Pucioasa au uitat complet un concept stabilit tot de ei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în aparenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de Dumnezeu, căci aceasta este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sine, ci iubire pentru Dumnezeu, care este singura iubire ireproşabilă”, căci numai aceasta din urmă este „iubire ca a lui Dumnezeu”.

Iată cum pregăteau încă din 1994 ereticii pucioşi Legea „iubirii pentru Dumnezeu”:
“Binecuvântată să vă fie iubirea pentru Dumnezeu, ca să fie ca a lui Dumnezeu iubirea voastră.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 01-05-1994)
Peste un an, ei aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac păcate nu pot fi consideraţi că au iubire pentru Dumnezeu, chiar dacă ei cred că au iubire de Dumnezeu”:

“Cine se luptă cu păcatul, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 07-05-1995)
Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru Dumnezeu” la liderii pucioşi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele liderilor pucioşi, ca un dar făcut “în numele Domnului”. Iar “Domnul” de la Pucioasa va rosti îndată un “Cuvânt” proaspăt şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit “copiilor Domnului” de la Pucioasa.
Iată un exemplu de “iubire pentru Dumnezeu”, elogiat imediat printr-un “Cuvânt” Pucios de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Ioan (Ninel) şi Daniela (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total preceptele sectei, iar soţul a rămas reticent la ele – adică ortodox) care, impresionaţi de “nevoile” şi “greutăţile” sectei, au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor. Adunaseră şi ei bani să cumpere o maşină străină, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de icoane făcute de pucioşi, ca să “ajute” în acest fel obştea de la Pucioasa. Îndată liderii pucioşi le-au făcut cadou un “Cuvânt” de mulţumire “de la Domnul”, în care se elogiază gestul celor doi soţiori blânzi ca porumbeii, dar înţelepţi ca guguştiucii, care I-au şters “Domnului” de la Pucioasa sudoarea de pe frunte cu batista (citeşte punga) lor :
“O, Verginico, Eu văd că Mă laşi pe Mine să grăiesc cu inimioarele cele dulci care M-au aflat trudind şi Mi-au întins mâna lor (Ioan şi Daniela, n.r.). [...]doi soţiori, care s-au făcut soţii Mei, aşa cum apostolii Mei aveau soţi care ajutau lucrarea Mea [...]vă mulţumesc cu cuvântul, căci [...]aţi scos batista şi Mi-aţi şters şi Îmi ştergeţi sudoarea, [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997. Notă: paranteza explicativă aparţine liderilor pucioşi, care se şi semnează cifrat: n.r.)
Dar îndată cei doi stră-strănepoţi ai lui Mecena sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe liderii pucioşi i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi Dumnezeu L-au ajutat, căci liderii pucioşi nu sunt altcineva decât “copiii cei mici, dar teoforii cei mari – purtători de Dumnezeu pe pământ”. Iar “Dumnezeul” Pucioasei îi va ajuta şi El pe cei doi soţiori care acum Îl ajută pe El şi pe Fiii Lui (liderii pucioşi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi generos să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să Mă mai ajutaţi şi altădată... pe Mine şi pe Fiii Mei care Mă ţin în braţe... şi ca să faceţi cale bătătorită ajutorului vostru....”):
“Nu pe copiii Mei cei mici îi ajutaţi, ci pe Mine Mă ajutaţi, că Eu ies în căile voastre ca să vă ajut şi ca să Mă ajutaţi, şi fac cale ajutorului cel pentru Mine şi pentru fiii care Mă poartă pe Mine pe pământ.[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Ei bine, ce au făcut aceşti doi soţiori iubiţi, Ioan M. şi Daniela M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru Dumnezeu”, căci aceşti creştini se pare că din fire au fost plămădiţi să fie iubitori ca porumbeii (şi, desigur, blânzi ca guguştiucii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe goale:
“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru Dumnezeu.” [...](citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Cei doi “guguştiuci” sunt apoi linguşiţi ca doi rândunei, iar soţiorul cel cu finanţele (soţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul muncii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din salariul lui de director de firmă în construcţii) este lăudat pentru mărinimia lui, dar uşor “mustrat” şi “tras de urechiuşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui bănesc căci, până la el, crucea pucioşilor a fost grea, grea de dus, fără infuzie de capital din afară, iar liderii lor (“Fiii Domnului”) erau mici şi plăpânzi sub cruce şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind Cuvântul Pucios, pe care-l rumegau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungea ca să le ţină la toţi de foame. Rândunelul Ninel va fi ajutat de acum din plin, în semn de reciprocitate şi de dragoste creştinească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale soţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască lucrăturii de la Pucioasa din zilele acestea” (mai precis, era vorba de anul 1997, pe când se punea la cale această trampă reciproc avantajoasă). În plus, Ninel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu sfat bun de către liderii pucioşi, care sunt “fiii lui Dumnezeul de la Pucioasa”, căci cuvântul lor este totodată şi cuvântul Dumnezeului lor, şi viţăvercea:
“O, inimioară de rândunică, am auzit cuvântul tău şi l-am scris în cer, şi te voi numi rândunică. Numele tău este Ioan, şi tu eşti un rândunel, şi Eu n-aş voi să te supăr cu nimic, şi fiii Mei cei mici se sfiesc în faţa iubirii tale, că tu ţi-ai băgat grumazul sub crucea Mea cea de pe pământ ca să Mi-o duci, şi îţi văd iubirea cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te dăruieşti lucrului Meu din zilele acestea. O, unde ai fost până acum? Crucea Mea a fost mereu grea în lucrarea Mea. O, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o duc! De mult aş fi pornit cu ea prin lume, dar n-am avut putere singur, căci copiii Mei sunt mici, sunt cu mâinile goale şi n-au decât cuvântul Meu. Ce să-ţi dau ca să-ţi răsplătesc mila ta de Mine şi de fiii cuvântului Meu? O, îţi dau sfat bun pentru tine şi pentru Mine, şi te voi sfătui prin fiii Mei, căci ei sunt cuvântul Meu [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
De acum încolo, Ninel “Rândunel” nu va mai avea voie să ia sfat sau îndemn sau învăţătură nici de la părinţi, nici de la prieteni, nici de la duhovnicul lui, ci numai şi numai de la liderii pucioşi, “Fiii Dumnezeului de la Pucioasa”. Ei, şi numai ei, ca depozitari ai adevărului absolut, îi vor spune lui Ioan “Rândunel” ce şi cum, dar mai ales unde: ce să facă şi cum să investească şi mai ales unde să depună (“icrele”). Cum cei doi soţiori nu aveau copiii, acesta este considerat un avantaj, o fericire pentru ei, pentru că aşa nu vor mai fi nevoiţi să rupă de la gura copiilor. Ferice lor şi ferice şi pentru “Dumnezeul” Pucios, ferice Lui că Ioan şi Daniela n-au făcut copii, căci aşa nu va avea El concurenţă în copiii celor doi “rândunei”, iar “rânduneii” nu vor mai trebui să împartă în două ceea ce au, ci îşi pot canaliza energia şi finanţele într-o singură direcţie, direcţia cea bună. Numai să se ferească ei de preoţii din BOR şi de fariseii de pretutindeni, ca nu cumva ăştia (în necredinţa lor faţă de “lucrarea” minunată a “Cuvântului” de la Pucioasa) să le deschidă lor mintea şi să le arate că au fost şi păcăliţi, şi cu banii luaţi şi cu ochii (ochii dracului!) scoşi (de prin buzunare). Că ar fi păcat să gândească aşa, păcat împotriva “Duhului Sfânt” dela Pucioasa, păcat greu şi pucios care nu se iartă în veac şi în vecii vecilor:
“Să iei de la Mine. De la nimeni să nu iei decât de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima. Ferice vouă că n-aţi născut copii. Ferice celor cu mâinile nelegate. O, ferice Mie că n-aveţi voi copii, dar am Eu, şi v-am dat să aveţi ce am Eu, şi iată, vă dau din casa Mea ca să aveţi lucru cu mângâiere şi cu folos de viaţă şi de veşnicie cu Mine. Ferice vouă că v-aţi lăsat găsiţi de Mine, şi când v-am găsit M-aţi cunoscut că Eu sunt Dumnezeu cuvânt pe pământ. Să fiţi înţelepţi cu credinţa, să fiţi ca Avraam în credinţă. Feriţi-vă de necredinţa preoţilor şi a fariseilor, căci ca ei nimeni nu poate face mai bine şi mai întreg păcatul împotriva Duhului Sfânt, Care întregeşte în vremea aceasta lucrarea Treimii Dumnezeieşti peste oameni. Lucrarea cuvântului Meu este Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Astăzi, epilogul acestei “faceri de bine” este trist ca o durere de mamă.
Cei doi “rândunei”, care s-au purtat atunci ca doi guguştiuci galeşi şi mult milosârzi, au divorţat din motive de nepotrivire confesională. Ea s-a dus cu pucioşii, iar el a rămas cu ortodocşii. Liderii pucioşi l-au mai curtat ani de-a rândul pe Ninel “Rândunel”, încercând să-l apropie de ei, dar n-au reuşit. Au reuşind doar să-i moaie încă o dată inima şi să-i mai ciupească o “sponsorizare” de câteva mii de euro, cu care şi-au construit structura metalică a cortului gigant de la Glodeni, sub care pucioşii au organizat ani de-a rândul aşa-zisele “Festivale ale Creştinătăţii Rromâneşti”. Falimentul acestor adunături rurale cu tobe, alămuri şi comedii de cabotini, numite pompos “festivale”, care nu se mai organizează de câţiva ani încoace, este explicat prin eşecul propagandistic şi artificialitatea lor, dar mai ales prin faptul că sponsori găgăuzi (dar cu dare de mână) ca Ioan-Ninel “Rândunel” au fost din ce în ce mai puţini. După ani de zile, “Rândunica” şi-a dat seama de înşelăciunea liderilor pucioşi, spunându-le cu adâncă durere în faţă “Sunteţi nişte oameni răi!”, dar era prea târziu pentru a-şi repara şi stricăciunea din familie: “Rândunelul” îşi refăcuse între timp viaţa şi iubirea pierdută a tinereţii, deci nu mai era disponibil pentru ea. Singura alinare pe care a găsit-o “Rândunica” a fost întoarcerea ei în familia Ortodoxiei din care plecase cu ani în urmă, amăgită fiind de părelnica “şfinţenie” pucioşească.
Iar Dumnezeul Pucioasei i-a uitat definitiv pe cei doi “rândunei” darnici, şi nu le-a mai trimis niciun “Cuvânt” de dragoste sau de reconciliere de atunci încoace, de parcă nici n-ar fi fost. Dar, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Exemplul culant al lui Ionel “Rândunel” n-a fost urmat de prea mulţi românaşi. Totuşi, Dumnezeul Pucioasei n-a încetat să-i curteze la grămadă, cerându-le cu entuziasm să facă gesturi de “iubire pentru El” , plecând de la premisa optimistă că “nu se ştie de unde sare iepurele, sau răsare guguştiucul”:
“Din inima Mea rup şi îţi dau să mănânci hrană mestecată, hrană gustoasă, ca să fii tu gustul Meu cel dulce şi ca să ai iubire pentru Mine, copilule român.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 05-04-1998)
“Să-L ia omul pe Dumnezeu în el, căci Dumnezeu este iubire, iar omul să facă tot aşa, să se facă iubire pentru Dumnezeu, să-L iubească omul pe Dumnezeu. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 08-11-1999)
Anul 2001 a însemnat apoteoza teoretizării unei pretinse superiorităţi a “iubirii pentru Dumnezeu” faţă de “iubirea de Dumnezeu” :
“Fericit este cel ce ştie să iubească acest cuvânt: iubirea pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. Când M-am apropiat de slăbănogul care aştepta lângă apa vindecării, l-am întrebat dacă voieşte să se vindece, şi el s-a plâns că n-are cine să-l ajute pentru vindecare. Nimeni nu se uita la el ca să-i facă bine. Nimeni, fiilor, nimeni. Şi dacă l-am ajutat Eu, el s-a aşezat în iubire pentru Mine şi M-a mărturisit după ce Eu i-am spus cine sunt, şi i-am spus să nu mai păcătuiască apoi, ca să nu-i fie iarăşi mai rău pentru păcat.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
“Dumnezeul” Pucioasei e nemulţumit că nu există reciprocitate la câştig între El şi om, şi asta nu mai e iubire pentru Dumnezeu. Omul, indiferent dacă este bun sau rău, tot ia şi iar ia de la Dumnezeu, de 7000 de ani încoace, fără să vină cu nimic la schimb; iar “Dumnezeu”, fiind sfios din fire, nu îndrăzneşte să ia nimic de la om şi astfel, iată cum El Se păgubeşte, căci omul îşi tot ia iubire de la “Dumnezeu” şi “Dumnezeu” sărăceşte în iubire:

“O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Pucioşii dau în scrierile lor un sens literal conceptului de “iubire multă pentru Dumnezeu”. Ei concep mesajul biblic despre iubire în mod exclusivist, ca o “iubire unidirecţională şi totală” adică “nimic pentru om, totul pentru Dumnezeu!”. Aşadar, nu numai iubirea de sine este blamată de pucioşi, ci şi iubirea de aproapele (şi în special cea pentru rudele de sânge) este considerată un obstacol în faţa iubirii autentice pentru Dumnezeu. Interpretarea literală a Bibliei (“Cine nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi... – v. Luca 14,26) este considerată de pucioşi ca o necesitate stringentă, fără a vedea ei că tot Biblia spune că Dumnezeu, Care nu se vede, trebuie iubit prin aproapele, care se vede – fie el şi duşman, nu numai rudă de sânge.

