178. Prozelitismul pucios în rândul tinerilor
Rămaşi fără sprijinul concret al adepţilor Verginicăi (care în anul 1980 s-au risipit pe la casele lor, dezamăgiţi că moartea “proorociţei Virginia” a însemnat îngroparea speranţelor lor de a se întâlni cu Hristos pe norii cerului), liderii pucioşi şi-au îndreptat atenţia şi speranţele spre copiii (fiii şi fiicele) acestor adepţi. Aceştia nu erau intoxicaţi, aşa cum fuseseră părinţii lor, cu promisiunile mincinoase ale Verginicăi cum că “niciun pucios nu va mai gusta moartea”, deci puteau fi momiţi la secta pucioasă cu promisiuni noi şi atrăgătoare. Zis şi făcut. Liderii pucioşi au început în anii ’90 o campanie de racolare de tineri de prin “cetăţi” ( “cetăţile” fiind denumirea conspirativă dată de liderii pucioşi acelor sate şi comune, mai rar oraşe, unde existau nuclee de “credincioşi” pucioşi), cei vizaţi fiind în special copiii acelora care crezuseră în Verginica. Alegerea nu se făcea oricum, ci după criterii foarte severe, deoarece liderii pucioşi erau foarte pretenţioşi şi nu voiau să repete eşecul văzut de ei la Verginica. Se cerea ca tinerii aleşi să fie frumoşi la chip, feciorelnici şi suficient de creduli şi de supuşi, ca să nu le facă în viitor “probleme” (nemulţumiri, răzvrătiri, abandonuri) liderilor lor. Nici prea isteţi nu trebuiau să fie, ca să nu le treacă prin cap idei contestatare la adresa liderilor pucioşi sau a doctrinei lor. Tineri pe acest calapod s-ar fi găsit destui, dar cei mai mulţi dintre părinţii pucioşi se împotriveau din principiu acestei iniţiative, fiind sătui de promisiuni deşarte şi ne-voind ca fiii şi fiicele lor să aibă experienţe dureroase, similare cu dezamăgirile pe care ei înşişi le trăiseră cu Verginica. Câţiva tineri au fost totuşi atât de încântaţi de perspectiva unei trăiri în proximitatea fizică a lui Dumnezeu, încât şi-au părăsit definitiv părinţii şi au acceptat suzeranitatea liderilor pucioşi. Au fost şi două cazuri de tinere mame care şi-au părăsit pruncii de leagăn şi soţii nemângâiaţi pentru a merge pe Calea cea Nouă de la Pucioasa.
Cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa conţine unele modificări importante în ediţia 2006 faţă de ediţia 1995, care dezvăluie printre altele faptul că multă vreme s-a ascuns în mod deliberat o crudă realitate: aceea că prozelitismul pucios în rândul tinerilor proveniţi din familiile “poporului celui de demult” (cel care “i-a făcut rane nevindecate Dumnezeului de la Pucioasa”), nu a fost lipsit de unele experienţe traumatizante pentru aceşti tineri. Temerile părinţilor neîncrezători s-au dovedit aşadar, după ani de zile, a fi întemeiate.
Să luăm ca exemplu următorul text, care apare substanţial modificat în ediţia a doua a “Cărţii”, faţă de conţinutul lui din ediţia întâi:
Ediţia 1995: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi şi lucraţi de la Mine tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine ...Veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume. La învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 aprilie 1994)
Ediţia 2006: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi, şi lucraţi de la Mine, tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine. Copilaşii şi tinerii poporului Meu să ia aminte la glasul Meu şi să se apropie de Mine. Şi cum să se apropie?
