174. Antihristul şi vremea lui
Motto: “Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.”(Luca, 21,8)
“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (Ioan 1,7)
Cuvântul Pucios din 7 februarie a.c. vine cu o ofensivă neobişnuit de dură şi de caustică la adresa bisericii majoritare, acuzând-o că ascunde în ea lucrarea lui Antichrist. Dar cine oare este Antihristul, care, prin substituire de Persoane, tăgăduieşte că doar Iisus cel înviat în trup şi înălţat la cer este Hristosul, şi astfel tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul? (v. Ioan 2,22)
Încă de la începuturile bisericii, amăgitorii eretici docheţi au pus la îndoială natura duală a lui Hristos: om şi Dumnezeu. Hristos a venit însă în trup ca să se arate oamenilor ca Om adevărat, dar a înviat şi S-a suit la ceruri ca Dumnezeu adevărat. Apoi, mai înainte de Înălţare, El le-a promis ucenicilor că va reveni pe pământ întru slavă, ca să-L vadă toţi oamenii care l-au aşteptat şi cei care nu L-au aşteptat şi cei care L-au împuns. Iar când va reveni, El va reveni tot în trup, ca să fie recunoscut de toţi după semnul cuielor din mâinile şi din picioarele şi din coasta sa, aşa cum S-a făcut cunoscut după înviere ucenicilor Lui şi lui Toma. Peceţile durerii din trupul Său vor fi garanţia că El este, şi nu un înşelător printre ceilalţi înşelători iluzionişti despre care Însuşi Domnul a spus:
“Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.”(Luca, 21,8)
Iată, am fost avertizaţi, şi acum e atât de simplu să ne ferim de antihrişti, cei care se travestesc în hristoşi mincinoşi. Ni s-a spus până şi parola după care îi vom cunoaşte. Ar fi suficient să fim atenţi cine sunt cei care spun aceste cuvinte: “Eu sunt, şi vremea s-a apropiat”, fie că vor veni în trup, fie că vor veni în duh. Căci şi fără de trup pot veni amăgitori care să pretindă că sunt purtătorii de Cuvânt ai lui Hristos, că sunt însuşi Duhul lui Hristos. Deşi noi ştim că, de la Înviere şi până peste veacuri, Hristos nu se va mai despărţi vreodată de trupul Său cel înviat, pentru că o nouă despărţire de trup ar însemna o nouă moarte pentru El. Căci Hristos o singură dată a murit şi a înviat pe cruce, iar moartea Sa şi Învierea Sa sunt adevărate şi sunt suficiente pentru mântuirea tuturor oamenilor. Hristos nu se va mai despărţi niciodată de trupul Său cel înviat, pentru că El este calea, adevărul, învierea şi viaţa, iar moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. Ereticii docheţi considerau însă că Hristos a fost, chiar şi în cursul petrecerii Lui pe pământ, doar duh înşelător, care s-ar fi drapat cu un trup aparent cu care i-a înşelat pe cei cărora le propovăduia, şi astfel ereticii Îl făceau pe Hristos mincinos şi amăgitor.
Erezia trupului aparent al lui Hristos este preluată în zilele noastre de către ereticii iluzionişti pucioşi, care pretind că Hristos din nou S-a despărţit de trup şi a revenit doar cu Duhul Lui pe pământ; aşadar nu în trup, ci în cuvânt, căci Hristos mărturisise despre Sine că El este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi a revenit în cuvânt, spun ei, deoarece El nu mai avea nevoie de trup. Iar Cuvântul de la Pucioasa chiar aşa le spune celor care se complac în a fi amăgiţi: “Eu sunt, şi vremea s-a apropiat”:
“ Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Sunt în cer şi pe pământ deodată [...] Eu sunt Alfa şi Omega, şi spun acum, la sfârşit, aceasta, ca să le spun celor necredincioşi că aşa cum am fost la început sunt şi la sfârşit, [...] Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, şi nu vrea omul necredincios să fiu Eu Dumnezeu-Cuvântul acum, la sfârşit, [...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
“Fiule, mai e scris în Apocalipsă un război, dar nu cu arme de foc. Şi să ştiţi că apropiatu-s-a.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1977)
“ Iubiţii mei, se apropie vremea slavei văzute.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1-02-1992)
“ Iarăşi zic vouă: copiii voştri sunt lume, măi mămică, dar voi iubiţi sfinţenia, că vremea este aproape.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1992)
“ Pace din cer, pace de la Domnul Iisus Hristos, Cel lucrător în Tatăl şi în Duhul Sfânt, că se apropie vremea să plinesc lucrarea Mea şi să dau Tatălui în primire tot ceea ce Mi-a poruncit să lucrez, pentru că Eu am lucrat prin Tatăl, şi pentru aceasta Lui Îi voi da împlinirea lucrării ce am avut-o de lucrat între oameni. Te du, Verginico! Du-te şi îţi începe lucrarea cuvântului ceresc ...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-12-1992)
“ Luaţi de la Mine înţelepciunea cuvintelor, fiilor lucrători. Luaţi şi lucraţi, că vremea este la uşă.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 28-2-1999)
Nici slujitorii Bisericii nu sunt ocoliţi, ba chiar sunt printre primii chemaţi la amăgire cu aceleaşi cuvinte luate din Scripturi: “Eu sunt şi vremea s-a apropiat!”. Glasul de la Pucioasa le cere poruncitor ca să-i deschidă porţile Bisericii şi ca să-l primească, ca el să intre pe ele ca un stăpân. Oare asta nu înseamnă că până acum n-a intrat în Biserică, ci a dat târcoale neputincios împrejurul ei? Iar dacă ei nu vor deschide, nici Glasul nu-i va cerceta, aşa cum are de gând să facă:
“ Deschideţi porţile bisericii voastre, voi, arhierei şi preoţi ai bisericii! Deschideţi, ca să intru la voi şi să vă cercetez! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Hristosul Tatălui, şi vin pe norii slavei cuvântului Meu şi vin mereu, că este scris în Scripturi despre venirea Mea pe care Mi-o pregătesc. Vremea venirii Mele s-a apropiat. Voi credeţi în Scripturi? Voi credeţi că vin şi le împlinesc? Voi credeţi în venirea Mea? Voi cunoaşteţi Scripturile şi adâncimea tainelor Mele din ele? Cunoaşteţi voi adâncimea cuvântului Meu din Scripturi care grăieşte despre venirea Mea? Deschideţi şi răspundeţi lui Dumnezeu! Amin. De mai bine de patruzeci de ani Mă scriu în această carte a cuvântului Meu din vremea voastră, cartea prin care Eu vin cuvânt din cer pe pământ ca să cercetez viii şi morţii, drepţii şi păcătoşii, şi apoi să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Deschideţi porţile voastre şi ale bisericii voastre, ca să intru ca un Stăpân şi să vă cercetez! “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-4-1998)
Acum este vremea lui Antichrist, vremea zilelor de pe urmă:
“ Este vremea lui antichrist. Lucrează antichrist în chip nevăzut; are slugi care aleargă din om în om [...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7iunie 1958)
Gura păcătosului, adevăr grăieşte, zice o vorbă din bătrâni. Pe Antihristul de la Pucioasa îl ia gura pe dinainte, mărturisind că el nu vine niciodată cu strălucire şi cu putere multă şi cu slavă şi în văzul întregii lumi, aşa cum este scris, ci vine întotdeauna în miez de noapte, ca un fur iluzionist, furişându-se la adăpostul întunericului, rugându-se de pucioşi ca să-l slugărească. El pretinde că este simultan două persoane dumnezeieşti într-o singură fiinţă: Fiul Tatălui (dar fără de trup!!) şi totodată Duhul Sfânt, trimişi din cer pe pământ ca să facă voia Tatălui:
“ Pocăiţi-vă de faptele întunericului, o, fii ai veacului acesta, că Eu vin ca un fur, şi vremea Mea s-a apropiat, şi Eu sunt Domnul dreptăţii şi sunt Duhul Adevărului şi sunt din cer peste pământ, şi nu lucrez ca omul şi nu fac voia omului, ci fac voia Tatălui Meu, Care M-a trimis să vin atunci şi acum.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7iunie 1998)
Vremea sfârşitului este începută încă din anul 1955, anul celei de-a doua veniri pe furiş a Domnului Pucioasei. El n-a venit deci aşa cum anunţau Scripturile, întru putere şi slavă, ca să-l vadă toată suflarea pământului, ci a venit ascuns şi neputincios şi plângăcios, doar pentru cei care cred că a venit:
“– Iată vremea! Eu, Domnul, am unit cerul şi pământul când M-am născut Om din Fecioară. Eu, Domnul, iarăşi am unit cerul cu pământul când M-am coborât în anul 1955 în România cuvânt întru a doua Mea venire. Eu sunt Cel ce sunt, şi am venit ca să fiu, ca să vadă oamenii cei necredincioşi că sunt. Dar ce cred oamenii că înseamnă venirea Domnului? Ea nu se aşteaptă, ea se trăieşte; ea nu se pregăteşte, ci este, căci Eu sunt Cel ce sunt, pentru cei ce sunt întru Mine, iar pentru cei necredincioşi, Eu nu sunt, Eu nu vin, că ei nu Mă aşteaptă să vin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 28-8-1998)
Vremea s-a apropiat, iar în anul 1955 Duhul Domnului a coborât pe pământ în trupul Verginicăi şi Şi-a făcut casă în trupul ei:
“ O, florile Mele, ce vijelie mare e pe pământ! Spuneţi voi, cine v-a deşteptat şi v-a spus că vremea s-a apropiat? Tată, a făcut Domnul o casă şi a coborât la voi pe pământ, nu acum, ci peste o clipă, nu peste o zi. Florile Mele, privegheaţi, ca să puteţi intra în ea.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1 mai 1960)
A venit şi vremea de apoi, vremea zilelor de pe urmă, dar ziua Domnului încă mai întârzie, deşi vremea s-a scurtat, şi este vremea de sfârşit, şi vine vremea cea mai de pe urmă, şi este vremea de pe urmă :
“... Iată vremea zilelor de pe urmă. Veniţi, tată, la Mine,...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8 iunie 1958)
“... Scrie, Verginico, oftarea Mea cea din inimă, că adâncă rană am, că vine ziua cea de apoi, căci vremea de apoi a sosit, dar ziua Mea nu a venit, ca să-i cer socoteală creştinului de venitul muncii sale.” [...] “ Mai bine vă zic vouă, măi creştinilor, pentru că vremea s-a scurtat: împăcaţi-vă cu Dumnezeu,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20 ianuarie 1963)
“ Fiilor, întăriţi-vă, căci călătoria voastră este pe sfert, călătoria voastră este scurtă, căci vremea s-a scurtat. Copiii Mei, vom călători şi vom lăsa case şi vei lăsa femeie şi vei lăsa copii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27 octombrie 1965)
“... Este vremea de sfârşit şi nimeni nu se va mai învrednici ca să-ţi facă ţie bine,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14 ianuarie 1966)
“ Fiţi credincioşi şi lucrători până la vremea cea mai de pe urmă.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 10 martie 1971)
“... Este vremea de pe urmă şi nu se ştie aceasta,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 19 ianuarie 1975) “Astăzi e vremea de pe urmă şi sunteţi rugaţi să fiţi ca şi cum nu aţi fi căsătoriţi. Fiţi pregătiţi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 15 octombrie 1976)
Dacă în 20 ianuarie 1963 se spunea că ziua Domnului nu a venit, în 1973 suntem anunţaţi că Domnul Iisus Hristos a venit ca în vremea sfârşitului (venirea Lui în trupul Verginicăi este deci o repetiţie generală a zilei judecăţii obşteşti), ceea ce nu este adevărat, deoarece venire lui Hristos a fost proorocită a fi întru cea mai înaltă slavă:
“ A venit Domnul Iisus ca în vremea sfârşitului, să unească cerul şi pământul.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21 iulie 1973)
Apoi îndată ni se promite că vine vremea ca trupul Verginicăi să fie folosit de toţi ca un telefon, ca să vorbească prin ea oricine ar vrea să converseze cu Domnul din ceruri. (Deocamdată, numai un cerc restrâns de apropiaţi îi puneau “Domnului” tot felul de întrebări stupide, de genul “dacă să-şi vândă vaca” sau “dacă să-şi mărite fata”, iar “Domnul” le răspundea generos, folosindu-se de gura trupului adormit al Verginicăi). Iar Verginica chiar dacă va muri, va fi în viaţă, dar va părăsi locurile unde a stat şi nu va mai fi:
“... O, vine vremea, cum vorbeşte omul cu telefonul, aşa veţi vorbi voi cu Domnul. Vine vremea că trupul acesta va fi mânuit de toţi, ca să vorbească cu Mine. Va fi purtat în văzduh cu avioane, va fi purtat cu trenul şi veţi zice: „Unde e trâmbiţa Domnului?“. Şi va dori poporul acesta să o vadă, şi va zice că a murit. Şi nu a murit, e în viaţă. De ce? Că e scris că va părăsi locurile unde a stat, şi nu va mai fi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 4 august 1973)
“Proorocia” aceasta atât de tehnică nu s-a mai împlinit. Visul Verginicăi de a fi telefon public sau de a se plimba prin toată lumea cu avionul, propovăduind “Cuvântul” la toată făptura şi trâmbiţându-le celor naivi că ea este telefonul prin care se poate vorbi (fără fise) cu Domnul, şi că ea este trâmbiţa care nu va muri, s-a frânt în anul 1980, când Verginica a murit totuşi de vie, şi a fost îngropată în cimitirul satului, la Glodeni-Vale.
