191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)
Praznicul Buneivestiri este un bun prilej pentru liderii pucioşi ca să compare credinţa cu care Fecioara Maria a primit înştiinţarea arhanghelului la Bunavestire cu credinţa adepţilor pucioşi în mesajele cârmuitorilor lor spirituali. Dezvăluind lipsa de credinţă a omului obişnuit, în general (şi a puciosului îndoielnic, în special), faţă de “lucrarea” de la Pucioasa şi faţă de “proorocii” ei, liderii pucioşi îi îndeamnă pe aspiranţii la pucioşism să-i “primească” pe ei ca pe nişte “soli ai lui Dumnezeu”, să li se supună lor întru totul şi să le preţuiască mesajele şi poveţele. Pentru a da o aură apostolică acestor îndemnuri, liderii pucioşi se servesc de o reproducere liberă a textului de la 1 Tesaloniceni, 5, 12-24, concepută de ei cu un scop precis. Textul original este următorul:
“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)
La prima vedere, reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:
“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: «Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)
O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.
O privire mai atentă dezvăluie însă nişte imixtiuni interesate care falsifică mesajul paulin. Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice, ci au făcut din ele o reinterpretare liberă. Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă de la ei o explicaţie atent elaborată, care nu există în textul paulin, dar care scoate în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”, fără a se mai împărtăşi de ele.
Explicaţia acestor răstălmăciri frauduloase ale textului scripturistic este simplă. Liderii pucioşi creează forţat un text scripturistic “după chipul şi asemănarea lor”, menit să-i legitimeze în izolarea tot mai severă pe care şi-o impun (lor şi adepţilor lor) faţă de “lume”. În concepţia liderilor pucioşi, biserica lor (şi numai a lor) este “biserica lui Iisus Hristos”. În această biserică, adepţii pucioşi sunt îndelung răbdători numai “ unul faţă cu altul” dar nu faţă de toţi (adică, nu şi pentru lume). De asemenea, ei fac cele bune numai “ unul faţă cu altul” , dar în nici un caz pentru toţi (adică, schimbul de “bunătăţi” se face numai între adepţi, nefiind valabil şi pentru lume) şi o fac “în faţa lumii” ca să se mândrească în faţa lumii cu cele bune ale lor.
Să punem acum faţă în faţă versetele pauline (întâi cel original, apoi cel răstălmăcit, pentru a vedea falsurile mai bine, oglindite în textul iniţial:
“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc”( 1 Tes. 5, 12,24)
“Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască...” (CLD, 07-04-2010)
“Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.” ( 1 Tes. 5, 13)
“...iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace,...” (CLD, 07-04-2010)
“Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 14)
“...căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate,...” (CLD, 07-04-2010)
Aici dispare prima referire a lui Pavel la toţi, adică şi la cei din afara bisericii. Pucioşii au înlocuit nişte persoane, faţă de care nu le convenea lor să exprime o atitudine pozitivă (faţă de toţi) cu nişte lucruri vagi şi inerte care nu-i incomodează “în toate şi peste toate”.
“Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 15)
“...ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos,...” (CLD, 07-04-2010)
Aici modificarea este de o subtilitate şocantă. Cele bune nu mai sunt urmate faţă de toţi, ci în faţa lumii. Aparent sunt cam aceleaşi cuvinte, dar în realitate sensurile diferă radical. Una este să spui “faţă de...” şi alta este să spui “în faţa...”. Lumea devine, printr-un joc subtil de vocabule, din beneficiar deplin al binelui, un simplu spectator la binele altora. Ea doar priveşte acum spre cei care sunt “biserică a lui Iisus Hristos” (pucioşii, bineînţeles!) şi se miră. Pucioşii adaugă aici o explicaţie amplă, ca să înţeleagă oricine că Pavel proorocea tesalonicenilor despre ei, despre pucioşi, cei care sunt singura “biserică a lui Iisus Hristos”. Cât depre cei din lume, mesajul pentru ei este subtil, dar destul de limpede: “Vreţi şi voi să aveţi parte de cele bune? Veniţi la noi în biserica lui Iisus Hristos şi numai aşa le veţi avea”.
“Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( 1 Tes. 5, 16-18)
“...iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului,...” (CLD, 07-04-2010)
“Duhul să nu-l stingeţi.” ( 1 Tes. 5, 19)
“...căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând,...” (CLD, 07-04-2010)
“Proorociile să nu le dispreţuiţi.” ( 1 Tes. 5, 20)
“...ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii...” (CLD, 07-04-2010)
“Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” ( 1 Tes. 5, 22)
“...pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (CLD, 07-04-2010)
Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi au impus în slujbele lor fasificarea Sfintei Tradiţii, prin schimbarea formulei “Pace, tuturor!”, pe care o rostesc preoţii, cu formula “Pace vouă!”. De asemenea, ectenia “Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm!” a dispărut din slujbele lor. Pucioşii nu suportă ideea să se roage pentru lume şi pentru toţi de-a valma, drepţi şi păcătoşi. Pucioşii se roagă numai ei pentru ei. Preoţii lor le urează pace adepţilor lor şi numai lor, iar lumea nu-i mai interesează ( deşi au şi ei conturi în băncile lumii şi se folosesc în mod curent de banii lumii, de serviciile lumii de telefonie fixă şi mobilă, de la lume se îmbracă şi se încalţă, de la lume se aprovizionează cu curent electric, cu gaz metan, benzină şi motorină). Biserica lor este însă (conceptual vorbind) atât de separată de lume, încât nici nu se mai roagă pentru lume. Aceasta este culmea egocentrismului şi megalomaniei pucioşeşti, care cred că ei sunt Buricul Autonom al Pământului, dar în realitate sunt şi ei total dependenţi de “lume” şi de “bogăţiile” ei.