Iată, grăiesc cu voi, copilaşilor şi tinerilor curaţi cu trupul şi cu inima, căci cei ce nu sunt curaţi cu trupul şi cu inima şi cu viaţa, aceia n-au cum să audă graiul Meu, aceia stau nepăsători şi nu aud pe Domnul. Voiesc, tată, să-Mi vindec ranele pe care le am de la acest popor. De patruzeci de ani îl păstoresc, şi nu s-a prins mâncarea de el ca să fi fost mare şi sănătos şi curat şi cu iubire sfântă. Puţină iubire, puţină de tot, puţină ascultare a lucrat poporul Meu dintâi, cel de la începutul lucrării Mele. Iubea cuvântul Meu, dar nu iubea viaţa cu Mine poporul cel de la început, şi l-am mărit pe cel de la început şi l-am hrănit şi l-am adăpat prin vreme grea, şi n-a luat pe el cămaşa Mea, n-a luat-o, tată, şi n-a luat crucea Mea, că una e să duci crucea ta, şi alta e să duci crucea Mea, poporule creştin. Sunt departe una de alta aceste două poveri; departe, tată. Şi iată, venea creştinul la Mine şi Îmi punea în spate şi crucea lui, şi Eu plângeam şi sufeream pentru poporul Meu cel fără dragoste. Să fi voit să-şi ducă creştinul crucea lui, dar şi pe aceea o îngrămădea tot pe Mine, măi copii. Să fi voit să-şi fi cusut creştinul cămaşa lui cea ruptă, da’de unde! că venea să i-o cos Eu, de parcă i-aş fi rupt-o Eu. Să fi voit să ia haina Mea, tată, că haina Mea are alt gust, alt har, altă lucrare, altă iubire şi altă înţelepciune. iată ce înseamnă haina Mea şi crucea Mea.
Copilaşilor şi tinerilor, cei ce sunteţi vii, ci ce înviaţi la glasul Meu, voiesc să fac din voi o plămadă cerească, tată, o alifie şi un har nou cu care să-Mi ung ranele făcute de neascultarea poporului Meu care a greşit şi care nici acum nu voieşte altfel. Trebuie să desţelenim ogorul acesta, şi am nevoie de pluguri şi de cârmaci de pluguri. Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze. Unii au altceva de lucru, alţii au soţii şi copii, alţii au ranguri, alţii au mândrie deşartă, alţii se hrănesc cu înţelepciunea care vine de la om şi au aruncat-o pe a Mea, iar alţii se ceartă cu Mine şi Mă judecă şi se răzvrătesc, căci sunt căzuţi în necredinţă dacă s-au întors de la Mine. Veniţi voi, tată, şi staţi cuminţi cu Mine şi învăţaţi de la Mine ce este această lucrare prin care am păstorit Eu pe părinţii voştri, pe fraţii voştri cei mai mari. Veniţi la Mine, şi lăsaţi-vă veniţi, şi să vă lase părinţii voştri să veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume; la învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)
Textul de mai sus, în forma lui dezvoltată, dezvăluie câteva adevăruri incomode al sectei Noul Ierusalim.
În primul rând, se recunoaşte deschis că cei 25 de ani de propovăduire a Verginicăi, care propunea un “creştinism” fundamentalist, îmbibat cu disimulate tendinţe centrifuge faţă de Biserică, au fost un fiasco: poporul pucios s-a dovedit a fi lipsit de dragoste şi de ascultare faţă de “Cuvântul “ de la Pucioasa, dezertând în masă, debusolat, îndată după moartea Verginicăi. Liderii pucioşi au fost puşi atunci în faţa unui dezastru, pe care încearcă să-l corecteze acum, în anii ’90, prin noi racolări, de data asta avându-i ca ţintă pe tinerii care îndeplinesc unele criterii şi au unele însuşiri personale care promit o oarecare şansă de a face ceea ce n-au putut face părinţii lor: ruperea definitivă de biserică şi alegerea unei noi căi de străbătut.