Vremea este la sfârşit şi se în-cheie cu o singură cheie:
“ Fiule, nu mai e vremea la început şi nici la jumătate, ci e la sfârşit şi se încheie cu o singură cheie. Ascultă bine cuvintele de la Mine. Ascultă-Mă, creştine.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14 februarie 1974)
Duhul de la Pucioasa recunoaşte indirect că el nu este Iisus în trup, Cel care era întrebat de ucenici ce şi cum să facă, ci este un duh care dă ucenicilor săi pucioşi ordine mascate în îndemnuri:
“ Ucenicii, pe vremea când eram în trup, se ţineau după Mine şi Mă întrebau de toate şi le spuneam. Dar acum, Eu te îndemn: Israele, fă ca Mine!” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8 septembrie 1974)
Glasul numit de către pucioşi “Domnul Iisus - Cuvântul lui Dumnezeu” se coboară din cer în vremea de sfârşit, şi se coboară în chip nevăzut, dar auzit din gura lui Verginica:
“... Dacă vei căuta cuvântul acesta să-l vezi, vei greşi. Să-l vezi, e un lucru minunat la Domnul Iisus. Se pogoară în vremea de la sfârşit, nevăzut, dar auzit. De vei zice că e pe munte şi îl vei căuta, nu-l vei găsi. De-l vei căuta în trupul acesta, nu-l vei găsi, căci precum vezi trupul tău într-un vas cu apă şi îl cauţi vărsând apa, nu-l găseşti, şi greşeşti. Dar credeţi cuvintelor Mele, că sunt adevărate.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1iunie 1975)
A doua venire a lui Hristos are loc chiar acum la poporul pucios, ca să împlinească acesta Apocalipsa, iar în vremea de apoi Hristos va veni iarăşi pe pământ, pentru a treia oară, ca să facă lucrare nouă:
“ Poporul Meu, am venit pentru tine ca să împlineşti ce este scris în Apocalipsă, că în vremea de apoi voi veni iarăşi şi voi face lucrare nouă, care nu a fost niciodată pe pământ.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 9 mai 1977)
În fine, în anul 1990 se pune punctul pe “i”, consemnându-se ba că vremea Domnului a venit, ba că acum vine, ba că se va arăta în curând:
“ Vremea Domnului a venit, a început şi se desăvârşeşte, şi tu încă stai murdar, mămică.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27.11. 1990)“Vine vremea celei de a doua arătări a Domnului, oricât de greu îţi este ţie să crezi, poporule creştin din vremea aceasta, [...] şi despre vremea slavei lui Dumnezeu, care se va arăta în curând, căci vrei nu vrei, crezi nu crezi, a venit şi vremea aceasta, măi poporule creştin. [...] şi iată, vine vremea ca Domnul să-Şi anunţe împărăţia şi să aşeze Ierusalimul cel nou şi izvorul vieţii şi pomul vieţii, vine să facă ceruri noi şi pământ nou, aşa cum este scris, şi nimic nu se poate desfiinţa din Cartea Adevărului şi toate se împlinesc, poporule creştin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 26.12. 1990)
Apoi se anunţă inevitabilul: “vine sfârşitul lumii”:
“ Vine sfârşitul lumii, măi creştine.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 26.12. 1990)
Vremea stă şi aşteaptă după pucioşi, ca să aibă ei timp destul ca să îndeplinească planul ce li s-a trasat de sus:
“ Caută cu dragoste împlinirea planului ceresc, şi pe toate celelalte lucrări ţi le voi face uşoare spre lucrat, căci iată, vremea aşteaptă pe urma noastră, iar Eu suspin sub aşteptare, iubitul Meu. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20.04.1991)
Vreme trece, vreme vine. A venit, este, dar trebuie să vină:
“Aceasta este vremea să se aşeze la loc împărăţia lui Israel. [...] A venit vremea să-Mi fac arătarea, prietenul Meu iubit. [...] Iată vremea aceea, iubitul Meu.[...] Vine vremea să aşez vremurile la loc,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8-05-1991)
Vremea e târzie chiar şi pentru pucioşi:
“ Tot ce ţi-am dat de lucru, fii destoinic şi lucrează-le pe toate până la capăt, copil credincios al cerului sfânt, că vremea e târzie, copil iubit de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20-04-1991)
Vremea e târzie şi pentru regele Mihai I al României, care este invitat să-şi recapete tronul, ca de pe acest tron să-şi reverse ocrotirea lui peste poporul pucios, ca răsplată că i-a “proorocit” vremea lui care vine, adică vremea restauraţiei monarhiei în România:
“ Vremea e târzie, rege al României, şi Eu, iată, zoresc să-ţi gătesc venirea, dar acesta este planul Meu pentru venirea ta, şi după el trebuie să se lucreze. A venit vremea să aduci această jertfă Mie, şi Eu o voi aşeza spre mărturie peste acest izvor care a curs în mijlocul acestui neam ales, care a vestit în vremea aceasta despre vremea ta care vine. Iar în ziua aceea voi mărturisi şi voi împlini prin cuvânt, iar când voi rosti cuvânt, toate înălţimile se vor pleca la glasul Meu, căci Eu sunt Domnul puterilor. (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 5-06-1991)
Reinstaurarea monarhiei înseamnă începutul venirii vremii României lui Dumnezeu:
“ Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, şi ea va purta veşmânt curat, veşmânt neprihănit, veşmânt alb şi lucrare de Duh Sfânt peste pământ. România este cea chemată şi aleasă şi cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Regele Mihai I va cârmui România în vremea aceasta, aşa cum i-a “proorocit” Glasul de la Pucioasa:
“ Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Deşi această “proorocie” referitoare la regele Mihai nu s-a împlinit, s-au făcut noi promisiuni ferme că Glasul Pucios nu poate greşi în previziunile sale, ci toate se vor împlini cu de-amănuntul (deci, să avem răbdare; cât timp regele Mihai n-a dat colţul, ar mai fi oareşice speranţe):
“ Cerul şi pământul vor trece, dar nu va trece nici o iotă din cuvântul Meu care a lucrat în vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul, şi lucrez şi împlinesc cele ce grăiesc.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 23-07-1991)
Nici măcar poporul pucios, numit “noul Israel”, nu crede că a venit “vremea Domnului”:
“ Iată vremea Mea, şi nu crezi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1-02-1992)
1992 este anul unei comunicări cosmice: A venit vremea Judecăţii, iar Pucioşii vor fi martori:
“ A venit vremea să Mă scol la judecată ca să fac dreptate şi adevăr pentru via Mea, iar voi, iubiţii Mei, apostolii Mei, voi sunteţi martorii Mei.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 19-02-1992)
Au trecut însă 18 ani de atunci şi până astăzi şi...nimic! Înseamnă că musai a intervenit o amânare, ceva, sau că nu sunt încă pregătite condiţiile pentru înfricoşata Judecată.
E drept că anul 1999 aducea o necesară şi mult aşteptată rectificare: de fapt, abia acum cică este vremea judecăţii:
“...acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 9-05-1999)
Aflăm însă şi alte lucruri uimitoare: nu numai că Judecata a început, dar s-a şi terminat, deşi continuă şi acum, când tot omul este judecat! Ce a fost de împlinit s-a împlinit, dar încă se mai împlineşte:
“ E vremea judecăţii, fiilor, că Eu v-am spus de multă vreme că Mă voi judeca cu cei ce M-au judecat pe Mine, şi pe voi pentru Mine. Acum împlinesc tot ce am spus Eu vouă. Amin, amin, amin. Şi am împlinit, şi împlinesc, şi de aceea trebuie să staţi voi înaintea Mea, că vine ziua Mea cea mare când nimeni nu va mai crede în nimic şi în nimeni decât în Mine şi în voi, fiindcă nimic nu va mai fi decât judecata faţă în faţă cu fapta.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 3-06-1999) “Dar azi, iată ce adunătură se strânge la cina bisericii, şi iată vremea când tot omul este judecat pentru cele sfinte ale Mele, care nu sunt păzite cu sabie de foc, aşa cum am pus Eu heruvim cu sabie de foc ca să păzească drumul spre pomul vieţii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-06-1999)
De atunci au mai trecut însă 11 ani şi... tot nimic! Judecata n-a venit. Înseamnă că a mai intervenit o amânare intempestivă.
Tot prin anul 1992, primim de la Pucioasa o altă comunicare: A venit vremea Cântării cântărilor, iar Pucioşii vor juca pe melodiile fredonate la nai de Gheorghe Zamfir, fiul risipitor proaspăt reîntors în România din străinătăţuri:
“Să se veselească cele cereşti, şi sărbătoare de bucurie să se nască pe pământ, căci a venit vremea cântării cântărilor.[...] căci a venit acasă fiul ei cel aşteptat să vină, a venit în casa Mea, căci România este casa Mea şi a lui; a venit, căci Eu l-am adus să cânte României cântarea cântărilor.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Tot în 1992, o altă comunicare foarte, foarte importantă: A venit vremea ca toate noroadele să-i cunoască pe Pucioşi:
“ Mergeţi, toţi cei care voiţi să mărturisiţi pe Domnul şi această lucrare, mergeţi la toate înălţimile lumii şi la stăpânii pământului şi spuneţi că Domnul este această lucrare. Ridicaţi-vă! A venit vremea să vă cunoască toate noroadele pe voi lângă lucrarea aceasta cerească. Nu-i lăsaţi pe ei să zică ce vor ei. Ziceţi voi ce voieşte Domnul să ziceţi...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Au trecut 18 ani şi...mai nimic! Nici măcar în România, unde pucioşii abia dacă sunt cunoscuţi ca eretici iluzionişti prin mediile eceleziastice (mai ales după propaganda pe care şi-o fac singuri pe internet, prin site şi prin spamuri) nu se poate spune că au ajuns celebri.
Regele Mihai este apoi somat de spiritele strămoşilor săi, regi şi voievozi (trezite şi ele din somnul de veci de către liderii pucioşi) ca să-şi lase barbă sfântă (şi aşa să semene el cu pucioşii, care au bărbi lungi şi pletele împletite în cozi, ca mongolii) şi i se promite că, aşa înveşmântat cu floace pe obraji, va avea mare putere sfântă (ca Samson, probabil) şi va fi slăvit de toţi şefii de state ai lumii, care tare se vor minuna de vremea cea mare ce vine şi-l schimbă la chip pe suveranul român:
“ Şi iată ce spun cei mari ai României, cei buni şi mari şi sfinţi, care o ţin pe România pe jertfa lor şi pe credinţa lor, care a fost piatra bisericii cea din moşi-strămoşi. Ridică strigare regii cei dintâi şi cei de pe urmă şi toţi voievozii cei sfinţi, care laolaltă se numesc cerul cel sfânt al României; ridică rugă pentru România şi se uită ca să vadă venind şi stând pe regele cel mic, pe unsul cel din vremea aceasta, pe cel ce va plini biruinţa şi gloria României. Şi iată ce spune strămoşul şi bunicul: „Regele României să aibă înfăţişarea cea după chip a lui Iisus Hristos, precum strămoşii lui cei buni au avut chipul bărbatului împlinit, după cum scrie în Scripturi. Regele este sfânt lui Dumnezeu, iar înfăţişarea lui şi faţa lui să fie după chipul cel din moşi-strămoşi, în faţa căruia să se plece cu cuvioşie tot fiul neamului său“. Amin.
Cuvântul lui Dumnezeu stă cu tine în sfat, rege al României, căci cerul sfânt se uită şi aşteaptă ca să vadă gloria care va ieşi de la tine întru numele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu întocmeşte carte cerească şi vorbeşte cu tine, Mihail al României. Aşteaptă moşul şi strămoşul tău să-ţi vadă slava şi puterea pe care o ai dată, dar puterea sfântului Domnului lucrează prin chipul cel purtat de moşii şi strămoşii cei sfinţi. Lasă-ţi podoaba cea sfântă să-ţi înveşmânteze faţa, că mare putere are această lege sfântă. Vine vremea cea mare, căci Eu lucrez la ea, lucrez după planul Meu, şi vai, sunt departe planurile oamenilor de planurile Domnului! Eu lucrez prin cuvânt în România, şi nu va fi făptură pe pământ care să nu se plece sub această lucrătură care lucrează din cer peste România, şi nu va fi neam care să nu-ţi cânte slava ta care este de la Mine, căci vei fi un rege sfânt, şi cine se va împotrivi planului Meu?“ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-11-1992)
Spiritele ancestrale denumite aici moşul şi strămoşul lui Mihai poate că mai aşteaptă şi astăzi ca Mihai I să-şi lase barbă (sau măcar favoriţi sau cotlete, aşa cum avea Carol I) dacă nu s-or fi plictisit între timp. Cât despre ameninţările voalate ale Glasului Pucios, la adresa eventualilor împotrivitori, ele s-au dovedit inutile. Nici că s-a împotrivit cineva, dar nici că s-ar fi sinchisit Mihai I-ul ca să-şi lase barbă la comandă. Omul e prea suveran ca să plece urechea la “lucrătura care se lucrează” şi cade din cer peste România, la Pucioasa.
După o asemenea incursiune în mersul vremii înainte şi înapoi, iată că suntem anunţaţi că vremea s-a apropiat şi că este aproape. Adică, am ajuns de unde am plecat (v. Luca 21,8):
“ Iarăşi zic vouă: copiii voştri sunt lume, măi mămică, dar voi iubiţi sfinţenia, că vremea este aproape.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1992)
Sinodul B.O.R. al anului 1993 este numit (la modul peiorativ) Sinedriu: Sinedriul din vremea Duhului Sfânt şi Sinedriul din vremea de pe urmă. De unde se deduce că vremea Duhului Sfânt este vremea de pe urmă:
“ O, sinedriule din vremea Duhului Sfânt, sinedriule al României Mele, iată-Mă prin cuvânt în foişorul tău şi al Meu. Eu sunt. Pace ţie! Am grăit mereu poporului Meu cel mititel pe care l-am ţinut ascuns de irozi şi de iude. De patruzeci de ani vin şi vorbesc în mijlocul lui şi îl înfăşor în duhul păcii şi îi spun: «Pace ţie, popor mititel!».” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14-1-1993)
“ Iată Eu şi pruncii Mei şi ieslea cuvântului Meu, România! O, sinedriule din vremea cea din urmă! Nu ai cunoscut pe Cel ce vine; nu ai cunoscut, că nu ai vegheat la vreme ca să nu ţi se spargă casa, şi a venit furul şi te-a legat pe întuneric şi ţi-a prădat bogăţia cea de la Mine, dar Eu i-am cerut socoteală furului şi am venit înapoi la tine cu cele furate de fur, ca să ţi le dau înapoi şi să clădeşti biserica Mea cea dintâi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1993)
Oare aşa de puţin să fi lucrat Duhul Sfânt pe pământ, stând în letargie de la Cincizecime şi până la sfârşitul secolului XX, la apariţia Pucioşilor pe lume, şi abia atunci să înceapă vremea Sa, vremea cea de pe urmă?