Liderii pucioşi, vorbind în numele unui dumnezeu imaginar, “Dumnezeul de la Pucioasa”, se legitimează pe ei înşişi ca “trâmbiţe” şi “prooroci” apocaliptici, dar se şi lamentează că aproape nimeni nu-i crede şi nu-i urmează. “Dumnezeul de la Pucioasa” nu mai ştie ce să facă pentru a-i atrage pe cât mai mulţi la “cuvântul buneivestiri” care curge din “izvorul proorocesc” de la Pucioasa, şi de aceea inventează “proorocii” biblice măsluite care-l justifică. Una dintre ele este aceea că “cetatea fără prooroc se va nărui” dar “şi cea cu mulţi prooroci nu va avea o soartă mai bună”. Adicătelea, e mare nevoie ca mereu să fie peste biserică doar un singur prooroc, unul şi bun: el să proorocească, el să povăţuiască, el să conducă, el să taie şi să spânzure. Or, numai la Pucioasa se mai găseşte un asemenea “prooroc”, care mai este şi “proorociţă” pe deasupra. Bisericile oficiale nu mai au de mult prooroci, ele pretinzând că le este de ajuns Scriptura, Tradiţia şi asistenţa nevăzută a Duhului Sfânt. Deci, după părerea pucioşilor, soarta lor care le paşte (cam de multişor, dar... nu aduce anul ce aduce ceasul!) este prăbuşirea. Sectele celelalte, dimpotrivă, au inflaţie de prooroci şi de “vorbitori în limbi”, dar şi ele sunt menite să aibă aceeaşi soartă: prăbuşirea. Va rămâne doar Biserica Noul Ierusalim, singura sectă care îndeplineşte condiţia fabricată de liderii pucioşi.
Dar cum arată această condiţie? Iată cum o descriu “solii” pucioşi în ultimul lor discurs fabricat pentru “Dumnezeul lor”:
“Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!». Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” (CLD, 07-04-2010)
Pucioşii vor să sugereze aici mai multe lucruri, învelite cu dibăcie într-o atmosferă de mister. “Cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc” este Biserica tradiţională (BOR), care nu mai are în schema ei ierarhică de personal nici prooroci, nici taumaturgi, nici vorbitori în limbi, ci numai atât: clerici şi laici. Probabil că ea nici nu se prea stresează de asta, acoperindu-se cu cuvintele Scripturii:
“Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.” (1 Cor. 13, 8-9)
Ca atare, ea (BOR) nu mai are nici cuvânt povăţuitor nici cârmuitor uns din cer, şi de aceea o paşte prăbuşirea.
La rândul ei, “Cetatea cu mulţi capi peste ea” este oricare altă organizaţie religioasă care, din exces de zel, şi-a rânduit profeţi de profesie care, fie se succed unul după altul, fie “proorocesc” simultan, la mare concurenţă, folosindu-se din plin de harisma vorbirii în limbi.
Cât priveşte “Cuvântul buneivestiri”, acesta este... “Cuvântul” de la Pucioasa, care deşi este mediatizat de pucioşi din greu, atât pe internet cât şi prin ziare şi prin cărţi, totuşi nu prinde deloc la masele largi de creştini (nu doar la cei din lumea largă, dar nici măcar la cei din România, care îl au la îndemână de mai bine de 50 de ani). De aceea zic pucioşii că el “lipseşte peste tot pe pământ”.
Cuvintele “nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa” reprezintă mărturisirea sinceră a neputinţei “Atotputernicului” de la Pucioasa, care după 55 de ani de trudă se vede în aceeaşi situaţie ca şi la început. Apostolii nu aveau nici internet, nici ziare, nici tipografii, nici maşini Peugeot şi Renault (aşa cum au pucioşii ca să răspândească Evanghelia Sfintei Virginia) şi mergeau per pedes ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, dar tot au reuşit destul de repede să facă treaba care li s-a încredinţat.
Cuvintele “să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile” dezvăluie că la Pucioasa se coace şi se plănuieşte răzbunarea, arma lipsită de inteligenţă dar complet neputincioasă faţă de cei care ignoră “lucrarea” liderilor pucioşi, cei care se cred a fi solii cerului şi dregătorii pământului.
Cuvintele “...vai celor [...] ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” descriu şi mai bine duhul belicos şi încrâncenat al liderilor pucioşi, care se cred a fi “soli ai Duhului Sfânt”, ca şi când Duhul (despre Care se ştie că suflă unde voieşte), n-ar putea să-şi facă lucrarea Sa direct, fără intermediari pătimaşi, incoerenţi şi perisabili.