În al doilea rând, se recunoaşte deschis că duhul îndelung vorbitor de la Pucioasa îşi caută cu disperare slugi supuse, animate de ascultare oarbă, în care să intre şi să-şi facă sălaş şi să se încuibeze în ei. El se lamentează că timp de aproape patruzeci de ani (între 1955 şi 1994) “Cuvântul” de la Pucioasa a vorbit în zadar, căci n-a reuşit să găsească destule trupuri omeneşti, atâtea câte ar fi vrut (în afară de Verginica Tudorache – dar care între timp a murit – şi de Maria Tudorache, sora Verginicăi), în care să se sălăşluiască şi din care să “lucreze” apoi asupra restului lumii:
“Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)
În al treilea rând, liderii pucioşi – în încercarea lor de a racola tineri şi tinere din familiile de “credincioşi” rămase de pe vremea Verginicăi, pentru a-i “închinovia” în “mânăstirea” lor de la Pucioasa – au avut câteva conflicte deschise de o rară virulenţă cu părinţii acestora. Pentru a-i domoli pe părinţi, cuvintele venite “din cer” se cereau a fi cât mai persuasive, şi nici ameninţările voalate nu erau ocolite. Părinţii acestor vlăstare tinere (care erau alese cu grijă şi apoi curtate de către liderii pucioşi, cu promisiuni amăgitoare, ca să li se alăture lor), după experienţa personală dezolantă pe care au trăit-o ei înşişi alături de Verginica (pe vremea când “proorociţa” le promitea marea cu sarea şi nemurirea trupului, înainte de a muri ea însăşi de boală) nu voiau ca fiii şi fiicele lor să-şi irosească tinereţea cu aceleaşi amăgiri deşarte. Împotrivirea lor a fost însă cel mai adesea urmată de eşec, liderii pucioşi dovedindu-se maeştri în arta persuasiunii diversioniste prin care îi atrăgeau pe tineri la sectă. Ulterior, unii dintre tinerii racolaţi de pucioşi s-au îmbolnăvit grav de boli psihice, deoarece nu erau făcuţi pentru viaţa de mănăstire, iar alţii n-au fost în stare să reziste la tratamentul discordant la care au fost supuşi sistematic de către liderii pucioşi. Cele mai cunoscute cazuri (care au ajuns în mod repetat clienţi ai spitalelor de boli psihice), sunt Georgică şi Minodora, care sunt şi azi dependenţi de medicamente psihotrope. Fraţii Bogdan şi Mihai n-au ajuns nici la spital, nici la dependenţa de medicamente, dar sunt cunoscuţi pentru labilitatea lor psihică şi desele manifestări de nemulţumire zgomotoasă la adresa liderilor pucioşi. De regulă stările conflictuale stârnite de către aceşti doi fraţi la “mănăstirea” de la Pucioasa erau rezolvate de liderii pucioşi într-un singur mod: cei doi “cai breji” erau trimişi o vreme la casa părintească din Măneşti până când, de singurătate şi de foame, se linişteau şi cereau singuri să fie certaţi şi iertaţi, apoi reprimiţi în “raiul pucios”. Despre Claudiu B. se ştie că, într-unul din ultimii ani când serviciul militar mai era încă obligatoriu, a fost refuzat de la recrutare pe motive medicale, cu diagnostice de psihiatrie, dar nu se poate depista exact dacă făcea pe nebunul ca să scape de armată sau era bolnav de-a binelea cu capul. Se ştie că, de-a lungul anilor, fiii pucioşilor au fost în mod sistematic ajutaţi de părinţii lor ca “să scape de armată”, folosindu-se în acest scop orice mijloace posibile, de regulă necinstite, printre care prioritară era folosirea de certificate medicale false procurate de la medici lipsiţi de probitate profesională. E posibil ca G.B. , tatăl lui Claudiu, să fi apelat la aceleaşi tertipuri iar băiatul lui să fie sănătos tun.
Tinerii care au rămas totuşi alături de liderii pucioşi au avut tip destul ca să vadă că la Pucioasa “afară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul”. Mulţi şi multe dintre ei ar vrea acum să plece definitiv în lumea largă, iar unii chiar au încercat, dar de fiecare dată s-au întors înapoi. Ady-copilul minune, spre exemplu, a fugit de câteva ori pe ascuns la casa părintească, dar s-a lovit de faptul că părinţii lui erau prea săraci iar el era lipsit de orice pregătire pentru a se putea descurca singur în viaţă şi a nu muri de foame. Aşa că s-a întors spăşit înapoi, printre ceilalţi “fraţi” şi “surori”, preferând să guste pe mai departe alături de ei dulcea robie a liderilor pucioşi, care în schimb îi satură zilnic pe toţi cu blidul de linte, răsplata “ascultării” lor.
……………………
Estera
2 martie 2010
……………………
Cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa conţine unele modificări importante în ediţia 2006 faţă de ediţia 1995, care dezvăluie printre altele faptul că multă vreme s-a ascuns în mod deliberat o crudă realitate: aceea că prozelitismul pucios în rândul tinerilor proveniţi din familiile “poporului celui de demult” (cel care “i-a făcut rane nevindecate Dumnezeului de la Pucioasa”), nu a fost lipsit de unele experienţe traumatizante pentru aceşti tineri. Temerile părinţilor neîncrezători s-au dovedit aşadar, după ani de zile, a fi întemeiate.
Să luăm ca exemplu următorul text, care apare substanţial modificat în ediţia a doua a “Cărţii”, faţă de conţinutul lui din ediţia întâi:
Ediţia 1995: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi şi lucraţi de la Mine tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine ...Veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume. La învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 aprilie 1994)
Ediţia 2006: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi, şi lucraţi de la Mine, tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine. Copilaşii şi tinerii poporului Meu să ia aminte la glasul Meu şi să se apropie de Mine. Şi cum să se apropie?