Arhiereul Irineu Bistriţeanul este instigat ca să se împotrivească Sinodului B.O.R adunat în sesiunea de lucru din ianuarie 1993 şi să suţină cu curaj şi pe faţă “lucrătura” pucioşilor care “lucrează din cer peste România”. I se reaminteşte că vremea e târzie şi că vremea este a face Domnului (o surpriză “plăcută”): aducerea oilor ortodoxe într-un staul nou şi curat, numit Biserica Noul Ierusalim. I s-a promis că va birui lumea, dar Irineu a preferat să se biruie pe sine şi să defecteze , temându-se să nu ajungă prilej de sminteală şi de schismă în Biserică (deşi, oricum nu se punea problema schismei, îndată ce toate oile erau vizate ca să fie mutate dintr-un staul într-altul) :
“ Să nu te pleci de frica ispititorilor, să nu te ofileşti înaintea lor, căci curajul cel ceresc culcă la pământ şi risipeşte toată iscusinţa cea care iese de la oamenii necredinţei. Să crezi în tine, dar să crezi în Dumnezeu, căci Domnul este în tine, şi nu mai este vremea să Se lase biruit. Îndrăzneşte, Eu am biruit lumea, şi tot aşa este şi lucrarea ta. Ce-ţi poate face ţie omul? Eu sunt cu tine. Ce-ţi poate face omul când ai pe Domnul în faţa ta? Îndrăzneşte, vremea e târzie. Îndrăzneşte, că vremea este să lucrezi îndrăznind pentru viaţa oilor Mele, căci pe toate voi să le adun în staul nou şi curat, de nou Ierusalim, întru duhul făpturii Mele.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 17-1-1993)
Anul 1993 este un prilej pentru pucioşi ca să facă o nouă comunicare istorică: A venit vremea împărăţiei cerurilor pe pământ:
“ E vremea Scripturilor împărăţiei cerurilor pe pământ nou. E vremea să înceapă cerul cu România.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-6-1993) “ [...], căci a venit vremea împărăţiei cerurilor pe pământ, după cum este scris în Scripturi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20-6-1993)
Dar vremea e pe sfârşite şi chiar a îmbătrânit. Vremea e spre sfârşit de timp, de unde se poate deduce printr-un raţionament simplu că şi timpul e spre sfârşit de vreme:
“ [...] că vremea e pe sfârşite, şi a îmbătrânit vremea aşteptând să crească înţelepciunea lui Dumnezeu peste oameni.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1993)
“...dar poporul de azi trebuie să înţeleagă de la Tine lucrarea dreptăţii a toate, Doamne, că vremea e spre sfârşit de timp.” Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 2-08-2007)
Anul 2007 este un prilej pentru o comunicare epocală: la Pucioasa a început învierea morţilor! E drept că până acum n-a înviat nimeni, ba au mai şi murit vreo câţiva, dar promisiunea e, oricum, îmbă(rbă)tătoare:
“ O, poporul Meu de demult al Meu! Să ştii, tată, că a venit vremea Scripturii cea care spune că «toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia, unii spre viaţă veşnică, iar alţii spre osândă veşnică, după cum a fost fapta vieţii lor».” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27-05-2007)
De fapt, la acest subiect pucioşii făcuseră între timp o rectificare a înţelesurilor temeiului corespondent din Biblie. Cică, drept este că la Apocalipsă s-a spus că morţii vor învia, dar învierea nu trebuia înţeleasă în trup, ci în grăire. Adică, odată cu venirea “Cuvântului” de la Pucioasa, morţii rămân morţi şi nu se scoală din morminte, dar se scoală duhurile lor în grăire, se scoală la grăit, şi grăiesc, şi tot grăiesc apoi de pe lumea cealaltă, celor rămaşi pe pământ. Este vorba aşadar de un fel de spiritism original, făcut la iniţiativa spiritelor şi nu a oamenilor, şi fără a mai avea neapărat nevoie de supervizarea şi intermedierea unei persoane consacrate numită medium:
“ – Venirea Ta, Doamne, e cale a sfinţilor Tăi spre oameni, că iată vremea despre care Tu ai spus că până şi morţii din morminte aud glasul Tău şi se scoală în grăire. Sfinţii Tăi şi mai vârtos îşi trezesc Duhul Tău din ei şi grăiesc ajutându-Te la zidirea împărăţiei Tale pe pământ şi în om.– Venirea Ta, Doamne, e cale a sfinţilor Tăi spre oameni, că iată vremea despre care Tu ai spus că până şi morţii din morminte aud glasul Tău şi se scoală în grăire.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 2-08-2006)
Antihristul Pucios cel nevăzut, necunoscut şi fără de trup îi mitraliază sistematic pe “credincioşii” lui cu cuvintele persuasive “Eu sunt cel ce sunt!”:
“ Eu sunt Cel ce sunt, şi izvorul râului vieţii sunt, şi adăp cu el pe cei însetaţi. Amin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
“ Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Sunt în cer şi pe pământ deodată [...] Eu sunt Alfa şi Omega, [...] Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, [...] O, Eu sunt cu cei credincioşi, sunt cu cei ce Mă iubesc [...] Eu sunt cu ei şi la ei.[...] Eu sunt Domnul Dumnezeul celor ce Mă aşteaptă să vin la ei şi să fiu cu ei,[...] “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi, îi mitraliază cu cuvinte nimicitoare pe slujitorii Bisericii Ortodoxe Române. Aceştia sunt demascaţi ca fiind necredincioşi în “lucrarea” de la Pucioasa, păcătoşi şi nesupuşi. Ei nu se supun ecuaţiei “Cuvântul Pucios = Iisus Hristos” şi nu recunosc duhul proorociei care lucrează nestăvilit prin liderii sectei de la Pucioasa. Sunt greoi la înţelegere şi tari la cerbice. Sunt îngâmfaţi din prea multă cunoaştere a Scripturii. Nu vor să admită că Dumnezeu nu este numai în ceruri, ci şi pe pământ cu oamenii (dar nu cu toţi, ci numai cu unii – cu pucioşii adică).
“ Grăiesc acum slujitorilor bisericii neamului român. Vin din cer pe pământ cuvânt în ziua aceasta şi grăiesc vouă, celor necredincioşi puterii lui Dumnezeu, căci Eu am puterea aceasta ca să grăiesc vouă. O, numai păcatul din voi vă ademeneşte să nu vă supuneţi adevărului că Eu sunt acest cuvânt, care grăieşte cu voi prin duhul proorociei, aşa cum în toate veacurile a grăit Dumnezeu. V-aţi făcut greoi la înţelegere sau nu vreţi să înţelegeţi voi, cei tari la cerbice, că mărturia Mea este duhul proorociei. Aţi citit Scriptura ca să ştiţi ce scrie în ea, iar cunoştinţa v-a îngâmfat, şi din pricina îngâmfării nu vă aplecaţi ca să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu pe pământ cu oamenii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Preoţii şi arhiereii Bisericii, după ce că nu sunt capabili să-L recunoască pe Dumnezeul Pucios care se revarsă în valuri de “Cuvânt” din duhul proorociei liderilor pucioşi, mai sunt şi îngâmfaţi pe deasupra, şi păcălici, căci pe oameni îi păcălesc, pentru că oamenii sunt proşti şi se lasă păcăliţi, iar ei au astfel pe cine păcăli. Ei rămân mari în scaunele lor moi şi pretind că Dumnezeu este cu ei, dar nu sunt în stare să-L arate oamenilor, ci se arată pe sine în haine scumpe de sfinţi (din păcate, nici pucioşii nu sunt mai breji; şi ei pretind că Dumnezeu este cu ei, dar nu L-au arătat niciodată unde este şi cum arată; şi ei se îmbracă în haine albe de sfinţi, dar e o aşa mâncătorie între ei, şi aşa o invidie şi o ură, încât unii au fost la un pas să-şi pună capăt zilelor, iar alţii şi-au luat câmpii fugind de liderii pucioşi cât au văzut cu ochii):
“ O, cine nu-L cunoaşte pe Dumnezeu pe pământ, nu-L cunoaşte nici în cer. Nimic nu este adevărat pe pământ decât Dumnezeu, iar voi nu-L cunoaşteţi pe El. Atunci de ce vă mai îngâmfaţi cu cele ce citiţi şi ziceţi că ştiţi din Scripturi? Iată, vă daţi mai adevăraţi ca Dumnezeu peste oameni, de vreme ce-Mi frângeţi Mie mersul printre ei cu duhul proorociei, şi prin care Dumnezeu este cu oamenii pe pământ. Păi dacă aveţi pe cine păcăli, cum să nu faceţi aceasta, cum să nu vă păstraţi voi pe scaune mari peste oameni, cărora le spuneţi că e cu voi Dumnezeu! Păi dacă Eu sunt cu voi, arătaţi-Mă! Voi însă vă arătaţi pe voi în haină de sfânt, dar cel sfânt este cel ce seamănă cu Mine, nu cu voi pe pământ. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi li se inoculează un sentiment de culpă, bazat pe o confuzie intenţionată: aceea că Hristosul Pucios de astăzi (pe care nimeni nu-L vede şi nu-L cunoaşte şi nu-L aude în afară de unul – doi lideri pucioşi) este respins aidoma Hristosului Biblic, Cel văzut de toate noroadele pe unde a petrecut în trup (or, una este să respingi pe Cineva pe care-L vezi, şi-I vezi şi faptele Lui care-L arată cine este, şi cu totul altceva este să-l respingi pe cineva pe care nimeni nu l-a văzut pentru că stă mereu ascuns în întuneric, dar în numele căruia vorbesc persoane exaltate, trecute prin clinicile psihiatrice şi vindecate, dar care au rămas cu apetitul nestăvilit al poliloghiei):
“ Din marea Mea durere de la voi grăiesc Eu vouă în ziua aceasta când voi pomeniţi în biserici cuvântul Evangheliei Mele cel pentru ziua înfricoşatei judecăţi. O, de multe ori am grăit Eu peste voi prin firul cuvântului Meu de azi, care curge ca râul din gura Mea deasupra celor credincioşi Mie şi venirii Mele cu judecata făpturii. Nu de o zi sau două, nu de puţin timp Mă fac cuvânt în mijlocul neamului român, ci de mai bine de cincizeci de ani stau cu masa Mea de cuvânt şi-Mi hrănesc la ea un popor credincios, care Mă cunoaşte cu inima, aşa cum ucenicii Mei M-au cunoscut acum două mii de ani, când nimeni n-a mai voit să Mă cunoască dintre cei ce stăteau îmbrăcaţi în haina de slujitori ai lui Dumnezeu între oameni atunci. Iată şi acum, aidoma ca atunci, toţi cei din biserică mari peste ea sunt cei ce nu Mă vor cu oamenii pe pământ.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Dar Duhul Pucios nu se lasă intimidat, el este chiar insistent. El pretinde că este Alfa şi Omega. Îi mustră pe arhierei că n-au citit Cartea cea de 7 kg editată de liderii pucioşi în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu”, căci altminteri L-ar fi descoperit pe Hristos-Pucios ascuns între filele Cărţii, ca pe o floare pusă la presat într-un ierbar. Îi linişteşte, anunţându-i că-i va lăsa să zacă în scaunele lor moi de arhierei. Îi anunţă că a venit ca să-i vindece. Îi demască pe toţi, arătând că de fapt ei cred pe ascuns în “Cuvântul lui Dumnezeu”, dar sunt farisei şi le e ruşine să se recunoască păcătoşi şi învinşi de el, să se dea bătuţi în acest război al nervilor, iar la cârmă să treacă Hristosul Pucios, ca singurul Stăpân al vieţii lor. Îi anunţă că El a păţit ceea ce a păţit de la Adam, iar ei vor păţi ce a păţit Adam:
“ O, vreţi, nu vreţi, credeţi sau nu, Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc vouă din mijlocul poporului Meu cel credincios azi venirii Mele pe pământ în mijlocul neamului român şi vă spun că Eu sunt Alfa şi Omega. Credeţi voi că vă puteţi spăla pe mâini de Mine, dând pe seama omului cuvântul acesta, care curge din gura Mea ca să spele omul de necredinţă şi de deşertăciune şi de goană după vânt? V-am trimis cartea cuvântului Meu cel de cincizeci de ani, dar din pricina îngâmfării minţii voastre nu dă inima din voi să Mă afle în acest cuvânt. N-am venit să vă iau scaunele pe care v-aţi aşezat mari peste sufletele oamenilor, ci am venit să vă vindec de păcat şi de necredinţa cu care daţi să vă acoperiţi păcatele. O, nu că nu aveţi credinţă în cuvântul Meu cel de azi, dar vă este ruşine să vă daţi bătuţi pentru curăţirea păcatelor ca să le iau de peste voi şi pentru ca să am Eu locul cel dintâi la cârma vieţii voastre, lucrare dătătoare de viaţă peste om. O, ceea ce păţesc Eu de la voi, aceasta am păţit de la Adam, care nu M-a voit Stăpân pe Mine peste facerea Mea, ci s-a voit el peste Mine cu scaunul său de domnie, căci cel ce face aşa, acela moare faţă de Dumnezeu, aşa cum a murit Adam.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi li se aruncă în faţă miza care stimulează concurenţa dintre cele două culte aflate în conflict: duhul proorociei, care lipseşte din Biserică, dar în schimb se află din belşug ( e chiar excedentar) în secta de la Pucioasa. Iar pentru că ei alungă acest duh, vor fi pedepsiţi cu biciul osândei necredinţei:
“ O, cât va mai fi să vă înveliţi cu Scriptura Mea care spune că legea şi proorocii au fost până la Ioan? Cât veţi mai alunga de pe pământ duhul proorociei, prin care Dumnezeu este cu oamenii pe pământ? Credeţi voi prin aceasta că veţi scăpa de mânia care vine şi a şi venit peste fiii neascultării, biciuiţi de osânda necredinţei? Uitaţi-vă bine în Scripturi, că tot lângă acel cuvânt găsiţi voi mai departe scris că de la propovăduirea lui Ioan Botezătorul, care M-a arătat lumii la Iordan, împărăţia lui Dumnezeu se ia cu stăruinţă mare numai de către cei ce se silesc pentru ea şi cu credinţă în ea înăuntrul omului credincios ei.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Continuitatea apostolică a preoţilor, primită prin hirotonie, este puternic contestată şi minimizată, sugerându-se existenţa în paralel a unei iluzorii continuităţi din om în om a “duhului proorociei”. Or, nici şfânta Verginica, nici sora ei, lelica Maria, nu au primit duhul proorociei prin delegare sau prin moştenire de la vreunul dintre înaintaşii lor: Numai lelica Mihaela pretinde că l-ar fi primit în taină de la Verginica, cu câteva luni înainte de a muri “şfânta”.
