193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim
Erezia de la Pucioasa se bazează pe un fals grosolan: cei şapte îngeri proorociţi în cartea Apocalipsei că vor suna din trâmbiţe (v. Apoc. cap.8, vers. 7,8,10,12; cap.9, vers.1, 13; cap.11, vers.15 nu sunt îngeri, ci oameni – primii şase – iar al şaptelea este, chipurile, Însuşi Domnul Iisus Hristos. În chip metaforic, pucioşii identifică aceste personaje (imaginate de ei ca fiind “cei şapte îngeri”) cu trâmbiţele din care ele sună, şi le denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”. Iniţiativa datează de pe vremea Verginicăi, care se identifică pe sine cu “trâmbiţa a şasea”, pentru a da un aer de iminenţă a ultimelor scene apocaliptice:
“... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 octombrie 1962)
Alegându-se pe sine ca să fie “trâmbiţa a şasea”, dar sucombând în anul 1980 fără a lăsa “moştenitori” la proorocie, Verginica le-a lăsat pucioşilor o grea moştenire: dificila sarcină de a-i găsi atât nişte urmaşi, cât şi nişte precursori de nădejde. Pentru urmaşi a fost ceva mai greu: scaunul proorocesc de la Pucioasa a rămas vacant mai bine de un an (până în 1982). Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie “trâmbiţele 1-5” cinci dintre personajele vremii, creştini care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:
1.– un Iosif Trifa, pentru că a înfiinţat “Oastea Domnului” din care s-au selectat nişte “ostaşi” mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,
2.– un Petrache Lupu, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri apocaliptice şi cu vindecările miraculoase de la Maglavit,
3.– un Arsenie Boca pentru că desfăcea lacăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta şi citea în inimile oamenilor,
4.– un Ioan Iovan care “spovedea cu miile într-o clipă” (“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă?” - citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
5.– o Veronica Barbu de la Vladimireşti, care avea dialoguri de taină cu Maica Domnului, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Noi ascultăm de Maica Domnului, nu de Patriarhie!”)
Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, la Pucioasa se vorbea numai de bine:
“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: «Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este». Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)
Din textul de mai sus rezultă că la data respectivă (22 iunie 1997) pe când trâmbiţa al şaptelea înger (să ne aducem aminte că pucioşii au decretat că al şaptelea înger este Însuşi Domnul, care îi vorbeşte Mihaelei la ureche încă din anul 1990) se împlinea şi proorocia amintită aici , cum că “săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este”. De atunci însă şi până acum a cam trecut multă apă pe Dâmboviţa, dar nu numai că timpul nu s-a oprit în loc şi nu s-a săvârşit nimic, dar multe dintre semnele sfârşitului nici măcar n-au început! O contradicţie bizară pe care pucioşii ar cam fi datori să o explice, dacă au cum.
Din acelaşi text de mai sus rezultă însă şi faptul că îngerul al şaselea nu şi-a mai făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă:
“Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, [...]”(Apoc. 9, 13-15)
Adică îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa, o avea dar n-o mai avea, că i-a dat-o Verginicăi. În loc să trâmbiţeze din trâmbiţă şi să dezlege pe cei patru îngeri ai mâniei care fuseseră legaţi la Eufrat, el a dat numai un semnal scurt şi apoi i-a dat Verginicăi misia ca să trâmbiţeze ea în locul lui, iar Verginica a trâmbiţat din trâmbiţă timp de 25 de ani. E drept că uneori Verginica îşi cam făcea de cap, căci a mai trâmbiţat şi din alte trâmbiţe străine, din care nu i se cădea ca să trâmbiţeze:
“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12/25 decembrie 1964)
Verginica anunţă oficial că după ea va urma Domnul, care va fi “a şaptea trâmbiţă”:
“Intră, Verginico, şi sună din trâmbiţă şi întocmeşte-ţi cartea cea pentru cetatea ta. Tu eşti dintre sfinţi, şi eşti cu sfinţii în sobor de sărbătoare pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta Mea întru cele cereşti. Intră, tată. Binecuvântată să-ţi fie intrarea ta cu cuvântul în casa ta şi în cetatea ta de unde Eu am venit şi te-am luat ca să fii în cer. Se încheie cartea mărturiilor pentru cetăţile poporului Meu şi al tău. Intră, tată, căci necredinţa lor nu este piedică pentru cuvântul Meu. Eu sunt Cel ce pot tot ce voiesc Eu. Amin.
– Doamne, am intrat şi sun, că Tu mi-ai fost cale de intrare. Amin. Facă-se voia Ta precum în cer, Doamne.