Pucioşii extind apoi conceptul de “iubire unidirecţională” , de la iubire la vindecare: nu este bună “vindecarea pentru om”, din care Dumnezeu nu câştigă nimic, ci e bună “vindecarea pentru Dumnezeu” , Apoi extind acest concept şi la milostenie. Nu mai este bună nici milostenia pentru om, prin care este miluit indirect Însuşi Dumnezeu, aşa cum învaţă Scriptura (“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” – v. Matei, 25, 40) ci este bună milostenia pentru Dumnezeu, milostenie care se aduce “în mod direct” lui Dumnezeu prin miluirea reprezentanţilor Lui de pe pământ, căci Dumnezeu este reprezentat astăzi pe pământ de către “copiii Lui cei mici, Fiii lui purtători de Cuvânt” (adică, liderii pucioşi de la Noul Ierusalim):

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
Aşadar, modelul pucios de milostenie este acela în care creştinul se dă cu totul lui Dumnezeu, adică: îşi abandonează familia, serviciul, vinde partea lui de avere (casă, teren, maşină, căţel, purcel) şi apoi vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa. Aşadar, venirea la Dumnezeu a omului nu se mai face în folosul omului, ci “în folosul lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, pucioşii au inventat sintagma “venirea pentru Dumnezeu” în locul celei clasice: “venirea la Dumnezeu”. Iar venirea pentru Dumnezeu şi urmarea lui Hristos împlineşte în sine iubirea pentru Dumnezeu:
“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa numai atunci când liderii pucioşi (fiii lui “Dumnezeu”) îşi exercită cu zel prerogativele de dregători, ispravnici şi supraveghetori ageri peste “poporul” pucios. Poporul pucios trebuie strict dirijat şi pus la muncă aşa încât toate acareturile, zidurile şi zidirile de la Pucioasa să strălucească de frumuseţe şi de prospeţime şi de belşug, şi aşa să-L mărturisească ei pe Dumnezeul lor în faţa oamenilor din lume, care vor fi să se mire adânc de cele ce văd:
“O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
De acum înainte, numai pucioşii mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce “necredincioşii” rămân la stadiul depăşit în care doar au impresia că au iubire de Dumnezeu”, în realitate ei având doar iubire de sine:
“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
Aşadar, “iubirea pentru Dumnezeu” este ceva mai mult decât “iubirea de Dumnezeu”, este un salt calitativ atins numai de către creştinii de la Pucioasa, de la care la ei nu se mai poate trece înapoi.
Acum, după ce pregătirea ideologică a fost făcută, se poate trece la sentinţe, la maxime, la sintetizarea noii învăţături care aduce “facerea din nou a omului”, “naşterea din nou a lumii”. Acum se poate face clar distincţia între iubirea de Dumnezeu, şi iubirea pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru Dumnezeu o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu „Cuvântul” lor:
“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
Liderii pucioşi sunt apoi căinaţi de către Dumnezeul lor pentru “slăbiciunea” lor şi pentru că nimeni nu le aduce şi lor o mângâiere cât de mică, ci toţi caută să-i stoarcă de puteri. Dar ei sunt cei care vor fi învăţătorii care vor învăţa poporul Legea cea Nouă, adică felul cum trebuie să-L iubească de acum încolo pe Dumnezeu: Poporul să iubească iubirea pentru Dumnezeu, iubindu-şi liderii, pe “copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa”. Dar nu pentru ei să-i iubească, nici pentru sine, ci pentru Dumnezeu să-i iubească. Numai să-i iubească pe ei, pentru că pentru El îi iubeşte, dacă îi va iubi cu adevărat:
“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu, prin iubirea “fiilor lui Dumnezeu” (liderii pucioşi)?
La început, referirile la noua “Lege a iubirii” (care conţineau formula “iubirea pentru Dumnezeu”) erau în continuare elevate. Ulterior ele au devenit doar nişte formulări de rutină, pentru ca în final ele să devină cu totul sporadice. În total, după data de 6 mai 2001 se înregistrează doar 15 referiri la formula “iubire pentru Dumnezeu” ( 2 în 2001; 0 în 2002; 0 în 2003; 0 în 2004; 6 în 2005; 1 în 2006, 1 în 2007; 3 în 2008; 2 în 2009; 0 în 2010)
În schimb, formula “iubirea de Dumnezeu” (sau, uneori, referiri negative la adresa “neiubirii de Dumnezeu”) care în mod normal trebuia să dispară cu timpul, cunoaşte o revenire spectaculoasă: după data de 6 mai 2001 se înregistrează 114 referiri la formula “iubirea de Dumnezeu” ( 3 în 2001; 2 în 2002; 29 în 2003; 10 în 2004; 3 în 2005; 8 în 2006, 7 în 2007; 31 în 2008; 17 în 2009; 4 în 2010).

Uneori, referirile la “iubirea pentru Dumnezeu” sunt încorsetate în nişte clişee metaforice stereotipe de genul: “viaţă fără de moarte”; “drumul de pe pământ la cer”; drumul de la cer la pământ:

“Iubirea pentru Dumnezeu e viaţă fără de moarte, e drumul de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, e lucrarea lui Dumnezeu care se varsă pe pământ din om. Aşa să fii tu, Ierusalime trudit pentru Mine şi pentru slava Mea peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-05-2001)

Alteori, definirea ei se face prin antiteză cu vechea formulă: “iubirea de Dumnezeu”. Iată, spre exemplu, cum erau “tromboniţi” creştinii pelerini sosiţi la unul dintre faimoasele “Festivale al Creştinătăţii Rromâneşti de la Pucioasa” că trebuie să facă saltul calitativ de
la “iubirea de Dumnezeu” (prin care Dumnezeu era doar un bun câştigat pentru ei), la “iubirea pentru Dumnezeu” (în care, dimpotrivă, ei ar fi câştigaţi cu totul pentru Dumnezeu). Mesajul “Cuvântului” de întâmpinare a pelerinilor se decriptează prin tălmăcirea cuvintelor-cheie: “nuntă, nuntaşi, Mire, Mireasă, doinaşi, aşternut. Măguliţi cu titlul de “nuntaşi” la “nunta” Mirelui Pucios (e vorba de “Festival”), pelerinii (practicanţi, aspiranţi, simpatizanţi, artişti, invitaţi, săteni, dar şi câţiva gură-cască rătăciţi prin mulţime) sunt chemaţi să asculte cântece populare interpretate de către “doinaşi” (artişti profesionişti consacraţi, tocmiţi din vreme pe bani buni de către emisarii liderilor pucioşi ca să vină şi să dea culoare vie şi clasă înaltă serbării câmpeneşti). Totul este organizat în cele mai mici amănunte pentru a impresiona şi a crea mare fast şi eventual, ceva publicitate. Vinul cel nou este “Cuvântul” pucios. Mireasa este obştea privilegiată de la Pucioasa. Aşternutul este domeniul privat al pucioşilor de la Glodeni. Expresia “Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi” reprezintă o opţiune clară pentru varianta “iubire pentru Dumnezeu”, singura care garantează că cei chemaţi “vor fi cu El” (la dispoziţia Lui), în timp ce vechea formulă, cea clasică (“ iubire de Dumnezeu” ) este decodificată ca “El va fi cu ei”(la dispoziţia lor):

“Iată vinul cel bun, vin nou, vinul nunţii Mele. Veniţi la nunta Mea, voi, doinaşi ai poporului român! Nunta lumii vă face cu mâna, iar nunta Mea se uită după voi. Iubirea pentru Dumnezeu vă face să veniţi să fiţi cu El, iar iubirea de Dumnezeu vă face să Mă aveţi pentru voi. Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi, că Eu vin curând, curând, şi nunta Mea va fi o sărbătoare pe vecii, fiindcă mireasa are nevoie de iubire, ca şi Mirele din cer. Mireasa Mea este cerul Meu de pe pământ, în care Eu Mi-am pregătit aşternut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-06-2001)

Lipsa “iubirii pentru Dumnezeu” este definită ca “un gol de viaţă”:

“Temerea de Dumnezeu este îngerul care-l ţine treaz pe om, aprins pe om, iar cine nu o are pe ea, nu are nici dor şi nici iubire pentru Dumnezeu, ci este gol de viaţă unul ca acela şi se împarte în jur cu golul din el, cu lipsa lui Dumnezeu din el, şi acela este ca o boală în trupul bisericii lui Hristos, ca o suferinţă pentru cei din preajma lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-06-2005)

Poporul pucios este îndemnat să se facă un donator de “iubire pentru Dumnezeu”, care va trebui să fie măsura râvnei duhului lui:

“O, poporul Meu, te doresc ca în cer pe pământ, şi voiesc să iau din mijlocul tău iubire slăvită, iubire pentru Dumnezeu şi pentru lucrările Sale.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-06-2005)

“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Şi neamul român este somat să devină donator de “iubire pentru Dumnezeu”, ca o consecinţă firească a acceptării noii credinţe pseudo-ortodoxe de la Pucioasa:

“Duhul Sfânt al cuvântului Meu îi cere neamului român iubire pentru Dumnezeu, credinţă în acest cuvânt care curăţă fărădelegea de pe pământ şi care mângâie pe cei ce iubesc în Dumnezeu şi nu în lumea aceasta. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)
Orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” şi “iubire pentru poporul Dumnezeului de la Pucioasa”, dacă se împotriveşte cu neascultare şi cu voia liberă a poftelor sale, va fi pedepsit cu foc, ca să nu-şi rateze, totuşi, mântuirea:
“Am din acest neam pe fiul care M-a urmat, iar Eu, Domnul, am datoria să-Mi ţin făgăduinţa făcută că voi lucra spre mântuirea acestui neam, căci unde nu pot lucra cu Duhul Sfânt, lucrez cu foc, şi făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea spre mreaja cea care lucrează prin sculele duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul întunericului acestui veac, care se vrea mai mare ca Dumnezeu peste om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)

Lipsa pocăinţei şi a “iubirii pentru Dumnezeu” poate atrage pedepse grele peste popor, cum ar fi ploi îndelungat şi inundaţii. Îndepărtarea lor presupune ca mila lui Dumnezeu să se reverse peste popor, dar această milă nu este necondiţionată: Dacă şi omul va binevoi să aibă milă de Dumnezeu şi de Fiii Lui, atunci va primi milă la schimb, dacă nu, nu. Condiţia pare a fi nenegociabilă:

“... Mă rog Tatălui în mijlocul tău, Mă rog să facem milă peste pământ, peste neamul român, şi să se tragă ploaia cea multă, să se întoarcă în cămările ei, dar Tatăl şi cu Mine dorim milă de la om, milă pentru Dumnezeu, pocăinţă şi întoarcere la iubire pentru Dumnezeu, ca să Se milostivească Dumnezeu de pământul binecuvântării cea de la sfârşit de timp, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2005)
Soluţia accederii la “iubirea pentru Dumnezeu “ este foarte simplă: lepădarea de sine:
“Te învăţăm, popor al venirii Domnului, să înveţi de la Domnul tot ce tu faci şi împarţi. El este blând şi smerit cu inima, iar tu să fii ca El. Înalţă-ţi inima spre El prin rugăciune smerită şi blândă, şi aşa să-ţi împarţi în jur inima ta, căci cel ce se leapădă de sine, se face iubire pentru Dumnezeu, har ceresc, cu iubire în el pentru Dumnezeu şi pentru om, ca să vină pe pământ Domnul şi cu sfinţii Săi întru împărăţie veşnică precum este scris. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)

Legea cea nouă a “iubirii cea de sus”, formulată de pucioşi ca fiind “iubirea pentru Dumnezeu “ dar şi “iubirea de fraţi” (“fraţii” fiind pucioşii în general şi liderii lor în mod special) este însăşi porunca vieţii:

“Eu, Domnul, întăresc în mijlocul tău mângâierea Mea, poporul Meu. Ea este cuvântul Meu cel mângâios, care te îndeamnă să ridici spre Mine lucrarea cea mărturisitoare: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar acestea se zidesc una pe alta în om când omul împlineşte în el porunca vieţii, iubirea pentru Dumnezeu cu toată fiinţa în toată vremea, şi iubirea de fraţi, iar fraţii sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu după porunca iubirii cea de sus, porunca vieţii, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2007)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ este inevitabil precedată de umilinţă, şi de vindecarea de păcat, care vindecare nu se poate face decât în două feluri: fie prin Mijlocitori pentru vină şi Îndreptători de vieţi şi Împăciuitori ai lui Dumnezeu cu omul (liderii pucioşi, desigur, singurii care mai au puterea de a face şi a desface), fie prin simpla credinţă în “lucrarea de cuvânt” de la Pucioasa căci credinţa în ea aduce cu sine în mod automat iertarea de păcate. Vai celor aflaţi în conflict cu liderii pucioşi, căci aceia nu mai au Mijlocitori şi Îndreptători pentru păcatele şi pentru vieţile lor:

“Vai celui ce nu are cine să-i îndrepte viaţa şi vina şi să-l împace cu Dumnezeu, căci omul singur nu poate face aceasta, de vreme ce este vinovat de păcat, ci îi trebuie mijlocitor pentru vina lui, pentru viaţa lui, pentru patima lui, şi iată, numai umilinţă în toată clipa îi trebuie lui pentru vindecarea lui de păcat, şi apoi îi trebuie iubire pentru Dumnezeu, iubire mare, căci femeii păcătoase i s-au iertat păcatele numai pentru că a iubit pe Dumnezeu cu putere, cu putere multă, tată. O, iată ce face iubirea pentru Dumnezeu în om! Cel ce iubeşte mult această lucrare de cuvânt, lucrarea Mea de venire iarăşi cu salvarea din păcat a omului, i se iartă lui păcatele numai pentru atât, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-05-2008)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ are şi ea diferite grade de împlinire, dintre care cel mai de dorit este desăvârşirea, de care numai pucioşii au parte în mod nemijlocit, prin lucrarea Duhului Sfânt care-i învaţă pe ei ce să facă. “Lumea” nu va putea primi învăţătura cea nouă a vieţii decât indirect, de la pucioşi, şi prin ei poate ajunge şi ea la desăvârşirea în “iubirea pentru Dumnezeu “:

“ Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi şi vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Daţi-Mi putere să stau Învăţător peste voi mereu, mereu şi mult, fiilor, iar când vă învăţ de sus şi de jos, luaţi Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăţ să lucraţi, iar lumii îi dau învăţătura Mea cea pentru voi să ia şi ea, şi să se desăvârşească în iubire pentru Dumnezeu toţi cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-04-2009)

Unul dintre criteriile care definesc “iubirea pentru Dumnezeu “ este continuitatea: iubirea omului trebuie să fie nestinsă:

“Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2009)
Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia “prin lege” o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile n-au stat deloc aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, artificială şi pompoasă, n-a avut o viaţă prea lungă. Este de-a dreptul spectaculoasă repunerea în valoare din punct de vedere semnatic a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce liderii pucioşi păreau că reuşiseră să o detroneze cu expresia echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă forţat pe data de 6 mai 2001.
Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin improprie, pentru a fi “detronată” cu atâta fanfaronadă filozofică de către liderii pucioşi cu o expresie absolut echivalentă.
Într-un “Cuvânt” adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza aşa-zisei ascensiuni către “botezul cel de foc” al monahului Irineu Pop în apele tulburi ale credinţei pucioase. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi adepţi. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe tânărul Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi de devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul mediocru al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti- ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru “credinţă”, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi “mesajele” lor apocaliptice nu puteau să nu-l impresioneze pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (aparent ortodoxe), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte “creştini adevăraţi” şi simpatia lui infantilă faţă de dârzenia acestor noi “ostaşi ai lui Hristos” a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a şi-l anexa şi a-l însuşi, la momentul considerat de ei potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi “patriarh al Bisericii Noul Ierusalim”. Este cunoscut că episcopul Irineu n-a participat la nici o investire formală în acest rang onorific, inventat peste noapte de către pucioşi (cu care ei l-au investit pe Irineu în mod gratuit, fără măcar să-l consulte) contestând în mod public însăşi apartenenţa sa la această biserică ocultă. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire nu a fost reală, însoţită de vreun un act solemn, formal şi vizibil, ci a avut loc doar în imaginaţia exaltată a liderilor lor. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un “al doilea botez” al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă”). Probabil că acest “al doilea botez “ se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:
“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)
“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:
“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)
“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:
“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)
Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:
“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)
“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:
“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)
“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)
Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de suportat, vecine cu îngrozirea):
“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)
Duhul Verginicăi vine ca să despecetluiască taina ascultării de Dumnezeu. Aceasta nu este nimic altceva decât… “iubirea de Dumnezeu”. Aveastă învăţătură a duhului Verginicăi este atât de înaltă şi de sublimă, încât însuşi “Atotştiutorul Dumnezeu Al Pucioasei” vine cu interes ca să se înfrupte şi El din ea:
“ Iar Tu, Doamne, să fii pecete de viaţă veşnică prin cuvântul meu, căci Tu eşti Cuvântul vieţii veşnice. Pune pecete de înţelepciune peste mintea şi peste inima fiilor lui Israel, ca să priceapă taina mântuirii, taina ascultării de Dumnezeu, care este iubirea de Dumnezeu. Vino cu mine, vino, Doamne, la Israel, ca să aibă viaţă nouă Israel, viaţă veşnică, Doamne, Cuvinte Doamne.
– O, vom veni, Verginico, mereu, că dulce este învăţătura ta, şi Îmi place să mănânc din ea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-1996)
“Iubirea de Dumnezeu” este în mare pericol din pricina învăţăturii proorocilor mincinoşi, care au ieşit în lume. Singurii care vor scăpa neînşelaţi de alţi “prooroci” vor fi pucioşii, deoarece ei au “proorocii” lor. Şi mai au de sprijin tare încă ceva: Noua Evanghelie a Cuvântului Pucios. Prin ea răbdătorii pucioşi vor birui cu putere multă, iar nerăbdătorii şi neputincioşii nepucioşi vor fugi la mare şi la munte:
“Pace ţie, poporul Meu, căci tu ai cuvântul Meu, tu cunoşti glasul Meu. Pace ţie, şi stai întru Mine veghind, că mulţi vor veni şi vin în numele Meu, şi pe mulţi vor amăgi, şi mulţi se vor sminti şi se vor vinde, căci fărădelegea e mare, şi din pricina ei iubirea de Dumnezeu se stinge, dar cei răbdători vor birui, căci Evanghelia cuvântului Meu cel nou şi vestea împărăţiei Mele se va vesti şi povesti în toată lumea spre mărturie, şi apoi Eu vin văzut, şi toate se vor sfârşi, şi Eu voi fi, şi mulţi vor fugi la munţi...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 17-12-1996)
Israelul Pucios, copilul iubit al Noului Ierusalim, este chemat la luptă sfântă cu chemarea străbună: “în săbii să ne bătem, sau în iubire de Dumnezeu să ne luptăm (că-i mai dreaptă!)”:

“O, Israele, copil iubit de Dumnezeu, să te lupţi, fiule, în iubire de Dumnezeu, că Eu aşa am zis: «Dacă Mă iubeşte cineva, păzi-va cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locuinţă».” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)
Duhul Verginicăi vine din nou şi-i învaţă pe oameni că Iubirea de Hristos nu se poate învăţa în lume, ci numai în afară de lume (adică, în mănăstire – şi nu în orice mânăstire, ci numai în “Mănăstirea mixtă Noul Ierusalim”). Acolo modelul iubirii de Dumnezeu este dat de Maria Magdalena:
“ O, rău e de omul care iubeşte lumea, că acela nu se poate face ucenic al lui Hristos, căci iubirea de Hristos este vrăjmăşie cu lumea, […] Fericit este cel ce vine din lume şi se alipeşte cu dor de Dumnezeu, că acela face ce a făcut Maria Magdalena şi vine şi învaţă iubirea de Dumnezeu.[…] aşa cum a fost şi cu Maria Magdalena care s-a lăsat vindecată şi care a învăţat iubirea de Dumnezeu şi curăţenia inimii şi a duhului şi a trupului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Opusul iubirii de Dumnezeu este neiubirea de Dumnezeu. La Pucioasa, aceasta se defineşte printr-un silogism: Neiubirea de Dumnezeu este definiţia bârfei; bârfa înseamnă iubire de sine; deci : “neiubirea de Dumnezeu înseamnă iubire de sine”:

“Ce e aceea bârfă? Bârfa înseamnă neiubire de Dumnezeu. Bârfa înseamnă iubire de sine, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)
Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios (Noul Israel de la Pucioasa) că învăţătura de “Cuvânt” de peste Noul Ierusalim este cel care aduce trezvie, sfinţenie şi… iubire de Dumnezeu:
“Aşează-Ţi sărbătoarea cea de azi peste Israel, şi eu Te voi înconjura şi din dreapta şi din stânga cu cuvântul învăţăturii peste Ierusalim, Doamne, că avem nevoie de copii treji şi sfinţi şi calzi cu iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-05-1997)

Pucioşii dau un caracter exclusivist iubirii de Dumnezeu. Dacă ar fi după ei, iubirea aproapelui nu e bună, deoarece “numai iubirea de Dumnezeu este bună”. Ea devine aşadar pentru pucioşi singura prioritate, iar până la ura de aproapele nu mai este decât un pas:

“ Nu ştie omul că numai iubirea de Dumnezeu este bună. [...] Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-06-1997)

Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios că “ iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ”, iar preoţii au credinţă făţarnică, fără iubire de Dumnezeu:

“[…]căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...]Vine Domnul, poporul meu! Întăreşte-te în credinţă nefăţarnică, […] căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...] Va veni Domnul la voi şi Se va îndrepta din nou spre cei ce stau peste biserică. Fiţi treji, că vine Domnul şi bate iar şi suflă iar cu cuvântul ca să risipească credinţa cea făţarnică şi să pună în locul ei iubire de Dumnezeu şi credinţă sfântă.”“ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-10-1997)

A doua venire a Domnului pe pământ a avut deja loc, la Pucioasa. “Credinţa nefăţarnică” propovăduită aici şi “iubirea de Dumnezeu” îi vor face pe toţi românii creştini pucioşi, şi ei se vor numi apoi “neamul lui Dumnezeu”. Deşi schisma avusese loc deja în Biserică, în anul 1993, “Domnul” Pucios pretinde că n-a venit nici să strice, nici să dezbine :