Oricâtă sârguinţă am depune pentru a descoperi această “proorocie” biblică” (pe care o “reproduc” aici liderii pucioşi cu cuvintele lor) între paginile Sfintei Scripturi, nu vom reuşi. Singurele versete care se apropie oarecum de acest “subiect” sunt câteva pilde rămase de la înţeleptul împărat Solomon:
“Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân, dar fericit este cel care păzeşte legea!”(Pilde, 28,18)
“Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 15,22)
“Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 24,6)
Modificările de fond aduse de către liderii pucioşi sunt evidente. Ei inventează “cetatea” ca beneficiar al proorociilor, pentru a putea incrimina prin ea “cetatea” Bisericii (instituţia BOR), comparând-o pe aceasta cu “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa” sau cu celelalte “cetăţi” inventate de către liderii pucioşi: în primul rând, “România, cetatea cea iubită”, apoi satele şi oraşele unde locuiesc familii de pucioşi: “cetatea Gheboieni”, “cetatea de la Nămăieşti”, “cetatea Ungureni, “cetatea Măneşti”, “cetatea Valea Voievozilor”, “cetatea Bucureşti-Ferentari” , cetatea Târgovişte, cetatea Timişoara, cetatea Colentina, cetatea Căprioru, “cetatea Cluj”, “cetatea Pucioasa” . În Sfânta Scriptură, beneficiarul proorociilor nu era “cetatea”, ci “poporul”. Mai mult, pentru perioadele în care poporul nu este condus de prooroci sau proorociile erau puţine şi sărăcăcioase (vezi 1 Regi 3,1) nu se formulează nici un “vai” pentru cetate, ci dimpotrivă, o “fericire” pentru cei care, deşi nu sunt conduşi (deocamdată) de prooroci, păzesc legea, adică se conduc după proorociile anterioare. Este şi cazul Bisericii tradiţionale (BOR), care nu se conduce prin prooroci, ci prin observarea atentă a preceptelor rămase întipărite în Scriptură sau păstrate prin Tradiţie.
În plus, este de remarcat diferenţa netă de viziune faţă de conducători şi sfătuitori. Biblia vorbeşte în mod repetat de caracterul benefic al prezenţei mai multor sfătuitori, care ar fi să influenţeze atât “punerile la cale” (actul sfătuirii, al pregătirii şi al planificării), adică pregătirea luptei cu forţele potrivnice ale răului, cât şi coordonarea “războaielor” nevăzute cu forţele întunericului, adică a luptelor propriu-zise (actul conducerii). Acest lucru este ilustrat de conducerea Bisericii, care stă în chibzuinţa şi lucrarea unui organ colectiv, denumit Sfântul Sinod. Biserica Noul Ierusalim nu are un Sfânt Sinod, care să gândească cu mai multe capete, ci are un singur “cap”, pe post de “prooroc” (care, de fapt, este o “proorociţă”) care face şi desface toate, fie că este vorba de “călăuzire”, fie că este vorba de “povăţuire”, fie că este vorba de “cârmuire”:
“Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998)
Se stabileşte aşadar o delegare unică de prerogative: “Călăuza” de la Pucioasa este de acum singura curea de transmisie dintre om şi Dumnezeu. Nu-i exclus ca “proorociţa” să se fi ocupat şi cu “sfinţirea” mai presus de fire (fără Taina hirotoniei) de diaconi, preoţi şi arhierei la Pucioasa.
Acestea par a fi aşadar motivele pentru care liderii pucioşi promovează un text pe care pretind că este “proorocesc”, dar care nu are decât tangenţe vagi cu Sfânta Scriptură. Întrucât ei introduc în mod fraudulos idei noi, străine de textul Scripturii, formularea aparent “liberă” propusă de liderii pucioşi nu este scuzabilă, mai ales că ei sunt la recidivă: mai există cel puţin un alt “Cuvânt” mai vechi care pretinde textual că în Sfânta Scriptură scrie negru pe alb acelaşi lucru:
“Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, şi nu este în siguranţă un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: «Vai de cetatea peste care nu este prooroc!», şi iar este scris: «Vai de cetatea peste care se aşează mulţi conducători, că aceea se va prăbuşi»” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 02-08-1994 )
Or, această afirmaţie este un neadevăr. Nicăieri în Biblie nu se regăsesc aceste două versete menţionate mai sus. El au fost inventate de către liderii pucioşi pentru a le servi intereselor lor propagandistice. Scopul ascuns este oneros, dar simplu: liderul “proorociţă” doreşte concentrarea în mâinile ei a puterilor absolute, atribuindu-şi rolul de “cârmă” şi “călăuză” a poporului pucios, în calitate de unic reprezentant şi “sol” al Duhului Sfânt pe pământ. Campania de intoxicare a creştinilor cu astfel de citate falsificate, dar pretinse a fi “biblice”, s-a tot intensificat în ultimii ani, printr-o serie de iniţiative şi noutăţi:
1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte:
“Fiilor din grădină, cercetaţi ce este în Israel; cercetaţi ce se lucrează şi de cine se lucrează, şi lăsaţi la cârmă în cetăţi numai o cârmă, căci cetatea cu mulţi cârmuitori se prăbuşeşte. Una este lucrătorul, şi alta este cârmuitorul care-ţi spune ce să faci, Israele, dar nu mai ispiti cârmuitorul, că dacă faci aşa, ţie nu-ţi mai dau prin el. Dacă vrei să iei de la Mine, ia de la Mine prin om, nu lua de la om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998 )
2. “Proorociţa” de la Pucioasa care i-a luat locul Verginicăi în 1990 este singura îndrituită să cunoască voia lui Dumnezeu şi s-o comunice oamenilor:
“O, dar nu era omul deprins cu inimă curată, că vai de cetatea peste care nu este prooroc, Verginico! Cine să le spună la oameni cum sunt Eu şi cum vreau Eu? Cine dacă nu este prooroc de al Meu între oameni?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 19-12-1999 )