Iată, grăiesc cu voi, copilaşilor şi tinerilor curaţi cu trupul şi cu inima, căci cei ce nu sunt curaţi cu trupul şi cu inima şi cu viaţa, aceia n-au cum să audă graiul Meu, aceia stau nepăsători şi nu aud pe Domnul. Voiesc, tată, să-Mi vindec ranele pe care le am de la acest popor. De patruzeci de ani îl păstoresc, şi nu s-a prins mâncarea de el ca să fi fost mare şi sănătos şi curat şi cu iubire sfântă. Puţină iubire, puţină de tot, puţină ascultare a lucrat poporul Meu dintâi, cel de la începutul lucrării Mele. Iubea cuvântul Meu, dar nu iubea viaţa cu Mine poporul cel de la început, şi l-am mărit pe cel de la început şi l-am hrănit şi l-am adăpat prin vreme grea, şi n-a luat pe el cămaşa Mea, n-a luat-o, tată, şi n-a luat crucea Mea, că una e să duci crucea ta, şi alta e să duci crucea Mea, poporule creştin. Sunt departe una de alta aceste două poveri; departe, tată. Şi iată, venea creştinul la Mine şi Îmi punea în spate şi crucea lui, şi Eu plângeam şi sufeream pentru poporul Meu cel fără dragoste. Să fi voit să-şi ducă creştinul crucea lui, dar şi pe aceea o îngrămădea tot pe Mine, măi copii. Să fi voit să-şi fi cusut creştinul cămaşa lui cea ruptă, da’de unde! că venea să i-o cos Eu, de parcă i-aş fi rupt-o Eu. Să fi voit să ia haina Mea, tată, că haina Mea are alt gust, alt har, altă lucrare, altă iubire şi altă înţelepciune. iată ce înseamnă haina Mea şi crucea Mea.
Copilaşilor şi tinerilor, cei ce sunteţi vii, ci ce înviaţi la glasul Meu, voiesc să fac din voi o plămadă cerească, tată, o alifie şi un har nou cu care să-Mi ung ranele făcute de neascultarea poporului Meu care a greşit şi care nici acum nu voieşte altfel. Trebuie să desţelenim ogorul acesta, şi am nevoie de pluguri şi de cârmaci de pluguri. Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze. Unii au altceva de lucru, alţii au soţii şi copii, alţii au ranguri, alţii au mândrie deşartă, alţii se hrănesc cu înţelepciunea care vine de la om şi au aruncat-o pe a Mea, iar alţii se ceartă cu Mine şi Mă judecă şi se răzvrătesc, căci sunt căzuţi în necredinţă dacă s-au întors de la Mine. Veniţi voi, tată, şi staţi cuminţi cu Mine şi învăţaţi de la Mine ce este această lucrare prin care am păstorit Eu pe părinţii voştri, pe fraţii voştri cei mai mari. Veniţi la Mine, şi lăsaţi-vă veniţi, şi să vă lase părinţii voştri să veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume; la învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)
Textul de mai sus, în forma lui dezvoltată, dezvăluie câteva adevăruri incomode al sectei Noul Ierusalim.
În primul rând, se recunoaşte deschis că cei 25 de ani de propovăduire a Verginicăi, care propunea un “creştinism” fundamentalist, îmbibat cu disimulate tendinţe centrifuge faţă de Biserică, au fost un fiasco: poporul pucios s-a dovedit a fi lipsit de dragoste şi de ascultare faţă de “Cuvântul “ de la Pucioasa, dezertând în masă, debusolat, îndată după moartea Verginicăi. Liderii pucioşi au fost puşi atunci în faţa unui dezastru, pe care încearcă să-l corecteze acum, în anii ’90, prin noi racolări, de data asta avându-i ca ţintă pe tinerii care îndeplinesc unele criterii şi au unele însuşiri personale care promit o oarecare şansă de a face ceea ce n-au putut face părinţii lor: ruperea definitivă de biserică şi alegerea unei noi căi de străbătut.