“M-am coborât acum două mii de ani şi M-am făcut Fiul Omului […] Iar acum după două veacuri iarăşi M-am coborât din cer cuvânt venit din Tatăl peste neamul românilor ca să fac din români neamul lui Dumnezeu prin credinţă nefăţarnică şi prin iubire de Dumnezeu. N-am venit să stric, nu M-a trimis Tatăl să dezbin, ci M-a trimis ca Stăpân ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1997)
Noi definiţii pentru “iubirea de Dumnezeu”: 1. o condiţie a închinării; 2. o urmare a credinţei; 3. o expresie a aplecării (supunerii/ascultării):
Fără iubire de Dumnezeu nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu cu viaţa lui, [...] din credinţă se naşte iubirea de Dumnezeu, şi din iubire se naşte lucrarea închinării, [...]adevărata aplecare este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)
O nouă definiţie pentru “iubirea de Dumnezeu”: o virtute care defineşte postul. Totodată, se repetă una din definţiile anterioare (“o condiţie a închinării”):
“Post înseamnă iubire de Dumnezeu şi de oameni. [...]din credinţă se naşte iubire de Dumnezeu, şi din iubire se lucrează lucrarea închinării,…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)
Bisericile ortodoxe sunt lipsite de oameni cu “iubire de Dumnezeu”:
“Ziua învierii Mele nu este primită şi trăită cu sfinţenie şi cu iubire de Dumnezeu. Se umplu bisericile de oameni desfrânaţi şi bolnavi la suflet şi nevindecaţi, şi apoi se duc într-ale lor şi îşi petrec petrecerea lor în ziua învierii Mele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-04-1998)
Cine nu ţine la “Cuvintele” de la Pucioasa nu are “iubire de Dumnezeu”:
“[…] cine nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine cuvintele Mele, iar credinţa fără faptele ei este moartă şi nu este credinţă şi nu este iubire de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-06-1998)
Înainte de radicalizarea interpretării conceptului de iubire faţă de Dumnezeu (promovată de pucioşi prin mesajul datat 6 mai 2001), chiar şi pucioşii considerau cele două formulări ca fiind echivalente. Un mesaj pretins că vine de la “duhul lui Ilie” foloseşte în aceeaşi frază şi în acelaşi scop formulările echivalente “iubirea de Dumnezeu” şi “iubirea pentru El” (pentru Dumnezeu):
“Iubirea de Dumnezeu este boldul care înţeapă moartea. Ea este biruinţa morţii, este viaţă fără de moarte, viaţă fără de păcat, fiilor. Iubirea de Dumnezeu a fost taina cea care l-a făcut nemuritor pe Ilie, cel ce a fost mai tare ca moartea, biruind-o în trupul său. [...] Iubirea de Dumnezeu este boldul morţii, este viaţă fără de moarte. Eu […] Când eram copilaş, Domnul mă hrănea cu temerea de El, iar când am crescut, Îl hrăneam eu pe Domnul cu iubirea mea pentru El.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-08-1998)
Pucioşii nu mai consideră că BOR este o biserică adevărată, deşi toţi au fost botezaţi în biserici aparţinând BOR. Pe atunci BOR părea că este adevărată ( însă – zic ei – numai cu numele, şi fără a avea “iubire de Dumnezeu”), dar acum, de când a apărut biserica alternativă BNI (Biserica Noul Ierusalim), nu mai este, căci s-a lepădat de “Dumnezeul” Pucioasei:
“ Biserica din România, care-şi zicea cea adevărată, cea ortodoxă, nu mai este, căci s-a unit cu păgânii, aşa cum a făcut poporul Meu Israel, care s-a unit cu neam străin şi n-a mai fost cu Mine, şi a căzut de la Dumnezeu şi s-a făcut popor păgân. Aşa s-a întâmplat şi cu biserica cea de azi. O, după ce că era doar cu numele a Mea, după ce că n-avea iubire de Dumnezeu, s-a mai şi lepădat de Mine, făcând legământ străin de părinţi, călcând testamentul părinţilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-08-1998)
Oamenii nu mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu. Vine “Cuvântul” de la Pucioasa ca să le vorbească celor aleşi (liderilor pucioşi), dar să audă şi cei chemaţi (vorba proverbului: “bate şeaua, ca să priceapă iapa”) şi să-i înveţe pe ei şi să le arate că pentru ca să-L iubească trebuie să-I lucreze Lui:
“Fiilor unşi, nu ştie omul ce este iubirea de Dumnezeu, nu ştie nici creştinul care a venit la Mine ca să fie cu lucrarea Mea din vremea aceasta. Grăiesc vouă cuvintele Mele ca să le audă cei ce dau să-Mi fie sarcină pe drumul lucrării Mele cu voi. [...] Fiilor unşi în grădina Mea, învăţaţi lucrul mântuirii pe cei ce Mă iubesc lucrându-Mi Mie, şi pe cei ce vor să Mă iubească şi nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1998)
Singura biserică slujitoare prin iubire de Dumnezeu este Biserica Pucioşilor, autodenumită şi Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa (BNIP), biserică lucrătoare de la sfârşit, care vrea continuitate cu biserica de la început. Omul rău din biserica de la mijloc (BOR), care se va ridica împotriva acestei Biserici de pe urmă (BNIP) ce se jertfeşte pentru a arăta că adevărul de pe pământ se află numai la Pucioasa, va fi biruit:
“Iată început şi sfârşit, biserică lucrătoare prin iubire de Dumnezeu: cei de la început, cu cei de azi, şi vom prinde la mijloc pe vrăjmaşul bisericii Mele, că s-a vrut mai tare decât sfinţii Mei, mai mare decât biserica Mea cea slujitoare prin iubire, cea care s-a jertfit pentru adevărul Meu peste pământ. Am spus că se va ridica omul rău ca să răstoarne biserica Mea, dar îl biruim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1998)
Pucioşii desfiinţează cu aplomb iubirea de aproapele, înlocuind-o tot cu iubirea de Dumnezeu. Pentru ei iubirea de aproapele şi iubirea de Dumnezeu nu mai sunt porunci distincte (chiar dacă au fost declarate în Biblie că sunt asemănătoare în importanţă), ci ele se confundă într-una singură. Apoi sintetizează totul într-o erezie: Aproapele pucioşilor nu mai este omul, ci este Dumnezeu, căci pucioşii declară în mod explicit că singurul care le este aproape este Dumnezeu, iar implicit, că toţi ceilalţi le sunt departe cu iubirea şi cu simţirea, şi deci ei nu-i mai au la inimă, adică îi consideră duşmani. Viziunea clasică despre iubirea aproapelui (atunci când aproapele e un simplu om), este pentru pucioşi o minciună, căci în viziunea lor ea se confundă (în sensul că se identifică) cu iubirea de sine:
“Iată, vin din cer Învăţător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea şi să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie şi se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu. Iubirea îl hrăneşte pe om, precum şi ura. Omul care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela cunoaşte iubirea de Dumnezeu [...] Omule, păcatul […] te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-02-1999)
În viziunea pucioasă, toţi oamenii care nu cunosc şi nu aplică ideologia exclusivistă şi eretică de la Pucioasa (“Tot binele pentru Dumnezeu, niciun bine pentru om!”) nu mai sunt capabili de nici o virtute (curăţenie, feciorie, credinţă în Dumnezeu, sfinţenie, iubire de Dumnezeu, adevăr, pace, conştiinţă curată, etc., etc.) şi de aceea îi dau dureri (de cap ?) “Dumnezeului” de la Pucioasa:
“Mă doare de aceştia, căci omul nu ştie ce este iubirea de Dumnezeu şi urmarea Lui. Oamenii fac aceasta pentru binele lor, nu pentru binele Meu, iar cine face aşa, acela nu ştie să caute calea Mea, şi s-o afle apoi. [...] Şi iarăşi zic: omul nu ştie ce înseamnă curăţenie, nu ştie ce înseamnă feciorie, nu ştie ce înseamnă credinţă în Dumnezeu, nu ştie ce înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu şi adevăr şi pace şi conştiinţă curată, ca să le lucreze şi să le aibă pe acestea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-02-1999)
Noul Testament promovează explicit doar două porunci fundamentale, care odată împlinite devin virtuţi: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, lăsând să se înţeleagă că toate celelalte virtuţi (inclusiv semerenia) derivă sine qua non din împlinirea acestora două. Pucioşii formulează însă un precept eretic prin care postulează că smerenia e mult mai de preţ decât iubirea de Dumnezeu. Motivaţia lor la acest precept este sterilă, deoarece nu este legată prin nimic de iubirea de Dumnezeu, ci de alte virtuţi derivate (cumpătarea, mulţumirea, umilinţa). Pe de altă parte, se lasă să se înţeleagă că aceste virtuţi derivate nu pot decurge din iubirea de Dumnezeu , ci numai din smerenie:
“Smerenia înalţă pe om deasupra trupului său mai mult decât iubirea de Dumnezeu, căci cel smerit este cumpătat şi înţelept şi mulţumit prin smerenie, şi unul ca acela nu cade din har, căci este umilit, iar cel umilit se înalţă de pe pământ spre cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-03-1999)
Totuşi, explicit vorbind, pucioşii declară adesea că iubirea de semeni nu este desfiinţată, asociind-o teoretic cu iubirea de Dumnezeu (deşi, aşa cum este pusă în practică, ideologia lor exclusivistă dezminte la modul vizibil această declaraţie):
“Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-04-1999)
Pucioşii, atunci când elogiază virtutea pocăinţei, ajung repede la aforismul sentenţios că iubirea de Dumnezeu este consecutivă pocăinţei:
“Omul se scoală greu spre pocăinţă şi spre iubire de Dumnezeu, căci cel ce nu se scoală când Eu zic „Astăzi!”, acela nu se scoală nici mâine, căci omul este mincinos când îşi zice „Mâine”, şi intră sub judecata cuvântului Meu, care a spus „Astăzi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-1999)
Altori însă, ordinea lor se inversează:
“Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)
Contradicţia de idei devine şi mai pregnantă, aproape programatică, într-un text elaborat de pucioşi peste alţi cinci ani. Aici se spune clar că nu pocăinţa este înaintea iubirii de Dumnezeu, ci invers:
“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)
Pucioşii apreciază corect că virtutea fundamentală a iubirii de Dumnezeu “se probează prin fapte” (dar o echivalează în mod eronat cu o listă de virtuţi derivate, precum postul, rugăciunea, umilinţa şi pocăinţa, deoarece aceste virtuţi se pot practica şi din alte motive, fără nicio iubire de Dumnezeu):
“Credinţa în cuvântul Meu se arată prin fapta ei; iubirea de Dumnezeu, la fel, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-09-1999)
“Vindecarea trupurilor se face prin iubire de Dumnezeu, adică prin post, prin rugăciune, prin umilinţă şi prin pocăinţă, căci trupul, cum îl învăţaţi, aşa vă cere. Nu vă temeţi de post. Temeţi-vă de mâncare, şi mâncaţi cu umilinţă, căci voi sunteţi creştini. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-1999)
Într-un mesaj se declamă că la Pucioasa pretenţiile liderilor pucioşi şi criteriile de selecţie stabilite de ei sunt atât de severe, încât puţini trec de probele impuse. Pentru proba “iubire de Dumnezeu”, cu greu s-au găsit oameni care să corespundă standardelor ridicate aplicate de liderii pucioşi pentru măsurarea acestei iubiri:
“N-am putut pune deoparte mai mulţi pentru lucrul Meu de strajă aici, că iubirea de Dumnezeu aşa cum se cere ea să fie din creştin, nu Mi-au dat-o mulţi, şi n-am putut sorta mult grâu bun pentru aici pentru ca să crească din el din grădină calea Mea peste pământ, calea Mea cea cu dreptate.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-03-2000)
Liderii pucioşi sunt ucenicii cei credincioşi, iar credinţa lor în “lucrarea” pucioasă rodeşte iubirea de Dumnezeu:
“O, astăzi Mi s-au închis toate drumurile spre om, dar Eu lucrez tainic, şi sunt Cel tainic şi îmi fac copii ucenici, că am putere, şi cu ea îi umbresc pe ei şi îi fac credincioşi, şi sfinţi îi fac apoi, căci credinţa rodeşte iubire de Dumnezeu în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2000)
Pucioşii consideră că Maica Domnului este exemplul de combustie perfectă de iubire de Dumnezeu din “grădina Cuvântului” de la Pucioasa:
“O, cine a mai cunoscut focul iubirii aşa cum a ars el în tine pentru Mine? Te dau tuturor, mamă, ca să se vadă ce este iubirea de Dumnezeu, şi te dau iubire în grădina cuvântului Meu, ca să am darul iubirii în grădina venirii Mele şi să Mă alin de la el, mamă, aşa cum Mă alin de la tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2000)
Iubirea de Dumnezeu, alături de sfinţenie şi de viaţă creştină practicantă, certifică înţelepciunea celui ce le are, pentru împărăţia cerurilor. “Dumnezeul” de la Pucioasa se plânge că-i lipseşte un asemenea om, deşi pretinde că are un “popor” întreg sub ascultare:
“Am lipsă de om cu înţelepciune pentru împărăţia cerurilor, care este sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu şi viaţa lui Dumnezeu înăuntrul omului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-03-2001)
Tot omul de pe pământ este lipsit de deşteptăciune, de înţelepciune, şi nu se îmbată cu “iubire de Dumnezeu” pentru Dumnezeul de la Pucioasa, care aduce copiilor săi (liderii pucioşi) cuvântul buneivestiri pentru om:
“O, copii care-Mi primiţi cuvântul buneivestiri pentru om! Omul se dă deştept şi mare şi vestit întru toate îndeletnicirile lui. E plină lumea şi pământul de vestirile de la om, de îndeletnicirile de la om, dar în iubirea de Dumnezeu nu este omul deştept. Cea mai mare înţelepciune a omului asta ar fi: iubirea de Dumnezeu, dar pe ea n-o alege omul ca să umple apoi pământul cu ea şi cu vestea ei. [...] O, fiilor care-Mi primiţi venirea, omul se îmbată de vin şi de toate băuturile pe care şi le face pentru masa lui, dar de iubirea de Dumnezeu nu se îmbată omul aşa cum s-au îmbătat din masa Mea cu ei cei ce au petrecut cu Mine pe pământ până în răstignirea Mea şi după învierea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2001)
Liderii pucioşi, care pretind că primesc sistematic “Cuvânt” din de cer, sunt lăudaţi de “Dumnezeul” lor care le spune că sunt copii frumoşi şi au pe faţă chipul Lui, iar frumuseţea lor este “iubirea de Dumnezeu”, de Dumnezeul lor:
“Eu vouă, copii ai Ierusalimului, vă spun adesea că sunteţi copii frumoşi şi vă spun să fiţi frumoşi. Dar ce este omul frumos cu frumuseţea pe care o pun Eu pe voi şi pe chipurile voastre? Ea este iubirea de Dumnezeu, care aduce în creştin chipul Meu şi viaţa Mea şi lucrarea Mea cu care Mă înfăţişam Eu înaintea Tatălui în vremea lucrului Meu pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 15-04-2001)
Cea mai mare putere în om, cea mai mare mângâiere, cea mai mare biruinţă în om este “iubirea de Dumnezeu”; ea “este mir pentru Domnul” (Pucioasei). Acest postulat va mai rămâne însă valabil doar 7 zile !!! când va fi detronat de pretinsa superioritate a “iubirii pentru Dumnezeu”:
“Iubirea de Dumnezeu e cea mai mare putere, cea mai mare mângâiere în om, cea mai mare biruinţă, o, oamenilor, o, creştinilor, o, fii ai lui Dumnezeu! Auziţi, voi, oamenilor! Auziţi şi voi, creştinilor! Şi auziţi, voi, fii ai Domnului! Voi, cei chemaţi, şi voi, cei aleşi, şi voi, cei credincioşi şi sfinţi, auziţi iubirea mironosiţelor! Iubirea de Dumnezeu este mir pentru Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-04-2001)
Într-adevăr, după doar 7 zile, la 6-05-2001, se introduce conceptul revoluţionar de“iubire pentru Dumnezeu”, care “este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer” şi care va trebui să înlocuiască “iubirea de Dumnezeu” ca pe ceva depăşit. Este vorba de o “minune” care la rândul ei a ţinut ... mai puţin de 5 luni, când începe să se revină treptat tot la formula “iubire de Dumnezeu”:
“Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui. […]Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu.[...] “Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. [...] Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. [...]Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. [...] Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. [...] cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. [...] O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele [...] Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
După nici 5 luni “iubirea de Dumnezeu” îşi face din nou loc, timid, printre scrierile pucioşilor:
“Dacă am văzut că omul nu găseşte iubirea de Dumnezeu, am venit şi M-am făcut Om şi i-am arătat omului crucea, iubirea de Dumnezeu, blândeţea şi smerenia inimii în care iubeşte Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2001)
Treptat, referirile la “iubirea de Dumnezeu” capătă tot mai multă forţă. Pucioşii declamă că frica de Dumnezeu poate proveni şi din iubirea de Dumnezeu, caz în care ea îl leagă pe om de Dumnezeu, şi invers:
“Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-08-2002)
Odată cârmită înapoi de unde plecase, ideologia zglobie a pucioşilor despre “iubirea de Dumnezeu” încep să se afişeze cu tot mai mult curaj. Tot mai multe “definiţii” despre ea sunt lansate prin “mesajele” pucioşeşti. Spre exemplu, duhul care se pretinde a fi “Ioan Botezătorul” identifică pur şi simplu oul cu găina, adică la el “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”. În schimb, e în stare să facă distincţia dintre credinţă şi credincioşie:
“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea. Iubirea de Dumnezeu este iubirea. Spun această taină mare şi atât de mare ca să vadă omul că nu-l iubeşte pe aproapele său. Nici eu n-am putut să-i iubesc pe cei ce se pocăiau spre iertarea păcatelor şi spre botezul cu apă la Iordan [...] O, fii ai oamenilor, strig prin cartea Cuvântului lui Dumnezeu, strig la voi: pocăiţi-vă! Vă trebuie iubire de Dumnezeu şi credinţă în El, credinţă cu credincioşie şi nu oricum credinţă, şi vă trebuie rugăciune plină de cuminţenie şi care să nu ceară pentru voi, ci pentru Domnul în voi.[...] ! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...]! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...] Nu aşa se făcea botezul pe vremea mea, pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)
Poporul pucios (Noul Israel) este pândit de păcatul bârfei, care aduce cu el neiubirea de Dumnezeu. Bârfa despre fiii copii de la Pucioasa (adică, liderii pucioşi) va trebui să dispară definitiv din popor, şi să fie înlocuită cu credinţă în ei (adică să aibă “iubire de Dumnezeul din ei”, ca să prindă ei puteri şi să poată face minuni mai presus de fire), cu tot ajutorul, ascultarea şi iubirea de cer:
“Păcatul bârfei este bucuria celor ce sunt ai lumii, ai slavei deşarte, iar aceia n-au ochi să vadă frumosul din voi şi de pe feţele voastre şi de pe limba voastră, că aceia sunt orbiţi de dorirea de sine, de neascultarea de a nu iubi lumea şi duhul ei, şi de neiubirea de Dumnezeu, fiilor copii. [...] fiilor copii. Folosiţi puterea credinţei, că a venit această vreme, fiindcă e vreme grea pe pământ, şi trebuie atâta iubire de Dumnezeu în Israel cât să poată cuprinde în ea puterea minunilor cele mai presus de fire, ca să pot Eu pentru voi de pe pământ ca şi din cer, fiilor din porţi. Să fiţi ajutaţi de tot poporul cel ascultător şi cel iubitor de cer. Să lucraţi cu sfat mare şi minunat, cum şi în cer se lucrează.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)
Slava lui Dumnezeu pe pământ nu se va mai vedea aşa cum este scris în Scripturi, la a doua venire a Domnului întru slavă, ci se vede încă de pe acum la poporul pucios. Acesta, prin multă iubire de “Dumnezeul” pucios, ajunge să fie, să ştie, să poată şi să asculte de El:
“O, fă-te tu slavă a lui Dumnezeu pe pământ, slavă mare, că se uită cerul la tine să ia bucuria duhului tău întru Duhul Meu şi să mănânce sfinţii hrană de Duh Sfânt de la masa ta cu Mine, de la masa Mea cu tine, poporul Meu. Vezi tu cât de dulce te învăţ Eu? Te învăţ să fii, te învăţ să ştii, te învăţ să poţi prin multă, multă iubire de Dumnezeu, Ierusalime, şi apoi Eu Mă uit cu dor la tine ca să văd cum Mă asculţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2003)
“Cuvântul” Pucios este cuvântul facerii din nou a lumii, care aduce viaţa veşnică cu iubire de Dumnezeu pentru om ( şi nu cu iubire pentru Dumnezeu de om):
“O, Ierusalime de acum, îmi deşert în tine cu multul cuvântul facerii din nou a lumii, viaţa veşnică, viaţa cea cu iubire de Dumnezeu în ea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-04-2003)
Şi sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au avut iubire de Dumnezeu în ei:
“Toţi sfinţii slăvesc ziua de serbare a împăraţilor Constantin şi Elena, fiul şi cu mama lui, împăraţi cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-2003)
“Duhul” de la Pucioasa vine trimis de Tatăl Lui ca să-l înveţe pe om să nu mai fie o stârpitură, adică să asculte odată cu iubire de “Dumnezeul” Pucios - Tatăl şi de “Cuvântul” Pucios, Fiul Lui:
“Tu eşti o stârpitură dacă nu asculţi de Dumnezeu. De şapte mii de ani asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, şi nu poate omul să se lepede de sine dacă nu are cine să-l înveţe iubirea de Dumnezeu, şi apoi viaţa cea din cer pe pământ în om. Am venit din nou după tine. Mă trimite Tatăl când vin, şi altfel nu vin, şi îţi spun aceasta ca să-ţi amintesc că tu asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, iar Eu ascult de Tatăl când vin după tine...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-06-2003)
Liderii pucioşi urmează să pună peste popor iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, ca să-l facă frumos şi sfânt:
“Cel ce primeşte cu dor şi cu dragoste învăţătura, acela primeşte şi creştere, acela primeşte iubire, şi cu ea e dulce înaintea Mea şi înaintea oamenilor, căci iubirea de Dumnezeu este iubirea care-l face frumos, care-l face sfânt pe om. Aceasta să puneţi voi peste popor, iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, mereu, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-06-2003)
Omul refuză să primească “Duhul” grăitor de “Cuvânt” de la Pucioasa, prin care ar fi să-i vină fericirea lui, care este iubirea de Dumnezeu. Omul vrea numai fericirea şi binele şi împlinirea dorului lui, dar nu vrea să lucreze şi pentru dorul, binele şi fericirea lui Dumnezeu:
“Dar iată, şi azi grăiesc, şi Eu însumi vin de la Tatăl şi grăiesc, şi nu vrea omul să aşez peste el fericirea lui, iubirea de Dumnezeu, prin care-i vine omului toată pacea şi toată fericirea şi toată bucuria care-l face pe om asemenea Mie. Omul însă nu vrea de la Mine decât binele lui, iar când dorul Meu nu se mai potriveşte cu dorurile lui, cu plăcerile lui, cu bucuriile lui, omul Mă aruncă, Mă necinsteşte pentru numele lui, şi apoi prin el este dispreţuit de oameni numele Meu, numele lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-7-2003)
Iubirea de Dumnezeu ar fi să fie mare slavă în om, dar omul umilit nu mai caută la slava sa, căci creştinul de rând nici nu ştie ce este slava şi nici nu iubeşte slava sa. Să se uite omul la creştinii pucioşi, dacă vrea să vadă adevărată slavă în om. Va vedea slavă măreaţă şi neumilită, adevărata slavă care s-a aşezat peste pucioşi, după ce a coborât din cer pe pământ. Pucioşii cheamă, cu mâinile ridicate la cer, duhul sărbătorii care va veghea asupra apropiatului “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti” ca să se aşeze peste toţi cei chemaţi (simpatizanţi, adepţi, sfetnici, fideli, confidenţi, consăteni, artişti, curioşi, public) ca să vină la “izvorul vieţii” (“Cuvântul Divin de la Pucioasa”) şi să vadă că mare slavă se coboară pe pământ peste poporul pucioşilor, în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ:
“O, fiilor, mare slavă este în om iubirea de Dumnezeu. Dacă omul ar şti şi ar voi să ştie ce este slava şi dacă ar iubi slava, ar căuta slava iubirii de Dumnezeu şi s-ar desfăta în ea ca în cea mai curată fericire, dar omul nu ştie ce este slava în om. Daţi putere slavei Mele în voi, căci iubirea de Dumnezeu este slava cea nepieritoare de peste om şi frumuseţea care nu se poate vedea mai multă ca în cei ce o au pe ea prin iubirea lor de Dumnezeu, care este slava lor. Să se uite omul la voi şi să facă roade vrednice de pocăinţă spre iertarea păcatelor ascunse şi neascunse, că mare slavă se coboară pe pământ peste cei în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ. Amin. O, fiilor, ridicaţi mânuţele şi cereţi-Mi duh de sărbătoare cu iubire de Dumnezeu în ea peste voi şi peste cei ce vor veni la izvorul vieţii prin chemarea Mea. Cereţi-Mi să vă fiu mângâiere şi putere şi pace şi iubire în voi, ... “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2003)
Iubirea de Dumnezeu este pavăză pentru păcatul ascuns în om, pentru iubirea de sine care alungă iubirea de Dumnezeu din om. Vine însă din cer “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” ca să-l cheme pe om la viaţă. Liderii pucioşi sunt îndemnaţi ca să le facă daruri consătenilor lor săraci şi necăjiţi, ca să fie aceştia îndatoraţi “Dumnezeului” Pucioasei cu dorul şi cu darul credinţei şfinte, pucioşeşti:
“Nici un om nu poate veghea împotriva păcatului din el decât prin iubire de Dumnezeu şi mereu iubire, aşa încât viaţa lui să însemne Dumnezeu şi nu om. [...] omul prin iubirea de sine îi alungă pe îngerii Mei şi nu prin altceva, iar de la aceasta se nasc toate cele ce îl despart pe om de iubirea de Dumnezeu, care este paza de toată despărţirea de Dumnezeu a omului. [...] Am venit cuvânt pe pământ ca să-l chem pe om la viaţă, iar viaţa înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu de-a pururi [...] Iar pentru osteneală vă voi ajuta să puteţi înmiit şi să lucraţi şi să miluiţi pe omul necăjit de sarcinile lui, fiilor, ca să-l fac dator pe el cu iubirea de Dumnezeu, cu dorul şi cu darul credinţei sfinte, care-l face sfânt pe om la duh, la suflet şi la trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2003)
Nici Iuda n-a răspuns la îndemnul universal la pocăinţă, la milă şi la iubire de Dumnezeu, pentru că nici la Cina de Taină el nu s-a împărtăşit cu duh de pocăinţă, cu mărturisire şi cu iubire de Dumnezeu, ci cu ascundere şi cu vânzare către vrăjmaşi:
“ Dar şi acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine şi pe care am voit să-l trag spre pocăinţă, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, şi prin ea să-i trag pe toţi la Tatăl, prin milă şi iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, şi nu Mi-a făcut bine dacă a făcut aşa. […] Cina cea de taină […] trebuie să fie tainică şi cu duh de pocăinţă şi de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmaşii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omeneşti de pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2003)
Duhul care îşi ia numele “Şfântul Nicolae” ia cuvântul şi îi mustră pe preoţii din bisericile lumii că se rezumă la slujbele din biserici şi nu mai fac pastoraţie şi prozelitism pe pământ, şi astfel pe pământ nu mai este iubire de Dumnezeu:

“E gol pământul de Dumnezeu, o, oameni ai bisericii lumii, iar voi faceţi slujbe în bisericile voastre, şi peste pământ nu umblaţi ca să vedeţi cum mişună păcatele peste oameni, şi iubirea de Dumnezeu nu mai este pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-12-2003)
Liderii pucioşi îşi binecuvintează un nou automobil şi pe cei care l-au dăruit lor, cu care vor răspândi “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” (Evanghelia cea Nouă) peste pământ, ca nişte lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu care aduc vestirea cea nouă şi aşteaptă roadele ei, căci sunt vrednici de plata lor:
“Binecuvântată să fie corăbiuţa cea nouă. Amin. Binecuvântaţi şi duhovniceşti să fie cei ce au pus acest dar înaintea Mea şi a voastră. Şi se vor înmulţi binefacerile cele pentru lucrul Evangheliei Mele peste voi şi peste pământ, dar staţi-Mi lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu, fiilor, că voiesc să pot cu multul pentru vestirea Mea peste oameni. înteţiţi vestirea Mea peste pământ şi lucraţi mai mult pentru ea ca să vă aducă ea vouă roadele ei, fiindcă vrednici sunt lucrătorii de plata lor, de pâinea lor şi de haina lor şi de apa lor şi de acoperişul lor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-01-2004)
Duhul care îşi ia numele “Şfântul Ioan Botezătorul” ia cuvântul şi arată cum credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om: prin preotul învăţător şi botezător peste om. Dar dacă preotul nu este şi apostol de Duh Sfânt, botezul lui nu este valid, ci o ceremonie omenească. Toţi cei care botează şi sunt botezaţi, dar nu-l urmează pe “Domnul” Pucioasei, urmează pe diavolul şi fac faptele diavolului:
“Credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om şi veghe şi faptă de Duh Sfânt pe pământ. Moare om de la om şi nu mai este învăţător pentru pocăinţă pe pământ şi nu mai este botezător peste om, căci preotul care botează trebuie să fie apostol de Duh Sfânt, iar altfel botezul rămâne obicei fără de lucrare din cer, de vreme ce toţi cei ce botează şi toţi cei botezaţi fac faptele diavolului şi nu ale lui Dumnezeu, căci cei ce nu urmează pe Domnul, urmează pe diavolul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-01-2004)
O nouă chemare a liderilor pucioşi către supuşii lor, ca să pregătească în pripă şi cu trudă şi cu mult zel un alt “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti”, le promite acestora că se vor adăpa din izvorul de Cuvânt de la Pucioasa cu apa cea vie, viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc:
“Vă aşez la lucru cu trudă pentru pregătirea zilelor Mele de sărbătoare cu voi şi cu cei ce prin iubirea lor de Dumnezeu se vor aduna la fântâna Duhului Sfânt, la praznic de Rusalii, iar Eu îi voi întâmpina cu duhul şi cu cuvântul gurii Mele, şi cu dor doresc ca cel ce va bea din apa Mea, să se facă în el izvor spre a-şi adăpa în el viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc, căci cel ce se închină lui Dumnezeu, trebuie să se închine în duh şi în adevăr. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-05-2004)
“Domnul” de la Pucioasa le cere pucioşilor, cu plânsul pe obraz, să aibă grijă ziua şi noaptea de plăcerea Lui, iar pe Sfânta Maria Egipteanca le-o dă ca model de iubire de Dumnezeu:
“Vă rog însă, cu plânsul pe obraz, aveţi grijă de plăcerea Mea şi umblaţi pentru ea ziua şi noaptea. Aveţi grijă de zilele de post, să fie ele pline de pace şi de răbdare şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu şi de iubirea Mea dintre voi, şi cereţi şi vi se va da, şi bateţi şi vi se va deschide. Amin, amin, amin. Vă amintesc, fiilor, de Maria Egipteanca, cea care a rămas în amintirea neamului creştinesc. Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)
“Domnul” de la Pucioasa e adânc îndurerat şi plânge de la om, căci oamenii se duc la biserică la preoţi neduhovniceşti în loc să se adune în biserica Lui, în jurul Lui, şi să-L aibă de învăţător peste ei şi să-I slujească şi să asculte de El, având ei doar o singură ţintă, iubirea de Dumnezeu:
“Cei ce sunt adevăraţii fii ai bisericii Mele, aceia cred şi împlinesc cuvântul iubirii de Dumnezeu în iubirea dintre ei care are drept ţintă să-L mărturisească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, căci altă ţintă iubirea de Dumnezeu nu are, poporul Meu, dar oamenii sunt fără învăţător peste ei şi nu ştiu să se adune în jurul Meu când se duc la biserică dacă preotul nu este duhovnicesc ca să-L slujească pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2004)
“Domnul” de la Pucioasa e ascultat numai de cei morţi, iar cei vii nu-L ascultă ca să-I urmeze Lui cu iubire de Dumnezeu:
“Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi glasul Meu umple cerul şi pământul şi locuinţa morţilor când grăiesc, iar cei din morminte aud glasul Meu şi vin la chemarea Mea, şi Mă doare, cu durere dumnezeiască Mă doare că cei vii cu trupul nu dau să audă glasul Meu care-i cheamă pe ei de la moarte la viaţă, de la ei la Mine, ca să fiu Eu bogat de oameni cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-10-2004)
Duhul care îşi ia numele “Şfânta Cuvioasă Parascheva” ia cuvântul şi demonstrează că că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. În timp ce iubirea de Dumnezeu este imperfectă, iubirea lui Dumnezeu în om ajunge la perfecţiunea iubirii: ea “urăşte pentru ca să iubească adevărul” şi abia aşa scapă de anatema. Cei care nu pot aşa, se încântă pe sine şi se mângâie cu păcatul cel mare al neiubirii de Dumnezeu:
“– Tu, Doamne, cu sfinţii lucrezi în cer şi pe pământ, iar cu cei ce lucrezi Tu, cu aceia vii când vii pe pământ. Te-am iubit pe pământ cu dragostea Ta din mine, nu cu dragostea mea de Tine, şi le spun celor ce iubesc pe Dumnezeu că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu în om nu mai iubeşte lumea şi duhurile ei, ci ea urăşte pentru ca să iubească adevărul, iar cel ce nu iubeşte adevărul, care-l face liber de sine pe om, acel om este vrăjmaş lui Dumnezeu şi este anatema, căci scris este: «Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema». […] O, ce păcat mare! Să se încânte omul cu neiubirea de Dumnezeu, cu călcarea poruncii iubirii de Dumnezeu şi să numească aceasta mângâiere a lor!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-2008)
Iubirea de Dumnezeu vine după cunoştinţa vieţii, şi aşa poate ea să aducă cu sine naşterea de sus, din cer:
“ Vin Eu şi îi spun omului taina aceasta, care a fost înţeleasă şi purtată peste pământ de apostolii Mei cei îmbrăcaţi în Duhul Sfânt, pentru ca prin El, prin Duhul Sfânt, să o împartă peste oameni şi să ia oamenii cunoştinţa vieţii şi apoi iubirea de Dumnezeu [...] Cine are iubire de Dumnezeu, acela poate, iar cine are iubire de el însuşi pe pământ, acela nu poate să se nască de sus, din cer, din Mine […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-07-2005)
Iubirea de Dumnezeu se învaţă numai din Cartea de la Pucioasa, Scripturile cele Noi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”, în care vorbesc multe duhuri , printre care a vorbit şi duhul lui Ilie despre această iubire, în ziua sărbătorii lui (20 iulie/2 august):
“– O, poporul Meu, s-a făcut cuvânt în cartea Mea Ilie proorocul. Învaţă bine iubirea de Dumnezeu, poporul Meu. Vezi cum citeşti în Scripturi despre lucrarea celor binecuvântaţi de Tatăl Meu la venirea Mea cu plata pentru lucrul fiecăruia.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-08-2005)
Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie har ceresc în om. “Domnul” Pucioasei se teme să nu rămână dator cu ceva omului care nu are har:
“ Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie har ceresc în om, poporul Meu. [...] De două mii de ani am spus acest cuvânt, şi de două mii de ani cei ce dau să vină după Mine se fac farisei între Mine şi ei, căci omul nu are har, nu are iubire de Dumnezeu pentru Dumnezeu, ci are pentru sine, şi Mă scoate pe Mine dator pentru calea lui înspre Mine. [...] Iubirea de Dumnezeu se face har ceresc în om, şi se împarte, şi Îl împarte pe Dumnezeu când ea este ca Dumnezeu în om” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)
Într-un dialog între “Domnul Pucioasei” şi “Maica Domnului Pucioasei” ( dialog la care au tras cu urechea şi liderii pucioşi şi l-au consemnat cuvânt cu cuvânt), El îi explică Ei că numai cel ce are duh smerit poate să asculte cu iubire de Dumnezeu , şi viceversa, cel ce are duhul ascultării este smerit şi păzit la suflet de orice ispită:
“O, mama Mea, am petrecut cu sărbătoarea ta în mijlocul poporului cuvântului Meu. Viaţă călăuzită voiesc să aibă el. Cel ce ascultă din iubire de Dumnezeu, acela are duh smerit şi ţine departe de el orice ispită, orice încercare, căci duhul ascultării aduce în inima omului smerenia cea păzitoare de suflet, mamă. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2006)
Într-un dialog tainic între “Tatăl Savaot al Pucioasei” şi “Fiul Emanuel al Pucioasei” (recepţionat şi consemnat cuvânt cu cuvânt de către liderii pucioşi) sunt blamaţi acei care, din neiubire de Dumnezeu, se cred şi se fac mai mari decât învăţătorii lor cei de la Dumnezeu (liderii pucioşi) şi îi dispreţuiesc pe aceştia şi nu-i ascultă atunci când ei voiesc să-i dea viaţă prin “Cuvântul lui Dumnezeu” cel rostit la Pucioasa:
“O, Fiule Emanuel, să Te asculte poporul acestui râu de cuvânt şi să-Ţi fie rod, şi să-Ţi fie ucenic. Amin. Cel ce este mai mare ca Tine, prin neascultare este el aşa. Cel ce trece peste învăţătorul cel de la Dumnezeu, acela prin neiubire de Dumnezeu se face mai mare peste el însuşi decât învăţătorul său, şi aşa îşi dispreţuieşte el învăţătorul, care i-ar da lui viaţă de la Dumnezeu prin cuvântul cel rostit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2006)
Duhul care îşi ia numele “Arhanghelul Mihail” ia cuvântul şi lămureşte lucrurile: Cei ce vin la învăţat la Pucioasa, dar nu-i iubesc pe învăţătorii (adică, pe liderii pucioşi) care le aduc învăţătură din cer, şi nu-i ascultă în mod necondiţionat, şi nu se supun lor, aceia din neiubirea de Dumnezeu” fac această neiubire de învăţători şi neascultare şi nesupunere:
“ Aduceţi Domnului slavă şi cinste, precum noi, îngerii Lui, lucrăm, şi daţi-vă Lui ucenici destoinici, cu care să destupe izvoarele căutărilor cereşti în orice suflet de pe pământ, dar nu uitaţi lucrarea îngerilor lui Dumnezeu în cer sus, şi pe pământ jos, căci nu este iubire de Dumnezeu în om, decât prin ascultare ca în cer, ca între îngerii lui Dumnezeu între ei şi Dumnezeu. [...] Iată, taină rostesc, Stăpâne, peste poporul cel adunat azi la sărbătoarea îngerilor Tăi: neiubirea de Dumnezeu a celor ce vin pe cale cu Domnul, aceasta vine când cel ce stă la învăţat nu-l iubeşte pe cel prin care Domnul îi dă lui învăţătură de viaţă pentru duh de ascultare şi de supunere apoi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)
Într-un dialog tainic între “Tatăl Pucioasei” şi “Fiul cel scump al Pucioasei” (recepţionat şi consemnat cuvânt cu cuvânt de către liderii pucioşi) sunt căinaţi acei creştini “din popor” care, din neiubire de Dumnezeu, n-au scăpat de iubirea de sine şi de cincizeci de ani încoace au tot plecat din “raiul” pucios şi s-au rătăcit în lumea largă:
“Dacă poporul cel de cincizeci de ani ar fi voit să înveţe iubirea de Dumnezeu, ar fi scăpat de iubirea de ei lângă Noi, şi ar fi avut iubire de fii şi n-ar mai fi luat de la Noi avere din cer ca să plece cu ea afară, ca să plece în lume, după ce Ne-a auzit pe Noi la uşă, Fiule scump.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)
Pucioşii nu stau deoparte nici de politică. În mai multe “Cuvinte” ei au făcut lobby pentru alegerea şi realegerea şi reconfirmarea lui Traian Băsescu ca preşedinte, iar la alegeri au votat constant cu PDL-ul. Au impus adepţilor lor zile de post sever şi rugăciune cu mâinile ridicate ca să dea Dumnezeu gândul cel bun poporului român, duh de înviere şi iubire de Dumnezeu, ca voteze cu partidul favorit al pucioşilor (PDL) împotriva “celor potrivnici” care lucrează cu duhul întunericului:
“[…] scularea poporului român, şi apoi biruinţa lui în numele Meu asupra celor potrivnici din mijlocul lui, care se zbat să-l abată pe el pe căile nedreptăţii şi ale părăsirii de Dumnezeu şi ale rătăcirii, poporul Meu. O, scoală-te cu putere de credinţă şi stai înaintea Mea cu mânuţe ridicate de rugăciune şi cu guriţe strigătoare pentru salvarea neamului român de sub duhul întunericului din mijlocul lui şi pentru luminarea lui cu lumina Duhului Sfânt, căci Eu şi cu cerul Meu de sfinţi şi de îngeri lucrăm să aşezăm putere de Duh Sfânt peste el, sculare şi trezire apoi, duhul învierii şi iubire de Dumnezeu peste el, că am de la Tatăl Savaot vreme de slavă pentru neamul român, în mijlocul căruia Eu, Domnul, am acum masa Mea de cuvânt […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-5-2007)
Duhurile care îşi iau numele colectiv “Şfinţii Apostoli Petru şi Pavel” iau şi ele cuvântul şi îl definesc pe cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu. Acesta este cel care nu este ascuns, ci se lasă cunoscut de Dumnezeu (prin spovedanie colectivă făcută în faţa liderilor pucioşi, care stau mediatori şi învăţători peste ei), căci este credincios în “Dumnezeul” Pucios şi în “Cuvântul” Lui, şi aşa arată lumii întregi că are iubirea de Dumnezeu în el:
“Cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu, este cel ce este cunoscut de Dumnezeu, şi altfel nu este iubirea de Dumnezeu în om, Doamne. Tu ne-ai cunoscut îndoiala şi ne-ai mustrat pentru necredinţa noastră,...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-7-2007)
Pucioşii dau o nouă definiţie pentru iubirea de Dumnezeu din om. Ea este suferinţa cea dulce pentru “Dumnezeul” Pucioasei, care îl ţine pe om în ea şi în El:
“O, fiilor, iubirea de Dumnezeu în om este suferinţa cea dulce care-l ţine în Mine pe om, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2007)
Numai de la Liderii Pucioşi mai poate învăţa “poporul” ce este iubirea de Dumnezeu şi ce este sfinţenia, căci numai ei le mai au pe pământ:
“Să vină la voi poporul Meu ca să-l învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi sfinţenia, fără de care nu poate omul pentru Mine şi pentru el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2007)
Poporul pucios este învăţat duhul ascultării de liderii săi, care se naşte din iubirea de Dumnezeu în om:
“Am coborât la tine cu praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, Ierusalime, noul Meu popor, şi te învăţ prin el duhul ascultării, care se naşte din iubire de Dumnezeu în om, tată […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2007)
Duhul Verginicăi ia cuvântul din cer şi spune că iubirea de Dumnezeu se naşte în om numai din “darul umilinţei sfinte”:
Nu poate avea omul iubire de Dumnezeu dacă nu are în fiinţa lui darul umilinţei sfinte, Stăpâne Doamne.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2007)
Poporul pucios primeşte binecuvântare pentru iubirea de Dumnezeul Pucios şi pentru post de biruinţă a “Dumnezeului” Pucios în ei:
“Binecuvântată să vă fie iubirea de Dumnezeu şi zilele de post pentru biruinţa lui Dumnezeu în voi, dacă veţi iubi pe Dumnezeu în ele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-12-2007)
Iubirea de Dumnezeu atrage după sine iertarea păcatelor toate. Exemple vii de iubire de Dumnezeu biruitoare au fost mucenicii mărturisitori, femeia cea păcătoasă sau mucenicul Gheorghe:
“ Dar cei ce Mă iubeau cu putere le erau iertate păcatele toate prin iubirea lor de Dumnezeu, iar ei Mă mărturiseau de Dumnezeu al lor, şi pe ei mucenici ai Mei mărturisitori curajoşi, nefugind ei de cruce şi de răbdarea de sub ea, căci iubirea de Dumnezeu îi stăpânea pe ei ca şi pe femeia cea păcătoasă, care Mi-a adus miresme ca semn al credinţei în Mine şi al iubirii ei de Dumnezeu, iubire mare, drept pentru care i-au fost iertate toate păcatele ei, şi apoi am zis despre ea că mult a iubit şi mult i s-a iertat ei. [...]Iată, sărbătorim pe mucenicul Gheorghe, care n-a fugit de prigoana cea pentru credinţa lui şi pentru multa lui iubire de Dumnezeu, căci cei ce cred cu putere nu sunt biruiţi, fiindcă îi apără pe ei puterea credinţei cea făcătoare de putere şi de minuni pentru cei necredincioşi şi aşa biruiesc ei pe prigonitorii lor cei neputincioşi în credinţă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-5-2008)
Iubirea de sine ucide iubirea de Dumnezeu din om, care apoi se desparte de Dumnezeu şi cade sub anatema:
“Omul nu este adevărat în iubirea de Dumnezeu. Când omul se ascunde în el, iubirea de sine a lui se face ucidere a lui Dumnezeu în el [...] Dar de ce, tată, se întâmplă să-L părăsească omul pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El? Cum a putut samarineanca să vină dinspre păcat înspre iubire de Dumnezeu şi cum poate omul care-L iubeşte pe Dumnezeu să se despartă de El apoi şi să cadă anatemei?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-5-2008)
Dumnezeul Pucioasei îi învaţă pe cei aleşi de El iubirea de Dumnezeu, iar aceştia se răzvrătesc şi se supără şi pleacă unul câte unul, din nemulţumire, judecată, zavistie şi invidie pe liderii pucioşi. Dar ei vor da socoteală dacă au stat frumos sau nu sub învăţătura pucioşească:
“O, ia aminte, tu, cel ce te-ai răzvrătit şi încă te răzvrăteşti în stânga şi în dreapta ta! Te va pedepsi, tată, acest păcat, căci păcatul tău îşi va arăta rodul şi vei fi pedepsit după rodul tău, şi rodul te va ustura, tată, şi te va învinui. O, te-am învăţat mereu să fugi de duhul zavistiei şi să nu-l lucrezi pe el înăuntrul şi în afara ta apoi, căci el e duh viclean, tată, şi apoi te pedepseşte. Aşa te-am învăţat Eu iubirea de Dumnezeu, iar tu te supărai şi Mă părăseai. [...] Toţi cei care au trecut prin acest popor, aici vor fi strigaţi de îngeri ca să dea răspuns pentru viaţa lor cea de până la venirea Mea şi pentru fapta lor, răspuns ruşinos sau fericit, după cum le-a fost de curată inima şi lucrarea şi viaţa cu care au stat sau nu au stat frumos sub învăţătura Mea, după ce au cunoscut de la Mine viaţa şi lucrarea ei în om, iubirea de Dumnezeu în om. [...] O, poporul Meu, te învăţ, tată, iubirea de Dumnezeu, şi trebuie să le ştii pe cele împotriva iubirii, tată. [...]Aşa îl învăţ Eu pe om iubirea de Dumnezeu, că iată, pe pământ e numai zavistie, numai invidie, şi se clatină om pe om de pe picioare şi cad grămezi oamenii, căci ei nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu şi statul în picioare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-6-2008)
Cei chemaţi de liderii pucioşi la Pucioasa ca să ia de la “izvor”, adică din gura liderilor pucioşi din care se scurge “Cuvântul” Pucios”, vor trebui să lucreze multă iubire de Dumnezeu şi multă milă şi milostenie faţă de liderii pucioşi, învăţând toate din gura lor :
“Voi, cei ce aţi venit astăzi la izvor ca să învăţaţi din el şi din gura celor prin care Eu Îmi scurg cuvântul cel de viaţă dătător, învăţaţi, tată, lucrarea iubirii, căci puterea iubirii va stăpâni curând, curând pământul tot şi îl va spăla şi îl va înnoi, dar trebuie să lucraţi până atunci multă milă, multă iubire de Dumnezeu, multă, tată, multă, dar plăcută Mie şi nu vouă, tată. [...] Dar mai mult decât orice căutaţi iubirea de Dumnezeu şi faceţi-vă fameni pentru împărăţia Mea în voi şi iubiţi cu putere […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-8-2008)
Duhul care îşi ia numele “Maica Domnului” ia cuvântul şi mustră lipsa iubirii de Dumnezeu şi a credinţei de pe tot pământul, ca în vremea lui Noe. Apoi ea îi îndeamnă pe oameni să ia şi să-şi hrănească sufletele cu “Cuvântul” Pucios care vine din gura “Domnului” şi cheamă omul la viaţă:
“– O, dulce Fiule al Tatălui Savaot şi al meu! […]Aceasta este vremea să vii: nu mai este credinţă pe pământ. Iată semnul când Tu trebuie să vii. Ca în vremea lui Noe oamenii de pe pământ n-au iubire de Dumnezeu şi n-au credinţă, ci au lepădare de credinţă [...] Luaţi şi mâncaţi şi beţi din gura Domnului, căci cuvântul gurii Lui se slăveşte pe pământ şi cheamă omul la viaţă, la iubire de Dumnezeu, şi pe morţi la înviere! [...] O, căutaţi naşterea voastră cea de sus, cea din Dumnezeu, ca să aveţi iubire de Dumnezeu şi pe ea s-o împărţiţi în jur, voi, fii şi fiice de pe pământ! ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)
Duhul care îşi ia numele “Maica Domnului” ia din nou cuvântul, folosind în vorbirea sa, la modul pozitiv, atât sintagma “iubirea de Dumnezeu” cât şi “iubirea pentru Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că le consideră echivalente:
“Iubirea de Dumnezeu să înlocuiască în voi iubirea care-l scoate pe om din Dumnezeu. Învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi tainele ei cele de sus! […] Iubirea cea pentru Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ aşa cum am avut eu încă de la începutul vieţii mele între oameni şi până la sfârşitul ei pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)
Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” le cere creştinilor să-i dea numai lui “iubirea de Dumnezeu” şi să alunge frica şi păcatul care aduce frică de Dumnezeu:
“Eu, Domnul, nu vă cer ceea ce nu puteţi, dar ceea ce vă cer Eu se poate numai cu iubirea de Dumnezeu în voi. Iubirea de Dumnezeu alungă frica, alungă păcatul, căci păcatul aduce frică peste inima omului. Acolo unde nu este harul lui Dumnezeu, acolo este frica, acolo este păcatul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)
Şi din nou ia cuvântul duhul care îşi atribuie numele “Maica Domnului”, şi-i cheamă pe simpatizanţii pucioşilor să vină pentru învăţătură la cei ce-L iubesc pe Dumnezeu ( adică la liderii pucioşi, căci am văzut că ei sunt singurii care mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu):
“ Ca mama pe fii vă povăţuiesc. Veniţi la cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, veniţi să învăţaţi iubirea de Dumnezeu, fericirea cea neştiută de om!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-9-2008)
Totul este zadarnic fără iubirea de Dumnezeul de la Pucioasa şi fără a urma învăţătura duhului care îşi ia numele lui Iisus Hristos la sfârşit de timp şi apoi îi amăgeşte pe oameni cu “Cuvântul” lui: şi credinţa, şi botezul, şi viaţa creştinilor, toate sunt zadarnice:
“Eu, Domnul Iisus Hristos, în acest nume M-am făcut şi Mă fac cuvânt acum, la sfârşit de timp, căci Tatăl Mă trimite să lucrez aşa, dar cel ce nu înţelege crucea Mea atunci şi acum, zadarnică îi este credinţa, zadarnic îi este botezul dacă nu vine după Mine cu viaţa sa aşa cum au venit sfinţii pe urma Mea atât cât au petrecut ei pe pământ, după ce iubirea lor se făcea în ei iubire de Dumnezeu, iubire şi sfinţenie în duhul, în sufletul şi în trupul lor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-9-2008)
Într-un dialog între “Domnul Pucioasei” şi “Mama Domnului Pucioasei” ( dialog la care au tras cu urechea şi liderii pucioşi şi l-au consemnat cuvânt cu cuvânt), El îi explică Ei cum îl îmbie pe om la iubirea de Dumnezeul Pucioasei:
“O, mamă a Mea, îl îmbiu pe om spre iubire de Dumnezeu, mamă, căci Eu din iubire şi cu iubire l-am zidit pe om atunci când l-am zidit din pământ. […] O, mamă a Mea,...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2008)
La rândul ei, “Mama Domnului Pucioasei” ia cuvântul şi îndeamnă poporul pucios călăuzit de “Cuvântul” să se facă “cuvânt de slavă şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu”:
“O, popor călăuzit de Dumnezeu-Cuvântul, fă-te cuvânt de slavă şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu, căci aşa ţi-a fost chemarea când Domnul a chemat la El pe om prin acest înnoit cuvânt. Porunca iubirii de Dumnezeu să n-o călcaţi, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2008)
Domnul Pucioasei le arată celor ce vin la Pucioasa, ca să ajute la greu “lucrarea”, că iubirea de Dumnezeul Pucioasei este nedespărţită de iubirea de fraţi (iar “Fraţii” se ştie cine sunt: liderii pucioşi). El caută în primul rând la cei care fac prozelitism şi la cei ce vin cu ajutoarele lor, şi abia după aceea la cei care vin cu mâna goală, doar cu credinţă în “lucrare” şi atât, chiar dacă aceştia din urmă cred şi în “pororociile” şi promisiunile de la Pucioasa. Înmulţirea iubirii de Dumnezeul Pucioasei atrage după sine înmulţirea darului credinţei sfinte în toţi fiii poporului pucios:
“...căci Eu […] caut la cel ce Mă ajută sub greu, la cel umilit cu inima caut Eu, la cel ce-i ajută pe oameni să vină la Mine, la iubirea de Dumnezeu şi de fraţi, aşa precum este iubirea Mea în om, şi, în sfârşit, caut la credinţa omului în Mine şi în lucrările Mele şi în proorociile Mele şi în făgăduinţele Mele [...] Să se înmulţească iubirea de Dumnezeu, şi prin ea să se înmulţească darul credinţei sfinte în toţi fiii poporului Meu,” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2008)
Duhul care îşi atribuie numele “Şfântul Dimitrie izvorâtorul de mir” ia cuvântul şi-i învaţă pe creştini să nu-L iubească pe Dumnezeu după capul lor, ci aşa cum sunt învăţaţi prin “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa:
“ O, iubiţi pe Domnul după cum El vă învaţă să iubiţi, căci iubirea de Dumnezeu nu umblă de capul ei dacă omul o are, ci stă sub binecuvântare dacă ea este în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2008)
Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” se întreabă într-un monolog de ce sut huliţi cei doi lideri pucioşi de către cei “necredincioşi” în “Cuvântul” de la Pucioasa, îndată ce aceşti lideri “lucrează” cu iubire de Dumnezeu şi numai după îndemnurile din Scriptură. El nu spune însă că nu pentru asta sunt ei huliţi, căci în teorie pare-se că ei n-au făcut nici un rău, ci sunt huliţi pentru felul cum pun ei în practică teoriile cele frumoase: pentru minciună, pentru răutate, pentru nedreptate, pentru fariseism, pentru lene trupească şi duhovnicească, pentru invidie şi bârfă, pentru proorocii mincinoase sunt huliţi aceştia care se erijează în prooroci:
“Şi dacă n-au făcut rău aceştia, atunci voi, cei ce deschideţi celor ce vin la izvorul Meu de cuvânt şi la iubirea de Dumnezeu, de ce mai sunteţi voi huliţi, tată?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-12-2008)
În ziua de sărbătoare a Sfântului Prooroc Daniel (pe stil vechi) Domnul Pucioasei îi laudă acestuia multa lui credinţă şi iubire de Dumnezeu , dându-l poporului pucios ca exemplu de împlinire a Cuvântului scris în Scripturi, astfel încât şi poporul pucios să împlinească la fel, la rândul lui, “Cuvântul” scris în Noile Scripturi de la Pucioasa:
“Sunt în mijlocul tău cu ceata proorocilor, poporul Meu. Am între ei pe cel sărbătorit bisericeşte în ziua aceasta, pe cel plăcut Mie pentru măreţia statului Meu în el prin multa lui credinţă şi iubire de Dumnezeu, prin marea lui stăruinţă pentru împlinirea pe pământ a cuvântului Meu cel scris în Scripturile cele de până la el, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 30-12-2008)
Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” lansează o nouă paradigmă pucioasă, strict necesară în procesul complicat al “mântuirii” : antiteza dintre îngerul alb şi îngerul negru. Orice om primeşte la naştere un înger alb şi un înger negru, ca să-l călăuzească ei statornic în viaţă. Dar, întrucât şi în ceruri rasa albă este superioară rasei negre, numai sub călăuzirea îngerului alb va fi posibilă pentru creştin viaţa în ascultare şi în iubirea de Dumnezeul Pucioasei, cea care aduce cu ea viaţa cea vie, în timp ce îngerul cel negru îl va călăuzi pe cel îndoielnic numai şi numai spre pierzare. Cei care ascultă de îngerul cel negru sunt îndemnaţi să-şi muşte limba duhului şi a trupului, şi poate aşa se vor simţi ceva mai bine:
“[…]neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu şi apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb şi îl are pe cel negru de povăţuitor […] omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor […] Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viaţa omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, iar seninul este pe faţa şi pe inima lui şi nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ şi din om, şi face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujeşte pe cel blând şi smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung şi nu judecă şi nu se mânie, ci se apleacă şi trăieşte prin aplecare, căci aceasta este viaţa cea vie în om, slujită de înger alb. […]căci umilinţa cea dulce, slujitoarea îngerului alb şi nevătămător, nu se face gust plăcut şi sfânt în om, şi omul scuipă peste această dulceaţă şi ia în inimă şi pe limbă gustul cel amar al îngerului negru […] iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi din pricina celui trufaş, care se vrea biruitor.
O, greu este de omul care se face deştept în el însuşi, căci unul ca acela se aşează mai deştept ca Dumnezeu pe pământ şi Îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi şi pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt. […] dar răzvrătirea cea de azi asupra lucrării Mele din partea îngerilor negri, care-i călăuzesc pe cei îndoielnici, Mă însăgetează mereu această răzvrătire. […]Acest fiu a fost slab, bietul de el, şi a căzut sub călăuzirea îngerului cel negru, iar îngerul lui cel alb a suspinat lângă el toată viaţa lui apoi. […]Pomeniţi aparte numele lui, cu certare peste diavolul cel negru, care l-a călăuzit pe el, şi apoi vom birui, fiilor unşi. […]Pe cei călăuziţi de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii, […] Amin.
O, nu fugi, nu fugi de suferinţă, poporul Meu! Cei ce fug cad şi nu-şi agonisesc decât suferinţă pentru vecii. O, stai, tată, în braţul Meu durut şi nu-Mi da peste braţ ca să Mă loveşti depărtându-Mă de tine! O, nu te pot ocroti decât în Mine şi în mijlocul lucrării Mele, fiule. Căieşte-te de tot ce ai împotriva Mea şi muşcă-ţi limba duhului şi a trupului când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! Îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-03-2009)
Raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi credinţă sunt abordate într-un mod absolut contradictoriu. În prezent se susţine că aceia care doresc să primească izbăvire de ispita care va umple în curând tot pământul trebuie să se umple ei mai întîi de iubirea de Dumnezeul Pucioasei, şi abia după aceea vor ajunge la credinţa neprefăcută în El:
“Voi, cei ce vreţi să învăţaţi de la Dumnezeu scăparea voastră de ceasul ispitei care va să vină pe pământ să-i încerce pe toţi oamenii, o, umpleţi-vă inimile voastre de iubire de Dumnezeu şi apoi de credinţă neprefăcută!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-03-2009)
Să ne reamintim însă textul care cu exact 11 ani în urmă spunea exact pe dos: mai întâi îi trebuie credinţă creştinului, şi abia după aceea, din ea se va aprinde în el iubirea de Dumnezeu. Care ordine mai este valabilă? Că acum sunt două îndemnuri pucioase care se bat cap în cap! (singura consolare ar fi aceea că nu e asta singura inadvertenţă la pucioşi):
“…din credinţă se naşte iubire de Dumnezeu, şi din iubire se lucrează lucrarea închinării,…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)
Iată o altă asemenea inadvertenţă, legată de raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi pocăinţă. Despre Maria Egipteanca se spune că mai întâi a avut iubire de sine, apoi iubire de Dumnezeu, şi apoi pocăinţă:
“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)
Apoi se promovează exact contrariul: nu vrednicia iubirii, ci pocăinţa a fost cea care i-a adus har, şi prin har a putut să se lepede de iubirea de sine ca să poată să-L iubească pe Dumnezeu:

“ Nu pentru vrednicia ei, ci pentru pocăinţa ei am stat Eu cu ea şi i-am dat de la Mine har, căci fără Mine nu poate nimic bun omul, şi greu se mai dă el spre iertarea Mea asupra lui, căci omul se lasă greu de tot de păcat. […] “…căci Maria Egipteanca este pildă de pocăinţă pentru cei ce iară şi iară se leapădă de sine pentru Mine şi pentru statul lor cu Mine…”( Citat din “Cuvântul” datat 05-04-2009)
În fine (dar nu neapărat în ultimul rând) mai consemnăm încă o altă inadvertenţă, legată de raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi ascultare. Mai întâi, prin anul 1997, se stabileşte o primă teoremă privind relaţia lor cauzală: iubirea de Dumnezeu precede ascultarea şi sfinţenia din om:
“Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-06-1997)
În anul 2001 se confirmă ipoteza că iubirea de Dumnezeu precede ascultarea, deoarece ea este o “hărnicie pentru ascultare”:
“O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)
În anul 2003, pucioşii stabilesc o paradigmă complet nouă: cele două virtuţi sunt perfect idempotente şi chiar se confundă una cu alta. Deci, acum “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”:
“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)
După câţiva ani se ajunge la o părere complet opusă faţă de cea dintâi: mai întîi omul trebuie să iubească ascultarea şi să ia în el duhul ascultării, pentru a putea ajunge prin acestea la iubirea de Dumnezeu. Deci, acum ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:
“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)
Câteva luni mai târziu, această nouă poziţie se reconfirmă: orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” trebuie mai întâi să se lupte cu propria sa neascultare şi s-o învingă, căci lipsa ascultării creează pofta, care întunecă iubirea de Dumnezeu din om. Deci, şi acum ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:
“[…] făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)
Un an mai târziu, această teorie se reconfirmă încă odată: iubirea de Dumnezeu din om nu poate exista dacă nu există mai întâi ascultare ca în cer. Deci, din nou ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:
“ […] nu uitaţi lucrarea îngerilor lui Dumnezeu în cer sus, şi pe pământ jos, căci nu este iubire de Dumnezeu în om, decât prin ascultare ca în cer, ca între îngerii lui Dumnezeu între ei şi Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)
Mai trece o vreme şi…surpriză! Ordinea cauzală dintre cele două virtuţi se schimbă din nou. Încă o dată, iubirea de Dumnezeu precede ascultarea şi în felul acesta, după trei răsturnări de situaţie, ajungem de unde am plecat (la teoria emisă în anul 1997):
“O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-03-2009)
După numai o lună, ultima opţiune (care fusese prima) se consolidează: ascultarea se naşte din iubirea de Dumnezeu:
“În toţi anii de când am coborât cuvântul Meu pe vatra acestui neam şi Mi-am hrănit un popor în mijlocul lui, am căutat să-l învăţ mult pe el, mult şi mereu, şi l-am povăţuit să Mă asculte, căci ascultarea se naşte din iubire de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)
Iubirea de Dumnezeul de la Pucioasa trebuie hrănită cu “Cuvântul lui Dumnezeu” care se aşează pe masă la Biserica Noul Ierusalim, ca se învioreze şi ca să reziste şi ca să fie:
“Mă las pe masa ta cu Duhul Sfânt, poporul Meu, ca să te înviorez în iubirea de Dumnezeu, fiule, căci iubirea de Dumnezeu trebuie hrănită ca să fie.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2009)
Iubirea de Dumnezeu este Dumnezeu în om. Ea este statul “Dumnezeului” Pucios întru învăţătura Sa cea dulce pentru cerul gurii omului, dar pentru mulţi amară în pântece:
“Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima şi cugetul şi sufletul său, acela nu iubeşte moartea, nu iubeşte păcatul, căci iubirea de Dumnezeu este Dumnezeu în om. [...] cel ce voieşte să fie trupesc slujeşte trupeşte şi prigoneşte pe cel ce iubeşte să fie duhovnicesc şi să se hrănească cu iubirea de Dumnezeu, cu statul Meu întru învăţătura Mea şi dulce s-o mănânce pe ea, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 24-04-2009)
Neiubirea de Dumnezeu aduce în om plata cea rea a necredinţei lui:
“...şi s-a dus apoi Iuda şi s-a unit cu cei necredincioşi şi a luat cu aceştia apoi plata necredinţei, şi a rămas el pildă rea pe pământ de atunci şi până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ţi Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinţei şi a necredincioşiei faţă de iubirea Mea cea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 3-05-2009)
Credinţa aduce sfinţenie, iar sfinţenia aduce iubirea de Dumnezeu în om:
“M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 28-8-2009)
Duhul de la Pucioasa care îşi ia numele de “Maica Domnului” ia cuvântul şi-I demonstrează “Fiului său” de ce omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu: pentru că se iubeşte pe sine şi nu vrea să fie veşnic:
“O, nu Ne poate iubi omul, Fiule scump! Iubirea cea pentru sine îi taie omului puterea să Ne iubească, căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 28-8-2009)
Vine atunci (doar peste o lună) Duhul “Domnului” de la Pucioasa şi-l îndeamnă pe duhul mamei sale să-l înveţe împreună pe om veghea şi iubirea de Dumnezeu:
“Hai, mamă, să le dăm vlagă şi să-i învăţăm pe ei veghea şi iubirea de Dumnezeu, căci pentru iubire trebuie mereu veghe, mamă, că altfel ea se stinge ca focul care nu mai are lemne pentru ca să ardă el, mamă. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 21-9-2009)
Atunci duhul de la Pucioasa care îşi ia numele de “Maica Domnului” ia din nou cuvântul şi arată că “numai iubirea de Dumnezeu trebuie să împărăţească în om”:
“Numai iubirea de Dumnezeu trebuie să împărăţească în om, o, numai ea, şi de la ea vin toate pentru Domnul şi pentru om pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 21-9-2009)
Cei care vin pentru prima oară la Pucioasa sunt avertizaţi să nu se aştepte la minuni, că nu vor găsi. Ei vor trebui să aibă multă credinţă împlinitoare şi iubire de Dumnezeul Pucioasei şi statornicie în această iubire (nu aşa cum au venit mulţi cu entuziasm, dar au dezertat atunci când au dat de greu, de nedreptăţi, de neîmpliniri, de învăţături aberante şi eretice, dar şi de “probe” abil ticluite de liderii pucioşi ca să-i încerce “cât de mult pot fi ei umiliţi şi înjosiţi, fără să se răzvrătească”):
“Amintesc celor împietriţi la credinţă şi la inimă că Eu am spus acum două mii de ani că împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vădit şi că ea se aşează în om când vine, şi aceasta trebuie să împlinească cel ce vine să fie cu această lucrare: credinţă să împlinească şi multă iubire de Dumnezeu şi mereu statornicie şi credincioşie pentru tot mersul Meu cu tine pe pământ, poporul Meu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2009)
Pucioşii în general şi liderii lor în special sunt arătaţi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe în faţa slujitorilor “bisericii din lume” şi a întregului neam român:
“V-am arătat pe voi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe a omului înaintea Mea. [...] O, să se uite la voi slujitorii bisericii şi neamul român şi cei ce îl conduc pe el, să se uite la voi şi să ia ei pildă de iubire de Dumnezeu în oameni şi pildă de credinţă şi de purtare sfântă înaintea Mea şi de putere sfântă, căci cei ce isprăvesc cu păcatul sunt cei mai mari de pe pământ şi sunt întâii între cei mulţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)
Mai marii Bisericii şi ai Statului sunt chemaţi să se uite la Pucioşi şi să vadă şi să se mire şi să-şi plece grumajii şi genunchii lor în faţa măreţiei pucioşeşti şi să ia pildă de credinţă şi de purtare şi de putere sfântă, pe care pretind că o au pucioşii de la Dumnezeu, dar mai ales să le recunoască întâietatea liderilor pucioşi în faţa celor mulţi:
“O, să se uite la voi slujitorii bisericii şi neamul român şi cei ce îl conduc pe el, să se uite la voi şi să ia ei pildă de iubire de Dumnezeu în oameni şi pildă de credinţă şi de purtare sfântă înaintea Mea şi de putere sfântă, căci cei ce isprăvesc cu păcatul sunt cei mai mari de pe pământ şi sunt întâii între cei mulţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)
Unde nu este iubire de Dumnezeu îşi face loc părăsirea de Dumnezeu. Poporul Pucios cel iubitor de Dumnezeu Îi pregăteşte a treia venire, cu slavă, a lui Hristos (căci a doua a avut loc deja, şi are şi acum loc: ea este în plină desfăşurare prin coborârea “Domnului-Cuvânt” la Pucioasa). România este ţara de la sfârşit, unde se va întoarce omul cel dintâi (Adam) care la început a fost plămădit din glod şi a căzut în glod tot aici. Deci, Adam a murit şi a fost îngropat în România, prin împrejurimile Pucioasei (la Glodeni, desigur!):
“Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt şi cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, şi apoi unii vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, iar alţii cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce şapte veacuri şi mai bine am aşteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârşit, în ţara din care a căzut la început.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2009)
Pucioşii au fost învăţaţi să nu umble cu bani şi conturi în bancă, deoarece “banii sunt ochii dracului”, ci să-şi gospodărească şi să-şi cultive singuri cele necesare, dar ei nu ascultă deloc. Ei şi acum sunt robii banilor, a obiectelor scumpe “de oraş” şi a facilităţilor motorizate, electrice şi electronice. Cel care are iconomatul peste Biserica Noul Ierusalim ( Nicu Popp) este însă îmbrăcat în armură strălucitoare şi ocrotitoare ca să poată umbla cu banii dracului fără să se vateme, şi e statornic în lepădarea de sine (are şi experienţă bogată, a avut mai demult o firmă proprie care a dat faliment). E sănătos la iubire de Dumnezeu, iubind el lumina întru toate (doarme mai mult ziua, dacă se teme de întuneric), temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica pucioşilor (dar cel mai mult temându-se de cicăleala acră a liderilor pucioşi şi de gura lor mare):
“V-am învăţat, fiilor, să nu umblaţi cu bani, o, şi ce frumos v-am învăţat! Nu M-au ascultat cei strânşi mănunchi pentru trăirea Mea cu ei. Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea. [...]Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-04-2010)