3. Mesajele sosite “din cer” promovează mereu numai una şi aceeaşi cârmă peste cetăţile pucioşeşti:
“ O, Doamne, aş vrea să-i spun poporului Tău şi al meu să-şi amintească de cuvântul Tău [...] să lase peste fiecare cetate de creştini numai o cârmă, ca să-l păzeşti de tot vaiul cel dinăuntrul şi cel din afara lui pe poporul Tău. Duhul Tău Cel învăţător a spus prin prooroci: «Vai de cetatea cea cu mulţi cârmuitori sau fără de cârmuitor peste ea!». Acestea două sunt acelaşi fel de rău, căci cetatea cu mulţi cârmuitori nu are cârmuitor, şi de aceea este aşa, iar cetatea fără de cârmuitor este aşa din pricina că mulţi se aşează în ea să cârmuiască. [...] şi să asculte precum îngerii ascultă, căci vai de cetatea care nu este cârmuită sau care mulţi o cârmuiesc pe ea! “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-11-2005)
4. Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-şi exerseze umilinţa prin acceptarea “poroorociţei” de la Pucioasa şi a învăţăturilor şi vedeniilor ei, indiferent dacă inima lor le spune altceva:
“Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 2-08-2009)
5. Preoţii Bisericii sunt mustraţi aspru că nu o acceptă şi ei pe Mihaela, lidera sectei de la Pucioasa, care are duhul proorociei, drept cârmă şi călăuză peste ei:
“O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!»?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 7-02-2010)
Cât priveşte “punerile la cale” ale liderilor pucioşi, ele nu se fac oricum. Ei au nevoie pentru aceasta de slujitori devotaţi. Ei au nevoie de creştini temeinic formaţi în familie, şi nu oricum, ci în spiritul habotniciei şi a ascultării oarbe de liderii lor religioşi. Cu ei, liderii speră să facă treabă bună, adică aceştia să-i respecte şi să-i asculte necondiţionat ca pe nişte “călăuze” venite de la “Domnul”. Iar Domnul Pucioasei se dovedeşte a fi deosebit de selectiv: cei care vor iubire de la Dumnezeu trebuie mai întâi s-o merite, altminteri să-şi ia gândul de la ea. Şi îndată se explică de ce este “El” părtinitor: deoarece caută cu iubire numai spre cei care şi ei caută cu iubire către “El”:
“O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriţi, tată? De ce nu te întrebi şi aşa? Eu ştiu ce meriţi, dar tu nu dai să ştii. Tu meriţi pocăinţă şi lacrimi curăţitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, şi tu vii să cauţi iubire, şi te vaiţi că nu găseşti, dar Eu sunt Cel drept şi caut la om după cum şi el caută după Mine. O, ţie îţi trebuie ispăşire de păcate şi dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauţi tu, ci iubire cum ştiu Eu să-ţi dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curăţit de păcat şi de plata păcatului, şi la Mine iubirea este cea care însănătoşeşte pe om, nu cea care-i mângâie boala.“ (CLD, 07-04-2010)
Liderii pucioşi nu se încurcă cu mărunţişuri, n-au timp de cei bolnavi ca “să-i “pigulească”, adică să-şi piardă vremea cu ei ca să-i vindece de bolile lor sufleteşti. Timpul lor e preţios. Ei au nevoie de slujitori devotaţi cărora să le poată cere lucrare jertfitoare de sine:
“O, nu suferinţa ta, ci suferinţa Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauţi cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferinţa lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin şi vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale şi să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credinţă cu sfială în ea în cei ce ar da şi ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină şi să se lase grei şi purtaţi în cârca celorlalţi cu toate defectele lor, cu toate pretenţiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!” (CLD, 07-04-2010)
Liderii pucioşi se justifică apoi de ce nu pot fi ei comunicativi, calzi şi iubitori cu supuşii lor, ca să “le dăruiască inima din ei”, ci întotdeauna sunt enigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţi. Cică Dumnezeul Pucios le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap. Iar cei care nu îi înţeleg sau îi dispreţuiesc pe liderii pucioşi pentru atâta lucru, sunt oameni fără credinţă în ei:
“O, fiilor binevestitori din partea Mea, învăţaţi cereşte, tată, cum trebuie să staţi înaintea celor ce vin ca să vadă această lucrare a Mea cu voi! Nu le daţi inima din voi, ci păziţi-o numai pentru Mine, tată, iar lor daţi-le povaţă pentru credinţă mai întâi, şi apoi să stea ei pe picioarele lor înaintea Mea dacă vor să poată pentru viaţa lor cu Mine. Eu am avut şi am încă multe dureri pe calea Mea cu voi în mijlocul poporului Meu cu voi, că la unii a fost să le dau de lucru aşa cum au dorit ei, căci altfel Mă loveau pe Mine şi pe voi pentru ei, şi aşa a fost, şi nimeni dintre cei dispreţuitori de voi să nu spună, să nu creadă că au credinţă ziditoare pentru ei sau pentru alţii din lucrarea Mea, dacă pe voi vă dispreţuiesc dinspre unii spre alţii aceştia, meteahnă diavolească în cei ce lucrează aşa, nemaisfârşind ei cu nemulţumirile şi cu pretenţiile. O, nu pentru pretenţii trebuie să se apropie de Mine cel ce vine cu acest izvor de cuvânt, ci pentru pocăinţă să vină şi aşa să rămână pe calea Mea dacă vine. “(CLD, 07-04-2010)
Aşadar, cei ce dau să vină la Pucioasa, să vină fără nici un fel de pretenţii, iar cei ce intră să lase afară orice speranţă că le vor mai putea ridica vreodată (pretenţiile).