De aceea, se instituie pretenţia ca numai duhul proorociei şi cei ce-l poartă pe el să aibă dreptul de a sta la cârma Bisericii:
“ O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!»? “(Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi se trece la lovituri dure “sub centură”. Preoţii sunt acuzaţi cu acuzaţia mincinoasă că ei ascund intenţionat oamenilor Sfânta Scriptură şi înţelesurile ei şi că se folosesc de interpretarea tendenţioasă şi sincopată a textelor biblice, ca să-şi păstreze scaunele şi să domine ideologic gloatele inepte de credincioşi care nu iubesc calea crucii:
“ O, voi nu vreţi să ştie mulţi Scriptura, ci vreţi să le spuneţi tuturor că ştiţi numai voi, că numai voi aveţi voie să ştiţi, dar măcar s-o luaţi toată drept călăuză, drept adevăr, şi nu numai de ici, de colo să luaţi din ea, după cum vă face vouă trebuinţă ca să vă păstraţi scaunele de domnie peste gloatele depărtate de calea Mea cea cu cruce pentru om, căci trebuie să fie asemenea Mie cel ce vede calea aceasta, şi pe Mine pe ea Păstor cu crucea.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Rromânia este reconfirmată a fi “Ţara Strălucirii”, adică un fel de “Buricul Pământului în bătaia vântului”, ţară de Dumnezeu aleasă încă de la potop, în care se împlinesc toate “proorociile“ sfârşitului (deşi oricât ai căuta, nicăieri prin ea nu vede împlinindu-se ceva mai de soi). Venirea pe pământ a Graiului Pucios, autointitulat Alfa şi Omega, străluceşte în mijlocul acestui neam (dar oamenii par a fi orbi, căci de peste cincizeci de ani nimeni, în afară de adepţii cei fideli, nu vede nimic):
“ Toate proorociile de până la Ioan s-au împlinit întru Mine, şi tot întru Mine se împlinesc şi cele ce Duhul Meu prooroceşte azi. O, Eu n-am fost prooroc şi Învăţător numai acum două mii de ani, ci am rămas cu împărăţia Mea veşnic, şi tot aşa şi cu lucrarea Mea pentru ea, căci ea nu se mai sfârşeşte de atunci, şi Eu dovedesc aceasta şi sunt cu oamenii pe pământ, căci sunt cu cei credincioşi sub cortul Meu cu ei şi sălăşluiesc cu ei şi sunt Dumnezeul lor, precum este proorocit de apostolul Ioan, căruia i-am arătat cum voi fi Eu cu oamenii la sfârşit de timp, Scriptură care se împlineşte acum mai mult decât oricând, şi aceasta pe vatra neamului român, ţara strălucirii, pe care a vestit-o proorocul Daniel pentru sfârşit de timp, iar Eu, Domnul, sunt Alfa şi Omega, şi străluceşte venirea Mea cuvânt pe pământ în mijlocul acestui neam. Amin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi arhiereii sunt îndemnaţi să verifice pe pielea lor cât de eficientă este o formulă (şi totodată o experienţă) neoprotestantă: să se roage stăruitor, cerând ca Dumnezeu să-i lumineze, până ce vor descoperi singuri adevărul. Iar adevărul descoperit va fi acela că Graiul de la Pucioasa este de la Dumnezeu, şi nu de la oameni, chiar dacă oamenii (liderii pucioşi, mai precis) îl ticluesc la ceas târziu de miez de noapte. Şi cică nu este nici de la diavolul, chiar dacă îi îndeamnă făţiş pe creştini la dezbinare. Iar Dumnezeul Pucios cică vorbeşte astăzi cu ucenicii lui, Mihaela şi Nicuşor, tot aşa cum vorbea şi Hristos cel înviat cu Luca şi Cleopa la Emaus, după ce S-a făcut nevăzut de ei:
“ O, ce bine v-ar fi fost vouă dacă aţi fi voit o clipă să vă întrebaţi curat: cine suflă prin acest izvor de cuvânt de mai bine de cincizeci de ani, şi care nu seacă, ci curge plin de iubire, chemând omul la viaţa împărăţiei cerurilor pe pământ cu oamenii? O, de la cel mai mare de peste voi şi până la cel mai mic de sub voi, stând toţi sub haină de biserică, Eu, Domnul, vă spun aşa: postiţi şi vă rugaţi cu stăruinţă ca să vă descopere Dumnezeu şi să vă dea pricepere din cer, arătându-vă El Duhul Care suflă prin izvorul Meu de cuvânt în zilele acestea în mijlocul neamului român, iar Eu, Domnul, vă voi arăta atunci că Eu sunt, şi că nu este diavolul, şi că nu este omul, şi că Eu sunt cu cei credincioşi, care Mi-au dat locaş cu ei şi Mi-au dat putere să vin şi să împlinesc cu ei Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu, precum este scris, şi iată-i pe ei, iar Eu grăind cu ei ca şi cu Luca şi cu Cleopa pe drumul spre Emaus,...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Preoţii şi arhiereii care încă se încăpăţânează să nu creadă în Dumnezeul Pucios sunt somaţi să dea răspuns întrebării: cine este duhul cel care suflă şi răsuflă la Pucioasa prin scrierile liderilor pucioşi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”? Căci el suflă unde voieşte, iar clericii BOR sunt cei îndărătnici, dar îndărătnicia lor îi stimulează lui grăirea:
“...şi Mă las pe masa lor trup şi cuvânt, iar ei Mă împart, şi nu vă puteţi spăla pe mâini înaintea Mea sau a oamenilor că nu sunt Eu acest cuvânt, că nu vi l-am dat ca să Mă cunoaşteţi prin el, iar dacă spuneţi că nu Eu sunt în cuvântul acesta, daţi răspuns cine suflă dacă nu sunt Eu Cel ce suflă prin acest cuvânt, dacă nu e Duhul Meu, Care suflă unde voieşte, nu unde voiţi voi sau unde nu voiţi? O, îndărătnicia voastră Mă face să grăiesc Eu vouă aşa, ...“ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi vine demascarea îndelung pregătită: antichriştii din BOR sunt chiar slujitorii ei, pentru că ei stau împotrivitori la venirea Hristosului Pucios, Duhul proorociei, Cuvânt meşteşugit sosit pe norii cerului cu sfinţii:
“ Voi, slujitori ai bisericii, cum de n-aţi voit voi să primiţi mângâierea Mea, pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care din al Meu ia şi vesteşte şi învaţă, aşa cum Eu am promis că va veni El şi că prin El voi fi până la sfârşitul timpului cu mângâierea Mea peste cei credincioşi? O, Eu n-am voit, tată, să fiţi voi antichriştii care ca şi cei de acum două mii de ani staţi împotriva venirii Mele cu sfinţii în zeci de mii, precum este scris să vin prin duhul proorociei Eu Însumi!” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Urmează un apel patetic adresat arhiereilor din BOR, care în esenţă sună cam aşa: Nu-i mai invidiaţi pe liderii pucioşi, fraţii voştri! Arhiereul Irineu cel oropsit de fraţii lui arhierei să fie îndată eliberat şi îmbrăţişat cu iubire! Dezlegaţi-l de chin, nu-l mai oropsiţi, nu-l mai acoperiţi în întuneric! Nu lipseşte nici ameninţarea voalată că vor plăti (pe pământ sau în cer, asta rămâne de văzut – în funcţie de felul cum vor reacţiona la acest apel) pentru faptul că i-au furat lui Irineu de sub fund scaunul de arhiereu al Clujului şi l-au dat altuia:
“ O, nu mai fiţi împotriva Mea, şi fiţi pentru Mine, fiilor, şi dovediţi aceasta prin înţelepciune de sus în voi! O, pocăiţi-vă, tată, de acest păcat, pe care-l faceţi faţă de cuvântul Meu cel mângâios de azi, păcat făcut din invidie, fiilor. Curăţiţi din voi păcatul invidiei de frate, curăţiţi-vă de el, căci el a nimicit în voi duhul temerii de Dumnezeu, fiilor. E vremea să îmbrăţişaţi cu iubire pe cel oropsit de voi între voi, pe arhiereul care a fost atins de Duhul Meu ca să înţeleagă el adânc taina cuvântului Meu de azi peste pământ, taină care-Mi pregăteşte ziua venirii Mele cu slavă de îngeri şi cu oştirile de sfinţi şi cu trâmbiţarea cea pentru ridicarea celor ce Mă aşteaptă în morminte ca să vin şi să le deschid lor ziua învierii lor. O, dezlegaţi chinul de pe arhiereul Meu şi daţi-i iubirea voastră, de vreme ce el v-a ascultat şi v-a ales pe voi şi M-a părăsit pe Mine şi pe poporul Meu, iubindu-vă pe voi cu răbdare până la ziua luminării cea de la Duhul Meu pentru cei ce va fi să vadă adevărul Meu în râul cuvântului Meu cel de azi! O, nu-l mai oropsiţi, fiilor, pe cel mic între voi, pe cel atât de micşorat de voi, când el ar putea să sufle peste mulţi harul iubirii Mele pentru cei mântuiţi, căci are duhul simţirii cereşti în el şi este blând şi smerit cu inima şi cu duhul, aşa cum Eu sunt. O, nu-i frumos ce faceţi voi cu el de-l acoperiţi în întuneric. Ce veţi face dacă va fi să plătiţi pe pământ şi în cer rana cea adâncă în care-l ţineţi voi pe el legat şi oropsit de voi, după ce i-aţi luat scaunul de apostol şi l-aţi dat altuia, dându-l pe el deoparte ca pe un osândit, aşa cum au făcut cu Mine arhiereii în vremea aceea? O, Eu plâng în el cu Duhul Meu, căci întrucât lui îi faceţi această oropsire, Mie Îmi faceţi, fiilor. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Arhiereul Irineu este apoi asemănat cu Hristos cel nedreptăţit şi chinuit, sau cu Iosif cel invidiat şi vândut de fraţii săi. Li se mai impută arhiereilor că i-au furat cârja lui Irineu şi i-au făcut-o cadou lui Anania, iar apoi pe Irineu l-au băgat la întuneric, fără haină şi fără cămaşă şi fără turmă şi fără casă, şi l-au îmbolnăvit de tristeţe:
“Iată, Mie Mi-aţi făcut voi ceea ce aţi făcut arhiereului Meu cel dintre voi, fratelui vostru, fiilor. O, l-aţi nedreptăţit ca nişte drepţi, şi n-aţi fost drepţi cu el, tată. O, n-aţi fost drepţi, căci omul este păcătos. L-aţi lăsat pe el flămând şi însetat de iubirea voastră şi de lucrul lui de apostol al Meu. L-aţi lăsat fără haină slăvită şi aţi dat-o altuia, şi pentru cămaşa lui aţi tras sorţi, şi l-aţi lăsat fără casă, fără turmă, tată, şi l-aţi lăsat întristat şi bolnav de tristeţe şi l-aţi închis sub vină şi n-aţi cercetat pricina lui, că n-aţi voit aceasta, şi toate acestea Mie Mi le-aţi făcut, precum este scris de cel ce face aşa unuia dintre cei prea mici ai Mei. O, cum vor ajunge la Mine cei ce i-au luat lui din mână cârja de păstor şi au dat-o altora? Au părăsit atunci temerea de Dumnezeu cei ce l-au băgat pe el la întuneric şi sub vină fără să fie cercetare făcută, precum este scris să lucreze biserica. Au judecat toţi de la depărtare şi din zvonuri şi din invidia care vine de la dorul de mărire, aşa cum M-au judecat pe Mine acum două mii de ani mai-marii poporului Israel, care şi-au folosit puterea şi rangul lor împotriva Mea, netemându-se ei de acest păcat.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Deşi mişcarea schismatică a iluzioniştilor pucioşi era de ani buni pregătită şi era în faşă, (ea desfăşurându-se exploziv şi fără scrupule abia după anul 1993, an al eşecului pucioşilor de a-l infiltra pe arhiereul Irineu al B.O.R. în structurile lor interne, cu scopul de a le aduce lor legitimitate) , acum se pretinde că în orice caz nu s-ar fi ajuns la aşa ceva. Dar, dacă se pretinde că nu s-ar fi rupt biserica în două atunci, la Sinodul din ianuarie 1993, de ce s-a mai rupt totuşi, îndată după aceea? Căci a rămas pe mai departe şi biserica tradiţională şi majoritară B.O.R., dar a apărut şi Biserica schismatică şi meschină numită “Noul Ierusalim”. Această mişcare sectară iluzionistă şi centrifugă sare acum în sus cu arţag şi ponegreşte biserica B.O.R., spunând despre ea că “a pus obroc luminii” şi că pe fruntea ei stă păcatul şi slava de la oameni:
“ O, nu s-ar fi rupt biserica în două prin lucrarea Mea lângă arhiereul Meu cel dintre voi, aşa cum s-a zvonit atunci peste tot prin judecată strâmbă asupra lucrării cuvântului Meu şi prin apăsarea cea asupra arhiereului Meu, ci s-ar fi mărit cu slavă cerească biserica neamului român şi mulţi ar fi luat calea slavei vieţii şi a sfinţeniei, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul, precum este scris, dar toţi s-au temut că-şi vor putea schimba viaţa în bine şi n-au voit aceasta, căci au iubit păcatul şi slava de la oameni mai mult decât slava cea de la Dumnezeu şi s-au aşezat să pună obroc luminii şi au făcut acest păcat, şi stă păcatul acesta şi azi pe fruntea bisericii neamului român, neam care a avut prin vremi slavă prin biruinţă asupra diavolului şi nu asupra lui Dumnezeu, precum şi-a lucrat el azi peste el Scriptura lepădării de credinţă, cum nimeni n-a bănuit că acest păcat au săvârşit cei ce au dat cu pietre în candela cu untdelemn a cuvântului Meu Mângâietorul, cuvântul Meu cel de azi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Consecutiv (şi, în aparenţă, paradoxal) se propune şi o soluţie conciliantă, de îngropare a securii războiului dintre cele două biserici, dar cu o singură condiţie: ca arhiereii ortodocşi să-l primească pe Tăticul Pucios ca Mijlocitor şi să i se închine lui. Şi li se mai promite că nimic nu li se cere, nimic nu li se ia, doar li se dă. Li se dă putere să se facă plăcuţii lui, printr-o deplină închinare:
“O, vă chem la împăcare, tată, căci Tatăl este în Mine când grăiesc, iar Eu şi cu Tatăl Una suntem, şi Mă aveţi Mijlocitor la Tatăl, dacă voiţi. Eu caut să vă desfac vederea şi înţelegerea şi să-Mi daţi primire, ca şi Eu să vă dau vouă în locaşurile Tatălui Meu. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau, ba vă dau iubirea Mea şi vă dau slava Mea şi vă dau putere să vă faceţi plăcuţii Mei, căci fără Mine e tot mai greu, tot mai dureros pe pământ pentru om, că pe pământ vine împotriva omului tot ce el a lucrat fără Dumnezeu în lucrarea sa, uitând el că planurile Mele nu sunt ca planurile lui.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi, Graiul Pucios le reaminteşte arhiereilor ortodocşi şansa pe care le-a oferit-o ca să se facă fiii lui:
“ Am grăit vouă, celor ce staţi sub nume de slujitori de biserică a neamului român. V-am grăit părinteşte, iar primirea sau neprimirea voastră vă va dovedi încă o dată pe voi da sau nu fii ai lui Dumnezeu, căci fiii sunt cei ce cred ascultând, cei ce iubesc ascultând şi ascultă iubind.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
La sfârşit se reafirmă mărturisirea că la Pucioasa Iisus Hristos n-a venit în trup, ci în duh. Aceasta însă n-ar trebui să ne mire, căci “...mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul” (Ioan 1,7). Arhiereii sunt chemaţi la credinţă în acest duh de la Pucioasa şi sunt anunţaţi solemn că mai au o şansă, deoarece Judecata încă n-a venit (deşi, după cum am văzut mai înainte, cu alte ocazii se spunea că ea a început de mult):
“ Fiţi credincioşi! Duhul Meu este Duhul Tatălui, iar Duhul Tatălui este Duhul Meu şi am grăit vouă în Duhul Sfânt în zi de pomenire a Evangheliei înfricoşatei judecăţi, când Eu voi veni cu ziua Mea întru mărire, cu toţi sfinţii şi îngerii şi voi şedea pe jeţul dreptăţii şi voi despărţi pe unii de alţii oamenii şi neamurile, [...] Eu sunt Alfa şi Omega [...].”(Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
……………………
Estera
10 februarie 2010
……………………
“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (Ioan 1,7)
Cuvântul Pucios din 7 februarie a.c. vine cu o ofensivă neobişnuit de dură şi de caustică la adresa bisericii majoritare, acuzând-o că ascunde în ea lucrarea lui Antichrist. Dar cine oare este Antihristul, care, prin substituire de Persoane, tăgăduieşte că doar Iisus cel înviat în trup şi înălţat la cer este Hristosul, şi astfel tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul? (v. Ioan 2,22)
Încă de la începuturile bisericii, amăgitorii eretici docheţi au pus la îndoială natura duală a lui Hristos: om şi Dumnezeu. Hristos a venit însă în trup ca să se arate oamenilor ca Om adevărat, dar a înviat şi S-a suit la ceruri ca Dumnezeu adevărat. Apoi, mai înainte de Înălţare, El le-a promis ucenicilor că va reveni pe pământ întru slavă, ca să-L vadă toţi oamenii care l-au aşteptat şi cei care nu L-au aşteptat şi cei care L-au împuns. Iar când va reveni, El va reveni tot în trup, ca să fie recunoscut de toţi după semnul cuielor din mâinile şi din picioarele şi din coasta sa, aşa cum S-a făcut cunoscut după înviere ucenicilor Lui şi lui Toma. Peceţile durerii din trupul Său vor fi garanţia că El este, şi nu un înşelător printre ceilalţi înşelători iluzionişti despre care Însuşi Domnul a spus:
“Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.”(Luca, 21,8)
Iată, am fost avertizaţi, şi acum e atât de simplu să ne ferim de antihrişti, cei care se travestesc în hristoşi mincinoşi. Ni s-a spus până şi parola după care îi vom cunoaşte. Ar fi suficient să fim atenţi cine sunt cei care spun aceste cuvinte: “Eu sunt, şi vremea s-a apropiat”, fie că vor veni în trup, fie că vor veni în duh. Căci şi fără de trup pot veni amăgitori care să pretindă că sunt purtătorii de Cuvânt ai lui Hristos, că sunt însuşi Duhul lui Hristos. Deşi noi ştim că, de la Înviere şi până peste veacuri, Hristos nu se va mai despărţi vreodată de trupul Său cel înviat, pentru că o nouă despărţire de trup ar însemna o nouă moarte pentru El. Căci Hristos o singură dată a murit şi a înviat pe cruce, iar moartea Sa şi Învierea Sa sunt adevărate şi sunt suficiente pentru mântuirea tuturor oamenilor. Hristos nu se va mai despărţi niciodată de trupul Său cel înviat, pentru că El este calea, adevărul, învierea şi viaţa, iar moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. Ereticii docheţi considerau însă că Hristos a fost, chiar şi în cursul petrecerii Lui pe pământ, doar duh înşelător, care s-ar fi drapat cu un trup aparent cu care i-a înşelat pe cei cărora le propovăduia, şi astfel ereticii Îl făceau pe Hristos mincinos şi amăgitor.