Concluzie: expresia “iubirea pentru Dumnezeu”, inventată de către liderii pucioşi într-un moment de infatuare cocoşească, este o expresie artificială care a dispărut de la sine, fiind înlocuită rapid şi aproape total cu cea clasică şi echivalentă ca sens (“iubirea de Dumnezeu”). Ea nu a reuşit să fie convingătoare nici măcar pentru cei care au inventat-o, căci şi ei acum prea puţin o mai folosesc.
Liderii pucioşi excelează în inconsecvenţe pe toate planurile doctrinare, dar reuşesc să fie consecvenţi în desfăşurările lor logoreice (vorba lungă, sărăcia omului), urmărind cu tenacitate un principiu sănătos în teorie, dar cam greu de aplicat în practică: să fie bogaţi duhovniceşte şi săraci pământeşte. După ce au achiziţionat pământuri “de la cei potrivnici” ba cu japca (pretextând că “e pământul Domnului, noi doar îl răscumpărăm”), ba cu ameninţări cu blesteme, ba prin donaţii, ba cumpărate cu acte legale, au devenit şi pucioşii, în sfârşit, bogaţi pământeşte. Duhul Verginicăi a început să se bucure şi el în “Cuvânt” de pământurile ucenicilor lui, ca bogatul care i-a rodit ţarina:
“Mă aplec cu cuvântul peste cei adunaţi în preajma ieslei cuvântului Tău, Doamne. Iată grădina, iar în jurul ei, grădini. Avem pământ, Doamne, şi în el ne este bine, că este al Tău cu totul. Pe vremea când eram eu pe pământ cu Tine, venea antichrist şi mă umplea de zbucium, că îşi zicea stăpân. Acum, Tu eşti stăpân pe ce este al Tău, că ai popor al Tău, şi sub el supui pământul şi pe omul potrivnic. Acum e cântarea biruitorilor, Doamne, iar pe vremea mea era dorul arzând după vremea aceasta. Acum ieşim cu poporul, dar atunci ne ascundeam cu el şi cu Tine, căci omul cel roşu Te pândea de peste tot. Acum, Tu ai adus făgăduinţele pe care le făceai atunci, căci cuvântul Tău este adevărul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2000)
Pe vremea ei, Verginica era săracă, dar credincioasă. Azi, după ce a murit, “duhul ei” se bucură şi de drum lung, şi de bogăţia şi grija altora.
………………………
Estera
22 aprilie 2010
………………………