“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”
………………………
Estera
13 aprilie 2010
………………………
“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)
La prima vedere, reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:
“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: «Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)
O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.
O privire mai atentă dezvăluie însă nişte imixtiuni interesate care falsifică mesajul paulin. Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice, ci au făcut din ele o reinterpretare liberă. Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă de la ei o explicaţie atent elaborată, care nu există în textul paulin, dar care scoate în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”, fără a se mai împărtăşi de ele.
Explicaţia acestor răstălmăciri frauduloase ale textului scripturistic este simplă. Liderii pucioşi creează forţat un text scripturistic “după chipul şi asemănarea lor”, menit să-i legitimeze în izolarea tot mai severă pe care şi-o impun (lor şi adepţilor lor) faţă de “lume”. În concepţia liderilor pucioşi, biserica lor (şi numai a lor) este “biserica lui Iisus Hristos”. În această biserică, adepţii pucioşi sunt îndelung răbdători numai “ unul faţă cu altul” dar nu faţă de toţi (adică, nu şi pentru lume). De asemenea, ei fac cele bune numai “ unul faţă cu altul” , dar în nici un caz pentru toţi (adică, schimbul de “bunătăţi” se face numai între adepţi, nefiind valabil şi pentru lume) şi o fac “în faţa lumii” ca să se mândrească în faţa lumii cu cele bune ale lor.
Să punem acum faţă în faţă versetele pauline (întâi cel original, apoi cel răstălmăcit, pentru a vedea falsurile mai bine, oglindite în textul iniţial:
“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc”( 1 Tes. 5, 12,24)
“Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască...” (CLD, 07-04-2010)
“Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.” ( 1 Tes. 5, 13)
“...iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace,...” (CLD, 07-04-2010)
“Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 14)
“...căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate,...” (CLD, 07-04-2010)
Aici dispare prima referire a lui Pavel la toţi, adică şi la cei din afara bisericii. Pucioşii au înlocuit nişte persoane, faţă de care nu le convenea lor să exprime o atitudine pozitivă (faţă de toţi) cu nişte lucruri vagi şi inerte care nu-i incomodează “în toate şi peste toate”.
“Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 15)
“...ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos,...” (CLD, 07-04-2010)
Aici modificarea este de o subtilitate şocantă. Cele bune nu mai sunt urmate faţă de toţi, ci în faţa lumii. Aparent sunt cam aceleaşi cuvinte, dar în realitate sensurile diferă radical. Una este să spui “faţă de...” şi alta este să spui “în faţa...”. Lumea devine, printr-un joc subtil de vocabule, din beneficiar deplin al binelui, un simplu spectator la binele altora. Ea doar priveşte acum spre cei care sunt “biserică a lui Iisus Hristos” (pucioşii, bineînţeles!) şi se miră. Pucioşii adaugă aici o explicaţie amplă, ca să înţeleagă oricine că Pavel proorocea tesalonicenilor despre ei, despre pucioşi, cei care sunt singura “biserică a lui Iisus Hristos”. Cât depre cei din lume, mesajul pentru ei este subtil, dar destul de limpede: “Vreţi şi voi să aveţi parte de cele bune? Veniţi la noi în biserica lui Iisus Hristos şi numai aşa le veţi avea”.
“Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( 1 Tes. 5, 16-18)
“...iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului,...” (CLD, 07-04-2010)
“Duhul să nu-l stingeţi.” ( 1 Tes. 5, 19)
“...căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând,...” (CLD, 07-04-2010)
“Proorociile să nu le dispreţuiţi.” ( 1 Tes. 5, 20)
“...ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii...” (CLD, 07-04-2010)
“Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” ( 1 Tes. 5, 22)
“...pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (CLD, 07-04-2010)
Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi au impus în slujbele lor fasificarea Sfintei Tradiţii, prin schimbarea formulei “Pace, tuturor!”, pe care o rostesc preoţii, cu formula “Pace vouă!”. De asemenea, ectenia “Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm!” a dispărut din slujbele lor. Pucioşii nu suportă ideea să se roage pentru lume şi pentru toţi de-a valma, drepţi şi păcătoşi. Pucioşii se roagă numai ei pentru ei. Preoţii lor le urează pace adepţilor lor şi numai lor, iar lumea nu-i mai interesează ( deşi au şi ei conturi în băncile lumii şi se folosesc în mod curent de banii lumii, de serviciile lumii de telefonie fixă şi mobilă, de la lume se îmbracă şi se încalţă, de la lume se aprovizionează cu curent electric, cu gaz metan, benzină şi motorină). Biserica lor este însă (conceptual vorbind) atât de separată de lume, încât nici nu se mai roagă pentru lume. Aceasta este culmea egocentrismului şi megalomaniei pucioşeşti, care cred că ei sunt Buricul Autonom al Pământului, dar în realitate sunt şi ei total dependenţi de “lume” şi de “bogăţiile” ei.