Erezia trupului aparent al lui Hristos este preluată în zilele noastre de către ereticii iluzionişti pucioşi, care pretind că Hristos din nou S-a despărţit de trup şi a revenit doar cu Duhul Lui pe pământ; aşadar nu în trup, ci în cuvânt, căci Hristos mărturisise despre Sine că El este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi a revenit în cuvânt, spun ei, deoarece El nu mai avea nevoie de trup. Iar Cuvântul de la Pucioasa chiar aşa le spune celor care se complac în a fi amăgiţi: “Eu sunt, şi vremea s-a apropiat”:
“ Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Sunt în cer şi pe pământ deodată [...] Eu sunt Alfa şi Omega, şi spun acum, la sfârşit, aceasta, ca să le spun celor necredincioşi că aşa cum am fost la început sunt şi la sfârşit, [...] Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, şi nu vrea omul necredincios să fiu Eu Dumnezeu-Cuvântul acum, la sfârşit, [...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
“Fiule, mai e scris în Apocalipsă un război, dar nu cu arme de foc. Şi să ştiţi că apropiatu-s-a.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1977)
“ Iubiţii mei, se apropie vremea slavei văzute.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1-02-1992)
“ Iarăşi zic vouă: copiii voştri sunt lume, măi mămică, dar voi iubiţi sfinţenia, că vremea este aproape.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1992)
“ Pace din cer, pace de la Domnul Iisus Hristos, Cel lucrător în Tatăl şi în Duhul Sfânt, că se apropie vremea să plinesc lucrarea Mea şi să dau Tatălui în primire tot ceea ce Mi-a poruncit să lucrez, pentru că Eu am lucrat prin Tatăl, şi pentru aceasta Lui Îi voi da împlinirea lucrării ce am avut-o de lucrat între oameni. Te du, Verginico! Du-te şi îţi începe lucrarea cuvântului ceresc ...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-12-1992)
“ Luaţi de la Mine înţelepciunea cuvintelor, fiilor lucrători. Luaţi şi lucraţi, că vremea este la uşă.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 28-2-1999)
Nici slujitorii Bisericii nu sunt ocoliţi, ba chiar sunt printre primii chemaţi la amăgire cu aceleaşi cuvinte luate din Scripturi: “Eu sunt şi vremea s-a apropiat!”. Glasul de la Pucioasa le cere poruncitor ca să-i deschidă porţile Bisericii şi ca să-l primească, ca el să intre pe ele ca un stăpân. Oare asta nu înseamnă că până acum n-a intrat în Biserică, ci a dat târcoale neputincios împrejurul ei? Iar dacă ei nu vor deschide, nici Glasul nu-i va cerceta, aşa cum are de gând să facă:
“ Deschideţi porţile bisericii voastre, voi, arhierei şi preoţi ai bisericii! Deschideţi, ca să intru la voi şi să vă cercetez! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Hristosul Tatălui, şi vin pe norii slavei cuvântului Meu şi vin mereu, că este scris în Scripturi despre venirea Mea pe care Mi-o pregătesc. Vremea venirii Mele s-a apropiat. Voi credeţi în Scripturi? Voi credeţi că vin şi le împlinesc? Voi credeţi în venirea Mea? Voi cunoaşteţi Scripturile şi adâncimea tainelor Mele din ele? Cunoaşteţi voi adâncimea cuvântului Meu din Scripturi care grăieşte despre venirea Mea? Deschideţi şi răspundeţi lui Dumnezeu! Amin. De mai bine de patruzeci de ani Mă scriu în această carte a cuvântului Meu din vremea voastră, cartea prin care Eu vin cuvânt din cer pe pământ ca să cercetez viii şi morţii, drepţii şi păcătoşii, şi apoi să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Deschideţi porţile voastre şi ale bisericii voastre, ca să intru ca un Stăpân şi să vă cercetez! “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-4-1998)
Acum este vremea lui Antichrist, vremea zilelor de pe urmă:
“ Este vremea lui antichrist. Lucrează antichrist în chip nevăzut; are slugi care aleargă din om în om [...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7iunie 1958)
Gura păcătosului, adevăr grăieşte, zice o vorbă din bătrâni. Pe Antihristul de la Pucioasa îl ia gura pe dinainte, mărturisind că el nu vine niciodată cu strălucire şi cu putere multă şi cu slavă şi în văzul întregii lumi, aşa cum este scris, ci vine întotdeauna în miez de noapte, ca un fur iluzionist, furişându-se la adăpostul întunericului, rugându-se de pucioşi ca să-l slugărească. El pretinde că este simultan două persoane dumnezeieşti într-o singură fiinţă: Fiul Tatălui (dar fără de trup!!) şi totodată Duhul Sfânt, trimişi din cer pe pământ ca să facă voia Tatălui:
“ Pocăiţi-vă de faptele întunericului, o, fii ai veacului acesta, că Eu vin ca un fur, şi vremea Mea s-a apropiat, şi Eu sunt Domnul dreptăţii şi sunt Duhul Adevărului şi sunt din cer peste pământ, şi nu lucrez ca omul şi nu fac voia omului, ci fac voia Tatălui Meu, Care M-a trimis să vin atunci şi acum.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7iunie 1998)
Vremea sfârşitului este începută încă din anul 1955, anul celei de-a doua veniri pe furiş a Domnului Pucioasei. El n-a venit deci aşa cum anunţau Scripturile, întru putere şi slavă, ca să-l vadă toată suflarea pământului, ci a venit ascuns şi neputincios şi plângăcios, doar pentru cei care cred că a venit:
“– Iată vremea! Eu, Domnul, am unit cerul şi pământul când M-am născut Om din Fecioară. Eu, Domnul, iarăşi am unit cerul cu pământul când M-am coborât în anul 1955 în România cuvânt întru a doua Mea venire. Eu sunt Cel ce sunt, şi am venit ca să fiu, ca să vadă oamenii cei necredincioşi că sunt. Dar ce cred oamenii că înseamnă venirea Domnului? Ea nu se aşteaptă, ea se trăieşte; ea nu se pregăteşte, ci este, căci Eu sunt Cel ce sunt, pentru cei ce sunt întru Mine, iar pentru cei necredincioşi, Eu nu sunt, Eu nu vin, că ei nu Mă aşteaptă să vin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 28-8-1998)
Vremea s-a apropiat, iar în anul 1955 Duhul Domnului a coborât pe pământ în trupul Verginicăi şi Şi-a făcut casă în trupul ei:
“ O, florile Mele, ce vijelie mare e pe pământ! Spuneţi voi, cine v-a deşteptat şi v-a spus că vremea s-a apropiat? Tată, a făcut Domnul o casă şi a coborât la voi pe pământ, nu acum, ci peste o clipă, nu peste o zi. Florile Mele, privegheaţi, ca să puteţi intra în ea.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1 mai 1960)
A venit şi vremea de apoi, vremea zilelor de pe urmă, dar ziua Domnului încă mai întârzie, deşi vremea s-a scurtat, şi este vremea de sfârşit, şi vine vremea cea mai de pe urmă, şi este vremea de pe urmă :
“... Iată vremea zilelor de pe urmă. Veniţi, tată, la Mine,...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8 iunie 1958)
“... Scrie, Verginico, oftarea Mea cea din inimă, că adâncă rană am, că vine ziua cea de apoi, căci vremea de apoi a sosit, dar ziua Mea nu a venit, ca să-i cer socoteală creştinului de venitul muncii sale.” [...] “ Mai bine vă zic vouă, măi creştinilor, pentru că vremea s-a scurtat: împăcaţi-vă cu Dumnezeu,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20 ianuarie 1963)
“ Fiilor, întăriţi-vă, căci călătoria voastră este pe sfert, călătoria voastră este scurtă, căci vremea s-a scurtat. Copiii Mei, vom călători şi vom lăsa case şi vei lăsa femeie şi vei lăsa copii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27 octombrie 1965)
“... Este vremea de sfârşit şi nimeni nu se va mai învrednici ca să-ţi facă ţie bine,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14 ianuarie 1966)
“ Fiţi credincioşi şi lucrători până la vremea cea mai de pe urmă.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 10 martie 1971)
“... Este vremea de pe urmă şi nu se ştie aceasta,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 19 ianuarie 1975) “Astăzi e vremea de pe urmă şi sunteţi rugaţi să fiţi ca şi cum nu aţi fi căsătoriţi. Fiţi pregătiţi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 15 octombrie 1976)
Dacă în 20 ianuarie 1963 se spunea că ziua Domnului nu a venit, în 1973 suntem anunţaţi că Domnul Iisus Hristos a venit ca în vremea sfârşitului (venirea Lui în trupul Verginicăi este deci o repetiţie generală a zilei judecăţii obşteşti), ceea ce nu este adevărat, deoarece venire lui Hristos a fost proorocită a fi întru cea mai înaltă slavă:
“ A venit Domnul Iisus ca în vremea sfârşitului, să unească cerul şi pământul.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21 iulie 1973)
Apoi îndată ni se promite că vine vremea ca trupul Verginicăi să fie folosit de toţi ca un telefon, ca să vorbească prin ea oricine ar vrea să converseze cu Domnul din ceruri. (Deocamdată, numai un cerc restrâns de apropiaţi îi puneau “Domnului” tot felul de întrebări stupide, de genul “dacă să-şi vândă vaca” sau “dacă să-şi mărite fata”, iar “Domnul” le răspundea generos, folosindu-se de gura trupului adormit al Verginicăi). Iar Verginica chiar dacă va muri, va fi în viaţă, dar va părăsi locurile unde a stat şi nu va mai fi:
“... O, vine vremea, cum vorbeşte omul cu telefonul, aşa veţi vorbi voi cu Domnul. Vine vremea că trupul acesta va fi mânuit de toţi, ca să vorbească cu Mine. Va fi purtat în văzduh cu avioane, va fi purtat cu trenul şi veţi zice: „Unde e trâmbiţa Domnului?“. Şi va dori poporul acesta să o vadă, şi va zice că a murit. Şi nu a murit, e în viaţă. De ce? Că e scris că va părăsi locurile unde a stat, şi nu va mai fi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 4 august 1973)
“Proorocia” aceasta atât de tehnică nu s-a mai împlinit. Visul Verginicăi de a fi telefon public sau de a se plimba prin toată lumea cu avionul, propovăduind “Cuvântul” la toată făptura şi trâmbiţându-le celor naivi că ea este telefonul prin care se poate vorbi (fără fise) cu Domnul, şi că ea este trâmbiţa care nu va muri, s-a frânt în anul 1980, când Verginica a murit totuşi de vie, şi a fost îngropată în cimitirul satului, la Glodeni-Vale.