Amin, amin zic vouă: eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, iar după această trâmbiţă sună Domnul, cea de a şaptea trâmbiţă. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13 decembrie 1997)
Confirmarea “din cer” întârzie să apară, dar apare până la urmă: “Domnul” Pucioasei este Al Şaptelea Înger, adică “Trâmbiţa a Şaptea” care sună din ultima trâmbiţă:
– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: «Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi». Amin. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 2003)
Pucioşii au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică. Dorind să conexeze forţat inovaţia eretică “Domnul este al şaptelea înger” cu “poroorocia” Mihaelei, au fost nevoiţi s-o scoată din cartea de istorie a pucioşilor pe lelica Maria, cea care “trâmbiţase” şi ea ani buni, între 1982 şi 1994. Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat o altă minciună: lelica Maria n-a fost “trâmbiţă”, ci o simplă “punte de trecere” între Verginica şi Mihaela. Adică, lelica Maria a fost ... mai nimic.
Este această paradigmă pucioasă (“Domnul este Al Şaptelea Înger”) confirmată de Sfânta Scriptură?
Biblia nu vorbeşte despre cele şapte “trâmbiţe” ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de îngeri. Îngerii poartă trâmbiţele, deci al şaptelea înger pe care pucioşii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “a şaptea trâmbiţă apocaliptică” nu poate fi Domnul! Altminteri Biblia n-ar fi vorbit în mod limpede despre şapte îngeri trâmbiţaşi, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şaptelea trâmbiţaş, care este Domnul:
“Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe. [...] Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.” (Apoc. 8, 1-2,6)
“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge [...].”(Apoc. 8,7)
“A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare [...]” (Apoc. 8,8)
“Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, [...]” (Apoc. 8, 10)
“ Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, [...]” (Apoc. 8, 12)
“ Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.” (Apoc. 9, 1)
“ Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, [...]” (Apoc. 9, 13)
“ Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice [...]” (Apoc. 11, 15)
Textul Biblic identifică limpede personajele şi succesiunea lor. Mai întîi este Mielul (deci Domnul) care desface a şaptea pecete. După o jumătate de ceas apar şapte îngeri care “stau înaintea lui Dumnezeu”, deci în faţa Domnului. Este imposibil ca unul dintre îngerii care stau în faţa Domnului să fie “Însuşi Domnul” . Ei sunt nişte executanţi ai Domnului, căci de aceea se spune că “li s-a dat lor şapte trâmbiţe”. Dacă al şaptelea înger era Însuşi Domnul”, înseamnă că şi Lui i s-a dat o trâmbiţă ca să trâmbiţeze din ea. Cine I-a dat lui trâmbiţă, cine L-a făcut pe Domnul un simplu executant? S-a ajuns la o aberaţie pucioasă pentru care nu se poate găsi niciun răspuns.
Identificarea celui de al şaptelea înger care sună din trâmbiţă cu “Însuşi Domnul” de către tromboniştii de la Pucioasa ar fi doar o gravă eroare teologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de prooroci mincinoşi de la Pucioasa.
………………………
Estera
20 aprilie 2010
………………………
“... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 octombrie 1962)
Alegându-se pe sine ca să fie “trâmbiţa a şasea”, dar sucombând în anul 1980 fără a lăsa “moştenitori” la proorocie, Verginica le-a lăsat pucioşilor o grea moştenire: dificila sarcină de a-i găsi atât nişte urmaşi, cât şi nişte precursori de nădejde. Pentru urmaşi a fost ceva mai greu: scaunul proorocesc de la Pucioasa a rămas vacant mai bine de un an (până în 1982). Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie “trâmbiţele 1-5” cinci dintre personajele vremii, creştini care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:
1.– un Iosif Trifa, pentru că a înfiinţat “Oastea Domnului” din care s-au selectat nişte “ostaşi” mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,
2.– un Petrache Lupu, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri apocaliptice şi cu vindecările miraculoase de la Maglavit,
3.– un Arsenie Boca pentru că desfăcea lacăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta şi citea în inimile oamenilor,
4.– un Ioan Iovan care “spovedea cu miile într-o clipă” (“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă?” - citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
5.– o Veronica Barbu de la Vladimireşti, care avea dialoguri de taină cu Maica Domnului, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Noi ascultăm de Maica Domnului, nu de Patriarhie!”)
Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, la Pucioasa se vorbea numai de bine:
“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: «Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este». Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)
Din textul de mai sus rezultă că la data respectivă (22 iunie 1997) pe când trâmbiţa al şaptelea înger (să ne aducem aminte că pucioşii au decretat că al şaptelea înger este Însuşi Domnul, care îi vorbeşte Mihaelei la ureche încă din anul 1990) se împlinea şi proorocia amintită aici , cum că “săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este”. De atunci însă şi până acum a cam trecut multă apă pe Dâmboviţa, dar nu numai că timpul nu s-a oprit în loc şi nu s-a săvârşit nimic, dar multe dintre semnele sfârşitului nici măcar n-au început! O contradicţie bizară pe care pucioşii ar cam fi datori să o explice, dacă au cum.