Liderii pucioşi, vorbind în numele unui dumnezeu imaginar, “Dumnezeul de la Pucioasa”, se legitimează pe ei înşişi ca “trâmbiţe” şi “prooroci” apocaliptici, dar se şi lamentează că aproape nimeni nu-i crede şi nu-i urmează. “Dumnezeul de la Pucioasa” nu mai ştie ce să facă pentru a-i atrage pe cât mai mulţi la “cuvântul buneivestiri” care curge din “izvorul proorocesc” de la Pucioasa, şi de aceea inventează “proorocii” biblice măsluite care-l justifică. Una dintre ele este aceea că “cetatea fără prooroc se va nărui” dar “şi cea cu mulţi prooroci nu va avea o soartă mai bună”. Adicătelea, e mare nevoie ca mereu să fie peste biserică doar un singur prooroc, unul şi bun: el să proorocească, el să povăţuiască, el să conducă, el să taie şi să spânzure. Or, numai la Pucioasa se mai găseşte un asemenea “prooroc”, care mai este şi “proorociţă” pe deasupra. Bisericile oficiale nu mai au de mult prooroci, ele pretinzând că le este de ajuns Scriptura, Tradiţia şi asistenţa nevăzută a Duhului Sfânt. Deci, după părerea pucioşilor, soarta lor care le paşte (cam de multişor, dar... nu aduce anul ce aduce ceasul!) este prăbuşirea. Sectele celelalte, dimpotrivă, au inflaţie de prooroci şi de “vorbitori în limbi”, dar şi ele sunt menite să aibă aceeaşi soartă: prăbuşirea. Va rămâne doar Biserica Noul Ierusalim, singura sectă care îndeplineşte condiţia fabricată de liderii pucioşi.
Dar cum arată această condiţie? Iată cum o descriu “solii” pucioşi în ultimul lor discurs fabricat pentru “Dumnezeul lor”:
“Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!». Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” (CLD, 07-04-2010)
Pucioşii vor să sugereze aici mai multe lucruri, învelite cu dibăcie într-o atmosferă de mister. “Cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc” este Biserica tradiţională (BOR), care nu mai are în schema ei ierarhică de personal nici prooroci, nici taumaturgi, nici vorbitori în limbi, ci numai atât: clerici şi laici. Probabil că ea nici nu se prea stresează de asta, acoperindu-se cu cuvintele Scripturii:
“Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.” (1 Cor. 13, 8-9)
Ca atare, ea (BOR) nu mai are nici cuvânt povăţuitor nici cârmuitor uns din cer, şi de aceea o paşte prăbuşirea.
La rândul ei, “Cetatea cu mulţi capi peste ea” este oricare altă organizaţie religioasă care, din exces de zel, şi-a rânduit profeţi de profesie care, fie se succed unul după altul, fie “proorocesc” simultan, la mare concurenţă, folosindu-se din plin de harisma vorbirii în limbi.
Cât priveşte “Cuvântul buneivestiri”, acesta este... “Cuvântul” de la Pucioasa, care deşi este mediatizat de pucioşi din greu, atât pe internet cât şi prin ziare şi prin cărţi, totuşi nu prinde deloc la masele largi de creştini (nu doar la cei din lumea largă, dar nici măcar la cei din România, care îl au la îndemână de mai bine de 50 de ani). De aceea zic pucioşii că el “lipseşte peste tot pe pământ”.
Cuvintele “nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa” reprezintă mărturisirea sinceră a neputinţei “Atotputernicului” de la Pucioasa, care după 55 de ani de trudă se vede în aceeaşi situaţie ca şi la început. Apostolii nu aveau nici internet, nici ziare, nici tipografii, nici maşini Peugeot şi Renault (aşa cum au pucioşii ca să răspândească Evanghelia Sfintei Virginia) şi mergeau per pedes ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, dar tot au reuşit destul de repede să facă treaba care li s-a încredinţat.
Cuvintele “să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile” dezvăluie că la Pucioasa se coace şi se plănuieşte răzbunarea, arma lipsită de inteligenţă dar complet neputincioasă faţă de cei care ignoră “lucrarea” liderilor pucioşi, cei care se cred a fi solii cerului şi dregătorii pământului.
Cuvintele “...vai celor [...] ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” descriu şi mai bine duhul belicos şi încrâncenat al liderilor pucioşi, care se cred a fi “soli ai Duhului Sfânt”, ca şi când Duhul (despre Care se ştie că suflă unde voieşte), n-ar putea să-şi facă lucrarea Sa direct, fără intermediari pătimaşi, incoerenţi şi perisabili.