Vremea este la sfârşit şi se în-cheie cu o singură cheie:
“ Fiule, nu mai e vremea la început şi nici la jumătate, ci e la sfârşit şi se încheie cu o singură cheie. Ascultă bine cuvintele de la Mine. Ascultă-Mă, creştine.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14 februarie 1974)
Duhul de la Pucioasa recunoaşte indirect că el nu este Iisus în trup, Cel care era întrebat de ucenici ce şi cum să facă, ci este un duh care dă ucenicilor săi pucioşi ordine mascate în îndemnuri:
“ Ucenicii, pe vremea când eram în trup, se ţineau după Mine şi Mă întrebau de toate şi le spuneam. Dar acum, Eu te îndemn: Israele, fă ca Mine!” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8 septembrie 1974)
Glasul numit de către pucioşi “Domnul Iisus - Cuvântul lui Dumnezeu” se coboară din cer în vremea de sfârşit, şi se coboară în chip nevăzut, dar auzit din gura lui Verginica:
“... Dacă vei căuta cuvântul acesta să-l vezi, vei greşi. Să-l vezi, e un lucru minunat la Domnul Iisus. Se pogoară în vremea de la sfârşit, nevăzut, dar auzit. De vei zice că e pe munte şi îl vei căuta, nu-l vei găsi. De-l vei căuta în trupul acesta, nu-l vei găsi, căci precum vezi trupul tău într-un vas cu apă şi îl cauţi vărsând apa, nu-l găseşti, şi greşeşti. Dar credeţi cuvintelor Mele, că sunt adevărate.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1iunie 1975)
A doua venire a lui Hristos are loc chiar acum la poporul pucios, ca să împlinească acesta Apocalipsa, iar în vremea de apoi Hristos va veni iarăşi pe pământ, pentru a treia oară, ca să facă lucrare nouă:
“ Poporul Meu, am venit pentru tine ca să împlineşti ce este scris în Apocalipsă, că în vremea de apoi voi veni iarăşi şi voi face lucrare nouă, care nu a fost niciodată pe pământ.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 9 mai 1977)
În fine, în anul 1990 se pune punctul pe “i”, consemnându-se ba că vremea Domnului a venit, ba că acum vine, ba că se va arăta în curând:
“ Vremea Domnului a venit, a început şi se desăvârşeşte, şi tu încă stai murdar, mămică.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27.11. 1990)“Vine vremea celei de a doua arătări a Domnului, oricât de greu îţi este ţie să crezi, poporule creştin din vremea aceasta, [...] şi despre vremea slavei lui Dumnezeu, care se va arăta în curând, căci vrei nu vrei, crezi nu crezi, a venit şi vremea aceasta, măi poporule creştin. [...] şi iată, vine vremea ca Domnul să-Şi anunţe împărăţia şi să aşeze Ierusalimul cel nou şi izvorul vieţii şi pomul vieţii, vine să facă ceruri noi şi pământ nou, aşa cum este scris, şi nimic nu se poate desfiinţa din Cartea Adevărului şi toate se împlinesc, poporule creştin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 26.12. 1990)
Apoi se anunţă inevitabilul: “vine sfârşitul lumii”:
“ Vine sfârşitul lumii, măi creştine.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 26.12. 1990)
Vremea stă şi aşteaptă după pucioşi, ca să aibă ei timp destul ca să îndeplinească planul ce li s-a trasat de sus:
“ Caută cu dragoste împlinirea planului ceresc, şi pe toate celelalte lucrări ţi le voi face uşoare spre lucrat, căci iată, vremea aşteaptă pe urma noastră, iar Eu suspin sub aşteptare, iubitul Meu. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20.04.1991)
Vreme trece, vreme vine. A venit, este, dar trebuie să vină:
“Aceasta este vremea să se aşeze la loc împărăţia lui Israel. [...] A venit vremea să-Mi fac arătarea, prietenul Meu iubit. [...] Iată vremea aceea, iubitul Meu.[...] Vine vremea să aşez vremurile la loc,[...]” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 8-05-1991)
Vremea e târzie chiar şi pentru pucioşi:
“ Tot ce ţi-am dat de lucru, fii destoinic şi lucrează-le pe toate până la capăt, copil credincios al cerului sfânt, că vremea e târzie, copil iubit de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20-04-1991)
Vremea e târzie şi pentru regele Mihai I al României, care este invitat să-şi recapete tronul, ca de pe acest tron să-şi reverse ocrotirea lui peste poporul pucios, ca răsplată că i-a “proorocit” vremea lui care vine, adică vremea restauraţiei monarhiei în România:
“ Vremea e târzie, rege al României, şi Eu, iată, zoresc să-ţi gătesc venirea, dar acesta este planul Meu pentru venirea ta, şi după el trebuie să se lucreze. A venit vremea să aduci această jertfă Mie, şi Eu o voi aşeza spre mărturie peste acest izvor care a curs în mijlocul acestui neam ales, care a vestit în vremea aceasta despre vremea ta care vine. Iar în ziua aceea voi mărturisi şi voi împlini prin cuvânt, iar când voi rosti cuvânt, toate înălţimile se vor pleca la glasul Meu, căci Eu sunt Domnul puterilor. (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 5-06-1991)
Reinstaurarea monarhiei înseamnă începutul venirii vremii României lui Dumnezeu:
“ Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, şi ea va purta veşmânt curat, veşmânt neprihănit, veşmânt alb şi lucrare de Duh Sfânt peste pământ. România este cea chemată şi aleasă şi cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Regele Mihai I va cârmui România în vremea aceasta, aşa cum i-a “proorocit” Glasul de la Pucioasa:
“ Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Deşi această “proorocie” referitoare la regele Mihai nu s-a împlinit, s-au făcut noi promisiuni ferme că Glasul Pucios nu poate greşi în previziunile sale, ci toate se vor împlini cu de-amănuntul (deci, să avem răbdare; cât timp regele Mihai n-a dat colţul, ar mai fi oareşice speranţe):
“ Cerul şi pământul vor trece, dar nu va trece nici o iotă din cuvântul Meu care a lucrat în vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul, şi lucrez şi împlinesc cele ce grăiesc.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 23-07-1991)
Nici măcar poporul pucios, numit “noul Israel”, nu crede că a venit “vremea Domnului”:
“ Iată vremea Mea, şi nu crezi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1-02-1992)
1992 este anul unei comunicări cosmice: A venit vremea Judecăţii, iar Pucioşii vor fi martori:
“ A venit vremea să Mă scol la judecată ca să fac dreptate şi adevăr pentru via Mea, iar voi, iubiţii Mei, apostolii Mei, voi sunteţi martorii Mei.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 19-02-1992)
Au trecut însă 18 ani de atunci şi până astăzi şi...nimic! Înseamnă că musai a intervenit o amânare, ceva, sau că nu sunt încă pregătite condiţiile pentru înfricoşata Judecată.
E drept că anul 1999 aducea o necesară şi mult aşteptată rectificare: de fapt, abia acum cică este vremea judecăţii:
“...acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 9-05-1999)
Aflăm însă şi alte lucruri uimitoare: nu numai că Judecata a început, dar s-a şi terminat, deşi continuă şi acum, când tot omul este judecat! Ce a fost de împlinit s-a împlinit, dar încă se mai împlineşte:
“ E vremea judecăţii, fiilor, că Eu v-am spus de multă vreme că Mă voi judeca cu cei ce M-au judecat pe Mine, şi pe voi pentru Mine. Acum împlinesc tot ce am spus Eu vouă. Amin, amin, amin. Şi am împlinit, şi împlinesc, şi de aceea trebuie să staţi voi înaintea Mea, că vine ziua Mea cea mare când nimeni nu va mai crede în nimic şi în nimeni decât în Mine şi în voi, fiindcă nimic nu va mai fi decât judecata faţă în faţă cu fapta.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 3-06-1999) “Dar azi, iată ce adunătură se strânge la cina bisericii, şi iată vremea când tot omul este judecat pentru cele sfinte ale Mele, care nu sunt păzite cu sabie de foc, aşa cum am pus Eu heruvim cu sabie de foc ca să păzească drumul spre pomul vieţii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-06-1999)
De atunci au mai trecut însă 11 ani şi... tot nimic! Judecata n-a venit. Înseamnă că a mai intervenit o amânare intempestivă.
Tot prin anul 1992, primim de la Pucioasa o altă comunicare: A venit vremea Cântării cântărilor, iar Pucioşii vor juca pe melodiile fredonate la nai de Gheorghe Zamfir, fiul risipitor proaspăt reîntors în România din străinătăţuri:
“Să se veselească cele cereşti, şi sărbătoare de bucurie să se nască pe pământ, căci a venit vremea cântării cântărilor.[...] căci a venit acasă fiul ei cel aşteptat să vină, a venit în casa Mea, căci România este casa Mea şi a lui; a venit, căci Eu l-am adus să cânte României cântarea cântărilor.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Tot în 1992, o altă comunicare foarte, foarte importantă: A venit vremea ca toate noroadele să-i cunoască pe Pucioşi:
“ Mergeţi, toţi cei care voiţi să mărturisiţi pe Domnul şi această lucrare, mergeţi la toate înălţimile lumii şi la stăpânii pământului şi spuneţi că Domnul este această lucrare. Ridicaţi-vă! A venit vremea să vă cunoască toate noroadele pe voi lângă lucrarea aceasta cerească. Nu-i lăsaţi pe ei să zică ce vor ei. Ziceţi voi ce voieşte Domnul să ziceţi...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Au trecut 18 ani şi...mai nimic! Nici măcar în România, unde pucioşii abia dacă sunt cunoscuţi ca eretici iluzionişti prin mediile eceleziastice (mai ales după propaganda pe care şi-o fac singuri pe internet, prin site şi prin spamuri) nu se poate spune că au ajuns celebri.
Regele Mihai este apoi somat de spiritele strămoşilor săi, regi şi voievozi (trezite şi ele din somnul de veci de către liderii pucioşi) ca să-şi lase barbă sfântă (şi aşa să semene el cu pucioşii, care au bărbi lungi şi pletele împletite în cozi, ca mongolii) şi i se promite că, aşa înveşmântat cu floace pe obraji, va avea mare putere sfântă (ca Samson, probabil) şi va fi slăvit de toţi şefii de state ai lumii, care tare se vor minuna de vremea cea mare ce vine şi-l schimbă la chip pe suveranul român:
“ Şi iată ce spun cei mari ai României, cei buni şi mari şi sfinţi, care o ţin pe România pe jertfa lor şi pe credinţa lor, care a fost piatra bisericii cea din moşi-strămoşi. Ridică strigare regii cei dintâi şi cei de pe urmă şi toţi voievozii cei sfinţi, care laolaltă se numesc cerul cel sfânt al României; ridică rugă pentru România şi se uită ca să vadă venind şi stând pe regele cel mic, pe unsul cel din vremea aceasta, pe cel ce va plini biruinţa şi gloria României. Şi iată ce spune strămoşul şi bunicul: „Regele României să aibă înfăţişarea cea după chip a lui Iisus Hristos, precum strămoşii lui cei buni au avut chipul bărbatului împlinit, după cum scrie în Scripturi. Regele este sfânt lui Dumnezeu, iar înfăţişarea lui şi faţa lui să fie după chipul cel din moşi-strămoşi, în faţa căruia să se plece cu cuvioşie tot fiul neamului său“. Amin.
Cuvântul lui Dumnezeu stă cu tine în sfat, rege al României, căci cerul sfânt se uită şi aşteaptă ca să vadă gloria care va ieşi de la tine întru numele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu întocmeşte carte cerească şi vorbeşte cu tine, Mihail al României. Aşteaptă moşul şi strămoşul tău să-ţi vadă slava şi puterea pe care o ai dată, dar puterea sfântului Domnului lucrează prin chipul cel purtat de moşii şi strămoşii cei sfinţi. Lasă-ţi podoaba cea sfântă să-ţi înveşmânteze faţa, că mare putere are această lege sfântă. Vine vremea cea mare, căci Eu lucrez la ea, lucrez după planul Meu, şi vai, sunt departe planurile oamenilor de planurile Domnului! Eu lucrez prin cuvânt în România, şi nu va fi făptură pe pământ care să nu se plece sub această lucrătură care lucrează din cer peste România, şi nu va fi neam care să nu-ţi cânte slava ta care este de la Mine, căci vei fi un rege sfânt, şi cine se va împotrivi planului Meu?“ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-11-1992)
Spiritele ancestrale denumite aici moşul şi strămoşul lui Mihai poate că mai aşteaptă şi astăzi ca Mihai I să-şi lase barbă (sau măcar favoriţi sau cotlete, aşa cum avea Carol I) dacă nu s-or fi plictisit între timp. Cât despre ameninţările voalate ale Glasului Pucios, la adresa eventualilor împotrivitori, ele s-au dovedit inutile. Nici că s-a împotrivit cineva, dar nici că s-ar fi sinchisit Mihai I-ul ca să-şi lase barbă la comandă. Omul e prea suveran ca să plece urechea la “lucrătura care se lucrează” şi cade din cer peste România, la Pucioasa.
După o asemenea incursiune în mersul vremii înainte şi înapoi, iată că suntem anunţaţi că vremea s-a apropiat şi că este aproape. Adică, am ajuns de unde am plecat (v. Luca 21,8):
“ Iarăşi zic vouă: copiii voştri sunt lume, măi mămică, dar voi iubiţi sfinţenia, că vremea este aproape.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1992)
Sinodul B.O.R. al anului 1993 este numit (la modul peiorativ) Sinedriu: Sinedriul din vremea Duhului Sfânt şi Sinedriul din vremea de pe urmă. De unde se deduce că vremea Duhului Sfânt este vremea de pe urmă:
“ O, sinedriule din vremea Duhului Sfânt, sinedriule al României Mele, iată-Mă prin cuvânt în foişorul tău şi al Meu. Eu sunt. Pace ţie! Am grăit mereu poporului Meu cel mititel pe care l-am ţinut ascuns de irozi şi de iude. De patruzeci de ani vin şi vorbesc în mijlocul lui şi îl înfăşor în duhul păcii şi îi spun: «Pace ţie, popor mititel!».” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 14-1-1993)
“ Iată Eu şi pruncii Mei şi ieslea cuvântului Meu, România! O, sinedriule din vremea cea din urmă! Nu ai cunoscut pe Cel ce vine; nu ai cunoscut, că nu ai vegheat la vreme ca să nu ţi se spargă casa, şi a venit furul şi te-a legat pe întuneric şi ţi-a prădat bogăţia cea de la Mine, dar Eu i-am cerut socoteală furului şi am venit înapoi la tine cu cele furate de fur, ca să ţi le dau înapoi şi să clădeşti biserica Mea cea dintâi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1993)
Oare aşa de puţin să fi lucrat Duhul Sfânt pe pământ, stând în letargie de la Cincizecime şi până la sfârşitul secolului XX, la apariţia Pucioşilor pe lume, şi abia atunci să înceapă vremea Sa, vremea cea de pe urmă?