În al doilea rând, se recunoaşte deschis că duhul îndelung vorbitor de la Pucioasa îşi caută cu disperare slugi supuse, animate de ascultare oarbă, în care să intre şi să-şi facă sălaş şi să se încuibeze în ei. El se lamentează că timp de aproape patruzeci de ani (între 1955 şi 1994) “Cuvântul” de la Pucioasa a vorbit în zadar, căci n-a reuşit să găsească destule trupuri omeneşti, atâtea câte ar fi vrut (în afară de Verginica Tudorache – dar care între timp a murit – şi de Maria Tudorache, sora Verginicăi), în care să se sălăşluiască şi din care să “lucreze” apoi asupra restului lumii:
“Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)
În al treilea rând, liderii pucioşi – în încercarea lor de a racola tineri şi tinere din familiile de “credincioşi” rămase de pe vremea Verginicăi, pentru a-i “închinovia” în “mânăstirea” lor de la Pucioasa – au avut câteva conflicte deschise de o rară virulenţă cu părinţii acestora. Pentru a-i domoli pe părinţi, cuvintele venite “din cer” se cereau a fi cât mai persuasive, şi nici ameninţările voalate nu erau ocolite. Părinţii acestor vlăstare tinere (care erau alese cu grijă şi apoi curtate de către liderii pucioşi, cu promisiuni amăgitoare, ca să li se alăture lor), după experienţa personală dezolantă pe care au trăit-o ei înşişi alături de Verginica (pe vremea când “proorociţa” le promitea marea cu sarea şi nemurirea trupului, înainte de a muri ea însăşi de boală) nu voiau ca fiii şi fiicele lor să-şi irosească tinereţea cu aceleaşi amăgiri deşarte. Împotrivirea lor a fost însă cel mai adesea urmată de eşec, liderii pucioşi dovedindu-se maeştri în arta persuasiunii diversioniste prin care îi atrăgeau pe tineri la sectă. Ulterior, unii dintre tinerii racolaţi de pucioşi s-au îmbolnăvit grav de boli psihice, deoarece nu erau făcuţi pentru viaţa de mănăstire, iar alţii n-au fost în stare să reziste la tratamentul discordant la care au fost supuşi sistematic de către liderii pucioşi. Cele mai cunoscute cazuri (care au ajuns în mod repetat clienţi ai spitalelor de boli psihice), sunt Georgică şi Minodora, care sunt şi azi dependenţi de medicamente psihotrope. Fraţii Bogdan şi Mihai n-au ajuns nici la spital, nici la dependenţa de medicamente, dar sunt cunoscuţi pentru labilitatea lor psihică şi desele manifestări de nemulţumire zgomotoasă la adresa liderilor pucioşi. De regulă stările conflictuale stârnite de către aceşti doi fraţi la “mănăstirea” de la Pucioasa erau rezolvate de liderii pucioşi într-un singur mod: cei doi “cai breji” erau trimişi o vreme la casa părintească din Măneşti până când, de singurătate şi de foame, se linişteau şi cereau singuri să fie certaţi şi iertaţi, apoi reprimiţi în “raiul pucios”. Despre Claudiu B. se ştie că, într-unul din ultimii ani când serviciul militar mai era încă obligatoriu, a fost refuzat de la recrutare pe motive medicale, cu diagnostice de psihiatrie, dar nu se poate depista exact dacă făcea pe nebunul ca să scape de armată sau era bolnav de-a binelea cu capul. Se ştie că, de-a lungul anilor, fiii pucioşilor au fost în mod sistematic ajutaţi de părinţii lor ca “să scape de armată”, folosindu-se în acest scop orice mijloace posibile, de regulă necinstite, printre care prioritară era folosirea de certificate medicale false procurate de la medici lipsiţi de probitate profesională. E posibil ca G.B. , tatăl lui Claudiu, să fi apelat la aceleaşi tertipuri iar băiatul lui să fie sănătos tun.
Tinerii care au rămas totuşi alături de liderii pucioşi au avut tip destul ca să vadă că la Pucioasa “afară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul”. Mulţi şi multe dintre ei ar vrea acum să plece definitiv în lumea largă, iar unii chiar au încercat, dar de fiecare dată s-au întors înapoi. Ady-copilul minune, spre exemplu, a fugit de câteva ori pe ascuns la casa părintească, dar s-a lovit de faptul că părinţii lui erau prea săraci iar el era lipsit de orice pregătire pentru a se putea descurca singur în viaţă şi a nu muri de foame. Aşa că s-a întors spăşit înapoi, printre ceilalţi “fraţi” şi “surori”, preferând să guste pe mai departe alături de ei dulcea robie a liderilor pucioşi, care în schimb îi satură zilnic pe toţi cu blidul de linte, răsplata “ascultării” lor.
……………………
Estera
2 martie 2010
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.