Din acelaşi text de mai sus rezultă însă şi faptul că îngerul al şaselea nu şi-a mai făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă:
“Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, [...]”(Apoc. 9, 13-15)
Adică îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa, o avea dar n-o mai avea, că i-a dat-o Verginicăi. În loc să trâmbiţeze din trâmbiţă şi să dezlege pe cei patru îngeri ai mâniei care fuseseră legaţi la Eufrat, el a dat numai un semnal scurt şi apoi i-a dat Verginicăi misia ca să trâmbiţeze ea în locul lui, iar Verginica a trâmbiţat din trâmbiţă timp de 25 de ani. E drept că uneori Verginica îşi cam făcea de cap, căci a mai trâmbiţat şi din alte trâmbiţe străine, din care nu i se cădea ca să trâmbiţeze:
“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12/25 decembrie 1964)
Verginica anunţă oficial că după ea va urma Domnul, care va fi “a şaptea trâmbiţă”:
“Intră, Verginico, şi sună din trâmbiţă şi întocmeşte-ţi cartea cea pentru cetatea ta. Tu eşti dintre sfinţi, şi eşti cu sfinţii în sobor de sărbătoare pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta Mea întru cele cereşti. Intră, tată. Binecuvântată să-ţi fie intrarea ta cu cuvântul în casa ta şi în cetatea ta de unde Eu am venit şi te-am luat ca să fii în cer. Se încheie cartea mărturiilor pentru cetăţile poporului Meu şi al tău. Intră, tată, căci necredinţa lor nu este piedică pentru cuvântul Meu. Eu sunt Cel ce pot tot ce voiesc Eu. Amin.
– Doamne, am intrat şi sun, că Tu mi-ai fost cale de intrare. Amin. Facă-se voia Ta precum în cer, Doamne.
Amin, amin zic vouă: eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, iar după această trâmbiţă sună Domnul, cea de a şaptea trâmbiţă. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13 decembrie 1997)
Confirmarea “din cer” întârzie să apară, dar apare până la urmă: “Domnul” Pucioasei este Al Şaptelea Înger, adică “Trâmbiţa a Şaptea” care sună din ultima trâmbiţă:
– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: «Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi». Amin. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 2003)
Pucioşii au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică. Dorind să conexeze forţat inovaţia eretică “Domnul este al şaptelea înger” cu “poroorocia” Mihaelei, au fost nevoiţi s-o scoată din cartea de istorie a pucioşilor pe lelica Maria, cea care “trâmbiţase” şi ea ani buni, între 1982 şi 1994. Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat o altă minciună: lelica Maria n-a fost “trâmbiţă”, ci o simplă “punte de trecere” între Verginica şi Mihaela. Adică, lelica Maria a fost ... mai nimic.
Este această paradigmă pucioasă (“Domnul este Al Şaptelea Înger”) confirmată de Sfânta Scriptură?
Biblia nu vorbeşte despre cele şapte “trâmbiţe” ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de îngeri. Îngerii poartă trâmbiţele, deci al şaptelea înger pe care pucioşii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “a şaptea trâmbiţă apocaliptică” nu poate fi Domnul! Altminteri Biblia n-ar fi vorbit în mod limpede despre şapte îngeri trâmbiţaşi, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şaptelea trâmbiţaş, care este Domnul:
“Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe. [...] Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.” (Apoc. 8, 1-2,6)
“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge [...].”(Apoc. 8,7)
“A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare [...]” (Apoc. 8,8)
“Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, [...]” (Apoc. 8, 10)
“ Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, [...]” (Apoc. 8, 12)
“ Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.” (Apoc. 9, 1)
“ Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, [...]” (Apoc. 9, 13)
“ Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice [...]” (Apoc. 11, 15)
Textul Biblic identifică limpede personajele şi succesiunea lor. Mai întîi este Mielul (deci Domnul) care desface a şaptea pecete. După o jumătate de ceas apar şapte îngeri care “stau înaintea lui Dumnezeu”, deci în faţa Domnului. Este imposibil ca unul dintre îngerii care stau în faţa Domnului să fie “Însuşi Domnul” . Ei sunt nişte executanţi ai Domnului, căci de aceea se spune că “li s-a dat lor şapte trâmbiţe”. Dacă al şaptelea înger era Însuşi Domnul”, înseamnă că şi Lui i s-a dat o trâmbiţă ca să trâmbiţeze din ea. Cine I-a dat lui trâmbiţă, cine L-a făcut pe Domnul un simplu executant? S-a ajuns la o aberaţie pucioasă pentru care nu se poate găsi niciun răspuns.
Identificarea celui de al şaptelea înger care sună din trâmbiţă cu “Însuşi Domnul” de către tromboniştii de la Pucioasa ar fi doar o gravă eroare teologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de prooroci mincinoşi de la Pucioasa.
………………………
Estera
20 aprilie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.