Arhiereul Irineu Bistriţeanul este instigat ca să se împotrivească Sinodului B.O.R adunat în sesiunea de lucru din ianuarie 1993 şi să suţină cu curaj şi pe faţă “lucrătura” pucioşilor care “lucrează din cer peste România”. I se reaminteşte că vremea e târzie şi că vremea este a face Domnului (o surpriză “plăcută”): aducerea oilor ortodoxe într-un staul nou şi curat, numit Biserica Noul Ierusalim. I s-a promis că va birui lumea, dar Irineu a preferat să se biruie pe sine şi să defecteze , temându-se să nu ajungă prilej de sminteală şi de schismă în Biserică (deşi, oricum nu se punea problema schismei, îndată ce toate oile erau vizate ca să fie mutate dintr-un staul într-altul) :
“ Să nu te pleci de frica ispititorilor, să nu te ofileşti înaintea lor, căci curajul cel ceresc culcă la pământ şi risipeşte toată iscusinţa cea care iese de la oamenii necredinţei. Să crezi în tine, dar să crezi în Dumnezeu, căci Domnul este în tine, şi nu mai este vremea să Se lase biruit. Îndrăzneşte, Eu am biruit lumea, şi tot aşa este şi lucrarea ta. Ce-ţi poate face ţie omul? Eu sunt cu tine. Ce-ţi poate face omul când ai pe Domnul în faţa ta? Îndrăzneşte, vremea e târzie. Îndrăzneşte, că vremea este să lucrezi îndrăznind pentru viaţa oilor Mele, căci pe toate voi să le adun în staul nou şi curat, de nou Ierusalim, întru duhul făpturii Mele.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 17-1-1993)
Anul 1993 este un prilej pentru pucioşi ca să facă o nouă comunicare istorică: A venit vremea împărăţiei cerurilor pe pământ:
“ E vremea Scripturilor împărăţiei cerurilor pe pământ nou. E vremea să înceapă cerul cu România.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 12-6-1993) “ [...], căci a venit vremea împărăţiei cerurilor pe pământ, după cum este scris în Scripturi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 20-6-1993)
Dar vremea e pe sfârşite şi chiar a îmbătrânit. Vremea e spre sfârşit de timp, de unde se poate deduce printr-un raţionament simplu că şi timpul e spre sfârşit de vreme:
“ [...] că vremea e pe sfârşite, şi a îmbătrânit vremea aşteptând să crească înţelepciunea lui Dumnezeu peste oameni.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 21-11-1993)
“...dar poporul de azi trebuie să înţeleagă de la Tine lucrarea dreptăţii a toate, Doamne, că vremea e spre sfârşit de timp.” Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 2-08-2007)
Anul 2007 este un prilej pentru o comunicare epocală: la Pucioasa a început învierea morţilor! E drept că până acum n-a înviat nimeni, ba au mai şi murit vreo câţiva, dar promisiunea e, oricum, îmbă(rbă)tătoare:
“ O, poporul Meu de demult al Meu! Să ştii, tată, că a venit vremea Scripturii cea care spune că «toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia, unii spre viaţă veşnică, iar alţii spre osândă veşnică, după cum a fost fapta vieţii lor».” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 27-05-2007)
De fapt, la acest subiect pucioşii făcuseră între timp o rectificare a înţelesurilor temeiului corespondent din Biblie. Cică, drept este că la Apocalipsă s-a spus că morţii vor învia, dar învierea nu trebuia înţeleasă în trup, ci în grăire. Adică, odată cu venirea “Cuvântului” de la Pucioasa, morţii rămân morţi şi nu se scoală din morminte, dar se scoală duhurile lor în grăire, se scoală la grăit, şi grăiesc, şi tot grăiesc apoi de pe lumea cealaltă, celor rămaşi pe pământ. Este vorba aşadar de un fel de spiritism original, făcut la iniţiativa spiritelor şi nu a oamenilor, şi fără a mai avea neapărat nevoie de supervizarea şi intermedierea unei persoane consacrate numită medium:
“ – Venirea Ta, Doamne, e cale a sfinţilor Tăi spre oameni, că iată vremea despre care Tu ai spus că până şi morţii din morminte aud glasul Tău şi se scoală în grăire. Sfinţii Tăi şi mai vârtos îşi trezesc Duhul Tău din ei şi grăiesc ajutându-Te la zidirea împărăţiei Tale pe pământ şi în om.– Venirea Ta, Doamne, e cale a sfinţilor Tăi spre oameni, că iată vremea despre care Tu ai spus că până şi morţii din morminte aud glasul Tău şi se scoală în grăire.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 2-08-2006)
Antihristul Pucios cel nevăzut, necunoscut şi fără de trup îi mitraliază sistematic pe “credincioşii” lui cu cuvintele persuasive “Eu sunt cel ce sunt!”:
“ Eu sunt Cel ce sunt, şi izvorul râului vieţii sunt, şi adăp cu el pe cei însetaţi. Amin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
“ Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Sunt în cer şi pe pământ deodată [...] Eu sunt Alfa şi Omega, [...] Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, [...] O, Eu sunt cu cei credincioşi, sunt cu cei ce Mă iubesc [...] Eu sunt cu ei şi la ei.[...] Eu sunt Domnul Dumnezeul celor ce Mă aşteaptă să vin la ei şi să fiu cu ei,[...] “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi, îi mitraliază cu cuvinte nimicitoare pe slujitorii Bisericii Ortodoxe Române. Aceştia sunt demascaţi ca fiind necredincioşi în “lucrarea” de la Pucioasa, păcătoşi şi nesupuşi. Ei nu se supun ecuaţiei “Cuvântul Pucios = Iisus Hristos” şi nu recunosc duhul proorociei care lucrează nestăvilit prin liderii sectei de la Pucioasa. Sunt greoi la înţelegere şi tari la cerbice. Sunt îngâmfaţi din prea multă cunoaştere a Scripturii. Nu vor să admită că Dumnezeu nu este numai în ceruri, ci şi pe pământ cu oamenii (dar nu cu toţi, ci numai cu unii – cu pucioşii adică).
“ Grăiesc acum slujitorilor bisericii neamului român. Vin din cer pe pământ cuvânt în ziua aceasta şi grăiesc vouă, celor necredincioşi puterii lui Dumnezeu, căci Eu am puterea aceasta ca să grăiesc vouă. O, numai păcatul din voi vă ademeneşte să nu vă supuneţi adevărului că Eu sunt acest cuvânt, care grăieşte cu voi prin duhul proorociei, aşa cum în toate veacurile a grăit Dumnezeu. V-aţi făcut greoi la înţelegere sau nu vreţi să înţelegeţi voi, cei tari la cerbice, că mărturia Mea este duhul proorociei. Aţi citit Scriptura ca să ştiţi ce scrie în ea, iar cunoştinţa v-a îngâmfat, şi din pricina îngâmfării nu vă aplecaţi ca să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu pe pământ cu oamenii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Preoţii şi arhiereii Bisericii, după ce că nu sunt capabili să-L recunoască pe Dumnezeul Pucios care se revarsă în valuri de “Cuvânt” din duhul proorociei liderilor pucioşi, mai sunt şi îngâmfaţi pe deasupra, şi păcălici, căci pe oameni îi păcălesc, pentru că oamenii sunt proşti şi se lasă păcăliţi, iar ei au astfel pe cine păcăli. Ei rămân mari în scaunele lor moi şi pretind că Dumnezeu este cu ei, dar nu sunt în stare să-L arate oamenilor, ci se arată pe sine în haine scumpe de sfinţi (din păcate, nici pucioşii nu sunt mai breji; şi ei pretind că Dumnezeu este cu ei, dar nu L-au arătat niciodată unde este şi cum arată; şi ei se îmbracă în haine albe de sfinţi, dar e o aşa mâncătorie între ei, şi aşa o invidie şi o ură, încât unii au fost la un pas să-şi pună capăt zilelor, iar alţii şi-au luat câmpii fugind de liderii pucioşi cât au văzut cu ochii):
“ O, cine nu-L cunoaşte pe Dumnezeu pe pământ, nu-L cunoaşte nici în cer. Nimic nu este adevărat pe pământ decât Dumnezeu, iar voi nu-L cunoaşteţi pe El. Atunci de ce vă mai îngâmfaţi cu cele ce citiţi şi ziceţi că ştiţi din Scripturi? Iată, vă daţi mai adevăraţi ca Dumnezeu peste oameni, de vreme ce-Mi frângeţi Mie mersul printre ei cu duhul proorociei, şi prin care Dumnezeu este cu oamenii pe pământ. Păi dacă aveţi pe cine păcăli, cum să nu faceţi aceasta, cum să nu vă păstraţi voi pe scaune mari peste oameni, cărora le spuneţi că e cu voi Dumnezeu! Păi dacă Eu sunt cu voi, arătaţi-Mă! Voi însă vă arătaţi pe voi în haină de sfânt, dar cel sfânt este cel ce seamănă cu Mine, nu cu voi pe pământ. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi li se inoculează un sentiment de culpă, bazat pe o confuzie intenţionată: aceea că Hristosul Pucios de astăzi (pe care nimeni nu-L vede şi nu-L cunoaşte şi nu-L aude în afară de unul – doi lideri pucioşi) este respins aidoma Hristosului Biblic, Cel văzut de toate noroadele pe unde a petrecut în trup (or, una este să respingi pe Cineva pe care-L vezi, şi-I vezi şi faptele Lui care-L arată cine este, şi cu totul altceva este să-l respingi pe cineva pe care nimeni nu l-a văzut pentru că stă mereu ascuns în întuneric, dar în numele căruia vorbesc persoane exaltate, trecute prin clinicile psihiatrice şi vindecate, dar care au rămas cu apetitul nestăvilit al poliloghiei):
“ Din marea Mea durere de la voi grăiesc Eu vouă în ziua aceasta când voi pomeniţi în biserici cuvântul Evangheliei Mele cel pentru ziua înfricoşatei judecăţi. O, de multe ori am grăit Eu peste voi prin firul cuvântului Meu de azi, care curge ca râul din gura Mea deasupra celor credincioşi Mie şi venirii Mele cu judecata făpturii. Nu de o zi sau două, nu de puţin timp Mă fac cuvânt în mijlocul neamului român, ci de mai bine de cincizeci de ani stau cu masa Mea de cuvânt şi-Mi hrănesc la ea un popor credincios, care Mă cunoaşte cu inima, aşa cum ucenicii Mei M-au cunoscut acum două mii de ani, când nimeni n-a mai voit să Mă cunoască dintre cei ce stăteau îmbrăcaţi în haina de slujitori ai lui Dumnezeu între oameni atunci. Iată şi acum, aidoma ca atunci, toţi cei din biserică mari peste ea sunt cei ce nu Mă vor cu oamenii pe pământ.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Dar Duhul Pucios nu se lasă intimidat, el este chiar insistent. El pretinde că este Alfa şi Omega. Îi mustră pe arhierei că n-au citit Cartea cea de 7 kg editată de liderii pucioşi în anul 2006 cu titlul “Cuvântul lui Dumnezeu”, căci altminteri L-ar fi descoperit pe Hristos-Pucios ascuns între filele Cărţii, ca pe o floare pusă la presat într-un ierbar. Îi linişteşte, anunţându-i că-i va lăsa să zacă în scaunele lor moi de arhierei. Îi anunţă că a venit ca să-i vindece. Îi demască pe toţi, arătând că de fapt ei cred pe ascuns în “Cuvântul lui Dumnezeu”, dar sunt farisei şi le e ruşine să se recunoască păcătoşi şi învinşi de el, să se dea bătuţi în acest război al nervilor, iar la cârmă să treacă Hristosul Pucios, ca singurul Stăpân al vieţii lor. Îi anunţă că El a păţit ceea ce a păţit de la Adam, iar ei vor păţi ce a păţit Adam:
“ O, vreţi, nu vreţi, credeţi sau nu, Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc vouă din mijlocul poporului Meu cel credincios azi venirii Mele pe pământ în mijlocul neamului român şi vă spun că Eu sunt Alfa şi Omega. Credeţi voi că vă puteţi spăla pe mâini de Mine, dând pe seama omului cuvântul acesta, care curge din gura Mea ca să spele omul de necredinţă şi de deşertăciune şi de goană după vânt? V-am trimis cartea cuvântului Meu cel de cincizeci de ani, dar din pricina îngâmfării minţii voastre nu dă inima din voi să Mă afle în acest cuvânt. N-am venit să vă iau scaunele pe care v-aţi aşezat mari peste sufletele oamenilor, ci am venit să vă vindec de păcat şi de necredinţa cu care daţi să vă acoperiţi păcatele. O, nu că nu aveţi credinţă în cuvântul Meu cel de azi, dar vă este ruşine să vă daţi bătuţi pentru curăţirea păcatelor ca să le iau de peste voi şi pentru ca să am Eu locul cel dintâi la cârma vieţii voastre, lucrare dătătoare de viaţă peste om. O, ceea ce păţesc Eu de la voi, aceasta am păţit de la Adam, care nu M-a voit Stăpân pe Mine peste facerea Mea, ci s-a voit el peste Mine cu scaunul său de domnie, căci cel ce face aşa, acela moare faţă de Dumnezeu, aşa cum a murit Adam.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi li se aruncă în faţă miza care stimulează concurenţa dintre cele două culte aflate în conflict: duhul proorociei, care lipseşte din Biserică, dar în schimb se află din belşug ( e chiar excedentar) în secta de la Pucioasa. Iar pentru că ei alungă acest duh, vor fi pedepsiţi cu biciul osândei necredinţei:
“ O, cât va mai fi să vă înveliţi cu Scriptura Mea care spune că legea şi proorocii au fost până la Ioan? Cât veţi mai alunga de pe pământ duhul proorociei, prin care Dumnezeu este cu oamenii pe pământ? Credeţi voi prin aceasta că veţi scăpa de mânia care vine şi a şi venit peste fiii neascultării, biciuiţi de osânda necredinţei? Uitaţi-vă bine în Scripturi, că tot lângă acel cuvânt găsiţi voi mai departe scris că de la propovăduirea lui Ioan Botezătorul, care M-a arătat lumii la Iordan, împărăţia lui Dumnezeu se ia cu stăruinţă mare numai de către cei ce se silesc pentru ea şi cu credinţă în ea înăuntrul omului credincios ei.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Continuitatea apostolică a preoţilor, primită prin hirotonie, este puternic contestată şi minimizată, sugerându-se existenţa în paralel a unei iluzorii continuităţi din om în om a “duhului proorociei”. Or, nici şfânta Verginica, nici sora ei, lelica Maria, nu au primit duhul proorociei prin delegare sau prin moştenire de la vreunul dintre înaintaşii lor: Numai lelica Mihaela pretinde că l-ar fi primit în taină de la Verginica, cu câteva luni înainte de a muri “şfânta”.