Oricâtă sârguinţă am depune pentru a descoperi această “proorocie” biblică” (pe care o “reproduc” aici liderii pucioşi cu cuvintele lor) între paginile Sfintei Scripturi, nu vom reuşi. Singurele versete care se apropie oarecum de acest “subiect” sunt câteva pilde rămase de la înţeleptul împărat Solomon:
“Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân, dar fericit este cel care păzeşte legea!”(Pilde, 28,18)
“Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 15,22)
“Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 24,6)
Modificările de fond aduse de către liderii pucioşi sunt evidente. Ei inventează “cetatea” ca beneficiar al proorociilor, pentru a putea incrimina prin ea “cetatea” Bisericii (instituţia BOR), comparând-o pe aceasta cu “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa” sau cu celelalte “cetăţi” inventate de către liderii pucioşi: în primul rând, “România, cetatea cea iubită”, apoi satele şi oraşele unde locuiesc familii de pucioşi: “cetatea Gheboieni”, “cetatea de la Nămăieşti”, “cetatea Ungureni, “cetatea Măneşti”, “cetatea Valea Voievozilor”, “cetatea Bucureşti-Ferentari” , cetatea Târgovişte, cetatea Timişoara, cetatea Colentina, cetatea Căprioru, “cetatea Cluj”, “cetatea Pucioasa” . În Sfânta Scriptură, beneficiarul proorociilor nu era “cetatea”, ci “poporul”. Mai mult, pentru perioadele în care poporul nu este condus de prooroci sau proorociile erau puţine şi sărăcăcioase (vezi 1 Regi 3,1) nu se formulează nici un “vai” pentru cetate, ci dimpotrivă, o “fericire” pentru cei care, deşi nu sunt conduşi (deocamdată) de prooroci, păzesc legea, adică se conduc după proorociile anterioare. Este şi cazul Bisericii tradiţionale (BOR), care nu se conduce prin prooroci, ci prin observarea atentă a preceptelor rămase întipărite în Scriptură sau păstrate prin Tradiţie.
În plus, este de remarcat diferenţa netă de viziune faţă de conducători şi sfătuitori. Biblia vorbeşte în mod repetat de caracterul benefic al prezenţei mai multor sfătuitori, care ar fi să influenţeze atât “punerile la cale” (actul sfătuirii, al pregătirii şi al planificării), adică pregătirea luptei cu forţele potrivnice ale răului, cât şi coordonarea “războaielor” nevăzute cu forţele întunericului, adică a luptelor propriu-zise (actul conducerii). Acest lucru este ilustrat de conducerea Bisericii, care stă în chibzuinţa şi lucrarea unui organ colectiv, denumit Sfântul Sinod. Biserica Noul Ierusalim nu are un Sfânt Sinod, care să gândească cu mai multe capete, ci are un singur “cap”, pe post de “prooroc” (care, de fapt, este o “proorociţă”) care face şi desface toate, fie că este vorba de “călăuzire”, fie că este vorba de “povăţuire”, fie că este vorba de “cârmuire”:
“Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998)
Se stabileşte aşadar o delegare unică de prerogative: “Călăuza” de la Pucioasa este de acum singura curea de transmisie dintre om şi Dumnezeu. Nu-i exclus ca “proorociţa” să se fi ocupat şi cu “sfinţirea” mai presus de fire (fără Taina hirotoniei) de diaconi, preoţi şi arhierei la Pucioasa.
Acestea par a fi aşadar motivele pentru care liderii pucioşi promovează un text pe care pretind că este “proorocesc”, dar care nu are decât tangenţe vagi cu Sfânta Scriptură. Întrucât ei introduc în mod fraudulos idei noi, străine de textul Scripturii, formularea aparent “liberă” propusă de liderii pucioşi nu este scuzabilă, mai ales că ei sunt la recidivă: mai există cel puţin un alt “Cuvânt” mai vechi care pretinde textual că în Sfânta Scriptură scrie negru pe alb acelaşi lucru:
“Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, şi nu este în siguranţă un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: «Vai de cetatea peste care nu este prooroc!», şi iar este scris: «Vai de cetatea peste care se aşează mulţi conducători, că aceea se va prăbuşi»” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 02-08-1994 )
Or, această afirmaţie este un neadevăr. Nicăieri în Biblie nu se regăsesc aceste două versete menţionate mai sus. El au fost inventate de către liderii pucioşi pentru a le servi intereselor lor propagandistice. Scopul ascuns este oneros, dar simplu: liderul “proorociţă” doreşte concentrarea în mâinile ei a puterilor absolute, atribuindu-şi rolul de “cârmă” şi “călăuză” a poporului pucios, în calitate de unic reprezentant şi “sol” al Duhului Sfânt pe pământ. Campania de intoxicare a creştinilor cu astfel de citate falsificate, dar pretinse a fi “biblice”, s-a tot intensificat în ultimii ani, printr-o serie de iniţiative şi noutăţi:
1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte:
“Fiilor din grădină, cercetaţi ce este în Israel; cercetaţi ce se lucrează şi de cine se lucrează, şi lăsaţi la cârmă în cetăţi numai o cârmă, căci cetatea cu mulţi cârmuitori se prăbuşeşte. Una este lucrătorul, şi alta este cârmuitorul care-ţi spune ce să faci, Israele, dar nu mai ispiti cârmuitorul, că dacă faci aşa, ţie nu-ţi mai dau prin el. Dacă vrei să iei de la Mine, ia de la Mine prin om, nu lua de la om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998 )
2. “Proorociţa” de la Pucioasa care i-a luat locul Verginicăi în 1990 este singura îndrituită să cunoască voia lui Dumnezeu şi s-o comunice oamenilor:
“O, dar nu era omul deprins cu inimă curată, că vai de cetatea peste care nu este prooroc, Verginico! Cine să le spună la oameni cum sunt Eu şi cum vreau Eu? Cine dacă nu este prooroc de al Meu între oameni?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 19-12-1999 )