De aceea, se instituie pretenţia ca numai duhul proorociei şi cei ce-l poartă pe el să aibă dreptul de a sta la cârma Bisericii:
“ O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!»? “(Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi se trece la lovituri dure “sub centură”. Preoţii sunt acuzaţi cu acuzaţia mincinoasă că ei ascund intenţionat oamenilor Sfânta Scriptură şi înţelesurile ei şi că se folosesc de interpretarea tendenţioasă şi sincopată a textelor biblice, ca să-şi păstreze scaunele şi să domine ideologic gloatele inepte de credincioşi care nu iubesc calea crucii:
“ O, voi nu vreţi să ştie mulţi Scriptura, ci vreţi să le spuneţi tuturor că ştiţi numai voi, că numai voi aveţi voie să ştiţi, dar măcar s-o luaţi toată drept călăuză, drept adevăr, şi nu numai de ici, de colo să luaţi din ea, după cum vă face vouă trebuinţă ca să vă păstraţi scaunele de domnie peste gloatele depărtate de calea Mea cea cu cruce pentru om, căci trebuie să fie asemenea Mie cel ce vede calea aceasta, şi pe Mine pe ea Păstor cu crucea.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Rromânia este reconfirmată a fi “Ţara Strălucirii”, adică un fel de “Buricul Pământului în bătaia vântului”, ţară de Dumnezeu aleasă încă de la potop, în care se împlinesc toate “proorociile“ sfârşitului (deşi oricât ai căuta, nicăieri prin ea nu vede împlinindu-se ceva mai de soi). Venirea pe pământ a Graiului Pucios, autointitulat Alfa şi Omega, străluceşte în mijlocul acestui neam (dar oamenii par a fi orbi, căci de peste cincizeci de ani nimeni, în afară de adepţii cei fideli, nu vede nimic):
“ Toate proorociile de până la Ioan s-au împlinit întru Mine, şi tot întru Mine se împlinesc şi cele ce Duhul Meu prooroceşte azi. O, Eu n-am fost prooroc şi Învăţător numai acum două mii de ani, ci am rămas cu împărăţia Mea veşnic, şi tot aşa şi cu lucrarea Mea pentru ea, căci ea nu se mai sfârşeşte de atunci, şi Eu dovedesc aceasta şi sunt cu oamenii pe pământ, căci sunt cu cei credincioşi sub cortul Meu cu ei şi sălăşluiesc cu ei şi sunt Dumnezeul lor, precum este proorocit de apostolul Ioan, căruia i-am arătat cum voi fi Eu cu oamenii la sfârşit de timp, Scriptură care se împlineşte acum mai mult decât oricând, şi aceasta pe vatra neamului român, ţara strălucirii, pe care a vestit-o proorocul Daniel pentru sfârşit de timp, iar Eu, Domnul, sunt Alfa şi Omega, şi străluceşte venirea Mea cuvânt pe pământ în mijlocul acestui neam. Amin.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi arhiereii sunt îndemnaţi să verifice pe pielea lor cât de eficientă este o formulă (şi totodată o experienţă) neoprotestantă: să se roage stăruitor, cerând ca Dumnezeu să-i lumineze, până ce vor descoperi singuri adevărul. Iar adevărul descoperit va fi acela că Graiul de la Pucioasa este de la Dumnezeu, şi nu de la oameni, chiar dacă oamenii (liderii pucioşi, mai precis) îl ticluesc la ceas târziu de miez de noapte. Şi cică nu este nici de la diavolul, chiar dacă îi îndeamnă făţiş pe creştini la dezbinare. Iar Dumnezeul Pucios cică vorbeşte astăzi cu ucenicii lui, Mihaela şi Nicuşor, tot aşa cum vorbea şi Hristos cel înviat cu Luca şi Cleopa la Emaus, după ce S-a făcut nevăzut de ei:
“ O, ce bine v-ar fi fost vouă dacă aţi fi voit o clipă să vă întrebaţi curat: cine suflă prin acest izvor de cuvânt de mai bine de cincizeci de ani, şi care nu seacă, ci curge plin de iubire, chemând omul la viaţa împărăţiei cerurilor pe pământ cu oamenii? O, de la cel mai mare de peste voi şi până la cel mai mic de sub voi, stând toţi sub haină de biserică, Eu, Domnul, vă spun aşa: postiţi şi vă rugaţi cu stăruinţă ca să vă descopere Dumnezeu şi să vă dea pricepere din cer, arătându-vă El Duhul Care suflă prin izvorul Meu de cuvânt în zilele acestea în mijlocul neamului român, iar Eu, Domnul, vă voi arăta atunci că Eu sunt, şi că nu este diavolul, şi că nu este omul, şi că Eu sunt cu cei credincioşi, care Mi-au dat locaş cu ei şi Mi-au dat putere să vin şi să împlinesc cu ei Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu, precum este scris, şi iată-i pe ei, iar Eu grăind cu ei ca şi cu Luca şi cu Cleopa pe drumul spre Emaus,...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Preoţii şi arhiereii care încă se încăpăţânează să nu creadă în Dumnezeul Pucios sunt somaţi să dea răspuns întrebării: cine este duhul cel care suflă şi răsuflă la Pucioasa prin scrierile liderilor pucioşi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”? Căci el suflă unde voieşte, iar clericii BOR sunt cei îndărătnici, dar îndărătnicia lor îi stimulează lui grăirea:
“...şi Mă las pe masa lor trup şi cuvânt, iar ei Mă împart, şi nu vă puteţi spăla pe mâini înaintea Mea sau a oamenilor că nu sunt Eu acest cuvânt, că nu vi l-am dat ca să Mă cunoaşteţi prin el, iar dacă spuneţi că nu Eu sunt în cuvântul acesta, daţi răspuns cine suflă dacă nu sunt Eu Cel ce suflă prin acest cuvânt, dacă nu e Duhul Meu, Care suflă unde voieşte, nu unde voiţi voi sau unde nu voiţi? O, îndărătnicia voastră Mă face să grăiesc Eu vouă aşa, ...“ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi vine demascarea îndelung pregătită: antichriştii din BOR sunt chiar slujitorii ei, pentru că ei stau împotrivitori la venirea Hristosului Pucios, Duhul proorociei, Cuvânt meşteşugit sosit pe norii cerului cu sfinţii:
“ Voi, slujitori ai bisericii, cum de n-aţi voit voi să primiţi mângâierea Mea, pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care din al Meu ia şi vesteşte şi învaţă, aşa cum Eu am promis că va veni El şi că prin El voi fi până la sfârşitul timpului cu mângâierea Mea peste cei credincioşi? O, Eu n-am voit, tată, să fiţi voi antichriştii care ca şi cei de acum două mii de ani staţi împotriva venirii Mele cu sfinţii în zeci de mii, precum este scris să vin prin duhul proorociei Eu Însumi!” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Urmează un apel patetic adresat arhiereilor din BOR, care în esenţă sună cam aşa: Nu-i mai invidiaţi pe liderii pucioşi, fraţii voştri! Arhiereul Irineu cel oropsit de fraţii lui arhierei să fie îndată eliberat şi îmbrăţişat cu iubire! Dezlegaţi-l de chin, nu-l mai oropsiţi, nu-l mai acoperiţi în întuneric! Nu lipseşte nici ameninţarea voalată că vor plăti (pe pământ sau în cer, asta rămâne de văzut – în funcţie de felul cum vor reacţiona la acest apel) pentru faptul că i-au furat lui Irineu de sub fund scaunul de arhiereu al Clujului şi l-au dat altuia:
“ O, nu mai fiţi împotriva Mea, şi fiţi pentru Mine, fiilor, şi dovediţi aceasta prin înţelepciune de sus în voi! O, pocăiţi-vă, tată, de acest păcat, pe care-l faceţi faţă de cuvântul Meu cel mângâios de azi, păcat făcut din invidie, fiilor. Curăţiţi din voi păcatul invidiei de frate, curăţiţi-vă de el, căci el a nimicit în voi duhul temerii de Dumnezeu, fiilor. E vremea să îmbrăţişaţi cu iubire pe cel oropsit de voi între voi, pe arhiereul care a fost atins de Duhul Meu ca să înţeleagă el adânc taina cuvântului Meu de azi peste pământ, taină care-Mi pregăteşte ziua venirii Mele cu slavă de îngeri şi cu oştirile de sfinţi şi cu trâmbiţarea cea pentru ridicarea celor ce Mă aşteaptă în morminte ca să vin şi să le deschid lor ziua învierii lor. O, dezlegaţi chinul de pe arhiereul Meu şi daţi-i iubirea voastră, de vreme ce el v-a ascultat şi v-a ales pe voi şi M-a părăsit pe Mine şi pe poporul Meu, iubindu-vă pe voi cu răbdare până la ziua luminării cea de la Duhul Meu pentru cei ce va fi să vadă adevărul Meu în râul cuvântului Meu cel de azi! O, nu-l mai oropsiţi, fiilor, pe cel mic între voi, pe cel atât de micşorat de voi, când el ar putea să sufle peste mulţi harul iubirii Mele pentru cei mântuiţi, căci are duhul simţirii cereşti în el şi este blând şi smerit cu inima şi cu duhul, aşa cum Eu sunt. O, nu-i frumos ce faceţi voi cu el de-l acoperiţi în întuneric. Ce veţi face dacă va fi să plătiţi pe pământ şi în cer rana cea adâncă în care-l ţineţi voi pe el legat şi oropsit de voi, după ce i-aţi luat scaunul de apostol şi l-aţi dat altuia, dându-l pe el deoparte ca pe un osândit, aşa cum au făcut cu Mine arhiereii în vremea aceea? O, Eu plâng în el cu Duhul Meu, căci întrucât lui îi faceţi această oropsire, Mie Îmi faceţi, fiilor. “ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Arhiereul Irineu este apoi asemănat cu Hristos cel nedreptăţit şi chinuit, sau cu Iosif cel invidiat şi vândut de fraţii săi. Li se mai impută arhiereilor că i-au furat cârja lui Irineu şi i-au făcut-o cadou lui Anania, iar apoi pe Irineu l-au băgat la întuneric, fără haină şi fără cămaşă şi fără turmă şi fără casă, şi l-au îmbolnăvit de tristeţe:
“Iată, Mie Mi-aţi făcut voi ceea ce aţi făcut arhiereului Meu cel dintre voi, fratelui vostru, fiilor. O, l-aţi nedreptăţit ca nişte drepţi, şi n-aţi fost drepţi cu el, tată. O, n-aţi fost drepţi, căci omul este păcătos. L-aţi lăsat pe el flămând şi însetat de iubirea voastră şi de lucrul lui de apostol al Meu. L-aţi lăsat fără haină slăvită şi aţi dat-o altuia, şi pentru cămaşa lui aţi tras sorţi, şi l-aţi lăsat fără casă, fără turmă, tată, şi l-aţi lăsat întristat şi bolnav de tristeţe şi l-aţi închis sub vină şi n-aţi cercetat pricina lui, că n-aţi voit aceasta, şi toate acestea Mie Mi le-aţi făcut, precum este scris de cel ce face aşa unuia dintre cei prea mici ai Mei. O, cum vor ajunge la Mine cei ce i-au luat lui din mână cârja de păstor şi au dat-o altora? Au părăsit atunci temerea de Dumnezeu cei ce l-au băgat pe el la întuneric şi sub vină fără să fie cercetare făcută, precum este scris să lucreze biserica. Au judecat toţi de la depărtare şi din zvonuri şi din invidia care vine de la dorul de mărire, aşa cum M-au judecat pe Mine acum două mii de ani mai-marii poporului Israel, care şi-au folosit puterea şi rangul lor împotriva Mea, netemându-se ei de acest păcat.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Deşi mişcarea schismatică a iluzioniştilor pucioşi era de ani buni pregătită şi era în faşă, (ea desfăşurându-se exploziv şi fără scrupule abia după anul 1993, an al eşecului pucioşilor de a-l infiltra pe arhiereul Irineu al B.O.R. în structurile lor interne, cu scopul de a le aduce lor legitimitate) , acum se pretinde că în orice caz nu s-ar fi ajuns la aşa ceva. Dar, dacă se pretinde că nu s-ar fi rupt biserica în două atunci, la Sinodul din ianuarie 1993, de ce s-a mai rupt totuşi, îndată după aceea? Căci a rămas pe mai departe şi biserica tradiţională şi majoritară B.O.R., dar a apărut şi Biserica schismatică şi meschină numită “Noul Ierusalim”. Această mişcare sectară iluzionistă şi centrifugă sare acum în sus cu arţag şi ponegreşte biserica B.O.R., spunând despre ea că “a pus obroc luminii” şi că pe fruntea ei stă păcatul şi slava de la oameni:
“ O, nu s-ar fi rupt biserica în două prin lucrarea Mea lângă arhiereul Meu cel dintre voi, aşa cum s-a zvonit atunci peste tot prin judecată strâmbă asupra lucrării cuvântului Meu şi prin apăsarea cea asupra arhiereului Meu, ci s-ar fi mărit cu slavă cerească biserica neamului român şi mulţi ar fi luat calea slavei vieţii şi a sfinţeniei, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul, precum este scris, dar toţi s-au temut că-şi vor putea schimba viaţa în bine şi n-au voit aceasta, căci au iubit păcatul şi slava de la oameni mai mult decât slava cea de la Dumnezeu şi s-au aşezat să pună obroc luminii şi au făcut acest păcat, şi stă păcatul acesta şi azi pe fruntea bisericii neamului român, neam care a avut prin vremi slavă prin biruinţă asupra diavolului şi nu asupra lui Dumnezeu, precum şi-a lucrat el azi peste el Scriptura lepădării de credinţă, cum nimeni n-a bănuit că acest păcat au săvârşit cei ce au dat cu pietre în candela cu untdelemn a cuvântului Meu Mângâietorul, cuvântul Meu cel de azi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Consecutiv (şi, în aparenţă, paradoxal) se propune şi o soluţie conciliantă, de îngropare a securii războiului dintre cele două biserici, dar cu o singură condiţie: ca arhiereii ortodocşi să-l primească pe Tăticul Pucios ca Mijlocitor şi să i se închine lui. Şi li se mai promite că nimic nu li se cere, nimic nu li se ia, doar li se dă. Li se dă putere să se facă plăcuţii lui, printr-o deplină închinare:
“O, vă chem la împăcare, tată, căci Tatăl este în Mine când grăiesc, iar Eu şi cu Tatăl Una suntem, şi Mă aveţi Mijlocitor la Tatăl, dacă voiţi. Eu caut să vă desfac vederea şi înţelegerea şi să-Mi daţi primire, ca şi Eu să vă dau vouă în locaşurile Tatălui Meu. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau, ba vă dau iubirea Mea şi vă dau slava Mea şi vă dau putere să vă faceţi plăcuţii Mei, căci fără Mine e tot mai greu, tot mai dureros pe pământ pentru om, că pe pământ vine împotriva omului tot ce el a lucrat fără Dumnezeu în lucrarea sa, uitând el că planurile Mele nu sunt ca planurile lui.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
Apoi, Graiul Pucios le reaminteşte arhiereilor ortodocşi şansa pe care le-a oferit-o ca să se facă fiii lui:
“ Am grăit vouă, celor ce staţi sub nume de slujitori de biserică a neamului român. V-am grăit părinteşte, iar primirea sau neprimirea voastră vă va dovedi încă o dată pe voi da sau nu fii ai lui Dumnezeu, căci fiii sunt cei ce cred ascultând, cei ce iubesc ascultând şi ascultă iubind.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
La sfârşit se reafirmă mărturisirea că la Pucioasa Iisus Hristos n-a venit în trup, ci în duh. Aceasta însă n-ar trebui să ne mire, căci “...mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul” (Ioan 1,7). Arhiereii sunt chemaţi la credinţă în acest duh de la Pucioasa şi sunt anunţaţi solemn că mai au o şansă, deoarece Judecata încă n-a venit (deşi, după cum am văzut mai înainte, cu alte ocazii se spunea că ea a început de mult):
“ Fiţi credincioşi! Duhul Meu este Duhul Tatălui, iar Duhul Tatălui este Duhul Meu şi am grăit vouă în Duhul Sfânt în zi de pomenire a Evangheliei înfricoşatei judecăţi, când Eu voi veni cu ziua Mea întru mărire, cu toţi sfinţii şi îngerii şi voi şedea pe jeţul dreptăţii şi voi despărţi pe unii de alţii oamenii şi neamurile, [...] Eu sunt Alfa şi Omega [...].”(Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 februarie 2010)
……………………
Estera
10 februarie 2010
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.