3. Mesajele sosite “din cer” promovează mereu numai una şi aceeaşi cârmă peste cetăţile pucioşeşti:
“ O, Doamne, aş vrea să-i spun poporului Tău şi al meu să-şi amintească de cuvântul Tău [...] să lase peste fiecare cetate de creştini numai o cârmă, ca să-l păzeşti de tot vaiul cel dinăuntrul şi cel din afara lui pe poporul Tău. Duhul Tău Cel învăţător a spus prin prooroci: «Vai de cetatea cea cu mulţi cârmuitori sau fără de cârmuitor peste ea!». Acestea două sunt acelaşi fel de rău, căci cetatea cu mulţi cârmuitori nu are cârmuitor, şi de aceea este aşa, iar cetatea fără de cârmuitor este aşa din pricina că mulţi se aşează în ea să cârmuiască. [...] şi să asculte precum îngerii ascultă, căci vai de cetatea care nu este cârmuită sau care mulţi o cârmuiesc pe ea! “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-11-2005)
4. Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-şi exerseze umilinţa prin acceptarea “poroorociţei” de la Pucioasa şi a învăţăturilor şi vedeniilor ei, indiferent dacă inima lor le spune altceva:
“Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 2-08-2009)
5. Preoţii Bisericii sunt mustraţi aspru că nu o acceptă şi ei pe Mihaela, lidera sectei de la Pucioasa, care are duhul proorociei, drept cârmă şi călăuză peste ei:
“O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!»?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 7-02-2010)
Cât priveşte “punerile la cale” ale liderilor pucioşi, ele nu se fac oricum. Ei au nevoie pentru aceasta de slujitori devotaţi. Ei au nevoie de creştini temeinic formaţi în familie, şi nu oricum, ci în spiritul habotniciei şi a ascultării oarbe de liderii lor religioşi. Cu ei, liderii speră să facă treabă bună, adică aceştia să-i respecte şi să-i asculte necondiţionat ca pe nişte “călăuze” venite de la “Domnul”. Iar Domnul Pucioasei se dovedeşte a fi deosebit de selectiv: cei care vor iubire de la Dumnezeu trebuie mai întâi s-o merite, altminteri să-şi ia gândul de la ea. Şi îndată se explică de ce este “El” părtinitor: deoarece caută cu iubire numai spre cei care şi ei caută cu iubire către “El”:
“O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriţi, tată? De ce nu te întrebi şi aşa? Eu ştiu ce meriţi, dar tu nu dai să ştii. Tu meriţi pocăinţă şi lacrimi curăţitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, şi tu vii să cauţi iubire, şi te vaiţi că nu găseşti, dar Eu sunt Cel drept şi caut la om după cum şi el caută după Mine. O, ţie îţi trebuie ispăşire de păcate şi dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauţi tu, ci iubire cum ştiu Eu să-ţi dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curăţit de păcat şi de plata păcatului, şi la Mine iubirea este cea care însănătoşeşte pe om, nu cea care-i mângâie boala.“ (CLD, 07-04-2010)
Liderii pucioşi nu se încurcă cu mărunţişuri, n-au timp de cei bolnavi ca “să-i “pigulească”, adică să-şi piardă vremea cu ei ca să-i vindece de bolile lor sufleteşti. Timpul lor e preţios. Ei au nevoie de slujitori devotaţi cărora să le poată cere lucrare jertfitoare de sine:
“O, nu suferinţa ta, ci suferinţa Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauţi cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferinţa lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin şi vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale şi să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credinţă cu sfială în ea în cei ce ar da şi ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină şi să se lase grei şi purtaţi în cârca celorlalţi cu toate defectele lor, cu toate pretenţiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!” (CLD, 07-04-2010)
Liderii pucioşi se justifică apoi de ce nu pot fi ei comunicativi, calzi şi iubitori cu supuşii lor, ca să “le dăruiască inima din ei”, ci întotdeauna sunt enigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţi. Cică Dumnezeul Pucios le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap. Iar cei care nu îi înţeleg sau îi dispreţuiesc pe liderii pucioşi pentru atâta lucru, sunt oameni fără credinţă în ei:
“O, fiilor binevestitori din partea Mea, învăţaţi cereşte, tată, cum trebuie să staţi înaintea celor ce vin ca să vadă această lucrare a Mea cu voi! Nu le daţi inima din voi, ci păziţi-o numai pentru Mine, tată, iar lor daţi-le povaţă pentru credinţă mai întâi, şi apoi să stea ei pe picioarele lor înaintea Mea dacă vor să poată pentru viaţa lor cu Mine. Eu am avut şi am încă multe dureri pe calea Mea cu voi în mijlocul poporului Meu cu voi, că la unii a fost să le dau de lucru aşa cum au dorit ei, căci altfel Mă loveau pe Mine şi pe voi pentru ei, şi aşa a fost, şi nimeni dintre cei dispreţuitori de voi să nu spună, să nu creadă că au credinţă ziditoare pentru ei sau pentru alţii din lucrarea Mea, dacă pe voi vă dispreţuiesc dinspre unii spre alţii aceştia, meteahnă diavolească în cei ce lucrează aşa, nemaisfârşind ei cu nemulţumirile şi cu pretenţiile. O, nu pentru pretenţii trebuie să se apropie de Mine cel ce vine cu acest izvor de cuvânt, ci pentru pocăinţă să vină şi aşa să rămână pe calea Mea dacă vine. “(CLD, 07-04-2010)
Aşadar, cei ce dau să vină la Pucioasa, să vină fără nici un fel de pretenţii, iar cei ce intră să lase afară orice speranţă că le vor mai putea ridica vreodată (pretenţiile).
“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”
………………………
Estera
13 aprilie 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.